Apendicele

Apendicele vermiform este un segment primitiv, transformat in organ limfoid, prezentand o importanta deosebita in domeniul chirurgiei, datorita predispozitiei sale pentru fenomenele inflamatorii, al caror rezultat este redat de sindromul clinic cunoscut sub denumirea de apendicita acuta.

Anatomia apendicelui
Apendicele vermiform se situeaza in loja cecala, al carei sediu este in fosa iliaca dreapta. Directia sa este rectilinie, de multe ori simuland o ansa a carei concavitati se orienteaza medial, avand o lungime de 6-12 cm si un calibru de 5-8 mm. Baza fiind atasata la cec, in mod constant la unirea celor trei tenii, apendicele va urma cecul in diferite pozitii, insa situatia varfului poate varia atat in raport cu cecul cat si cu ileonul. Astfel, incidenta pozitiilor apendicelui a fost raportata ca 65% retrocecal si retrocolic, 31% pelvin sau descendent, 2% subcecal, 1% preileal si sub 1% postileal.

Patologia colonului

Explorare - Diagnistic
Explorarea apendicelui se face prin palparea peretelui abdominal, examenul radiologic, fiind de asemenea util, realizat dupa ingurgitarea unei paste radioopace. Calea de acces se obtine prin intermediul laparotomiei. Interesarea apendiculara evidentiata in manifestarile clinice desfasurate poate fi evaluata prin intermediul urmatoarelor tehnici, al caror rezultat ajuta la definitivarea

diagnosticului. - analiza sangelui, hemoleucograma; - anliza urinei; - biopsie; - radiografie, scintigrafie, ecografie, tomografie computerizata, rezonanta magnetica nucleara; - clisma baritata; - laparoscopie diagnostica.

Proceduri
Apendicectomie ablatiunea apendicelui. Apendicostomie deschiderea la piele a apendicelui. Apendicovezicostomie utilizarea apendicelui pentru creearea unei comunicari intre vezica urinara si suprafata pielii.

Intestinul subtire
Intestinul subtire este cel mai lung segment al tractului alimentar, cuprins intre stomac si intestinul gros, la acest nivel desfasurandu-se importante activitati fiziologice care conduc la prepararea hranei pentru celulele organismului.

Anatomia intestinului subtire

Intestinul subtire masoara aproximativ 5-6 m, de la pilor la valvula ileo-cecala si este impartit in trei segmente: duodenul, jejunul si ileonul. Duodenul este portiunea incipienta a intestinului subtire, care spre deosebire de celelalte segmente prezinta mobilitate neglijabila si este in cea mai mare parte retroperitoneala. De la sfincterul piloric pana la flexura duodenojejunala, unde se continua cu jejunul, duodenul masoara 20-25 cm, desenand in jurul capului pancreatic o traiectorie semicirculara, ce desfasoara o tripla schimbare de directie, in urma careia, duodenului i se descriu patru portiuni anatomice. Detalii despre anatomia duodenului sunt prezentate in sectiunea Duodenul. Jejunul si ileonul reprezinta portiunea mezenteriala a intestinului subtire, intraperitoneala si mobila, intinsa de la flexura duodenojejunala la valvula ileo-cecala, ocupand partea centro-inferioara a cavitatii abdominale. Jejun-ileonul masoara aproximativ 5-6 m lungime, iar valoarea medie a calibrului sau este apreciata la 3 cm initial si 2. 5 cm in portiunile terminale. Prin intermediul mezenterului, este atasat la peretele abdominal posterior si impreuna cu presa abdominala, exercitata prin raportul stabilit intre tonusul musculaturii abdominale anterolaterale si tensiunea gazelor din intestin, constituie principalele mijloace de fixare la acest nivel. Pe traiectul sau, jejun-ileonul descrie o suita de semicercuri, care iau denumirea de anse intestinale, in numar de aproximativ 14-16. Pana la nivelul vertebrei L5, ansele se

suprapun orizontal, dupa care se orienteaza vertical. Ansele sunt formate din ramurile aferente si eferente, intre care se interpun portiuni din mezenter. Fiecare ramura poate prezenta neregularitati sinuoase care formeaza ansele secundare. 40% din ansele intestinale sunt localizate in partea stanga latero-vertebral, 40% in pelvis si 20% in partea dreapta latero-vertebral. Limita dintre cele doua segmente nu este bine definita si se admite ca jejunul masoara 2/5, iar ileonul 3/5 din lungimea totala a intestinului mezenterial. Totusi, diferentele sunt decelate de plicile circulare, mai numeroase la nivelul jejunului, acesta prezentand, spre deosebire de ileon, vascularizatie mai bogata si musculatura mai bine definita.

