1

TESUTUL CONJUNCTIV

Definitie
Termenul de ţesut conjunctiv este atribuit unui ţesut de bază de origine
mezodermală cu rol de suport şi metabolic pentru alte ţesuturi şi organe din
organism.Ţesutul conjunctiveste cel mai bine reprezentat tesut din organism,
format din celule,fibre conjunctive si substanta fundamentala. Substanta
fundamentala si fibrele conjunctive formeaza matricea conjunctiva.

Histogeneza
Tesuturile conjunctive propriu-zise si cele cu functii speciale deriva din
mezodermul embrionar iar.tesuturile conjunctive de la nivelul extremitatii
cefalice deriva din mezoectoderm.

Functiile tesutului conjunctiv

Printre cele mai impotante functii enumeram:
- functia de suport.
Ţesutul de suport apare sub diferite forme cu diverse proprietăţi fizice. în marea
majoritate a organelor, ţesutul conjunctiv lax acţionează ca un ţesut de legătură
între celule şi alte ţesuturi cu funcţii mai speciale.Ţesutul conjunctiv dens este un
ţesut de suport pentru dermul pielii, formează capsula conjunctivă a unor organe
cum sunt ficatul şi splina şi asigură rezistenţa la întindere în ligamente şi
tendoane. Cartilajul şi osul sunt forme specializate de tesut conjunctiv de
susţinere.
-functia de nutritie asigurata de prezenta vaselor de singe in structura tesutului
care mediază schimburile de nutrienţi, metaboliţi şi produşi de metabolism dintre
ţesuturi şi sistemul circulator.
-rolul metabolic- stocajul de lipide pentru tesutul adipos alb, apa si electroliti in
toate varietatile de tesut conjunctiv, si reglarea temperaturii corpului la noul
nascut pentru tesutul adipos brun.
-Rol in procesele de aparare ale organismului prin celule conjunctive mobile
provenite din singe- celule imunocompetente- care realizeaza imunitatea celulara
si umorala
.-Procesul de reparaţie tisulară si cicatrizare

MATRICEA EXTRACELULARĂ
 2

O parte substanţială a volumului tesuturilor conjunctive este ocupată de

spaţiul extracelular care conţine o reţea complexă de macromolecule, constituind
matricea extracelulară.Aceasta matrice cuprinde o mare varietate de
polizaharide şi proteine care sunt secretate şi asamblate local într-o reţea
organizată.
Până nu demult s-a crezut că matricea extracelulară din ţesuturile
vertebratelor alcătuieşte o masă inertă cu rolul de a stabiliza structura fizică a
ţesutului.Astăzi însă,este clar că matricea are rol mult mai activ şi mai complex:
controlează mediul în care se află celulele influenţând dezvoltarea lor, migrarea,
prolife- rarea,forma şi funcţiile metabo- lice.Componentele matrixului pot lega
factori de creştere şi hormoni,asigurând astfel permanent o abundenţă de semnale
pentru celulele care se află aici.Celulele au nevoie de componente specifice ale
matricei pentru a se diferenţia. Morfogeneza,ultimul stadiu pentru dobândirea
formei celulare , este stâns dependentă de moleculele matricei.În dezvoltare,
moleculele matricei sunt în mod constant înlocuite,degradate şi resintetizate,în
cazul leziunilor chiar şi într-un ţesut adult.
Structura sau proprietăţile mecanice ale componentelor matriciale sunt
esenţiale pentru buna funcţionalitate a unor varietăţi de ţesut conjunctiv:
exemplu:ţesutul cartilaginos, ţesutul conjunctiv fibros din dermul pielii, tendon,
ţesut osos, discurile intervertebrale, dinţii, lamina bazală.
Cele mai multe dacă nu toate componentele matricei extracelulare apar să
interacţioneze cu celulele conjunctive, fie indirect prin proteinele
fibroase(fibronectina),fie prin receptorii de suprafaţă.

COMPOZIŢIA ŞI DIVERSITA- TEA STRUCTURALĂ

Macromoleculele ce alcătuiesc matricea extracelulară sunt secretate local

de către celulele existente,mai puţin de celulele sanguine mature.
Compoziţia moleculară a matricei secretate depinde de: tipul de celulă
implicată în secreţie,stadiul ei de diferenţiere,precum şi statusul ei metabolic.
Componentele de bază ale matricei extracelulare sunt:
-Glicozaaminoglicanii(GAG), care sunt molecule polizaharidice şi
care,legate de proteine,formează proteoglicanii şi
-Proteinele fibroase, de două tipuri funcţionale, un tip cu rol structural,
colagenul şi elastina, iar celălalt cu rol de adezivitate (Ex:fibronectina şi
laminina).
Glicozaminoglicanii şi proteoglicanii formează o masă gelatinoasă puternic
hidratată,în care se află incluse proteinele fibroase .Faza apoasă a acestui gel
permite difuzia moleculelor nutritive, a metaboliţilor şi a hormonilor,dintre sânge
şi celulele tisulare:fibrele de colagen măresc rezistenţa şi contribuie la
 3

organizarea matrixului, iar fibrele de elastină îi asigură flexibilitatea.Proteinele de

adezivitate ajută celulele să se ataşeze la componentele matricei, de exemplu
fibronectina asigură ataşarea fibroblastelor la matricea conjunctiva, iar laminina
facilitează ataşarea celulelor epiteliale de lamina bazală.

PROTEINELE FIBROASE MULTIFUNCŢIONALE ALE MATRICEI

EXTRACELULARE:
COLAGENUL

Colagenul formează o clasă majoră de proteine fibroase din matricea

extracelulară.Este proteina cel mai bine reprezentată in organismul animal.(30%
din proteinele structurale, şi 6% din greutatea corporeală).Se cunosc 25 tipuri de
colagen, din care până in prezent s-au descris 15 tipuri de colagen, din care cinci
sunt cele mai comune (I,II,III,IV,V).
Tipurile I,II,III, V si XI se asamblează în polimeri ordonaţi numiţi
fibrile(10-300 nm diametru) sau fibre de câtiva microni diametru.
Tipurile IX si X formeaza fibrile heterogene cu colagenul de tip II.
Tipurile IV,VI,VII şi VIII, nu se organizează în fibrile, datorită domeniilor
globulare prezente atât la capătul carboxil cât şi la capătul amino.
Tipul IV apare stabilizat de legături covalente încrucişate între
reziduurilede lizină precum şi de punţi disulfidice intermoleculare , ceea ce îl
face greu de extras din membranele bazale,unde formează structuri reticulare
bidimensionale, fiind componentul principal al laminei bazale.

La baza structurii colagenului se află un triplu helix de lanţuri alfa.

O moleculă de colegan are o greutate moleculară de 28.500 daltoni, o
lungime de 3oo nm şi un diametru de 1,5 nm şi este alcatuită din trei lanturi
polipeptidice alfa împletite în helix Fiecare lanţ alfa este format din 1050 de
amninoacizi.Un lanţ alfa conţine câte 3 aminoacizi per fiecare tur de helix,din
care tot al treilea este glicina. Fiecare lanţ alfa este spiralizat în jurul unui ax
propriu, după care cele 3 lanţuri alfa se spiralizeaza unul în raport cu
celalalt.Triplul helix este stabilizat prin legaturi de hidrogen şi punţi disulfidice.
Molecula de colagen în ansamblu are două domenii: un domeniu central ,
helicoidal-triplu helix , şi două domenii terminale spiralizate doar in jurul axului
propriu.
Un lanţ alfa are următoarea structură: -(Y-gly-X)n - unde:
-Y= hidroxiprolina
-X=Prolina şi hidroxilizina
Glycina reprezinta 33% din greutatea moleculei de colagen,
 4

Prolina=12%,
Hidroxiprolina=12%,
Hidroxilizina=10%
Lanţurile alfa sunt codificate pe gene de pe cromozomii 17, pentru lanţurile alfa 1
si 7 pentru lanţurile alfa2.
Asociate moleculelor de colagen există grupări glucidice ce însoţesc reziduurile
de hidroxilizină.Colagenul este considerat o glicoproteină .Grupările glucidice,
nu sunt suficient de numeroase , pentru a da o reacţie PAS pozitivă.Colagenul din
fibrele de reticulina are mai multe grupări glucidice,de aceea aceste fibre au
reacţie PAS +.
Colagenul se poate clasifica în funcţie de comportamentul faţă de matricea
extracelulară în:
1.Colagen fibrilar-cel care se agregă în fibrile şi fibre
2.Colagen afibrilar-care nu se agregă în fibrile, ci se asociază periodic altor
fibrile de colagen,sau poate forma reţele plan bidimensi- onale in lamina densa
bazalis.
O moleculă de colagen este alcătuită din trei lanţuri polipeptidi- , ce
numite lanţuri alfa, aranjate în triplu helix.Lanţurile alfa nu sunt toate la fel şi în
concordanţă cu diferenţa între lanţurile alfa, s-au descris 25 tipuri diferite de
colagen, din care primele cinci tipuri sunt prezentate mai jos:
-Colagenul tip I-[α1(I)]2α2(I)] reprezinta 90% din cantitatea totala de colagen din
organism - in piele, tendoane,os, dentina, stroma con-
junctiva a organelor parenchima-
toase. Promoveaza rezistenta la tensiune
-Colagenul de tip II –[α1(II)]3-in structura cartilajului, corpului vitros.
Promoveaza rezistenta la presiune.
-Colagenul de tip III-[α1(III)]3 –formeaza fibrele de reticulina din structura pielii,
muschiului,vaselor de singe, si se asociaza frecvent cu colagenul de tip I.Rol
structural si elasticitate.
-Colagenul Tip IV- [α1(VII)]2α1(IV)
din structura membranelor bazale.Rol de suport al structurilor delicate, filtrare.
-Colagenul tip V [α1(V)]3 sin strcutura tesuturilor fetale, pielii, osului, placenta
cele mai multe tesuturi interstitiale. Promoveaza rezistenta la tensiune
Sinteza de colagen implică mai multe etape: unele dintre ele se desfăşoară
în interiorul celulei-FAZA INTRACELULARĂ-, iar altele se desfăşoară în
exteriorul celulei-FAZA EXTRACELULARĂ-

SINTEZA DE COLAGEN (FIBRILOGENEZA)

 5

A. Etapa intracelulară presupune:

-transcripţia şi traducerea
-hidroxilarea reziduurilor speci-
fice de prolina si lizina
-glicozilarea reziduurilor de hidroxilizină
-eliberarea lanţurilor polipepti-
dice.
-formarea legăturilor bisufidice, ansamblarea lanţurilor polipep-
tidice cu formarea triplului helix
-exocitarea(secreţia)în mediul extracelular
B. Etapa extracelulară
-convertirea procolagenului în tropocolagen(colagen)
-polimerizarea moleculelor şi realizarea fibrelor de colagen

A. Etapa intracelulară
-Sinteza se face în special în fibroblaste, la nivelul ribozomilor ataşaţi
RER
1.Transcripţia şi traducerea
Lanţurile polipeptidice sunt produse de către poliribozomii ataşaţi reticulului
endoplasmatic rugos,pe baza informaţiei adusă de ARN-ul mesager şi sunt
trecute simultan în cisternele RER. Genele pentru lanţul alfa I sunt localizate pe
cromozomul 17, iar pentru lanţul alfa II pe cromozomul 7. Informatia este copiată
în ARNm pentru fiecare lanţ pro-alfa. Aceste lanţuri pro-alfa sunt mai mari decât
lanţurile de colagen alfa, deoarece prezintă la capetele amino şi carboxil
peptidele de extensie(peptide –semnal la capătul amino-150 aminoacizi şi
secvenţe de aminoacizi “extra”250 aminoacizi la capătul carboxil). Rolul
peptidelor de extensie ,cunoscute sub denu-
mirea de propeptide, este de a iniţia asocierea prolanţurilor alfa şi de a dirija
asocierea lor în triplu helix. Asamblarea este iniţiată la nivelul capătului C-
terminal al propeptidelor , între care se stabilesc legături disulfidice.
Astfel,lanţurile pro-alfa conţin o regiune centrală colagenă (x-gly-y), şi regiuni
propeptidice necolagene terminale la ambele capete.Greutatea moleculară a
fiecărui lanţ pro-alfa este de aproximativ 154.000 daltoni.
2.Modificări posttranslaţionale
În cisternele RER şi ale complexului Golgi au loc modificări posttranslaţionale în
lanţurile polipeptidice;
A.Imediat ce capătul terminal amino-al lanţului alfa ajunge în lumenul reticulului
endoplasmatic rugos, este atacat de proteaze care îndepărtează secvenţa semnal,
permiţând în continuare.
 6

B.Desfăşurarea procesului de hidroxilare a prolinei şi lizinei, în timp ce lanţurile

polipeptidice nu au conformaţie helicoidală. Hidroxilarea prolinei şi lizinei
începe după ce lanţul peptidic a atins o anumită lungime şi este legat de ribozomi.
Procesul se continuă şi se desăvârşeşte în lumenul RER,fiind catalizat de două
enzime: peptidilprolin-hidroxilaza care transformă prolina în 4-hidroxiprolină
sau 3-hidroxiprolină şi peptidillizin-hidroxilaza care transformă lizina în
hidroxilizină.În molecula de colagen se găseşte în special 4-hidroxilizină,
necesară formării de legături transversale ce stabilizează molecula de colagen în
fibrile.Reacţia de hidroxilare decurge în prezenţa vitaminei C, a ionilor de fier,
alfa-cetoglutaratului şi oxigenului. Vitamina C este absolut necesară etapei
posttranslaţionale. În lipsa ei ,hidroxilarea este insuficientă,ceea ce duce la
formarea unui trplu helix instabil,neformare de fibrile şi fibre de colagen,
colagenul se va degrada intracelular, ceea ce va determina creşterea fragilităţii
vasculare, a tendoanelor şi a pielii- scorbutul, şi deficienţe în vindecarea
plăgilor.In post operatorul imediat pentru a stimula vindecarea plagii este
indicat administrarea de fier si vitamina C pentru formarea unui colagen de
calitate.
C.Glicozilarea hidroxilizinei, se desfăşoară în cisternele RER,la nivelul lanţurilor
pro-alfa numai în forma lor nehelicoidală.Ea este catalizată de două enzime :
galactoziltransferaza şi glucozil-transferaza.Prin glicozilare se trans-fera
hidroxilizinei, galactoză şi glicozilgalactoză.
D.Formarea punţilor disulfidice , în interiorul lanţurilor alfa,sau între lanţurile
alfa, este esenţială pentru formarea triplului helix.La capete, lanţurile alfa rămân
răsucite doar în jurul axului propriu.Aceste punţi disulfidice,vor influenţa
formarea moleculei şi vor stabiliza interacţiu-nea între lanţurile polipeptidice.În
urma acestei etape se va forma PROCOLAGENUL.
B.Faza extracelulară. Procolagenul nou format este exocitat în exterior prin
formare de granule de secreţie . Microtubulii sunt implicaţi în transportul
granulelor de secreţie din regiunea complexului Golgi către suprafaţa
celulară.Dacă microtubulii sunt dezagregaţi cu colchicină sau
vinblastină,granulele de secreţie se acumulează în regiunea nucleului.
După ce protocolagenul este secretat în spaţiul extracelular, se realizează
clivajul enzimatic (procolagen-peptidazele) a cea mai mare parte a porţiunii
terminale neincolăcite care conţine reziduuri de aminoacizi ducând la formarea
tropocolagenului.Moleculele de cola-gen rezultate din clivajul procolage-
nului, se asamblează în fibrile nu înainte de a avea loc dezaminarea oxidativă a
gruparilor amino-, a lizinei şi hidroxilizinei prin acţiunea lizil-oxidazei, rezultind
aldehide reactive. Între aceste grupări aldehidice se pot forma crosslikeri
transversale intramololeculare,care stabilizează molecula. În colagenul de tip I,
II, III fibrilele se agregă spontan:la acest proces contribuie şi proteoglicanii.Se
 7

formează astfel subunităţi microfibrilare ,care prin asociere cu altele ,realizează

fibrilele. Între ele se stabilesc punţi de hidrogen şi legături hidrofobe care menţin
stabilitatea fibrilelor. Ulterior stabili-
tatea creşte şi prin formarea de punţi covalente.
În ţesuturile tinere fibrilele de colagen pot avea diametrul de 15-20 nm,în
timp ce în unele varietăţi de ţesut conjunctiv matur pot atinge 2oo nm. Observate
la microscopul electronic fibrilele de colagen prezin-
ta striaţii transversale care se repetă la 68nm, de-alungul fibrilei.Bandarea este o
reflectare a aranjamentului moleculelor de colagen în structura fibrilei.Aceste
molecule cu lungime de 300nm şi diametrul 1,5nm.Ele sunt aşezate în rânduri
paralele şi echidistante.Într-un rind moleculele sunt dispuse la o distanţă de 35
nm.(gap). Mărimea gap-ului este astfel aranjată incât se repetă la 5 rinduri.
Fibrilele de colagen se asociază în număr diferit şi realizează fibrele de
colagen ,cu grosimi diferite,între 1-20 microni. Fibrele de colagen sunt unite între
ele prin carbohidraţi reprezentaţi în principal de hexoze, care dau reacţia PAS
pozitivă fibrelor de colagen. Ele sunt mai numeroase în fibrele de colagen
subţiri(reticulină).Fibrele de reticulină sunt formate din colagenul III şi sunt fibre
subţiri de 1 μm diametru, se ramifică şi se anastomozează, şi din cauza cantităţii
mari de glucide ataşate colagenului nu se colorează în coloraţia uzuală
Hemalaun-eozină. Fibrele de reticulină se evidenţiază prin impregnări argentice.
Fibrele de colagen sunt lungi,sinuoase, cilindrice, cu capete care pierd în
matricea extracelulară. Ele sunt acidofile,se colorează în roz în coloraţia
hemalaun-eozină , brun roşcat în coloraţia Van Gieson, albastru în coloraţia
AZAN, şi Mallory, şi verde în coloraţia Masson.Fibrele de colagen nu se
anastomozează , între ele,dar pot alcătui benzi ,sau panglici, în care fibrele de
colagen se dispun paralel între ele.Ele poartă denumirea de fibre albe, sunt foarte
rezistente şi apar birefringente , la microscopul de polarizaţie.
Fibrele de colagen pot fi degradate de colagenaze ,enzime eliberate de
fibroblaste, leucocitele polimorfonucleare, macrofage , unele celule epiteliale ale
pielii,celulele epiteliale sinoviale. Degradrea fibre-
lor de colagen , este urmată de resorbţia moleculelor care rezultă, proces mai
activ în perioada de creştere a organismului, după distru-geri ale ţesutului
conjunctiv sau după procese inflamatorii.În acelaşi timp este stimulată şi
refacerea fibrelor de colagen de către fibroblaste, în aşa fel încît în condiţii
fiziologice există o balanţă pozitivă între resorbţie şi refacere.
Celulele producătoare de colagen sunt:
-fibroblastele
-celulele mezenchimale
-celulele perineurale
-cementoblastele
 8

-odontoblastele
-celulele cartilaginoase
-unele celule musculare netede
-celulele epiteliale
-adipocitele
-celulele Schwann, şi celulele gliale în general

APLICATII MEDICALE

Mutatii genetice ale lanturilor α1 si α2 conduc la osteogeneza imperfecta.In

scleroza sistemica progresiva se produce o acumulare progresiva de colagen in
cele mai multe din organe , in principal in piele, tractul digestiv, muschi,si rinichi
, afectand functiona-
litatea acestora. Keloidul este o cauza locala cauzata de productia excesiva de
colagen.Lipsa vitaminei C din alimentatie duce la boala scorbut, caracterizata
printr-un colagen de proasta calitate care duce al degenerarea tesutului conjuctiv.
O transcriptie sau o translatie deficitara a colagenului tip III duce la aparitia
sindromului Ehlers-Danlos tip IV care se caracterizea-
za prin rupturi aortice sau intestinale.Deficit de hidroxilare a lizinei duce la
sindromul Ehlers-Danlos tip VI-afectarea elasticitatii pielii sau ruptura globului
ocular.Scaderea activitatii procola-
genpeptidazei duce la sindromul Ehlers-Danlos tip VII –cresterea mobilitatii
articulare , luxatii frecvente.

