INFLAMAŢIA 4.

aflux de monocite-macrofage; Datorită stazei, elementele figurate Reorganizarea citoscheletului, sub

5. fagocitoza; vor fi redistribuite în curentul acţiunea IL-1, TNF, IFNγ sau hipoxiei,
= răspunsul fiziologic local,
6. eliberare extracelulară de enzime circulator. N acestea circulă în fluxul poate să conducă la contracţia cel.
nespecific, la un factor de agresiune
din fagocite. axial, lăsând de-a lungul peretelui o endoteliale şi formarea porilor;
tisulară intern sau extern.
Semne cardinale descrise de Celsus: lamă liberă de plasmă. În inflamaţie, „pori” pot să apară şi prin formarea
efecte benefice (distrugerea
1. Rubor hiperemiei vaselor sanguine elementele celulare circulă de-a unor canale intracelulare (transcitoză).
bacteriilor, încapsularea unui abces
mici în aria afectată (ex. roşeaţa lungul pereţilor= marginaţie Procesul descris reprezintă răspunsul
pentru a preveni diseminarea
tegumentelor într-o arsură). leucocitară. Pe măsura accentuării imediat tranzitoriu (caracteristic
germenilor)
2. Calor vasodilataţie cu hiperemie stazei, leucocitele încep să ruleze pe reacţiilor de hipersensibilitare tip I).
efecte daunatoare (reacţii de
3. Tumor acumularea exudatului în suprafaţa endotelială şi să adere la ● Agresiunea directă asupra
hipersensibilizare, fibroze
spaţiile extravasculare (edem local). aceasta (pavimentare leucocitară), endoteliului → necroza şi detaşarea
distorsionante, erodarea unor vase cu
4. Dolor compresiunea exudatului pe prim pas al procesului de migrare în acestuia (în arsuri severe). Această
diseminare la distanţă a germenilor,
terminaţii nervoase, bradikinină, spaţiul extravascular. reacţie - răspuns imediat susţinut.
formarea de fistule, perforări de
serotonină, Pg; Virchow a adăugat ● Răspunsul prelungit întârziat, apare
organe cavitare)
functio laesa. după 2 – 12 ore şi durează ore-zile,
interesând capilarele şi venulele.
INFLAMAŢIA ACUTĂ Modificările vasculo-celulare în ↑ PERMEABILITATII VASCULARE
Factorii cauzatori: efect termic
1. fază vasculară (dilatare cu↑ fluxului focarul inflamator acut reprezintă procesul definitoriu al
moderat, radiaţii UV, iradiere, reacţii de
sanguin şi a permeabilităţii vaselor) -> A. Modificări vasc. de calibru si flux inflamaţiei acute → exudat
hipersensibilizare tip IV.
exudarea din venule a lichidului la nivelul microcirculaţiei (reţea inflamator
● Afectarea endotelială mediată de
plasmatic şi a celulelor inflamatorii, de capilare între arteriole şi venule). peretele vaselor mici acţionează ca
leucocitele care aderă la endoteliu şi
2. fază celulară în care PMN migrează Pătura musculară arteriolară → un filtru, majoritatea substanţelor şi
eliberează enzime proteolitice sau
şi se acumulează în focarul inflamator sfinctere precapilare care reglează a lichidului sunt transferate prin
radicali liberi de O2 .
EVOLUTIE fluxul sanguin în patul capilar. Acesta ultrafiltrare. În condiţii fiziologice, Ph
● Extravazarea din vasele de
rezoluţie, supuraţie (ex. abcesul), este în N intermitent, unele canale înaltă de la capătul arteriolar, va
neoformaţie, aşa cum se întâmplă în
organizare conjunctivă, sau sanguine fiind deschise (canale forţa apa să iasă din vas, se se
ţesutul de granulaţie, implicat în
transformare în inflamaţie cronică. preferenţiale), iar altele închise. intoarce intravascular la capătul
procesul de reparare a plăgilor. Acest
CAUZE Modificări ale microcirculaţiei venular, unde Ph e scăzută. Pc-o
ţesut este umed datorită mugurilor
Infecţii (bacterii, virusuri, etc.) 1. Vasoconstricţie reflexă, ridicată în vas favorizează şi ea
vasculari care rămân deschişi până la
Reacţii de hipersensibilizare inconstantă şi pasageră a acest proces.
diferenţierea celulelor endoteliale.
Agenţi fizici (traumatisme, radiaţii, arteriolelor. În inflamaţia acută, prin creşterea
Formarea exudatului inflamator ->
temperaturi crescute, sau scăzute) 2. Vasodilataţie (hiperemie activă) fluxului sanguin, creste Ph, Pc-o ↓
diluarea agentului toxic sau iritativ,
Substanţe chimice (acizi, baze, care, în raport cu intensitatea Modificările permeabilităţii vasculare
aduce Ac, C şi leucocite In acelaşi
toxine bacteriene) agresiunii, poate dura de la 15 ● Formarea de pori în venule sub
timp, creşterea vâscozităţii sângelui
Necroza tisulară minute, la câteva ore. Vasodilataţia influenţa unor mediatori chimici
poate favoriza aglutinarea hematiilor şi
procesele implicate în inflamaţia acută → ↑ fluxului si incetinirea vitezei de (histamină, bradikinină, LT, subst P).
formarea de trombi care, prin
1. vasoconstricţie reflexă, de scurtă circulatie a sangelui → ↑ Porii sunt localizaţi intercelular sau
obliterare, ajută la localizarea
durată, urmată de vasodilataţie; permeabilităţii vasc. cu extravazarea în apropierea joncţiunilor şi sunt
procesului inflamator.
2. ↑ permeabilităţii vasculare locale; de lichid bogat în proteine → determinaţi de contracţia celulelor
3. aflux de leucocite (PMN) ; ↑vâscozităţii sângelui, accentuarea endoteliale.
stazei.
MODIFICARI CELULARE
Acumularea de neutrofile în spaţiul
extravascular reprezintă aspectul
histologic esenţial în inflamaţia acută.
1. în lumenul vascular se produc
marginaţia, rularea, aderenţa
leucocitelor la endoteliu;
2. diapedeza;
3. migrarea leucocitelor în ţesut sub
acţiunea factorilor chemotactici.
Marginatie, pavimentare - Acest
proces este observat numai în venule. Mediatorii chimici modulareaza
Pseudopode pe care le inseră în
joncţiunile dintre celulele endoteliale a acestor molecule de adeziune.
şi apoi traversează membrana
bazală pe care o lizează prin secreţie expresia selectinelor E şi P →
de colagenaze, părăsind vasul. În
cursul acestei migrări celulele
endoteliale nu sunt lezate, iar
membrana bazală va fi autoreparată. rezultat al expresiei selectinelor;
Neutrofilele sunt primele celule care
migrează în afara vasului→ predomina chemokinele care cresc aviditatea
în infiltratul inflamator în primele 6-24 de legare a integrinelor (activare
după care dispar prin apoptoză.
produc factori chemotactici pentru
monocite (care după ce părăsesc
vasul devin Mf sau histiocite) si vor
înlocui neutrofilele în exudat.
Există şi excepţii
In Pseudomonas, neutrofilele
persistă 2-4 zile, în inflamaţiile
virale, celulele inflam. caracteristice
sunt limfocitele, iar în reacţiile de
hipersensibilizare infiltratul este
alcătuit din eozinofile.
Aderenţa la endoteliu şi migrarea
sunt influenţate de legarea
moleculelor de adeziune (selectine,
integrine, ICAM-1, VCAM-1)
exprimarea sau aviditatea de legare
1. mediatorii chimici,amplifică
activarea endotelială; leucocitele
ruleaza pe suprafaţa endotelială
datorită unei aderenţe reduse,
2. aderenţă fermă la endoteliu sub
leucocitară);
3. migrarea leucocitelor este
mediată de interacţiuni între ICAM-1/
integrine şi PECAM-1 exprimate pe
leucocitelor şi celulelor endoteliale.
CHEMOTACTISMUL
leucocitele migrează către focarul
inflamator, direcţionate de către un
gradient chimic.
substanţe exogene: produşii
bacterieni
substanţe endogene: sist. C (în
special C5a) LTB4 citokine (în
special familia chemokine-IL8)
Factorii chemotactici se leagă la R
membranari → acumularea de calciu
în citosol → emitere de pseudopode
factorii chemotactici determină
activarea leucocitară (cu producţie
de metaboliţi ai acidului arahidonic,
eliberare de enzime lizozomale,
modularea moleculelor de adeziune)
Factori chemotactici pentru PMN
- proteaze bacteriene; C5a;
-LTB4 şi alţi produşi ai acidului
arahidonic.
Factori chemotactici pt Mc-Mf
-C5a şi C3a;
-LTB4;
-Substanţe bacteriene;
-Componente ale neutrofilelor;
-Limfokine (generate de limfocitele
sensibilizate prin expunerea la Ag
-Fibronectina.
