Fibrele țesutului conjunctiv

• Ele sunt prezente în țesutul conjunctiv în diferite cantități, în funcție de

necesitățile structurale sau funcția acestuia
• Ele se clasifică în fibre colagene (inclusiv cele de reticulină) și fibre
elastice.
• Toate sunt secretate de fibroblaste și sunt compuse din proteine alcătuite din
lanțuri peptidice lungi
Fibrele de colagen
• Sunt flexibile și prezintă o rezistență tensională remarcabilă
• În MO ele apar ca structuri ondulate, de lățime variabilă și lungime
nedeterminabilă
• Cu HE se colorează palid în roz, fiind dificil de diferențiat de fibrele
musculare netede
• Pt evidențiere se utilizează colorații speciale: Van Gieson (fibrele
musculare=galben sau maro, fibrele în roșu), Mallory (fibrele în albastru),
Szekely (verde)
 • Principalele caracteristici ale fibrelor de colagen:

a. Pot fi dispuse izolat sau sub formă de fascicule

b. Pot fi așezate ordonat sau dezordonat

c. Nu se ramifică și nu se anastomozează (excepție: fibrele de

reticulină)

d. Nu sunt extensibile

e. Sunt rezistente la acțiunea apei și a alcoolului

f. Pot fi distruse prin fierbere (rezultă gelatina) sau prin

intermediul unor enzime specifice (colagenaze)
• Fibrele de colagen sunt alcătuite din proteine fibroase (scleroproteine),
reprezentate prin moleculele de colagen (numită anterior tropocolagen)
25% din totalul proteinelor din organism.

Molecula de colagen:
➢ formată din 3 lanţuri polipeptidice = răsucite helicoidal, unul în jurul
celuilalt ca „firele într-o frânghie”= configuraţie de triplu helix

Lanţurile moleculei de colagen sunt bogate în:

➢ glicină- esențială în conformația triplului helix
➢ prolină,
➢ hidroxiprolină și hidroxilizină
➢ tirozină şi aminoacizi sulfataţi in cantităţi mici.
 • Sinteza fibrelor de colagen de către fibroblast are două etape, producerea fibrelor propriu-zise având
loc în a doua etapă:
. Etapa Intracelulară: celula preia din exteriorul său materia primă, pe care o include în RER; la acest
nivel se sintetizează componenta proteică, ce mai apoi va fi transferată în aparatul Golgi, unde va avea
loc glicozilarea (i se adaugă glucide).
- În urma acestor procese rezultă vezicule de secreție ce conțin procolagen (acestea vor fi exocitate).
- Un rol important în această etapă îl are vitamina C, care influențează activitatea enzimelor implicate în
procesul de sinteză a procolagenului (în deficiențe de Vit C, procesele de vindecare sau reparare
tisulară sunt deficitare)
2. Etapa Extracelulară: procolagenul exocitat este convertit în molecule de colagen cu ajutorul unei
enzime-procolagen peptidaza.
- Fibroblastul controlează modul în care se vor dispune fibrilele nou formate

-Sinteza colagenului se află sub influență hormonală, STH ul stimulând-o iar ACTH inhibând-o.
➢ Fibrele de colagen sunt degradate sub acţiunea radicalilor liberi sau proteazelor (colagenaze, gelatinaze etc) care
clivează molecula de colagen
Acest proces este mai intens în :
- perioada de creştere,
- regenerarea ţesutului conjunctiv ,
- unele procese inflamatorii.
Există un echilibru permanent între resorbţia şi sinteza colagenului.

Funcţiile colagenului (colagenul = proteina majoră a ţesuturilor conjunctive) :

Confera rezistenţa ţesuturilor conjunctive la tensiune şi tracţiune rol mai evident în ţesuturile conjunctive
dense (ligamente, tendoane, aponevroze, capsule articulare).
Permite ţesuturilor conjunctive să se plieze
Fibrele de colagen au funcţia de a limita mişcarea ţesuturilor şi a organelor cu care se învecinează.(ex.: în
cartilaj fibrele de colagen formează o plasă care limitează mişcarea proteoglicanilor şi a lichidului tisular din
ochiurile reţelei).
Colagenul induce agregarea trombocitelor şi formarea coagulului sanguin.
Intră în alcătuirea membranelor bazale
Are proprietăţi antigenice. Fenomenul este cunoscut în bolile autoimune, numite boli ale colagenului :
sclerodermie, lupus eritematos, artrită reumatoidă.
•
• Fibrele elastice sunt în general mai subțiri decât cele de colagen, fiind
dispuse într-o rețea tridimensională, întrețesute cu fibre de colagen care
asigură limitarea destinderii țesuturilor și previn ruperea acestora.