Digestia
Functia de digestie a intestinului subtire are ca rezultat digestia intestinala propriu-zisa, prin care particulele nutritive sunt prelucrate pana la produsi simpli asimilabili. Pe parcursul deplasarii in lungul tractului digestiv, alimentele sunt supuse unui ansamblu de procese, specifice fiecarui segment digestiv, care presupun transformari succesive si combinate, mecanice prin fragmentare, fizice prin solvire si chimice prin activitatea hidrolizanta a enzimelor. Astfel, particulele alimentare sunt descompuse pana la forme simple, initindu-se procesul de absorbtie prin care acestea trec in sangele circulant, pentru a fi distribuite celulelor corpului. Digestia intestinala se desfasoara sub actiunea sucurilor bilo-pancreatice, ajunse prin intermediul ductelor coledoc si pancreatic care se deschid in ampula lui Vater, in duoden, si a sucului intestinal, secretat de glandele Lieberkuhn. Procesul de digestie este finalizat la nivelul marginii in perie a enterocitelor, fiind facilitat de motricitatea intestinala. Astfel, interdependeta dintre functia secretorie si functia motorie a intestinului conduce la indeplinirea digestiei intestinale

Patologia intestinului subtire. Semne si simptome asociate

Afectiunile care intereseaza intestinul subtire sunt de cele mai multe ori consecutive cu dereglarea functiilor principale ale intestinului, acestea avand consecinte asupra economiei generale a organismului, stimptomatologia asociata fiind arbitrara si integrata in patologia digestiva generala. O prezentare detaliata a afectiunilor intestinului subtire cititi aici.

Evaluare - metode de diagnostic in afectiunile intestinale

Complexitatea si interdependenta segmentelor constituente ale intestinului subtire, corelate cu diversitatea circumstantelor patologice prin care tulburarile de functionalitate determina un spectru largit de afectiuni, explica varietatea metodelor de evaluare la acest nivel, ale caror rezultate contribuie la intelegerea mecanismelor fiziopatologice, precum si, intr-o masura mai mare, la diagnosticarea afectiunilor respective. Astfel, in functie de semnele si simptomele manifestate, in vederea stabilirii unui

diagnostic final se poate recurge la: - evaluarea secretiei gastrice acide; - examen coprologic; - steatocrit, test Sudan, test D-xiloza, test FIGLU, test Schilling, teste expiratorii, teste radioizotopice; - jejunocultura, cromatografie, incubare in vitro; - test imunoglobuline serice, imunoelectroforeza serica, teste de citotoxicitate; - radiografie abdominala, ecografie, scintigrafie, arteriografie, tomografie computerizata, rezonanta magnetica nucleara; - examen baritat, enteroclisma, pneumocolonul peroral; - enteroscopia; - biopsie intestinala, examen histologic clasic; - manometria, electromiografia intestinala; - laparotomie;

Proceduri specifice intestinului subtire

Gastroenteroanastomoza anastomoza realizata intre stomac si o ansa jejunala. Enterorafia sutura plagilor sau perforatiilor intestinale. Enterostomia deschiderea la piele a unei anse intestinale. Enterectomia rezectia unei portiuni intestinale. Enterotomie incizie la nivelul intestinului subtire.

Duodenul
Duodenul reprezinta prima portiune a intestinului subtire in care chimul gastric este evacuat din stomac pentru continuarea digestiei, acesta asigurand relatii fiziologice de importanta majora cu canalul coledoc si ductul pancreatic.

Anatomia duodenului
Spre deosebire de segmentele urmatoare ale intestinului subtire, duodenul este fixat la peretele abdominal, aderenta acestuia fiind dobandita secundar, inca din stadiile initiale ale dezvoltarii ontogenetice, prin intermediul mezoduodenului. Duodenul masoara aproximativ 20-25 cm lungime, descriind un arc de cerc, cu concavitatea orientata spre stanga ce cuprinde capul pancreasului si portiunile terminale ale ductelor hepato-pancreatice. Calibrul sau variaza, micsorandu-se progresiv pe masura ce trecerea catre jejun este realizata. Limita de separatie dintre stomac si duoden este redata de santul duodenopiloric, in care se plaseaza inconstant vena prepilorica, iar limita distala este indicata de unghiul duodenojejunal, duodenul situandu-se astfel in intregime supraombilical. La acest nivel este mentinut in pozitie de presa abdominala, exercitata de peretii abdominali prin contractia muschilor constituienti, precum si prin

intermediul peritoneului, mezocolonului transvers si dispozitivului hepato-pancreatic, formatiunilor neurovasculare si muschiului suspensor al duodenului.

