Tumorile

Istoric
 Papirusul Edwin Smith (Egipt) – cunosteau boala
 Codul lui HANURABI (Mesopotamia) – “un doctor da
dovada de intelepciune daca lasa cancerul in pace”
 karkinos (gr)= rac, crab → HIPOCRATE din KOS (460 –
375 i.c.)
 cancrum → Galen din Pergam (129 -199 d.c.)
 “ulcerate” (karkinos)
 “solide” (karkinomas)
 Aetius din Amideea (medicul lui Iustinian) → descrie
carcinomul uterin “incurabil”
 Arhimenes → cancerul mamar
 Avicenna (IBN SINA, evreu) → “CANONUL” (980 – 1037
d.c.)
 Morgagni (Padova) sec. XIV (cc. esofag, gastric, rectal,
pancreatic)
 Marcelo Malpighi (1628 – 1694) → microscopul
 Peyriche (Lyon) → “ce este cancerul?” primul studiu
sistematic
 Claude gendron (1663 – 1750) – “boala degenerativa”
 Metastazarea – sec. XIX – J. Muller, Th. Schwann Hene
 1851 – William Marsden → primul spital de cancer
(HOSPICE)
 1881 – Billroth → prima gastrectomie pt. cancer gastric
 1884 – Godle → extirpa o tumora cerebrala
 Beatson – 1895 – ovarectomie in cancer mamar
 R. Virchow – histogeneza cancerului
 W. Halsted – chirurgia radicala in cancerul mamar (sec. XX)
 > 1920 → radioterapia
 > 1945 → chimioterapia
 Caracteristicele unei formatiuni tumorale
1. Modalitatea de aparitie:
 Congenitala
 Dobandita
2. Sediul (localizare) → localizare anatomo-topografica
3. Numar:
 Unica (solitara)
 Multiple
4. Consistenta:
 Moale
 Elastica
 Ferma
 Dura (pietroasa, lemnoasa)
 Pastoasa
 Fluctuenta (lichidian)
 Renitenta (gazoasa)
5. Suprafata:
 Neteda
 Neregulata
6. Sensibilitate:
 Dureroasa:
 Spontan
 Provocat (palpare, exprimare)
 Nedureroasa
7. Margini:
 Liniare
 Curbe, anfractuoase
8. Dimensiuni – in mm. sau cm. (tridimensional)
9. Forma – raportata la figuri si corpuri geometrice
10. Limite:
 Precis delimitata (bine)
 Imprecis delimitata (rau)
11. Tegumente supraiacente:
 Nemodificate
 Modificate (culoare, pliuri cutanate, pilozitate, ulceratii)

12. Mobilitate sub planurile superficiale si profunde:

 Mobila
 Imobila (fixa)

13. Adenopatie locoregionala:

 Absenta
 Prezenta - caracter
 Ulceratia (exulcerarea)
1. Localizare:
 Raportata la regiunea anatomo-topografica
 Raportata la tumora:
 Central

 Periferic (excentric)

2. Numar
 Unica
 Multipla
3. Suprafata:
 Neteda
 Neregulata
4. Peretii (versanti):
 Lini
 Abrubti

5. Fundul (fondul) → acoperit de:

 Secretii (saliva, sange, lapte, puroi)
 Cruste
 Detritus celular
 Resturi tehnice sau vestimentare
 Cancerul reprezintă o familie complexă de boli, iar
carcinogeneza este definită ca un proces
multistadial de transformare a unei celule normale
într-o celulă malignă.

 Pe parcursul timpului au fost formulate mai multe

definiţii ale cancerului.