Factori chemotactici pentru Eo
- reacţii anafilactice, în unele reacţii
cu complexe imune şi infestări
parazitare.
Factorul chemotactic pentru Eo
(ECF) este produs de mastocite,
bazofile, limfocite sensibilizate.
Fagocitoza
celulele fagocitare recunosc, ingeră
şi distrug particule solide străine
Fagocitoza se realizează în 3 trepte
1. recunoaştere şi ataşare la particulă
2. ingestia particulei;
3. degradarea materialului fagocitat.
Recunoaşterea particulei
R de suprafaţă se ataşează la
opsonine
fragmentul Fc al IgG
C3b (generat prin activarea
complementului pe cale alternativa de
către LPS sau clasic de Ac legati Fab
colectinele.
Ingestia particulei prin emiterea de
extensii citoplasmatice în jurul ei cu
formarea unei vacuole de digestie
(fagozom) care va fuziona cu lizozomii
→ fagolizozomul, în care se vor elibera
hidrolaze acide.
Degradarea materialului fagocitat
1. Mecanisme O 2 dependente:
Activitatea bactericidă este iniţiată de
oxidaza membranară prin transf. O2
în peroxid de hidrogen; acesta se va
combina cu mieloperoxidaza (din
lizozomii neutrofilelor) şi cu ionii Cl - în
fagolizozom → combinatia cu cel mai
puternic efect bactericid. În timpul
metabolismului oxidativ se formează
şi anioni peroxid (O2), radicali
hidroxil (OH-) şi oxigen monovalent.
2. Mecanisme O2 independente
-lizozimul -distruge glicoproteinele din
peretele bacterian;
- proteinele cationice cu acţiune tot
pe peretele bacterian;
-lactoferinul.
-Eliberarea în fagolizozom şi a ionilor
de hidrogen → mediu acid care
suprimă dezvoltarea bacteriilor.
Deversarea de enzime lizozomale din
celule afectează local ţesuturile prin
proteoliză enzimatică (colagenază,
elastază), activează FXII şi atrage alte
leucocite; unii din compuşii eliberaţi ↑
permeabilitatea vasculară, alţii au
efecte pirogene.
MEDIATORI CHIMICI CELULARI
preformaţi şi stocaţi în granulaţii
secretorii (histamina, serotonina) sau
nou sintetizaţi (Pg, LT, PAF,citokine,
ROS, oxidul nitric)
Mediatori preformaţi
► Proteinele vasoactive:
histamina: este stocată în principal pentru PMN şi Mc);
în granulele mastocitelor, dar şi în
bazofile, eozinofile, trombocite.
Eliberarea sa este stimulată de C3a şi fiind de 1000x > decat histamina;
C5a, de enzimele lizozomale ale
neutrofilelor, factori fizici, reacţii de
hipersensibilizare tip I.
EFECTE:
vasoconstricţie tranzitorie, urmată de reacţiile de hipersensibilizare tip I.
vasodilataţie, ↑ permeabilităţii în
venele mici şi venule, chemotactism
pentru Eo;
serotonina se găseşte în mastocite
şi trombocite, la niv. TGI, SNC.
Acţiunile sale, asemănătoare cu ale
histaminei, sunt încă incomplet
elucidate. Are o puternică acţiune
vasoconstrictoare.
Mediatori nou sintetizaţi
► Acidul arahidonic şi metaboliţii săi:
Pg sunt produse de numeroase
celule, inclusiv cele endoteliale şi
inflamatorii. Au acţiuni multiple:
- unele potenţează creşterea
permeabilităţii vasculare indusă de
alţi compuşi;
- PGD; PGF 2α sunt vasodilatatoare,
dar şi vasoconstrictoare;
-PGE2 şi PGI2 (prostaciclina) au
efect vasodilatator şi potenţează
efectele histaminei;
-PGI2 inhibă agregarea plachetară,
în timp ce PGA2 (tromboxanul), PGG
şi PGH o stimulează.
leucotrienele sunt produse în
special de neutrofile. Actiuni:
- sunt factori chemotactici (LTB4
- au efecte vasculare: LTC4, LTD4,
LTE4 ↑ permeabilităţii vasculare,
determina bronho şi vasoconstricţie.
-SRS-A (slow reacting substance of
anaphylaxis) este un amestec de
LTC4, LTD4, LTE4 fiind implicată în
Se găseşte în mastocite, dar poate fi
produsă şi de PMN, Mf. Determină
vasoconstricţie şi bronhoconstricţie,
↑ permeabilităţii vasculare cu
accentuarea edemului inflamator.
► Limfokinele sunt subst. biologic
active produse de limf. T în timpul
reacţiilor imune, în special mediate
celular. Sunt:
- factori chemotactici: MCF-Mf,
NCF- Nf, ECF- Eo BCF-Bf, factor de
inhibare a migrării Mf (MIF) care
determină oprirea la locul inflamaţiei;
- factor de activare a Mf (MAF) care
 creşterea Mf, multiplicarea
organitelor şi amplificarea
conţinutului de enzime hidrolitice;
IL-1 produsă de Mf este necesară
producerii de IL-2 de către lym T
stimulate de Ag. Ea determină
proliferarea T-urilor activate. Face imuni (endotoxine bacteriene)
parte din familia citokinelor care
cuprinde limfokine şi monokine
(produse de Mf). Chemokinele sunt
şi ele citokine, cu rol în
chemotactism; interferonii care sunt Acţiuni:
glicoproteine importante prin
proprietăţile lor antivirale şi
antitumorale.
Substanţele leucocitare, ca
proteazele, enzimele hidrolitice,
proteinele cationice, sunt
activatoare ale inflamaţiei.
► PAF poate fi produs de: plachete, (secvenţa de atac membranar);
bazofile, PMN, celule endoteliale.
- stimulează plachetele;vaso şi
bronhoconstricţie;
-în concentraţie redusă: vasodil şi ↑ SISTEMUL KININIC: kininele sunt
permeabilităţii;
-favorizează aderenţa leucocitară,
degranularea, este f. chemotactic.
► Oxidul nitric produs de Mf şi c.
endoteliale, este citotoxic → ↑
permeabilitea,vasodil, chemotactism proteine de la niv. m.b./endotoxine→
MEDIATORI CHIMICI PLASMATICI
Plasma conţine 4 sisteme
enzimatice în cascadă: sistemul C,
sistemul kininic, sistemul de
coagulare şi sistemul fibrinolitic.
•Sistemul C - 9 proteine plasmatice
(20 împreună cu produsele de clivaj)
Punctul critic pentru acţiunile
biologice ale C este activarea sau
clivajul C3 la C3a, care se poate
produce în două moduri:
1. calea clasică, Ag-Ac circulante
activează sistemul → C3a şi C5a;
2. calea alternativa, în care stimuli ne-
activează sistemul, clivând C3. C este
activat şi de produşii sist. kininic şi
fibrinolitic, ca şi de enzimele eliberate
de celule în ţesuturi necrozate.
- C3a şi C5a sunt factori chemotactici
pentru PMN şi ↑ permeabil. vasculară
determinata de histamina eliberată din
mastocite;
- după activarea cascadei, combinaţia
C5, C6, C7 are proprietăţi
chemotactice pentru Nf;
- C5,6,7,8,9 au activitate citolitică
- C4b, C2a, C3b acţionează ca
opsonine favorizând fagocitoza de
către Mf
peptide formate din 9-11 aminoacizi.
Bradikinina - cel mai important factor
de permeabilitate vasculară.
Plasma vine in contact cu colagenul
expus de la nivel subendotelial/
activarea f. XII (Hageman) → activarea
sist. Kininic
Bradikinina determină şi contracţia
fibrelor musculare netede şi este un
mediator al durerii (semn cardinal în
inflamaţia acută).
Sistemul de coagulare - conversia
fibrinogenului în fibrină, element major
al exudatului. FXII activat poate activa
coagularea, sist. kininic şi fibrinolitic
Trombina det. proliferarea fibroblastelor şi colorează metacromatic cu coloranţi
↑aderenţei leucocitare. FXa ↑permeabilitatea bazici, conţin histamină, heparină, SRS-A
•Sistemul fibrinolitic -prin plasmină, realizează eliberate în reacţiile de hipersens. De tip I.
liza fibrinei în produşi care pot avea efecte produc şi ECF.
locale asupra permeabilităţii vasculare.
Celulele implicate în procesul inflamator Eliberarea histaminei poate fi produsă de
NEUTROFILE orice agent inflamator (agenţi fizici, meds,
caracteristice inflamaţiei acute, componente Ig, C3a, C5a, proteine cationice).
ale exudatului purulent. Au un nucleu polilobat MACROFAGELE – fagocite mononucleu
şi granulaţii citoplasmatice care se colorează În componenţa acestui sistem sunt
cu coloranţi neutri. În ME aceste granulaţii sunt cuprinse: Mf alveolare pulmonare, pleurale
electron dense -> lizozomi care conţin şi peritoneale, celulele Kupffer din ficat,
mieloperoxidază, hidrolaze acide, proteaze, histiocitele din ţesutul mezenchimal şi
lizozim, proteine cationice. conjunctiv, celulele mezangiale din rinichi,
Mf fixe şi mobile din ggl. limfatici, splină,
BAZOFILELE granulaţii albastre în coloraţia
măduvă hematogenă.
