ORGANIZAREA STRUCTURALA

SI FUNCTIONALA A CELULEI
CELULA SI FUNCTIILE SALE
Corpul omului contine aproximativ 100 trilioane de celule,fiecare din acestea
reprezentand o structura vie ce supravietuieste indefinit si se poate reproduce atunci cand
are conditii corespunzatoare.
Celula are doua componente principale: nucleul si citoplasma .Nucleul prezinta
membrana nucleara care il separa de citoplasma, iar aceasta este delimitata de mediul din
jur prin membrana celulara.
In afara de aceste doua componente importante, celula mai contine diferite
substante si acestea poarta numele de protoplasma.
Protoplasma este formata din : apa, electroliti, proteine, lipide, glucide.
Principalele structuri ale celulei sunt : mitocondriile, aparatul Golgi, reticulul
endoplasmic, lizozomii, centriolii, membrana nuleara si membrana celulara.
MEMBRANA CELULARA
Membrana contine in principal lipide si proteine.
Moleculele proteice penetreaza adesea intreaga membrana intrerupand bariera
lipidica, astfel formand cai transmembranare sau canale prin care vor trece diferite
substante.
Lipidele vor forma o bariera in calea apei si altor substante ce s-ar misca intre
compartimentele celulei
Lipidele membranei celulare
Membrana celulara are un strat bilipidic,de fapt un film lipidic subtire cu
grosimea a doua molecule si dispus continuu la periferie. Intre aceste doua straturi se
gasesc proteinele globulare.
Lipidele sunt reprezentate de colesterol si fosfolipide. O parte din ele sunt
solubile numai in lipide, formand partea hidrofoba, iar altele sunt solubile in apa, fiind
partea hidrofila.
Portiunile hidrofile sunt pozitionate la exterior unde vin in contact cu apa
inconjuratoare, iar cele hidrofobe se aliniaza in centru.
Acest strat bilipidic este o adevarata bariera pentru substantele
hidrosolubile ca ureea, glucoza, ionii, in schimb pot trece cele liposolubile ca dioxidul de
carbon, oxigenul, alcoolul.
Stratul bilipidic are un caracter lichid, astfel proteinele sau alte substante
dizolvate pot difuza pe toata suprafata

Proteinele membranei celulare

Masele globulare din stratul bilipidic reprezinta proteinele membranare
formate in special din glicoproteine.
Ele se impart in doua categorii si anume : proteine integrale si proteine
periferice.
Proteinele integrale vor forma canale ( pori ) prin care trec substante
hidrosolubile.Aceste canale sunt selective, realizand o difuziune diferentiata pentru unele
substante.
Proteinele periferice sunt atasate de fetele interne ale membranei fara a o
traversa. Ele sunt atasate de cate una dintre proteinele integrale. Au rol de enzime ce
catalizeaza reactii chimice foarte importante pentru functia celulei.
In afara acestor proteine, membrana poseda si proteine carausi (carrier).
Acestea se ocupa de transportul actival substantelor (in sens invers celui natural de
difuziune).
Glucidele membranei-glicocalixul
Daca vorbim de glicoproteinele si glicolipidele membranei celulare inseamna
ca aceasta contine pe langa proteine si lipide, glucide aflate in combinatii cu acestea.
Glicoproteinele reprezinta o mare majoritate a proteinelor integrale, iar
glicolipidele sunt o zecime din moleculele lipidice.
La nivelul membranei celulare, glucidele proemina la exterior.
Alti compusi glucidici numiti proteoglicani au un miez proteic atarnand lejer
de suprafata externa a membranei.
Functiile glucidelor sunt:
1.Confera suprafetelor celulare incarcatura negativa
2.Solidarizeaza celulele intre ele (glicocalixurile a doua celule se pot atasa)
3.Activeaza proteinele integrale actionand ca substante receptoare ce leaga hormoni
(insulina)
4.Participa la reactii imunologice.