 Una dintre cele mai populare a fost aceea a lui

Willis (1951) ce definea neoplazia ca „o masă
anormală de ţesut a cărei creştere se produce în
exces faţă de normal, este necontrolată şi
neconcordantă cu cea a ţesuturilor normale şi
continuă în acelaşi mod progresiv după încetarea
stimulului care a determinat-o”.
 cancerul definit prin proprietăţile sale
esenţiale:

 proliferarea necontrolată;
 invazia structurilor adiacente;

 capacitatea de colonizare în organe şi ţesuturi

la distanţă.
 Astăzi, cancerul este privit ca o boală rezultată
prin dereglarea sistemelor de control ale celulei
care acţionează la nivelul transducţiei, reglării
proliferării şi a diferenţierii.

 Cancerul este definit ca o boală a diferenţierii

celulare, celulele neoplazice putând fi considerate
imature funcţional, scăpate mecanismelor de
control normale ale organismului.

 Cancerul poate fi definit şi ca o boală a creşterii,

determinată de acumularea modificărilor genetice
somatice, ce interferă procesul normal de control
al creşterii celulare.
 Tumorile maligne posedă mai multe caracteristici
care le diferenţiază de cele benigne.
 Majoritatea cancerelor umane derivă din epitelii.
 Tumorile maligne pot să se asemene cu tumorile
benigne, cel puţin în fazele iniţiale ale creşterii şi
dezvoltării.
 Celulele maligne se pot dezvolta din orice ţesut al
corpului care conţine celule capabile de diviziune.
 Acestea cresc fie mai repede, fie mai lent dar cu o rată
de creştere ce depăşeşte pe aceea a ţesuturilor
înconjurătoare.
 Termenul de neoplazie (în latină neo = nou şi
plaseo = a forma) este utilizat adesea ca sinonim
cu acela de tumoră malignă (tumor = tumefacţie,
umflătură) ce indică creşterea tumorii.
 Celulele maligne invadează şi distrug ţesuturile
normale din jur.

 Tumorile benigne cresc prin expansiune şi sunt

obişnuit încapsulate, fără infiltrarea ţesuturilor
vecine, pe care însă le pot comprima, prin efectul
de masă, cu consecinţe negative asupra funcţiei
acestora.

 Tumorile maligne metastazează prin vasele de

sânge, limfatice sau pe calea seroaselor în marile
cavităţi.

 Tumorile benigne rămân localizate şi nu

metastazează.
 TUMORI BENIGNE TUMORI MALIGNE

Diferentiate histologic Nediferentiate (anaplazice)

Mitoze rare Mitoze frecvente
Crestere lenta Crestere rapida
Circumscrise si încapsulate Infiltrative si neîncapsulate
Neinvazive si compresive Invazive si distructive
Nemetastazante Metastazante
 Tumorile maligne
 au de regulă o rată de creştere mai rapidă decât
cele benigne.

 odată ce ajung într-un stadiu detectabil clinic,

celulele maligne prezintă o rată rapidă de creştere,
cu invazia ţesuturilor înconjurătoare într-un interval
de săptămâni sau luni (spre deosebire de cele
benigne care cresc în general lent, în decurs de
mai mulţi ani).

 continuă să crească chiar şi în condiţiile spolierii

nutritive a gazdei, ducând în cele din urmă la
deces.
 Tumorile maligne
 comprimă şi invadează ţesuturile vecine,

 metastazează în organele vitale (creier, măduvă, pulmon,

ficat) determinând compromiterea funcţiilor vitale ale
gazdei.

 efectele cele mai frecvente sunt:

 caşexia,
 hemoragia
 infecţiile.

 confirmarea diagnosticului de tumoră malignă se obţine pe

baza examenului anatomopatologic macro- şi microscopic,
completat dacă e cazul de investigaţii de imunohistochimie
sau microscopie electronică.
 Hiperplazia
 este o proliferare celulară excesivă indusă de
stimuli cunoscuţi
 este un proces controlat care încetează după
dispariţia stimulilor declanşatori.
 Hiperplazia poate fi
 fiziologică (în cursul sarcinii, alăptării, efortului),
 compensatorie (plăgi, fracturi osoase, procese
reparatorii)
 patologică, dacă excesul celular depăşeşte limitele
fiziologice.
 Creşterea tumorală nu se supune nici uneia din
aceste condiţii, iar modificările neoplazice pot
surveni într-un ţesut eventual hiperplazic.
 Displazia
 semnifică o perturbare în:
 mărimea,
 forma şi

 organizarea celulelor şi ţesuturilor ca urmare

a perturbării creşterii şi diferenţierii datorită
unor factori iritativi, inflamatori sau hormonali.

