Comparaţie între celula animală şi vegetală

Tabel 2: Comparţie a stucturilor între celule animale şi vegetale

Celulă tipică animală Celulă tipică vegetală
Organite • Nucleu • Nucleu
o Nucleol o Nucleol (în nucleu)
(în • Peretele celular
nucleu) • Plastide
• Reticul • Reticul endoplasmatic rugos (RE)
endolasmatic • Reticul endoplasmatic neted
rugos (RE) • Ribozomi
• Reticul • Citoschelet
endolasmatic • Aparat Golgi (dictiozomi)
neted • Citoplasmă
• Ribozomi • Mitocondrii
• Citoschelet • Vezicule
• Aparat Golgi • Vacuolă centrală
• Citoplasmă • Cloroplast and other plastids
• Mitocondrii • -
• Vezicule o Tonoplast (central vacuole
• Vacuole membrane)
• Lizozomi • Peroxizomi
• Centrozom • Glioxizomi

o Centrioli Este dura, elastica si rezistenta la actiunea

factorilor de mediu la agenti patologeni si
trecerea apei si substantelor nutritive spre
celule.Contine fibre lungi de celuloza impletite
intre ele care nu se distrug la fierbere si pot fi
descompuse de bacterii si mucegaiuri
Additional • Cili • Membrană Plasmatică
structures • Flagel • Perete Celular
• Plasmodesmata
• Membrană
Plasmatică • Flagel (numai la gameţi)
Comparaţie între celula procariotă şi eucariotă

Procariote Eucariote

Tipul de
bacterie protiste, ciuperci, plante, animale
organisme

Dimensiuni ~ 1-10 µm ~ 10-100 µm

Tip de nucleu nucleoid; nu un nucleu veritabil nucleu adevărat cu dublă membrană

molecule liniare (cromozomi) cu

ADN circular
proteine histone

ARN şi sinteza sinteza de ARN în nucleu

cuplată cu citoplasma
proteinelor sinteza de proteine în citoplasmă

Ribosomi 23S+16S+5S 28S+18S+5,8S+5S

Structura structură complexă cu membrane

structură simplă
citoplasmatică intracitoplasmatice şi citoschelet

Mişcarea
flagelară făcută de flagelină flagelară şi ciliară făcută de tubulină
celulelor

Metabolism anaerob de obicei aerob

Mitocondrii nu au de la una până la numeroase

Cloroplaste nu au la alge şi la plante

de obicei celule izolate, dar pot forma şi celule izolate, colonii, organisme
Organizare
colonii evoluate cu celule specializate
Diviziunea Mitoză (pentru celulele somatice)
diviziune simplă
celulelor Meioză (la formarea gameţilor)

Organitele celulare sunt structuri specializate din citoplasma celulară, care

îndeplinesc funcţii specifice şi posedă membrană proprie.

Caracteristici generale
• Prezenţa unei membrane lipidice (simple sau duble)
• Funcţie specializată

Clasificarea organitelor
Organitele celulare sunt de două tipuri:

• comune: se găsesc în majoritatea celulelor eucariote.

o Reticul endoplasmatic (R.E)
o Ribozomi
o Aparatul Golgi
o Mitocondrii
o Lizozomi
• specifice: intră în alcatuirea numai anumitor tipuri de celule.
o Miofibrile (întâlnită în fibra musculară)
o Neurofibrile
o Corpusculii Nissl (întâlniţi în celula nervoasă)

Reticulul endoplasmatic (RE) este un organit care se găseşte la celulele eucariote.

"Endoplasmatic" înseamna "în interiorul citoplasmei", iar "reticul" înseamna
"pânză/reţea mică". RE modifică proteine, produce macromolecule şi distribuie
substanţele în celulă. În esenţă, reticulul endoplasmatic este sistemul elaborat de
transport al celulei eucariote.

Structură
Structura reticulului endoplasmatic este un sistem tridimensional de canalicule,
vezicule şi cisterne ramificate şi anastomozate. El face legătura între membrana
plasmatică şi membrana nucleară. R.E. are aspect neted(reticul endoplasmatic neted-
R.E.N.)sau rugos(granular)când se asociază cu ribozomii(reticul endoplasmatic
granular-R.E.G.) R.E.G. lipseşte în hematiile mature. În interiorul R.E. se află o
substanţă în continuă mişcare. R.E. este mai dezvoltat în celulele cu activitate
metabolică intensă(de exemplu, în celulele hepatice).

Compoziţia RE este similară cu cea a membranei plasmatice, deşi acest organit este
de fapt o extensie a membranei nucleare. RE este locul translaţiei genei, şi mijlocul de
transport al proteinelor ce urmează să devină parte din membrana celulară (de
exemplu receptori transmembranari) sau care urmează să fie secretate prin exocitoză
(de exemplu neurotransmiţători, enzime digestive, etc.).