• Principala lor caracteristică este elasticitatea, fiind capabile să revină la

forma inițială după ce sunt supuse unor tracțiuni/deformări.
• Cu vârsta, elasticitatea descreşte treptat datorită:
- modificărilor ce apar în componenţa aminoacizilor,
- împregnării fibrelor cu săruri de calciu.

• În HE se colorează foarte palid în roz sau nu se colorează deloc; pt

evidențiere se utilizează colorații speciale (rezorcin-fuxină în mov,
orceină- negru-maro)

• Sunt în principal produse de aceleași celule care sintetizează fibrele de

colagen, în principal fibroblastele.
• Sinteza lor are loc în paralel cu cea a colagenului, ambele procese putând
avea loc simultan în aceeași celulă
• Spre deosebire de fibrele de colagen, cele elastice au 2 componente structurale: un
miez central de elastină și microfibrile de fibrilină ce înconjoară acest miez

• Elastina este o scleroproteină (hidrolizată de elastază) bogată în glicină, prolină și

lizină, ce are o dispoziție spiralată, spiralarea făcându-se aleator. Această morfologie
este responsabilă de proprietățile mecanice ale acestor fibre.

• Microfibrilele de fibrilină, secretate anterior elastinei, au rolul de a organiza elastina

care, secretată, se așează printre ele. În absența fibrilinei, elastina se organizează în
lamele, așa cum se întâmplă în vasele sanguine.

• Ele alcătuiesc componenta preponderentă a MEC în structuri precum:

➢ ligamentele vertebrale:apar ca fibre groase, intercalate cu fibre de colagen
➢ anumite porțiuni din laringe : la nivelul corzilor vocale apar fibre elastice mai
subțiri
➢ arterele de tip elastic: apar lamele fenestrate de elastină, dispuse concentric printre
straturile de fibre musculare
● aici nu se întâlnesc microfibrile de fibrilină. Aceste lamele sunt sintetizate de
celulele musculare netede din tunica medie a arterelor.
Substanța fundamentală
• Ea umple golurile existente între celulele și fibrele ț conj formând împreună cu fibrele și alte
proteine=MEC.

• Apare ca o materie vâscoasă, clară, fără structură histologică, ce conține o cantitate mare de
apă. Pe preparate uzuale apare sub forma unor spații goale (lipsă de substanță) fiind extrasă în
cursul prelucrării histologice.

• SF nu are doar rol de umplutură, la nivelul ei se desfășoară procese complexe ca difuziunea

gazelor sau a substanțelor nutritive între vase și diferitele țesuturi.

• Biochimic, ea este constituită în principal din proteoglicani, GAG (mucopolizaharide) și

glicoproteine multiadezive.
• GAG sunt responsabili de proprietățile fizice ale substanței fundamentale.
➢ Au proprietatea de a atrage apa, formând un gel hidratat.
➢ Consistența de gel a SF permite difuzia rapidă a moleculelor hidrosolubile.
➢ De asemenea, rigiditatea lor conferă un cadru structural pentru celulele conjunctive.

• Proteoglicanii: molecule foarte mari, constituite dintr-un miez proteic de care se leagă molecule
de GAG sulfatați.
➢ Sindecanul (un proteoglican mai important) leagă celulele la MEC;
➢ Agrecanul (alt proteoglican important) este responsabil pentru hidratarea MEC a cartilajului.