CITOPLASMA SI ORGANITELE SALE

Cele cinci organite ale citosolului sunt:
- reticulul endoplasmic
- aparatul Golgi
- mitocondriile

- lizozomii
- peroxizomii.
Reticulul endoplasmic
Este format dintr-o retea de structuri veziculare tubulare si aplatizate ce sunt
interconectate.
Peretii sunt constituiti din bistraturi lipidice si proteine. In interiorul tubilor se
gaseste un mediu lichid diferit de citosol matricea endoplasmica. Reticulul endoplasmic
are un rol foarte important in activitatea metabolica a celulei, prezentand numeroase
enzime atasate de membranele sale.
La fata externa a membranei sale sunt atasate mici particule granulare, numite
ribozomi. Ansamblul reticul endoplasmic ribozomi reprezinta reticulul endoplasmic
rugos sau granular.
O parte a reticulului nu are ribozomi, el numindu-se reticul endoplasmic neted sau
agranular.
Aparatul Golgi
Aparatul Golgi este format din patru sau mai multe straturi suprapuse de vezicule
subtiri.
Are relatii stranse cu reticulul endoplasmic, membranele fiind similare cu ale acestuia
si functionand in asociere cu el.
In figura alaturata se observa ca din reticulul endoplasmic se desprind mici vezicule
de transport care ulterior fuzioneaza cu aparatul Golgi.
Acesta este modelul de transport al substantelor intre reticulul endoplasmic si aparatul
Golgi din care se vor forma lizozomii si veziculele secretorii ( bine reprezentat in celulele
secretorii ale organismului ).
Lizozomii
Lizozomii constituie un sistem digestiv intracelular prin care celula inlatura, prin
digestie, substantele nedorite ( bacteriile ).
Ei sunt formati in aparatul Golgi, apoi dispersati in citoplasma.
Lizozomii au
diametrul 250-750 nm, iar membrana lizozomala este bilipidica cu agregate proteice in
structura sa.
In urma digestiei, din proteine vor rezulta aminoacizi, iar glicogenul va fi
hidrolizat la glucoza.
Principalele substante digerate sunt: proteinele, acizii nucleici,
mucopolizaharidele, lipidele si glicogenul.
In lizozomi s-au gasit peste 50 hidrolaze acide diferite, membrana lizozomala
impiedicand intalnirea acestora cu elemente din citoplasma.
Mitocondriile
Denumite uzinelele energetice ale celulei, extrag din oxigen si alimente cantitati

mari de energie. Sunt raspandite in toata citoplasma iar numarul lor poate fi de sute sau
mii in functie de nevoile fiecarui tip celular. Compusa in principal din doua membrane
proteice bilipidice, interna si externa si matrice. Membrana interna are falduri formand
septuri sau creste de care sunt legate enzimele oxidative.
Matricea este cavitatea interna a mitocondriei si contine multe enzime dizolvate.
Aceste enzime lucreaza impreuna cu enzimele de pe septurile membranei interne
determinand oxidarea principiilor alimentare din care rezulta CO2 siH2O.
Energia astfel rezultata este utilizata la sinteza adenozin trifosfat(ATP) care este
modalitatea de folosire a energiei de catre intreaga celula.
NUCLEUL
Nucleul ramane cea mai importanta parte intracelulara.
Este centrul de control al celulei.
El contine cantitati mari de ADN ( gene ) ce vor determina caracteristicile
enzimelor citoplasmei, influentand functiile acesteia. Tot genele intervin in reproducere,
ele fiind primele care se divid in cadrul mitozei cu formare de celule fiice,fiecare din
acestea primind cate unul din cele doua seturi de gene.
Nucleul este clar conturat si bine delimitat de citoplasma prin membrana nucleara.
Este foarte usor de observat la microscop in celula vie deoarece are un indice de refractie
diferit de citoplasma.
Nuleul prezinta cromatina raspandita peste tot in nucleoplasma, iar aceasta in
timpul mitozei formeaza cromozomii.
Invelisul nuclear
Membrana nucleara este dubla, o componenta fiind la interior si una la exterior.
Membrana de la exterior este in continuarea reticulului endoplasmic deci si
spatiul dintre cele doua membrane vine in continuarea spatiului din interiorul reticulului
endoplasmic. Acest invelis este traversat de mii de pori nucleari mari, trecand molecule
cu greutate moleculara mare si mica.
Nucleolii
Nucleii in interfaza,( stare de fals repaus al celulei), au unul sau mai multi
nucleoli, corpusculi ce nu poseda membrana de separare si au un continut mare de ARN
si proteine.
Nuleolul se formeaza din cinci perechi de cromozomi ce sintetizeaza ARN.
Nucleolii au si un important rol in formarea ribozomilor.
Endocitoza-Ingestia celulara
Pricipiile alimentare traverseaza membrana celulara prin transport activ si prin difuziune.
Atunci cand celula este in contact cu particule mai mari, acestea sunt introduse in celula
printr-o functie speciala-endocitoza. Aceasta cuprinde pinocitoza si fagocitoza.
Pinocitoza se desfasoara continuu prin membranele multor celule,in plus in unele
celule ,acest proces are o rapiditate speciala.
De obicei proteinele se leaga de receptori specifici fiecarui tip . La suprafata membranei