Sistemul digestiv i anatomia duodenului

Evaluare duoden - diagnostic

Pentru stabilirea diagnosticului, in urma semnelor si simptomelor manifestate si corelate cu tabloul clinic unei afectiuni duodenale, se pot desfasura urmatoarele investigatii: - istoricul afectiunilor duodenale, examenul fizic obiectiv; - examen radiologic, duodenografie hipotona; - tubaj duodenal; - examen citobacteriologic, biopsie duodenala - duodenoscopia; - analiza sangelui, hemoleucograma si VSH.

Proceduri specifice pentru duoden

Duodenostomie crearea comunicatiei dintre duoden si exteriorul organismului. Duodenojejunostomie anastomoza chirurgicala dintre duoden si jejun. Duodenotomie incizia chirurgicala a duodenului. Duodenorafie sutura unei plagi la nivelul duodenului. Duodenoplastie reconstruirea chirurgicala a duodenului. SUNTEI AICI: Index Anatomie i fiziologie Sistemul digestivStomacul

Stomacul

Stomacul reprezinta cel mai dilatat segment constituitiv al tractului digestiv, fiind in acelasi timp si cel mai p stomacul indeplineste functii de importanta majora in derularea procesului fiziologic al digestiei si conform a poate dezvolta detine si o mare importanta clinica.

Anatomia stomacului

Stomacul (ventriculus sau gaster) este amplasat in loja gastrica, care ocupa cea mai mare parte din regiunea hipocondrului stang. La acest nivel, stomacul este fixat in principal de presa abdominala exercitata in mod di abdominali. De asemenea, interpozitia delimitata superior de esofag si inferior de duoden, pachetele vasculoformatiunile peritoneale care leaga stomacul de organele din proximitate constituie alte mijloace de fixare la In situatia indivizilor normostenici, in ortostatism, stomacul gol are forma literei J, cu peretii reciproc aplic cm latime. In cazul stomacului plin, lungimea poate creste pana la 25 cm, iar latimea la 12 cm. Capacitatea st

Configuratie externa pune in evidenta stomacului doua margini (dreapta si stanga), doi pereti (anterior si po

Stomacul si duodenul

Mica curbura
Marginea dreapta sau curbura mica (curvatura ventriculi minor) continua marginea dreapta a esofagului. Concavitatea curburii mici este descrisa de segmentul vertical si cel orizontal usor ascendent catre partea dreapta, intersectia acestora identificandu-se cu incizura angulara (incisura angularis) sau unghiul gastric. Segmentul orizontal prezinta succesiv incizura pilorica superioara si incizura duodenopilorica superioara, corespunzatoare limitei exterioare dintre stomac si duoden. Curbura mica impreuna cu

bulbul duodenal delimiteaza regiunea celiaca a lui Luschka. In plan posterior, prin intermediul peritoneului posterior al vestibulului bursei omentale, curbura mica corespunde venei cave inferioare, aortei abdominale, trunchiului celiac si plexului solar.

Marea curbura gastrica

Marginea stanga sau curbura mare (curvatura ventriculi major) continua marginea stanga a esofagului. Initial descrie o traiectorie ascendenta, delimitand la exterior versantul drept al fornixului gastric care impreuna cu marginea stanga a esofagului constituie bratele incizurii cardiace (incisura cardica) sau unghiul lui His. Ulterior, limiteaza pe rand fornixul si corpul stomacului, avand un traiect descendent, dupa care de la nivelul antrului se incurbeaza intr-o traiectorie usor ascendenta catre partea dreapta. La acest nivel, sunt prezente succesiv incizura pilorica inferioara si incizura duodenopilorica inferioara, corespunzatoare limitei exterioare dintre stomac si duoden. Prin intermediul ligamentului gastrocolic, curbura mare vine in raport cu colonul transvers. Marginile stomacului reprezinta limitele de separatie intre peretele anterior si cel posterior.

Peretele gastric posterior(paries posterior)

Priveste inapoi, putin in jos si constituie peretele anterior al bursei omentale, prin intermediul careia stomacul vine in raport cu structurile prezente la acest nivel si peretele abdominal posterior.

Cardia si pilorul
Stomacul comunica superior cu esofagul si inferior cu duodenul prin cate un orificiu de forma circulara si anume orificiul cardic (ostium cardicum) si respectiv orificiul piloric (ostium pyloricum). In mod conventional, avand in vedere criterii anatomice, fiziologice si radiologice, stomacul este impartit in doua portiuni, verticala si orizontala, separatia dintre acestea fiind desemnata de incizura angulara si depresiunea formata de sfincterul antrului.

