TUMORI
celulelor mezenchimale, aceasta care au aspecte MACRO de tumori
Modificarea de bază - pierderea
capacităţii de a răspunde la stimulii
reglatori ai creşterii celulare normale.
Neoplasmele au un grad de autonomie
prin proliferare continuă, dar depind
de gazdă prin vase nutriţie şi irigare.
Termenul de „tumoră” a fost iniţial
aplicat unei măriri de volum a unei
regiuni datorită formării exudatului.
inflamator. Cancer= tumorile maligne
sunt neregulate, infiltrative şi aderente
la structurile din jur, asemănătoare
unui crab (sau rac).
TERMINOLOGIE
COMPONENTE
parenchimul tumoral din totalitatea
celulelor transformate proliferate
stroma -ţesut conjunctiv şi vase.
Deşi parenchimul reprezintă celulele
proliferate care dau numele tumorii,
tipul de proliferare şi evoluţia, este
dependent de stroma pe care o
stimulează. În unele tumori suportul
stromal este redus → consistenţă
moale şi aspect MACRO cărnos (de
unde termenii de encefaloid, medular).
Alteori celulele tumorale stimulează
formarea unei strome colagene reacţie
denumită „desmoplastică”.
Unele tumori (ex. cancerul de glandă
mamară) sunt dure datorită
desmoplaziei,
fiind etichetate cu termenul descriptiv
de „schir”. Tumorile benigne sunt în
general denumite prin adăugarea
sufixului „oma” la denumirea celulei
transformate de origine.
→În cazul tumorilor benigne ale
epiteliale sau/şi mioepiteliale din
este regula de denumire
Tumorile epiteliale benigne - unele
sunt denumite după celula de
origine, altele după arhitectura MO
(ex. Papilom) Polipul este doar un
aspect MACRO, MO aspectele
variaza de la procese inflamatorii, la
procese neoplazice precum
adenomul sau carcinomul.
Principalele tumori epiteliale benigne Tumorile maligne cu origine
sunt adenomul şi papilomul.
Termenul „adenom” este aplicat
neoplasmelor epiteliale benigne care straturi germinale: carcinoame ale
derivă din glande exo/endocrine şi
organe parenchimatoase cu
formarea unor aspecte variate
glandulare sau cordonale.
În organele parenchimatoase,
adenoamele apar MACRO ca
formaţiuni nodulare cu capsulă
incluse în ţesutul de origine (ex.
adenom de tiroidă, hepatocelular
corticosuprarenală, renal)
Dacă celulele proliferate au
capacitatea de secreţie → cavitate
delimitată de celulele proliferate,
tumora fiind denumită chistadenom
(ex. ovarian)
Când epiteliul proliferează →
proiectii în cavitate, tumora ->
chistadenom papilifer (ovarian,
pancreatic).
Când apare în organe cavitare → diferenţiere divergenta → tumori
proiecţii vizibile MO la nivelul
mucoasei → polip adenomatos
(constituit din elemente glandulare). componente epiteliale dispersate
“Papilom” = tumori epiteliale benigne Elementele celulare ar deriva din c.
vegetante cu proiecţii vizibile glandele salivare (denumirea de
papilare sau aspecte MO în care adenom pleomorf) Şi fibroadenomul
epiteliul proliferat este dispus pe axe de glandă mamară este considerat o
conjunctivo-vasculare digitiforme tumoră mixtă deoarece conţine un
(ex. scuamocelular, urotelial). amestec de elemente ductale
proliferate (adenom) incluse într-un
ţesut fibros lax (fibrom). Deşi s-a
demonstrat monoclonalitatea numai
pentru componenta fibroblastică
(neoplazică), proliferarea elementelor
epiteliale fiind indusă de aceasta,
epitelială → CARCINOAME. termenul de fibroadenom este
epiteliile derivă din toate cele trei menţinut. Tumorile mixte cu aspecte
multiple nu trebuie confundate cu un
tegumentului (ectoderm), ale teratom care este alcătuit din celule
epiteliului tubular renal (mezoderm) mature/imature sau ţesuturi
sau epiteliul intestinal (endoderm) reprezentative din mai mult decât un
strat germinal, uneori chiar din toate
Carcinoamele sunt:
cele trei foiţe embrionare.
carcinom scuamocelular
Teratoamele au originea în
(epidermoid) ~ epiteliu
pluristratificat scuamos kera/nekera celulele totipotente prezente în
gonade şi uneori sechestrate în
şi adenocarcinom - epiteliile
resturile embrionare la nivelul liniei
unistratificate ale glandelor şi
mediane a corpului. Aceste celule
organelor parenchimatoase, cu
au capacitatea de a se diferenţia în
capacitatea de a forma structuri
orice tip de celulă → pot aparea
glandulare în tumorile diferenţiate.
concomitent plaje de os, epitelii,
Uneori celulele tumorale nu sunt
diferenţiate, tumorile fiind denumite muşchi, ţesut adipos, nervos, etc.
Când toate componentele sunt bine
carcinoame puţin diferenţiate.
diferenţiate, tumora este denumită
majoritatea neoplasmelor sunt teratom chistic matur şi are evoluţie
monoclonale. În cursul proliferării, benignă. Când componentele sunt
celula stem poate prezenta o imature, tumora este denumită
teratom imatur, malign. Există
mixte. Un exemplu este tumora denumiri mai puţin raţionale, ca
mixtă a glandelor salivare, cu limfom, mezoteliom, melanom,
seminom, care sunt însă intrate în
într-o stromă fibromixoidă, uneori cu terminologia curentă medicală.
formarea de insule de cartilaj sau os.
HAMARTOM =malformaţie localizată,
constituită din componente tisulare
locale, dar dispuse într-o arhitectură
dezorganizată. Hamartomul hepatic
→ hepatocite mature, vase sanguine şi
posibil canale biliare dispuse dezordonat
Hamartomul pulmonar este un nodul din
insule de cartilaj, bronşii şi vase sangv.
CORISTOM = anomalie congenitală ne-
neoplazică. Constă într-un rest
heterotopic de celule mature (noduli de
parenchim pancreatic matur incluşi
în submucoasa stomacului, duodenului
sau intestinului subţire).
CARACTERELE GENERALE ALE
NEOPLASMELOR BENIGNE ŞI MALIGNE
gradul de diferenţiere şi anaplazia, rata
de dezvoltare a tumorii, invazia locală şi
metastazarea.
Diferenţierea şi anaplazia se referă
numai la celule transformate care
constituie parenchimul tumoral. Stroma diferenţiate de la TGI, intestinal,
nu constituie un element de distincţie
între neoplasmele benigne şi cele
maligne. Cantitatea stromei →
consistenţa unei tumori.
În tumorile benigne, mitozele sunt foarte
rare şi au o configuraţie N.
Anaplazia = lipsa totală de diferenţiere şi
constituie unul din caracterele de bază
ale tumorilor maligne.semnifică
„întoarcerea la celulele embrionare”,
prezintă un pleomorfism marcat (variaţie
mare a dimensiunilor şi formelor).
Caracteristic, nucleii sunt extrem de
hipercromatici şi mari. Raportul nucleu
/citoplasmă este aproape 1:1(comparativ
cu 1:4, 1:6 în celulele normale).
Pot aparea celule gigante tumorale
Nucleii anaplazici prezintă variaţii
de dimensiuni şi formă şi uneori au
aspecte bizare. Cromatina-grămezi
voluminoase, iar nucleolii pot fi
mari. Mai important este numărul
mare de mitoze, unele atipice, cu
fusuri cromatiniene multiple, cu
aspect tripolar sau quadripolar. C.
anaplazice pierd polaritatea fiind
dispuse la întâmplare. Celulele
tumorale pot să formeze mase
solide sau plaje, fără să respecte
arhitectura ţesutului de origine (de
exemplu structura glandulară).
Deci anaplazia - modificarea
extremă în creşterea celulară
din spectrul proliferărilor celulare.
Formele histologice diferenţiate
► Adenocarcinoamele bine
prostata,mamar, formează glande afecteze ritmul lor de creştere.
care sunt similare celor normale.
► Carcinoamele papilar şi folicular localizate în şaua turcească pot să
sunt forme diferenţiate ale
carcinomului tiroidian.
► Carcinomul trabecular sau
cordonal cu producere de bilă - o Rata de proliferare a tumorilor
formă diferenţiată a carcinomului
hepatic.
Tumorile alcătuite din elemente
diferenţiate şi elemente puţin
diferenţiate în proporţie egală sunt proliferare rapidă → apariţia unei
etichetate drept adenocarcinoame subclone agresive de celule
moderat diferenţiate.
Caracterele funcţionale ale celulelor Alte tumori maligne cresc lent, iar în
canceroase cazuri excepţionale pot stagna sau
●Celulele maligne diferenţiate→ disparea spontan prin necroză
aspecte funcţionale~cu cele N tumorală (coriocarcinom gestaţional)
 carcinoamele scuamoase
INVAZIA LOCALA
diferenţiate produc cheratină;
Un neoplasm benign rămâne localizat
 carcinoamele hepatocelular
la locul de origine, nu are cap. De a
diferenţiate produc bilă.
infiltra, invada sau metastaza la
● cancerele anaplazice - funcţii
distanţă, aşa cum se întâmplă
celulare embrionare sau, prin
în cancer. tumorile benigne ca
depresarea unor gene -> capacităţi
fibroamele şi adenoamele se măresc
funcţionale aberante. De exemplu,
încet prin expansiune şi comprimă
carcinoamele bronhogene pot
ţesuturile din jur -> formarea unei
produce hormoni ACTH, glucagon
capsule care le separă de ţesutul de
paratiroidian-like, insulină
origine. Această capsulă este formată
RATA DE CRESTERE din stroma nativă a ţesutului din jur pe
De exemplu, leiomioamele uterine măsură ce celulele parenchimatoase
sunt influenţate de nivelul sanguin al se atrofiază sub presiunea expansiunii
h. estrogeni → cresc rapid în timpul tumorale şi din stroma tumorii. Totuşi,
sarcinii şi încetează să se dezvolte nu toate tumorile benigne sunt
sau chiar se atrofiază devenind încapsulate. Astfel, leiomiomul nu
fibroase, hialinizate şi calcificate prezintă capsulă, fiind delimitat de
după menopauză. circulaţia ţesuturile din jur printr-o zonă
sanguină a tumorilor benigne pot să comprimată a miometrului N şi un plan
de clivaj. Alte tumori benigne, cum
Adenoamele glandei hipofize sunt cele vasculare din derm sau din
organele profunde, au chiar un
se micşoreze la un anumit moment caracter infiltrativ. încapsularea este
deoarece dimensiunile mari → un caracter al tumorilor benigne, dar
compresie pe vasele sanguine. absenţa capsulei nu semnifică un
aspect de malignitate.
maligne se corelează cu nivelul lor
de diferenţiere. Unele tumori maligne
cresc încet timp de mai mulţi ani,
apoi pot intra într-o fază de
transformate.
Tumorile maligne cresc prin infiltrare,
invazie, distrucţie şi penetrare.
Tumorile maligne nu sunt încapsulate,
deşi unele pot să prolifereze lent,
comprimând ţesuturile din jur şi
formând o pseudocapsulă. În
aceste situaţii MO poate evidenţia
celule canceroase care penetrează
marginea şi infiltrează structurile
adiacente. Modul infiltrativ de
creştere impune excizia chirurgicală
largă, cu o cantitate mare din ţesutul
normal din jur, Vulnerabilitatea
ţesuturilor la invazie este diferită -
fibrele elastice sunt mult mai R decât
fibrele colagene. Această diferenţă
poate fi în relaţie cu raportul înalt
dintre metaloproteinaze (colagenaze)
şi elastază din tumorile maligne
invazive. Totuşi colagenul dens,
compact, ca cel din tendoane,
membrane, capsule articulare, rezistă
la invazie mult timp. Arterele sunt mai
rezistente decât venele şi limfaticele.
În concluzie, metastazarea şi invazia
locală cu aspect penetrant şi
distructiv sunt caracterele cele mai
importante care diferenţiază tumorile
maligne de cele benigne.
METASTAZAREA
dezvoltarea de implante tumorale
secundare, la distanţă şi în
discontinuitate faţă de tumora 1ry.
Excepţii majore sunt tumorile SNC si
carcinomul bazocelular al pielii.
Ambele au caracter foarte invaziv
local, dar dau foarte rar metastaze. La măduvei rahidiene.
cealaltă extremă sunt sarcoamele
osteogene care la dg au deja
metastaze pulmonare.
Aproximativ 30% din bolnavii nou dg
- metastaze la dg, 20% care au
metastaze oculte. În general, cu cât
tumora primară este mai mare şi mai
anaplazică, cu atât este mai
probabilă prezenţa metastazelor.
EXCEPTII
cancere foarte mici (oculte)
tiroidiene, pulmonare se pot
manifesta iniţial prin metastaze, în
timp ce unele cancere sunt
voluminoase, dar nu au metastaze.
