Alcoolismul

,,Alcoolică este acea persoană care, datorită abuzului de băuturi alcoolice îşi face rău
sieşi şi celor din jurul lui. Alcoolismul este o stare de dependenţă psihologică sau corporală,
somatică, faţă de băuturile alcoolice şi se deosebeşte de consumul de alcool unde subiectul nu
suferă dacă întrerupe. Alcoolismul înseamnă un consum de alcool – o dependenţă de minim 3
ani; deci, intervine factorul timp. Alcoolismul, foarte răspândit şi neglijat la noi, este destul de
răspândit chiar şi în lumea medicală. Totuşi, se abuzează definind prea rapid oamenii ca
alcoolici.” (Aurel Romila, 1997).
Alcoolismul, denumit şi etilism, este o intoxicaţie alcoolică cronică, o stare patologică
determinată de consumul excesiv de alcool. Prin alcool se are în vedere etanolul. Termenul
alcoolism a fost folosit pentru prima oară de către medicul suedez Magnus Huss în 1849. În
secolul 19 şi la începutul secolului 20 pentru dependenţa de alcool se folosea doar termenul
dipsomanie.
Alcoolismul este manifestarea, conştientă sau nu, prin care individul caută satisfacerea
nevoii de a consuma alcool, indiferent de mijloace sau consecinţe, pentru evitarea sevrajului
sau a stărilor psihice neplăcute. Consumul de alcool este determinat atât de dependenţa fizică,
cât şi de dependenţa psihică.
Alcoolismul tinde să fie transmis pe cale genetică de la părinte la copil, iar una din
explicațiile pentru acest fenomen sunt factorii genetici, care influențează predispoziția unei
persoane de a deveni alcoolică. Cercetătorii indică prezența unei conexiuni între alcoolism și
ereditate, cu genetica și mediul sunt interconectate și predispun la dependența de alcool.
Oamenii de știință caută genele care influențează alcoolismul, din punct de vedere ereditar. Se
presupune că ar fi mai multe gene implicate. Genetica este responsabilă de 50% din consumul
de alcool. De exemplu, o familie cu un istoric de alcoolism, are un risc genetic crescut către
alcoolism, în funcție de gradul de rudeniei. Copiii, cu un părinte alcoolic au un risc de 3-4 ori
mai mare de a deveni alcoolici, datorită moștenirii genetice și din cauza mediului în care
crește copilul. Genele implicate în transmiterea ereditară a alcoolismului au fost identificate
ca: ADH1B, ALDH2 dar și alte gene care poartă un risc crescut pentru alcoolism sau
comportamente similare precum: GABRA2, CHRM2, KCNJ6 și AUTS2. Studiile genetice
privind alcoolismul sunt importante deoarece pot ajuta la prevenirea și îmbunătățirea
metodelor de tratament ale acestei condiții.
Delimitări conceptuale
Una dintre cele mai cunoscute şi frecvent utilizate substanţe cu efect toxic neuropsihic
este alcoolul.
NCADD (Consiliul Naţional al Alcoolismului şi al Dependenţei de Drog) şi ASAM
(Societatea Americană de Medicină a Băutorilor) au creat un comitet comun pentru a studia
definiţia alcoolismului şi criteriile folosite în diagnostic. Definiţia dată de NCADD şi ASAM
este următoarea : alcoolismul este o boală primară, cronică, cu factori genetici, psihologici şi
din mediul înconjurător, care influenţează dezvoltarea şi manifestările. Boala este adesea
progresivă şi fatală. Alcoolismul este o boală, nu un viciu. Este o boală progresivă, fizică,
mentală şi spirituală, incurabilă, marcată de obsesia de a bea, în ciuda răului fizic produs de
consumul de alcool. Este o boală a negării (,,Eu nu sunt alcoolic!") care nu face discriminări,
nu ţine cont de vârstă, sex, cultură, educaţie religioasă, provenienţă socială sau mediu de
viaţă.
Se numeşte alcoolic acea persoană care nu poate controla cantităţile de alcool pe care
le consumă, chiar dacă ştie că acestea îi fac rău. Acoolul produce boli grave şi creează
importante probleme psihologice şi sociale (dificultăţi în căsnicie, pierderea serviciului,
accidente). Deşi s-au făcut numeroase cercetări, nu se cunoaşte cu exactitate care sunt cauzele
alcolismului, dar se presupune că ar fi vorba de o predispoziţie genetică, psihologică şi
socială. În acest moment nu există un medicament care să rezolve această problemă, dar
există diverse tratamente care îl poate aduce pe pacient la o viaţă normală. Oamenii tind să
pună egal între alcoolism şi consumul excesiv de alcool. Dar, alcoolismul este forma cea mai
gravă a problemelor provocate de alcool. Acesta evoluează diferit în funcţie de persoană. Deşi
persoanele afectate sunt conştiente de problemele pe care le au, le este greu să se oprească. 