 Displazia este anormală, dar nu semnifică

încă malignitatea.
 Anaplazia
 reprezintă pierderea organizării structurale şi funcţionale a
celulelor, întâlnită în mod particular în procesele tumorale
maligne.

 in general, celulele au aspecte nediferenţiate sau primitive

şi nu îşi mai dezvoltă structurile specializate caracteristice
ţesutului de origine.

 modificările morfologice constau în atipii accentuate de

formă şi mărime, realizând uneori monstruozităţi celulare
foarte evidente la microscopul optic.

 această abatere gravă morfologică şi funcţională a

celulelor neoplazice de la tipologia ţesuturilor de origine
este reflectată de noţiunea de „grad de diferenţiere”
(„grading tumoral”), element morfologic şi prognostic
extrem de semnificativ.
 Epidemiologie
 Primele constatări epidemiologice au aparţinut clinicienilor,
precum observaţia de la începutul secolului al XVIII-lea
asupra frecvenţei crescute a cancerului de sân la
călugăriţe, în relaţie cu celibatul.
 În 1775, medicul englez Sir Percival Pott atrage atenţia
asupra posibilei apariţii a cancerului scrotului la tinerii
hornari.
 Rigoni Stern publică în 1844 un raport referitor la cancerul
uterin şi mamar în populaţia feminină din Verona. În acest
studiu autorul compară frecvenţa acestor localizări ale
cancerului la femeile căsătorite şi necăsătorite arătând
relaţia dintre starea maritală şi boală.
 În 1879, Volkmann şi Bell au observat cancere de piele la
muncitorii a căror tegumente au venit în contact cu tanin
sau ulei de parafină (care conţin hidrocarburi aromatice
policiclice).
 Odată cu dezvoltarea industriei şi lărgirea spectrului
profesional au fost observate tot mai multe relaţii de
asociere între diverşi factori de mediu şi cancer.
 Principalii agenţi asociaţi cu o incidenţă şi
mortalitate crescută prin cancer, într-o proporţie
semnificativă din punct de vedere statistic, sunt:
 dieta;
 fumatul;
 infecţiile;
 comportamentul sexual;
 profesia;
 factorii geografici;
 alcoolul;
 poluarea;
 aditivii alimentari;
 poluanţii industriali;
 procedurile medicale
Factori exogeni
Fumatul de ţigarete

 Epidemiologii atribuie mai mult de 25-40% din totalitatea

deceselor prin cancer fumatului
 Acesta se corelează în special cu neoplasmul bronho-
pulmonar, dar şi cu alte tipuri de cancer precum cel al cavităţii
bucale, faringelui, vezicii urinare, laringelui, esofagului.
 Ratele de incidenţă ale cancerului pulmonar au început să
descrească lent numai în unele ţări care au adoptat o politică
fermă antifumat (SUA), datorită reducerii consumului de tutun.
 Creşterea spectaculoasă a incidenţei cancerului pulmonar la
sexul feminin este în relaţie directă cu adoptarea obiceiului
fumatului de către acest sex.
 Din acest moment, ratele de incidenţă a cancerului pulmonar
la sexul feminin sunt în creştere, iar prezumţiile sunt în
continuare sumbre până la începutul mileniului următor.
Alcoolul