• Glicoproteinele multiadezive, cum sunt fibronectina și laminina, au rol important în

stabilizarea MEC și legarea ei la suprafața celulară.
Tipuri de țesuturi conjunctive
• Există două grupuri mari de țesuturi conjunctive: țesuturi conjunctive
embrionare și adulte
• Raportul dintre cele trei elemente componente (celule, fibre, substanță
fundamentală) este foarte variabil în funcție de tipul de țesut conjunctiv,
acest raport contribuind la stabilirea consistenței țesutului respectiv.
Țesuturi conjunctive embrionare
Țesutul mezenchimatos
• Se întâlnește la embrion
• Din el derivă aproape toate tipurile de țesuturi conjunctive dar și țesutul
muscular, sistemul vascular, seroasele, sistemul uro-genital.
• În acest tip de țesut predomină celulele și substanța fundamentală
• Celulele sunt celule mezenchimatoase
• Matricea extracelulară are un aspect gelatinos, vâscos și este alcătuită
preponderent din substanță fundamentală.
• Sunt prezente doar rare fibre de colagen de tip III (fibre de reticulină).
• Țesutul conjunctiv mucos
• Este asemănător cu țesutul mezenchimatos.
• Caracteristic acestui tip de țesut este cantitatea abundentă de
substanță fundamentală și care de obicei este bogată în acid
hialuronic.
• Fibrele (colagene și de reticulină) sunt rare, la fel ca și celule,
care pot fi stelate sau fusiforme, asemănătoare cu cele
mezenchimatoase.
• Țesutul conjunctiv mucos se întâlnește rar la adult (pulpa
dintelui în dezvoltare), dar constituie gelatina Wharton a
cordonului ombilical.
• O dată cu îmbătrânirea cordonului ombilical, în substanţa
fundamentală apar fibre de reticulină şi mai târziu fibre de
colagen, care cresc numeric paralel cu vârsta sarcinii
Țesuturi conjunctive adulte
Țesutul conjunctiv lax
• este cel mai frecvent țesut cojunctiv întâlnit, mai ales în zonele care nu necesită o rezistență crescută

• Cele trei elemente constitutive ale țesutului se găsesc în proporții relativ egale

• Se găsesc toate tipurile de celule conjunctive, atât fixe cât și mobile, precum și toate tipurile de fibre.
Printre acestea se găsește substanță fundamental

