MATRICEA

EXTRACELULARA
Definiţie, generalităţi

• O parte substanţială a volumului ţesuturilor este ocupată de spaţiul

extracelular care coţine o reţea complexă de macromolecule
constituind matricea extracelulară
• NU reprezintă doar o masă inertă cu rolul de a stabiliza structura
fizică a ţesutului
• Matricea are un rol mult mai activ şi complex: controlează mediul în
care se află celulele influenţănd dezvoltarea lor, migrarea,
proliferarea şi funcţiile metabolice
• Componentele matricei pot lega factori de creştere şi hormoni,
asigurand permanent o abundenţă de semnale pentru celulele care se
află aici
• În diferitele ţesuturi, matricea este specializată pentru anumite
funcţii particulare: rezistenţa (tendoanele), filtrarea (în glomerulii
renali) sau adeziunea
• Proteinele receptoare de pe suprafaţa celulelor se leagă la diferitele
elemente ale matricei asigurînd consistenţa şi rigiditatea ţesuturilor
 COMPONENTELE MATRICEI

• Există 2 clase majore de macromolecule:

1. GLICOZAMINOGLICANII (GAG) , molecule
polizaharidice care legate de proteine formează
PROTEOGLICANII
2. PROTEINELE FIBROASE, de 2 tipuri funcţionale,
un tip cu rol structural –colagenul şi elastina-
iar celălalt cu rol de adeziune – fibronectina şi
laminina
Structura matricei
I a.GLICOZAMINOGLICANII

• GAG sunt lanţuri polizaharidice neramificate, foarte lungi,

formate din unităţi dizaharidice repetitive
• Se numesc GAG pentru că unul din glucidele care formează
dizaharidul repetitiv este întotdeauna un glucid aminat, N-
acetilglucozamina sau N-acetilgalactozamina
• Al doilea glucid al dizaharidului repetitiv este acidul uronic
• Atît grupările sulfat ale aminoglucidului cît şi grupările
carboxil ale acidului uronic conferă GAG încărcare electrică
negativă. Ca rezultat al forţelor de atracţie electrostatică,
moleculele leagă diferiţi cationi (în special Na). Specii
ionice osmotic active, cationii cresc gradul de hidratare al
matricei. Acest lucru determină creşterea turgescenţei
matricei extracelulare, factor ce conferă structurii
rezistenţă la forţele de compresiune
MASA POLIZAHARIDICĂ ŞI GLICOPROTEICĂ A MATRICEI.
ACIDUL HIALURONIC ŞI PROTEOGLICANII
• In funcţie de tipul de reziduuri glucidice, a
legăturilor ce se stabilesc între acestea, a
numărului şi localizării grupării sulfat, se disting
4 clase de GAG:
1. Acidul hialuronic
2. Condroitin sulfat şi dermatan sulfat
3. Heparan sulfat şi heparină
4. Cheratan sulfat

• Cu excepţia acidului hialuronic, toate celelalte

clase prezintă caracteristici comune:
A. Conţin grupări sulfat legate la reziduuri glucidice
B. Sunt molecule scurte (mai puţin de 300 reziduuri
glucidice)
C. Formează proteoglicanii
Acidul hialuronic

• Este componentul major al matricei care înconjoară celulele

proliferative şi migratoare, în particular, în ţesuturile
embrionare
• Din cauza simplităţii sale ( unităţi diglucidice repetitive
formate din acid glucuronic şi N-acetilglucozamina), este
considerat că reprezintă forma primitivă a GAG
• Moleculele de acid hialuronic se leagă de suprafaţa celulelor
migratoare. Din cauza structurii sale hidratate, a naturii
poroase învelişul celular acoperit de acid hialuronic “ ţine la
distanţă ” celulele, una faţă de cealaltă, asigurand astfel
libertatea lor de mişcare şi de proliferare. Suprimarea
mişcării şi iniţierea ataşării celulare este frecvent corelată
cu scăderea concentraţiei de acid hialuronic. Cand migrarea
celulară este oprită, moleculele de acid hialuronic sunt
degradate de enzima hialuronidază
SECVENŢA DIZAHARIDICĂ REPETITIVĂ A ACIDULUI
HIALURONIC
I b. Proteoglicanii