Neoplasmele maligne metastazează
pe trei căi principale: prin cavităţi
seroase /de-a lungul suprafeţelor, pe
cale limfatică şi pe cale hematogenă.
1. Diseminarea prin cavităţile seroase
Carcinomul de colon poate invada şi
penetra peretele intestinal şi să se
reimplanteze la distanţă în cavitatea
peritoneală. Similar, cancerele
bronho-pulmonare pot disemina în
cavitatea pleurală, iar cancerele
ovariene in seroasa peritoneala.
Uneori mucusul secretat de
carcinoamele ovariene sau
intestinale umple cavitatea
peritoneală sub forma unei mase
gelatinoase numită
„pseudomixoma peritoneii”.
Neoplasmele SNC precum
meduloblastomul sau ependimomul
pot penetra ventriculii cerebrali, iar
celulele neoplazice pot fi vehiculate
prin LCR → implante pe suprafeţele
meningeale ale encefalului sau
2. Diseminarea limfatică
E caracteristică pentru carcinoame,
sarcoamele preferând calea
hematogenă, dar în final toate
formele diseminează pe ambele căi.
Modul de afectare a ggl limfatic
depinde de localizarea neoplasmului
primar şi de căile limfatice de drenaj
Carcinom mamar – cadran S-ext
→ ggl. axilari. Cadran Int → ggl
toracici de-a lungul vv. Mamare int.
Ulterior vor fi afectaţi ggl sub si
supraclaviculari.
Carcinoamele bronhogene din
căile aeriene principale
metastazează iniţial în ggl limfatici
bronşici regionali, apoi perihilari,
traheobronşici şi mediastinali.
celulele maligne pot traversa
canalele limfatice dintr-un grup ggl
trecând la cei din staţia următoare
(metastaze prin „omisiune” sau „pe
sărite”). În final → ajung vascular pe
calea ductului toracic. În general,
limfadenopatia din vecinătatea unui
neoplasm primar malign este
suspectată de metastază. Deoarece
produsele necrotice şi Ag tumorale
pot iniţia modificări reactive
(hiperplazia foliculilor limfoizi şi
acumularea histiocitelor în sinusurile
subcapsulare sau medulare
(histiocitoză sinusală),
limfadenopatia apare pt ca:
- diseminarea şi proliferarea
metastatică a celulelor neoplazice;
- hiperplazia foliculară;
- hiperplazia ariei paracorticale T;
- histiocitoza sinusală.
3. Diseminare hematogena
cea mai gravă consecinţă. Celulele
canceroase invadează frecvent
capilarele şi venulele, în timp ce
arteriolele şi arterele, având perete
mai gros, sunt mai rezistente.
Vena portă drenează de la organele
abd (stomac, intestin, splină) în ficat.
Venele cave drenează în pulmon,
care poate trimite în circulaţia arterială
c. canceroase→ metastaze în orice
organ sau ţesut care acceptă
proliferarea lor (ficat, os, creier, piele).
Cancerele care apar în vecinătatea
coloanei pot să embolizeze prin plexul
paravertebral → metastaze vertebrale
în carcinoamele de tiroidă şi prostată.
Unele carcinoame au tendinţa de a
invada venele. Carcinomul renal
invadează vena renală unde creşte ca
o masă tumorală ce se poate extinde
până în VCI şi chiar la cordul drept.
Carcinoamele hepatice, prin venele
suprahepatice pot extinde în VCI.
proliferările intravenoase nu sunt
însoţite de diseminare hematogenă.
Metastazele viscerale au aspect
nodular multiplu, sunt alb-slăninoase,
fără nici o reacţie din partea ţesutului
în care se dezvoltă. Pulmonul, ficatul şi
osul sunt cele mai frecvente localizări
ale metastazelor produse pe cale
hematogenă, urmând creierul,
tegumentele şi glanda suprarenală.
Apar rar metastaze în rinichi, organele
cavitare şi în ţesuturile moi.
Histologic, metastaza poate fi similară
tumorii primare, poate avea grad de
diferenţiere mai redus sau, în cazul
glandei tiroide, poate fi identică cu
parenchimul normal.
CARCINOGENEZA Carcinogeneza are corespondent
fenotipic prin modificările MO ale
Leziunile genetice, care nu distrug
celulelor transformate. atribute
celula - punctul central al
fenotipice =proliferarea excesivă,
carcinogenezei.Alterările genetice sunt
invazia locală, capacitate metastaza
similare în toate celulele neoplazice →
Aceste caracteristici sunt dobândite
tumorile sunt monoclonale.
secvenţial - progresie tumorală.
clase de gene care reglează proliferare
experimente de transfecţie a ADN
protooncogenele
arată că pentru transformarea totală
genele supresor (antioncogenele);
a celulelor in vitro sunt necesare cel
genele reglatoare ale apoptozei.
puţin două gene (ex. genele myc şi
Alelele mutante ale protooncogenelor
ras pot transforma fibroblastele, dar
→ dominante, gene supresor →
fiecare separat nu are efect)
recesive, apoptoza → recesiv/dominant
orice cancer uman prezintă
În plus există genele care reglează multiple alterări genetice cu unele anomalii kariotipice au Timpul de dedublare este intrinsec
repararea ADN-ului lezat, afectand activarea mai multor oncogene şi specificitate pentru anumite tumori celulelor transformate, iar
indirect proliferarea sau supravietuirea. pierderea a 2 sau mai multe gene maligne. angiogeneza → raspunsul gazdei
prin influenţarea capacităţii de a repara supresor stimulate de c. tumorale/produsele lor
mutaţiile altor gene.
o parte dintre celule, numite
mitotice sau nonterminal diferenţiate
(fibroblaşti, celulele epiteliului
intestinal) continuă să prolifereze, iar
după un număr relativ fix de diviziuni
îşi opresc potenţialul proliferativ în
faza G 1 a ciclului celular,
printr-un proces numit senescenţă
replicativă.
Alte celule, numite postmitotice
sau terminal diferenţiate (neuroni) nu
proliferează → oprite în faza G 0
Etimologic, cuvântul cancer reprezintă
denumirea latină pentru crab
(denumire dată de Gallen - medicul
împăratului Marc Aurelian).
Principalele caracteristici ale
fenotipului celular tumoral sunt:
1. Pierderea controlului proliferării,
imortalitatea şi clonalitatea
nu prezintă fenomenul de senescenţă
replicativă. Iniţial cancerul este
monoclonal, genetic şi fenotipic.
Celula devine transformată prin
modificarea ADN la nivelul unui situs
fragil numit protooncogenă.
2. Anaplazia
Celula pierde diferenţierea normală
Substanţele inductoare ale
diferenţierii ar putea să inhibe
proliferarea → şansă pentru terapia
anticanceroasă.
3. Autonomia
Celula pierde capacitatea de răspuns
la controlul normal al creşterii.
Celulele normale cresc în cultură în
monostrat datorită inhibiţiei
dependentă de densitate a diviziunii
celulare. Spre deosebire de acestea,
celulele tumorale pierd contactele
intercelulare şi cresc în mai multe Substanţele carcinogene se clasifică dieta hiperlipidică cu obezitate,
straturi. c. canceroase cresc în substanţe cu prop. de a permite conversia androstendionei în
absenţa adăugării în mediul de interacţiona direct cu ADN; estronă în celula adipoasă, favorizând
cultură a f. de creştere specific, substanţe cu acţiune indirectă; dezvoltarea cancerului de sân.
datorită posibilităţilor proprii de necesită o transformare metabolică Cafeaua, preparată din boabe sau
sinteză şi de stimulare autocrină hepatică într-un produs final numit cea solubilă (inclusiv cea fără cofeină)
"ultimate carcinogen" ce conţine substanţe cu capacitate
4. Metastazarea
interacţionează cu ADN producând mutagenă, probabil metilglioxal.
Este procesul de răspândire
un aduct (complex ADN-carcinogen) incriminată în cancerul de colon,
discontinuă a celulelor tumorale
Cei mai mulţi agenţi cancerigeni sunt vezică urinară şi pancreas. Acidul
formare de tumori secundare.
metabolizaţi în ficat sub acţiunea ascorbic din alimentaţie accentuează
FACTORI CHIMICI CANCERIGENI mono-oxigenazelor dependente de capacitatea mutagenă a cafelei. În
În urmă cu peste 200 de ani, sir citocromul P-450. De aceea, acelaşi timp, vitamina C - efect
Percival Pott - un chirurg englez - a potenţialul cancerigen al subst. anticanceros antiradicalic şi blocare a
asociat cancerul scrotal al hornarilor depinde de niv. genetic de enzimă formării nitriţilor în tubul digestiv.
cu expunerea cronică la funingine şi Astfel se Există însă substanţe cancerigene care
cenuşă. (gudron (hidrocarburi explică variabilitatea individuală la nu sunt mutagene. Ele au un mecanism
policiclice aromatice) e cancerigen efectul agenţilor cancerigeni. de acţiune epigenetic, deoarece
Cancere profesionale Cercetările de laborator au explicat acţionează asupra mecanismelor de
cancer de sinusuri la tâmplari, observaţia epidemiologică a reglare şi control ale expresiei genelor.
cancer de vezică urinară la cei asocierii fumatului cu cancerul (hipometilarea ADN → cresterea
care sunt expuşi la beta- naftil- bronho-pulmonar, prin separarea din expresiei acelei gene) Din această
amină, fumul de ţigară a aproximativ 150 de categorie fac parte promotorii,
cancer pulmonar la muncitorii din hidrocarburi aromatice în special substanţe care sunt co-
minele de uraniu sau cancer pleural B(a)P Benzo(a) Piren. Produsul final cancerigene şi care, prin stimularea
(mezoteliom) la cei expuşi la azbest, este epoxidul → funcţie de radical proteinkinazei C, favorizează
angiocarcinoame la cei expuşi la liber. expansiunea clonală a celulei
clorură de vinil. Aminele aromatice din industria transformate malign (iniţiate) de un
Stilul de viaţă a introdus o altă coloranţilor şi a cauciucului -cancer cancerigen De asemenea, o parte din
varietate de cancere: frigerea şi de vezică urinară. promotori inhibă joncţiunile gap,
prăjirea alimentelor (prin Nitrozaminele, formate în stomac favorizând pierderea inhibiţiei de
hidrocarburile policiclice), cafea în condiţii de hipoaciditate, din contact.
(prin metil- glioxal). aminele alimentare şi nitriţii folosiţi Factori fizici – radiatii ionizante
Mecanismul general de acţiune al pentru conservarea alimentelor. Ele au efect cumulativ, perioada de
factorilor chimici se bazează pe Dietilstilbestrolul-medicament latenţă fiind 2-5 ani pt leucemii, 5-10
capacităţile lor înalt reactive şi folosit de mame pentru menţinerea ani pt tumori solide).
electrofile → legături chimice cu sarcinii a fost implicat în apariţia Radiaţiile ultraviolete
atomi bogaţi în electroni din acizii cancerului vaginal la fetiţe. Deficienţa ereditară a enzimelor de
nucleici, în special ADN. reparare ADN (xeroderma
pigmentosum) asociată cu frecvenţa ↑
a melanomului malign
FACTORI BIOLOGICI
Virusul sarcomului Rous prezintă patru
gene, dintre care trei sunt importante
pentru replicarea virală; cea de-a
patra, numită v - src (denumirea de
src provine de la sarcom), codifică o
fosfoproteină care det. transformarea
malignă a celulei gazdă.
Virusurile ARN (retrovirusuri)
Pentru integrare în genomul uman ele
necesită transcriptaza inversă ce
sintetizează ADN-ul complementar
ARN-ului viral. Ele se clasifică în:
- retrovirusuri rapid transformante
- retrovirusuri lent transformante.
Retrovirusurile rapid transformante
conţin o secvenţă procancerigenă de
ARN, preluată de virus din genomul
celular normal în decursul evoluţiei,
după urmatorul model: integrarea -
după acţiunea transcriptazei inverse -
a ADN-ului dublu catenar (informaţia
virală) lângă o protooncogenă celulară
supusă sistemului de reglare viral,
putând rămâne inactivă sau activă.
Retrovirusurile lent transformante nu
conţin oncogene. ADN-ul lor
complementar se integrează lângă o
proto-oncogenă celulară care trece în
acest fel sub controlul promotorului
viral, devine hiperactivă şi transcrie
continuu -> mutageneză inserţională.
Ex. virusul leucemiei umane cu celule
T (HTLV1: human T leukemia virus1).
De asemenea, cancerul de sân este
asociat cu virusul ARN tip B numit
factorul Bitten.
Virusurile ADN
se integrează direct în genomul
celulei gazdă.
virusul herpes simplex tip II,
transmis pe cale sexuală →
papiloame benigne de col uterin cu
potenţial malign.
 Ebstein-Barr are tropism pentru
Ly B → MNI.