Wright) conţin histamină, heparină,SRS-A. Au
1. fagocitează microorg, resturi tisulare
rol în reacţiile de hipersensibilizare imediată
necrotice, actiune deosebit de eficienta
(determinând prin eliberarea de histamină
reacţii anafilactice la persoane susceptibile) şi împotriva intracelularelor/incapsulate.
Fagocitoza este facilitată de opsonizare
în reacţiile de hipersensibilizare întârziată
2. activarea T: APC asociat cu MHC -
(dermatita de contact)
produc IL-1 care  T să producă IL-2 →
EOZINOFILE nucleu bilobat şi granulaţii care activare completă şi proliferarea T;
se colorează în roşu cu eozină. conţin enzime - activarea B: IL-1 secretata de Mf si
hidrolitice (histaminază, Aril Sulfatază-B care ajutata de Th-inductor care prolifereaza la
inactivează SRS-A, Proteina bazică majoră). semnal IL-2 indusa de IL-1
Sunt ↑în sângele periferic în alergii şi infestări - activarea Mf: limfocitele T activate →
parazitare. Pot fi localizate şi intratisular la locul limfokine → Mf activate Prin eliberarea de
unor reacţii de hipersensib. pe care le pot enzime, Mf participă la distrucţiile tisulare
stopa, au funcţie fagocitară minoră. Ele sunt şi prelungirea reacţiei inflamatorii.
atrase în focarul inflamator de factorul 3. funcţie secretorie: IL-1, factor de
chemotactic pentru Eo, eliberat de mastocitele stimulare a coloniei şi TNF, α-interferon,
IgE-sensibilizate din anafilaxie. precursori Pg;
MASTOCITELE morfo-funcţional se 4. funcţie în procesele de reparare şi
aseamănă cu Bf, dar Spre deosebire de ele, vindecare: îndepărtează resturile
(care sunt în sângele periferic şi la locul celulare prin fagocitoză, stimulează
inflamaţiilor), mastocitele sunt celule ale T.C. proliferarea fibroblastelor.
identificate în apropierea vaselor sangvine mici.
În citoplasmă au granulaţii care se
LIMFOCITELE sunt implicate în
toate tipurile de inflamaţii.
1. Limfocitele T populează ariile
paracorticale ale ggl. limfatici - 70%
din limfocitele periferice. După
markerii de diferenţiere celulară:
limfocite T helper (supresor şi
inductor), limfocite T reglator şi
citotoxice. Roluri:
- eliberează limfokine;
- lizează celule ţintă (important în
infecţii virale şi respingerea grefelor);
- sunt implicate în reacţiile de
hipersensibilizare întârziată;
- activează şi atrag Mf amplificând
răspunsul local.
2.Limfocitele B - în ariile corticale
periferice ale ggl limfatic, în centrii
germinali şi foliculii secundari - 15%
din lym circulante.
-produc Ac care neutralizează
toxinele bacteriene;
- IgG -opsonine;
-Ac pt Ag bacili G(-)
- bacterioliză în prezenţa C
3.Celulele nule, majoritar NK
- apărare în infecţii virale şi
dezvoltarea tumorilor;
- reacţii de rejet în transplantul de
măduvă.
Celulele K au R pt Fc al IgG
Celulele K activate de limfocite (LAK)
se aseamănă cu celulele NK, dar au o
mai mare variabilitate de celule „ţintă”.
Ele devin citotoxice sub acţiunea IL-2
Inflamaţia acută este caracterizată
prin formarea exudatului inflamator.
1. INFLAMATIA SEROASA
exudat bogat lichidian cu multe
proteine si rare PMN. apare în
inflamaţii uşoare sau la debutul unor
procese inflamatorii. Lichidul
provine din vasele sanguine
congestionate (veziculele din arsuri)
sau prin secreţia c. mezoteliale la
nivelul cavităţilor seroase (peritonită,
pleurită, pericardită, sinovită acute,
seroase), in meningitele virale.
2. INFLAMATIA CATARALA
Este o inflamaţie proprie mucoaselor
cu glande mucosecretorii,
exudatul fiind bogat în mucus (rinita,
bronşita catarală,enterite). Prin
suprainfecţie exudatul poate deveni
muco-purulent.
3. INFLAMATIA FIBRINOASA
fibrinogen ↑ care precipita → retele
de fibrina, în agresiuni mai grave
asociate cu o permeabilitate ↑
vasculară. Inflamaţiile pleurale sau
pericardice sunt deseori de acest
tip, depozitele de fibrină cenuşii,
rugoase → aspect de “limbă de
pisică”, sau “felii de pâine cu unt
dezlipite”.
MO H&E, fibrina → reţea intens
eozinofila, cu Nf in ochiuri. În
evoluţie → rezoluţie prin fibrinoliză şi
activitatea Mf sau, în cazul în care
aceasta nu se produce → organizare
conjunctivă prin act. fibroblastelor
şi proliferarea vaselor sanguine (în
pericardită reumatismală exudatul
fibrinos organizat conjunctiv poate
determina sudarea foiţelor
pericardice prin punţi conjunctive,
sechelă definitivă - concretio cordis
4. INFLAMATIA MEMBRANOASA
tip de inflamaţie acută fibrinoasă în
care o suprafaţă epitelială este
acoperită cu membrane cenuşii,
detaşabile, din fibrină, c. epiteliale
descuamate şi celule inflamatorii
(laringita, sau faringita difterică
produse de infecţia cu C.diphteriae)
5. INFLAMATIE PSEUDOMEMBRAN
tip de inflamaţie fibrinoasă în care,
pe suprafeţe epiteliale → depozite
foarte aderente, compuse de fibrină
şi celule inflamatorii. Încercarea de
detaşare a lor → ulceraţii sup. colita
pseudomembranoasă- C.difficile
6. INFLAMATIE HEMORAGICA
agresiune vasculară importantă, sau
asocierea cu o depleţie de factori de
coagulare şi în care exudatul este
bogat în hematii.
pneumonia gripală, pancreatita
acută (distrucţie enzimatică a
pereţilor vasculari), septicemia
meningococică - CID)
7. INFLAMATIA NECROTIZANTA
(gangrenoasă)
Descrisă la niv. segmentelor
periferice necrozate datorită
arteriopatiilor obliterante, când se
suprapune o infecţie cu germeni
anaerobi (gangrenă umedă), fie la
nivelul unor organe, când exudatul
abundent determină prin acumulare
şi compresiune, obstrucţia vaselor
sanguine, cu tromboza şi necroză
septică (ex. apendicită, colecistită
gangrenoasă, ambele cu risc mare
de perforare).
8. INFLAMATIA PURULENTA(supurată)
Exudatul inflamator- PMN integre şi
alterate, resturi tisulare lichefiate,
lichid şi colonii microbiene – puroi. În
evoluţie, puroiul poate fi circumscris
de un perete reprezentat iniţial de o
barieră de fibrină care va fi colonizată
de muguri vasculari şi fibroblaste
(membrana piogenă) şi care ulterior,
prin organizare conjunctivă → ţesut
fibros matur (capsulă conjunctivă) La
meninge, bacteriile piogene->
inflamaţie purulentă cu aspect difuz
(leptomeningita purulentă).
Acumularea puroiului la nivelul unui
organ cavitar poartă denumirea de
empiem (apendicular, vezicular).
EFECTE INFLAMATIE ACUTA
1. Efecte sistemice
pirexie, influenţarea stării generale,
anorexie, greţuri; ↑VSH, leucocitoză
(neutrofilie în inflamaţii, anemie (prin
pierdere de sânge în exudatul
inflamator, hemoliză, sau depresia
măduvei hematogene în boli cronice);
adenopatii şi limfadenite în ggl de
drenaj;
2. Efecte locale
Efecte pozitive
diluţia toxinelor prin exudat şi
favorizarea drenajului limfatic;
↑ permeabilităţii vasculare → Ac
ajung la inflamaţie, fibrinogenul
extravazat precipită în fibrină->bariere
exudarea permite aportul subst.
nutritive şi O2, şi a substanţelor
medicamentoase;
drenate limfatic pot ajunge în
ganglioni şi să stimuleze răspunsul
imun;
Evoluţia inflamaţiei acute
1. Rezolutia: revenirea morfo-
funcţională a ţesutului la normal.
Este condiţionată de :
-o afectare tisulară cât mai redusă;
-localizarea inflamaţiei într-un ţesut
cu capacitate regenerativă; în
ţesuturile care nu pot regenera, vor
rămâne sechele definitive (ex. SNC,
miocard);
-neutralizarea cât mai rapidă a
agentului cauzator; îndepărtarea
rapidă a exudatului.
