TUMORILE

Tumorile sunt formaţiuni voluminoase care apar în diferite ţesuturi şi organe în forma unei
proliferări celulare excesive şi fără tendinţă de oprire.
 Denumirea de tumoare, provine din cuvântul latin tumor, care înseamnă umflătură
(subliniază faptul că de cele mai multe ori simptomul principal al tumorilor este apariţia unei
umflături).
 Oncologia se ocupă cu studiul tumorilor; în greceşte onkos înseamnă masă, umflătură.
 Importanţa primordială a tumorilor pentru practica medicală, constă în faptul că unele din ele,
tumorile maligne sau canceroase, reprezintă în multe ţări, inclusiv în ţara noastră, a doua
cauză de mortalitate, după bolile aparatului cardiovascular.
 Boala devine din ce în mai frecventă după 40-50 ani, dar un număr important de tumori
maligne apar şi sub 40 de ani (cancerul mamar, uterin, tiroidian, rino-faringian, melanomul
malign), sau chiar din copilărie (limfoamele maligne şi diferite forme de sarcoame).
I. Clasificarea anatomo-clinică a tumorilor
În funcţie de evoluţia lor, tumorile se clasifică în tumori benigne, care în lipsa unor complicaţii
particulare nu pun în pericol viaţa organismului şi tumori maligne, care în lipsa unui tratament
precoce şi adecvat (şi de multe ori în ciuda acestui tratament), determină moartea bolnavului
A. Proprietăţile generale ale tumorilor benigne
 Tumorile benigne sunt de obicei asemănătoare macroscopic şi microscopic ţesuturilor din
care au plecat şi pe care le reproduc în mare măsură
 Tumorile benigne se caracterizează de cele mai multe ori printr-o viteză moderată sau lentă
de creştere, uneori oprindu-se din evoluţie pentru perioade lungi de timp, sau chiar definitiv.
Această proprietate nu le împiedică să devină voluminoase.
 De cele mai multe ori tumorile benigne sunt bine delimitate de ţesuturile înconjurătoare, fiind
chiar separate de acestea printr-o capsulă conjunctivă.
 În aceste condiţii tumorile benigne nu sunt aderente de ţesuturile înconjurătoare, îşi păstrează
mobilitatea faţă de acestea, iar îndepărtarea chirurgicală este uşoară.
 Tumorile benigne nu au tendinţă de recidivă, iar exereza chirurgicală nu este urmată de
refacerea tumorii.
 Nu au tendinţa de a se răspândi la distanţă sub formă de leziuni secundare sau metastatice.
Proprietăţile principale ale tumorilor benigne permit însă în majoritatea cazurilor aplicarea unui
tratament radical şi vindecarea bolnavului, ceea ce justifică atributul de benign aplicat acestor
leziuni.
B. Proprietăţile generale ale tumorilor maligne
Tumorile maligne au fost numite încă din antichitate cancere, de la cancer, numele latin al
racului. Nu se ştie precis dacă această denumire vine de la asemănarea tumorii maligne care
înfiltrează ţesuturile înconjurătoare cu configuraţia racului, sau de la faptul că aderenţa leziunii la
organism este la fel de dură ca şi încleştarea racului, după cum durerea, este de multe ori la fel de
lancinantă ca şi cea produsă de agresiunea acestuia.
 Tumorile maligne nu se aseamănă cu ţesuturile din care apar şi se deosebesc de orice alt ţesut
normal din organism (această diferenţă apare atât cu ochiul liber, cât şi la microscop).
 De obicei tumorile maligne apar ca nişte mase voluminoase, de formă neregulată, imprecis
delimitate de ţesuturile înconjurătoare, cresc rapid şi invadează aceste ţesuturi.
 Au culoare roz-albicioasă, sunt foarte friabile şi sângerează la cea mai mică atingere.
 Când apar la suprafaţa corpului, sunt înteresate de necroză, ulceraţie, hemoragii şi supuraţii.
 Consistenţa lor este de obicei dură, lemnoasă
 când tumoarea apare ca o excrescenţă de formă neregulată, de conopidă, cu o bază
largă de implantare, vorbim de forma vegetantă a cancerului
 în alte cazuri leziunea apare ca o ulceraţie care se extinde progresiv în suprafaţă şi în
profunzime distrugând ţesuturile înconjurătoare şi având o formă caracteristică de
crater de vulcan; este forma ulcerativă a cancerului.
 există forme de cancer care se dezvoltă în masa organelor compacte sau în pereţii
organelor cavitare, îngroşându-le aproape uniform, conferindu-le duritate şi rigiditate
(formele infiltrative); alteori, infiltrează organele indurându-le şi producând în mod
paradoxal, retracţia lor (forme schiroase; de la grecescul skiros = dur).