• Conține foarte multe vase sanguine, limfatice și terminații nervoase

• Funcțiile sunt multiple și complexe:
• rol metabolic (la nivelul lui au loc schimburile de substanțe între diferitele compartimente),
• rol în apărarea nespecifică (prin granulocite și macrofage) și imună(mediate celular prin Ly T
și mediate umoral prin imunoglobulinele secretate de Ly B),
• rol trofic pt epiteliile sub care se găsește,
• rol de regenerare și reparare după distrucții tisulare (participă la vindecarea rănilor, delimitarea
şi încapsularea proceselor inflamatorii localizate),
• funcție mecanică (conferită de elasticitatea şi plasticitatea componentelor sale permit
alunecarea unor ţesuturi/organe printre structurile învecinate)
• Principale localizări:
- Corionul (lamina propria) organelor, fiind țesutul situat sub toate epiteliile a
căror nutriție o asigură;
- Stratul submezotelial, situat sub mezoteliul peritoneului, pleurei, pericardului,
etc
- În jurul vaselor de distribuție (vase de tip muscular), însoțind cele mai mici
ramificații ale acestora în interiorul diferitelor organe
- Între fasciculele de fibrele musculare netede sau striate
Țesutul conjunctiv dermo-capsular
• Este un țesut conjunctiv dens, neordonat, constituit în principal din fibre
conjunctive (mai ales colagene și elastice)
• Fibrele sunt orientate în toate direcțiile, făcând față la direcția de acțiune a
forțelor
• Celulele sunt reprezentate aproape exclusiv de fibroblaste și fibrocite, strâns
lipite de fibrele pe care le-au produs (identificabile în colorațiile cu HE doar
după aspectul nucleilor)
• Substanța fundamentală este foarte redusă cantitativ și este un țesut slab
vascularizat
• Localizare: dermul pielii, submucoasă, capsulele organelor.
• Țesutul tendinos
• Este un țesut conjunctiv dens, ordonat ce intră în structura ligamentelor și
tendoanelor
• Cea mai mare parte din masa tendonului este constituită din fibre de colagen,
așezate ordonat, paralel între ele și discret ondulate.
• În felul acesta ele formează o structură relativ flexibilă, dar și rezistentă la stresul
mecanic la care este supusă.
• Macroscopic, tendonul are o culoare alb-sidefie, aspect dat de așezarea ordonată
a fibrelor.
• Celulele țesutului tendinos sunt fibroblaste numite tenocite, și se găsesc printre
fibrele conjunctive, de care sunt strâns lipite
• Datorită dispoziției ordonate a fibrelor, și celulele sunt așezate în rânduri paralele
cu fibrele.
• Pe preparatele uzuale sunt vizibili mai ales nuclei, așezați cap la cap (nuclei
gemeni), aspect f caracteristic pentru structura tendonului.
• Citoplasma, redusă cantitativ, emite fine prelungiri care înconjoară fibrele și se
anastomozează cu prelungirile celulelor învecinate. Aceste prelungiri
citoplasmatice se găsesc așezate într-o fină lamă de țesut conjunctiv lax ce
conține vase și nervi, numită endotendon.
• Tendonul conține foarte puțină substanță fundamentală în structura sa.
• Pe o secțiune transversală, se observă că fiecare fibră conjunctivă este
înconjurată de o lama fină de țesut conjunctiv lax, endotendon;
• Mai multe asemenea fibre formează fascicule, învelite la rândul lor de
o lama conjunctivă mai groasă, peritendon;
• Mai multe fascicule reunite și învelite de epitendon formează
tendonul propriu-zis. Acest țesut conjunctiv însoțește vasele și nervii
tendonului.
• Tendonul = ţesut avascular se hrăneste prin difuziune de la nivelul
tecilor conjunctive. Fiind lipsit de vascularizaţie proprie
regenerarea lui este redusă poate fi stimulată prin utilizarea
grefelor de tendon.

• Localizare și funcții: tendoanele sunt structuri ce atașează mușchii la

oase

• Ligamentele au aceeași structură histologică, dar conectează oasele

între ele la nivelul articulațiilor.
Țesutul aponevrotic
• Este tot un țesut conjunctiv dens ordonat

• Aceste fibre formează lame conjunctive ce învelesc și servesc

ca inserție pe os mușchilor lați

• În cadrul aceleiași lame, fibrele conjunctive sunt paralele între

ele, dar sunt perpendicular pe fibrele din lamele învecinate.

• Fibrocitele aponevrozei se găsesc între lamele conjunctive, sunt

aplatizate și au nucleii crestați
Țesut conjunctiv elastic
• Este tot un țesut conjunctiv ordonat, dar care este alcătuit în
principal din fibre conjunctive elastic.
• Întră în componența unor ligamente (ligamentul galben de ex), a
corzilor vocale, media arterelor elastic
•
Țesutul adipos alb-univacuolar
• Are culoare albă sau gălbuie, mai pronunțată dacă alimentația conține mult
caroten
• Celulele adipoase sunt strâns împachetate unele față de altele formând paniculi
adipoși
• El poate avea aspect septat, mai ales în zonele în care în care este supus unor
presiuni.
• Aceste septe sunt formate din țesut conjunctiv lax, în care se găsește o importantă
rețea vasculară

• Mobilizarea grăsimilor din adipocite se realizează sub influența factorilor nervoși

și hormonali.
• Membrana celulară a adipocitelor conține receptori pentru anumiți hormoni ce
influențează metabolismul lipidic:
➢ insulina ce accelerează preluarea glucozei din sânge și transformarea ei în
trigliceride
➢ epinefrina din medulara suprarenalei
➢ hormonii tiroidieni accelerează lipoliza și eliberarea acizilor grași
•
Țesutul adipos brun
• Se deosebește de cel alb printr-o serie de aspecte morfologice și
funcționale:
Culoarea brun-roșcată, care se datorează vasculatrizației abundente
și prezenței citocromilor în mitocondrii
Are o lobulație evidentă microscopic, ceea ce îl face să semene cu
un parenchim glandular endocrin
Celulele sale sunt întotdeauna așezate grupat, niciodată izolate.
Este foarte bogat vascularizat

• Ultrastructural, celulele au organite citoplasmatice mult mai bine

dezvoltate ceea ce semnifică o intensă activitate metabolică:
mitocondrii, ribozomi, RER, REN
• Acest tip de țesut se găsește în cantități mari la animalele care
hibernează, la nou-născut și la sugar în regiunea gâtului, toracelui,
spatelui, axile, retroperitoneal.
• La om suferă o involuție marcată, astfel încât la adult este rar
întâlnit în mod normal, în jurul vaselor și a glandei
suprarenale.