locurile cu receptori se numesc invaginari captusite (coated pits) care au in grosimea lor o
proteina fibrilara-clatrina si filamente de actina si miozina.Imediat cum proteina se atinge
de receptor se produce invaginarea adanciturii cu proteina cu tot, iar aceasta isi inchide
marginile ca o punga, apoi se desprinde de suprafata membranei fiind o vezicula de
pinocitoza.
Acest proces se realizeaza cu ajutorul actinei si miozinei din structura, dar si cu un
consum de energie sub forma de ATP.
Fagocitoza
Implica ingestia de particule mari si numai cateva celule au aceasta capacitate (
macrofagele, leucocitele ). Particulele fagocitabile au pe suprafata lor proteine sau
mucopolizaharide ce vor veni in contact cu receptorii fagocitului. Bacteriile, de obicei,
sunt invelite in anticorpi specifici si acestia sunt fixati de receptorii fagocitului.
Acest fenomen demonstrat de rolul anticorpilor in fagocitoza poarta denumirea de
opsonizare.
Etapele fagocitozei :
-liganzii de pe suprafata particulei fagocitabile se leaga de receptori
-invaginarea membranei cuprinzand particula cu liganzi, proces ce continua
pana cand membrana inglobeaza toate particulele ca un mecanism de fermoar.
-la acest proces participa toate elementele contractile
-proteinele contractile duc veziculele formate in membrana, spre interiorul
celulei.
Digestia intracelulara a substantelor straine-Lizozomii
In momentul in care in celula ajung veziculele de fagocitoza sau
pinocitoza,lizozomii se lipesc de ele si elibereaza enzimele lor specifice-hidrolazele
acide. In acest mod i-a nastere vezicula digestiva unde are loc hidroliza acida a acizilor
nucleici, proteinelor, glicogenului, mucopolizaharidelor.
In urma digestiei rezulta aminoacizi, fosfati, glucoza, iar ce ramane nedigerat in
vezicule sant corpii reziduali ce se vor elimina din celula prin exocitoza.
Un alt rol important al lizozomilor este de a distruge cu ajutorul substantelor
bactericide microbi fagocitati inainte ca acestia sa provoace daune.
Dintre substantele bactericide fac parte: lizozimul (dizolva membranele),
lizoferina (leaga metale importante pentru cresterea bacteriilor), in plus are si un pH acid
de aproximativ 5 care activeaza enzimele proprii si inactiveaza sistemele bacteriilor.
Reticulul endoplasmic si aparatul Golgi-roluri
-cele mai bogate celule in reticul endoplasmic si aparat Golgi sunt cele secretorii.
-de obicei sinteza incepe in reticulul endoplasmic, apoi produsii trec in aparatul
Golgi unde sufera prelucrari inainte de a fi eliberati.
-sinteza lipidelor are loc in reticulul endoplasmic neted
-reticulul endoplasmic rugos (granular) are ribozomi cu rol in formarea
proteinelor. Dupa ce molecula proteica este sintetizata,trece prin membrana reticulului
endoplasmic in matricea acestuia unde sunt prelucrate de enzimele reticulului. Proteinele
sintetizate de ribozomi si eliberate in citoplasma sunt proteine libere, iar cele din R.E sunt
majoritatea glicoproteine.