ELASTINA şi FIBRELE ELASTI-

CE

Elastina este întâlnită în special în ţesutul conjunctiv în strânsă conexiune

cu colagenul. Nivele crescute de elastină sunt prezente în ligamente, pereţii
vaselor (în special artere), în ţesutul pulmonar, piele tendoane, etc.Ea este de
regulă secretată de aceleaşi celule ca şi colagenul .
Molecula de elastina este o glicoproteină, are o greutate moleculară=
72000 daltoni, iar compozitia ei în aminoacizi este:
-33% glycină
- 10-13%prolină -
- 60% reziduuri de aminoacizi nepolari,ceea ce face ca molecula de
elastină să fie hodrofobă (desmozina şi izodesmozi-
na)
-nu contine hidroxiprolină şi hidroxilizină.
 9

Sinteza ei începe la nivelul fibroblastului.Etapa intracelulara se suprapune

ca timpi peste etapa intracelulară a sintezei de colagen.În urma etapei
intracelulare se obţine tropoelastina, care se prezintă sub formă de moleculă
incolăcită. Exocitată în spaţiul extracelular, între molecule se formează cross-
linkeri intermoleculare catalizate de liziloxi-
aza. De regulă cam 28-34 de reziduuri de lizina pot fi implicate in cross-linkeri
ceea ce determină polimeriza-
rea elastinei in spaţiul extracelular .Elastina este foarte rezistentă la fierbere,la
extracţia cu acizi şi baze diluate, la acţiunea tripsinei.Este hidrolizată de elastaza
secretată de pancreas. Moleculele de elastină ,sinuoase şi de forme diferite,sunt
legate între ele prin punti necovalente slabe, ca şi prin punţi covalente
distanţate,care permit reţelei elastice să se întindă şi să se stringă, întocmai ca o
gumă.Aspectul elastinei la microscopul electronic este amorf, deşi în cele mai
multe cazuri se asociază la colagenul fibrilar.(în special la colagenul VI)
Formarea fibrilelor de colagen VI asociate la elastină se face foarte aproape de
suprafaţa celulară,ceea ce permite celulei să controleze orientarea acestor
fibre.Este menţionat că asocierea proteinelor fibrilare pare să joace un rol
important in organizarea moleculelor de elastină. Atracţia hidrofobă între
moleculele de elastină ,pare să joace un rol important în procesul de răsucire şi
încolacire. Asocirea fibrilelor de colagen pare să limiteze întinderea.
Sistemul de fibre elastice este compus din trei tipuri de fibre: fibrele de
oxitalan, fibrele de elaunină şi fibrele elastice.Sistemul se dezvolta în trei etape
succesive care pot fi observate atît în ţesuturile embrionare cât şi în ţesuturile
adulte.
În stadiul iniţial, fibrele sunt alcătuite din benzi de miofibrile subţiri,
alcătuite din glicoproteine. Fibrele oxitalanice pot fi găsite în zonula lui Zinn şi
la nivelul dermului. În stadiul următor de dezvoltare, apare o dispozitie
neregulată a moleculelor de elastină printre fibrele oxitalanice, formind fibrele de
elaunină(grec.elaunem=a conduce).Aceste fibre sunt intîlnite în jurul glandelor
sudoripare şi la nivelul dermului. În timpul celui de-al treilea stadiu de
dezvoltare, elastina se acumulează până ocupă partea centrală a unei benzi de
fibre, fiind înconjurată de un strat subţire de microfibrile glicoproteice de
fibrilina.Acestea sunt fibrele elastice, componentul majoritar al sistemului
elastic.
În timp ce fibrele oxitalanice sunt rezistente la tensiune, fibrele elastice se
întind ca răspuns la tensiune . Fibrele elastice sunt denumite şi fibrele galbene,
au un diametru de 1 micron.Ele se ramifi-ca şi se anastomozează realizând reţele
neregulate.Se colorează inconstant cu eozina, în roz pal.Se pot colora electiv, cu
orceină în roşu –brun întunecat, cu rezorcin-fuxina(Weigert în roşu aprins, cu
aldehid-fuxina(Gomori) în negru.
 10

Implicatii medicale
Fibrilina este o familie de proteine absolut necesara pentru constituirea fibrelor
de elastina. Mutatii genetice ale fibrilinei duce la aparitia sindro-
mului Marfan ,caracterizat printr-o scadere a rezistentei tesuturilor bogate in fibre
elastice.

GLICOZAMINOGLICANII

Reprezintă o componentă importantă a matricei extracelulare. Încărcarea

negativă de pe aceste polizaharide ,dată de prezenţa grupărilor sulfat şi carboxil
asigură legarea unei cantităţi mari de apă şi cationi.Oricum cu excepţia hialuro-
nanului, glicozaminoglicanii nu sunt găsiţi ca lanţuri libere de polizaharide , ci
sunt sintetizaţi direct pe un miez proteic.GAG sunt lanţuri polizahari-dice
neramificate, foarte lungi, forma-te din unităţi dizaharidice repetiti-ve.Se numesc
glicozaminoglicani, deoarece unul dintre glucidele care formează dizaharidul
repetitiv este întotdeauna un glucid aminat, N acetil- glucozamina sau N-
acetilgalac-tozamina.În majoritatea cazurilor acest glucid aminat este sulfatat.Al
doilea glucid al dizaharidului repetitiv este acidul uronic.Din cauza grupări-
lor sulfat şi carboxil,GAG sunt puternic încărcaţi negativ.În funcţie de
componentele glucidice ,de tipurile de legaturi chimice dintre acestea şi de
numărul şi de localizarea grupărilor sulfat,GAG au fost împărtiţi în patru grupe:
-Dermatansulfatul alcatuit din acid L-iduronic sau D-glucuronic si D-
galactozamina
-Chondroitinsulfatul acatuit din acid D-glucuronic si D-galactozamina
-Keratansulfatul alcatuit din D-galactoza si D-galactozamina
-Heparansulfatul alcatuit din acid D-glucuronic sau L-iduronic si D-
galactozamina
Lanţurile polizaharidice sunt atît de inflexibile încât nu se pot împacheta în
structuri globulare compacte, cum o pot face lanţurile polipeptidice.De aceea
aceste molecule sunt foarte hidrofile.Astfel ,GAG au tendinţa de a adopta o
conformaţie foarte extinsă,care ocupă un volum foarte mare în raport cu masa
lor,formind mase gelatinoase chiar şi cind se află in concentraţii foarte mici.
Marea densitate a sarcinilor lor negative, determină atracţia şi legarea cationilor,
de exemplu a Na+,cationi care sunt osmotic activi,ceea ce determină sucţiunea în
 11

matrice a unei mari cantităţi de apă.Aceasta creează o presiune de

turgescenţă(turgor),ceea ce asigură o rezistenţă la forţele de compresiune(în
contrast cu fibrele de colagen care asigură rezistenţă la forţele de tracţiune).
Cantitatea de GAG din ţesuturile conjunctive este de obicei mai mică de
10% din greutatea totală a proteinelor fibroase.Din cauză că formează un gel
poros,puternic hidratat,GAG ocupă totuşi cea mai mare parte a spaţiului
extracelular ,asigurând un suport mecanic pentru ţesuturi şi permiţând difuzia
rapidă a moleculelor hidrosolubile precum şi migrarea celulelor.

ACIDUL HIALURONIC(HIALURONA-
NUL)

Impropriu denumit proteoglican ,deoarece lanţurile polizaharidice nu sunt legate

covalent de un miez proteic, cu toate că formează legături non-covalente cu aceste
miezuri proteice Este o componentă majoră a matrixului extracelular care
înconjoară celulele proliferative şi migratoare ,în particular din ţesuturile
embrionare .Acesta este deasemenea ,componentul structural major al
proteoglicanilor care se găsesc în matrixul extracelular al cartilajelor.
O moleculă de acid hialuronic este formată din aproximativ 50.000 de
unităţi repetitive ale unui dizaharid format din acid glucuronic şi N-
acetilglucozamină.Din cauza legături-
lor de tip beta dintre monozaharide, precum şi din cauza existenţei legăturilor de
hidrogen din interiorul moleculei, acidul hialuronic are aspectul unui bastonas
lung şi rigid.Repulsia mutuală dintre grupările carboxil încărcate negativ,care se
află dispuse la intervale regulate,contribuie de asemenea ,la stabilizarea structurii
rigide.O singură moleculă poate astfel atinge lungimea de 2o microni.
Acidul hialuronic este unic printre glicozaminoglicani pentru câteva motive:
-Are greutatea moleculară cea mai mare dintre toţi glicozaminoglicanii
-Nu este sulfatat şi nu se epimerizează în timpul sintezei
-Nu este legat covalent de miezul proteic
-Nu este sintetizat în complexul Golgi,ca şi ceilalţi glicozaminogli-
cani
Acidul hialuronic este sinteti-
zat direct prin membrana plasmatică, iar elongarea lanţurilor sale se face prin
addiţie de grupări glucidice la capetele reduse.
Prin comparaţie cu acidul hialuronic,toţi ceilalţi GAG :
-Prezintă zaharuri sulfatate
-Conţin unităţi dizaharidice diferite, aranjate în secvenţe mult mai complexe
-Sunt formaţi din lanţuri mult mai scurte,cu mai puţin de 3oo unităţi glucidice
-Sunt legaţi covalent la proteine
 12

Hialuronanul este prezent în ţesut pe suprafaţa celulară.Datorită încărcăturii

sale negative şi legăturilor de hidrogen dintre reziduurile glucidice adiacente,
există o rigiditate inerentă în cadrul moleculei rezultind o structură îcolăcită
expandată cu greutatea moleculară mare.
Oricum la concentraţii mai mari, lanţurile de acid hialuronic se pot încolaci
şi pot da naştere unor structuri dublu sau triplu helicoidale, fomând o reţea
continuă,ce fixează în ochiuri, molecule de apă.
Abilitatea ,chiar şi la concentraţii mici de a forma o reţea continuă este
dependentă de greutatea moleculară mare a polizaharidului. Din cauza structurii
sale hidratate, naturii “poroase”, învelişul celular acoperit cu acid hialuronic, “ţine
la distanţă “ celulele, una faţă de cealaltă ,asigurând liberta-
tea lor de mişcare şi de proliferare.
Suprimarea mişcării celulare şi iniţierea ataşării intercelulare,este frecvent
corelată cu scăderea concen-tratiei de acid hialuronic. Când migra-rea celulară
este oprită,moleculele de acid hialuronic, sunt degradate de catre enzima
hialuronidază.

Proteoglicanii sunt formaţi din lanţuri de GAG legate colavalent de un miez proteic
Proteoglicanii sunt macromo-
lecule existente în toate ţesuturile conjunctive .Aceste molecule sunt formate
dintr-un miez proteic,la care se ataşează covalent una sau mai multe molecule de
glicozaminogli-
cani ,de acelaşi tip sau de tip diferit. Ca şi în cazul celorlalte glicoproteine ,lanţul
polipeptidic,sau miezul proteic al proteoglicanilor este sintetizat pe ribozomii de
pe membranele RER şi introdus în lumenul acestuia. Lanţurile polizaharidice sunt
ansam- blate pe acest miez proteic, mai ales în aparatul Golgi: în primul rind la
radicalii serinici ai polipeptidului se ataşează un trizaharid de legătură care
serveşte ca primer pentru creşterea polizaharidului; ulterior , prin intervenţia unei
glicozil-transferaze,se adaugă succesiv radi-
calii glucidici.
În decursul alungirii lanţului polizaharidic în aparatul Golgi,o parte a
glucidelor polimerizate sunt modificate covalent prin reacţii de sulfatare şi de
epimerizare care modifică configuraţia monomerilor .Sulfatarea creşte foarte mult
incărcătura negativă a proteoglicani-lor. Proteoglicanii prezintă o remarcabilă
diversitate.Se cunosc următoarele tipuri de proteoglicani:
A.-Proteoglicanii din matricea cartilaginoasă-Agrecanul-sunt cele mai
mari agregate moleculare cunoscute.O singură molecula poate fi mai lungă de 4
microni.Asemenea proteoglicani con-
fera cartilajului proprităţile sale carac-
 13

teristica :consistenţă asemănătoare unui gel şi rezistenţă la deformare.

Componenta centrală a agregatelor de proteoglicani ,o formează o moleculă foarte
lungă de acid hialuronic.La el se leagă strâns ,dar nu covalent,la intervale de 4o
nm, proteinele miez ale proteoglicanilor de condroitin-sulfat şi cheratan sulfat.
Legarea proteoglicani-
lor la acidul hialuronic este asigurată de o proteină linker.
B-“Proteoglicani simpli” care se află în laminele bazale.Aceştia sunt formţi
dintr-un miez proteic cu greutate moleculară de 20000-40000,la care se ataşează
lanţuri de heparan sulfat.
C-Proteoglicani neagregati care sunt conţinuţi în toate ţesuturile
conjunctive inclusiv în tesutul cartilaginos, conţin un miez proteic cu unul sau trei
lanţuri covalent likate de condroitin-sulfat,dermatan-sulfat, keratan-sulfat. Au
greutate mica, 4oooo, iar funcţia lor nu este clară,dar moleculele lor apar asociate
cu fibrilele ordonate de colagen.
D.-Proteoglicanii de pe suprafaţa celulară-syndecan, este prezentpe multe
tipuri de celule , particular pe celulele epiteliale. Prezinta un miez proteic inserat
în bistratul lipidic membranar, care fixează moleculele polizaharidice de GAG
doar pe suprafaţa extracelulară .Sunt întâlniţi pe suprafaţa celulelor endoteliale,
vasculare.La miezul proteic se asociază pe suprafaţa extracelulara 3-8 molecule de
heparan sulfat.Aceşti proteoglicani sunt capabili să lege colagenul tip I, III, IV, V
,dar nu şi tipul II. Deasemenea au abilitatea de a lega fibronectina şi a moleculelor
de adezivitate, mediind adezivitatea celulă-celulă.Controlează coagularea,
metabolismul lipoproteinelor creste-rea muşchiului neted, formarea
neuriţilor,permeabilitatea membranelor bazale.
IMPLICATII MEDICALE
Proteoglicanii sunt degradatide citeva tipuri celulare prin intermediul enzimelor
lizozomale. Afectarea degradarii glicozaminoglicanilor prin deficiente ale
enzimelor lizozomale duce la acumularea acestora in tesut.Lipsa unor hidrolaze
lizozomale stau la baza unor sindroame cum ar fi: Sindromul Hurler, sdr.Hunter,
sdr.Sanfilippo si sdr. Morquio.
Datorita viscozitatii ei, substanta fundamentala actioneaza ca o bariera pentru
penetrarea bacteriilor si a altor microorganisme. Bacteriile ce produc
hyaluronidaza –o enzima ce hidroli-
zeaza acidul hialuronic si alti glycozaminolgicani au putere mare de invazie
deoarece reduc viscozitatea substantei fundamentale
LICHIDUL INTERSTITIAL
In tesutul conjunctiv, in paralel cu substanta fundamentala puternic hidratata
exista o mica cantitate de lichid liber numit lichid interstitial,ce este similar cu
plasma in ceea ce priveste continutul in ioni si substante difuzibile.Lichidul
interstitial contine un mic procent de proteine cu greutate molecular mica ce trec
 14

prin peretele capilar ca urmare a presiunii hidrostatice a singelui.Se apreciaza ca

cca o treime din proteinele plasmatice sunt stocate in tesutul conjunctiv.
IMPLICATII MEDICALE
Edemul este datorat acumularii de apa in spatiile extracelulare. Apa provine din
singe si trece prin peretele capilar.Edemeul poate fi generat de obstructia venoasa
sau limfatica sau din descresterea fluxului venos. Deficienta proteica generata de
inanitie duce la scaderea presiunii coloid-osmotice iar apa se va acumula in
interstitiu.O alta posibilitate cauzatoare de edem,este crestrea permeabilitatii
endoteliului capilar generata de o serie de substante chimice , cum ar fi histamina