2.Supuraţia semnifică formarea
puroiului cu producerea unui abces.
Uneori puroiul poate fi sterilizat (ex.
un piosalpinx se transformă
în hidrosalpinx), alteori, prin
comunicare cu o cale preformată,
poate fi eliminat (vomica). pot să se
formeze căi de drenaj→ comunicarea
abcesului cu o suprafaţă mucoasă sau
cu suprafaţa tegumentelor (traiect
sinusal,tapetat de ţesut de granulaţie)
Când un astfel de traiect uneşte
două suprafeţe mucoase, sau o
suprafaţă mucoasă cu tegumentele →
fistulă. Astfel de traiecte apar în
special în prezenţa unor corpi
străini care nu pot fi îndepărtaţi de Mf
3. Organizare conjunctivă
- după distrucţii tisulare importante;
- în ţesuturi fără regenerabilitate
- exudat bogat in fibrina nelizata
4. Progresia spre inflamaţie cronică
Când agentul etiologic nu poate fi
îndepărtat. Cel mai frecvent însă, o
inflamaţie cronică are acest caracter
chiar de la debut.
INFLAMAŢIA CRONICĂ
proces inflamator predomină Ly, Pls
şi Mf asociat cu distrucţii tisulare şi
încercare de vindecare prin fibroză.
De obicei este primară, uneori însă
poate urma unei inflamaţii acute (cel
mai frecvent de tip purulent). Astfel,
dacă un abces este localizat profund
şi nu drenează (sau drenează
insuficient) → perete gros din ţesut
de granulaţie şi ţesut fibros. Puroiul
din interior va fi organizat conjunctiv.
circumstanţe:
1. Rezistenţa agentului infecţios la
fagocitoză şi distrucţie intracelulară.
Uneori răspunsul inflamator are
aspect specific—inflamaţie
granulomatoasă.
2. Expunere prelungită la agenţi
potenţial toxici, exogeni/ endogeni
(reacţii de corp străin):
- cristale de siliciu, azbest, materiale
de sutură, ţesut adipos necrozat,
fragmente osoase, cristale urice
3. Reacţii autoimune (tiroidita
Hashimoto, artrita reumatoidă, LES)
4. Etiologie necunoscută: colita
ulcerată, boala Crohn, sarcoidoza.
5. Respingerea transplantului reacţie
inflamatorie cu mononucleate.
Evolutie:
- infiltrat cu mononucleate (Ly, Pls,
Mf) → reacţie persistentă la
agresiune;
- distrucţia tisulară (în mare parte
datorată celulelor inflamatorii);
- repararea prin înlocuire cu ţesut
conjunctiv (ţesut de granulaţie şi în
final fibroză).
MACRO
- ulceraţie cronică (ex. ulcerul peptic
cronic gastro-duodenal reprezintă o
pierdere de substanţă cu caracter
penetrant care dezvoltă la bază
ţesut de granulaţie şi ţesut fibros);
- abcesul cronic;
- îngroşarea fibroasă a peretelui unui
organ cavitar în prezenţa infiltratului
inflamator cronic (colecistită c.)
- inflamaţie c. parenchimatoasă cu
fibroza şi distorsionarea arhitecturii
organului
MICRO
Infiltratul celular - constituit din
macrofage, limfocite, plasmocite şi
uneori rare eozinofile.
● Macrofagele- În inflamaţia acută,
migrează relativ după 48 ore -
componentul principal al exudatului.
Spre deosebire de inflamaţia acută
unde dispar, în inflamaţia cronică
persistă prin mai multe mecanisme:
- recrutare permanentă a
monocitelor din circulaţie sub
acţiunea moleculelor de adeziune şi
a factorilor chemotactici pentru Mf:
C5a, chemokine secretate de însăşi
Mf activate şi de Ly, unii factori de
creştere (PDGF, TGFα), fragmente
din degradarea colagenului şi a
fibronectinei;
- proliferare locală a Mf după
părăsirea vasului (în plăci de aterom)
- imobilizarea Mf (sub acţiunea MIF-
factor de imobilizare a Mf sau a
lipidelor oxidate).
●Limfocitele sunt mobilizate în
reacţiile imune umorale şi celulare, şi
în inflamaţii ne-imune.
● Plasmocitele
● Eozinofilele
conţin Proteina Bazică Majoră, o
proteină cationică toxică pentru
paraziţi, dar care produce şi distrucţia
celulelor epiteliale. În unele forme de
inflamaţie cronică pot apare şi PMN,
deşi, aşa cum s-a văzut, ele sunt
caracteristice inflamaţiei acute (ex.
osteomielita cronică).
Aspecte morfologice
1. Inflamaţia cronică nespecifică
acumulare difuză de Mf şi Lym. Mf
stimulează proliferarea fibroblastelor
2. Inflamaţia granulomatoasă
celula dominantă - Mf activat cu se
formarea granuloamelor.
Granulomul este un agregat
micronodular de Mf transformate în
celule epitelioide şi celule gigante
multinucleate, înconjurate de o
coroană de Lym (uneori şi plasmocite).
Celulele epitelioide- alungite, cu limite
neclare, citoplasmă eozinofilă şi nuclei
veziculoşi, distribuite în agregate cu
aspect de pavaj asemănător unui
epiteliu scuamos. Ele au o activitate
fagocitară redusă, dar prezintă funcţii
secretorii.
Celulele gigante multinucleate apar
prin fuzionarea Mf. Formarea lor pare
accidentală, când mai multe Mf
încearcă simultan să fagociteze o
anumită particulă. Procesul este mai
frecvent în prezenţa particulelor
nedigerabile ca bacilii Koch, substanţe
minerale (ex. siliciu), corpi străini.
Celulele gigante au capacitate
fagocitară redusă, sunt celule mari
(D=40-50μm), cu citoplasmă
abundentă, eozinofilă şi nuclei multipli.
Aceştia sunt dispuşi periferic (în
coroană sau în potcoavă) în celulele
gigante tip Langhans, sau au o
dispoziţie dezordonată în celulă, în
cazul celulelor de corp străin.
- Granulom de corp străin - prezenţa în
ţesut a unor particule inerte.
- Granuloame imune - factori:
• prezenţa de microorganisme
nedigerabile (ex. bacilul tuberculos);
• imunitatea mediată celular la agentul
cauzal (produşi ai Lym T activate,
ca IFNγ, sunt importanţi în
transformarea Mf în celule epitelioide
şi celule gigante multinucleate).
Inflamaţia tuberculoasă
Etiopatogenie
rar, boala se poate transmite pe cale
digestivă, cu localizare la nivel
amigdalian sau intestinal (prin
înghiţirea bacilului din praful
contaminat sau a bacilului tip bovin din de Lym activate. Leziunea rezultată ->tubercul şi devine vizibilă cu ochiul
laptele vacilor cu mastită TBC)
După două săptămâni de la momentul gigante din centru se vor necroza rezultând un material omogen, eozinofil, de cazeificare. se poate găsi şi în
infectant se instalează imunitatea
mediată celular la tuberculoproteină.
Evoluţia ulterioară va depinde de
starea de hipersensibilizare.
MACRO - materialul necrotic- aspect
grunjos, alb-gălbui (necroză de
cazeificare). Reacţia inflamatorie
devine granulomatoasă şi centrul
suferă necroza de cazeificare (citoliză
imună prin interacţiunea Ly T specific
sensibilizate cu c. epitelioide) cand
apare sensibilizarea.
Hipersensibilizarea, care stă şi la baza
distrucţiei necrotice a ţesutului,
determină si o creştere a R la microorg
infectant. Dg histopatologic al
inflamaţiei TBC, indiferent de
localizare, are la bază evidenţierea
granuloamelor giganto-epitelioide cu
cele două caracteristici: tendinţa la
confluare şi necroza de cazeificare.
Aspecte macroscopice
• Leziuni nodulare (circumscrise)
1. Tuberculii miliari – multipli,
dimensiuni reduse (1-2 mm), culoare
alb-gălbuie, cu necroză de cazeificare.
leziunea caracteristică diseminării
bacililor pe cale hematogenă, putând
interesa un organ (TBC miliară de
MODIFICARI MORFOLOGICE organ) sau organe multiple în TBC
La poarta de intrare în ţesut, în prima zi - reacţie minoră, cu aflux de PMN, miliară generalizată
dispare rapid. În următoarele zile migrează Mf - vor fagocita bacilii fără sa-i 2. Tuberculii policiclici – nume datorită
distruga. După ~10 zile apar Lym, iar Mf, tot mai agregă → mic nodul - conturului dantelat ~0,5 cm şi sunt
granulomul macrofagic. Mf se transformă în celule epitelioide, iar în centraţi de o bronşiolă. Sunt
porţiunea centrală a granulomului, prin fuzionare → celule gigante caracteristici bronhopneumoniei TBC
multinucleate de tip Langhans. În jurul acestor microagregate → coroană când diseminarea bacililor se
produce pe cale endobronşică
liber după ~3 săptămâni. Pe măsura măririi granulomului, c. epitelioide şi 3. Nodulul simplu ~1 cm, cu necroză
fără structură. Dacă necroza este recentă, se mai pot observa resturi de cazul TBC primare vindecate prin
nuclei. Astfel, granulomul va - central necroză, iar în jurul ei, c. epitelioide, fibroză (uneori şi calcificare).
gigante multinucleate tip Langhans, iar la periferie o coroană de Ly specific 4. Tuberculomul –solitară, încapsulată,
sensibilizate. cu necroză centrală(uneori calcificată)
şi dimensiuni de 3-4 cm.