• Funcția principală este de a asigura termoreglarea, generând

căldură organismului.
• Contrar metabolismului altor țesuturi, în care energia este
eliberată sub formă de ATP, în acest țesut energia elaborată
prin oxidarea lipidelor este eliberată direct sub formă de
căldură, aceasta fiind rapid dirijată spre restul corpului prin
bogata rețea capilară pe care o conține țesutul.

• Producția de căldură este controlată de sistemul nervos

simpatic.
 ȚESUTUL
CARTILAGINOS ȘI OSOS
Țesuturile cartilaginoase sau cartilajele
• Sunt țesuturi conjunctive particulare, în care celulele proprii se numesc
condrocite/condroblaste, iar substanța fundamentală are aspectul și proprietățile unui
gel vâsco-elastic, conferind cartilajului fermitate dar și elasticitate în același timp.
• Cartilajul nu este vascularizat și inervat. Celulele cartilaginoase sunt hrănite prin
difuziune din capilarele din jurul cartilajului.
• Există 3 tipuri de cartilaj: hialin, elastic și fibros
Cartilajul hialin
• Este cea mai răspândită formă de cartilaj, matricea extracelulară fiind bine
reprezentată.
Celulele cartilaginoase
• Condrocitele au formă rotundă sau ovalară, pot fi așezate izolat sau în grupuri izogene
în niște lacune ale matricei numite condroplaste.
• Grupurile izogene pot fi coronare (condrocitele sunt așezate în cerc) sau axiale
(condrocitele sunt așezate unele sub altele sub formă de cordoane sau șiruri).
• Citoplasma condrocitelor active se colorează bazofil, este abundentă, nucleul este
rotund. Conțin organite și numeroase incluzii de glicogen și lipide.
• La suprafața condrocitului se observă microvilli cu rolul de a mări suprafața de
contact cu matricea cartilajului.
• Funcția lor principală este de a controla și de a regla compoziția matricei
cartilajului.

• Ele secretă astfel metaloproteaze (enzime ce degradează matricea

cartilajelor permițând celulelor să se extindă și să se repoziționeze în cadrul
grupului izogen aflat în creștere).

• Ele secretă colagenul prezent în matrice, toți GAG și proteoglicanii.

• Condroblastele (condrocite tinere) se găsesc la periferia cartilajului.

• Au formă elipsoidală, turtite, cu axul în lungul pericondrului.

• Ele se diferențiază din celulele mezenchimatoase în perioada embrionară și

din fibroblastele pericondrului în perioada adultă.

• Pe măsură ce se diferențiază, ele acumulează în citoplasmă organitele

necesare sintezei matricei cartilajului.
Matricea cartilajului
• Este un gel amorf, hialin (sticlos în lb greacă), omogen

• Conține fibre de colagen fine, așezate într-o rețea tridimensională și o

cantitate abundentă de substanță fundamentală.

• Cel mai important proteoglican din cartilajul hialin este agrecanul,

acest având afinitate pentru moleculele de apă.

• Acidul hialuronic se leagă prin proteine de legătură de mai mulți

monomeri de proteoglicani, formând agregate mari de proteoglicani,
ce se vor lega la rândul lor de fibrilele matricei de colagen.

➢ Reținerea acestor agregate în cadrul matricei intricate de fibre de

colagen determină proprietățile biomecanice unice ale cartilajului
hialin.
• Matricea conține și alți proteoglicani dar aceștia nu formează agregate
dar leagă alte molecule și contribuie la stabilizarea matricei.