-apratul Golgi poate forma anumite glucide pe care R.E. nu le poate fabrica.
Acestea sunt acidul sialic si galactoza.
FUNCTIILE MITOCONDRIILOR-EXTRAGEREA ENERGIEI
Energia pentru a supravietui celula si-o extrage din surse ca : oxigen, glucide,
lipide, proteine.
Inca inainte de a ajunge la celule, glucidele se transforma in glucoza, proteinele in
aminoacizi si lipidele in acizi grasi. Principiile alimentare in interiorul celulei
reactioneaza cu oxigenul, toate reactiile oxidative avand loc in mitocondrii, iar energia
eliberata este stocata ca ATP care va fi utilizat la randul sau in reactii metabolice.
Procese chimice la nivelul mitocondriei
Glucoza este supusa procesului de glicoliza ce o transforma in acid piruvic si pe
baza energiei generate (5% din intreaga energie generata de metabolismul celular) o parte
din ADP este convertit in ATP.
In mitocondrii este generata cea mai mare cantitate
de ATP. Tot in mitocondrii aminoacizii, acidul piruvic si acizii grasi sunt transformati in
acetil-CoA care intra in ciclul Krebs sau ciclul acidului citric.
Cilii si miscarea ciliara
-Miscarea ciliara este al doilea tip de miscare intalnit la celulele organismului uman.
-Doua teritorii prezinta astfel de celule : mucoasa trompelor uterine si mucoasa cailor
respiratorii.
La nivelul cailor respiratorii ,miscarea sacadata a cililor face posibila deplasarea
mucusului spre faringe (1cm/min) pentru a realiza curatirea acestor cai.
-Daca ne referim la trompele uterine, cilii fac posibila deplasarea lichidului dinspre
ostium-ul tubar spre cavitatea uterina, astfel ovulul poate ajunge dinspre ovar spre uter.
-De asemenea cilul este acoperit cu o evaginare a membranei celulare si sustinut de
unsprezece microtubuli.
-Noua tubuli dubli sunt dispusi circular la periferia cilului si doi separati sunt dispusi
central
SCHIMBURILE DE SUBSTANTE PRIN MEMBRANELE CELULARE
Daca luam ca reper celula, se poate vorbi de lichidul intracelular si cel
extracelular care va include lichidul interstitial(in spatiile dintre celule), dar si plasma
sangvina.
Introducerea in celule a substantelor necesare activitatii celulare, precum si
eliminarea produsilor de catabolism sau utili metabolic se realizeaza prin fenomene de
transport transmembranar, de o mare diversitate si eficienta.
Lichidul extracelular este bogat in sodiu si clor, dar foarte sarac in potasiu, pe
cand lichidul intracelular are o situatie exact opusa continand potasiu, proteine si fosfati
in cantitate mai mare.
Situata la limita dintre celula si mediul extracelular, membrana celulara
controleaza si moduleaza schimburile, asigurand supravietuirea, functionarea si
adaptarea homeostazica permanenta a celulelor la conditiile de mediu.
Bariera lipidica si proteinele de transport ale membranei celulare