LEZIUNI TBC DIFUZE
1. Infiltratul tuberculos apical – des -
forma de debut a TBC 2ry prin
reactivarea bacililor de la nivelul unei
leziuni 1ry vindecată prin fibroză.
2. Pneumonia tuberculoasă – necroza
cazeoasă a unui lob pulmonar sau a
unui pulmon în întregime. Actual, după
descoperirea tuberculostaticelor, nu
mai există, dar în trecut reprezenta
substratul “ftiziei galopante”
3. Serozitele tuberculoase (pleurezie,
peritonită, meningită) tuberculi miliari
diseminaţi pe suprafaţa seroasei şi în
cavitate- exudat bogat în fibrină. Prin
organizarea conjunctivă a fibrinei ->
sechele definitive (aderenţe pleurale,
bride conjunctive peritoneale, etc.).
LEZIUNI ULCERATE
Leziunile tuberculoase asociate cu
pierdere de substanţă poartă
denumirea de ulceraţii dacă sunt
localizate pe suprafeţe (ex. ulceraţie
tuberculoasă intestinală) sau caverne,
când sunt localizate în organe solide
Cavernele pulmonare apar prin
delimitarea masei de cazeum printr-
un perete conjunctiv şi descărcarea
cazeumului lichefiat într-o bronşie.
Caverna recenta - pereţi subţiri,
acoperiţi pe suprafaţa Int. de resturi
de cazeum. Caverna veche - pereţi
groşi, cu suprafaţa int. curată, si
poate fi traversată de bride conj. cu
vase sanguine care au leziuni
anevrismale si care se pot rupe în
timpul acceselor de tuse →
hemoptizii (uneori fatale). În
cavernele vechi, peretele poate
deveni tapetat cu epiteliu bronşic la
nivelul căruia apar leziuni de
metaplazie epidermoidă (leziune
precanceroasă pe fondul căreia
poate să se dezvolte un carcinom
epidermoid). La niv. coloanei
vertebrale pot să apară cavităţi din
care cazeumul să fie descărcat şi să
migreze de-a lungul planurilor de
clivaj (de-a lungul muşchiului psoas)
cu localizare la distanţă şi
producerea de abces rece osifluent
CAILE DE DISEMINARE VINDECAREA LEZIUNILOR TBC
1.Calea limfatică:– leziuni TBC in ggl Este dependentă de eliminarea, sau
loco-regionali (limfadenită TBC) reducerea numărului de bacili. În
Acest tip de diseminare se produce jurul leziunilor apare fibroza, iar dacă
în special în TBC 1ry necroza este absentă sau minimă
2. Calea hematogenă: consecutiva (leziuni precoce) întreaga leziune
erodării unui vas sanguin cu poate fi înlocuită prin ţesut fibros →
pătrunderea bacililor în torentul cicatrice. Necrozele extinse sunt
circulator => TBC miliară de organ încapsulate prin ţesut conjunctiv.
sau generalizată. Uneori, în materialul cazeos se pot
3.De-a lungul organelor cavitare şi în depune săruri de calciu.
cavităţi: ex. endobronşic:
descărcarea cazeumului în sistemul
bronşic -> însămânţarea, sub forta
gravitaţiei, a zonelor inferioare ale
pulmonilor →bronhopneumonie TBC
Există şi posibilitatea expectorării
sputei infectate şi a înghiţirii ei ->
(TBC laringian,amigdalian,intestinal)
• de-a lungul trompelor uterine →
diseminarea unei TBC salpingiene la
nivel de endometru sau peritoneu.
• poate interesa testiculele (prin
canalele deferente).
•la nivel renal, prin uretere, se poate
produce o cistită tuberculoasă, etc.
LEPRA
ETIOLOGIE - Mycobacterium leprae.
Agentul etiologic are infecţiozitate
redusă, doar contactele apropiate şi
de lungă durată pot determina
boala. Este un bacil foarte sensibil la
temperatură ->leziunile se produc în
zonele mai reci ale organismului
(piele - nas, urechi; extremităţi;
cavitate bucală şi tract respirator
superior). Are predilecţie pentru
nervii periferici. În raport cu R
organismului gazdă, dependentă de
răspunsul imun mediat celular, se
descriu două forme de boală: lepra
lepromatoasă şi lepra tuberculoidă.
1. LEPRA LEPROMATOASA -nr mare
de bacili, leziunile progresive.
Multiplicarea bacililor se produce în
absenţa unei reacţii de
hipersensibilizare. MO - agregate de
Mf cu multi bacili fagocitaţi.
Leziunile tisulare se produc în
special datorită compresiunii
exercitate de către aceste agregate
la care se poate adăuga
suprainfectarea în localizările
superficiale. La nivelul organelor
interne afectarea este redusă.
2. LEPRA TUBERCULOIDA - leziuni
morfologice asemănătoare
inflamaţiei tuberculoase, produse în
contextul unei reacţii de
hipersensibilizare la bacili. Numărul
de bacili este redus, boala putând
deveni staţionară. În această formă
apar precoce leziuni nervoase.
ETIOLOGIE
În forma sa dobândită, este o boală
venerică, cu transmitere sexuală,
produsă de Treponema pallidum.
Agentul etiologic este foarte
sensibil la mediul înconjurător,
infecţia producându-se numai prin
contact direct. Fiind foarte mobil,
poate traversa şi mucoase intacte.
Leziunile iniţiale sunt localizate mai
frecvent la organele genitale, dar şi
la limbă, buze, glanda mamară,
degete. poate fi transmis şi
transplacentar, de la mamă la făt
(sifilis congenital).
SIFILIS DOBANDIT
1. Stadiul primar - primele 3 sapt
după contactul infectant. Leziunea
primară, cantonată la locul de
inoculare – NODUL NEDUREROS
dur, palid, cu centru care ulcerează
rapid. Ulceraţia are o baza dura şi
este acoperită de o serozitate care-
i confera aspect lucios şi conţine un
nr mare de treponeme, bolnavul
fiind foarte contagios. Această
ulceraţie este denumită şancru dur.
MO, la baza ulceraţiei-leziuni de
endarterită cu infiltrat inflamator
perivascular Ly-Pls. Obstrucţia prin
tromboză → necroza şi ulceraţia
superficială. Se asociază şi o
limfadenită regională (mai frecvent
inghinală). Bacilii diseminează
sanguin fără a provoca semne şi
simptome. După câteva săpt. de
evoluţie, leziunile dispar spontan,
ulceraţia devine cicatrice conj.
SIFILIS DOBANDIT
2. Stadiul secundar după 2-3 luni (uneori
2 ani) prin diseminăre generalizata a
infecţiei şi a unei reacţii imune – leziuni
multiple simetrice, ale tegumentelor şi
mucoaselor. La nivel cutanat apar:
macule de culoare roz (rozeole
sifilitice), papule, pustule; la nivel
genital, anal, în regiunea perineală,
papulele pot determina formarea de
condylomata lata, leziuni f. infecţioase
diferenţiate de condylomata acuminatum
(cu etiologie virală);
alopecie (prin afectarea foliculilor
piloşi); La nivelul mucoasei buco
faringiene - plăci albe produse prin
hiperkeratoză, care la detaşare lasă
ulceraţii superficiale.
MO- dilatare vasculară şi infiltrat cu
mononucleate (în special Pls, Ly, Mf)
La aceste aspecte se asociază o
limfadenopatie generalizată (cu infiltrat
plasmocitar). Clinic, bolnavul prezintă
sindrom febril şi anemie. Şi leziunile din
acest stadiu se vindecă spontan.
3. Stadiul terţiar – des la 1-30 ani dupa
infectare cu interesarea aparatului
cardio-vascular şi SNC. Prin producerea
gomelor pot fi afectate şi alte organe
(ficat, os, articulaţii, testicul),
tegumentele, mucoasele.
Leziunea caracteristică, goma, reprezintă
o arie localizată de necroză, care MACRO
are aspect galben, este fermă,
încapsulată conjunctiv.
MO aria de necroză este înconjurată de
T.C. infiltrat cu Pls. În evoluţie->
vindecarea prin organizare conj. →
înlocuirea necrozei cu ţesut fibros şi
distorsionarea organului respectiv.
AORTITA SIFILITICA prima porţiune
a aortei, deasupra valvulelor.