GLICOPROTEINELE STRUCTURALE DE ADEZIVITATE

Au fost studiate prin doua metode:

1.Prima este bazată pe producţia de anticorpi, ce sunt capabili să inhibe sau
să rupă joncţiunile celulare.Moleculele, cu care aceşti anticorpi interacţionează
sunt apoi identificaţe prin diferite tehnici: imunoprecipitarea si tehnicile
cromatografice.
2.Se utilizează un component matricial purificat, imobilizat pe un mediu
cromatografic cum ar fi: agaroza sau poliacril amida. Afinitatea cromatografică a
unor celule sau extracte tisulare sunt apoi utilizate să identifice proteinele ce
interacţionează cu componentul imobilizat.Această tehnica poate identifica şi
receptorii de suprafaţă posibili pentru componentele matricei extracelulare.
Aceste tehnici au identificat două clase diferite de molecule implicate în
joncţiunile de adezivitate de tip celulă-matrice:
-1.Receptorii de membrană

Glicoproteinele structurale sunt e este similarmolecule multifuncţionale,

care uzual interacţionează cu câteva componente ale matricei extracelulare, şi cu
suprafaţa celulară prin domenii specifice de legare, şi prin aceasta au rol in
interacţiunile celula-matrice=ca proteine de ancorare.Au abilitatea de a se asocia
între ele, de a se lega de alte componente matriciale şi deasemenea mediază
organizarea matricei celulare.
Sunt reprezentate de:- FIBRONECTINĂ
LAMININĂ
ENTACTINĂ
TENASCEINĂ
TROMBOSPONDININĂ
CONDRONECTINĂ
Cele mai bine cunoscute din punct de vedere structural şi funcţional sunt
fibronectina şi laminina.
 15

FIBRONECTINA

Fibronectinele sunt o clasa mare de glicoproteine cu GM= 450 000, sunt

prezente în toate ţesuturile conjunctive.Sunt descoperite în 1970, ca o proteină
celulară de suprafaţă prezentă numai la fibroblastele normale , nu şi tumorale,
care promovează ataşarea celulară.
Molecula este alcatuită din două subunităţi cu GM=220000, şi respectiv
250000 linkate în dimeri prin punţi disufidice. Lanţurile polipeptidice sunt
alcătuite din 3 tipuri de unităti repetitive: I, II, III.
Tipul I conţine 45-50 reziduuri de aminoacizi menţinuţi prin punţi
disulfidice.
Tipul II are 60 reziduuri de aminoacizi.
Tipul III are 90 reziduri de amninoacizi.
2 subunitati tip II interacţionează cu 9 subunităti tip I, la capetele
aminoterminale ale moleculei de fibronectină pentru a forma domeniile de fixare
ale colagenului.Restul moleculei, în partea centrală este formată din 15-27
subunităţi tip III. În acestă portiune pot exista 2 grupări sulhidril libere ,care sunt
implicate în formarea de multimeri cu greutăţi moleculare mari.
Fibronectina poate există în două forme:
1.Forma dimerică solubilă secretată de hepatocite, celule endoteliale, gasită
în plasmă
2.Forma multimerică, secretată de marea majoritate a celulelor
conjunctive, este depozitată uzual în matricea extracelulară sub formă de fibrile
lungi insolubile.

FUNCŢII
Fibronectina are următoarele domenii de legare:
a.-domenii ce interacţionează cu suprafeţele celulare şi cu câteva
componente ale matricei(fibrinogen, heparina, stafilococ, gelatina )
b.-2 situsuri pentru corss-likeri la alte proteine, catalizate de
transglutaminază
c.-situsuri pentru asociere proprie
Tipurile II , leagă gelatina şi colagenul , iar Tipurile III are situsuri de
legare la suprafaţa celulara, pentru glicozaminoglicanii sulfataţi(heparan-
sulfatul,dermatansulfatul, condroitin –sulfatul).Fibronectina poate inte-
ractiona cu receptorii celulari de suprafaţă,prin intermediul domenii-
 16

lor de ataşare şi deasemenea prin intermediul proteoglicanilor.Această abilitate de

a se cupla cu proteoglicanii sau cu suprafeţele celulare poate juca un rol
semnificant în ordonarea matricei extracelulare.

LAMININA

Este o glicoproteină cu GM=900000 , izolată iniţial din matricea

extracelulară a tumorilor.În ţesuturile normale este glicoproteina majoră non-
colagenică din membra-nele bazale şi este localizată în lamina rara.Are o lungime
de 70nm,cit laina bazala.
Laminina este alcătuită din 2 subunităti likate prin punţi disulfidice
a.-subunitatea A cu GM=440000
b.-2 subunităţi B cu GM=205000-230000
Molecula de laminină are aspectul unei “cruci” cu 1 braţ lung şi trei braţe
scurte.Pe fiecare braţ scurt apar două domenii globulare la capete, iar la capătul
braţului lung apare un singur domeniu globular.
Subunitatea A intră în structura unui braţ scurt, a capetelor globulare ale
moleculei indiferent de localizare şi partea terminală a braţului lung
Subunitatea B formeaza restul bratului lung, şi doua braţe scurte.

FUNCŢII
Intră în structura laminelor bazale care conţin un set comun de proteine şi
glicozaminoglicani:colagen de tip IV, heparan-sulfat, entactina , precum şi
laminină.
Lamina bazală mai este denumită şi matrix de tip IV,datorită tipului de
colagen care îl contine. Celulele , în general, nu se pot lega direct de colagenul de
tip IV sau de proteoglicani.Laminina însă, asigură ancorarea suprafeţei celulare la
membranele bazale. Diferitele celule care sunt mărginite de lamine bazale, cum
ar fi celulele adipoase, celulele musculare netede şi striate, pot utiliza pentru
aceasta diferiţi receptori de suprafaţă.Laminina posedă cel puţin două regiuni de
care se pot lega asemenea receptori.Acesti receptori sunt reprezentati de
integrine. Integrinele sunt proteine transmem-branare ce leaga pe deoparte
proteinele matriciale si pe de alta parte citoscheletul celular prin intermediul
talinei si vinculinei.
 17

IMPLICATII MEDICALE

Fibronectina si laminina intervin in dezvoltarea embrionara si cresterea abilitatii

celulelor canceroase de a invada alte tesuturi.Inactivarea genelor pentru
fibronectina la soarecii de experienta duce la moartea acestora in embriogeneza
timpurie.

TENASCEINA

Este un hexamer alcătuit din 6 subunităti dispuse radiar în jurul unui miez
proteic.Fiecare subunitate are aspectul unui “băţ de toboşar” cu o porţiune liniară
şi una globulară.Din punct de vedere al rolului îndeplinit, tenasceina se fixează pe
membrana celulară prin intermediul unui proteoglican, neavând receptor de
membrană, deci va interveni alături de alte proteine structurale ale matricei
celulare în organizarea matricei şi în proliferarea celulară.

ENTACTINA

Glicoproteina cu greutate moleculară mică, are aspectul unui “băţ de toboşar”.Se

leagă de laminină la porţiunea neramificată.

TROMBOSPONDININA

Glicoproteină cu GM=420000 identificată iniţial în plachetele

umane.Ulterior s-a arătat a fi secretată de fibroblaste, celulele endoteliale, si
înglobată în matricea extracelulară.O serie de cercetări recente au arătat că
trombospondini-na are locusuri specifice de legare a:fibrinogenului,fibrinectinei,
lami-
ninei , heparinei,colagenului de tip V.

CONDRONECTINA

Glicoproteina izolată iniţial din ser, şi mediază practic ataşarea

condrocitelor în matricea cartila-
ginoasa.Se leagă specific de : colagenul tip II, fibronectină, laminină, agrecan.
 18

CELULELE CONJUNCTIVE

Tesutul conjunctiv face legătura între alte tipuri de ţesuturi.Este un ţesut

heterogen, fiind alcătuit din celule, fibre şi substanţă fundamentală.Substanţa
fundamentală şi fibrele conjunctive alcătuiesc matricea conjunctivă extracelulară,
se află in spaţiile intercelulare.Ţesutul conjunctiv este bogat inervat şi conţine
terminaţii nervoase libere şi incapsulate.
Celulele conjunctive nu prezintă polaritate ,ele intervin în producerea
matricei extracelulare, prin secreţia de macromolecule pe toata suprafaţa celulară
în comparaţie cu celulele epiteliale care secretă numai la polul apical.Intervin
deci în organizarea matricei extracelulare, care este foarte importanta, pentru
migrarea celulara, diviziunea proliferarea, diferenţierea, determinis-mul formei şi
funcţiei celulare( este absolut indispensabilă în fazele finale ale morfogenezei ) .
Concomitent cu producerea matricei extracelulare, celulele conjunctive
intervin şi în distrucţia ei, prin secreţia de protein-enzime care degradează
macromoleculele matri-ciale.În condiţii fiziologice există un echilibru dinamic
între producerea şi distrugerea matricei.
Celulele conjunctive rămân ataşate de moleculele matriciale prin
intermediul unor receptori de tip integrine, receptori integrin-like şi receptori
non-integrine. Integrinele sunt receptori alcătuiţi din două subunităţi:alfa şi
beta.Subunităţile alfa există în şase variante alfa 1-alfa 6, care asigura
adezivitatea celulelor conjunctive la macromeolecule matriciale, prin contacte
focale , în cadrul joncţiuni-lor focale.
Integrinele beta2 sunt exprimate pe suprafaţa celulelor migrate în ţesutul
conjunctiv (limfocite mari cu conţinut granular, leucocite polimorfonucleare).
Acestea conferă adezivitate de tip celula- matrice şi de tip celulă –
celulă.Integrinele B3 sunt prezente pe megacariocite şi pe membrana plachetelor
sanguine. Asigură adezivitatea de fibrinogenul plasmatic, şi de factorul
Wilebrand subendotelial.
Celulele conjunctive se pot găsi in două forme: activă şi inactivă(relaxată).
Cele care se găsesc în formă activă conferă stabilitate ţesutului conjunctiv prin
contactele focale pe care le stabilesc.Cele inactive relaxate sunt detaşate de
matrice, au mare capacitate de proliferare şi migare celulară
Celulele conjunctive por fi clasificate după mai multe criterii:

CLASIFICAREA CELULELOR CONJUNCTIVE

1.Din punct de vedere al originii:

CELULE FIXE
 19

-Fibroblastul-fibrocitul
-Condroblastul-condrocit
-Osteoblastul-osteocitul
-Adipocitul

CELULE MOBILE
-Leucocitele granulare
-Limfocitele B
-Limfocitele T circulante
-Monocitele-macrofage
-Mastocitul
-Celula pigmentară(melanocitul)

Celule fixe se mai numesc şi celule propriu-zise ale ţesutului conjunctiv.

Ele participă la secreţia macromoleculelor componente ale matricei extracelulare.
Ele conferă stabilitate ţesutului conjunctiv prin joncţiunile focale pe care le
stabilesc cu matricea. Aceste celule prezintă proprietatea de interconvertibilitate
pe orizontală şi pe verticală.De exemplu fibroblastul devine fibrocit, dar in
acelasi timp el se poate transforma în condroblast, osteoblast sau adipocit.
Celule fixe se mai numesc şi celule propriu-zise ale ţesutului conjunctiv. Ele
participă la secreţia macromoleculelor componente ale matricei extracelulare. Ele
conferă stabilitate ţesutului conjunctiv prin joncţiunile focale pe care le stabilesc
cu matricea. Aceste celule prezintă proprietatea de interconvertibilitate pe
orizontală şi pe verticală.De exemplu fibroblastul devine fibrocit, dar in acelasi
timp el se poate transforma în condroblast, osteoblast sau adipocit.
Celulele mobile, leucocitele granulare, limfocitele B, limfocitele T şi
monocitele trec prin diapedeza la nivelul peretelui capilar sau al venulei
postcapilare, iar la nivelul ţesutului conjunctiv intervin în procesele imune de
aparare locală. Se pot găsi în ţesutul conjunctiv polimorfonucleare neutrofile,
acidofile şi bazofile. Limfocitele T , macrofagele şi limfocitele B coopereaza în
procesul imun mediat umoral. Monocitele după ce ajung prin diapedeză în ţesutul
conjunctiv devin macrofage, şi devin celule imune efectorii intervenind în
procesul de fagocitoză sau pinocitoză. Alteori cooperează cu limfocitele T , în
scopul activării limfocitelor B pentru secreţia de imunoglobuline.Totalitatea
macro-
fagelor din organism formează sis-
temul fagocitar mononuclear- populaţie heterogenă de celule cu largă localizare
având ca funcţie comună -fagocitoza-.
 20

Celula pigmentară sau melanocitul, derivă din crestele neurale, de unde

migrează în ţesutul conjunctiv din stroma conjunctivă a irisului, în dermul pielii
şi la nivelul epidermului printre keratinocite.
Legat de originea mastocitelor sunt două teorii. Una dintre ele susţine
originea în bazofilele sanguine, care după ce ajung prin diapedeză în interstiţiu,
devin mastocite. Această teorie se bazează pe aspecte marfologice şi funcţionale
asemănatoare între cele două celule. Cea de-a doua teorie mult mai acceptată
susţine originea mastocitului în celula stem pluripotentă din măduva roşie
hematogenă, celulă care va da naştere mastoblastului-promastocitului-
mastocitului.
-
2. Criteriul funcţional

a.-CELULE CONJUNCTIVE IMPLICATE IN PRODUCŢIA ŞI

DISTRUGEREA MOLECULELOR MATRICIALE:exemplu: fibroblastul
condroblastul, osteoblastul, celula musculară netedă din pereţii vasculari
b.CELULE CONJUNCTIVE CU FUNCŢIE PREDOMINANT
METABOLICĂ:
-adipocitul brun are funcţie predominat termogenetică
-adipocitul alb are rol în metabolismul intermediar al lipidelor
-adipocitul hepatic( celula lui ITO) are rol în sinteza şi depozitarea vitaminei A
c.CELULE CU FUNCŢIE PREDOMINANTĂ ÎN REACŢIILE IMUNE
LOCALE:
1. Celule efectorii
a.· Celula implicată în fagocitoză
· de tip microfag – implicată în fagocitoza particulelor mici (bacterii, virusuri) =
PMN neutrofil şi eozinofil
· de tip macrofag – fagocitează particule mari . Totalitatea celulelor care
fagociteaza particulele mari formeaza sistemului fagocitar mononuclear
·b Celule implicate în răspunsul imun mediat umoral
– limfocitul B
c.· Celule T de tip citotoxic – subpopulaţie de limfocite T care intervin în
citotoxicitatea specifică prin secreţia unor perforine care
distrug celula în care pătrund
d.· Celule NK de tip limfocitar – se
aseamănă cu limfocitele, au origine în celula stem pluripotentă şi dimensiuni
asemănătoare cu leucocitele granulare. Circulă în sânge o scurtă perioadă de timp
după care trec prin diapedeză în ţesutul conjunctiv, unde vor
interveni în imunitatea celulară de tip citotoxic nespecifică.
· Celule K – subpopulaţie de LT ce
 21

intervin în imunitatea celulară mediată de Ac

(distrug celulele care au pe suprafaţă Ac)
2. Celule imune accesorii
· Macrofage
· Celule prezentatoare de antigen = APC –
colaborează cu limfocitele B în blastizarea lor.
La contactul cu Ag îl vor endo ci ta, crescându-i
antigenicitatea. Ag activat este exocitat pe
suprafaţa celulei şi este prezentat limfoc
ORIGINEA CELULELOR CONJUNCTIVE
Din celula mezenchimala deriva:

-Fibroblastele
-Adipocitele
-Condroblastele-condrocite
-Osteoblaste-osteocite
-Celule mezoteliale
-Celule endoteliale
Din celula stem hematopoetica deriva:
-Mastocitele
-Osteoclastele
-Microglia
-Celulele Langherhans
-macrofage
-Plasmocite
-Mastocite
-Neutrofile
-Eozinofile
-Bazofile
-Megacariocite
-Limfocitele
-Hematii

CELULA MEZENCHIMALĂ

Poate proveni din mezoderm ( în majoritatea varietăţilor de ţesut) sau din

mezoectoderm (celulele conjunc-
tive de la nivelul extremităţii cefalice). Celulele mezenchimale alcătuiesc ţesutul
conjunctiv embrionar.
 22

Este o celulă de formă neregulată cu numeroase prelungiri, dimensiuni de

3o microni. Se caracterizează printr-un raport nucleo-plasmatic supraunitar. Are
un nucleu mare veziculos, identat sau rotund, palid colorat, bogat în eucromatină
cu nucleol evident.Citoplasma redusă este bazofilă, săracă în organite.
Microscopul electronic evidenţiază grupări poliribozomale libere.Celulele
mezenchimale vin în contact prin jonctiuni Gap. Sunt implicate în producerea
matricei extracelulare, lipsită de componentă fibrilară.Sunt celule
pluripotente.Din ea derivă marea majoritate a celulelor conjunctive.Celula
mezenchimală se întâlneşte şi în ţesuturile conjunctive adulte, în număr limitat în
jurul capilarelor , venulelor postcapilare.Ea induce deferenţierea epiteliului cu
care vine în contact.

FIBROBLASTUL

Reprezintă forma activă din punct de vedere funcţional. El poate deveni

inactiv şi se numeşte fibrocit este cel mai răspândit tip celular din ţesutul
conjunctiv, şi cea mai activă celulă.Originea lui este in celula mezenchimala
embrionara.
Structural are o lungime de 15-2o microni. Este o celulă alungită, ce emite
numeroase prelungiri la capete. Celulele pot stabili între ele contacte de tip
joncţiuni Gap.Are un nucleu mare oval situat central, palid colorat cu nucleoli
evidenţi. Citoplasma este abundenta.