 Consumul de alcool este în relaţie cauzală cu cancerele

cavităţii orale, faringelui, laringelui, esofagului şi ficatului.
 Alcoolul acţionează sinergic în asociere cu fumatul în
determinarea unora din cancerele menţionate.
 În cazul cancerelor de ficat, există argumente puternice că
acesta determină ciroză, care este un factor determinant al
hepatocarcinoamelor, datorită acţiunii leziunilor cronice
determinate de abuzul de alcool.
 Alcoolul pur nu este carcinogen prin el însuşi şi pare să-şi
exercite efectele carcinogene secundar leziunilor tisulare
(precum în ciroza hepatică) sau prin facilitarea asimilării
carcinogenilor prin expunerea tisulară (în cancerele cavităţii
bucale şi a celui esofagian).
 Implicarea alcoolului în etiologia cancerului mamar nu este
susţinută încă de date certe.
 Nu pare să existe nici o relaţie cu cancerele de stomac,
colon, pancreas sau pulmon.
Dieta

 Există numeroase date în favoarea ideii că dieta este un factor implicat

în etiologia unor cancere precum cele de colon, stomac, pancreas, sân,
ovar, corp uterin, prostată.
 Au fost formulate mai multe ipoteze cu privire la factorii alimentari pentru
a explica variaţiile incidenţei unui anumit neoplasm în diferite ţări.
 Consumul de peşte afumat şi carne conservată prin fum (Japonia) a fost
incriminat în producerea cancerului de stomac.
 Conţinutul de nitriţi sau nitraţi (nitraţii pot fi reduşi în nitriţi în tractusul
gastrointestinal prin intervenţia Helicobacter pylori) al alimentelor, şi în
special al cărnii, reprezintă un alt subiect controversat.
 Faptul că nitriţii se combină cu aminele secundare pentru a forma
nitrozamine în tractul gastrointestinal, reprezintă un argument esenţial
pentru diminuarea consumului de nitriţi ca aditivi alimentari.
 Factorii din dietă pot juca şi un rol protector.
 Astfel, un consum crescut de legume şi fructe cu conţinut ridicat de fibre
a fost asociat constant cu un risc scăzut pentru cancerul de colon.
 Asemenea argumente sunt disponibile şi pentru cancerele de stomac şi
alte cancere epiteliale precum cele de plămân, faringe, laringe, esofag şi
sân.
Factorul ocupaţional şi industrial

 Procesele chimice industriale sunt recunoscute

sau suspectate ca având un rol etiologic în
dezvoltarea unor cancere.

 Factorul ocupaţional ar fi responsabil de circa 2-

4% din totalitatea deceselor prin cancer.

 Aceşti factori au fost identificaţi datorită asocierii

strânse între unele cancere şi expunerea la factorii
ocupaţionali sau la noxele industriale.
Erbicidele

 Sunt un grup heterogen de substanţe chimice larg utilizate

în agricultură, silvicultură şi grădinărit.

 Erbicidele utilizate includ printre componente acidul 2,4

diclorofenoxiacetic (cunoscut şi ca „agentul Orange”),
2,3,7,8 tetraclorodibenzo-p-dioxina(TCDD), triazine, amide,
benzoaţi, carbonaţi, trifluoruri şi uracili.

 Erbicidele sunt implicate în creşterea incidenţei unor

cancere precum cele de colon, plămân, rinofaringe,
prostată, ovar, a sarcoamelor de părţi moi precum şi a unor
hemopatii maligne între care leucemiile, mielomul multiplu şi
limfoamele nonhodgkiniene.
Poluarea atmosferică şi a apelor

 Dovada că potenţialii carcinogeni conţinuţi în aer sau apă pot

determina cancere este bazată pe unele date
epidemiologice.
 Unul dintre aceste argumente este susţinut şi de relaţia
liniară între doza de carcinogen şi numărul cazurilor de
cancere.
 Deşi au fost observate corelaţii clare între expunerile
profesionale la carcinogenii chimici şi unele cancere,
incidenţa totală a cancerelor în zonele industrializate nu este
mai mare.
 Mai mult, deşi în unele ţări au fost raportate diferenţe între
mediul rural şi cel urban pentru câteva cancere umane,
acestea tind să dispară în condiţiile în care ceilalţi factori de
mediu sunt asemănători.
Radiaţiile ionizante
 Efectele carcinogenice ale radiaţiilor ionizante au fost
descoperite în urma studiilor asupra persoanelor expuse
ocupaţional, în scop diagnostic sau terapeutic la radiaţii
precum şi asupra supravieţuitorilor bombardamentelor
atomice de la Hiroshima şi Nagasaki din 1945.

