Melanomul

În trecut, termenul „melanom” avea înțelesuri variabile în nomenclatura veterinară.

Astfel, unele sisteme de calsificare utilizau acest termen pentru a defini atât tumorile
benigne, cât și pe cele maligne, iar în alte clasificări, melanomul desemna doar tumora
malignă. Astăzi diferențierea dintre benign și malign, în ceea ce privește tumorile
melanocitelor este mai clară, termenii utilizați fiind “melanocitom”/”melanom benign” și
“melanom”/”melanom malign”. Având în vedere aceste considerente, melanomul poate fi
definit ca tumora malignă neuroectodermică, cu originea în melanocite, celule
dendritiforme ce se găsesc imediat sub stratul bazal al epidermului și în jurul vaselor din
derm, cu rol esențial de producere a melaninei.
Este întâlnit la cai, taurine, suine, capre, pisici și, în special, la câini. Afectează cu
precădere rasele cu mucoasa și părul intens pigmentate. În cazul pisicilor, unele studii
arată că cele cu blana neagră sau gri sunt mai predispuse. La câini, însă, există rase mai
susceptibile la această tumoră, cum ar fi: Cocker Spaniels varietatea neagră, Terrierii
scoțieni, Boston, Airedale, Schnauzerii, Doberman Pinschers, Setters irlandez, Vizslas,
Golden și Chesapeake Bay Retrievers, Chow Chows și Boxer. Totodată, riscul oncogen
pare a fi mai mare la masculii decât la femele. Vârsta, însă, nu este un factor decisiv în
apariția tumorii deoarece, deși cele mai multe cazuri au fost descoperite la câini cu varste
cuprinse între 9 și 11 ani, iar la pisici, între 8 și 12 ani, au fost semnalate la ambele specii
dezvoltări ale melanoamelor maligne la animale cu vârsta de 2 ani.
Localizările acestei tumori sunt variabile și sunt influențate atât de natura procesului
(malign/benign), cât și de tipul leziunilor provocate (primare/secundare). Cele mai
obişnuite localizări primare sunt cutanate (mai ales la extremităţile distale ale membrelor
şi pe scrot), bucale şi intraoculare. Tumorile din zona ghearelor (imaginea 1), de la
joncțiunile mucocutanate, dar și cele bucale sunt, în general, maligne. Melanomul bucal
(imaginea 2) este cea mai frecventă tumoră orală la câine, având ca zone predilecte

Imaginea 1- Melanom interaxial Imaginea 2-Melanom bucal

mucoasa gingivală, labială şi palatină şi foarte rar limba. În schimb, tumorile cu
localizare cutanată sunt mai susceptibile a fi benigne. Chiar și așa, în unele cazuri, acestea
se pot transforma (sub acțiunea unor factori carcinogeni) și pot evolua ulterior ca
melanoame maligne. Primele metastaze apar în limfonodurile submandibulare şi
regionale; metastaze pe calea sanguină, macro- sau micronodulare, se pot decela în orice
ţesut sau organ (imaginea 3). Astfel,
localizările secundare pot apărea oriunde într-
un organism afectat (de exemplu la inimă,
rinichi, pancreas, pleura perietală etc.) cele
mai frecvente tumori secundare fiind
descoperite în pulmoni.
Chiar dacă tumorile primare sunt intens
pigmentate, tumorile secundare au o
încărcătura de melanină foarte diferită care a
necesitat clasificarea tumorilor în subtipuri, de
la amelanotice până la hipermelanotice.
Relaţia dintre gradul de malignitate şi
încărcătura celulelor cu melanină nu este
complet elucidată.
Imaginea 3-Localizări secundare în diverse organe

Aspectul macroscopic este influențat de

localizarea melanomului maling. Tumora are
dimensiuni de la câțiva milimetri până la 10 cm în
diametru; majoritatea leziunilor au diametrul de la 1
la 3 cm. Apar, de obicei, ca noduli multipli
(multicentrici). Cele mai multe neoplasme sunt
sesile, dar melanoamele ocazionale sunt polipoide
(imaginea 4) sau asemănătoare plăcii. Melanoamele
apar cenușii, brune sau negre, în funcție de
întinderea producției de melanină și de prezența
hiperpigmentării reactive a epidermei suprapuse.
Sunt relativ bine delimitate și compacte.
Imaginea 4-Melanom sub formă de polip
De cele mai multe ori, semnele clinice nu sunt suficiente pentru a putea pune un
diagnostic cert. Pentru a face diferențierea exactă între melanomul benign și cel malign
sunt necesare examene suplimentare reprezentate de recoltarea de țesut prin biopsie și
examenul histopatologic.
 Microscopic, cel mai adesea, celulele tumorale apar sub forma unor plaje bine
delimitate, grupate în jurul vaselor de sânge și al nervilor. Există situații în care
neoplasmele sunt neîncapsulate și, astfel celulele tumorale sunt raspândite în epiderm și
derm, printre celulele sănătoase ale țesutului(imaginea 5). Nodulii mai mari pot fi divizaţi
în lobuli sau cuiburi de celule printre traveele conjunctive care conţin fibroblaste, fibre de
colagen şi histiocite(imaginea 6). Totodată, în masa tumorală pot fi observate și

Imaginea 5-Melanom invaziv Imaginea 6-Nodul tumoral divizat

macrofage încărcate cu melanină, numite melanofage (imaginea 7) și, la periferie, poate

fi prezent un aflux limfocitar și de celule plasmatice.

Imaginea 7-Melanofage

Celulele neoplazice au forme diferite (rotunjite, fusiforme, sinciţiale, epitelioide), în

formele cele mai agresive având caractere anaplazice. De asemenea, pot fi observate și
celule gigantice sau multinucleate. În funcție de forma celulei tumorale, organitele
celulare capătă noi structuri, pleomorfismul nuclear fiind de la moderat, până la marcant.
Nucleolii pot fi fusiformi sau foarte proeminenți, aceste variabilități putând exista în
neoplasme diferite de pe același țesut sau organ de la un singur individ sau putând
coexista în același neoplasm. Nici încărcătura cu granule de cromatină nu este uniformă.
Aceasta variază de la melanină nedetectibilă în melanoame amelanotice, până la o
supraîncărcare cu melanină a celulei. În prima situație, citoplasma celulelor neoplazice
are o culoare gri-palid sau purpuriu-gri, granular, însă colorația tricromică Masson poate
confirma prezența melaninei în astfel de celule. În a doua situație, abundența pigmentului
în celulele tumorale poate să reducă vizibilitatea celorlalte formațiuni celulare. În această
situație, recomandată este albirea secțiunii din țesut cu permanganat de potasiu sau acid
oxalic, ăentru a ușura evaluarea morfologiei celulare și nucleare.
Mitozele, în general, sunt mai puţin numeroase, dar frecvent atipice. Prezenţa celulelor
melanice în vasele sanguine şi limfatice are semnificaţia unei malignităţi înalte.
 Bibliografie
1. Curs „Melanocytic tumors”
2. Curs „Melanoma-a case report”
3. LP „Tipuri de tumori IV”