• Matricea cartilajului conține o cantitate mare de apă ce permite

difuziunea metaboliților spre condrocite.

• Matricea nu este uniform distribuită:

Matrice capsulară (pericapsulară) = este un inel de matrice
intens colorată dispus imediat în jurul condrocitului și conține cea
mai mare concentrație de proteoglicani, acid hialuronic dar conține
și fibre de colagen
Matricea teritorială= este o regiune mai îndepărtată de imediata
vecinătate a condrocitelor; ea înconjoară grupul izogen și conține o
rețea de fibre de colagen; are o concentrație mai scăzută de
proteoglicani și se colorează mai puțin intens decât matricea
capsulară
Matricea interteritorială= este o regiune ce înconjoară matricea
teritorială și ocupă spațiul dintre grupurile de condrocite.
 • Pericondrul
• Este un țesut conjunctiv dens, așezat de jur împrejurul cartilajului, formând o
structură asemănătoare capsulei unor organe.

• Celulele sunt asemănătoare fibroblastelor și determinate genetic să se

diferențieze în condroblaste, apoi în condrocite ( sursă de celule noi pentru
cartilaj)
• Pericondrul are două zone distincte, bine vizibile la cartilajul în creștere:
1. O zonă fibroasă externă, cu structură tipică de țesut conjunctiv
2. O zonă celulară internă, în care se diferențiază condroblastele

• Cartilajul hialin se găsește la nivelul epifizelor oaselor lungi (asigurând

creșterea în lungime), sept nazal, laringe, inele cartilaginoase ale traheei și ale
bronhiilor, cartilaje costale.
• Scheletul embrionului este format la început din cartilaj hialin; prin osificarea
encondrală el se transformă în os și dă naștere oaselor scheletului
• Cartilajul elastic
• Acesta are o matrice formată dintr-o rețea de fibre și lamele elastice, fibre
colagene și substanță fundamentală

• Fibrele elastice se evidențiază utilizând colorații speciale și datorită acestora,

cartilajul este pliabil și elastic

• Celulele sunt dispuse izolat sau în grupări izogene preponderent axiale.

• Cartilajul elastic este înconjurat de un pericondru cu structură similară

pericondrului cartilajului hialin, dar cu un conținut mai mare de fibre elastice

• Acest tip de cartilaj nu se osifică spre deosebire de cartilajul hialin, și se

deteriorează mai greu cu vârsta

• Se întâlnește la nivelul urechii externe, trompei lui Eustachio, epiglotă, laringe

• Cartilajul fibros
• Reprezintă o combinație de cartilaj hialin și țesut conjunctiv dens ordonat.
• Este format din fascicule ordonate și paralele între ele de predominant fibre colagene.
• Celulele sunt globuloase (rotunde sau ovalare), așezate în condroplaste izolate sau în grupări izogene
• La periferie NU are pericondru
• Se găsește la nivelul discurilor intervertebrale (nucleul pulpos al discului intervertebral este înconjurat la periferie
de un inel de cartilaj fibros; în condiții patologice acest inel fibros se poate rupe, nucleul pulpos herniază și poate
comprima nervii spinali dacă hernierea este posterioară).
• Se mai găsește la nivelul simfizei pubiene și articulației sterno-claviculare, temporomandibulare, meniscurile
articulațiilor genunchilor.
•
• Celulele țesutului osos

• În acest țesut întâlnim 4 tipuri de celule osoase, dintre care 3 au origine comună, în celula
mezenchimatoasă (celula osteoprogenitoare, osteoblastul, osteocitul) și una în măduva
osoasă hematogenă (osteoclastul)

• Celula osteoprogenitoare se diferențiază direct din celula mezenchimatoasă și este celula

stem a țesutului osos. Sub acțiunea unor stimul adecvați, celula osteoprogenitoare este
capabilă să se diferențieze în osteoblaste și apoi în osteocit.