Alcoolismul sau ingestia de băuturi alcoolice episodică sau durabilă, indiferent de

zona geografică sau culturală în care se regăseşte, implică o paletă largă de consecinţe pentru
organism sub raport biologic, neurologic, psihologic, comportament social, toate aceste
manifestări fiind reunite în grupa alcoolismului sau a bolii alcoolice. ,,Alcoolismul este o
formă de toxicomanie foarte răspândită, constând în utilizarea regulată şi progresivă cantitativ
a băuturilor alcoolice, având consecinţe multiple pentru individul care le consumă”. ,,Este o
boală primară, cronică, adesea progresivă şi fatală. Manifestările şi dezvoltarea ei sunt
influenţate de factori genetici, psihosociali, de mediu, şi se caracterizează prin: scăderea
controlului asupra consumului de alcool, interes pentru alcool, consum de alcool în ciuda
consecinţelor adverse, distorsiuni în gândire-negare”. (Ionescu, 2000)
Clasificarea alcoolismului
Dependenţa toxicomană reprezintă acea stare în care unui individ după ce a consumat în mod
regulat, un timp variabil, o substanţă, îi este foarte dificil sau imposibil de a stopa singur
consumul. Dependenţa toxicomană are două nivele: psihică şi fizică.
Dependenţa psihică este acea fixare comportamentală care după un consum regulat de
băuturi alcoolice apare dorinţa greu de frânat de a continua consumul, în ciuda dificultăţilor
întâmpinate în familie, la locul de muncă, etc. Încetarea consumului duce la apariţia unor
simptome psihice negative: anxietate, iritabilitate, insomnii, nelinişte, depresii, simptome care
dispar după câteva săptămâni de abstinenţă în funcţie de substanţă. Însă dorinţa de drog poate
apărea şi după ani de la încetarea consumului de alcool.
Dependenţa fizică reprezintă starea în care nu numai stoparea consumului nu e
posibilă prin voinţă, dar stoparea lui forţată generează apariţia simptomelor vegetative
caracteristice, o adevărată stare de boală. Ea este însoţită de prăbuşirea funcţionării
toxicomanului şi nu de dificultatea funcţionării familiale şi ocupaţionale.
Dupa ICD 10 dependenţa alcoolică este certificată când în ultimele 12 luni individul
are mai mult de 3 din următoarele simptome: stare de sevraj, utilizarea alcoolului pentru
evitarea sevrajului şi pentru eficacitatea lui matinală, slăbirea capacităţii de a controla
consumul, tendinţa de a bea în acelaşi fel, zi de zi, prin constrângeri sociale, neglijarea
progresivă a alternativei altor plăceri în favoarea alcoolului, persistarea în consumul de alcool
în ciuda consecinţelor periculoase, evidentă ca în recăderea după o perioadă de timp de
abtinenţă se tinde rapid spre reinstalarea dependenţei.
După Fouquet, (apud Dindelegan, 2006) ,,se vorbeşte de alcoolism atunci când un individ şi-a
pierdut libertatea de a se mai putea abţine de la consumul de alcool”. În acest sens există două
categorii de indivizi: ,,băutorii ocazionali” şi ,,băutorii obişnuiţi”.
Fouquet împarte alcoolismul în următoarele manifestări:
 Alcoolismul primar, reprezentat de băutori obişnuiţi sau ,,antrenaţi”. Aceste persoane
manifestă o toleranţă crescută şi o absorţie excesivă de băuturi alcoolice, considerând
concomitent comportamentul ca pe ceva normal;
 Alcoolismul secundar sau alcoolozele sunt manifestări secundare care apar la
personalităţi cu tulburări psihice primare;
 Somalcoolozele sau dipsomania – alcoolismul periodic. Alcoolismul periodic constă
în consumul de alcool excesiv la intervale variate de timp, în perioade scurte sau de
durată variabilă, urmate de lungi intervale de timp în care individul nu mai manifestă
 nici un fel de interes legat de consumul de alcool. În acest caz dipsomania maschează
fie o afecţiune periodică din seria afectivă, fie este expresia unei predispoziţii de
factură epileptoidă, fiind vorba şi de o ,,predispoziţie” de factură psihopatologică.