Stratul bilipidic al membranei celulare este o bariera fata de miscarea apei si a

substantelor hidrosolubile intre spatiul extracelular si intracelular. Proteinele membranei
ce strabat stratul lipidic, constituie o cale alternativa de transport, si se numesc proteine
de transport.
Unele proteine integrale pot crea cai hidrofile omogene care traverseaza
membrana ca un tunel, numindu-se canale proteice (ionice),iar altele sunt denumite
proteine caraus (carrier)care ajuta substantele sa traverseze membrana celulara.
Doua tipuri de mecanisme:
- transportul pasiv - in sensul gradientelor fizico-chimice transmembranare, fara
consum de energie (osmoza si difuziunea )
- transportul activ - impotriva gradientelor fizico-chimice transmembranare, cu consum
de energie

Difuziunea
Difuziunea reprezinta miscarea haotica moleculara a substantelor, fie prin spatiile
intermoleculare din membrana, fie in combinatie cu o proteina transportoare. Energia ce
provoaca difuziunea este energie cinetica rezultata in urma miscarii.
Datorita miscarii moleculelor, fortele electrostatice si internucleare realizeaza
atractii si respingeri, in miscarea lor in diferite directii, ricosand aleator de milioane de ori
pe secunda
Acesta miscare permanenta a moleculelor se numeste difuziune.
La nivelul membranei celulare vorbim de doua subtipuri importante de difuziune:
simpla si facilitata
Difuziunea simpla
- posibilitatea de traversare a membranei determinata de cantitatea de substanta existenta,
de viteza miscarii cinetice si de numarul porilor membranei prin care trec moleculele sau
ionii
- poate urma doua cai: prin bistratul lipidic sau prin canalele hidrofile proteice
Difuziunea substantelor liposolubile.
Rapiditatea cu care o substanta traverseaza bistratul lipidic depinde de
liposubilitatea substantei respective.
Oxigenul, dioxidul de carbon, azotul, alcoolul sunt dizolvabile in stratul lipidic,
avand o rata mare a difuziunii si patrund rapid in celula.

Transportul apei transmembranar prin difuziune simpla.

Lipidele membranei sunt hidrofobe, insa apa traverseaza destul de repede
membrana celulara, cea mai mare parte trecand prin canalele proteice.
7

Moleculele de apa fiind suficient de mici, iar energia lor cinetica suficient de mare
ele traverseaza rapid inainte de a fi oprite de lipidele hidrofobe.
Ionii nu pot traversa liber bistratul lipidic.
Fiecare transport de ioni se face prin canalele proteice deoarece ionii au
incarcatura electrica iar bistratul lipidic are lipide polarizate cu sarcini negative ce vor
respinge ionii.
Interactiunea dintre sarcina electrica a ionului si sarcina bistratului lipidic face ca
acestia sa poata traversa membrana doar prin canalele proteice ale acesteia.

Difuziunea simpla. Canalele ionice

Canalele ionice se caracterizeaza prin permeabilitate si selectivitate.
Selectivitatea canalului permite trecerea doar a anumitor specii ionice datorita unor
bariere de selectivitate
Permeabilitatea canalului, capacitatea de a asigura un flux ionic este realizata de un
mecanism de bariera(gating mechanism).
Se descriu:
1 -canale voltaj dependente, cu senzori de voltaj care la atingerea unei diferente de
potential transmembranar realizeaza deplasari de sarcini intracaniculare;
2 -canale chimic dependente care se deschid in prezenta anumitor substante endo-sau
exogene;
3 -canale receptor operate unele proteine ale portii canalului sunt deschise ca urmare
a fixarii altor molecule pe aceste proteine, producandu-se o modificare conformationala a
moleculei proteice care inchide si deschide poarta. Aceasta se numeste ligant gating, iar
substanta care se leaga se numeste ligant (mesager chimic);
4-canale mecano-activate sub influenta unor factori mecanici (presiune,intindere)
trec prin modificari conformationale ce le deschid;
5 -canale cu deschidere spontana
Canalul voltaj-dependent conduce curent dupa legea totul sau nimic. Inchiderea si
deschiderea portii este brusca, timpul necesar trecerii de la o stare la alta fiind de ordinul
catorva milionimi de secunda. La un anumit voltaj canalul poate ramane inchis tot timpul,
in timp ce la alt nivel de voltaj el poate ramane deschis tot timpul.