RE este format dintr-o reţea de tuburi şi cisterne. RE este acoperit în parte de

ribozomi(care produc proteine din aminoacizi, bazat pe codul genetic). Deoarece
aceste locuri par a fi "rugoase" văzute sub microscopul electronic, această parte a fost
numită reticul endoplasmatic rugos. Părţile fără ribozomi se numesc reticul
endoplasmatic neted. Ribozomii transferă proteinele gata produse în RE, care le
transportă la aparatul Golgi.

Rol
Reticulul endoplasmatic este un sistem circulator intraplasmatic care transportă
substanţe în toată citoplasma, inclusiv în spaţiu din jurul nucleului. R.E joacă rol în
compartimentarea celulei, asigurând o mare suprafaţă pentru reacţiile biochimice. Are
rol mecanic şi participă la diferenţierea vacuomului. R.E.N este locul sintezei
lipidelor, are rol şi în metabolismul glicogenului. R.E.G. este locul în sinteză a
proteinelor(pe ribozomii legaţi). El transportă proteinele sintetizate de la ribozomi la
cisternele aparatului Golgi pentru a fi împachetate în vezicule secretorii.

Reticul endoplasmatic rugos

RE rugos produce şi transportă proteinele. Acesta este acoperit de ribozomi care îl fac
să arate "rugos". Re rugos se întâlneste în mai multe celule, de exemplu în celulele din
pancreas, care sunt implicate în secreţia de insulină în circuitul sanguin.

În plus, RE rugos este şi un producător de membrane, deoarece înglobează proteinele

membranare în structura sa, iar când este nevoie de ele în alte locuri le transferî. Acest
organit modifică proteinele şi le modifică calitatea.

Reticul endoplasmatic neted

RE neted este implicat în procese metabolice, ca de exemplu sinteza de lipide,

metabolismul carbohidraţilor şi detoxificarea drogurilor şi otrăvurilor. RE neted
produce şi steroizii, de exemplu steroizii sexuali la vertebrate şi steroizii secretaţi de
glandele adrenale. Celule care secretă aceste substanţe sunt bogate în RE neted.

Celulele din ficat sunt şi ele bogate în RE neted. Aceste celule depozitează
carbohidraţii sub forma glicogenului. Hidroliza glicogenului produce fosfatul
glucozei, o formă ionica de zahăr care nu poate ieşi din celulă. O enzimă din RE neted
al acestor celule indepărtează fosfatul, astfel încât glucoza poate ieşi din celulă.
Astfel, ea pătrunde în circuitul sanguin prin care poate ajunge oriunde este nevoie.

Enzimele din RE neted ajută la detoxifierea drogurilor şi otrăvurilor prin adăugarea

unei grupări de hidroxil la substanţe, astfel încât ele devin mai solubile şi mai uşor de
eliminat din corp.
Reticulul sarcoplasmic

Acesta se întâlneşte în celulele muşchilor, şi este adaptat pentru depozitarea şi

eliberarea ionilor de calciu. Acest proces este realizat de pompele de calciu şi necesită
energie furnizată de ATP (acid adenozintrifosforic). Pompele de calciu sunt proteine
membranare adaptate pentru transportul activ al ionilor de calciu în mediul
extraceleular (interiorul reticulului sarcoplasmic este de asemenea mediu
extracelular). În fibra musculară striată scheletică pompele de calciu sunt reglate de
calmodulină, iar în cele miocardice de fosfolamban. Calciul este necesar pentru
contracţia fibrei, fiind eliberat din reticulul sarcoplasmic în momentul în care fibra
respectivă este excitată, prin deschiderea canalelor de calciu dependente de voltaj. În
perioadele dintre contracţii, pompele îl concentrează în lumenul reticulului
sarcoplasmic

Ribozomii sau Corpusculii lui Palade generaţi de nucleoli sunt constituiţi din ARN.
Ei se găsesc liberi în citoplasma celulară sau ataşaţi reticulului endoplasmatic,
formând cu acesta reticulul endoplasmatic rugos. Ribozomii sunt sediul biosintezei
proteinelor specifice.Ribozomii celulelor procariote au dimensiun mai mici decat la
eucariote. Nu prezinta membrana la periferie şi sunt alcătuiţi din 2 subunităţi (una
mică si una mare). În timpul procesului de sinteză ribozomii acţionează ca punct de
legatură între toate moleculele implicate, precis poziţionate unele faţă de celelalte.
Diametrul ribozomilor este de aproximativ 20nm.