În regiunile endemice pentru
malarie, stimularea continuă a
sistemului imun prin infecţia cronică,
la care se adaugă şi infectarea virală,
->proliferarea foarte intensă a Ly B
cu mutaţii secvenţiale şi neoplazie
malignă limfocitară (limfom Burkitt
forma africană sau limfomul cu Ly B
la pacienţi imunodeprimaţi). Virusul
infectează celulele epiteliale ale
orofaringelui, fiind incriminat şi în
apariţia carcinomului nasofaringian.
hepatita B şi C: - proteină
reglatoare HBx care activează
transcripţia unor proto-oncogene şi la păsări lângă myc, cu creşterea
are un efect de tip promotor al
cancerogenezei prin activarea
protein-kinazei C, un element
esenţial în calea de transmitere a
semnalului de creştere.
Totuşi, cea mai utilizată teorie pentru
a explica apariţia hepatomului este
regenerarea macronodulară
postnecrotică (după hepatită acută)
ceea ce necesită proliferarea
hepatocitară intensă cu risc de
mutaţii spontane.
BAZE GENETICE CARCINOGENEZA ANTIONCOGENELE
proto-oncogenele devin oncogene: Existenţa lor a fost sugerată de faptul
prin mutatii punctiforme ca hibridizările “in vitro” dintre
translocatii (crs 8 şi 14, în celulele normale şi cele canceroase s-
limfomului Burkitt) proto-oncogena au soldat cu reversibilitatea
c-myc, bine controlată pe crs 8 estefenotipului malign.
translocată pe 14, lânga gena În cele mai multe cazuri
lanţului greu al Ig care este foarteantioncogenele sunt acelea care
activă (este anticorpoformatoare). suferă cele mai multe mutaţii, cu
Un alt exemplu este translocaţia excepţia leucemiilor şi limfoamelor.
dintre gena abl de pe 9 şi oncogena Rb reglează pasajul G1→ S.
bcl de pe 22 → leucemie Denumirea - de la retinoblastom,
granulocitara cronica. deletie pe crs 13. a fost numită p110
datorită masei moleculare. Este o
Amplificarea genică -
fosfoproteină abundentă în nucleu şi a
reduplicarea secvenţelor de ADN cu
cărei fosforilare depinde de
formare a sute de copii ale
fazele ciclului celular. Ea acţionează
oncogenelor; amplificarea oncogenei
ca antioncogenă în formă
myc, este normal un eveniment
defosforilată, stare în care leagă o
genetic instabil şi tranzitor; poate
serie de proteine reglatoare (ce
deveni un proces stabil numai în
favorizează proliferarea celulară)
condiţii de stimulare susţinută, cum
sechestrându-le. În faza G 0 este
este tratamentul cu citostatice şi
defosforilată şi inhibă transcrierea
obţinerea R secundare la
unor gene ale proliferării (myc/ fos).
medicamente anticanceroase.
Factorii de creştere determină
Mutageneza inserţională: de fosforilarea proteinei p110, inhibiţia
exemplu, inserţia virusului leucemiei dispare, ducând la sinteza de ARNm şi
expresia Cdk (kinaza ciclino-
expresiei sale. dependentă-proteino-reglatoare a
Alterarea secvenţelor genice ciclului celular). Când mediul devine
reglatoare nefavorabil diviziunii, proteina
codificată de Rb (activă, nefosforilată)
Pierderea semnalelor de
degradare: o oncoproteină care este dă posibilitatea celulei de a intra în G0
prin inhibarea unor compuşi cheie ai
degradată mai lent- c-jun este mai
sistemului de control al ciclului.
lent degradată de către ubiquitină
decât varianta virală v-jun.
P53 localizată pe braţul p al crs 17 DCC este implicată în diferenţiere. Producţia de trombospondin este În evoluţia insulelor de celule tumorale
considerată “gardianul genomului” ↓ expresiei se întâlneşte în: reglată de către genele p53. Odată s-a identificat o creştere a numărului
sau “genă duală” deoarece în stare cancerul colorectal, de sân, glioame. cu pierderea p53, producţia de familiilor de f. de creştere, produşi de
normală funcţionează ca antioncogenă Pentru o tumoră malignă sunt trombospondină de către c. tumorale carcinom, de c. stromale, endoteliale
stopând ciclul celular şi permiţând necesare mutaţiile a cel puţin 4-5 este redusă. în cancerele glandei sau de matrice excell.
repararea ADN modificat. Alterarea gene, mai puţine alterări fiind mamare, densitatea microvasc. a (bFGF – basic fibroblast growth f.)
ADN → acumularea p53 care  gena suficiente pentru o tumoră benignă. fost considerată un factor de chemotactici şi mitogenici pentru
Cip1, genă care codifică p21 şi care Pierderea unei mari porţiuni a crs 17 prognostic. Datorită importanţei c. endoteliale şi induc sinteza de
inhibă kinazele ciclic-dependente (p21 (inclusiv gena p53) a fost obsv. în angiogenezei, există un mare interes enzime proteolitice necesare pentru
se mai numeşte cip -cdk inhibitor peste 75% din cancerele colorectale. actual în utilizarea inhibitorilor de liza matricei extracelulare de către
protein). Astfel este blocată Pierderea nu apare în adenoam. Deci angiogeneză ca terapie adjuvantă în mugurii endoteliali;
proliferarea celulară. Dacă repararea inactivarea genei p53 este de la cancere. n timpul angiogenezei, TNF-α derivat din macrofage.
mutaţiei este insuficientă prin oprirea adenom la carcinom. Pt cancerul celulele endoteliale părăsesc m.b. PDGF, VEGF (vascular endothelial
ciclului celular în G 1 , atunci p53 colorectal, care evoluează in 10-35 pentru a invada stroma interstiţială growth factor),
induce apoptoza. Mutaţiile genei p53 de ani, → acumulare a alterărilor → noi muguri capilari. latenţa HBGF – heparin binding growth f.
sunt întâlnite în 50% din cancerele genetice (leziuni p53, APC- tumorilor este consecinţa unei slabe
umane. Frecvenţa şi tipul mutaţiilor adenomatous poliposis coli, DCC). vascularizări.
genei p53 pot fi determinate de Tumora malignă poate determina
F. care influenţează proliferarea Procesul este dependent de
expunerea la diferiţi agenţi carcinogeni gazda să-i furnizeze vase sanguine,
ANGIOGENEZA TUMORALA modificările genetice: factorii de
externi sau interni. De exemplu, proces declanşat prin eliberarea de
În afară de cinetica celulară, cel mai creştere sunt supraexprimati sub
cancerul pulmonar pare a fi provocat către c. tumorale a unei substanţe
important factor este irigarea. acţiunea unor oncogene/ absenţei
de mutaţii ale genei p53 determinate chimice difuzibile - factor de
Tumorile nu se pot mări peste 1-2 supresoarelor. s-au emis strategii de
de fumat (benzpiren). angiogeneza tumorală (FAT) care 
mm diam dacă nu sunt vascularizate tratament prin inhibitori ai
venulele postcapilare ale organului
fără vascularizaţie, celulele tumorale metaloproteinazelor matriceale -
DCC (deleted in colorectal carcinoma) afectat → noi capilare ce cresc spre
nu pot da metastaze. F. angiogenici acestea potenţează şi accelerează
- în formă alterată în carcinoamele colonia de celule tumorale şi o
asociaţi tumorilor sunt produşi de c. angiogeneza tumorală.
colorectale. localizată pe braţul lung al invadează. În condiţii normale, c.
tumorale şi c. inflamatorii (ex. Mf
crs 18. codifică o proteină endoteliale din reţeaua vasculară se Progresia şi heterogenitatea genetică
care infiltreaza tumora)
transmembranară implicată în reînnoiesc foarte lent. Mugurii tumorală
Neovascularizaţia are un dublu efect
comunicarea intercelulară (inhibiţie de capilarelor se alungesc tubuliform şi după o perioadă de timp, multe tumori
asupra creşterii tumorale: perfuzia
contact), este prezentă în cantitate converg spre tumoră din toate maligne devin mai agresive şi
cu substanţe nutritive şi oxigen şi
mare la nivelul creierului. Dintre direcţiile. Tumora devine roşie, iar c. dobândesc un potenţial mai mare de
secreţia f. de creştere pentru
celulele colonului, numai cele tumorale se insinuează printre c. malignitate, fenomen corelat cu
celulele tumorale de către celulele
secretoare de mucus exprimă DCC. endoteliale aflate în proliferare apariţia subpopulaţiilor de c. care
endoteliale nou formate. Studii
Această restricţie a expresiei genei activă. Trecerea de la displazie la diferă d.p.dv. fenotipic prin
recente arată că angiogeneza este
DCC la un subtip de celule epiteliale carcinom in situ cu fenotip invaziv şi capacitatea de invazie, rata de
controlată printr-un echilibru între
din colon este interesantă, deoarece angiogenetic debutează cu ani în proliferare, capacitatea de
factorii angiogenici şi cei inhibitori -
s-a constatat că tumorile colorectale urmă. Astfel, apare “o fereastră” metastazare, cariotip,
trombospondina şi angiostatina.
pierd celulele secretoare de mucus, pentru intervenţie terapeutică susceptibilitatea la medicamente
astfel că secreţia de mucus scade pe înainte de producerea metastazelor. antineoplazice.
măsură ce tumorile progresează.
Creşterea celulelor tumorale in vitro În tumorile benigne numărul de Mecanismele de producere a invaziei 3. degradarea ECM; Celulele tumorale
nu răspund la semnalele reglatorii. mitoze este redus (cu configuraţie locale şi diseminării la distanţă secretă enzime proteolitice sau induc
Celulele normale cresc în cultură până normală) sau chiar absent. În C. din parenchimul unei tumori celulele gazdă să elaboreze proteaze.
formează un monostrat confluent, apoi tumorile maligne – mitoze atipice, maligne → heterogene ca potenţial Mai multe enzime care degradează
replicările încetează datorită „inhibiţiei bizare, cu fusuri tripolare, metastatic. Numai unele clone au matricea – metaloproteinaze
de contact” sau „inhibitiei dependente quadripolare sau multipolare. combinarea produselor genice care (gelatinaze, colagenaze şi
de densitate”. Citometria în flux – valorile ploidiei
satisface toate etapele. stromolizine) Colagenaza de tip IV
solicită cantităţi ↓ de ser în cultură. ADN în ţesuturile neoplazice. În CASCADA METASTATICA este o gelatinază care clivează
proliferează independent de unele tumori ploidia ADN are valoare
1. Invazia matricei extracelulare colagenul tip IV din m.b. epiteliale şi
ancorare. celulele normale proliferează prognostică (aneuploidia- o tumoră Ţesuturile sunt separate prin două vasculare. Tumorile benigne mamare
numai când sunt ancorate la o agresivă). Totuşi, un număr mare detipuri de matrice extracelulară (ECM): colonului şi stomacului au activitate
suprafaţă solidă, cele tumorale pot să neoplasme agresive sunt diploide. m.b. si T.C. interstiţial, alcătuite din colagenazică tip IV foarte redusă, în
prolifereze în agar moale; colagen, glicoproteine şi timp ce corespondentele maligne →
● Aspecte citoplasmatice
c.tumorale sunt insuficient maturate proteoglicani Celulele maligne supraexpresie. Concomitent, nivelele
În celulele canceroase citoplasma
sunt perene – pot fi menţinute în trebuie mai întâi să distrugă m.b. inhibitorilor de metaloproteinaze sunt
este redusă şi marcat bazofilă
cultură chiar decenii; subiacentă, apoi să traverseze T.C. reduse. Corelaţii ~ au fost notate cu
datorită → multi ribosomi
transplantabilitatea celulelor interstiţial şi în final → acces la alte proteaze, inclusiv cathepsina D.
transformate. În contrast cu celulele ● Dispoziţia celulelor canceroase vascularizaţie prin penetrarea m.b. Supraexpresia - cancerele invazive
diferenţiate, c. transformate cresc in anarhică - insule, plaje sau mase vasculare. Acest ciclu se repetă ale glandei mamare. inhibitori de
vitro şi pot forma tumori atunci când mari cu proliferare dezorganizată. atunci când embolii tumorali proteaze – agenţi terapeutici.
sunt injectate la gazde singenice; ● ME organizare ultrastructurală ~ extravazează din vas. Invazia ECM 4.migrarea celulelor tumorale prin
c. transformate prezintă o coeziune celulelor N.Odată cu pierderea este un proces activ: m.b. degradate şi zonele de
scăzută. apar modificări în glicozilarea diferenţierii → acumulare progresivă 1. detaşarea celulelor tumorale una proteoliză ale matricei. Migrarea-
proteinelor de suprafaţă. Alterările a cromatinei nucleare sub formă de de alta; E-cadherinele acţionează ca mediată de citokinele produse de c.
cantitative ale unor glicoproteine (ex. boţuri, simplificarea REG, creşterea un gel intercelular, când dispar, ↑ tumorale, cum sunt f. de motilitate cu
Fibronectina) → coeziune slabă numărului de ribozomi liberi şi un potenţialul metastatic al celulelor efect autocrin. În plus, produsele de
pleomorfism marcat mitocondrial maligne. Expresia celulară redusă a clivaj ale componentelor matricei
Aspecte morfologice ale celulelor
Variate organite pot fi reduse unor integrine se asociază cu o ↑ în (colagen, laminină) şi unii f. de
transformate
ca dimensiuni sau număr, cu potenţialul malign al melanoamelor. creştere (insulin-like I şi II) au activ.