Efectele psihologice ale consumului de alcool

Una din zonele creierului care este implicată profund în efectele substanţelor psihoactive este
sistemul mesolimbic dopaminic. Acest sistem este activat mult mai intens de substanţe. Se
întâmplă şi când o bucată mică de mâncare gustoasă creşte apetitul unei persoane pentru acea
mâncare. Când sistemul mesolimbic dopaminic este activat de o substanţă psihoactivă,
creierul va încerca să echilibreze această stare de activare prin intermediul unor procese care
au efecte opuse substanţelor psihoactive. Aceste procese se mai numesc şi procese oponente.
Aceste procese oponente pot să rămână active chiar şi după ce persoana nu mai consumă
substanţe psihoactive şi pot cauza multe dintre simptomele sevrajului pe care persoanele le
experimentează.
Consumul cronic de substanţe poate produce schimbări permanente în sistemul
mesolimbic dopaminic, determinând dorinţa de a consuma aceste substanţe chiar şi după ce
simptomele se remit. Consumul repetat de droguri ca şi cocaina, heroina, amfetaminele
determină neuronii din sistemul mesolimbic dopaminic să devină hiperactivi sau sensibilizaţi.
Această sensibilizare poate fi permanentă, astfel încât aceşti neuroni vor fi activaţi mai
puternic de următoarea expunere la substanţele psihoactive sau de stimulii care sunt asociaţi
acestor substanţe. Acest fapt determină o dorinţă puternică şi cronică pentru drogul respectiv,
care devine din ce în ce mai puternică atunci când fostul consumator intră în contact cu
stimulii care îi reamintesc acestuia despre drogul pe care obişnuieşte să îl consume.
Studiile asupra istoricului familiilor, asupra adopţiei şi studii pe gemeni sugerează că
factorii genetici au un rol important în cel puţin câteva din formele dependenţei de alcool. De
exemplu, copiii părinţilor alcoolici prezintă probabilitatea de 4,5 mai mare de a deveni
alcoolici decât copiii cu părinţi care nu sunt alcoolici. Se pare că transmiterea genetică a
alcoolismului este mai mare la sexul masculin decât feminin.
Când se administrează doze moderate de alcool, fii părinţilor alcoolici, care se
presupune că prezintă un risc crescut pentru alcoolism, experienţiează un nivel mai scăzut de
intoxicaţie decât fii părinţilor nonalcoolici. În cazul unor doze mari de alcool, fii părinţilor
alcoolici sunt la fel de intoxicaţi ca şi cei ai părinţilor nonalcoolici. Aceasta reactivitate
scăzută la doze moderate de alcool la copii cu părinţi alcoolici îi determină pe aceştia să
consume cantităţi mai mari de alcool până să se îmbete. Ca rezultat, ei nu sunt capabili să
înveţe să recunoască semnele timpurii şi subtile ale intoxicării şi nu pot învăţa să se oprească
din băut înainte de a se intoxica. Studiile pe termen lung asupra bărbaţiilor cu reactivitate
scăzută la doze moderate de alcool au demonstrat că aceştia sunt semnificativ mai predispuşi
să devină alcoolici în timp decât bărbaţii cu reactivitate ridicată la doze moderate de alcool.
Cercetătorii caută posibile diferenţe neurologice şi biochimice dintre persoanele cu
tulburări asociate abuzului de alcool şi oamenii care nu prezintă aceste tulburări. Nu există
încă dovada existenţei unui mecanism neurologic sau biochimic care să determine dezvoltarea
alcoolismului, dezvoltarea tehnologiei cercetării ne va ajuta să înţelegem natura predispoziţiei
biologice ale alcoolismului (Dindelegan, 2010).