Ribozomii au dimensiuni de aproximativ 20 nm în diametru şi sunt compuşi în 65%

din ARN ribozomal şi 35% din proteine ribozomale (cunoscute şi sub numele de
ribonucleoproteine). Rolul lor este de a decoda ARN mesager pentru construcţia
lanţurilor polipeptidice din aminoacizi aduşi de ARN de transport.

Ribozomii construiesc proteinele necesare pentru informaţia genetică conţinută în

ARN-ul de transport. Ribozomii liberi se găsesc suspendaţi în citosol (partea semi-
fluidă a citoplasmei), pe când ceilalţi ribozomi sunt legaţi de reticolul endoplasmatic
rugos, dându-i acestuia aspectul caracteristic. Cum ribozomii sunt alcăzuiţi majoritar
din ARN, se crede că ei sunt o remineşcenţă a “lumii ARN”. Catalizarea legăturilor
peptidice implică C2 hidroxilaza de la nivelul situsului P al ARN-ului, implicând un
mecanism de transport proteic. Intreaga funcţie a ribozomului se bazează pe
schimbările pe care le face la nivelul conformaţiei proteinelor. Ribozomii sunt
consideraţi de multe ori organite, însă acest termen se referă la componentele sub-
celulare, subcomponenete ce se găsesc în relaţie cu membrana fosfo-lipidică,
subcomponenete din care ei nu fac parte sau nu sunt ataşaţi. De aceea de multe ori se
face referire la ribozomi ca fiind componente „non-membranare”.

Subunităţile ribozomale sunt relativ identice în celula eucariotă şi cea procariotă.

Ribozomii eucariotelor au dimensiuni de 80S, şi fiecare conţine o subunitate mică
(40S) şi o subunitate mare (60S). Subunitatea mare este alcătuită din ARNS 5S (120
de nucleotide), ARN 28S (4700 de nucleotide), o subunitate de 5,8S (160 de
nucleotide) şi aproximativ 49 de proteine. Subunitatea mică 40S conţine ARN 18S
(1900 de nucleotide) şi aproximativ 33 de proteine.

Ribozomii găsiţi în cloroplastele şi mitocondriile celulelor eucariote au subunitatea

mare şi mică conectate prin intermediul proteinlor la nivelul particulei 70S. Aceste
organite sunt considerate a fi o remineşcenţă de la bacterii, a căror ribozomi sunt
similari inclusiv celor de la procariote.

Diferitele tipuri de ribozomi au însă o structură comună, indiferent de diferenţele mari

de dimensiuni.

Aparatul Golgi (sau dictiozom) este un organit celular celular găsit la majoritatea
eucariotelor, situat în centrul celulei. A fost identificat în 1898 de către doctorul
italian Camillo Golgi şi a fost numit după el. Funcţia principală a aparatului Golgi
este procesarea şi împachetarea macromoleculelor precum proteinele şi lipidele care
sunt sintetizate de celulă. Este deosebit de important în procesarea proteinelor pentru
secreţie. Aparatul Golgi este o parte a sistemului endomembranal al celulei.

Rol

• Stocarea polizaharidelor.
• Modificarea proteinelor nou-sintetizate în reticulul endoplasmic.
• Sortarea proteinelor cu diverse destinaţii celulare.
• Prelucrează şi stochează proteinele şi lipidele care "curg" dinspre Reticulul
Endoplasmatic.
• Sintetizeaza polizaharidele si le "impacheteaza" in vezicule care vor migra
spre membrana plasmatica; la celulele vegetale si fungi, Aparatul Golgi este
implicat si in formarea peretelui celular.

Structură

Este format din nişte săculeţi aplatizaţi suprapuşi(cisterne),dilataţi la capete şi

înconjuraţi de micro şi macrovezicule,generate de aceste cisterne.Forma dictiozomilor
variaza de la o celula la alta(în stările patologice au un aspect granulos). Sunt
delimitaţi de o membrană simplă. În celulele animale se afla un singur ansamblu de
dictiozomi, iar în celula vegetală se află mai multe ansambluri de dictiozomi.

Mitocondriile sunt organite celulare întâlnite în toate tipurile de celule. Ele mai sunt
denumite şi „uzine energetice”, fiindcă ele conţin enzimele oxido-reducătoare
necesare respiraţiei. Respiraţia produce energia necesară organismelor, iar această
energie este înmagazinată în moleculele de ATP.

Mitocondriile au material genetic propriu - ADN-ul mitocondrial - care conţine

informaţia genetică necesară pentru sinteza enzimelor respiratorii.