● Modificări nucleare
distribuţie anormală în citoplasmă. 2. ataşarea lor la componentele chemotactică pentru c. tumorale.
cantitate mai mare de ADN →
matricei; (laminină, fibronectină). C. Acest aspect ar putea avea un rol în
hipercromazie). Nucleii sunt ● Membrana celulară este epiteliale N au R pt. Laminina m.b. circulaţia selectivă de organ a
disproporţionat de mari→ raportul neregulată, cu emiterea de mici care sunt polarizaţi la suprafaţa lor c.tumorale. Unele dintre organele ţintă
nucleo-citoplasmatic poate fi 1:1, de la pseudopode.
bazală. c. carcinomatoase au mult potenţiale pot să reprezinte un mediu
valorile normale de 1:4 sau 1:6. Forma
●Aspecte funcţionale ale celulelor mai mulţi R distribuiţi în jurul nefavorabil şi de aceea metastazele
nucleară este extrem de variată,
membranei celulare. Între densitatea nu se pot dezvolta. Astfel, prezenţa
cromatina formează frecvent boţuri de- transformate
R pt laminină ai c. carcinomatoase unor concentraţii mari de inhibitori de
a lungul membranei nucleare.Anaplazia c. neoplazice nediferenţiate → Ag
embrionare/substante care nu sunt mamare şi metastazele ggl->corelaţie proteaze, poate împiedica stabilirea
→nuclei giganţi, pleomorfi, sau
precum si între capacitatea de a lega coloniei tumorale.
multinuclee. Prezenţa nucleolilor mari, produse de celula N. C. se aseamana
→activitate înaltă de sinteză unele cu altele, dar nu cu celula N de fibronectina, glicoproteină majoră a
origine → convergenţă biochimică ţesuturilor interstiţiale şi invazivitate.
IMUNITATE ANTITUMORALA
dacă unele tumori pot scăpa de
supravegherea imună, aceasta nu
înseamnă că altele nu au fost
îndepărtate.
● Ag TUMORALE
Sunt clasificate în:
antigene de transplant specific
tumoral (TSTA) – ‘de transplant’ ca
capabile sa declanseze raspuns imun
de grad variabil la gazde singenice
(compatibile). TSTA induc rezistenţă
faţă de transplantul tumoral la
animalele de experienţă. sunt
imunogene, fiind recunoscute după
expunerea lor pe membrana c.
tumorale în asociere cu HMC clasa I .
antigene de transplant asociate
tumorii (TATA) pot exista şi pe celule N TNFα
în diferite stadii ale dezvoltării lor; ele Mecanismele umorale: activarea C şi
sunt slab imunogene, necesitând
imunizări repetate.
Subseturile de TATA sunt:
- Ag virale: set comun tuturor tumorilor frecvenţa mare a cancerelor la
induse de acelaşi virus,
-Ag oncofetale- prezente în cantităţi
foarte mici pe celulele adulte normale. peritumorale activate in vitro.
Cele mai bine caracterizate sunt alfa-
fetoproteina şi antigenul carcino-
embrionar (CEA), utilizate în practică
cu valoare de markeri tumorali.
-Ag de diferenţiere, specifice pentru
starea de diferenţiere la care s-a oprit autoselecţie pt. crestere creştere şi ulcerează pe suprafeţe naturale.
celula malignă. Ex. CALLA (common
associated lymphoblastic leukemia
antigen) identificat ca fiind CD 10 ,
caracteristic limfoblaştilor imaturi.
Ag codificate de oncogene. Un ex. -
Ag MDR 1 care favorizează rezistenţa
tumorii la terapia citostatică.
Mecanismele efectorii antitumorale
► T citotoxice mai ales pentru
neoplasmele asociate cu virusuri
(limfomul Burkitt, HPV).
► Celule natural-killer (NK) - prima
linie de apărare antitumorală. După
activarea cu IL-2, celulele NK pot să
lizeze o mare varietate de celule.
Tumorile care nu exprimă Ag MHC I
nu pot fi recunoscute de T. Pe lângă
liza directă a celulelor tumorale,
celulele NK pot să participe şi la
citotoxicitatea celulară dependentă
de anticorp (ADCC).
► Macrofagele - manifestă in vitro o
citotoxicitate selectivă pt c. tumorale
IFN-γ secretat de T şi NK, este
un activator puternic al Mf- ROS sau
inducerea ADCC de către NK.
tumorile cu infiltrat limfocitar au
prognostic mai bun,
gazde imunodeficitare,
utilizarea terapeutică a Tcitotoxic
Epuizarea mecanismelor de
supraveghere imună antitumorală
Rata crescută de proliferare a c.
tumorale induce noi mutaţii şi det.
modificări ale antigenităţii;
supravieţuire - variantele celulare
antigenic- negative. Modularea Ag
tumorale de suprafaţă (prin
endocitoză, acoperirea lor cu fibrină ischemie cu HTA REN severa.
sau glicocalix sau pierderea în
plasmă a moleculelor Ag)
→ stimulare inadecvată a sist. imun.
Această stimulare intermitentă şi
variabilă antigenic este incapabilă să
menţină o memorie imunologică in
vivo pentru a asigura o protecţie
imună pe termen lung. c. tumorale
sunt capabile să inducă activ o
toleranţă imună locală sau sistemică.
Aceasta poate fi explicată prin:
Ac blocanţi noncitotoxici, care
mascheză situsurile Ag tumorale
Secreţie locală de
imunosupresoare: Pg E, factor de
creştere transformant TGF E, IL-10).
C. tumorale pot induce moartea
limfocitelor prin apoptoză, indusă de
calea Fas.
Deoarece majoritatea Ag tumorale
nu sunt specifice, sistemul imun
trebuie să opteze între declanşarea
unei autoimunităţi cronice şi o apărare -factorul de necroză tumoral (TNF)
imună virulentă; astfel sunt tumori
care rup acest echilibru în favoarea
ultimului mecanism (apariţia de vitiligo -hipercatabolism proteic cu ↑ AA
prin distrugerea melanocitelor
normale, secundară sensibilizării Ly la Scăderea ponderală este indusă
Ag tumorale ale melanomului malign).
depresia psihică şi stresul →
imunodepresie (glucocorticoizi).
ASPECTE CLINICE ÎN NEOPLAZII
compresiune, producere excesivă de
hormoni, sângerări şi infecţii 2ry când
LOCALIZARE – adenom de hipofiza de
1 cm → compresiune cu distrugere
-leiomiom de 0,5 cm a. renala →
- un carcinom de dimensiuni mici în
ductul biliar comun-> obstrucţia
tractului biliar cu deces.
EFECTE GENERALE
1. SINDROMUL ANEMIC
-hemoragii cronice din cancere
cavitare (digestiv, urinar);
-inflamaţie cronică;
-metastaze medulare;
-anemie hemolitică autoimună în
cancere limfo-proliferative;
-hemoliza microangiopatică
în Urma CID SYNDROME
-deficienţă de eritropoietină NEOREN
2. SINDROMUL CASECTIC
sindrom consumptiv care include
anorexia, scăderea ponderală,
anemia şi alterarea metabolismelor
(în special ↓ depozitării de lipide şi
↑mobilizării AG din depozite)
Scăderea apetitului este explicată
prin inhibarea centrului foamei din
hipotalamus de către:
numit şi caşectină precum şi de IL-1
sau IFN-gamma
plasmatici.
de greaţă, anorexie, alterarea
senzaţiei de gust, alterarea activităţii
motorii a tubului digestiv,
hipercatabolismul dependent de
febră şi de infecţia peri-tumorală
precum şi de metabolismul tumoral
intens, cancerul devenind la un
moment dat cel mai activ ţesut din
organism.
- Malnutriţia este frecvent observată
în tumorile maligne la cap, gât sau
TGI superior, carcinoamele pot
produce substanţe care să împiedice
absorbţia intestinală.
SINDROMUL FEBRIL
-inflamaţia peritumorală sau
suprainfecţia secundară;
-pirogeni eliberaţi din leucocitele
leucemice.
SDR DE HIPERCOAGULABILITATE
secundar trombocitozei (ca un
fenomen de fază acută) şi al activării
directe a factorilor de coagulare.
-tromboze venoase profunde,
migratorii;
-tromboembolism pulmonar;
-endocardită trombozantă aseptică.
Reacţie leucemoidă, în special
eozinofilie şi monocitoză
Leucopenie şi trombocitopenie prin:
-invazia directă/ metastaze medulare,
-tratamentul citostatic mielotoxic
-CID.
SINDROAMELE PARANEOPLAZICE
sdr. endocrine sau neuro-musculare,
fără ca tumora să afecteze direct
aceste sisteme.
PARANEOPLAZII ENDOCRINE
-pot prezenta prima manifestare a
cancerului;
-pot fi letale;
-pot mima o metastază.
derepresia genică: fragmente din
genom, normal represate în cursul
diferenţierii specifice a celulei, devin
active prin pierderea supresorilor
transcripţionali specifici.
diferenţiere celulară: celula se
întoarce la un nivel embrionar
oprirea diferenţierii: celula secretă
substanţe specifice etapei de
dezvoltare la care s-a produs oprirea
maturaţiei.
PARANEOPLAZII NEURO-
MUSCULARE
eliberarea de către tumoră a
substanţelor neurotoxice
reacţia autoimună încrucişată
între Ag tumorale ce pot mima Ag
ţesutului nervos sau muscular.
EXEMPLE
degenerescenţa retinei,
cerebelului, cortexului, cu demenţă;
encefalită,
mielopatii,
neuropatie perif. demielinizantă,
miastenia gravis prin declanşarea
unei reacţii autoimune împotriva
receptorilor pentru acetil-colină a
plăcii neuro-musculare, în tumorile
timice (în unele cazuri- Ac anticelule
nervoase);
polimiozită, dermatomiozită.
PARANEOPLAZII DERMATOLOGICE
 acanthosis nigricans: macule
pigmentate hiperkeratozice pe piele,
probabil prin secreţia din tumoră
(gastrică, pulmonară, col uterin) de
factor de creştere epidermal;
dermatomiozita: în cancer de sân
sau pulmonar;
PARANEO OSTEO-ARTICULARE
osteoartropatia hipertrofică şi
degete hipocratice, în cancerul
bronho-pulmonar.
PARANEOPLAZII RENALE
sindrom nefrotic, întâlnit în cancere
cu localizări diferite; lezarea
membranei glomerulare este
explicată prin prezenţa complexelor
antigen- anticorp circulante
GRADAREA ŞI STADIALIZAREA Proliferarea epitelială este Unele celule din stratul spinos pot β -insulină, α- glucagon, δ-SS, c. G-
TUMORILOR însoţită de o dezvoltare a T.C.de prezenta un halou clar perinuclear cu gastrină (sindrom Zollinger-Ellison).
Sistemul de gradare se bazează pe susţinere şi a vaselor sanguine care o condensare periferică a adenoamele apar ca noduli rotunzi
nivelul de diferenţiere şi pe nr de formează proiecţiile digitiforme. citoplasmei şi nuclei mai mari, sau lobulaţi, solizi, cu capsulă fibroasă
mitoze, corelate cu agresivitatea EXEMPLE TIPICE sunt papiloamele neregulaţi. Acestea sunt celule din atrofia de compresiune a ţesutului
neoplasmelor. cutanat infectate viral, denumite koilocite. glandular şi din condensarea stromei
se clasifică în patru grade pe măsură esofag Uneori conţin în citoplasmă granule ●adenoamele glandelor exocrine sunt
ce apar din ce în ce mai multe celule laringe de keratohialin condensat şi apar mai ales în glandele salivare,
anaplazice în structura histologică. exocol agregate eozinofile de keratină ca mamare, prostată. Unul din cele mai
În general, gradul I - tumori bine PAPILOAME SCUAMOCELULARE rezultat al efectului citopatic viral.frecvente → fibroadenomul mamar -
diferenţiate (peste 75% din structura) În canalele galactofore-> O altă localizare relativ frecventă tumoră mixtă - numai componenta
gradul II structurile diferenţiate sunt
papiloame intraductale din proiecţii este tractul urinar, unde tumora este conj. (stroma) este monoclonală.