 În primii ani după descoperirea radiaţiilor X (1895-1898) a

fost observată apariţia epitelioamelor maligne ale pielii (104
cazuri raportate în 1914).
 În 1944 a fost recunoscut rolul radiaţiilor ionizante în
creşterea incidenţei leucemiilor la radiologi.
 Tipul de neoplasm apărut la indivizii expuşi radiaţiilor
ionizante depinde de doza de iradiere, vârsta în momentul
expunerii şi sexul persoanei.
 Astfel, la 25-30 de ani după iradierea totală a trunchiului, se
observă o creştere a incidenţei cancerelor de sân, tiroidă,
plămân, stomac, glande salivare, tract gastrointestinal şi
limfoame.
Radiaţiile ultraviolete

 Este cunoscut de mai mult timp că expunerea la radiaţiile

ultraviolete determină cancere la oameni.

 Asocierea între cancerele cutanate şi expunerea la lumina

solară a fost observată în 1907 de către dermatologul
William Dubrewith.

 Radiaţiile ultraviolete au energie joasă şi penetranţă

redusă.

 Deoarece pielea este cea care absoarbe radiaţiile, aceasta

reprezintă prima ţintă pentru carcinogeneză.
Cauze iatrogene (chimioterapie, radioterapie, alte tratamente)

 Dintre mai multe clase de medicamente care au fost suspicionate a avea

un rol carcinogen, medicaţia citotoxică anticanceroasă (citostaticele) este
apreciată a avea un risc crescut de cancer.
 Cancerul nu este o boală infecţioasă în adevăratul sens al cuvântului.
 Unele cancere sunt asociate cu infecţii predominant virale, dar şi de alte
etiologii.
 Amintim asocierea între infecţia cu virusul Epstein-Barr şi limfomul Burkitt
sau între virusul hepatitei B şi cancerele de ficat, între infecţia cu HTLV 1
şi leucemie sau între infecţia cu virusurile Papilloma şi cancerele de col
uterin.
 Mai multe neoplazii sunt asociate cu infecţia HIV precum sarcomul
Kaposi, limfoamele non-hodgkiniene cerebrale şi boala Hodgkin care
survin frecvent la bolnavii aflaţi în stadiul SIDA.
 Infecţiile cu anumiţi paraziţi par să fie capabile să iniţieze o serie de
evenimente celulare care culminează cu dezvoltarea neoplaziei la anumiţi
indivizi.
 Cea mai cunoscută asociere este aceea dintre cancerul de vezică urinară
şi infecţia cu Schistosoma haematobium sau între infecţiile parazitare cu
Clonorchis sinensis şi
 Opistorchis felineus şi cancerele de căi biliare (colangiocarcinom)
frecvente în unele regiuni din China.
Factorii endogeni şi ereditatea
Hormonii