La microscopul electronic, nucleul apare încărcat cu eucromatină, prezintă

sau nu identaţii. In citoplasmă se găseşte un reticul endoplasmatic rugos foarte
dezvoltat, grupări poliribozomale libere, un aparat Golgi bine reprezentat, granule
de secreţie cu conţinut granular sau filamentos, mitocondrii numeroase,
centrozom, un citoschelet foarte bine reprezentat( microtubuli, microfilamente,
filamente intermediare de desmină şi vimentina
Nucleul este dispus central, prezintă foarte multe indentaţii , are hetereocromatină
dispusă la periferie în apropierea membranei interne nucleare iar eucromatina
dispusă central.În citoplasmă se remarcă numeroase organite celulare. Înafara
celulei, se remarcă mănunchiuri de fibrile de colagen surprinse atit în secţiune
longitudinală cât şi în secţiune transversala
Rol:- sintetizează şi secretă toate moleculele precursoare ce intră în
alcătuirea fibrelor şi substanţei fundamentale, exemplu: proelastina,
procolagenul, glicoproteinele-fibrilina-, glicozaminoglicanii nesulfataţi sau
sulfataţi, proteinele cu rol în adezivitate(fibronectina, tenasceina, laminina,
entactina, etc.)
 23

-secretă exoenzime de origine lizozomală cu acţiune extracelulară ,

ex:colagenaze, proteaze(catepsina)
-secretă factorul de creştere fibroblastic cu rol în proliferarea capilarelor
sanguine
-poate secreta interferon gamma cu acţiune antivirală, mai puternică
decât interferonul secretat de macrofage.

Fibroblastele au două proprietăţi fundamentale:

1. modulaţia
2. nonechivalenţa

1.Modulaţia, reprezintă proprietatea fibroblastelor de interconvertibilitate cu alte

celule de origine mezenchi-
mala. Se poate tranforma in fibrocit, sau în miofibroblast, dar poate deveni
condroblast, osteoblast sau adipocit.
Fibrocitul este o celulă cu dimensiuni mai mici decât fibroblastul, are
formă alungită bifurcat sau trifurcat la capete, citoplasmă puţină, acidofilă, nuclul
alungit, tahicromatic. La microscopul electronic, aparatul de sinteză proteic este
foarte slab dezvoltat, în schimb aparatul lizozomal este bine reprezentat. La
nivelul membranei celulare s-au evidenţiat receptori pentru lipoproteinele cu
densitate joasă, deci pot îngloba aceste molecule prin proces de pinocitoză, având
deci rol în metabolismul colesterolului.
Miofibroblastul. Se aseamănă structural la microscopul electronic cu
fibroblastul dar are în citoplasmă un aparat contractil reprezentat de miofilamente
groase de miozină şi subţiri de actină. Funcţia lui este în primul rând contractila.
Apare în ţesutul conjunctiv de reparaţie din jurul plăgilor, în axul conjunctiv al
vilozităţilor intestinale, în capsula şi trabeculele splenice, în albugineea
testicolului, în teaca externă a foliculilor ovarieni. Un tip particular de
miofibroblast este pericitul lui Rouget prezent în dedublarea laminei bazale de la
nivelul capilarelor sanguine.
2. Non-echivalenţa.Este exprimată în perioada de organogeneză. Fibroblastele
din diferite varietăţi de ţesutul conjunctiv, şi chiar din aceeaşi varietate de ţesut
conjunctiv dar din diferite localizări au particularităţi structurale şi funcţionale
diferite. Fibroblaste, ca şi celulele mezenchimale din care provin , controlează
diferenţierea epiteliului din apropiere. De exemplu, fibroblastele din dermul
palmei determină dezvolatarea stratului lucidum, şi creşterea în grosime a
corpului cornos al epidermului. Fibroblastele din endometru, suferă modificări
sub influenţa hormonilor ovarieni, devin celule deciduale (predeciduale),
căpătând şi proprietăţi endocrine.
 24

IMPLICATII MEDICALE
Capacitatea regenerativa a tesutului conjunctiv este clar oservata atunci cind
tesutul este distrus prin inflamatie sau traumatic.In aceste conditii , spatiile libere
ramase dupa injurie,sunt umplute de tesut conjunctiv care formeaza o
cicatrice.Repararea plagii chirurgicale este dependenta de capacitatea reparatorie
a tesutului conjunctiv.

MASTOCITUL

Este de origine mieloidă, provine din diferenţierea unor celule stem

unipotente din măduva roşie hematogenă, ce se diferenţiază în promastocit , ce
migrează din sânge în ţesut unde se transformă în mastocit.
Mastocitele sunt celule mobile întâlnite la nivelul mucoaselor respiratorii,
căilor respiratorii, digestive, genitale feminine, în ţesutul conjunctiv lax
subcutanat.Pot fi izolate sau în cuiburi, în apropierea vaselor de
sânge.Mastocitele au o viaţă lungă cu o mare capacitate de proliferare în ţesuturi.
Mastocitul este o celulă rotundă sau ovalară,cu diametrul de 2o-3oμm.
Nucleul celular este mic heterocromatic, dispus central, adeseori mascat de
granulele mastocitare, iar citoplasma este slab acidofilă şi prezintă granulaţii mici
inegale cu diametrul de 0,3-2 μm, care la microscopul optic se evidenţiază cu
albastru de toluidină, cu tionină, fiind metacromatice, şi colorându-se în roşu
violaceu.
La microscopul electronic, se poate evidenţia că citoplasma mastocitului
este săracă în organite celulare, are însă un citoschelet mai dezvoltat
subplasmalemal. Granule mastocitare inegale, dense la fluxul de electroni apar
delimitate de endomembrane .
Membrana celulară conţine receptori specifici pentru IGE(reagine). În
timpul reacţiilor de sensibilizare imediată mastocitele pot sintetiza în membrana
celulară leucotriene din fosfolipidele membanare şi sunt eliberate în spaţiul
extracelular odată cu conţinutul granulelor mastocitare
Mastocitele intervin în reactiile de hipersensibilizare imediată de tipul
alergiilor, urticariilor , sau şocului anafilactic( cel mai de temut dintre toate).
Aceste celule au proprietate de degranulare, când prin exocitoză conţinutul
granulelor mastocitare este eliberat în matricea adiacentă.
Degranularea poate fi spontană, indusă de factori mecanici, termici, factori
chimici(cofeina, morfina), care duce la moartea celulei , poate fi o degranulare
imunospecifică , mediată de anticorpi realizându-se o degranulare parcelară a
celulei şi poate fi o degranulare lentă, în care conţinutul granulelor este eliberat
prin exocitoză fără a fi afectată celula .
 25

Degranularea se face prin legarea antigenelor de anticorpii( IGE), fixati ,

pe receptorii specifici la suprafata mastocitului. Anticorpii -IGE-reagine , produşi
în organism de către plasmocite, ca urmare a pătrunderii unui antigen-alergen.
Ori de câte ori, organismul vine în contact cu alergenul rspectiv, acesta se leagă
de anticorpii de pe suprafaţa mastocitelor , formându-se complexe antigen -
anticorp declanşând mecanismul de mesager secund, prin activarea
adenilatciclazei cu creşterea AMPc, cu stimularea unor proteinkinaze, urmată de
fosforilarea proteinelor specifice, şi creşterea influxului de calciu.Aceasta duce la
tendinţa de fuzionare a granulelor cu membrana plasmatică urmată de ruperea
membranei şi eliberarea conţinutului granular în spaţiul extracelular.
Complexele antigen- anticorp activează sistemul de fosfolipaze
membranare, cu producerea de acid arahidonic şi apoi leucotriene ca urmare a
activităţii lipooxigenazei.
Histamina eliberată din granulele mastocitare creşte permeabilitatea
capilarelor, se realizează o dilataţie a venulelor postcapilare , urmată de filtrare
masivă de plasmă şi diapedeză de leucocite accentuată, în special eozinofile
atrase prin factorul chemotactic al eozinofilelor. Deasemena histamina realizează
contracţia muşchilor netezi bronhiolari( bronhospasm). Eozinofilele atrase în
ţesut încorporează o parte din histamina eliberată , pe care o distruge prin
prezenţa histaminoxidazei. Celelalte PMN-uri atrase în ţesut pot induce o
mastocitoliză violentă.
Leucotrienele eliberate din membrana celulară încetinesc contracţia
muşchiului neted.
Mastocitele , sunt în strânsă corelaţie cu fibroblastele , pentru că
diferenţierea mastocitelor este controlată de factorul de creştere sintetizat de
fibroblaste. Mastocitele care eliberează substanţe active care acţionează local
sunt incluse în categoria celulelor paracrine.
Înafară de rolul menţionat , mastocitele intervin în metabolismul
intermediar al lipidelor prin secreţia unei protein-enzime cu rol de cofactor al
lipoproteinlipazei.

PLASMOCITUL

Celulă mobilă a ţesutului conjunctiv, este prezentă în mucoasele

respiratorii, mucoasa tubului digestiv, căile genitale feminine, în ţesutul
conjunctiv lax subcutanat.
Din punct de vedere al originii, este o celulă conjunctivă maturată pe
seama unui limfocit B , care trece prin diapedeză din sânge în ţesutul conjunctiv
lax, sau reticulat, la nivelul venulelor postcapilare.
 26

Forma celulei, de regulă este ovala, cu diametrul 2o-3o μm, având un nucleu
mare voluminos , excentric, cu aspect, granular "în spiţe de roată". Citoplasma
abundentă , bazofilă , prezintă un halou perinuclear , care nu se colorează.
Bazofilia citoplasmei este corelată cu prezenţa unui reticul endoplasmatic rugos
bogat reprezentat( ergastoplasma). În haloul perinuclear nu se mai evidenţiază
ergastoplasmă ci doar complex Golgi bogat reprezentat şi centrozom. Din când în
când , îm zonele de citoplasmă acidofilă se pot evidenţia mici formaţiuni
acidofile , denumite corpusculii lui Russel care au substrat , lanţurile
polipeptidice, aflate în tranzit prin reticulul endoplasmatic rugos.
La microscopul electronic, se remarca, poziţia nucleului, excentric, cu
heterocromatina alternând cu eucromatina, dând aspectul caracteristic, de "cadran
de ceas" sau " spiţe de roată".Citoplasma în mare parte este încărcată cu un
reticul endoplasma-
tic bogat reprezentat, în ale cărui canalicule se vad polipeptidele aflate în tranzit
de la ribozomi la complexul Golgi. În haloul perinuclear, se observa lipsa
reticulului, si prezenţa unui complex Golgi, mitocondrii, centru celular, elemente
de citoschelet.
Rolul plasmocitelor este în răspunsul imun mediat umoral.Ele produc
anticorpi. Anticorpii sunt globuline specifice produse ca răspuns la penetrarea
organismului de către antigene. Fiecare anticorp este specific unui antigen, dar
poate avea reacţii încrucişate cu antigene nespecifice, care au însă conformaţie
moleculară similară.
-Imunoglobuline G, se întâlnesc atât în umori, sînge, limfă, lichid
interstiţial legate de diverse particule, având rol de opsonine.
-Imunoglobulinele M sunt secretate întotdeauna în primele faze ale unui
proces inflamator.Aceste imunoglobuline împreună cu imunoglobulinele G pot fi
receptori specifici pentru antigene pe suprafaţa limfocitelor B.
-Imunoglobulinele A sunt secretate sub formă de monomeri , sau dimeri, şi
apoi sunt transferate la suprafaţa epiteliului de înveliş unde asigură imunitatea de
membrană a tuturor epiteliilor de înveliş.
-Imunoglobulinele D sunt receptori antigenici specifici pe suprafaţa
limfocitelor B.
-Imunoglobulinele E, sunt secretate la contactul organismului cu antigenul,
şi au receptori în membrana mastocitului şi a bazofilelor.
În răspunsul imun mediat umoral, primar, deci la primul contact al
limfocitelor cu antigenul, acestea se blastizează, adică se transformă în
limfoblaste sau imunoblaste pentru a sintetiza imunoglobuline. În cadrul acestei
transformări, limfocitul creşte în volum, atinge diametrul de 10μm.Nucleul creşte
în volum devine palid se încarcă cu eucromatină şi are 2-4 nucleoli evidenţi.
Citoplasma devine abundentă, bazofilă, la nivelul ei dezvoltându-se organitele
 27

celulare în special cele de sinteză. După activare limfocitele B se divid prin

mitoze repetate şi dau naştere la clone celulare B. Din acestea , unele imunoblaste
se diferenţiază îm plasmocite, celule secretoare de imunoglobuline. Alte
imunoblaste se întorc la forma de limfocit circulant, devenind celulă cu memorie.
Aceasta reţine în memoria ei( în acizii nucleici) primul contact cu
antigenele.Stimularea limfocitelor B determinată de prezenţa antigenelor este
ajutată de o categorie de limfocite T numite ajutătoare ( helper), ca şi de
macrofage. Acestea din urmă captează antigenul pe suprafaţa lor şi în fac mai
imunogen. Macrofagele pot chiar fagocita unele antigene, pe care după ce le
prelucrează în citoplasmă în scopul sporirii puterii lor antigenice( de activare a
limfocitelor) le exocitează şi le prezintă limfocitelor B.
În răspunsul imun secundar. Deci la un al doilea contact cu antigenul , nu mai
este nevoie de cooperarea Limfocite T helper, macrofage, limfocite B pentru
blastizarea limfocitelor B , deoarece există o populaţie de limfocite cu memorie
care recunosc antigenul şi se blastizează imediat , şi se tranformă în imunoblaste
mult mai rapid.. Clonele care iau naştere formează în mod diferenţiat , pe de o
parte plasmocite secretoate de imunoglobuline , şi pe de altă parte, celule cu
memorie care să asigure linia limfocitară memorizantă , gata de intervenţie pentru
un nou răspuns imun. După stimulare imunoblastele trec în căile limfatice , apoi
în sânge , pe care-l părăsesc spre a se localiza în apropierea focarului antigenic.
De exemplu, imunoblastele ganglionilor mezenterici migrează preferenţial în
corionul mucoasei intestinale, în timp ce imunoblastele splinei rămân în pulpa
roşie sau migrează în măduva osoasă după imunizarea secundară.

MACROFAGELE

Apar ca o populaţie de celule heterogene, cu aspect structural şi funcţional

particular fiecărei regiuni în parte. Ceea ce este comun este capacitatea de
fagocitoză şi originea lor din monocitele circulante. Ansamblul de macrofage din
organism formează sistemul fagocitar mononuclear sau sitemul
reticulohistiocitar.
Sitemului fagocitar mononuclear i se descriu 3 compartimente:
1. Compartimentul medular
2. Compartimentul sanguin
3. Compartimentul tisular.
Între aceste trei compartimente există un echilibru dinamic..
Compartimentul medular include toate celulele implicate în diferen
ţierea monocitelor sanguine. Ele alcătuiesc seria monocitară-linia
monocitopoetică. La nivelul măduvei există: celula stem pluripotentă care se
 28

difernţiază pe linie monocitară. Prima celulă pe care o putem sesiza este

monoblastul, apoi promonocitul, iar apoi monocitul care va trece în
compartimentul tisular.
Monoblastul are raportul nucleoplasmatic supraunitar, nucleul veziculos ,
bogat în eucromatină, cu nucleoli evidenţi(3-4). Citoplasma redusă, cantitativ,
slab bazofilă, organite celulare reduse. Suferă două, trei diviziuni mitotice conse-
cutive şi dă naştere promonocitului.
Promonocitul , este o celulă la care se găsesc în citoplasma slab bazofilă,
granule primare, azurofile, mieloperoxidazo specifice. Nucleul va prezenta o
identaţie, heterocro-
matina se ordonează, nucleolii dispar. Promonocitul se divide mitotic consecutiv
de 2 ori şi trece în monocit.
Monocitul este ovalar, are un diametru de 20μm, citoplasma abun-
denta bazofilă, cu granulaţii azurofi-
le dispuse în identaţia nucleară.La nivelul nucleului heterocromatina se dispune
alternativ cu eucromatina dând aspect de " tablă de sah " , Nucleolii nu mai sunt
vizibili. Monocitele circulante prec prin diapedeză prin venulele postcapilare ,
ajung în ţesutul conjunctiv lax şi reticulat unde se transformă în macrofag.La
nivelul ţesutului conjunctiv macrofagele sunt surprinse sub două aspecte
reversibile:
-Macrofagul fix-histiocitul-celulă de talie mică 10-15μm, cu nucleu mic
heterocromatic, mic, central, cu citoplasmă puţină acidofilă.
-Macrofagul mobil-histiomacrofagul-au talie mai mare 3oμm, au
citoplasmă mai abundentă, acidofilă, fin granulată la microscopul optic, nucleul
este excentric, palid colorat cu nucleol vizibil.
La microscopul elctronic, se remarcă , nucleul excentric, bogat în eucromatină cu
nucleol evident, citoplasma prezintă organite comune, reticul endoplasmatic,
mitocondrii, complex Golgi elemente de citosche-
let mai bine reprezentate în pseudopodele emise de membrana celulară.
Compartimentul lizozomal este foarte bine reprezentat, se observă atât lizozomi
secundari, corpi reziduali, fagozomi sau pinozomi. Aceştia din urmă fiind
responsabili de aspectul granular sau vacuolat al citoplasmei la microscopul
optic.
Se caracterizează prin mai multe proprietăţi:
1.Este o celulă mobilă care emite prelungiri numite pseudopode, sunt atrase prin
chemotactism pozitiv, şi se deplasează amoeboidal.
2.Sunt dotate cu o intensă activitate de fagocitoză.
Fagocitoza , proprietate fundamentală a macrofagelor, este declanşată de
impactul suprafeţei celulare cu un antigen de natură diferită. Fagocitoza poate fi
specifică şi nespecifică. Pentru realizarea fagocitozei specifice este important
 29