• Sunt macromolecule existente în toate ţesuturile

conjunctive
• Sunt formaţi dintr-un miez proteic, la care se ataşează
covalent una sau mai multe molecule de GAG (lanţul proteic
este sintetizat pe ribozomii RE iar lanţurile polizaharidice
sunt asamblate pe acest miez proteic mai ales în aparatul
Golgi).
• Proteoglicanii din cartilaje sunt cele mai mari agregate
moleculare cunoscute, o singură moleculă poate fi mai lungă
de 4 microni şi cu un volum mai mare decat al unei bacterii.
Asemenea proteoglicani conferă cartilajului proprietăţile
sale caracteristice: consistenţă asemănătoare unui gel şi
rezistenţă la deformare
LEGĂTURA DINTRE LANŢUL POLIPEPTIDIC ŞI UN
GLICOZAMINOGLICAN DIN MOLECULA UNUI PROTEOGLICAN
REPREZENTAREA SCHEMATICĂ A UNUI AGREGAT DE
PROTEOGLICANI
IIa. PROTEINELE FIBROASE
MULTIFUNCŢIONALE ALE MATRICEI
COLAGENUL ELASTINA
• Principala componentă a • Filamentele de elastină
matricei reprezintă constituenţii
• Este cea mai abundentă principali ai reţelei de
proteină prezentă în fibre elastice prezente în
organism matricea extracelulară din
piele, vase sangvine sau
• Au fost descrise 12 tipuri plămani
de colagen, dintre care
patru sunt cele mai
comune (I, II, III, IV). Tipul
IV este componentul major
al laminei bazale
ÎNTINDEREA ŞI RELAXAREA REŢELEI DE FIBRE ELASTICE DIN
MATRICEA EXTRACELULARĂ
Structura colagenului

• Unitatea structurală fundamentală a colagenului este o moleculă

proteică alcătuită din 3 subunităţi: 2 lanţuri α1 şi un lanţ α2. Cele 3
lanţuri polipeptidice (ce conţin fiecare cîte 1050 AA) se înfăşoară unul în
jurul celorlalte, de la stînga la dreapta, formînd o structură de triplu
helix.
• Fiecare rotaţie completă (tur) a helixului conţine 3 AA, din care tot al
treilea este glicina. În afară de glicină, colagenul mai conţine prolină şi
lizină, AA ce apar de cele mai multe ori sub formă hidroxilată. Grupările
hidroxil ale hidroxiprolinei participă la formarea legăturilor de hidrogen
ce stabilizează triplu-helixul
• În boala numită scorbut, datorată deficinţei de vit. C, este inhibată
organizarea lanţurilor polipeptidice în triplu-helix. Acestea sînt rapid
degradate sub acţiunea unel enzime numite colagenază. În consecinţă,
matricea extracelulară şi vasele sangvine devin extrem de fragile –
creşte fragilitatea vaselor capilare, a tendoanelor şi a pielii
• a.Modelul unui lanţ
 de colagen
• b. Modelul
moleculei de
colagen formată
din triplu helix de
lanţuri 
• X şi Y pot fi orice
amino-acid
 Sinteza colagenului

• Locul de sinteză al lanţurilor ce formează colagenul îl

constituie ribizomii ataşaţi de RE. Ca rezultat al translaţiei
la nivel ribozomal sînt sintetizate lanţurile pro-α. Acestea
sînt introduse în lumenul RER
• În lumenul RER reziduurile de prolină şi lizină sînt
hidroxilate, ulterior la acest nivel generînduse molecula de
procolagen
• Din RER procolagenul este transportat în ap. Golgi, unde se
desfăşoară mai multe runde de procesare ce constau în
principal în adaosul de reziduuri glucidice la hidroxiprolină
• Moleculele de procolagen sînt eliminate din ap. Golgi în
spaţiul extracelular unde molecula de procolagen este
convertită în colagen prin clivări proteolitice. Tot aici
moleculele de colagen sînt asociate pentru a forma fibrilele
de colagen.
• Procesele intra şi
extracelulare
care intervin în
formarea
colagenului
fibrilar
ARANJAMENTUL MOLECULELOR DE COLAGEN ÎN
STRUCTURA FIBRILELOR DE COLAGEN
 Structurile fibrilare ale colagenului

• Tipul II este forma majoră de colegen din cartilaje. Fibrilele

sale sînt mai mici în diametru şi sînt orientate întîmplător în
matricea vîscoasă de proteoglicani. Asemenea molecule rigide
prezintă rezistenţă la compresiune şi permit matricei să
reziste la deformări şi, aşa cum se întîmplă în articulaţii, să
absoarbă şocul
• În general colagenul fibrilar este organizat în ţesuturi în
diferite moduri, îndeplinind funcţii specifice. Una din
organizările cele mai remarcabile se află în osul matur şi în
cornee. În cornee, fibrele sînt aşezate în straturi:fibrele dintr-
un strat sînt dispuse paralel unele faţă de altele şi
perpendicular faţă de fibrele din stratul adiacent. Acest
aranjament asigură structura subţire, dar rezistentă şi
nedeformabilă a corneei.
Colagenul de tip IV din structura laminei bazale