Canalele de Na+voltaj dependente

-apar mai ales in membranele neuronale si in muschiul scheletic.
-sub actiunea unui stimul se produce un influx de cationi si apare in acea zona o
depolarizare care daca depaseste pragul ( - 10 15 mv) modifica sarcina la suprafata
membranei si determina o redistribuire a electronilor in interior.
-acest flux de electroni spre interior are ca rezutat modificarea starii barierelor.
Fenomenul poarta denumirea de curent de poarta (gating curent).
-depolarizarea membranei scade pragul de deschidere a canalului (hiperexcitabilitate),
8

iar hiperpolarizarea creste acest prag (excitabilitate scazuta).

-acest mecanism voltaj-dependent este modelul potentialelor de actiune ale nervilor, ce
reprezinta de fapt impulsurile nervoase.

Canalele de K+ voltaj dependente

-prezinta o singura bariera de permeabilitate ce se deschide tardiv
-canalele de sodiu activate de acelasi stimul sunt deja in stare inactiva.
-odata aflate in pozitie deschisa, canalele de K+ joaca rolul unei cai hidrice pasive, prin
care, sub influenta gradientului de concentratie, se realizeaza un eflux de K+ transportand
un curent ionic dirijat in sens contrar curentului de Na+ prin canalele specifice
mentionate anterior.
- acest curent mareste diferenta de potential transmembranar.

Canalele de Ca+ voltaj-dependente

-controleaza o buna parte dintre fluxurile transmembranare de Ca+, cu implicatii
deosebite in declansarea si modularea unei game largi de activitati celulare.
-proteina-canal este formata din cinci subunitati polipeptidice si glicopeptidice: alfa1,
alfa2, beta pe fata interna, gamma, delta in zona externa.

Difuziunea facilitata
-este o forma de transport pasiv care este mediata de carausi si implica prezenta unei
proteine - carrier specifica care ajuta la traversarea membranei cu o viteza mult crescuta
fata de difuziunea simpla.
-rata difuziunii atinge un maxim pe masura cresterii concentratiei.
-molecula de transportat se fixeaza pe extremitatea cis a proteinei apoi urmeaza etapa
de transport propriu-zis, in care se produce deplasarea prin interiorul transportorului spre
fata opusa trans.
-in acest mod se transporta glucoza si majoritatea aminoacizilor. In cazul in care
concentratia glucozei de pe fata trans este redusa, transportorul neincarcat revine la fata
cis pentru fixarea unei noi molecule.
- glucoza are o molecula caraus ce poate transporta si alte monozaharide, iar insulina
poate mari rata difuziunii facilitate a glucozei de 10-20 ori.

Co-transportul
- numit si schimbul mediat de transportori,
-este o alternativa la mecanismul difuziunii facilitate.
-lipseste etapa de revenire a trasportorului descarcat de pe fatatrans pe fata cis.
-fac parte o serie de proteine transportori cum ar fi: schimbatorul de Na+/Ca2+ (in
membranele neurale si miocardice) si cel Na+/H+.

Factori care afecteaza rata neta a difuziunii

Rata neta a difuziunii intr-un sens reprezinta diferenta cantitatilor de substanta ce
difuzeaza in cele doua sensuri.
9

Factorii care afecteaza aceasta rata sunt:

1-suprafata membranei
2-permeabilitatea
3-diferenta de concentratie a substantelor care difuzeaza
4-diferenta de potential intre cele doua fete ale membranei
5-diferenta de presiune

Osmoza la nivelul membranei celulare

Deplasarea transmembranara a moleculelor de apa se realizeaza prin fenomenul
de osmoza.
In cazul a doua solutii separate printr-o membrana semipermeabila, moleculele
de solvent ( apa ) se vor deplasa din compartimentul cu concentratie mica (de solvit) in
compartimentul cu concentratie mare.
In solutiile cu concentratie mai redusa, moleculele cu solvent fiind mai putin
obstructionate de solvit, au o agitatie moleculara mai mare, trecand in zona de
concentratie crescuta.