între 50 – 75%, papilare acoperite de epiteliu denumită papilom urotelial sau Fibroadenomul are două varietăţi:
gradul III sunt sub 50%, unistratificat. tranziţional. - peri-canalicular, atunci când T.C.
gradul IV sub 25% din tumoră. ● Veruca vulgaris (neg) este o este dispus în jurul elementelor
ADENOMUL
Stadializare → formaţiune exofitică, fermă, cu bază epiteliale care rămân deschise;
ORIGINE -epiteliul ductelor glandelor
1. sistemul propus de Uniunea largă de implantare. Mai frecventă la - intra-canalicular, când T.C.
acinoase şi al mucoaselor. Deci din
Internaţională de luptă Contra copii şi adolescenţi. Cauza este HPV proliferează mai mult şi comprimă
proliferarea epiteliului unor glande
Cancerului (UICC) → TNM Evoluţie autolimitată, cu regresie lumenul canalelor dând impresia ca
exocrine, endocrine sau a
T0= tumora in situ spontană în 6 luni – 2 ani. T.C.în interiorul elementelor epiteliale.
parenchimului unor organe- ficat,
N0= ggl neafectati, N1-regionali N2-la ● Condiloma acuminatum (veruci Uneori ambele forme histologice se
rinichi. În general, adenomul nu
distanta venerice) la nivelul penisului, găsesc în acelaşi fibroadenom.
prezintă comunicarea iniţială cu
M0= fara metastaze viscerale, M1 si organelor genitale externe feminine, Când c. adenomului are secreţie
ductul sau acinul de origine.
M2 uneori metastaze. perineului şi rectului. Sunt tumori exocrină → cavitate plină cu secreţie
Adenoamele au forme diferite în
2. sistemul propus de Comitetul exofitice de câţiva cm în diam, cu seroasă sau mucoasă şi tapetată de
raport cu forma anatomică a
american de stadializare a cancerului aspect conopidiform şi bază largă de celulele proliferate → chistadenom.
organului în care s-au dezvoltat.
(AJC – American Joint Committee). implantare. Histologic- epiteliu Localizarea cea mai frecventă este
Adenoamele dezvoltate în glande
pluristratificat identic cu cel al pielii, ovarul, unde după proliferarea
NEOPLASMELE EPITELIALE BENIGNE endocrine, exocrine sau organe
dispus pe axe conjunctivo-vasculare epiteliului celomic de înveliş, c. produc
Neoplasmele benigne cu origine în parenchimatoase au o formă
cu aspect papilar. Astfel se identifică o secreţie abundentă mucoasă sau
celulele epiteliale sunt în principal nodulară, cu capsulă şi sunt incluse
stratul bazal, separat de axul seroasă cu formarea unui spaţiu chistic
de două tipuri: papilomul şi adenomul. în parenchimul respectiv.
conjunctivo-vascular prin m.b. Acest mare – chistadenom simplu. Când
MO - structură ~ cu a glandelor de
PAPILOM strat este acoperit de mai multe epiteliul care delimitează spaţiul chistic
origine, păstrând şi activitatea
MO SI MACRO - proiecţii digitiforme de rânduri de celule poligonale cu formează proiecţii intrachistice, tumora
funcţională secretorie, ceea ce poate
epiteliu susţinut de axe conjunctive. numeroase tonofibrile (stratul este denumită chistadenom papilifer.
duce la hipertiroidism,
ORIGINE - epiteliile multistratificate spinos). Când acesta este foarte au evoluţie benignă, dar pt forma
hiperparatiroidism primar, sdr.
sau unistratificate, denumirea bine dezvoltat → acantoză. Urmează papilară există un risc de transformare
Cushing sau Conn în corticosup.
completă fiind de papilom straturile granulos şi keratinizat, în chistadenocarcinom papilar.
feocromocitom în medulosup.
scuamocelular sau intraductal. care dacă sunt mai groase decât Chistadenoame papilare
●adenoamele insulelor pancreatice
normal, papilomul este considerat pot apare, dar rar, în pancreas, rinichi.
pot fi alcătuite predominant din c.
hipergranulos şi hiperkeratinizat.
Adenoamele dezvoltate la nivelul
mucoaselor, în organe cavitare -
polipi adenomatoşi. trebuie
diferenţiaţi de pseudopolipi,
proliferări cu caracter reactiv, ne-
neoplazic, care se pot prezenta
MACRO ~(polipii inflamatori).
Polipii pot fi unici, multipli
(polipoză) sesili (cu bază de
implantare scurtă şi largă) sau
pediculaţi (cu bază de implantare
lungă şi subţire).
1. Polipul de tip tubular este
constituit dintr-o proliferare de
tubi glandulari, deseori ramificaţi. persistentă:
Epiteliul glandular poate prezenta
diferite grade de displazie.
MACRO- rotund, neted,
pedunculat, cu diametru sub 1 cm.
2. Polipul vilos -proiecţii
digitiforme din axe conjunctivo-
vasculare acoperite de epiteliu de ● Proliferările hiperplazice şi
suprafaţă. MACRO are aspect
vegetant, sesil, cu diam > 2 cm.
3. Polipul adeno-vilos (tubulo-
vilos) reuneşte aspectele la
primele două
Localizarea cea mai importantă a metaplazie intestinală → carcinomul
polipilor adenomatoşi este tractul gastric de tip intestinal, în special
gastro-intestinal. leziunile
displazice ale epiteliului glandular ● Rectocolita ulcerată cronică ->
->favorizante pentru dezvoltarea
carcinomului. în polipoza familială, ● Leucoplazia la nivelul cavităţii orale,
riscul este de 100%, indicaţia
chirurgicală de extirpare a
segmentului de colon afectat fiind ● Adenoamele tubulare, viloase şi
absolută
NEOPLASME EPITELIALE MALIGNE
(CARCINOAME)
tumori maligne cu origine epiteliala.
din leziuni precanceroase sau direct
din celula normală (de novo). Stadiile
iniţiale ale leziunilor precanceroase-
pleomorfismul, numărul mare de
mitoze, pierderea polarităţii şi
anomaliile de diferenţiere frecvent
asociate cu infiltrate inflamatorii şi
modificări stromale.
TULBURARI PRENEOPLAZICE
● Replicarea regenerativă
carcinom scuamos la marginea
unei plăgi cutanate de mult timp
nevindecate sau a unei fistule
cutanate cronice;
carcinom hepatocelular pe o ciroză
hepatică preexistentă.
displazice.
hiperplazia endometrială atipică →
carcinom endometrial;
metaplazia scuamoasă a epiteliului
bronşic → carcinom bronhogenic.
● Gastrita cronică atrofică cu
când asociază anemie pernicioasă
carcinomul colo-rectal.
la nivel vulvar sau penian are risc înalt
carcinom scuamocelular.
tubulo-viloase ale colonului, cu
caracter familial sau sporadic →
carcinoame colo-rectale.
● Tumorile benigne au risc variabil de CARCINOAME IN GLANDE/ OGRANE
transformare malignă. adenoamele TGI, PARENCHIMATOASE MACRO
pe măsură ce cresc în dimensiuni, au un carcinom nodular unic care apare
risc >50% de transformare malignă, în ca o masă cu margini relativ bine
timp ce leiomioamele uterine - risc definite prin contrastul dintre culoarea
foarte redus, aproape nul. normală a parenchimului şi culoarea
masei tumorale. Aspectul dinţat al
Carcinomul in situ (CIS) histologic→ ca
marginilor → caracterul invaziv al
un epiteliu (uşor de observat în epiteliile
tumorii în ţesutul din jur;
unistratificate şi în ariile de metaplazie
carcinom difuz când tumora are
epidermoidă cu toate atipiile citologice
formă neregulată, nedefinită, datorită
de malignitate fără a depăşi m.b. Poate
invaziei locale.
fi depistat prin citodg produselor din
În general, pe secţiune, carcinomul
tractul respirator sau căile genitale
este albicios, presărat cu arii roşii de
feminine sau biopsii bronşice şi
hemoragie şi arii galben-cenuşii de
joncţiunea exo-endocol uterin
necroză.
CARCINOMUL AVANSAT
VARIETATI DE CARCINOM
parenchimul tumoral- din plaje sau
Majoritatea tumorilor epiteliale
insule de celule în contiguitate,
maligne pot fi incluse în două mari
prin structuri caracteristice epiteliului şi
categorii: carcinom scuamocelular
capacitatea epiteliului de a incita
(epidermoid) şi adenocarcinom.
formarea unei strome între plajele de
● Carcinomul scuamocelular
celule tumorale. Se pot pastra elemente
tumoră malignă a epiteliului
diferentiate.
pluristratificat scuamos keratinizat
MACRO
(piele) sau nekeratinizat (buze, limbă,
vegetant, exofitic - masă de ţesut
faringe, esofag, exocol uterin, vagin).
conopidiformă sau polipoidă care
Se poate dezvolta şi pe arii de
proemină în lumen;
metaplazie epidermoidă (bronsic,
ulcerat, când tumora apare ca o
vezica urinara, vezicula biliara la
pierdere de substanţă care penetrează
calculi)
stratul muscular, cu margini nodulare
O localizare importantă - joncţiunea
sau uşor reliefate;
scuamo-cilindrică (colul uterin).
infiltrativ, când se prezintă ca o arie
Carcinomul scuamos cutanat
cu ştergerea pliurilor mucoasei,
debutează ca o papulă mică şi se
îngroşarea marcată a peretelui, mai ales
extinde prin contiguitate cu invazia
a stratului submucos şi a
treptată a structurilor profunde. Pe
stratului muscular, având o duritate
măsura dezvoltării,pot aparea ulceraţii
determinată de reacţia desmoplazică
tumora fiind ulcero-vegetantă.
Histologic - plaje de epiteliu atipic care
invadează dermul. Elementele
diferenţiate sunt insulele constituite
din celule spinoase cu nuclei atipici
care se keratinizează spre centru
formând mase concentrice de keratină
numite perle keratozice, perle epiteliale
sau globi cornoşi. Gradul histologic
este corelat cu prognosticul.
CARCINOMUL CUTANAT este frecvent
bine diferenţiat, având o evoluţie lentă,
metastazele apărând tardiv în evoluţie.
Prin contrast, carcinoamele scuamoase
ale mucoaselor sunt mai puţin bine
diferenţiate, au o evoluţie mai rapidă,
dau frecvent metastaze ggl care apar
în stadii precoce datorită bogăţiei de
vase limfatice în aceste localizări.
CARCINOMUL BAZOCELULAR
apare numai la tegumente, mai
frecvent la feţa şi al buze.
●Debutează ca un nodul care se
măreşte lent, luni sau ani.
●În al doilea stadiu, suprafaţa se
ulcerează → pierdere de substanţă
(ulcus rodens) cu margini perlate şi
cu vase capilare congestionate
evidente MACRO (telangiectazii).
Tumora creşte lent în direcţie laterală,
ţesuturile prof. fiind afectate tardiv.
Histologic -celule ~ stratul bazal al
pielii şi anexelor. Celulele tumorale-
plaje sau insule cu invazia suportului
conjunctiv. La periferia insulelor c. sunt
dispuse în „palisadă”, iar în centru sunt
dezordonate cu densitate f. mare. sunt
local invazive, dar aproape niciodată
nu dau metastaze. Sunt foarte
radiosensibile, tratamentul chirurgical
urmat de iradiere → prognostic bun
ADENOCARCINOM ► Carcinomul cu celule „în inel
ORIGINE epiteliile unistratificate, cu pecete” c. maligne produc
ductale, parenchimele glandulare mucus pe care îl reţin
exocrine, endocrine, viscere. intracelular → deplasarea
LOCALIZARI - TGI, pancreas exocrin, excentrică a nucleului Se poate
glanda mamara, prostata. Bronşiile asocia cu eliberarea parţială a
şi uterul pot prezenta si carcinom mucusului în stromă.
scuamos, şi adenocarcinom. Această formă, indiferent de
MACRO localizare, are o dispoziţie
adenocarcinomul Din organe difuză, invazivă, prognostic
cavitare poate fi vegetant (exofitic, rezervat.
polipoid), ulcerat sau infiltrativ, cu
În carcinoame, alături de plajele
manifestări clinice de stenoză.