Portiunea verticala sau regiunea fundico-corporeala

Reprezinta aproximativ 2/3 din stomac si este la randul sau subimpartita in fornix si corpul stomacului. De asemenea, la acest nivel este sesizata portiunea cardiaca (pars cardiaca), nedefinita, ce corespunde orificiului cardic si se caracterizeaza prin prezenta glandelor cardiace.

Fornixul sau fundul stomacului (fundus ventriculi)

Reprezinta camera cu aer a stomacului, orientata catre diafragm, prin intermediul caruia vine in raport cu cordul, pleura si plamanul stang. Delimitarea inferioara a acestuia se face prin linia orizontala care strabate unghiul cardic. De la acest nivel stomacul se continua cu corpul (corpus ventriculi) pana la nivelul de separatie cu portiunea

orizontala, indicat de linia aproximativ verticala trasata prin unghiul gastric si depresiunea determinata de sfincterului antrului.

Portiunea orizontala sau regiunea antro-pilorica

Continua corpul stomacului de la planul ce intersecteaza unghiul gastric si depresiunea determinata de sfincterului antrului pana la santul duodenopiloric, in care in mod inconstant se plaseaza vena prepilorica (vena praepylorica) ce marcheaza limita de separatie dintre stomac si duoden. La randul sau, portiunea orizontala este divizata in antrul si canalul piloric.

Antrul piloric (antrum pyloricum)

Este segmentul mai dilatat al portiunii orizontale, iar canalul piloric (canalis pyloricus) este un tub cilindric ce conduce catre pilor (pylorus), portiunea terminala a stomacului prevazuta cu sfincterul piloric. Santul piloric pus in evidenta de incizurile pilorice superioara si inferioara reprezinta un reper prin care se constata separatia dintre cele doua segmente ale portiunii orizontale

Glandele stomacului
In raport cu regiunile stomacului, glandele gastrice difera ca structura morfofunctionala, astfel se definesc glande cardiale, gastrice propriu-zise si pilorice. Glandele cardiale (glandulae cardiacae) individualizeaza regiunea cardiala a stomacului si realizeaza bariera alcalina intre stomac si esofag prin secretia de mucus. Glandele gastrice propriu-zise (glandulae gastricae propriae) sau glandele fundice sunt cele mai numeroase, raspandite in fornixul si corpul stomacului. Celulele formatoare sunt responsabile cu elaborarea acidului clorhidric, proenzime digestive si mucus. Glandele pilorice (glandulae pyloricae) sunt plasate in regiunea antropilorica a stomacului si secreta mucus

Digestia gastrica
Dupa procesele de insalivatie si masticatie derulate in cavitatea bucala, alimentele sub forma bolului alimentar sunt transportate prin faringe si esofag catre stomac. Rolul fundamental al stomacului consta in stocarea masei alimentare in vederea desfasurarii proceselor gastrice specifice prin care alimentele sunt descompuse fizic si chimic pentru a fi ulterior evacuate fractionat catre segmentul succesor al tractului digestiv. Astfel, prin demararea si derularea proceselor secretorii si motorii ce caracterizeaza functionalitatea stomacului se desfasoara digestia gastrica. Sucul gastric reprezinta amestecul produsilor de secretiei a celulelor tuturor glandelor gastrice. Zilnic, se secreta aproximativ 2-3 L de suc gastric, constituit din 99% apa si 1% substante organice, enzime, mucus, factorul intrinsec si substante anorganice, HCl, Na, K, Ca, Mg etc.

Evaluarea stomacului - diagnostic

In functie de simptomalogia manifestata corelata cu afectiunile gastrice, urmatoarele metode de investigatie pot determina sau clarifica diagnosticul. - istoric familial; - inspectie, palpatie, percutie; - manometrie, scintigrafie, electrogastrografie; - ecografie in timp real si Doppler; - examen radiologic pe gol sau cu substanta de contrast, scanare CT, RMN; - gastroscopia; - analiza sange, hemoleucograma, test Helicobacter pylori; - test pH, biopsie gastrica.

Proceduri specifice stomacului

Gastroenteroanastomoza anastomozarea stomacului cu o ansa jejunala. Gastrectomie rezectia unei portiuni din stomac. Gastrostomie deschiderea directa a stomacului. Gastrorafie sutura peretelui gastric. Vagotomie sectionarea chirurgicala a nervului vag. Piloromiotomie sectionarea chirurgicala a muschiului piloric. Piloroplastie vizeaza largirea pilorului prin incizia longitudinala si sutura transversala a acestuia. Fundoplastie repozitionarea fornixului gastric. Inel gastric laparoscopic introducerea unui inel gonflabil la un nivel inferior de jonctiunea esogastrica. Bypass gastric pe cale laparoscopica se creeaza un circuit prin care alimentele sunt deviate catre intestinul subtire.