 Printre factorii de risc asociaţi cancerului de sân sunt incluşi: vârsta în

momentul menarhei, vârsta la prima sarcină şi vârsta la menopauză.
 Aceste date sugerează un rol al estrogenilor şi prolactinei în apariţia
cancerul mamar.
 Producţia acestor hormoni creşte în apropierea menarhei şi începe să
descrească la femeie după prima sarcină, ceea ce probează un efect
protector al sarcinii.
 Aceşti hormoni pot acţiona ca promotori pentru celulele iniţiate de unii
carcinogeni, iar durata expunerii determină riscul femeii susceptibile de
a dezvolta cancer mamar.
 Estrogenii au fost utilizaţi extensiv în tratamentul simptomelor
postmenopauzale şi pentru profilaxia osteoporozei.
 Există o asociere evidentă între utilizarea terapiei estrogenice
„netamponate” cu progesteron şi creşterea riscului de cancer
endometrial.
 Unele date sugerează că tratamentul ciclic cu doze reduse de estrogeni
urmat de progestine la femeile în postmenopauză nu ar creşte riscul de
carcinom endometrial.
Comportamentul sexual şi reproductiv
 Caracteristicile reproductive au fost implicate în producerea
unor cancere precum cele uterine, ovariene şi mamare.
 Aceste cancere sunt mai rare la femeile cu mulţi copii, în
special la cele cu sarcini la vârste tinere, faţă de femeile
fără copii.
 Cancerul uterin este asociat cu contactele sexuale
frecvente la vârste precoce şi cu parteneri diverşi.
 Aşa cum va fi menţionat ulterior, acestea sunt asociate
unor infecţii virale transmisibile sexual precum cele cu
virusurile Papilloma.

 În cauzalitatea cancerelor pot fi implicate o serie de trăsături

genetice.
 Astfel, pentru unele cancere există dovezi concludente
ale participării factorului familial, în timp ce altele survin la
indivizi care prezintă anumite defecte genetice care îi fac
mai susceptibili la agenţii carcinogeni.
 Cancerele ereditare reprezintă un mic procent din totalitatea
cancerelor (1-2%),însumând aproximativ 50 de cancere.

 Anumite tumori prezintă o înaltă penetrabilitate familială.

 De exemplu, circa 40% din retinoblastoame (tumori
oculare ale copilului) şi 20-40% din tumorile Wilms
(tumori renale embrionare) şi neuroblastoame prezintă o
transmitere autosomal dominantă.

 Sindromul neoplaziilor endocrine multiple însumează

cancere tiroidiene sau ale insulelor pancreatice asociate cu
feocromocitoame, hiperplazii de paratiroidă şi adenoame
hipofizare, fiind determinat de alterări ale genei codante a
unui receptor membranar al factorilor de creştere.
Principii de diagnostic in cancer

1. Certitudinea diagnosticului

2. Precocitatea diagnosticului

3. Formularea completa a diagnosticului

Etapele diagnosticului in
oncologie

1. Clinic

2. Imagistic

3. Biologic (laborator)
 Diagnostic clinic - S. DIRECTE
AMERICAN CANCER SOCIETY –
“7 simptome de alarma”
1. Modificari ale tranzitului intestinal obisnuit, tulburari
functionale digestive sau urinare
2. Modificarea aparenta a unei leziuni cutanate congenitale
(nev pigmentar sau “alunita”)
3. O plaga care nu se vindeca, o tumefactie care nu dispare
4. Orice pierdere de sange neobisnuita (hemoragii
digestive, urinare, hemoptizii, metroragii)
5. Nodul palpabil sau induratie in san oriunde altundeva
6. Tulburari permanente de deglutitie
7. Persistenta disfoniei sau tusei iritative
 Diagnostic clinic - S. INDIRECTE
1. Scurgeri anormale (seroase, hemoragice, purulente)
2. Semne de compresiune (mediastinale, neurologice,)
3. Semne abdominale (tulburari de tranzit, icter mecanic,
disfagie, dispnee, sindroame hemoroidale, polakiurie,
nicturie)
4. Semne craniene (HT intracraniana)
5. Semne neurologice (neuralgii, pareze, tulburari
sfincteriene, dureri “sciatice” cu edem de membru
inferior si tulburari urinari
6. Sindroame paraneoplazice (SAVITSCHI)
7. Semne sistemice (febra prelungita, transpiratii profuze,
anorexie, scadere ponderala, prurit)
 Diagnostic imagistic

1. Examenul cu raze X:
 Simplu
 Contrast
 Dublu contrast
2. Angiografie
3. Urografie
4. CT
5. RMN
6. Scintigrafie
7. Ecografie