Structură

Mitocondriile au forma unor vezicule alungite, sunt organite sferice, ovale sau sub
formă de bastonase, ce sunt formate dintr-o membrană dublă, un sistem de cisterne şi
tubuli şi stromă (matrice). Mitocondriile sunt formate din:

• înveliş
• membrană externă netedă
• membrană internă pliată, ce formează prin invaginări criste care pătrund în
stromă fără a o compartimenta complet, mărindu-i foarte mult suprafaţa. Pe
 mebrana internă se observă nişte granule în care sunt acumulate anumite
enzime care intervin în procesele energetice ale celulei.

Evoluţie

Mitocondriile se formează prin diviziune şi se transmit ereditar, pe linie maternă

(deoarece în cursul fecundării ovulele, care sunt celule mari, participă cu organite
citoplasmatice, în timp ce spermatozoizii, ce au puţine mitocondrii, participă numai cu
nucleul).

Rol

Mitocondriile au următoarele roluri:

• respiraţie celulară
• ereditate extranucleară
• fosforilare oxidativa.

Procesele oxidative din mitocondrie generează ca produşi secundari anionul

superoxid, apa oxigenată

Lizozomul este un organit celular. Acesta este un corpuscul sferic, vezicular.

Stocheaza peste 40 de enzime hidrolitice (digestive), pastrate in stare inactiva intr-un
mediu alcalin. Puse in libertate, enzimele devin active. Lizozomii se gasesc in numar
mare la celulele fagocitare (leucocitele) si in celulele imbatranite.

Rol

• Depozitarea enzimelor;
• Distrugerea corpurilor străine sau bătrâne ale celulei.

Structura

• aspect de vezicule
• diametru de 0,2 - 0,8 microni

Componente: membrană delimitantă; matrice lizozomală.

Membrana lizozomilor este mai groasă decât a celorlalte organite şi este

impermeabilă (se opune trecerii enzimelor lizozomale în citosol). Ea conţine ATP-aze
care pompează ioni de hidrogen în lizozomi pentru a menţine pH-ul acid.

Matricea lizozomală are aspect diferit de la un lizozom la altul deoarece aceasta

conţine materiale supuse digestie, materiale aflate în diferite stadii de degradare.
Conţine peste 40 de hidrolaze acide (enzime hidrolitice): proteaze, lipaze, glicozidaze,
fosfataze, etc.

Tipuri de lizozomi
 1. Primari: nu şi-au început incă activitatea de digestie, sunt mici şi au matricea
omogenă cu aspect fin granular.
2. Secundari: sunt activi (îşi desfăşoară activitatea digestivă), sunt mai mari
decât lizozomii primari iar matricea are un aspect heterogen. Se împart în
heterofagozomi si autofagozomi. Heterofagozomii conţin material provenit din
mediul extracelular, înglobat de celulă prin fagocitoză (de ex. resturi celulare,
bacterii). Autofagozomii conţin materiale provenite din interiorul celulei (de
ex. organite celulare îmbătrânite) - se produce un fenomen de reciclare.
3. Terţiari: sunt corpi reziduali şi conţin materiale nedigerabile, care au rămas în
urma digestiei ca urmare a epuizării echipamentului enzimatic. Sunt mari,
prezintă o matrice foarte densă şi foarte heterogenă în care sunt incluse
structuri de diverse mărimi şi densităţi.

Fermenţii

• Consideraţi agenţi ai fenomenului de digestie intracelulară;

• Intervin în fagocitoză îndeplinind funcţia lor heterofagică;
• Autoliza îndeplinind funcţia lor autofagică;

• Funcţia heterofagică - particulele solide pătrund în citoplasmă prin endocitoză

şi dau naştere în interiorul celulei la un fagozom în care particula este
înconjurată de plasmalemă; acest fagozom fuzionează apoi cu un lizozom
primar şi va da naştere unui lizozom secundar; astfel substanţele exogene sunt
supuse acţiunii enzimelor hidrolizante din lizozomi şi degradate la molecule
mai mici, asimilabile, reziduurile fiind eliminate în exterior prin exocitoză;
funcţia este comparată cu aceea a unui tub digestiv discontinuu
• Funcţia autofagică - digestia de către lizozomi a unor teritorii din propria
citoplasmă; acest fenomen are loc în caz de stres metabolic (prin infometare)
sau în celule pe cale de diferenţiere când apar spaţii intercelulare; aceste zone
supuse degradării de către lizozomi sunt înconjurate la început de către traiecte
ale REN, numite vezicule de autofagie sau citolizomi; acestea fuzionează cu
lizozomii primari după care începe procesul de digestie intracelulară.
• Dupa moartea celulelor, membranele lizozomilor se distrug şi enzimele
hidrolizante se eliberează declanşând autolize “post-mortem”, de aceea
lizozomii au mai fost numiţi şi saci de sinucidere.
• Dereglarea funcţionarii lizozomilor sau distrugerea membranei acestora la
celulele animale declanşeazaă maladii celulare grave, numite boli lizozomale.