MO - infiltrat limfo-plasmocitar în
jurul vasa-vasorum, cu extindere la
nivelul mediei. Leziunile de ischemie
consecutive → ↓ focalizată a R
peretelui vascular → anevrism
Sifilisul neurologic afectează
aproximativ 2% din infectati
1. Sifilis meningovascular afectarea
vaselor meningelui şi meningită cu
lezare parenchimatoasă secundară.
MACRO - exudat opac, gălbui care
acoperă un meninge cu mici
nodularităţi. MO - infiltrat Ly-Pls în
spaţiul subarahnoidian şi pia mater,
care se poate extinde perivascular
în parenchim. Prin proliferarea
fibroblastelor şi a capilarelor=> gome
2. Sifilisul parenchimatos
- Tabes dorsalis coloane P. spinale
şi a rădăcinilor P. lombare, cu
degenerarea axonilor şi a tecilor de
mielină. Clinic- pierderea sensib.
proprioceptive la picioare.
- Paralizie generalizată asociată cu
distrucţia ţesutului cerebral. MACRO
circumvoluţiile sunt atrofiate, în
special la nivelul lobilor frontali. MO
infiltrat Ly-Pls în leptomeninge.
Neuronii-procese degenerative
precoce-anoxie prin leziuni capilare.
în primul stadiu, dg pe treponeme în
serozitatea şancrului-fond intunecat
în stadiile următoare, dg prin teste
serologice.
SIFILIS CONGENITAL
infecţie transplacentară a fătului, cu
avort sau naştere prematură de făt
mort. La examenul necroptic- multe
gome micro viscerale. La naşteri
ulterioare, efectele sunt progresiv
mai puţin severe, permiţând
supravieţuirea: rash papular,
ştirbirea în semilună a incisivilor
(dinţi Hutchinson) şi mai târziu,
neurosifils, keratită interstiţială
(soldată cu orbire).
ACTINOMICOZA
ca o supuraţie cronică, mai frecvent
mandibular în reg. gonionului, dar şi
ileo-cecal sau pulmonar. produsă de
bacilul Actinomyces israeli, germen
saprofit bucal. Duce abcese multiple
înconjurate de ţesut de granulaţie
cu Mf încărcate cu lipide (conturul
abceselor galben). În evoluţie→
traiecte sinusale/fistule prin care se
descarcă un puroi cu aspect grunjos
riziform. MO al unei granule de puroi
-colonii de Actinomyces înconjurate
de multe PMN integre şi degradate.
BOALA ZGARIETURII DE PISICA
infecţie autolimitata produsă de un
G- manifesta prin limfadenopatie
regională (mai frecvent cervicală
sau axilară) cu debut uneori la
intervale lungi de timp după o
zgârietură de pisică- sapt. mai
frecventă la copii. MO- granuloame
tuberculoid-like în ggl afectaţi, în
jurul capsulei şi în pereţii venelor de
drenaj, cu aspect de abcese stelate
(colecţii de PMN înconjurate de
celule epitelioide în palisadă).
INFLAMATII FUNGICE
grup heterogen de microorg care
det. inflamaţie cu caracter
granulomatos şi uneori cu
eozinofile. Infecţia este denumită
micoză şi poate fi sup sau prof.
● CANDIDOZA (MONILIAZA)
cea mai frecventă cauză de infecţie
fungică. În ţesut - spori/ filamente
miceliene, puse în evidenţă prin
PAS, Gram, sau argentice.
Candida albicans poate fi prezentă
şi la persoane normale, în cavitatea
bucală, vagin. Infecţia locală-
proliferare superficială, consecutiva
tratamentelor cu AB care suprimă
flora bacteriană normală. Invazia
profundă apare la persoane cu
imunodepresie, DZ. În inoculare
directa în fluxul sanguin la pacienţi
imunodeficitari -> candidoză
diseminată severă.
HISTOPLASMOZA
infecţia aerogenă cu Histoplasma
capsulatum din excrementele
păsărilor. Poate fi cauză de infecţii
acute şi cronice pulmonare sau
infecţii sistemice, la gazde
imunodeficitare. Leziunile pulm.
mimează TBC, se extind local şi
necrozează → caverne. Uneori-
diseminări hematogene
asemănătoare cu TBC miliară.
MO - granuloame din agregate de
MF în care se poate identifica
agentul etiologic (aspect important
pt diagnosticul diferenţial cu
tuberculoza sau sarcoidoza).
ASPERGILOZA CISTICERCOZA
infecţie aerogenă cu Aspergillus Taenia solium poate să se manifeste
fumigatus.si afectează numai prin disconfort abd. determinat de
imunodeprimate, manifesta pulmonar sub parazitul adult intestinal sau printr-o
formă de: Aspergiloză alergică (aspect simptomatologie neuro-psihică
clinic de astm,Pneumonie sau Aspergilom alarmantă (convulsii, HTintracranian
(mase de filamente miceliene în leziuni tulburări mentale) în situaţia
cavitare preexistente- caverne, abcese localizării cerebrale a chisturilor.
cronice, bronşiectazii).De la o aspergiloză Infestarea cu paraziţi adulţi se
pulm. se pot produce diseminari sist. cu produce prin ingestia cărnii de porc
însămânţări 2ry şi dezvoltarea de abcese care conţine cisticerci de T. solium,
la valvule cardiace, creier, rinichi insuficient tratată termic. În intestin,
se ataşează la perete şi eliberează
INFLAMATII CU PROTOZOARE
proglote cu ouă în materiile fecale.
TOCOPLASMOZA- Toxoplasma gondii,
Ingestia acestora este urmată de
rezervorul de infecţie - pisica. Testările
au dovedit că o mare parte din populaţie formarea larvelor care vor penetra
peretele intestinal şi vor disemina
prezintă infecţie inaparentă. Boala se
hematogen în ţesuturi unde se vor
poate transmite de la mamă, la făt
închista. Cisticercii pot fi localizaţi în
(infecţie intrauterină în toxoplasmoza
orice ţesut,mai des în creier, muşchi,
congenitală) sau digestivă, în
piele, miocard. Ei au aspectul unor
toxoplasmoza dobândită.
vezicule cu lichid clar, cu perete alb,
Toxoplasmoza congenitală reprezintă
sau opalescent care conţin scolexul
forma de boală cea mai severă, cu
invaginat. Cât timp larva este intactă
encefalită, hidrocefalie. La examenul
reacţia inflamatorie este redusă;
necroptic- multiple arii de necroză
dacă se rupe, antrenează o
lichefiată care creează geode în cortex,
inflamaţie granulomatoasă de corp
nucleii cenuşii centrali şi ventriculii L
străin → fibroză şi calcificări.
subependimar. MO- în jurul ariilor de
ECHINOCOCOZA(BOALA HIDATICA)
necroză - acumulări de Mf. Pentru dg
este importantă evidenţierea trofozoizilor Rezervorul de infecţie- câinele, care
şi a chisturilor (Mf încărcate cu trofozoizi) elimină ouă de paraziţi în fecale.
Ingestia, cel mai frecvent de legume
Toxoplasmoza dobândită se produce la
contaminate insuficient spălate, sau
persoanele cu rezistenţă scăzută;
leziunile se cantonează în ggl limfatici, în o igienă insuficientă, aduc ouăle în
duoden -> diseminarea hematogenă
special cei laterocervicali → limfadenită
în ţesuturi cu dezvoltarea chisturilor.
spontan reversibilă. Pe un fond de
depresie imună → leziuni de pneumonie, Chisturile uniloculare (cele mai
frecvente) sunt determinate de T.
miocardită, encefalită.
echinococcus granulosus. Chisturile
multiloculare, mai rare, sunt produse
de T. echinococcus multilocularis sau
T. echinococcus vogeli. Localizările
cele mai frecvente sunt: hepatic (2/3
din cazuri) sau pulmonului (dar şi în
splină, rinichi, os, miocard, creier).
Intratisular, larvele antrenează iniţial o
reacţie inflamatorie c. cu Mf şi Eo.
Unele larve vor fi distruse, altele se vor
închista. Iniţial, dimensiunile sunt MO,
evolutiv însă, pot atinge 10-15 cm.
Peretele chistului -strat intern nucleat
(strat germinativ sau membrana
proligeră) şi un strat ext. anucleat, opac
În exteriorul acestui perete, reacţia
inflamatorie asociată cu fibroblaste ->
capsule conjunctive. În interiorul
chisturilor, membrana proligeră ->
vezicule fiice, iar scolecşii -> nisipul
hidatic. Evolutiv chistul poate calcifica
COMPLICATII
- compresiune pe organele vecine;
- suprainfecţie;
- ruptura chistului cu diseminarea
veziculelor fiice, uneori, şoc anafilactic
INFLAMATIA GRANULOMATOASA DE
CORP STRAIN
evoluează în general fără necroză
1. materiale endogene: ◦ particulate :
sticlă, metale, ulei;
◦ sintetice : materiale de sutură
◦ vegetale : celuloza (prin contaminare
fecală a ţesuturilor în condiţiile unei
fistule).