faptul că macrofagele recunosc particulele, pe care urmează să le înglobeze,

proces denumit recunoaştere fagocitară.. Prin recunoaştere fagocitară ,
macrofagul diferenţiază microorganismele sau resturile tisulare, de materialele
endogene normale. Recunoaştera fagocitară se realizează la două niveluri: la
nivel tisular, cu ajutorul opsoninelor, şi la nivel celular , prin receptori de pe
suprafaţa macrofagelor.
Opsoninele pot neimunospecifice ca fibronectina şi imunospecifice ca
anticorpii de tipul IgG, IgM , precum şi cea de a treia fracţiune a
complementului.Ele învelesc(opsonizează) antigenul , care apoi urmează să fie
recunoscut de receptori din membrana macrofagului.
Fagocitoza specifică neimunologică sau neimunospecifi-
ca este mediată de receptori pentru fibronectină.Opsonizarea se realizează cu
fibronectină, care apoi va fi recunoscută de receptori de pe suprafaţa
macrofagelor.În ţesutul conjunctiv fibronectina mediază fagocitarea de colagen
denaturat, fibrină, fibrinogen, trombocite.
Fagocitoza specifică imunologică sau imunospecifică, este mediată de
receptori pentru IgG, IgM şi fracţiunea C3 a complementului. Opsonizarea se face
cu aceste molecule care apoi vor fi recunoscute de receptorii de la suprafaţa
macrofagelor. Receptorii interacţionează cu o anumită porţiune din IgG, şi anume
cu fragmentul Fc , de aici derivă denumirea de receptor Fc pentru categoria de
receptori care ataşează complexele antigen- anticorp. Fagocitoza mediată de
receptori apare numai la macrofagele tisulare denumire " de profesie". Ea trebuie
deosebită de fagocitoza nespecifică sau nemediată de receptori, în care unele
materiale inerte sau chiar bacterii pot fi înglobate în absenţa factorilor de
recunoaştere. În aceste cazuri apar interacţiuni nespecifice electrostatice sau
hidrofobe , între aceste particule şi suprafaţa externă a macrofagelor. Un astfel de
exemplu în reprezintă macrofagele alveolare (celule prăfoase) care înglobează
din aerul inspirat unele particule inerte: cărbunele ,siliciul,azbestul, etc.
Fagocitoza se realizează în mai multe etape: A. ataşarea particulei
antigenice de membrana macrofagului. B. internalizarea particulei cu ajutorul
pseudopodelor emise de membrana macrofagului şi formarea unui fagozom sau
pinozom în funcţie de consistenţa antigenului, care se deplasează în citoplasmă
cu ajutorul microfilamentelor. Fagozomul fuzionează apoi cu lizozomii primari
formând lizozomi secundari de tipul fagolizozomilor.La nivelul acestora
particulele sunt degradate cu ajutorul hidrolazelor acide lizozomale. Ceea ce nu
poate fi digerat, rămâne depozitat în lizozomii secundari , care capătă denumirea
de corpi denşi şi care sunt exocitaţi .. Prin limfokinele secretate de către
limfocitul T , activitatea macrofagelor este crescută. Macrofagele sub acţiunea
limfokinelor , activate sunt capabile să înglobeze şi să distrugă orice tip de
antigen fără recunoaştere imunologică .
 30

Macrofagele sunt dotate cu o puternică activitate secretorie. Secretă:

-proteaze implicate în degradarea macromoleculelor matriciale: urokinaze
activatoare de plasminogen,catepsine, glucuronidaze, elastaze colagenaze, .
-molecule solubile cu rol de a modula activitatea altor celule-citochine, ex
interleuchina 1, care va induce stimularea limfocitelorTH şi mai departe a
celulelor Tcitotox, a limfocitelor B, a limfocitelor NK .
-interferonii α ,β ,γ.Interferonul γ are acţiune antitumorală şi antivirală
-factori de creştere a fibroblastelor, stimulând formarea fibroblastelor şi
inducând fibroza
SISTEMUL FAGOCITAR MONONUCLEAR
-Macrofagele libere diseminate în ţesutul conjunctiv lax (histiocitele şi
histiomacrofagele)
-Macrofagele seroaselor peritoneale şi pleurale
-Macrofagele alveolare-celulele prăfoase din alveolele pulmonare
-Macrofagele din organele limfo şi hematoformatoare
-Macrofagele din SNC-microglia
-Macrofagele fixe din ficat- celulele Kupffer
-Macrofagele din piele -celulele Langherhans.
-Macrofagele din ţesutul osos –osteoclastele

MELANOCITELE
Sunt celule cu origine nervoasa , la nivelul crestelor neuralle de unde migreaza in straturle
profunde ale epidermului, in partea superficiala a dermului, in sroma conjunctiva a irisului, la
nivelul coroidei si in invelisurile epiteliale ale firului de par. Sunt responsabile pentru culoarea
pielii , a parului si a irisului. Pigmentul produs de ele poate fi eumelanina, pigment negru, brun
si pheomelanina , pigment de culoare rosie.Aceste cellule au corpul rotund din care pornesc
numeroase extensii dendritice care vin in contact cu keratinocitele. Ultrastructural , un
melanocit este o celula cu numeroase mitocondrii mici , cisterne scurte de reticul
endoplasmatic rugos(RER) si un aparat Golgi foarte bine dezvoltat.Pigmnetul melanic este
sintetizat in melanocite pornind de la tirozina. Asupra ei actioneaza tirozinaza pe care o
transforma in 3,4 dihidroxifenilalanina(DOPA). Tirozina si tirozinaza sunt proteine sintetizate
in RER si se acumuleaza in veziculele complexului Golgi.DOPA este apoi transformat si
polimerizat la melanina.Acest pigment este apoi legat la o proteina structurala matriciala la
nivelul veziculelor.Melanina se acumuleaza in aceste vezicule pina cind ele formeaza granule
mature numite melanozomi, care sunt structuri eliptice de cca 1 micron lungime.Melanozomii
primary, secundari si tertiary sunt prezenti in melanocite , ei sunt de densitate diferita in functie
de continutul in melanina, iar melanozomii cuaternari sunt prezenti in keratinocite unde ajung
printr-un process de secretie citocrina.Keratinocitele actioneaza ca un deposit de melanina si
contin mai mult pigment decit celula care l-a produs.Un melanocit impreuna cu keratinocitele
in care se depoziteaza pigmentul (1 melanocit la 5-6 keratinocite) formeaza o unitate
epidermal-melanina.Razele UV. Stimuleaza keratinocitele sa sintetizeze niste factori paracrini,
care stimuleaza activiatea melanocitelor.Bronzarea care apare dupa expunerea la razele UV
(lungimea de unda 290-320 nm) este rezultatul a doua procese.Mai intai are loc o inegrire a
 31

melaninei preexistente si apoi are loc o stimulare a activitatii melanocitelor de a produce o

cantitate suplimetara de pigment melanic.
IMPLICATII MEDICALE
Melanomul malign este o invazie tumorala a melanocitelor diviziunea rapida , transformarea
maligna a melanocitelor penetreaza lamina bazala si patrund in derm unde invadeaza vasele
limfatice si sanguine .
Lipsa de cortizol duce la hiperproductia de ACTH ce duce la hiperpigmentarea pielii.Un
exemplu este maladia Addison cauzata de disfunctia corticosuprarenalei.
Albinismul , este o boala genetica si consta in incapacitatea melanocitelor de secreta melanina
data de absenta activitatii tirozinkinazei sau incapacitatii celulei de a procura tirozina.
Degenerarea si disparitia intregului melanocit cauzeaza aparitia unei alte maladii numita
vitiligo

LEUCOCITELE

Tesutul conjunctiv contine in mod normal leucocite ce migreaza din vasele de

singe prin diapedeza . Procesul de diapedeza este foarte crescut in timpul
inflamatiei si reprezinta un proces de aparare impotriva substantelor straine(
bacterii sau substante chimice iritante) . Semnele clasice ale inflamatiei au fost
pentru prima data descrise la inceputul secolului de catre Celsus( rubor, tumor,
calor ,dolor). Inflamatia incepe prin eliberarea de mediatori chimici ai
inflamatiei, substante de origine diferita, in cele mai multe cazuri eliberate de
catre celulele locale si celulele sanguine, ce induc evenimentele caracteristice
inflamatiei;cresterea fluxului snaguin si a permeabilitatii vasculare , chemotaxie
si fagocitoza.Cresterea permeabilitatii vasculare este cauzata de substante
vasoactive ex: histamina ce se elibereaza din mastocite si bazofile.Cresterea
fluxului sanguin si permeabiliatii vasuclare sunt responsabile de edemul local ,
roseata si caldura tesutului afectat. Durerea este datorata actiunii chimice a
mediatorilor supra terminatiilor nervoase.Leucocitele ajunse in tesutul conjunctiv
nu se mai intorc in torentul sanguin cu exceptia limfocitelor . Limfocitele circula
intre diferite compartimente:singe,limfa,organe limfoide si fluid interstitial sau
tesut conjunctiv

VARIETĂŢI DE ŢESUT CONJUNCTIV

Clasificarea morfofuncţională a ţesuturilor

1.Ţesuturi conjunctive propriu-zise
1.Ţesuturi conjunctive laxe-----propriu-zise
--speciale
 32

2.Ţesuturi conjunctive dense (fibroase)- semiorientate -

orientate
2.Ţesuturi conjunctive cu funcţii speciale
1.Ţesutul conjunctiv reticulat- --ţesut mieloid
- -ţesut limfoid
2.Tesutul conjunctiv elastic
3.Ţesut conjunctiv adipos
4.Ţesut mucoid
5.Sângele
6.Ţeusuturi conjunctive sche-
tale
a.Ţesutul cartilaginos ---cartilaj hialin
cartilaj elastic
-fibrocartilajul
b.Ţesutul osos
-lamelar haversian
-lamelar trabecular
c. Articulaţiile

Ţesutul conjunctiv lax

Este cea mai răspândită variatate de ţesut conjunctiv. Intră în alcătuirea

mucoasei organelor cavitare, însoţind epiteliul de înveliş al mucoasei respective.
Formează axul conjunctivo-vascular al seroaselor, fiind tapetat de jur împrejur de
celule mezoteliale. Formează deasemenea stroma conjunctivă a organelor
parenchimatoase, care face legătura între diferitele componente parenchimatoase
ale organelor. Intră în alcătuirea pereţilor vasculari( adventicea vasculară),
precum şi în partea superficială a dermului pielii denumită derm papilar.
Ţesutul conjunctiv lax este alcătuit în proporţii relativ egale din celule
conjunctive, fibre şi substanţă fundamentală.
Celulele conjuntive sunt reprezentate atât de celule fixe cât şi de celule
libere.Celulele fixe sunt reprezentate de fibrocite, fibroblaste, chiar şi
miofibroblaste. Celule libere sunt reprezentate de mastocite, macrofage,
plasmocite, precum şi alte tipuri de celule reactive imune, şi anume limfocite
T,celule de tip citotoxic, limfocite NK. Celulele fixe sunt implicate în producerea
şi distrugerea matricei conjunctive, iar celule mobile sunt implicate în reacţiile
 33

imune locale.Ţesutul conjunctiv lax este implicat şi în procesele de regenerare

tisulară locală.
Fibrele conjunctive sunt de colagen, de reticulină şi elastice. Fibrele de
colagen dispuse în panglici se asociază cu fibrele elastice, şi în ansamblu se
dispun sub formă de reţele care se întretaie sub diferite unghiuri deschise. Fibrele
de reticulină concură şi ele la formarea reţelei, dar în general ele nu se văd pe
preparatele colorate în hemalaun eozină, datorită conţinutu-
lui mare în resturi oligozaharidice ataşate colagenului tip III din care sunt
formate.Substanţa fundamenta-
la conţine glicoproteine de adezivi-
tate de tipul fibronectinei, lamininei, entactinei, şi tenasceinei, deaseme-
nea şi glicozaminoglicani(GAG) şi proteoglicani.
Ţesutul conjunctiv lax este foarte bine vascularizat, sunt în general
prezente atât vase de calibru mare cât şi vase de calibru mic: arteriole, capilare şi
venule postcapilare. Este şi foarte bine inervat, conţine fibre nervoase
vasomotorii şi fibre nervoase senzitive ce se termină sub formă de terminaţii
libere sau incapsulate, alcătuind extero-proprio- şi visceroceptorii.
Unii histologi vorbesc de varietăţi de ţesut conjunctiv lax. Şi anume ar fi
vorba de : -ţesut conjunctiv lax lamelar care intră în alcătuirea fasciilor
superficiale şi profunde ale muschilor. Este format în principal din fibre de
colagen şi elastic care se dispun sub formă de lamele suprapuse.
-ţesut conjuctiv areolar( fenestrat), formează epiploonul; fibrele de colagen
organizează areole sau cavităţi cu diametru şi contur variabil.
-ţesut conjunctiv spinocelular, prezent în corticala ovarului în jurul
foliculilor ovarieni, şi în structura endometrului în jurul glandelor uterine. Este
alcătuit predominant din fibroblaste cu caractere embrionare, cu un evident
potenţial de diferenţiere în alte celule. Au o capacitate deosebită , ca sub acţiunea
hormonilor ovarieni să se transforme în celule secretoare de hormoni androgeni,
sau se pot transforma în celule predeciduale(deciduale), intrând mai departe în
structura plăcii bazale din placentă.Există deasemenea o canti-
tate redusă de substanţă fundamentală, şi un număr mic de fibre conjunctive
reprezentate de fibrele de reticulină.

TESUTURI CONJUNCTIVE DENSE(FIBROASE)

La nivelul lor predomină componenta fibrilară în detrimentul celulelor şi a

substanţei fundamentale. Foarte bine reprezentate sunt fibrele de colagen.
a.Tesuturi semiorientate(semimodelate)
 34

Intră în alcătuirea capsulei organelor parenchimatoase, durei mater,

scleroticii şi corneii. Formează deasemenea partea profundă a dermului pielii-
dermul reticular,submucoasa organelor cavitare.
Este alcătuit predominant din fibre de colagen ce se organizează în
mănunchiuri, fascicule. În cadrul fasciculelor, fibrele sunt aşezate paralel şi au un
traseu ondulat. Fasciculele de colagen şi fibrele elastice se dispun sub forma unei
"pâsle". Între fibrele de colagen se găsec celulele conjunctive, reprezen-
tate de celule fixe (fibroblaste şi fibrocite) şi celule mobile ( mastoci-
te, macrofage, plasmocite, celule NK, limfocite T ,PMN). Substanţa
fundamentală , puţină cantitativ, conţine toate tipurile de molecule caracteristice
unui ţesut conjunctiv. Ţesutul conjunctiv dens semiorientat este bine
vascularizat şi inervat, fibrele nervoase fiind reprezentate de terminaţii nervoase
vasomotorii, ca şi de fibre senzitive libere sau incapsulate cu rol de extero-
proprio-şi visceroceptori.
Acest ţesut conferă protecţie mecanică, de suport, are grad mare de
flexibilitate şi extensibilitate (capsulele).
b. Ţesuturi conjunctive dense orientate. Sunt reprezentate de aponevroză şi
tendon
Aponevroza. Este o formaţiune inextensibilă care asigură inserţia muşchilor laţi
pe os.Este formată din una sau mai multe lamele conjunctive în funcţie de tipul
de aponevroză. Aponevroza poate fi: simplă(1-2 lamele conjunctive) şi
compusă( 3-5 lamele conjunctive)
O lamelă conjunctivă este formată din fibre de colagen groase dispuse
paralel între ele, dar care se dispun perpendicular pe fibrele de colagen din lamela
supra şi subiacentă. Între fibrele de colagen apare o cantitate redusă de substanţă
fundamentală şi fibroblaste care înbracă forme foarte diferite în raport cu spaţiul
ocupat. Planurile conjuncti-
ve se întretaie sub diferite unghiuri, cel mai adesea în unghi drept.
Aponevroza este avasculară, se hrăneşte prin difuziune, în schimb are
numeroase terminaţii senzitive.