• Celula osteoprogenitoare este o celulă slab diferențiată dar mai bine diferențiată decât
celula mezenchimatoasă (este angajată pe o anumită linie de diferențiere), ea putându-se
diferenția în osteoblast, fibroblast sau condroblast

• Celulele osteoprogenitoare sunt prezente în os și în viața postnatală, acoperindu-i toate

suprafețele libere: stratul intern al periostului, la nivelul endostului.
• În osul matur în care nu este necesară formarea activă de os sau nu au loc procese de
 remodelare osoasă, ele apar ca niște celule turtite, fusiforme, lipite de suprafața osoasă
• Osteoblastul
• Această celulă are două funcții majore:
1. Secreția matricei extracelulare, care constă în principal din fibre conjunctive
colagene dar și din substanță fundamentală. Această matrice organică se numește
OSTEOID(oseină)
2. Inițierea procesului de calcificare a osteoidului

• În MO osteoblastele apar ca celule cuboidale sau poligonale așezate într-un rând la

marginea osului pe cale de formare.
➢ Ele sunt înconjurate de o zonă clară de osteoid, au citoplasma bazofilă și un
nucleu triunghiular, hipocrom.
➢ Intracitoplasmatic se găsește RER și aparat Golgi bine dezvoltat, mulți ribozomi,
mitocondrii, lizozomi, granule PAS pozitive care conțin fosfatază alcalină.
• Această celulă emită numeroase prelungiri în osteoidul nou format.
Osteocitul
• Este celula matură, sechestrată în matricea osoasă pe care au secretat-o
osteoblastele.
• Sunt așezate în lacune (osteoplaste), de la nivelul cărora pleacă numeroase
canalicule care conțin prelungirile fine ale osteocitelor.
• Aceste canalicule comunică cu canaliculele osteocitelor situate atât pe aceeași
lamelă osoasă, cât și cu osteocitele situate pe lamelele învecinate (de aceea pe
preparate arată ca un păianjăn).
• Sunt mai mici decât osteoblastele, au citoplasmă mai puțină.
• Osteocitul se poate întâlni în 3 stadii funcționale:
De repaus-
De sinteză- sintetizează mici cantități de matrice
De resorbție- resoarbe mici cantități de matrice și eliberează calciul pentru
menținerea homeostaziei calciului și fosfaților.
• Rolul osteocitului este așadar de a controla și de a menține în limite normale
matricea osoasă.
• La adult depunerea substanțelor minerale este (în condiții normale) în echilibru
cu resorbția. La bătrâni predomină resorbția.
Osteoclastul
• Își are originea în celula stem din măduva osoasă hematogenă.

• Aceste Mf ale osului se activează numai în perioadele în care are loc

resorbția osoasă (de ex procese de remodelare osoasă), motiv pt care
au o localizare caracteristică: pe marginea osului care trebuie
fagocitat (osteoane alterate, zone în care osul suferă modificări
datorate creșterii)

• Activitatea osteoclastelor duce la formarea unei concavități

subiacente, puțin adânci, care se numește lacună de resorbție sau
lacună Howship.

• Este o celulă de talie mare, cu mulți nuclei și citoplasmă intens

eozinofilă.
• Rolul osteoclastului este de distrugere a osului prin fagocitare, proces
ce are loc în etape inverse celor de formare a osului de către
osteoblaste

• Activitate osteoclastului se află sub influențe hormonale:

➢ PTH activează osteoclastul
➢ calcitonina inhibă activitatea lui
➢ estrogenii, mai puțin androgenii, mențin intact osul (la menopauză,
când producția de hormoni estrogeni încetează, se intensifică
activitatea osteoclastelor, determinând apariția osteoporozei, boală
care constă în fragilizarea marcată a oaselor)
• Tipuri de țesut osos
• Țesutul osos imatur
• Se găsește în oasele embrionului; poate persista și la adult în zonele de remodelarea
osoasă la inserția tendoanelor, în osul alveolar, suturile osoase, osul labirintic, calusul
osos.
• Acesta nu are o organizare lamelară, este mai celular (are mai multe celule pe unitate
de suprafață față de osul matur, celulele fiind așezate dezordonat), are mai multă
substanță fundamentală colorată bazofil (spre deosebire a osului matur care este Eo),
are un conținut mai scăzut de elemente minerale.