Tratamentul în alcoolism
Tratamentul oricărui alcoolic este de lungă durată, de minim un an de zile, optim de doi ani de
zile şi cuprinde faze distincte:
1. Faza ,,dezintoxicării”, de fapt faza tratării intoxicaţiei alcoolice acute, ori cronice şi a
consecinţelor psihopatologice. Este faza tratării simptomelor psihopatologice, neurologice şi
somatice generale.
2. Faza tratamentului medicamentos de întreţinere. Concomitent începe
3. Faza psihoterapeutică a remotivării persoanei, iar în continuare,
4. Faza reconstrucţiei familiale, sociale şi profesionale ale persoanei (Gavril Cornuţiu, 2008,
pag. 505)
Sevrajul la alcool reprezintă o urgenţă medicală şi internarea este obligatorie. În lipsa
tratamentului, sevrajul se poate complica; delirium tremens are o mortalitate de 20%, în
absenţa tratamentului. Acesta se face într-o secţie de terapiei intensivă, unde sunt posibile
supravegherea funcţiilor vitale ale pacientului şi cea a balanţei hidroelectrolitice.
În cazul în care nu se poate face o internare rapidă, vor fi luate următoarele măsuri:
- se vor administra per os lichide îndulcite;
- se vor administra 10 mg diazepam din patru în patru ore;
- pacientul va fi supravegheat în permanenţă (fiind agitat), pentru a preveni auto sau
heteroagresivitatea;
- nu va fi imobilizat.
În cursul internării:
- se va urmări examenul somatic, pentru a detecta bolile somatice asociate şi starea
clinică a pacientului;
 - vor fi Ionescu, George, (2000). Psihiatrie clinică. Ed. Univers Enciclopedic,
Bucureşti.
- consemnate eventualele echimoze, fracturi, traumatisme craniocerebrale sau semne
neurologice;
- se va face examenul paraclinic urmărindu-se: balanţa hidroelectrolitică, ureea,
creatinina, glicemia, hemoleucograma, VSH, testele hepatice, electrocardiograma,
radiografia pulmonară, EEG, fund de ochi şi alte teste care ajută la elucidarea unui
eventual diagnostic neurologic;
- se va trata hipotermia.
Cele trei scopuri majore ale tratamentului sunt:
1.Reechilibrarea hidroelectrolitică a pacientului care se va face prin:
- administrarea lichidelor îndulcite, de preferat per os; dacă nu este posibil se vor
administra parental soluţii glucozate 5%.
- Corectarea depleţiei de sodiu, de potasiu si magneziu;
2. Sedarea pacientului – aceasta se va face numai cu benzodiazepine. Este preferat
diazepamul, administrat parental în doza de 10-20 mg/4 ore, până la sedarea bolnavului. Se
pot administra: oxazepam, clordiazepoxid sau nitrazepam. Va fi evitat alprazolamul, deoarece
poate crea dependenţa. Benzodiazepinele vor trata şi eventualele crize compulsive. După
corectarea nivelului glicemiei, se va administra vitamina B1 pentru a evita complicarea
sevrajului cu sindromul Korsakoff sau cu encefalopatie alcoolică. De asemenea se
administrează multivitamine şi acid folic.
3. Tratamentul complicaţiilor sau al bolilor asociate: hepatita, infecţii acute sau cronice,
tulburări hematologice sau neurologice. Febra apărută în absenţa unui focar infecţios va fi
tratată prin administrarea antitermicelor. Nu se vor folosi antipsihotice din cauza
hepatotoxicităţii acestora şi a scăderii pragului convulsivant.
Terapia de grup este probabil, cel mai larg tratament folosit pentru băutorii problemă.
Aproximativ 10 pacienţi se întâlnesc regulat, împreună cu unul sau mai mulţi membri ai
personalului. Scopul este de a face pe pacienţi să îşi observe propriile probleme oglindite în
alţii şi să găsească modalităţi mai eficiente de a le rezolva. Ei câştigă încredere pe măsură ce
membrii grupului se străduiesc împreună să îşi reorganizeze viaţa fără acool (Gelder, 1994).
Bibliografie

1. Cornuţiu, Gavril, (2008). Breviar de Psihiatrie. Ed. Universităţii din Oradea,

Oradea.

2. Dindelegan, Camelia, (2010). Psihopatologie şi psihologie clinică.

Ed.Universităţii din Oradea, Oradea.

3. Gelder, Michael, (1994). Tratat de Psihiatrie. Ed. Asociaţia Psihiatrilor Liberi

din România, Bucureşti.

4. Ionescu, George, (2000). Psihiatrie clinică. Ed. Univers Enciclopedic,

Bucureşti.

5. Romila, Aurel, (1997). Psihiatrie. Editat de Asociaţia Psihiatrilor liberi din

România, Bucureşti.

6. http://www.sfatulmedicului.ro/Abuz--dependenta--si-intoxicatii/ereditatea-si-
alcoolismul_9955

7. https://www.facebook.com/PsihologDianaNicolescu/posts/se-mosteneste-alcoolismul-
probabil-multi-se-intreaba-daca-parintii-sufera-de-alc/1356629344487222/