• Lamina bazală este o structură densă de componente ale

matricei extracelulare, care mărgineşte suprafaţa bazală a
epiteliilor şi a celulelor endoteliale, conectîndu-le cu ţesutul
conjunctiv alăturat. Unul din componentii săi principali este
colagenul de tip IV care formează un reticul plan,
bidimensional. Acesta asigură structură caracteristică şi
rigidă a membranei bazale
STRUCTURA MOLECULARĂ A MEMBRANEI BAZALE
interacţiunile dintre componente
IIb. PROTEINELE DE ADEZIVITATE ALE MATRICEI

LAMININA FIBRONECTINA
• Glicoproteina majoră a Prezentă în:
laminei bazale • Sînge şi alte fluide
• Este localizată pe faţa favorizănd fagocitoza,
dinspre membrana migrarea celulelor imune,
plasmatică, mediind ataşarea trombocitelor de
legarea laminei bazale regiunile alterate ale
de suprafaţa celulară vaselor sangvine
• Ataşată tranzitor pe
suprafaţa celulară, ca
oligomeri de fibronectină
• În matricea extracelulară,
unde formează fibre
insolubile
 Laminina

• Toate laminele bazale conţin un set comun de proteine şi GAG: colagen

de tip IV, proteoglicanul heparan-sulfat, o proteină mai puţin cunoscută
nimită entactina şi laminina
• Celulele nu se pot lega direct de colagenul de tip IV sau de
proteoglicani. Laminina însă, asigură ancorarea suprafeţei celulare la
membranele bazale. Laminina posedă cel puţin două regiuni de care se
pot lega asemenea receptori
• O categorie de receptori pentru laminină face parte din superfamilia de
receptori numiţi integrine. Fiecare receptor de integrină se poate lega
la una sau mai multe proteine din matrice. De ex. Receptorul pentru
laminină existent în unele celule, se leagă doar la laminină, pe cînd
receptorii existenţi în celulele T ale sistemului imun, se leagă atît de
laminină cît şi de fibronectină
• Lamina bazală este structurată diferit în diferite ţesuturi; această
diversitate poate fi generată de diversitatea receptorilor pentru
laminină pe care îi posedă diferitele tipuri de celule
STRUCTURA MOLECULEI DE LAMININĂ
 Fibronectina

• Prezenţa fibronectinei pe suprafaţa celulelor de cultură

netransformate, precum şi absenţa ei pe celulele
transformate (tumorale) este primul fapt experimental care
sugerează implicarea în adezivitatea celulară. Prin aceasta,
fibronectina reglează forma celulei şi organizarea
citoscheletului; este esenţială de asemenea în migrarea
celulară precum şi în diferenţierea pe parcursul
embriogenezei
• Este implicată fundamental în procesele de vindecare a
rănilor deoarece facilitează migrarea macrofagelor şi a altor
celule imunologice către ariile afectate, iniţiind şi procesul
de coagulare sangvină prin determinarea plachetelor de a
adera la vasele sangvine lezate
 Structura fibronectinei

• Este o moleculă dimer formată din 2 peptide similare

• Cele 2 lanţuri sînt legate prin 2 punţi disulfurice. Fiecare
lanţ prezintă domenii globulare ce leagă specific
molecule din matricea extracelulară sau receptori de
membrană
• Se cunosc 6 domenii:
1. 2 pentru heparan sulfat
2. 2 pentru fibină
3. Unul pentru colagen
4. Unul pentru receptorul fibronectinei
STRUCTURA MOLECULEI DE FIBRONECTINĂ
STRUCTURA RECEPTORULUI PENTRU FIBRONECTINĂ
 Integrinele

• Receptorii pentru matrice diferă de receptorii celulari pentru

hormoni prin faptul că ei se leagă de ligand cu o afinitate relativ
slabă, precum şi pentru că sînt prezenţi pe suprafaţa celulelor în
coccentraţii de 10 pînă la 100 de ori mai mari
• Receptorul pentru fibronectină de pe suprafaţa celulelor este un
complex de proteine asociate necovalent, format din 2 polipetide
numite α şi β. El funcţionează ca un “linker” transmenbranar ce
mediază interacţiunea dintre citoscheletul intracelular format din
actină şi respectiv fibronectina ce intră în structura matricei
• Au mai fost descrişi şi alţi receptori (pentru colagen şi pentru
laminină) care sînt organizaţi la fel şi toţi au fost incluşi într-o
clasă aparte de molecule numite integrine.