 În general tumorile maligne cresc rapid, sunt imprecis delimitate de ţesuturile înconjurătoare,
pe care le infiltrează şi le distrug.
 cu cât un cancer este mai puţin diferenţiat, cu atât prezintă o creştere mai rapidă
(unele cancere au nevoie doar de câteva săptămâni pentru a-şi dubla volumul!)
  creşterea invazivă şi infiltrativă a tumorilor maligne, lipsa lor de delimitare precisă,
explixă recidivele frecvente care se întâlnesc după exereza chirurgicală a acestor
tumori.
 În ultimă instanţă, caracterul malign al cancerului este urmarea directă a capacităţii sale de a
produce metastaze.
 capacitatea metastazantă derivă din proprietăţile particulare ale celulelor canceroase.
Au un conţinut scăzut de calciu, iar pe suprafaţa lor există mucoproteine anormale,
ceea ce le conferă o coeziune scăzută şi o mobilitate crescută în raport cu celulele
normale; acest lucru le permite să înainteze de-a lungul diferitelor traiecte întâlnite în
cale, să supravieţuiască un timp îndelungat şi să se însămânţeze în diverse regiuni ale
organismului.
 cele mai multe metastaze se produc pe calea vaselor limfatice şi sanguine.
 Majoritatea metastazelor se întâlnesc în primii 1-2 ani de la apariţia tumorii primitive.
Există însă situaţii speciale, când ele apar după mulţi ani, chiar şi după 20 de ani de la
îndepărtarea tumorii primitive. În aceste cazuri se presupune că celulele canceroase
răspândite în organism, au persistat sub formă vegetativă şi atunci vorbim de celule
canceroase „adormite“. O modificare a echilibrului dintre organism şi aceste celule
(sub acţiunea unor noi factori carcinogeni), permite probabil activarea şi proliferarea
acestor celule.
II. Clasificarea histogenetică a tumorilor
A. Tumori epiteliale
Tumorile epiteliale pleacă din epiderm şi din anexele sale, din mucoase, ca şi din
parenchimul epitelial al diferitelor organe.
- tumorile epiteliale benigne, poartă numele de adenoame
- tumorile epiteliale maligne poartă numele de carcinoame
B. Tumori mezenchimatoase
Din această grupă fac parte tumorile plecate din ţesutul conjunctiv şi ţesuturile
asemănătoare (osos, adipos, cartilaginos), din muşchii netezi şi striaţi, din vasele sanguine
şi limfatice, cavităţi seroase şi articulaţii.
- tumorile mezenchimatoase benigne, poartă denumirea de fibroame
- tumorile mezenchimatoase maligne, poartă denumirea de sarcoame
C. Tumori ale ţesuturilor limfatice
Limfoamele sunt tumori maligne apărute pe seama proliferării neoplazice a celulelor
limfoide, mai rar a histiocitelor, din organele limfatice. Examenul microscopic permite
clasificarea limfoamelor în 2 categorii principale:
- limfoame nehodgkiniene: includ un grup de tumori destul de heterogene în ce
priveşte aspectul microscopic şi evoluţia clinică, îndeosebi agresivitatea şi răspunsul
mai slab la tratament.
- limfoame Hodgkin se caracterizează printr-un contrast ce există între aspectul
microscopic care aminteşte de un proces inflamator cronic şi evoluţia malignă
similară celorlalte limfoame.
D. Tumorile ţesutului nervos
Din aceste structuri pot pleca tumori benigne sau maligne.
Tumorile nervoase prezintă deosebită gravitate când apar în sistemul nervos central, în
special în cavitatea craniană. Apariţia lor într-o cavitate inextensibilă, face chiar şi atunci
când sunt benigne, să aibă o evoluţie malignă dacă nu pot fi extirpate în timp util (produc
prin creşterea lor hipertensiune intracraniană, tulburând activitatea centrilor nervoşi, dând
fenomene grave care duc în final la moarte). Aceste tumori mai au particularitatea că nu
dau naştere la metastaze extracraniene, ci numai la diseminări intracraniene.
E. Tumori disembrioplazice
Sunt tumori constituite din ţesuturi imature, caracteristice vieţii intrauterine, sau din
ţesuturi cu localizare anormală sau dezvoltate în exces. Se discută originea lor din celule
care şi-au păstrat caracterul embrionar, sau care în timpul dezvoltării embrionare au ajuns
în locuri anormale. În funcţie de gradul de maturitate, evaluează benign sau malign. Apar
îndeosebi după naştere sau în copilărie. Se întâlnesc în ovare, testiculi, mediastin,
regiunea cervicală.