Tendonul

Este o formaţiune inextensibilă, care asigură fixarea muşchilor lungi pe

schelet. Tendonul este format din:
-tendoane primare şi
-tendoane secundare
Un tendon primar este alcătuit dintr-un ansamblu de fibre de colagen care
creează între ele spaţii înguste,în care se găsesc celulele conjunctive, substanţă
 35

fundamentală. Fibrele de colagen sunt paralele între ele , sunt groase şi formează
fascicule de grosimi diferite. Între fascicule celule conjunctive reprezentate de
fibroblas-
te , care au fost denumite şi tenocite se aşează într-un mod caracteristic, de
monom bigeminat( celulele formează siraguri care la rândul lor se dispun paralel
cu fibrele de colagen. Sunt două câte două, deoarece în urma diviziunii, datorită
spaţiilor mici nu se pot despărţi).În secţiune longitu-
dinala ele apar extrem de aplatizate, făcînd corp comun cu fibrele de colagen. În
secţiune transversală celule apar de formă triunghiulară, deoarece din corpul lor
pornesc nişte prelungiri, ca nişte aripioare, formând un unghi ce cuprinde fibra de
colagen adiacentă,de aceea aceste celule au fost denumite şi "celule
aliforme".Tendoanele primare au forme şi mărimi diferite, de regulă tendoanele
mai mici se aşează spre partea centrală a tendonului compus, iar cele mai mari
spre periferie. Un tendon primar este învelit la periferie de o atmosferă de ţesut
conjunctiv lax foarte slab reprezentat denumit endotenon (endotendineum).
Tendonul secundar este un ansamblu de tendoane primare. Are diametru
mai mare şi este acoperit de un ţesut conjunctiv lax binereprezentat, bogat
vascularizat şi inervat(corpusculi Pacini) , denumit peritenon (peritendineum ).
Un tendon compus(terţiar) este format dintr-un număr variabil de
tendoane secundare. Acesta este acoperit la suprafaţă de un ţesut conjunctiv dens
semiordonat cu rol de capsulă, ce este aderent de peritenon şi care se numeşte
epitenon (epitendineum), care separă tendonul de restul structurilor adiacente şi
este dublat de o teacă-un strat de celule mezoteliale. Între celulele mezoteliale şi
epitenon există un spaţiu redus , ocupat de ţesut conjunctiv lax. Celulele
mezoteliale împreună cu ţesutul conjunctiv lax formează teaca sinovială.Bursa
sinovială provine din dedublarea tecii mezoteliale. Aici se delimitează un spaţiu
ocupat de o cantitate redusă de lichid sinovial bogat în apă proteine, ioni şi GAG.
Tendonul este un ţesut avascular, care se hrăneşte prin difuziune pe seama
vaselor din peritenon. Regenerarea tendonului se face deasemenea pe seama
peritenonului
Joncţiunea osteotendinoasă. Tendo-
nul se inseră la nivelul diafizei oaselor lungi prin intermediul fibrelor de colagen
care străbat periostul diafizei şi pătrund în corticala diafizei. Aceste fibre se
numesc fibrele Sharpey, modul de inserţie al tendonului la nivelul
diafizei.Inserţia pe epifize (apofize) se face prin ţesut conjunctiv de alunecare
denumit ţesut conjunctiv fibros hialin care este un ţesut conjunctiv intermediar
între ţesutul conjunctiv dens ordonat şi ţesutul cartilaginos hialin. Acest ţesut este
alcătuit din fibre de colagen grupate în fascicule. Între fascicule există substanţă
fundamentală calcificată şi celule cartilaginoase, mari,globuloase cu nucleu
excentric.Aspectul diferit de inserţie al tendonului pe diafiză, sau epifiză e legat
 36

de modul diferit de formare a diafizei şi epifizei. Joncţiunea osteotendionoasă

este o zonă activă de creştere a tendonului şi osului.
Joncţiunea miotendinoasă
La acest nivel epitenonul se continuă cu epimisiumul,peritenonul se
continuă cu perimisiumul şi endotenonul cu endomisiumul. Fibra musculară
striată la acest nivel se termină sub forma unor prelungiri digitiforme.Pe versantul
intern al membranei plasmatice se inseră miofilamentele subţiri ale ultimului
sarcomer. Versantul extern este dublat de lamină bazală ,care împreună cu
membrana plasmatică formează sarcolema.Fibrele de colagen ce provin de la
tendon se inseră şi pătrund în identaţiile sarcolemei şi se leagă aderent la lamina
bazală prin intermediul fibronectinei şi lamininei prezente în cantitate mare la
nivelul joncţiunii. La acest nivel apar şi fibre de reticulină care încercuiesc
prelungi-
rile digitiforme ale fibrei musculare, dispunându-se ca nişte inele în jurul
joncţiunii. Este o zonă de maximă funcţionalitate.

ŢESUTURI CONJUNCTIVE MOI CU FUNC-

TII SPECIALE

Tesutul conjunctiv mucoid. Este prezent în cordonul ombilical şi se

numeşte gelatina lui Wharton. Este alcătuit, predominant din substanţă
fundamentală bogată în acid hialuronic, având o consistentă de gel poros puternic
hidratat. Are puţine celule cu caractere embrionare, fibroblaste şi celule
mezenchimale şi puţine fibre de colagen .
Ţesutul elastic Se găseşte în structura ligamentelor elastice, ligamente
reduse la om, prezente la animale în regiunea cervicală.( ligamentele galbene), în
ligamentele fibroase ce solidarizează articulaţiile şi în ligamentul suspensor al
penisului. În structura acestui ţesut se găsesc predominant fibre elastice, puţină
substanţă fundamentală, şi celule de tip fibroblaste.
Ţesutul reticulat Se găseşte în structura măduvei roşii hematogene
formând ţesutul mieloid ca şi în structura organelor limfoide formând ţesutul
limfoid. Ţesutul are în structura lui un dublu reticul, format din celule
conjunctive (citoreticul) dublat de o reţea formată din fibre de
reticulină(fibroreticul). Celulele con-
junctive ce participă la formarea reţelei sunt de mai multe tipuri:
-celule reticulare fibroblastoide
-celule reticulare histioide
-celule reticulare interdigitate
-celule reticulare dendritice foliculare
 37

Celulele reticulare fibroblasto-

ide sunt fibroblastele din ţesutul conjunctiv propriu-zis. Se deosebesc prin faptul ,
că au prelungiri desprinse uniform de pe suprafaţa celulară, prelungiri care se
dispun în toate direcţiile şi stabilesc contacte joncţionale de tip Gap între celule.
Citoplasma celulară este redusă cantitativ, slab bazofilă, nucleul este veziculos,
adesea nucleolat, eucromatic. Aceste celule au aceeaşi origine ca şi fibroblastele,
se diferenţiază local din celula embrionară mezenchimală. Au rol în producerea
matricei care are în principal fibre de reticulina.
Celule reticulare de tip histioid sunt macrofagele tesutului reticulat. Sunt
localizate de-alungul formaţiunilor vasculare care traversează paren-
chimul organelor limfoide. Fac parte din sistemul fagocitar mononuclear.
Celulele reticulare interdigita-
te au originea în celulele stem pluripotente şi sunt localizate doar în ariile
timodependente ale organelor limfoide periferice sau arii ocupate preferenţial de
limfocitele T.
Celulele reticulare dendritice foliculare se găsesc în ariile
timoindependente ale organelor limfoide secundare, zonele ocupate predominant
de limfocitele B şi în număr redus de limfocitele TH.
Ultimele două tipuri de celule reticulare sunt greu de evidenţiat la
microscopul optic, ele se pun în evidenţă prin teste de imunofluorescentă şi la
microscopul electronic.Celulele interdigitate au un nucleu mare eucromatic,
identat cu formă neregulată, citoplasma abundentă, clară la microscopul optic, iar
la cel electronic , prezintă organite celulare reduse şi numeroase granule de
secreţie. Celulele dendritice foliculare trimit prelungiri mai mari decât celulele
interdigitate, ocupă centrul foliculilor limfatici. La microscopul electronic , în
citoplasmă se evidenţiază granule de secretie. Stabilesc joncţiuni de tip
desmozom cu prelungirile invecinate. Membrana plasmatică are o activitate
enzimatică ATP-azică.
Din punct de vedere funcţional ultimele două categorii de celule reticulare
sunt celule prezentatoare de antigen. Ele recunosc antigenul prin receptori Fc, pe
care îl înglobează sub formă de endozom prin endocitoză. Antigenul scapă din
endozom şi la nivelul citoplasmei se leagă de nişte molecule de clasa a II a .
Complexul antigen-clasa II a este exocitat pe suprafaţa celulelor şi este
recepţionat de limfocitele TH care stimulează limfocitele B sau celulele
Tcitotoxice.Sunt considerate celule imune accesorii, fiind implicate în calea aferentă
a răspunsului imun mediat umoral.
ŢESUTUL ADIPOS
Ţesutul adipos sau gras este alcătuit predominant din celule grase(adipocite
sau lipocite), celule care se organizează în lobuli sau paniculi adipoşi, separaţi
între ei de septuri de ţesut conjunctiv lax. La nivelul septurilor apar formaţiuni
 38

vasculare şi fibre nervoase. Alături de celule în ţesutul adipos există puţină

substanţă fundamentală şi puţine fibre de reticulină.
Originea celulei adipoase o reprezintă celula embrionară mezenchimală
derivată din mezodermul embrionar, cu numeroase prelungiri şi care din
săptămâna a 5a de viaţă intrauterină se transformă în adipoblast care are un
nucleu central veziculos, prelungiri puţine şi numeroase picături lipidice în
citoplasmă, reticul endoplasmatic rugos, mitocondrii, şi foarte bine reprezentată
activitatea enzimatică -α naftilacetatesteraza. Adipoblastul se transformă în
preadipocit care va matura apoi la adipocit alb, brun ,adipocit hepatic( celula lui
ITO) care se va localiza în spaţiile dintre hepatocite şi sinusurile intralobulare.
Celula lui ITO are rol în sinteza şi stocarea vitaminei A. De menţionat că
adipocitele brune nu vor da naştere adipocitelor albe, prin involuţie.
Numărul celulelor adipoase creşte la nou născut ,până la 2 ani de viată,
cind procesul de creştere şi diferenţiere este controlat de hormonii de
creştere:STH, hormonii tiroidieni, insulina, citochine, factori de creştere de tip
insulinic. O altă creştere a numărului de adipocite se constată la pubertate, proces
controlat de hormonii sexuali, estrogenii şi androgenii. Cantitatea de ţesut adipos
ca şi distribuţia grăsimilor este diferită la sexul masculin faţă de sexul feminin. Se
vorbeşte chiar de un adipocit ginoid(sexul feminin) şi un adipocit android(sexul
masculin).La sexul masculin ţesutul adipos reprezintă până la pubertate cca 15%
din greutatea corpului, iar la pubertate 25%. La sexul feminin ,până la pubertate,
ţesutul adipos reprezintă 25%, iar la pubertate 40%. Celulele adipoase prin rolul
pe care îl au participă la conversia androgenilor în estrogeni la sexul feminin.
Femeile cu un ţesut adipos mai bine reprezentat, au un exces de estrogeni,
(hiperfoliculinie), şi au o predispozitie către neoplasmul mamar, sau
endometrial.O creştere exagerată a numărului de adipocite este prezentă în
obezitatea hiperplastică.Dar există şi o obezitate hipertrofică, în care creşterea în
greutate se face prin hipertrofierea celulelor adipoase. Obezitatea hiperplastică
are cauză genetică, iar cea hipertrofică este indusă de aport caloric exagerat.
În caz de inaniţie ( post prelungit), adipocitele pot suferi o transformare
seroasă reversibilă. Celulele adipoase îşi pierd incluziunile lipidice, capătă
prelungiri asemănându-se cu fibroblastele.

Ţesutul adipos alb(unilocular)

Ţesut foarte bine reprezentat la adult, la nivelul hipodermului, în jurul
organelor, la nivelul mezenterului. Este alcătuit din adipocite albe, organizate în
paniculi adipoşi separaţi de septuri conjunctive, care aduc cu ele în ţesut vase de
sânge, şi terminaţii colinergice şi adrenergice. Vasculari-
 39

zatia este foarte bogată, se apreciază un capilar pentru fiecare

adipocit.Adipocitele albe au dimen-
siuni între 5o-12o microni, formă rotundă(izolat) sau poligonală (în ţesut prin
compresiune reciprocă), nucleul turtit eucromatic dispus periferic, înconjurat de
puţină citoplasmă dispusă şi ea periferic. Toată celula este ocupată de o picătură
lipidică (adipocit unilocular) unică care se dizolvă pe parcursul etapei de
clarificare a preparatului microscopic permanent în hidrocarburile benzenice,
astfel încât celula apare ca lipsită de conţinut- imagine de "inel cu pecete".
Picătura lipidică se poate evidenţia prin coloraţii pentru lipide neutre nespecifice ,
în roşu portocaliucu Sudan III, sau în roşu aprins cu Sudan Scharlach.
La microscopul electronic, în celulă se remarcă numeroase organite
implicate în sinteza de lipide:mitocondrii cu criste tubulare, REN, ;incluziunea
lipidică unica nu este delimitată de endomembrană , este mare şi poate fi
înconjurată de alte mici incluziuni periferice. Celula adipoasă prezintă
deasemenea un citoschelet cortical foarte bine reprezentat. Membrana plasmatică
a adipocitului unilocular este dublată de o lamină bazală înconjurată la rândul ei
de o reţea abundentă de fibre de reticulină. Această lamină bazală este comună
pentru mai multe lipocite. În strânsă legătură cu membrana bazală se găsesc
capilare sanguine pentru fiecare adipocit. Terminaţiile nervoase atât colinergice
cât şi adrenergice se opresc la nivelul laminei bazale, mediatorul ajungând la
adipocit prin difuziune, iar efectul se va exercita prin intermediul receptorilor
membranari şi nucleari.
Celula adipoasă este implicată în special în metabolismul lipidic. Celula
adipoasă prin micropinocitoză înglobează acizi graşi proveniţi din sângele
capilar, acizi care legati de albumine difuzează prin endoteliul capilar, membrana
bazală a capilarului, membrana bazala a adipocitului şi prin endocitoză sunt
înglobaţi în adipocit. La nivelul respectiv, acizii graşi se separă de albumine,
după care 3 molecule de acizi graşi se condensează cu o moleculă de
glicerolformând triacilglicerolul(TG) care este inglobat în incluziune.
Acizii graşi provin din 2 surse majore: exogenă (alimentaţie)şi endogenă (
proveniţi din ficat).
Acizii graşi din sursă exogenă se absorb în intestin, sub formă de
chilomicroni care se formează la nivelul enterocitului. Chilomicronii sunt
molecule mari de 3 microni diametru cu o zonă centrală formată din TG şi
colesterol esterificat şi o zonă periferică formată din apoproteine, FL, colesterol
liber. Pătrund în vilozitate la nivelul chiliferului central, ajungând în circulaţia
limfatică ,apoi în circulaţia sanguină , iar la nivelul capilarelor chilomicronii sunt
scindaţi de o lipoproteinlipază secretată de celula endotelială. Acizii graşi
eliberati , rămân legaţi de albumine şi în acest mod ajung prin difuziune în celula
hepatică
 40

. Dacă sursa de acizi graşi este ficatul, atunci acizii graşi sunt descărcaţi de
ficat sub formă de lipoproteine cu densitate mică ,care sunt scindate de
lipoproteinlipază cu eliberarea acizilor graşi legaţi de albumine.
Celula adipoasă poate să-şi sintetizeze de novo acizi graşi utilizând
glucoza, funcţia lipogene-
tica depinzând de insulină, insulină care creşte permeabilitatea celulei adipoase
pentru glucoză şi stimulea-
za lipoproteinlipaza.
Lipidele sub formă de incluziuni sunt depozitate pentru un timp variabil, de
la câteva ore până la 3o zile, după care sunt mobilizate prin acţiunea hormonilor
lipolitici. Scindarea TG cu eliberarea de acizi graşi reprezintă funcţia lipolitică
dependentă de o lipază hormonosen-
sibila la neurotransmiţători.
Ţesutul adipos brun(multilocular)
Este prezent la făt şi nou născut în primele două luni de viaţă.Reprezintă 2-
5% din greutatea corporeală. Este dispus subcutanat în regiunea cervicală,
inghinală, retrosimfizar şi la nivelul mediasti-
nului .
Ţesutul adipos brun are macroscopic acestă culoare , acesta fiind motivul
denumirii lui. Această culoare particulară este datorată în primul rând unui
pigment lipocrom existent în citoplasma celulelor adipoase, unei vascularizaţii
mai bogate decât în cazul ţesutului adipos alb(cca 2-3 capilare per adipocit)şi
citocromului c prezent pe cristele unor mitocondrii mult mai numeroase decât în
cealaltă varietate de ţesut adipos.
Tesutul adipos brun este alcătuit din adipocite brune, care formează
paniculi adipoşi separaţi prin septuri conjunctive, care conţin vase de sânge şi
terminaţii nervoase adrenergice. Dispoziţia celulelor are un aspect epitelioid.
Înafară de celule , ţesutul mai conţine substanţă fundamentală puţină şi fibre de
reticulină.
Adipocitul brun este o celulă de talie medie , 30 microni, poligonală, cu
nucleul dispus central şi cu o citoplasmă care la microscopul optic apare intens
vacuolată, spongioasă, motiv pentru care acestor celule li se spune şi
spongiocite.Acest aspect este datorat, incluziunilor lipidice multiple, care s-au
dizolvat pe parcursul etapelor de obtinere al preparatului microscopic permanent
inclus la parafină.
La microscopul electronic adipocitul prezintă în citoplasmă mitocondrii cu criste
tubulare şi septate, REN şi numeroase picături lipidice nedelimi-
tate de endomembrane. Membrana celulară este dublată de o lamină bazală
proprie fiecărui adipocit, care la rândul ei este dublată de o reţea fibroreticulară.
 41

Terminatiile nervoase adrenergice vin în contact direct cu membrana

adipocitului, străpungând lamina bazală.
Funcţia acestui ţesut este predominant termogenetică. Când temperatura
organismului scade, din terminaţia adrenergică se descarcă norepinefrina, care se
leagă imediat de receptorul ei β adrenergic stimulând apoi adenilatciclaza.
Aceasta va duce la formarea AMPc, care la rândul lui stimulează proteinkinazele
cu activarea lipazei. Lipaza va determina ca acizii graşi desfăcuţi din forma de
depozit , să fie arşi în ciclul Krebs.
În acelaşi timp la nivelul ribozomilor este blocată sinteza de ATP sintetază,
iar la nivel mitocondrial este decuplată oxidarea de fosforilare. În acest fel nu se
mai formează ATP, şi întreaga energie este disipată sub formă de căldură.
IMPLICATII MEDICALE

Celulele adipoase secreta leptine ,citochine precum si alti factori cu activitate

autocrina si paracrina, ce includ citochine proinflamatorii. Nu este clar daca
aceste substante sunt produse de adipocite sau de catre alte celule ale tesutului
conjunctiv macrofage si fibroblaste. Obezitatea se caracterizeaza printr-o stare de
inflamatie cronica usoara. Citochinele si alti factori eliberati de catre grasimea
viscerala ar avea legatura cu fenomenele inflamatorii asociate cu obezitatea si
bolile cardiace.Tesutul adipos unilocular poate genera tumori benigne numite
lipoame.Tumorile maligne liposarcoamele sunt destul de rare la om.