şi insulele carcinomatoase →
în organe parenchimatoase -
stromă din T.C. matur, capilare şi
aspect nodular sau difuz, neregulat,
limfatice .În unele carcinoame
cu aspect de „crab”. Mai rar tumorile
stroma este foarte abundentă,
sunt chistice (chistadenocarcinom
incitată de c. tumorale. În
localizat mai frecvent în ovar).
această situaţie, consistenţa
ADENOCARCINOMUL DIFERENTIAT tumorii este dură (carcinom
- aspect tubular sau structuri schiros de glandă mamară,
papilare (carcinom de tiroidă), acini gastric).
sau cordoane (ex. carcinom TUMORILE ŢESUTURILOR MOI PATOGENIE SI ASPECTE GENERALE
ADENOCARCINOMUL MODERAT proliferări mezenchimale în Sarcomul Kaposi, la bolnavii de SIDA şi
DIFERENTIAT mase sau insule de ţesuturile ne-epiteliale, bolnavii imunosupresaţi este corelat cu
celule pleomorfe, nediferenţiate, extrascheletice cu excluderea virusurile şi imunocompetenţa defectivă.
anaplazice (50%). viscerelor, meninge, sistemului Cel mai frecvent apar sporadic, dar există
hematolimfopoietic. Aceste un număr limitat de cazuri asociate cu
ADENOCARCINOMUL SLAB
tumori se clasifică după tipul de sindroame genetice. Cel mai bine studiate
DIFERENTIAT elemente diferenţiate
ţesut pe care îl reproduc sunt neurofibromatoza tip 1 (neurofibrom,
<25% -mase neregulate,arhitectură
Tumorile mezenchimale benigne schwannon malign), sdr. Gardner
nespecifică, caracter infiltrativ.
sunt mai numeroase decât cele (fibromatoza), sdr. Li-Fraumeni (sarcom
Tipuri speciale de adenocarcinom maligne, raportul între ele fiind ale ţesuturilor moi) şi sindromul Oster-
► Carcinomul mucos (coloid sau de 100:1. Tumorile benigne sunt Weber-Rendu (telangiectazia).
mucinos) secreţia de mucus este descoperite incidental. Mai puţin Tumorile ţesuturilor moi pot aparea în
marcată şi eliberată atât la polul frecvente sunt sarcoamele orice localizare, deşi aprox. 40% apar în
bazal, cât şi apical în stromă. ţesuturilor moi, cu dezvoltare extremităţile inferioare (mai ales coapsă),
MACRO – aspect gelatinos, MO plaje locală invazivă, dar care nu dau 20% în extremităţile superioare, 10% cap
de mucus care plutesc in celule metastaze viscerale. şi gât şi 30% la nivelul trunchiului şi
tumorale- localizari frecvente - Sarcoamele - <2% din neo retroperitoneului. Incidenta barbati-femei
colon, mamar, stomac – 1,4:1
rabdomiosarcomul apare la copii,
sarcomul sinovial la adulţii tineri, iar la
adulţi - liposarcomul şi histiocitomul
fibros malign. Sunt importante pentru
patologia tumorală la copii- sunt 15%
din tumorile maligne şi a patra tumoră
malignă după neo cerebral,
hematopoetic şi tumora Wilms.
In general, tumorile care apar în
localizări superficiale (ex. tegumente,
ţesut subcutanat) au un prognostic
mai bun decât cele localizate profund.
La bolnavii cu sarcoame localizate
profund, sarcoamele de grad
histologic mare produc metastaze în
80% din cazurile cu tumori mai mari de
20 cm şi în 30% când tumorile sunt
mai mari de 5 cm.
Supravieţuirea generală la 10 ani de
la diagnostic este de 40%
Aspectele importante de dg sunt
morfologia şi dispoziţia celulelor. În
general, în subtipurile slab diferenţiate,
criteriile de histopatologie curentă nu
sunt suficiente pentru a diferenţia un
sarcom de altul.
sunt necesare imunohistochimia, ME,
citogenetica şi metodele moleculare.
Sarcoamele se clasifică în raport cu
gradul histologic în sarcoame ce
pot fi gradate şi sarcoame care, prin
categoria de dg, nu mai necesită
gradierea. Pt sarcoamele care pot fi
gradate, gradul are mare importanţă
privind prognosticul. Stabilirea
gradierii I -III - proporţia de elemente
diferenţiate, media numărului de
mitoze pe câmpul microscopic mare,
pe densitatea celularităţii, pleomorfism
şi intensitatea necrozei.
Activitatea mitotică şi intensitatea
necrozei sunt sugestive asupra
ritmului de dezvoltare al tumorii.
Dimensiunea, profunzimea şi stadiul
aduc informaţii utile pt dg, terapie si
prognostic.
TUMORILE TESUTULUI ADIPOS
● LIPOMUL
Lipoamele sunt cele mai frecvente
tumori ale ţesuturilor moi, care pot
să apară oriunde, dar mai ales în
ţesutul subcutanat, la adulţi.
Majoritatea sunt leziuni sporadice,
solitare. Cazuri rare familiale se
asociază cu lipoame multiple.
Majoritatea apar ca mase cu
dezvoltare lentă, fără afectarea
pacienţilor.
MACRO - masă galbenă, moale.
Leziunile superficiale sunt mai puţin
bine demarcate.
MO - ţesut adipos matur, identic cu
ţesutul normal, dar delimitate de o
capsulă conjunctivă. Mai rar pot
aparea variante histologice de lipom,
când se asociază cu mult ţesut
fibros (fibrolipom) sau cu mai multe
vase sanguine (angiolipom), cu fibre
musculare netede (miolipom) sau cu
măduvă osoasă (mielolipom). O
variantă e angiomiolipomul, apare
mai ales în rinichi.
● LIPOSARCOMUL
apar la adult în al V-lea – al VI-lea
deceniu, fiind cea mai frecventă
tumoră malignă din acest grup de
vârstă. majoritatea apar în ţesuturile
profunde (coapsă şi spaţiul
retroperitoneal) şi viscere.
În varianta de liposarcom mixoid
s-a identificat translaţia Leziunile de fasciită nodulară apar în
cromozomială t(12;16). dermul profund, subcutanat sau în
MACRO - mase bine circumscrise. muşchi.
MO - două grupuri histologice: un MACRO - câţiva cm in diam. Cel mai
grup cu evoluţie lentă, grad redus mare, cu configuraţie nodulară,
(liposarcom diferenţiat şi liposarcom marginile puţin definite.
mixoid) şi un grup de variante Histologic - bogat celularizată, din
agresive, cu grad mare de fibroblaste cu aspect imatur, dispuse
malignitate (liposarcom cu celule la întâmplare (simulând proliferarea
rotunde şi liposarcom pleomorf). celulară din cultură) sau fascicule
scurte neregulate. Celulele variază ca
Tumori şi leziuni tumor-like ale
dimensiuni şi forme (fuziforme şi
ţesutului fibros
stelate), au nucleoli evidenţi şi
●Proliferările ţesutului fibros sunt
numeroase mitoze. Frecvent, stroma
heterogene. ●Există leziuni reactive,
este mixoidă şi conţine
ne-tumorale precum fasciita
limfocite şi eritrocite extravazate.
nodulară, în timp ce fibromatozele -
Tratamentul de elecţie este excizia
proliferare locală persistentă difuză.
chirurgicală, după care nu recidivează.
Acestea pot fi rezolvate chirurgical.
Proliferările pseudosarcomatoase ● TUMORI FIBROHISTOCITARE
reactive nu sunt leziuni neoplazice. amestec de fibroblaste şi celule cu
Ele se constituie ca răspuns la aspect de histiocit încărcat cu lipide.
anumiţi factori locali, ca factorii fizici Alte leziuni au o poziţie intermediară,
sau ischemia. Clinic, evoluează cu recidivă locală, dar fără a
rapid, iar histologic-c. mezenchimale determina metastaze.
care pot mima sarcoamele datorită ● HISTIOCITOMUL FIBROS
hipercelularităţii, nr de mitoze şi (dermatofibrom) - tumoră benignă ca
aspectului primitiv al celulelor. un nodul mobil, bine definit în derm
Reprezentativ pentru această sau în ţesutul subcutanat. Majoritatea
categorie lezionala: fasciita nodulară cazurilor apare la adulţi. Tabloul
FASCIITA NODULARA - sinonime histologic poate fi variabil - celule
fasciita infiltrativă sau fuziforme amestecate cu celule
pseudosarcomatoasă, cea mai histiocitare cu citoplasma spumoasă,
frecventă dintre pseudosarcoamele bogată în lipide. Marginile leziunii sunt
reactive. Apare la persoanele adulte, infiltrative, dar nu are caracter invaziv.
în ordinea frecvenţei pe antebraţ, Nu recidivează după excizia locală.
torace şi spate. Bolnavii prezintă ● DERMATOFIBROMUL
tipic, în câteva săptămâni, o masă PROTUBERANS – intermediar intre
rapid proliferativă, solitară şi tumorile fibrohistiocitare benigne şi
dureroasă, care în 10-15% din cazuri, histiocitomul fibros malign.
apare după un traumatism local.
MACRO- masă nodulară cu dezvoltare
lentă în derm şi ţesutul subcutanat.
Majoritatea bolnavilor sunt adulţi, cu
tumori cu caracter infiltrativ ce
recidivează frecvent după excizia
locală. În cazuri excepţionale, pot să
se producă metastaze.
MO - fibroblaste dispuse într-un
tablou „storiform” din fascicule scurte contractură
ce pleacă şi se termină în vecinătatea
vaselor. Mitozele sunt rare, iar
fibroblastele prezintă o atipie redusă. desmoide, ce apar în abdomen şi
● HISTIOCITOMUL FIBROS MALIGN
(HFM) - grup heterogen de
tumori agresive ale ţesuturilor moi, cu
pleomorfism citologic cu celule bizare
multinucleate, cu arhitectură
„storiformă” şi un fond din stromă
colagenă, cu elemente celulare
inflamatorii şi Mf spumoase. Apar în
musculatura extremităţilor şi
retroperitoneal.
MACRO mase alb-cenuşii,necapsulate
5-20 cm diametru.
MO - pot prezenta mai multe variante ● FIBROSARCOAMELE
ca: „storiform”, pleomorf, mixoid,
inflamator, cu celule gigante şi
angiomatoid. Majoritatea variantelor
de HFM sunt agresive şi dau
metastaze cu o rată de 30-50%.
● FIBROMATOZELE
grup de proliferări fibroblastice cu
tendinţa de dezvoltare infiltrativă
asociată cu recidivă după excizia
chirurgicală. Astfel, aceste proliferări pot metastaza, mai ales pe cale
au o creştere invazivă locală dar, spre hematogenă, în pulmon.
deosebire de fibrosarcoame, nu
metastazează.
Fibromatozele sunt divizate în două
grupuri clinico-patologice majore:
fibromatozele sup şi prof.
Fibromatozele superficiale -
fibromatoza palmară (contractura
Dupuytren), plantară şi fibromatoza
penisului (boala Peyronie), care apar
în fascia sup. Deoarece aceste
leziuni sunt constituite din mult
colagen→ deformări sub formă de
Fibromatozele profunde
cuprind aşa-numitele tumori
muşchii trunchiului şi extremităţilor.
Cele profunde au o tendinţă mai
mare de recidivă şi de dezvoltare
într-o manieră agresivă. Aspectul
fibromatozelor variază după
localizare.
MACRO - structuri nodulare şi
bandelete cu caracter infiltrativ,
fără margini evidente.
MO – fibroblaste cu caracter uniform
şi cu producerea unei cantităţi mari
de fibre de colagen.
neoplasme maligne,din fibroblaste.
Majoritatea cazurilor apar la adulţi în
ţesuturile profunde ale coapsei,
genunchiului şi trunchiului. nu
prezintă aspecte clinice specifice
care să permită diferenţierea lor de
celelalte tumori ale ţesuturilor moi. În
general, fibrosarcoamele se dezvoltă
lent, ani. recidivează după excizie şi
MACRO-leziuni solitare, necapsulate
caracter infiltrativ, cu margini slab
definite, cu arii de hemoragii şi
necroză.
Histologic, fibrosarcomul diferenţiat Rabdomiosarcomul embrionar este cel
- fascicule de fibroblaste cu mai frecvent tip - 66% din
dispoziţie variată - tablou ce rabdomiosarcoame. cuprinde sarcomul
aminteşte „osul de hering”. Atipia botrioid şi variantele cu c. fuziforme.
nucleară şi indicele mitotic - Tumorile apar la copii sub vârsta de 10
elemente de gradiere histologică. ani, în cavitatea nazală, orbită, urechea
Astfel, în fibrosarcoamele medie, prostată şi regiunea
de grad I, atipia nucleară şi indicele paratesticulară. Subtipul sarcom
mitotic sunt reduse, în timp ce în botrioid se dezvoltă în organele
gradul III - pleomorfism nuclear şi un cavitare, delimitate de mucoasă,
număr mare de mitoze. precum nazofaringele, canalul biliar
comun, vezica urinară şi vaginul.
MACRO - sarcomul botrioid are un
Tumori cu diferenţiere musculară
aspect de ciorchine de strugure care
scheletică
proemină în cavitatea organului (ex.
Neoplasmele ţesutului muscular sunt
vezica urinară, vaginul).
aproape toate maligne. Varianta
MO- c. tumorale mimează c. musculare
benignă, rabdomiom, este foarte
scheletice în variate stadii ale
rară şi apare la nivelul cordului.
embriogenezei. Tumorile sunt alcătuite
● RABDOMIOSARCOM
din mase de celule rotunde şi
cele mai frecvente sarcoame la copil
fuziforme maligne, într-o stromă
şi adolescent. Apar înainte de 20 de
mixoidă. Rabdomioblastele pot
ani, se pot dezvolta oriunde, dar cel
prezenta striaţii transversale la
mai frecvent la cap,gât sau tract
coloraţii speciale.
genitourinar, regiune cu componentă
musculară redusă în mod normal. RABDOMIOSARCOMUL ALVEOLAR
Acestea apar în legătură cu muşchiul apare cel mai frecvent la adolescent în
scheletic, numai la extremităţi. musculatura profundă a extremităţilor.