2. materiale endogene: fire de păr,
keratină, colesterol, uraţi, ş.a.
→ reacţie inflamatorie cronică
granulomatoasă cu celule gigante de
corp străin (cu nuclei multipli,
dispuşi dezordonat în celulă).
INFLAMATIE GRANULOMATOASA
IDIOPATICA
● SARCOIDOZA
leziuni granulomatoase multiple cu
localizare diferită: ggl. limfatici,
pulmon, piele, splină, glob ocular,
glande salivare, ficat, os.
Granuloamele sunt asemănătoare
celor din TBC, dar nu prezintă
necroză de cazeificare (formate din
celule epitelioide, ocazional celule
gigante şi câteva Ly la periferie).
Celulele gigante pot conţine incluzii:
corpi laminaţi alcătuiţi din calciu şi
proteine (corpi Schaumann) sau
incluzii stelate (corpi asteroizi). În
stadii avansate, leziunile ->fibroză şi
hialinizare. Dg histopatologic este
unul de excludere, leziuni similare
apărând şi în berilioză, unele infecţii
micobacteriene şi fungice.
Sarcoidoza cel mai frecvent →
adenopatie hilară bilaterală sau
afectare pulmonară vizibilă radio.
Leziunile pulmonare pot uneori mima
TBC miliară. Evoluţie nepredictibilă,
cu caracter acut sau cronic, uneori
cu remisiuni spontane sau după
corticoterapie. Leziunile oculare pot
conduce la orbire, cele pulmonare,
prin fibroză interstiţială, la CPC.
Diagnosticul se bazează pe aspecte
clinice, distribuţia leziunilor şi
excluderea TBC, brucelozei,
beriliozei. Testul Kweim (injectare i.d.
de suspensie sterilă obţinută din
leziuni) este pozitiv, cu un maxim la
6 săpt, testul la tuberculină este
negativ. În mod caracteristic Ly T
sunt ↓Th/Ts redus de la 2/1 la 0.8/1
→deficit de raspuns T in sange perif.
la nivelul leziunii T sunt crescute
Th/Ts este 10/1. Este posibil ca LyTh,
prin secreţia de limfokine, să fie
responsabile de influxul de monocite
leziunile de alveolită, granuloamele
fără cazeificare şi fibroza progresivă
pulmonară.
BOALA CROHN
leziuni inflamatorii şi ulcerative cu
aspect discontinuu, oriunde in TGI
dar mai des in ileonul distal (ileită
terminală sau regională), colonului
(colită granulomatoasă) şi în
regiunea anală şi peri-anală.
Patogenia bolii nu este cunoscută
agenţi infecţioşi, factori de mediu,
predispoziţia genetică, mecanisme
imune.
MO- dg pe caracterul transmural al
inflamaţiei cronice, des asociată cu
formare de granuloame epitelioide
(care pot fi prezente şi în ganglionii
regionali). La aceste aspecte se
adaugă ulceraţiile punctiforme şi
fisurile, fibroza submucoasă →
stricturi,hiperplazia limfoidă, edemul.
Caracterul segmental al leziunilor
este de ajutor în precizarea dg.
Pacienţii pot avea complicaţii
sistemice (spondilită anchilozantă,
eritem nodos, artrite, uveită,
colangită sclerozantă) şi au un risc↑
de adenocarcinom gastro-intestinal
GRANULOMATOZA WEGENER
granuloame cu necroză in tractul
resp. vasculită granulomatoasă a
vaselor mici/medii şi GN focală, des
cu semilune. Mecanism, probabil
imun (asemănarea cu poliarterita
nodoasă, răspuns la imunosupresie
VINDECAREA
=capacitatea corpului de a înlocui
celulele moarte şi de a repara
ţesuturile dupa factoriiagresori.
● Regenerarea- înlocuirea celulelor
lezate cu alte celule de acelaşi tip,
uneori cu restabilire morfo-funcţională
completă
● Repararea conjunctivă (fibroza) care
presupune înlocuirea ariei lezate cu
T.C. → cicatrice.
Cele două procese implică mecanisme
similare (migrarea, proliferarea
şi diferenţierea celulelor pe fondul
unor interacţiuni strânse cu matricea)
REGENERAREA
Celulele corpului în raport cu
capacitatea regenerativă:
● celule labile (se divid continuu).
*celulele epiteliilor de suprafaţă-
pierdere continuă şi înlocuire
permanentă din straturile profunde;
*celulele mucoaselor canalelor
excretorii
*epiteliul cilindric al TGI şi uterin;
*epiteliul tranziţional;
*celulele măduvei hematogene şi ale
ţesuturilor hematopoietice.
Regenerarea ->proliferare stem →
diferentiere. In leziuni epidermice
superficiale, celulele de la marginile
pierderii de substanţă, ca şi cele de la
nivelul coletului glandelor anexe, vor
prolifera şi se vor deplasa, acoperind
unicelular defectul. Ulterior, de la bază
spre suprafaţă, se va reconstitui
grosimea normală a epidermului, iar
crusta de suprafaţă, care a avut rol
protectiv, se va detaşa.
La TGI -pierderile de substanţă care
interesează mucoasa =>vindecate prin
regenerare epiteliala; când ulceraţia
interesează şi zone mai profunde, ca
stratul muscular → reparare conj. În
aceste procese, un rol important are
inhibiţia de contact care controlează
proliferarea şi deplasarea celulelor
● celule stabile - nivel ↓ de replicare,
dar care pot să se dividă rapid sub
acţiunea unor stimuli şi să reconstituie
ţesutul de origine.
*celulele parenchimatoase ale
viscerelor(ficat, pancreas, rinichi);
*celulele mezenchimale: fibroblaste,
celule musculare netede);
*celulele endoteliale.
Deşi aceste două grupe de celule
prezintă capacitate regenerativă,
pentru restabilirea structurii normale
sunt importante şi interrelaţiile celulă-
matrice, deci menţinerea neafectată a
matricei suport. dacă reţeaua de
reticulină după agresiuni hepatice este Matricea extracelulară este produsă
păstrată, regenerarea poate duce la
refacere morfo-funcţională; dacă
aceasta este distrusă, regenerarea se colagenul. În cursul vindecării
produce dezordonat, iar vindecarea
presupune reparare conjunctivă →
fibroza, în ciroza hepatică sau abcese ţesutul de granulaţie → cicatrice
hepatice. În mod similar, în rinichi,
distrugerea celulelor epiteliale tubulare  colagenul, activează şi
este urmată de regenerare dacă
membrana bazală este integră;
structuri ca glomerulii însă nu vor
putea regenera, fiind reparaţi prin
fibroză.
● celule permanente, care pierd
capacitatea de diviziune post-natal
(neuronii, fibrele musculare striate,
fibrele miocardice). În aceste
ţesuturi vindecarea se poate
produce doar prin reparare conj.
Astfel, în SNC, neuronii distruşi sunt
sunt înlocuiţi prin proliferarea
celulelor gliale. Dacă numai axonul
este distrus, regenerarea poate avea
loc fie de la corpul celular, fie de la
segmentul axonal proximal restant,
rezultatele depinzând de apoziţia cu
segmentul distal. Controlul
regenerării, ca şi al creşterii normale,
se află sub influenţa factorilor de
creştere (EGF, PDGF, FGF, VEGF,
TGFβ) Aceştia induc proliferare
celulară prin modularea expresiei
genelor implicate în controlul
creşterii normale - protooncogene.
Unii factori pot determina alterarea
acestor gene şi transformarea lor în
oncogene → semnale permanente
de fibroblaste, iniţial bogată în
proteoglicani, apoi predomina
colagenul ↑, iar nr. de fibroblaste
active şi de vase sanguine ↓
fibroasă. unii din factorii de creştere
metaloproteinazele implicate în
degradarea matriciala → formarea
cicatricii cu fibrocite, colagen dens,
fragmente de ţesut elastic, matrice
extracelulară şi rare vase.
1. ţesut de granulaţie vascular
alcătuit din reţele de capilare de
neoformaţie, Mf şi fibroblaste
2. ţesutul de granulaţie fibro-
vascular înlocuieşte defectul tisular.
3. Mf dispar, fibroblastele
proliferează şi secretă colagen,
unele vase devin arteriole şi venule,
capilarele încep să regreseze.
În continuare, fibroblastele
proliferează mult, se aranjează
uniform, cu colagen orientat in directia
liniilor de forta, miofibroblastele →
contractie cu reducerea V ariei
respective (tesut de granulatie fibros)
4. Fibroblastele → fibrocite, colagen
dens si vascularizatie mult redusa →
cicatrice conjunctiva
ORGANIZARE CONJ.
~repararea -înlocuirea prin
ţesut conjunctivo-vascular
de neoformaţie a unor
materiale solide, neviabile
- ariile de necroză,
trombuşii, reţelele de
fibrină->cicatrici. În stadiile
precoce->ţesut de
granulaţie,deseori pe baza
unei reţele de fibrină, iar Nf
si Mf lizeaza şi elimina
resturile tisulare moarte->
maturizarea şi transf.
progresivă într-un ţesut
fibros bogat în colagen.