Bibliografie

1. Adamson S, Edwin SS, La Marche S, Mitchell MD-Action of interleukin-4 on

prostaglandin biosyntesis at the chorion-decidual interface.
Am.J.Obstet.Gynecol. 1993 : 169; 1442-7
2. Alsat E, Guibourdenche I, Luton D, Frankenne F, Evian-Brion D-Human
placental growth hormon. Am. J.Obstet-Gynecol 1997: 177:1526-34
3. Altshuler G- Placental pathology of small for gestational age infants. Am. J.
Obstet. Gynecol. 1975; 121: 351
4. Alsat E, Malassine A, Tarrade A, Merviel P, Evian-Brion D-Le
cytotrophoblaste humain, un casse-tête pour le biologiste. Medicine/Sciences
1999; 15:1236-43
5. Anderson Dr: The ultrastructure of elstic and hyaline cartilage in the rat Am J.
Anat 1964; 4: 403
 42

6. Angel A. Hollenberg CH, Roncari Dak The Adipocyte and Obesity: cellular
and Molecular mechanisms . raven Press 1983
7. Aplin J.D-The cell biology of human implantation placenta; 1996; 17; 269-75
8. Aplin J.D-Adhesion molecules in implantation; Rev.Reprod. 1997:2:84-93
9. Asselin E, Drolet P, Fortie MA- Cellular mechanisms involved during
oxytocin- induced prostaglandin F2α production in endometrial epithelial cells
in vitro: rol of cyclooxigenase-2; Endocrionology 1997:138: 4798-805
10.Bacalbaşa Gh., Ancăr V.-Studiul aspectelor histopatologice placentare în
cadrul retardului de creştere intrauterină; Rev. Obstetrică si Ginecologie,
1995;3:47
11.Bacalbaşa Gh.-Hipotrofia fetală; Ed. Alma 1995
12.Bacalbaşa Gh. Bauşic V.-Placenta
13.Barnes P.J., Page C.P., Henson P.M.-Platlet-activating factor and human
diseasease: Oxford:Blackwell 1989
14.Battaglia F.C., Meschia G.-Fetal nutrition; Annu.Rev. Nutr. 1988; 8:43-61
15.Benett W.A., Lagoo-Deenadayalen S., Stopple J.A., Barber W.H.-Cytokine
expression by first-trimester human chorionic villi; Am. J. Reprod. Immunol.
1998;40:309-18
16.Benyo D.F., Miles T.M., Conrad K.R.-Hipoxia stimulates cytokine production
by villous explents from human placenta. J.Clin. Endocrionol. Metab. 1997:
82: 1582-8
17.Berkowitz G.S., Lapinski P.U., Lockwood C.J.-Corticotropin-releasing factor
and its binding protein: maternal serum level in term and preterm deliveries.
Am. J. Obstet. Gynecol. 1996; 174: 1477-83
18.Bischof P., Campana A.- A model for implantation of the human blastocyst
and early placentation. Hum. Reprod.Update 1996; 2,262-270
19.Bleasdale J.E.,Johnston J.M.- Prostaglandins and human parturition:
regulation of arachidonic acid mobilization. Rev.Perinat.Med. 1985:5:151-91
20.Bloxam D.L.-Human placental energy metabolism: Its relevence to in vitro
perfusion. Contrib Gynecol Obstet. 1985; 13:59-69
21.Bogdan C., Paik J., Vodovotz I., Nathen C.-Contrasting mechanisms for
supression of macrophage cytochine release by transforming growth factor-ß
and interleukin -10; J. Biol. Chem. 1992:23.301-8
22.Bolotina V.M., Najibi S., Palacino J.J., Pagano P.J., Cohen R.A.-Nitric oxide
directly activates calcium dependent potassium channals in vascular smooth
muscle. Nature 1994; 368:850-3
23.Bourne GH. The Biochemistry and Physiologyof Bone 2nd ed.4 vol.
Academic Press 1971-1976
 43

24.Brar H.S., Medearis Al., De Vore G.R.-Maternal and fetal blood flow velocity
waveforms in patients with preterm labor: relationship to outcome. Am. J.
Obstet. Gynecol 1989; 161: 1519-22
25.Byrne G.C., Perry Y.S.,Winter J.S.D.- Steroid inhibitory effects upon human
3- ß-hydroxysteroid dehydrogenase activity. J.Clin. Endocrinol. Metab. 1986:
62:413
26.Cadet P., Rady L., Tyring S., Yanell R. - Interleukin-10 messager ribonucleic
acid in human placenta: Implication of a role for interleukin-10 in fetal
allograft protection. Am. J. Obstet. Gynecol 1995: 173: 25-9
27.Chakrabarzti B, Park JW: Glycosaminoglycans: Structure and interaction.
CRC Crit rev Biocherm 1980 ;8:225
28.Clark J.H., Merkaverich B.H.: The agonistic and antagonistic actions of
estriol. J. Steroid Biochem. 1984: 20; 1005-13
29.Clifton V.L., Read M.A., Leitch I.M.-Corticotropin-releasing hormon induced
vasodilatation in the human fetal-placental circulation. J. Clin. Endocrinol.
Metab. 1995:80: 2888-93
30.Carpenter G., Cohen S. -Epidermal growth factors-Ann. Rev. Biochem.
1979,48,193-216
31.Carson S.A., Chase R., Ulper E., Scommegana A., Benveniste R. -
Ontogenesis and characteristics of epidermal growth factor receptors in
human placenta. Am. J. Obstet. Gynecol. 1983, 147, 932-939
32.Cassel G.H., Andrews WW, Hauth J.C- Isolation of microorganisms from the
chorioamnion is twice that from amniotic fluid at cesarian delivery in women
with intact membranes. Am. J. Obstet. Gynecol 1993; 168:424
33.Challis J.R., Matthews S.G., Van Meir C., Ramirez M.M.- Current topic: the
placental corticotrophin-releasing hormone- adrenocorticotrophin axis.
Placenta 1995; 16:481-502
34.Challier C., Hauguel S., Desmaizieres V. – Effect of insulin on glucose uptake
and metabolism in the human placenta. J. Clin. Endocrinol. Metab. 1986,62,
803-808
35.Chowen J.A., Evian D., Pozo J., Alsat E., Garcia L.H.- Descreased expression
of placental growth hormon in intrauterine growth retardation. Pediatr Rev.
1996; 39; 736-9
36.Chen G., Wilson R., Wang S., Zheng Hz., Walker J.J. -Tumor necrosis factor
- alpha ( TNF- ) gene polymorfophism and expression in preeclamsia. Clin.
Exp. Imunol. 1996; 104: 154-9
37.Chin-Chu-Lin, Merion S., Sabbaghe K. – The High- Risk Fetus. Springer
Verlog New York.1993
 44

38.Collins P., Moore J.J., Idriss Edo, Kulp T.H.- Human fetal membranes inhibit
calcium- L- channel activated uterine contraction. Am. J. Obstet. Gynecol.
1996; 175: 1173-9
39.Conrad K.P., Vill M., Maguire P.G., Dail W.G., Davis A.K.- Expression of
nitric oxide synthase by sincytiotrophoblast in human placenta villi. FASEB J.
1993:7: 1269-76
40.Craven C., Morgan T., Ward K.- Decidual spiral artery remodeling begins
before cellular interaction with trophoblasts. Placenta 1998; 19: 241-52
41.Cvapil - Physiology of connective tissue. Butterwoth et col ( Publisher) Ltd.
Londra 1977.
42.Deyl Z. Adam M: Connective tissue research: Chemistry biology and
Physiology Riss 1981
43.Diculescu Ilie, Onicescu Doina Histologie medicala editura medicala
Bucuresti 1986
44.Dougherty T.F. Berline D. Treatise on collagen, Academic Press inc. Ltd .
londra 1997
45.Dudley D.J., Collmer D., Mitchell M.D., Trautmen M.S.- Detection of
inflamatory cytokine mRNA in human gestational tissues utilising polymerase
chain reaction: implications for term and preterm labor. J. Soc. Gynecol.
Invest. 1996: 3: 328-35
46.Dudley D.J., Edwin S.S., Van Vajouer J., Augustine N.H.- Regulation of
decidual cell chemokine production by group B streptococci and purified
bacterial cell wall components. Am. J. Obstet. Gynecol. 1997: 177: 666-72
47.Dudley D.J., Edwin S.S., Dangerfield A., Van Waggnoner J., Mitchel M.D.-
Regulation of cultured human chorion cell chemokine production by group B
streptococci and purifield bacterial products. Am. J. Reprod. Immunol. 1966;
36:264-8
48.Dudley D.J., Trautmen M.S., Edwin S.S., Lundin-Schiller S - Biosynthesis of
interleukin-6 by cultured human chorion laeve cells: regulation by cytokines
J. Clin. Endocrionol. Metab. 1992; 75. 1o81-6
49.Daughaday W.H., Mariz I.K., Triveli B. – A preferential binding site for IGF-
II in human and rat placental membranes; J. Clin. Endocrinol. Metab. 1981,
53, 282-288
50.Dizon-Townson D., Major H., Varner M., Ward K. – A promoter mutation
that increases transcription of the tumor necrosis factor-α gene is not
associated with preterm delivery. Am. J. Obstet. Gynecol. 1997; 177-810-3
51.Duc-Goiran P. – Marqueurs seriques de la grossesse- temoins du
developpement trophoblastique et embrionnaire. Rev. Fr. Gynecol. Obstet.
1998, 93,4,266-272
 45

52.Durand P-Developpement de l`axe hypotphyso-surrénelien au cours de la vie

foetale: modalité et regulations. Annales d`Endocinologie, 1987, 48, 301-310
53.Edwards R.G.- Clinical aproaches to incrising uterine recetivity during
human implantation. Hum. Reprod. 1995: 10:S2:1-13
54.El Maradny E, Kanayama N, Halim A, Maehara K- Interleukin-8 induces
cervical ripening in rabits. Am .J. Obstet. Gynecol. 1994: 171: 77-82
55.Emanuel R.L., Robinson B.G., Seely E.W., Graves S.W- Corticotropin-
releasing hormone levels in human plasma and amniotic fluid during
gestation. Clin. Endocrinol. 1994:40:257-62
56.Eyre Dr,Muir H: The distribution of different molecular species of collaen in
fibrous, elastic and hyaline catilages of the pig. Biochem J 1975;51:595
57.Fang L., Nowiki B., Dong Y., Yallampalli C.- Localized increase in nitric
oxide production and the expression of nitric oxide synthase isoforms in rat
uterus with experimental intrauterine infection. Am.J. Obstet. Gynecol. 1999;
181:601-9
58.Fant M., Munro H., Moses A.C. – An autocrine/paracrine role for insulin-like
growth factors in the regulation of human placental growth; J. Clin.
Endocrinol. Metab. 1986,63, 499-505
59.Fazel A., Vincenot A., Malaissiné A.- Increase in expression and activity of
thrombomodulin in term human syncitiotrophoblast microvilli- Placenta 1998;
19: 261-8
60.Ferre G – Hormones et parturition chez les primates; Annales
d`Endocrinologie 1987,48, 311-321
61.Fidel P.L. Jr., Romero R., Wolf N., Cutright J.- Systemic and local cytokine
profiles in endotoxin - induced preterm parturition in mice; Am. J.Obstet.
Gynecol. 1994: 170: 1467-75
62.Fortunato S., Menon R., Swan K., Lombardi S.- Interleukin-10 inhibition of
interleukin-6 in human amniochorionic membrane: transcriptional regulation;
Am. J. Obstet. Gynecol 1996;175:1057-65
63.Fortunato S.J., Menon R.P., Swan K.F., Menon R- Release of inflamatory
cytokines (IL-1, IL-6, IL-8 and TNF-α) from human fetal membranes in
response to endotoxic lipopolysacharide mimics amniotic fluid concentrations.
Am. J. Obstet. Gynecol. 1996; 174:1855-62
64.Fortunato S., Menon R., Lombardi S.- Interleukin-10 and transforming growth
factor-β-inhibit amniochorion tumor necrosis factor- α by contrasting
mechanism of action: Therapeutic implications in prematurity. Am. J. Obstet.
Gynecol. 1997; 177:803-9
65.Fortunato S., Menon R., Lombardi S.- The effect of transforming growth
factor and interleukin-10 on interleukin-8 release by human amniochorion
 46

may regulate histologic chorioamnititis. Am. J. Obstet. Gynecol. 1998:

179:794-9
66.Frenkel R.A., Johnston J.M.- Metabolic conversion of platlet-activating factor
into etanolamnine plasmalogen in an amnion-derived cell line. J. Biol. Chem.
1992:267:S 9186-91
67.Gay S., Mller E. Collagen in the Physiology and Pathology of connective
tissue, 1992
68.Genbacer O., Zhou Y., Lu I.W., Fisher S.J.- Regulation of human placental
development by oxigen tension; Science 1997; 277: 1667-72
69.Germain A.M, Smith J., Casey M.L., Mac Donald P.C.- Human fetal
membrane contribution to the prevention of parturition: uterotonin
degradation. J.Clin. Endocrinol. Metab. 1994:78:463-70
70.Ghadially FN: Fine Structure of Synovial joints. Butter-worth,1983
71.Golander A., Kopel R., Lesebik N., Frenkel J.-Decreased prolactin secretion
by decidual tissue of pre-eclampsia in vitro. Acta Endocrinol 1985: 108: 111
72.Gompel A., Sebourin J.C., Martin A.- Expresia Bcl-2 in endometrul normal
incursul ciclului menstrual. An.I. Patol. 1994; 144:1195-1202
73.Gothlin G. Ericsson JLE: The osteoclast: Review of ultrastrcuture, origin and
structure-function relationship. Clin orthop 1976:12o,201
74.Graham C.H., Lala P.K. – Mechanism of control of trophoblast invasion in
situ. J. Cell Pysiol 1991; 148: 228-34
75.Gray E.S., Abramovich D.- Morphologic features of the anencephalic adrenal
gland in early pregnancy. Am. J. Obstet. Gynecol 1980, 137, 491-495
76.Guyton A.G. text of medical physiology , Saunders Comp. W.B. Philadelphia
1985
77.Halahurt J., Uldjjberg N., Helming R., Ohlsson K- The concentration of
collagen and the collagenolytic activity in the amnion and the chorion; Eur.J.
Obstet. Gynecol. Reprod. Biol. 1989; 31:75-82
78.Hall BK: catilage, Vol 1 Structure, Function and Biochemistry, Acadeic Press
1983
79.Hagan P., Poole S., Briston A.F.- Immunosupressive activity of
corticotrophin-releasing factor; Biochem.J. 1992:281:251-4
80.Hancox NM: Biology of Bone. Cambridge Univ Press 1972.
81.Harvey M.B.,Leco K.J., Arcellana-Panlilio M.Y., Zhang X- Roles of growth
factors during peri-implantation development. Mol. Hum. Reprod.
1995,10,712-718
82.Hay W.W.jr, Sparks J.W., Battaglia F.C., Meschia G- Maternal-fetal glucose
exchage: necessity of three-pool model; Am.J. Physiol. 1984; 246; E 528-34
 47

83.Healy D.L., Herington A.C., O` Herlihy C- Chronic polyhydramnios is a

syndrome with a lactogen receptor defect in the chorion laeva; Brit.J.Obstet.
Gynaecol. 92: 461,1985
84.Hillier S.L., Witkin S.S., Khron M.A., Watts D.H- The relationship of
amniotic fluid cytokines and preterm delivery, amniotic fluid infection,
histologic chorioamniotitis and chorioamniotic infection. Obstet. Gynecol.
1993; 81: 941-8
85.Holliday R- Genomic imprinting and allelic exclusion; Rev. Suppl. 125,1990
86.Holtrop ME: The ultrastructure of Bone, Ann Clin lab Sci 1975; 5: 264
87. Howard M., O`Garra A., Jshida H., Le Waal Malefit R., De Vries J-
Biological properties of IL-10; Immunol. Today 1992; 13; 198-200
88.Hustin J., Scaaps J.P.- Ecographic and anatomic studies of
maternotrophoblastic border during the first trimester of preganacy; Am.J.
Obstet.- Gynecol. 157:162,1987
89.Hunter J. Intern Rev.connect. tissue res., Academic Press Inc. Ltd Londra
1973
90. Izumi H., Ichihara J., Uchiumi Y., Shirakawa K.- Gestational chanes in
mechanical properties of skinner muscle tissues of human myometrium
Am. J.Obstet. Gynecol. 1990:163:638-4
90. Johnson L.W., Smith C.H.- Gluocose transport across the basal plasma
membrane of human placental syncytiotrophoblast; Biochim. Biophys.
Acta. 1985; 815: 44-50
91. Jones A.S., Challis J.R.-Local stimulation of prostaglandin production
bycorticotropin-releasing hormone in human fetal membranes and placenta;
Biochem. Biophys. Rev.Comm. 1989:159:192-
92. Jotereau FV., Le Douarin NM: The developmental Relationship between
osteocztes and osteoclasts: A study using the quail-chick nuclear marker in
endochondral ossification Dev. Biol 1978; 63:253.
93. Junqueira LCU et al: Quantitation of collagen-proteoglycan interaction in
tissue sections. Connect Tissue Res 1980,7:91
94. Junqueira C.L., Carneiro Jose, Kelley O. R. Basic Histology1998
95. Kameda T., Matouzaki N., Sawai K- Production of interleukin-6 by
normal human trophoblast; Placenta 1990:11; 205-13
96.Karalis K., Goodwin G., Majzoub J.A.-Cortisol blockade of progesterone a
possible molecular mechanism involved in the initiation of labour; Nat. Med.
1996; 2:556-60
 48