Rabdomiosarcomul este MO - reţea de septuri fibroase ce
subclasificat în următoarele variante: delimitează c. tumorale dispuse în
embrionar, alveolar şi pleomorf. cuiburi sau agregate. C. tumorale din
RABDOMIOBLASTUL - apare în toate centrul acestor agregate degenerează
tipurile, fiind elementul de diagnostic => un spaţiu liber ~ alveolelor
histologic. pot fi rotunde sau pulmonare. Studiile citogenetice au
alungite, cu o citoplasmă abundentă, arătat că această variantă are
eozinofilă, granulară, bogată în aberaţia crs t(2;13) sau t(1;13).
filamente groase şi subţiri. RABDOMIOSARCOMUL PLEOMORF
ME -sarcomere iar imunohistochimic multe celule mari,uneori multinucleate,
se colorează cu Ac la vimentină, cu nuclei bizari şi citoplasma
actină, desmină şi eozinofilă. este rară şi apare în
mioglobină. ţesuturile moi profunde la adulţi.
Rabdomiosarcoamele sunt neoplasme
agresive, totuşi variantele histologice
influenţează supravieţuirea. Subtipul
botrioid are prognosticul cel mai bun,
urmat de varianta embrionar, pleomorf
şi alveolar.
Tumorile ţesutului muscular neted
● LEIOMIOMUL
este tumora benignă a ţesutului
muscular neted, cu localizarea cea mai
frecventă la nivelul uterului. Mai pot
aparea în piele şi subcutanat la
muşchii erectori ai firului de păr; alte
localizări: mamelon, scrot şi labii
(leiomioame genitale) şi mai rar,
ţesuturile profunde.
MACRO - noduli cu diam >1-2 cm, fără
capsulă.
MO - fascicule de celule fuziforme, ce
se intersectează în unghi drept, fără
atipii şi cu un număr redus de mitoze.
● LEIOMIOSARCOMUL
10-20% din toate sarcoamele
ţesuturilor moi. Aceste tumori apar la
adulţi, mai ales de sex feminin şi se
dezvoltă la nivelul pielii şi în ţesuturile
moi profunde ale extremităţilor sau
retroperitoneal, se prezintă ca mase
ferme nedureroase.
Histologic - celule fuziforme maligne,
dispuse în fascicule cu nuclei în formă
de trabuc.
ME → CMN maligne conţin benzi de
filamente subţiri, cu corpi denşi şi
vezicule pinocitare şi fiecare celulă
este înconjurată de m.b.
Imunohistochimic, celulele tumorale se
colorează cu Ac la vimentină, actină şi
desmină.
Leiomiosarcoamele sup. sau
cutanate sunt mici şi au prognostic
bun, în timp ce tumorile
retroperitoneale sunt mari şi nu pot fi
excizate în totalitate -> decesul atât
prin invazie locală şi metastaze.
Tumorile ţesutului vascular
Tumorile benigne şi leziunile similare
● HEMANGIOMUL
număr mare de vase dispuse în lobuli
separaţi prin T.C. fără capsulă, cu un
caracter infiltrativ în organul în care
a apărut. Hemangioamele sunt
localizate, dar pot uneori să cuprindă
o extremitate întreagă, situaţie în
care se utilizează termenul de
angiomatoză. Majoritatea leziunilor
sunt sup în regiunile capului şi
gâtului, dar pot să se dezvolte în
viscere, mai ales în ficat.
Hemangioamele sunt foarte
frecvente mai ales la copil, 7% din
toate tumorile benigne. Majoritatea
hemangioamelor la copil sunt
prezente la naştere şi se măresc
odată cu dezvoltarea copilului.
Totuşi, multe din leziunile capilare
regresează spontan, înainte de
pubertate. Există mai multe variante
histologice şi clinice.
● HEMANGIOMUL CAPILAR
vase sanguine înguste, ce seamănă Aceste tumori sunt difuze,
cu capilarele cu pereţi subţiri,
delimitaţi de endoteliu. Localizările
frecvente - cutanate, subcutanate la MACRO → aspect buretos, roşu
nivelul mucoaselor cavităţii orale,
buze şi la nivelul viscerelor astfel ca 1-2 cm. Relativ rar apar forme
ficatul, splina şi rinichii.
Hemangiomul capilar tip „căpşună”
(hemangioame juvenile), la nivelul
pielii la nou născut, (1 la 200 de
naşteri) şi poate fi multiplu. Acest tip
de hemangiom se dezvoltă rapid în
primele luni, apoi începe să scadă,
astfel că regresează până la vârsta
de 7 ani în 90% din cazuri.
Hemangioamele au dimensiuni
variate, leziunile fiind roşii
strălucitoare până la albastru, plane
sau uşor reliefate, acoperite de
epiteliu intact. Uneori pot fi ataşate
printr-un pedicul subţire.(pediculate)
Histologic, hemangioamele sunt
necapsulate, lobulate, ca agregate
de capilare cu pereţi subţiri, cu
endoteliu turtit şi lumenul plin cu
eritrocite; vasele sunt legate între
ele prin T.C. . Lumenele pot fi
nedesfăşurate, parţial sau complet
trombozate cu trombi recenţi sau în
curs de organizare conjunctivă.
Ruperea vaselor -> microhemoragii,
iar eritrocitele extravazate → Mf cu
pigment de hemosiderina
● HEMANGIOMUL CAVERNOS. Mai
puţin frecvent decât varietatea
capilară, hemangiomul cavernos -
marcat de formarea de canale
vasculare largi, de forme variate, cu
pereţi subţiri, delimitaţi de un
endoteliu turtit, pline cu sânge.
necapsulate şi frecvent afectează
structurile profunde.
închis, albăstrui, cu un diametru de
gigante, ce afectează arii
subcutanate mari ale feţei,
extremităţilor sau altor regiuni
Histologic, masa este net definită,
necapsulată, iar spaţii vasculare
cavernoase mari sunt parţial sau
complet pline cu sânge, separate prin
stromă conjunctivă subţire. Pot să se
producă tromboze intravasculare ce
se pot calcifica. În majoritatea
cazurilor, hemangioamele au o
semnificaţie clinică redusă, dar în
localizare cerebrală pot produce
simptome de compresiune sau
ruptură. In boala von Hippel-Lindau,
hemangioamele cavernoase apar în
cerebel sau trunchiul cerebral şi ochi,
asociate cu leziuni angiomatoase
similare în alte localizări sau cu
neoplasme chistice în pancreas şi ficat
sau cu alte neoplasme viscerale.
●LIMFANGIOMUL
tumori benigne ale vaselor limfatice.
Limfangioamele (capilare) simple sunt
mase alcătuite din vase limfatice
mici, care apar subcutanat în regiunea
capului,gâtului şi în axilă. Rar pe
trunchi, viscere sau T.C. din cavitatile
abdominala sau toracica. Pe suprafeţe
ele sunt uşor reliefate sau uneori
pedunculate, de 1- cm diametru.
Histologic - reţea de spaţii limfatice
delimitate de endoteliu, conţin limfă
iar în stroma limfoidă se observă
aglomerări limfatice.
Limfagiom cavernos (higroma
chistică). Sunt tumori benigne,
alcătuite din spaţii limfatice, fiind
similare cu hemangiomul cavernos.
Frecvent apar la copii laterocervical şi
în axilă, mai rar retroperitoneal,
ajungând la dimensiuni
de 15 cm diametru.
Tumorile sunt constituite din spaţii
chistice foarte mari, delimitate de c.
endoteliale şi separate prin T.C. ce
conţin agregate limfoide. Tumora nu
prezintă capsulă -> îndepărtarea
chirurgicală poate fi dificilă.
● TUMORA GLOMICA
(GLOMANGIOM)
neoplasm benign, frecvent manifestat
clinic prin durere. Este alcătuită din
fibre musculare netede modificate din
corpul glomusului, o anastomoză
arterio-venoasă specializată cu
funcţie în termoreglare. Tumora
glomică poate fi localizată oriunde în
piele (sau ţesuturile moi şi uneori TGI),
dar cel mai frecvent în porţiunea
distală a degetelor, mai ales sub
unghie. Excizia e tratamentul curativ.
MACRO- tumora glomică are sub 1
cm, este rotundă, roşu albastră,
fermă, uneori cu focare de hemoragie
recentă sub unghie.
Histologic, tumora este alcătuită din
două componente: canale vasculare
ramificate separate prin stromă de
T.C. ce conţine al doilea component –
agregate, cuiburi şi insule de celule
glomice specializate, dispuse tipic în
jurul vaselor. Celulele glomice sunt
mici, uniforme, rotunde sau cubice,
cu citoplasmă puţină, iar la ME au
aspecte ~ fibrelelor musc. netede.
● Tumori vasculare cu grad
intermediar (grad ↓ de malignitate)
SARCOMUL KAPOSI
era considerată rară până când a
devenit o problemă medicală la
pacienţii cu SIDA.
Patru forme clinice:
Sarcomul Kaposi cronic, aşa-numit
clasic sau european, descris de
Kaposi în 1872, apare la bărbaţii în
vârstă din Europa de est sau ţările din
vecinătatea Mării Mediterane. se
manifestă şi în asociere cu o a doua
tumora maligna sau cu stări imune
alterate, dar nu cu SIDA.
●Clinic, sarcomul Kaposi debutează
ca plăci cutanate roşii purpurii, apoi
ca noduli la nivelul extremităţilor
inferioare. Aceste formaţiuni cresc
lent, se extind spre localizări
proximale ale membrilor inferioare şi
sunt persistente, cu recăderi şi
remisiuni.
Sarcomul Kaposi limfadenopatic,
african sau endemic, apare mai ales la
copii din tribul Bantu (aceeaşi
distribuţie geografică cu limfomul
Burkitt).
●Clinic - limfadenopatie localizată
sau generalizată, cu evoluţie foarte
agresivă. Leziunile cutanate sunt
puţine şi rare. Afecţiunea are o
evoluţie agresivă, cu implicarea ggl
limfatici şi a viscerelor.
Sarcomul Kaposi asociat cu
transplantul apare post-operator
după un interval de câteva luni, până
la câţiva ani, la primitori de transplant
care au fost supuşi la imunoterapie în
doze mari. Leziunile cutanate sunt
localizate şi pot regresa după
întreruperea tratamentului
imunosupresiv. Dacă leziunile au
afectat viscerele → cauze de deces
Sarcomul Kaposi asociat cu SIDA
(epidemic) apare la aproximativ 25%
din bolnavii de SIDA sau chiar într-un
procent mai mare, frecvent la bărbaţi ● HEMANGIOENDOTELIOM
homosexuali. Aproximativ 40% din neoplasme vasculare ce prezintă
bolnavii acestui grup de risc au aspecte histologice şi evolutive
dezvoltat Sarcom Kaposi comparat intermediare între hemangioamele
cu 5% din toţi bolnavii cu SIDA. benigne şi angiosarcomul anaplazic.
●Clinic - leziuni cutanate care se
extind precoce la ggl limfatici,
● Tumori maligne vasculare
intestin şi alte viscere.Aproximativ
ANGIOSARCOM - Neoplasme
1/3 din bolnavii cu sarcom Kaposi şi
endoteliale maligne, cu structură
SIDA dezvoltă o a doua tumoră
variată, de la tumori foarte diferenţiate
malignă, frecvent limfom.
ce se aseamănă cu hemangioamele
MACRO - leziunile cutanate au trei
(hemangiosarcom), la tumori a căror
stadii de evoluţie, fiind identificate
anaplazie le face dificil de diferenţiat
ca pete, plăci şi noduli.
de carcinoame sau melanoame,
Histologic - proliferare vasculară
localizare în special la nivelul pielii,
neregulată, cu lumene similare unor
ţesuturilor moi, glandei mamară şi
fante delimitate de celule endoteliale
ficatului. Angiosarcoamele hepatice
ce se regăsesc şi între vase sub
sunt rare, dar constituie un aspect
forma unor fascicule amestecate în
important deoarece se asociază cu
infiltratul inflamator format din Ly,
carcinogene distincte ca pesticidele
plasmocite, Mf. In stadiul de placă şi
arsenicale, thorotrast (mediu de
nodul, predomină fasciculele de
contrast radioactiv utilizat în
celule fuziforme în care se pot
radiologie) şi clorura de polivinil
identifica vasele similare cu fantele.
(utilizată în industria maselor plastice).
Aspectul caracteristic este fondul ce
Angiosarcoamele pot apare în ariile de
conţine şiruri de eritrocite şi
limfedem cu durată de peste 10
picături de hialin, amestecate cu
ani, ca în cazurile de mastectomie
infiltratul inflamator. Mitozele sunt
pentru cancer de glandă mamară.
frecvente ca şi globulele
MACRO cele cutanate → mici noduli
citoplasmatice rotunde, roz.
multipli, roşii, cu progresie la mase
PATOGENIE
cărnoase mari de culoare palidă, alb-
tumora este alcătuită din celule
cenuşiu. Marginile se opresc
mezenchimale primitive sau
imperceptibil în structurile
endoteliale iar evoluţia sa este
înconjurătoare. Centrul
influenţată de starea de imunitate a
tumorii este moale, cu prezenţa de arii
bolnavului. Se pare că există o
de necroză şi hemoragii.
asociere virală, astfel că produsele
MO -în raport cu gradul de diferenţiere
HIV şi ale virusului herpetic tip 8
ale acestei tumori pot fi observate arii
joacă un rol în inducerea acestei
vasculare de dimensiuni variate,
tumori prin elaborarea locală de
delimitate de celule endoteliale
factori de creştere sau citokine.
anaplazice sau arii nediferenţiate, cu C. fuziforme sunt în fascicule dens
celule atipice, fără formarea de vase. celularizate care înconjoară c.