Țesutul osos matur

• Acesta este format din lamele osoase cu o arhitectură ordonată
• MEC este abundentă și complet mineralizată; în HE, țesutul osos matur decalcificat se
colorează uniform Eo

• Țesutul osos haversian sau lamelar este la rândul său de 2 feluri: compact și
spongios.
• Țesutul osos compact este cel mai răspândit. El formează regiunea îngroșată
de la suprafața osului (sub periost).
• Unitatea morfologică și funcțională a osului haversian este osteonul sau
sistemul Havers
• Un osteon are forma unui cilindru, așezat cu axul lung în axul osului.
• Osteonul este centrat de un canal-canalul Havers- în jurul căruia se așază
concentric între 5 și 30 de lamele osoase
• Lamelele osoase sunt alcătuite din substanță fundamentală și fibre de
colagen. În interiorul unei lamele, fibrele sunt paralele între ele și au un
traiect helicoidal.
• Osteocitele sunt așezate pe marginea lamelelor osoase, în osteoplaste
• Canalul Havers străbate osteonul pe toată lungimea lui. El conține vasele nutritive ale osului, vase limfatice, nervi și
o mica cantitate de țesut conjunctiv în jur.
• Canalele Havers comunică între ele prin canale de anastomoză =canale Volkmann=au traiect perpendicular pe axul
lung al osului și nu sunt înconjurate de lamele osoase; și ele conțin vase sanguine, limfatice și nervi.

• Osul adult conține sisteme Havers de diferite vârste și dimensiuni; cele mai vechi sunt cele mai mineralizate.
• Sitemele interhaversiene sau lamelele interstițiale sunt arcuri de cerc de diferite dimensiuni așezate între sistemele
Havers. Ele rezultă din sistemele Havers în urma proceselor de remodelare osoasă; în consecință, și ele sunt
formate din lamele osoase cu osteocite așezate în osteoplaste. Rolul lor este de a conferi rezistență osului.
• Os lamelar se găsește și în afara osteonului; astfel, circumferințele internă și externă a ale porțiunii centrale din
oasele lungi conțin lamele circumferențiale.
• Țesutul osos spongios formează regiunea internă a osului, din
vecinătatea cavității medulare.
• Este format din trabecule sau travee de țesut osos haversian, trabecule
care se anastomozează și se întretaie, delimitând spații de diferite
forme și dimensiuni numite areole.
• Areolele osului spongios conțin măduvă osoasă
• Osificarea sau formarea osului
• În mod tradițional, dezvoltarea unui os se clasifică drept encondrală
(endocartilaginoasă) sau de membrană (desmală, endoconjunctivă sau
intramembranoasă).
• Deosebirea dintre cele două tipuri este faptul că în cazul primului tip,
un model cartilaginos servește drept precursor al osului iar în cel de-
al doilea tip, osul este format printr-o metodă mai simplă, fără
intervenția unui precursor cartilaginos.
• Oasele extremităților și acele părți ale scheletului axial care suportă
greutatea corpului (ex: vertebre) se dezvoltă prin osificare
endocartilaginoasă.
• Prin osificare endoconjunctivă se dezvoltă oasele plate ale craniului și
• Remodelarea osoasă
• Aceasta se desfășoară toată viața, dar este predominantă la adult (după 20 de ani).

• Constă în resorbția unor mici cantități de os și înlocuirea lui cu os nou format

• În mod normal, între aceste două procese există o balanță perfectă.

• Procesul de remodelare nu modifică forma oaselor dar este vital pt integritatea osului, deoarece:
Remodelarea asigură reparația zonelor afectate de stresul repetat, înlocuind mici lipsuri de țesut osos sau mici
deformități
Previne acumularea unor cantități prea mari de os îmbătrânit care poate să își piardă elasticitatea și să devină
sfărâmicios
Asigură funcționarea scheletului ca depozit de calciu și fosfor
Resorbția osoasă, mai ales cea de la suprafața trabeculelor osoase, poate suplini necesitățile de calciu și fosfor
atunci aceste minerale sunt deficitare în alimentație sau când există necesități crescute (sarcină, alăptare)

Remodelarea osoasa are loc toată viața, astfel încât marea majoritate a scheletului este înlocuită din 10 în 10 ani