97.Kaufmann P.,Castelluci M.-Extravillous trophoblast in the human

placenta;Trophoblast Rev. 1997; 10:21-65
98. Keeling J.- Fetal and neonatal Pathology; Springer Verlag, London 1993
99. Kelly R.W.,Leask R., Celder A.A.- Choriodecidual production of
interleukin 8 and mechanism of parturition; Lancet- 1992: 339: 776-7
100. Kiviricko K. Connective tissue , Biochemistry and Pathology, Springer
Verlang GmbH, Hamburg 1984
101. Kleinman H. si colab. Chemistry and Molecular Biology of intercellular
Matrix, Academic Press Inc. Ltd, Londra 1970
102. Khabil A., Kaufmann R., Wortsman J., Winters S.- Inhibin in normal and
abnormal pregnancy: Maternal serum concentration and partial
characterisation; Am. J. Obstet. Gynecol. 1995, 172; 1019-25
103. Krikum G, Lockwood C.J., Wu X.X., Zhou X.D- The expression of the
placental anticoagulant protein, anexin U by villous trophoblasts:
immunolocalization and in vitro regulation; Placenta 1994; 15:601-12
104. Labarrere C.A., Mc Intyre I.A., Faulk N.P.- Imunohistologic evidence that
villi of human normal term placentas is an imunologic lesion; Am. J.Obstet.
Gynec. 162:515; 1990
105. Langman J., T.W. Sadler- Langman’s Medical Embriology 7-th-ed 1995-
Williams and Wilkins Ed. USA
106. Lei H., Vadillo-Ortega F., Pavola L.G., Starauss J.F. 92 Kda gelatinase
(matrix metaloproteinase 9) is induced in rat amnion imediately prior to
parturition; Biol.Reprod.1995; 53:339-44
107. Lessey B.A., Castelbaum A.J.-Integrins in the endometrium Reprod.
Med.Rev. 1995:4; 43-58
108. Lessey B.A., Castelbaum A.J., Buck C.A.- Further caracterisation of
endometrial integrins during the menstrual cycle and in pregnancy. Fertil.
Steril. 1994:62: 497-506
109. Linicio J., Gold P.W., Wong H.- A molecular mechanism for stress-
induced alterations in susceptibility to disease; Lancet 195: 346:104-6
110. Lin H., Hosmann T.R., Guilbert L.- Synthesis of T-helper-2 type
cytokines at the maternal-fetal interface.; J. Immunol. 1993; 151: 4562-73
111. Lockwood C.J., Ghidini A., Wein R., Lapinsky R., Cesel D.-Increased
interleukin-6 concentrations in cervical secretions are associated with
preterm delivery- Am.J. Obstet.Gynecol. 1994; 171: 1097-102
112. Lukes A.S.; Thorp J.M., Eucker B., Pahal-Short L- Predictors of positivity
for fetal fibronectin in patients with symptoms of preterm labor; Am. J.
Obstet. Gynecol. 1997:176:639-41
 49

113. Malak T.M., Ockleford C., Bell S., Dalgleish R-Confocal

immunofluorescence localisation of collagen types I, III, IV, V and VI and
their ultrastructural organisation in term human fetal membranes; Placenta
1993:14:385-406
114. Marcus B.C., Hynes K.L., Gewerty B.L.- Loss of endothelial barrier
function requires neutrophil adhesion; Surgery 1997; 122: 420-6
115. Mathews MB Conective tissue, Macromolecular structure and Evolution.
Springer-Verlag 1975
116. Maymon E., Ghezzi F., Edwin S., Mazor M., Yoon B.M., Gomez R.,
Romero R.-The tumor necrosis factor α and its soluble receptor profile in
term and preterm parturition; Am. J. Obstet. Gynecol. 1999; 181: 1142-8
117. Mc Lean M., Bisits A., Davies J., Woods R.- A placental clock
controlling the length of human pregnancy; Nat Med. 1995:1:460-3
118. Menon R., Swan N.K., Lyden T.W.; Rote N.S., Fortunato S.J.- Expression
of inflammatory cytokines ( interleukin 1β and interleukin-6 ) in
amniochorion; Am. J. Obstet. Gynecol. 1995; 172: 493-500
119. Mershon J.L., Milala G., Schwartz A.- Changes in the expression of the
L-type voltage- dependent calcium channel during pregnancy and parturition
in the rat; Bio. Reprod. 1994: 51: 993-9
12o. Molnar M., Romero R., Hertelendy F.- Interleukin 1 and tumor necrosis
factor stimulate arachidonic acid release and phospholipid metabolism in human
myometrial cells; Am. J. Obst. Gynecol. 1993; 169: 825-9
121.Moll W.-Invited Commentarry-Absence of intervillous blood flow in the first
trimester pregnacy; Placenta, 1995:16:333
122. Morrison J.J., Dearn S.R., Smith S.K., Ahmed A.- Activation of protein
kinase C is required for oxitocin-induced contractility in human pregnanat
myometrium; Hum.Reprod. 1996; 11; 2285-90
123. Mouzon Hauguel- Rôle des facteurs de croissance et de l’insuline pendant
la grossesse; Annales d’Endocrinologie 1987, 48,270-277
124. Murphy C.R.-The cytoskeleton of uterine epithelial cells a new player in
uterine receptivity and the plasma transformation; Hum. Reprod.Update
.1995:1:567-580
125. Murtha A., Greig P., Jimmerson C., Roitman-Jhonson B-Maternal serum
interleukin-6 concentrations in patients with preterm premature rupture of
membranes and evidence of infection; Am. J. Obstet. Gynecol. 1996;
175:966-9
126. Napolitano L: The differentiation of white adipose cells, An electron
microscope study J. Cell Biol 1963 ;8:663
 50

127. Narahara H., Johnston J.M.- Effects of endotoxins and cytokines on the
secretion of platlet-activating factor-acetylhydrolase by human decidual
macrofages; Am. J. Obstest. Gynecol. 1993:169:531-7
128. Nedergaard J. Lindberg O. The Brown fat cell. Int rev Cytol 1982; 4:310
129. Nelson J.L.- Microhimerism and autoimune disease; N. Engl. J. Med.
1998; 338:1224
13o. Nickel B.E., Cattini P.A.- Tissue specific expressions and thyroid hormone
regulation of the endogenous placental growth hormone variant and chorionic
somatomemotropin genes in a human choriocarcinoma cell line; Endocrinology
1991; 128: 2352-9
131.Norwitz E.R., Robinson J.N., Repke J.T.- The initiation of parturition: a
comparative analysis across the species; Curr. Prob. Obstest Gynecol. Infertil
1999; 22:41-72
132. Norwitz E.R., Robinson J.N., Challis J.R.- The Control of Labor; The New
England J. of Medicine 1999; 341, 9; 660-665
133. Novy M.J., Gregor J.A., Jams J.D.- New perspectives on the prevention of
extreme prematurity;Clin. Obstet. Gynecol. 1995:790-807
134. Okawa T., Syal A., Vedernicov T., Soade G., Chwaliz K., Garfield R.-
The effect of nitric oxide on the contractility of isolated uterine and aortic
ring from pregnant rats; Am. J. Obstet.Gynecol. 1998:179; 721-6
135. Okawa T., Vedernicov Y., Saade R., Longo M., Olson G.-Roles of
potassium channels and nitric oxide in modulation of uterin contraction in rat
pregnancy; Am. J. Obstet. Gynecol. 1999; 181:649-55
136. Ohmichi M., Koike K., Nohara A.,Kande J- Oxytocin stimulates mitogen-
activated protein kinase activity in cultured human puerperal uterine
myometrial cells; Endocrinology 1995; 136:2082-7
137. Paez-Pereda M., Sauer J., Perez Castro C., Finkielman S.- Corticotropin-
releasing hormone differentially modulates the interleukin-1 system
according to the level of monocite activation of endotoxin; Endocrinology
1995: 136: 5504-10
138. Patel N., Alsat E., Igout A., Baron F., Hannan G.- Glucose inhibit human
placental GH secretion in vivo: J. Clin. Endocrinol. Metab. 1995;80:1743-6
139. Pădeanu N, Bauşic V. Contracepţia prin sterilet
140. Perusquia M., Kubi-Garfias C.- External calcium dependace of the uterine
contraction induced by prostaglandins E2 and F2α and its antagonism with
natural progestins; Prostaglandins 1992; 43: 445-55
141. Petraglia F., Florio P., Nappi C.- Peptide signaling in human placenta and
membranes: autocrine, paracrine and endocrine mechanism; Endocr. Rev.
1996; 17:156-86
 51

142. Popescu L.M., Bancu A., Ursaciuc C., Cialâcu V.-Imunologie

medicala;Ed.Universitara “Carol Davila” Bucureşti 1998
143. Porter T.F., Fraser A.M., Hunter C.Y. Ward R., Varner M.W.- The risk of
preterm birth across generations. Obstet. Gynecol. 1997:90; 63-7
144. Puchner T., Egarter C., Winmer C., Lederhilger F., Weichselbraum I-
Amniotic fluid interleukin-8 as a marker of intraamniotic injection; Arch.
Gynecol.Obstet; 1993; 253:9-14
145. Rajabi M., Dean D., Beydoun S., Woessner F.- Elevated tissue levels of
collagenase during dilatation of uterine cervix in human parturition; Am.
J.Obstet. Gynecol. 1988; 159: 971-6
146. Renold AE. Cahill GF Handbook of Physiology. Section 5 Adipose Tissue
American Physiological Society 1965.
147. Reinhart B., Terrone D., Lagoo-Deenadayalan S., Barber W.- Expression
of the placental cytokines tumor necrosis factor α, interleukin 1β and
interleukine 10 is increased in preeclampsia; Am. J. Obstet. Gynecol. 1999;
181:915-20
148. Reddy AH. Extracellular Matrix Structure and functions. Alan R. Liss
1985
149. Romero R., Brody D.T., Oyarzum E., Mazor M.- Infection and labour III-
Interleukin 1 a signal for the onset of parturition. Am. J. Obstet. Gynecol.
1989:160:1117-23
150. Romero R., Manogue K.R., Mitchell M.D., Wu Y.K.- Infection and labor
IV: cachectin- tumor necrosis factor in the amniotic fluid of women with
intraamniotic infection and preterm labor. Am. J. Obstet. Gynecol. 1989:
161:336-41
151. Romero R., Ceska M., Avila C., Mazor M., Behnke E., Lindely I.-
Neutrophil attractant/activating peptide-1/interleukin 8 in term and preterm
parturition; Am.J. Obstet. Gynecol. 1991:165:813-20
152. Romero R., Mazor M., Sepulveda W., Avila C., Copeland D.- Tumor
necrosis factor in preterm labor and term labor; Am. J. Obstet. Gynecol.
1992; 166:1576-87
153. Ross R. The elastic Fiber . J. Histochem.Cytochem 1973,21,199
154. Sanderberg L. si colab-Elastin Structure, Biosynthesis and relation to
Disease States, New engl. J. Med 1981,304,566
155. Simionescu N. si colab -morphometric data on the endothelium of Blood
capillaries, J cell,Biol.,1974
156. Simmons M.A., Battaglia F.C., Meschia G.- Placentaltransfer of glucose; J.
Rev. Physiol. 1979:227-243
157. Simon C., Valbuena D.- Embrionic implantation; Annules d’
Endocrinologie 1999, 60, 134-136
 52

158. Simon G., Gimeno M.J., Mercader A.-Embrionic regulation of integrins

β3,α4 and α1 in human endometrial cells in vitro; J. Clin. Endocrin. Metab.
1997;82:2607-2616
159. Soares M.J.- Molecular mechanisms of placental development; Nestlé
Nutrition Workshop Series 1997,39:31-45
160. Soulez B., Defossez A.- Physiologie de l’implantation Rev.Fr. Gynecol.
Obstét. 1998, 93,4,243-247
161. Stănculescu R., Ancăr V., Bauşic V.-Aspecte histochimice placentare la
gravidele din trimestrul III de sarcină cu membrane rupte prematur-Rev.Soc.
Române de Obst. si Ginecol., serie noua, vol XLIII, nr.supl. 1995,47-9
162. Sterberg Stephan- Histology for pathologist ; Liptincott- Reven ed. 1997
163. Stockwell RA biology of Cartilage cells cambridge Univ Press 1979
164. Stryer Lubert- Biochemistry 4th ed. WH. Freeman and Company New
York
165. Svinarich D., Bitonti O.H., Romero R., Gonik B.- Induction and
posttranslational expression of cytokines in a first-trimester trophoblast cell
line by lipopolysaccharide; Am. J. Obstet. Gynecol. 1996; 17:970-3
166. Tabei T., Ochiai K., Terashima Y., Tokanesi N.- Serum levels of inhibin in
maternal an umbilical blood during pregnancy; Am. J. Obstet. Gynecol.
1991: 164:896-900
167. Tabibzadeh S.-Patterns of expression of integrin molecules in human
endometrium troughout the menstrual cycle; Human Reprod. 1992; 7: 876-
882
168. Tabibzadeh S., Zupi E., Babaknia A.-Site and mesntrual cicle dependent
expression of proteins of TNF receptor family and BC 1-2 oncoprotein and
phase-specific production of TNF alfa in human endometrium; Hum.
Reprod. 1995:10; 277-286
169. Tanaka J; Narahara H., Takai N.- Interleukin-1β and interleukin-8 in
cervicovaginal fluid during pregnancy; Am. J. Obstet. Gynecol. 998: 179:
644-9
170. Thibault C., Levasseur M.C.- La reproduction chez les mamiferes et
l’homme. Paris. Ellipses. Dif. 1991:403-21
171. Thomas L. Reversible collapse of rabbit ears after intravenous papain and
prevention of recovery by cortisone. J Exp Med 1956 ; 104:245
172. Thorton S., Gillespie J.I., Greenwell J.R., Dunlop W.- Mobilization of
calcium by the brief application of oxitocin and prostaglandin E 2 in single
cultured human myometrial cells; Exp. Phisiol 1992:77:293-305
173. Trautmen M.S., Collmer D., Edwin S.S.,Mitchell M.D., Dudley D.J.-
Expression of interleukin-10 in human gestational tissues; J. Soc. Gynecol.
Invest. 1997:4:247-53
 53

174. Tuchmann-Duplessis H., David G., Heezel P.- Ilustrated human

embriology vol. 1. 971; Springer ed. New York
175. Ursuleac J, Muraru M., Căruntu F.-Mecanisme de citotoxicitate celulară si
importanta lor in patologie; Infomedica 1997:11:18-20
176. Vadillo-Ortega F., Gonzales-Avile G., Furth E.E. : 92kDa type IV
colagenase (matrix metalloproteinase 9) activity in human amniochorion
increases with labor; Am. J. Pathol: 1995:146:148-56
177. Vuorela P., Hatva E., Lynboussaki A.- Expresion of vascular endothelial
growth factor and placenta growth factor in human placenta; Biol.Reprod.
1997:56; 489-94
178. Walsh S.W., Wang Y., Vaughen J.E.- Placental production of 8-iso-
prostane is significantly increased in preeclampsia; Soc.Gynecol. Investig.
1997:4:96A
179.Wang J., Walsh S.W.- TNF-α concentrations and mRNA expression are
increased in preeclamptic placentas; J. Reprod. Immunol. 1996:32:157-69
179. Wang R., Karpinski E, Pang P.K.- Parathyroid hormone selectively
inhibits L-type calcium channals in single vascular smooth muscle cells of
the rat; J.Physiol. Land. 1991:441:325-46
180. Wang X., Campos B., Kaetzel M., Dedman J.- Annexin V is critical in the
maintenance of murine placental intensity; Am. J. Obstet. Gynecol. 1999;
180: 1008-16
181. Wang X., Zuckerman B., Coffman G.A., Corwin M.J.-Familial agrregation
of low birth weight amnong whites and blacks in the United States; N. Engl.
J. Med. 1995; 333:1744-9
182. Wasserman S,- The mast cell and the inflammatory response, Pitman
medical Publishing Co., Ltd, Londra
183. Weiss- Histology, Academic Press Inc. Ltd., Londra 1986
184. Wison A.G., Symons J.A., Mc. Dowell T.L., Li Giovine F.S., Duff G.W.-
Effects of a tumor necrosis factor (TNF-α) promoter base transition on
transcriptional activity; Br. J. Rheumatol. 1994;33:89
185. Word R.A., Kamm K.E., Stull J.T.,Casey M.L.-Endothelin increases
cytoplasmic calcium and myosin phosphorylation in human myometrium;
Am. J.Obstet. Gynecol. 1990,162:1103-8
186. Yallampalli C., Dong Y.L., Gangula P.R., Fang L.- Role and regulation of
nitric oxide in the uterus during pregnancy and parturition; J. Soc. Gynecol.
Investig. 1998;5:56-67
187. Yallampalli C., Izumi H., Byan-Smith H., Garfield R.E.-An L-arginine-
nitric oxide-cyclic guanosine monophosphate system exists in the uterus and
 54

inhibits contractility during pregnancy; Am. J. Obstet. Gynecol.

1993:170:175-85
188. Yallampalli C., Garfield R.E., Byam-Smith-Nitric oxide inhibits uterine
contractility during pregnancy but not during delivery. Endocrinology 1993;
133:1899-902
189. Yallampalli C., Garfield R.E.- Uterine contractile responses to endothelin-
1 and endothelin receptors are elevated during labor; Biol.Reprod. 1994;
51:640-5
190. Yoon B.H., Romero R., Chun C.K.- The prognostic value of interleukin-6
determinations in patients with preterm labor; Am.J. Obstet.Gynecol. 1994;
170:278
191. Yoon B.H., Jun J.K., Park K.H. Syn H.C., Gomez R., Romero R.- Serum
C-reactive protein, white blood cell count, and amniotic fluid white blood
cell count in women with preterm premature rupture of membranes;
Obstetrics and Gynecollogy, 88(6): 1034-40, 1996
192. Young R.C., Smith L.H., Mc Laren M.D.- T-type and L-type calcium
current in freshly dispersed human uterine smooth muscle cells; Am.
J.Obstet. Gynecol. 1993:169:785-92
193. Young B., Heath J.W. Wheater 's Functional Histology- Harcourt Publisher
Limited 2000
194. Zabel L.T., Neur A., Manncke B.-Fibronectin binding and cell surface
hydrophobicity contribute to adherence properties of group B streptococci;
Zentralblatt fur Bakteriologie, 285(1):35-43; 1996
195. Zambrano NZ et al: Collagen arrangement in cartilages Acta Anat
1982;113:26
55