●Clinic prezintă o evoluţie malignă, cu epiteliale. Majoritatea sarcoamelor
invazie locală şi metastaze la distanţă. sinoviale sunt monofazice, ori numai
din c.fuziforme, ori epiteliale.
HEMANGIOPERICITOMUL
Leziunile alcătuite numai din c.
Derivat din pericite, celule normale
fuziforme sunt uşor confundate cu
dispuse la periferia capilarelor şi
fibrosarcoamele. Imunohistochimia
venulelor, este o tumoră rară, ce se
este utilă în identificarea acestor
localizează oriunde, dar apare cel mai
tumori deoarece c. epitelioide şi
frecvent la nivelul extremităţilor (mai
fuziforme sunt pozitive pentru
ales coapsă) şi în aria retroperitoneală.
keratină şi Ag de membrană
MACRO - masă de 4 - 8 cm,
epitelială, diferenţiind aceste tumori
nedureroasă, care se măreşte lent.
de alte sarcoame. majoritatea
MO- capilare ramificate, înconjurate de
sarcoamelor sinoviale -> translocaţie
mase şi cuiburi de celule fuziforme sau
cromozomială caracteristică t(x;18)
ovoide sau chiar rotunde. In urma
şi gena fuzată (syT-ssx). În
impregnaţiei argentice → pericitele
sarcoamele sinoviale rata de
proliferate sunt separate prin m.b. de
supravieţuire la 5 ani- 25-62% şi
celulele endoteliale. După excizie,
numai 11-30% supravieţuiesc 10 ani.
tumorile pot recidiva şi aproximativ 50%
Metastazare in schelet, plaman, ggl
dau metastaze în pulmon, ficat şi os.
● SARCOMUL SINOVIAL TUMORI CU DIFERENŢIERE OSOASĂ
10% din sarcoamele ţesuturilor moi şi SAU CARTILAGINOASĂ
apare la grupul de vârstă 20-40 de ani. sunt localizate cel mai frecvent în
Majoritatea se dezvoltă în vecinătatea sistemul osos, dar pot aparea şi în
articulaţiilor mari ale extremităţilor, mai ţesuturi moi extrascheletice. Dg
ales ale membrelor inferioare. nu apare tumorilor osoase în special necesită
din c. sinoviale, ci derivă din c. o integrare a datelor clinice cu
mezenchimale din jurul cavităţilor aspectul radiologic, cu morfologia
articulare uneori putând fi identificat în MACRO si MO
localizări fără articulaţii. Rar, aceste
Cele mai frecvente tumori maligne
tumori apar în regiunea parafaringiană
ale osului- metastazele, în special
sau în peretele abdominal.
ale carcinoamelor, cu predilecţie:
MO - markerul histologic al sarcomului
carcinomul mamar, bronhogenic (mai
sinovial este morfologia bifazică a c.
ales carcinomul nediferenţiat cu
tumorale, adică c. ~ c. epiteliale, care
celule mici), adenocarcinomul renal,
formează glande şi celule fuziforme.
de tiroidă şi de prostată (care
Celulele epiteliale sunt cubice sau
determină des o reacţie scleroasă a
cilindrice şi formează glande sau
osului în jurul metastazelor).
cordoane solide.
TUMORILE MELANOCITELOR
● LENTIGO
hiperplazie localizată (benignă) a
melanocitelor, la orice vârstă.
MACRO - macule ovale sau rotunde,
brune, 5-10mm, dispuse la nivelul pielii
şi mucoasei.
MO - hiperplazia melanocitară liniară
din stratul bazal al epidermului,
care apare hiperpigmentat.
● NEVUL NEVOCELULAR (nev
pigmentat, molă)
orice neoplasm benign al
melanocitelor, congenital / dobândit.
●CLINIC
macule sau papule, rotunde, brune,
uniform pigmentate, sub 6 mm
diametru, cu margini bine definite.
sunt iniţial formaţi din melanocite care
s-au transformat de la celule unice
dendritice normale, amestecate printre
keratinocitele bazale, in celule ovale
sau rotunde ce proliferează în agregate
sau “cuiburi” de-a lungul joncţiunii
dermo-epidermice. Nucleii celulelor
nevice sunt uniformi, cu contur rotund,
cu nucleoli puţin evidenţiaţi sau
absenţi, fără activitate mitotică (nev
joncţional). Celulele nevice cu aceste
caractere proliferează în derm şi
formează nevus compus. Uneori
celulele nevice joncţionale regresează,
astfel că nevul este constituit numai
din componenta dermică - nevus
dermic. Proliferarea progresivă a
celulelor nevice de la joncţiunea
dermo-epidermică în dermul subiacent
este însoţită de un proces de maturare
al celulelor. Astfel, celulele nevice
superficiale, mai puţin mature, sunt mai
Mari, produc melanină, formează
cuiburi, ajungând în părţile profunde
ca celule mai mici, fără pigment sau
cu pigment mai puţin şi formând
astfel cordoane ~ţesutului neuronal.
Această metamorfoză se corelează
cu transformările enzimatice; astfel,
celulele dendritice melanocitare din
stratul superficial conţin tirozinază
pentru fotosinteza melaninei, iar
celulele profunde, mai mici,
dobândesc capacitatea de a
dezvolta o activitate colinesterazică,
similară celor din ţesutul neuronal.
Această secvenţă de maturare a
celulelor nevice are importanţă în
diagnostic, deoarece nevii fără
maturare → potenţial de
transformare în melanom malign.
NEVII DISPLAZICI
MACRO nevii displazici → macule cu importante se identifică pe baza
centru uşor ridicat, mai brun şi
periferia plată, neregulată.
Histologic, sunt nevi compuşi cu
arhitectură şi citologie atipică
Cuiburile de celule nevice din
epiderm sunt alungite, cu fuzionări
sau coalescenţe anormale intre
cuiburi adiacente → celulele nevice mărire a unui nev existent Ante.
încep să înlocuiască stratul bazal
normal de-a lungul joncţiunii dermo- noi leziuni pigmentare la adult;
epidermice, →hiperplazie
lentiginoasă. Atipia citologică a
melanocitelor proliferate din nevul
displazic- nuclei neregulaţi,angulari, ulcerarea unui nev pre-existent.
şi hipercromatici + infiltrat limfocitar Melanomul malign are posibilitatea
şi o fibroză particulară, liniară, ce
înconjoară crestele epidermice
afectate de cuiburile nevice.
unii nevi displazici sunt precursori ai dezvoltarea melanomului pe linie
melanomului malign. Nevi displazici
au fost identificaţi la mulţi membri aidermice superficiale mult timp. Pe
familiilor care dezvoltă melanom
malign (sindrom melanotic ereditar).
În privinţa probabilităţii reale de a genera metastaze. Tipurile specifice
dezvolta melanom malign a
persoanelor cu sindrom de nev
displazic-> probabilitate de 56% la
vârsta de 59 de ani.
Nevii displazici au prezentat
expresia unor Ag anormale pe
suprafaţa celulelor, anomalii
cariotipice şi o vulnerabilitate in vitro
la efectele mutagene ale luminii UV
● MELANOMUL MALIGN
prognostic sever, cea mai mare
parte a apare în piele, dar şi
mucoasele orale şi anogenitale,
esofagul, meningele, globul ocular.
Aspectele clinice cele mai
modificării culorii unei leziuni
pigmentate. Spre deosebire de nevii
benigni (ne-displazici),
melanoamele prezintă o pigmentare
variabilă: negru, brun, roşu, albastru
închis şi cenuşiu, iar marginile sunt
neregulate. Semne relevante clinice
prurit sau durere la nivelul nevului
conturul neregulat al leziunilor
pigmentate;
variaţia pigmentării;
dezvoltării în două modalităţi:
radială (orizontală) şi verticală.
Iniţial, proliferarea radială indică
orizontală în epiderm şi straturile
parcursul acestui stadiu, celulele
tumorale nu au capacitatea de a
fazei de dezvoltare orizontală a
melanomului sunt lentigo malign,
melanomul cu extindere superficială şi
melanomul lentiginos acral / al
mucoaselor.
În timp, tabloul de dezvoltare se
modifică, aceasta devenind verticală.
Melanomul proliferează şi invadează
straturile dermice mai profunde ca o
masă de celule atipice fără semn de
maturare, ajungând în dermul
reticular. Această etapă este marcată
clinic prin apariţia unui nodul într-o
maculă relativ plată, rezultată din
proliferarea radială. Formarea nodului
se corelează cu momentul
apariţiei unei clone de celule tumorale
cu potenţial metastatic.
Celulele tumorale ale melanomului
sunt considerabil mai mari decât
celulele nevice, au nuclei mari cu
contur neregulat şi nucleoli mari,
eozinofili. Aceste celule nu formează
cuiburi. Prognosticul şi răspunsul la
tratament poate fi apreciat printr-o
serie de parametri ce sunt incluşi în
buletinul de analiză anatomo-
patologică al piesei de exereză
chirurgicală. În evoluţie, melanomul
malign poate genera metastaze atât
pe calea limfatică, cat şi hematogenă,
cu metastaze viscerale în ficat,
pulmon, tract digestiv, pancreas,
creier, sau pe calea nervului ocular.
TERATOAMELE
tumoră alcătuită din ţesuturi multiple,
străine locului de apariţie şi cu originea
în una, două sau toate cele trei foiţe
embrionare.
Aceste tumori trebuie diferenţiate de
anomaliile de dezvoltare precum
hamartomul şi coristomul.
Teratoamele au originea în celulele
totipotente, motiv pentru care sunt
localizate în gonade. Mai rar apar din
resturi celulare primitive sechestrate în
cursul embriogenezei pe linia mediană
a corpului. Din acest motiv, teratoamele
pot fi localizate, în afară de gonade, în
glanda pineală, baza craniului,
mediastin, retroperitoneal şi în regiunea
sacro-coccigiană. Celulele totipotente
se diferenţiază în ţesuturi embrionare,
extraembrionare (placenta şi sacul
vitelin) şi ţesuturi mature care îşi au
originea în toate cele trei foiţe
embrionare. Teratoamele apar la orice
vârstă.
Teratom chistic matur (denumit
impropriu chist dermoid). Are o
structură chistică cu un perete căptuşit
cu epiderm, care în stratul conjunctiv
prezintă anexele pieii şi alte ţesuturi
precum; ţesut neural, epiteliu
respirator,epiteliu intestinal, os, cartilaj,
dinţi. Conţinutul chistului are un aspect
macroscopic similar brânzei, sebaceu,
cu fire de păr. Îndepărtarea chirurgicală
nu este urmată de recidivă, tumora
având o evoluţie benignă.
Teratomul imatur solid se prezintă
macroscopic ca o structură compactă
sau microchistică, cu arii de necroză şi
hemoragie. Microscopic se pot
observa ţesuturi embrionare, Gonadotrefina corionică în
extraembrionare, fetale şi ţesuturi sinciţiotrofoblast. Tumora da
mature. Din aceste motive deosebim metastaze viscerale încă din primele
microscopic aspecte de carcinom stadii.
embrionar, coricarcinom Teratoamele monodermale sau
negestaţional, tumoră a sacului specializate sunt rare şi se dezvoltă
vitelin. la nivelul ovarului. Un exemplu este
Carcinomul embrionar este puţin struma ovarii, care are structură de
diferenţiat. Macroscopic apare ca glandă tiroidă, putându-se chiar
noduli alb-cenuşii cu arii de necroză asocia cu sindrom de hiperfuncţie
şi hemoragie. Microscopic, celulele tiroidiană. Un alt exemplu este
sunt complet nediferenţiate şi sunt carcinoidul.
dispuse variat: mase solide, acinar,
tubular sau papilar.
Tumora sacului vitelin, numită şi
tumora sinusului endodermic, apare
în forma sa pură în testiculul copiilor
sub trei ani. Mai frecvent este
asociată cu carcinomul embrionar
sau cu coriocarcinomul.
Imunohistochimic, în celulele
tumorale se poate demonstra alfa
feto-proteina.
Coriocarcinomul negestaţional
este un neoplasm foarte agresiv
care, în formă pură, reprezintă 1% din
tumorile testiculare. Histologic,
celulele totipotente, reproduc cele
două componente ale ţesutului
placentar (citotrofoblastul alcătuit
din mase de celule cubice cu nuclei
centrali şi sinciţiotrofoblastul, care
apare ca mase de epiteliu sinciţial cu
nuclei pleomorfi şi citoplasmă
abundentă, vacuolizată). Aceste
două componente ale trofoblastului
nu formează vilozităţi placentare,
fiind dispuse în mase
dezorganizate. Imunohistochimic,
poate fi pusă în evidenţă