EXEMPLE
- organizarea unor exudate
fibrinoase abundente →
sechele definitive,
aderenţe fibroase. În
pneumonia lobară, prin
organizarea exudatului
intra-alveolar ->carnificaţia
pulmonară;
- organizarea arii de infarct
hematoame, trombusi,
necrozei de cazeificare cu
inlocuire completa
/incapsulare conjunctiva
VINDECAREA PLAGILOR
1. inducerea unui răspuns inflamator
acut la factorul etiologic;
2. regenerarea celulelor
parenchimatoase;
3. migrarea şi proliferarea celulelor
parenchimatoase şi Ale T.C.
4. sinteza de proteine pentru matricea
extracelulară;
5. remodelarea T.C. şi a parenchimului;
6. colagenizarea şi ↑ R în aria plăgii.
● Vindecarea plăgilor incizate (de
primă intenţie)
Plăgile prin incizie sunt curate, cu
minimă pierdere de substanţă (celule
epiteliale de suprafaţă, celule conj. şi
anexe ale pielii) şi o bună afrontare a
marginilor. vindecarea se poate
produce rapid, fără dificultăţi. În
spaţiul dintre cei doi versanţi, din
vasele sanguine secţionate →cantitate
minimă de sânge care coagulează şi
care conţine fibrină. Deshidratarea
părţii superficiale a coagulului ->
crusta de suprafaţă care ajută la
menţinerea curată a plăgii. Fibrina
precipitată realizează punţi între cei
doi versanţi. La margini apar PMN care
ulterior se deplasează spre coagul şi
încă de la 24 de ore, epidermul de la
margini începe să crească prin
activitatea mitotică a celulelor bazale.
La 48 de ore, prin proliferare se
creează, sub crusta de suprafaţă, un
strat epitelial unicelular continuu. În
următoarele zile PMN sunt înlocuite de
Mf, ţesutul de granulaţie invadează
reţeaua de fibrină din spaţiul de incizie
capilarele de neoformaţie se dezvoltă,
iar fibroblastele secretă fibre de
colagen care vor suda versanţii
prin proliferarea celulelor epiteliale, 3. epiteliul continuă să prolifereze →
în ziua 5 epidermul redevine de la 2 sapt → acoperire epiteliala
grosime normală. În S2 continuă completa. Fibrele de colagen se
proliferarea fibroblastelor şi orientează transversal, nr de vase de
acumularea fibrelor de colagen, neoformaţie şi celule începe să ↓
permeabilitatea vasculară revine la 4. La câteva luni (dependent de V de
normal, edemul local dispare, iar ţesut de granulaţie şi de suprafaţa
vasele regresează. În final => epitelială) procesul este finalizat prin
cicatrice acoperită de epiderm apariţia unei cicatrici conj, iar
intact, cu R ~ ţesuturilor din jur. grosimea epidermului este normală.
Singurele defecte reziduale sunt Diferente vindecare secundara fata
absenţa reconstituirii reţelei de fibre de cea primara
elastice din derm şi a anexelor -reacţie inflamatorie mai intensă;
dermului care au fost distruse. - ţesut de granulaţie mai mult;
- contracţia plăgii.
Vindecarea plăgilor anfractuoase (de
R cicatricii ajunge la sfârşitul primei
secundă intenţie)
săptămâni la 10% din N, în luna 3 -
Când plăgile sunt largi, cu pierdere
70-80%, rămânând la acest nivel
extinsă de ţesut (infarcte,
toată viaţa.
ulceraţii inflamatorii, abcese),
procesul de reparare este mai FACTORI SISTEMICI
complicat. Durata depinde de V - deficitul de vitamina C are efect
pierderii de substanţă şi de factori inhibitor asupra sintezei de colagen);
care pot interfera vindecarea. malnutriţia ↓vindecarea şi R la boală
1. zona de perdere de substanţă este - factori metabolici (DZ întârzie
umplută cu sânge şi fibrină → la vindecarea)
periferie apare reacţie inflamatorie - starea circulaţiei (cantitate
acută intensă. Celulele inflamatorii insuficientă de sânge);
vor îndepărta resturile neviabile prin - factori endocrini: glucocorticoizii -
şi treptat, ţesutul de granulaţie va antiinflamatori, inhibă sinteza de
umple defectul tisular. colagen şi contracţia plăgii;
2. După câteva zile miofibroblastele - tumorile maligne prin malnutriţie şi
contracta plaga, iar între resturile de caşexie, cât şi prin efecte locale;
suprafaţă şi ţesutul viabil subjacent - vârsta: la copii plăgile sau fracturile
→ strat epitelial continuu, unicelular, se vindecă mai rapid; la vârstnici
prin proliferarea celulelor bazale. capacitatea de reparare a ţesuturilor
Progresiv, resturile de suprafaţă sunt lezate este mai redusă;
îndepărtate, baza plăgii are un - imunosupresia;
aspect granular datorită anselor - denervarea creşte vulnerabilitatea
capilare tisulară.
FACTORI LOCALI Unirea capetelor osoase COMPLICATII fibros->falsă articulaţie ->
-infecţia;stress mecanic; corpi străini; osificare directă, determinată 1. Embolie lipidică (în plămân, creier, pseudartroză între capetele
dimensiunea, localizarea,tipul de plagă. de activitatea celulelor osteogene rinichi) prin antrenarea picăturilor fracturate.
COMPLICATII din calusul medular şi periosteal; lipidice eliberate din măduva 4. Interpunerea de părţi moi între cele
1. deficit de formare a cicatricei: unire fibroasă iniţială, cu distrusă în venulele locale; este o două capete fracturate împiedică
dehiscenţă; ulcerare (datorită colagenizare densă şi osificare complicaţie în fracturile oaselor lungi procesul de vindecare. Alinierea
vascularizării deficitare). lentă ulterioară. 2. Infecţia se poate solda cu o defectuoasă prelungeşte acest proces
2. formare excesivă: Masa de os nou format, care osteomielită cronică. Aceasta este şi → calus voluminos, neregulat →
keloid (acumulare excesivă colagen); uneori poate conţine şi insule de mai frecventă în fracturile în care deformare permanentă a osului şi
mugure cărnos (acumulare excesivă cartilaj, este denumită CALUS; este afectat şi tegumentul riscul dezvoltării unor leziuni
de ţesut de granulaţie); partea din cavitatea medulară suprajacent (fracturi deschise). degenerative la nivelul articulaţiilor
desmoid (proliferare exuberantă a constituie calusul intern, iar cea în 3. Mobilizarea continuă a adiacente (osteoartroză).
fibroblastelor care determină aspecte relaţie cu periostul, calusul extern. fragmentelor fracturate → formare 5. Când fractura nu s-a produs pe un
pseudotumorale). După 3-4 săptămâni, sudura excesivă de calus, cu resorbţie os normal, ea este denumită fractură
3. contracţie exagerată a plăgii, care capetelor fracturate începe să incetinita -> complicaţii prin patologică. Uneori, pentru vindecarea
determină contracturi, retracţii şi devină fermă prin mineralizarea compresiune pe ţesuturi adiacente. fracturii, poate fi necesară rezolvarea
diformităţi ale ţesuturilor. calusului; pentru o perioadă lungă Dacă mobilizarea este mai amplă, nu leziunii preexistente.
de timp ostoblastele şi se poate face osificarea, iar ţesutul
VINDECAREA FRACTURILOR
osteoclastele sunt active, osul
Imediat după fracturare, prin ruperea
spongios este înlocuit prin os
vaselor din cavitatea medulară ->
lamelar -> remodelarea calusului
hemoragie cu hematom la nivelul osului,
după direcţia liniilor de forţă
şi părţile moi adiacente. Hematomul
mecanică; cavitatea medulară se
facilitează repararea -> bază pentru
reface. Reconstrucţia osului poate
creşterea celulelor. Capetele osoase
dura luni de zile, locul de fractură
sunt devitalizate şi necrozează.
putând deveni, în final, aproape
 În primele zile - reacţie inflamatorie
invizibil
cu exudat. Mf indeparteaza resturile
vindecarea fracturilor presupune
tisulare şi coagulul →reţea de fibrină.
organizare conjunctiva a leziunilor
După o săptămână → proces de
moi adiacente, regenerare prin
regenerare precoce → formarea
activitatea c. osteogene care
calusului provizoriu: reţeaua de fibrină
unesc capetele fracturate.
va fi invadată de fibroblaste şi
osteoblaste, iar celulele stratului intern
al periostului proliferează → acopera
cortexul fiecărui capăt osos.
medular, Mf fagocitează ţesutul
necrozat, iar osteoclastele-> rezorbţie
De os spongios si suprafata endosteala
a cortexului necrozat → osteoblastele
prolifereaza → os spongios nou.