Osmolalitate. Presiune osmotica.

O concentratie de 1 osmol la litru va determina in solutie o presiune osmotica de
19.300 mmHg, la temperatura normala a corpului de 37C. Concentratia de 300
miliosmoli a lichidelor corpului determina o presiune osmotica de 5790 mmHg.

Transportul activ
Transportul transmembranar al unor substante impotriva gradientelor fizice, ca si
mentinerea unor inegalitati de concentratie ionica (sodiu si potasiu) nu pot fi explicate
decat daca se i-a in considerare existenta unor mecanisme de transport activ (pompe).
Transporturile active pot fi de doua tipuri, primar si secundar, in functie de sursa
de energie utilizata pentru transport si modul cum se realizeaza.
Transportul activ primar se caracterizeaza prin faptul ca utilizeaza direct ATP in
vederea transportului, ce este realizat cu ajutorul unor ATP-aze specifice fiecarei specii
ionice sau molecule transportate.
In transportul activ secundar este utilizata energia unui gradient ionic de
concentratie, generat anterior prin transport activ primar.
De transportul activ primar beneficieaza ionii de sodiu, potasiu, calciu, hidrogen,
clor si altii.
Cel mai cunoscut dintre mecanismele de transport activ este al sodiului si
potasiului numit pompa de sodiu-potasiu cu ATP - azele de transport
In urma proceselor ce au loc sodiul disociaza spre exteriorul celulei, iar potasiul
intra in celula.Pompa se poate gasi in toate celulele organismului si regleaza gradientele
transmembranare de concentratie ale sodiului si ale potasiului, realizand la interiorul
celulei un potential electric negativ.
10

Functionand la capacitate maxima, aceasta ATPaza transporta trei ioni de sodiu spre
exterior si doi ioni de potasiu spre interior pentru fiecare molecula de ATP hidrolizata.
Fosforilarea si defosforilarea ciclica a proteinei o face sa oscileze intre doua
conformatii alternative (peristaltica moleculara).

Co-transportul cu sodiu al glucozei si aminoacizilor

In multe celule, glucoza si aminoacizii sunt transportati impotriva gradientelor de
concentratie
Carausul are doua situsuri de legare in partea sa externa : pentru sodiu si pentru cealalta
substanta deoarece exista diferenta de concentratie intre exteriorul si interiorul
membranei pentru sodiu, rezulta sursa de energie al transportului. Dupa ce sodiul si
glucoza au fost fixate, proteina carrier sufera o modificare conformationala apoi se
realizeaza transportul simultan in celula.

Co-transportul sodiu-aminoacizi
Foloseste alte proteine carrier, dar se petrece asemanator. Sunt cinci tipuri de proteine de
transport pentru aminoacizi fiecare transportand cate un subset de aminoacizi. Aceste
exemple de co-transport sunt prezente in celulele tubulare renale si celulele mucoasei
intestinale.

Contra-transportul sodiu-hidrogen si sodiu-calciu.

In urma acestui mecanism sodiul este deplasat spre interiorul celulei iar calciu in
exteriorul celulei. Antiportul de calciu este prezent in toate membranele celulare, ambii
ioni avand aceiasi proteina carrier. Aceasta modalitate de transport se adauga la
mecanismul de transport de calciu existent in unele celule. Contratransportul sodiuhidrogen este foarte important la nivelul tubuli contort proximal al nefronului, unde
concomitent cu deplasarea sodiului in afara lumenului, ionii de hidrogen ies din lumen.

11