TUMORILE OASELOR

Proiect realizat de: CUCU GEORGE-VLĂDUȚ

MANOLE RALUCA VALENTINA

Anul III, Facultatea de Medicină Veterinară

-2021-

CUPRINS
I. Definiție și tipuri de tumori
II. Tumorile osoase
III. Tipuri de tumori osoase
 I. DEFINIȚIE ȘI TIPURI DE TUMORI

Celula reprezină unitatea anatomică de bază, structurală și funcțională a organismelor

vii. Termenul de “tumoră” definește orice proliferare excesivă de celule anormale care
seamănă mai mult sau mai puțin cu țesutul în care se dezvoltă și sfârșesc prin a dobândi o
autonomie biologică, sinonim cu termenul de “neoplasm”. De cele mai multe ori, neoplasmul
se extinde dincolo de limitele organului.
Celulele tumorale se deosebesc de cele normale din mai multe puncte de vedere. Spre
exemplu, acestea se pot divide într-o manieră necontrolată, ignorând semnalele care transmit
în mod normal celulelor să nu se mai dividă sau să moară (proces cunoscut sub numele de
moarte celulară programată sau apoptoză), nu prezintă inhibiție de contact și pot produce
energie din nutrienți într-un mod diferit față de celulele normale, permițându-le să crească
mai repede.
Se disting două tipuri de tumori – benigne și maligne. Aceste tumori se diferențiază
din mai multe puncte de vedere.
Tumorile benigne sunt acele tumori care nu invadează țesuturile învecinate și nu se
extind în alte părți ale organismului. Pe de altă parte, tumorile maligne au capacitatea de a
invada țesuturile invecinate, putând disemina în diferite părți ale organismului prin așa
numitul proces de metastazare. Deși ambele tipuri de tumori pornesc de la o singură celulă
“bolnavă” care scapă de controalele celulare normale urmând un drum propriu, supus unor
alte legi de organizare, dezvoltare și multiplicare, tumorile maligne duc în final la moartea
organismului, pe când cele maligne rareori sunt responsabile de exitus.
Atât în medicina umană cât și în cea veterinară, tumorile, în special cele maligne (care
stau la originea cancerului) constituie un important subiect încă în curs de cercetare nu numai
în ceea ce privește tratamentul, ci și dezvoltarea tumorilor dar și originea acestora.
 .
Fig.1. Celulă normală vs celulă canceroasă-caricatură
Sursa: https://www.shutterstock.com/search/cartoon+cancer

II. TUMORILE OSOASE

Tumorile se pot dezvolta la nivelul fiecărui tip de țesut din organism. La nivelul
sistemului osos, tumorile se dezvoltă atunci când celulele dintr-un os formează o masă de
țesut anormal în urma unei diviziuni necontrolate ale acestora.
Până în prezent, cauzele tumorilor osoase nu au fost complet elucidate. Printre factorii
care pot contribui la dezvoltarea tumorilor osoase se numără cele de origine genetică,
tratamentul cu doze mari de radiații, leziuni serioase ale oaselor, implanturi metalice la
nivelul fracturilor osoase, dezvoltarea rapidă a organismului în timpul perioadei de creștere.
Cu toate acestea, nu a fost identificată o cauză directă.
O nouă descoperire a cercetătorilor științifici din cadrul Universității McMaster din
Canada pune mai multe semne de întrebare în dreptul factorilor ce contribuie la dezvoltarea
tumorilor osoase. Aceștia au identificat pentru prima dată pe un os, mai exact o fibulă de
dinozaur veche de aproximativ 77 milioane de ani o tumoră malignă, agresivă. Fibula a fost
grav malformată, oamenii de știință evaluând-o inițial ca pe o fibulă ruptă și ulterior
vindecată.
 Se pare că tumorile osoase (și nu numai) sunt mult mai frecvente decât credem. În
fapt, această descoperire nu este una foarte surprinzătoare pentru majoritatea oamenilor de
știință.

Fig.2. Tumoră osoasă malignă la nivelul unei fibule de dinozaur (Centrosaurus apertus).
Invazia extinsă a tumorii (galben) sugerează că aceasta a persistat o perioadă considerabilă și s-ar
putea să se fi răspândit și în alte părți ale corpului înainte de moarte.
Sursa: Royal Ontario Museum/McMaster University

III.TIPURI DE TUMORI OSOASE

Ca și în cazul celorlalte tumori care se pot dezvolta la nivelul unui țesut, tumorile
osoase se pot clasifica în tumori osoase benigne și tumori osoase maligne.

III.1. Tumori osoase benigne

Tumorile osoase benigne, ca oricare alte tipuri de tumori benigne, nu sunt canceroase.
Deși tumorile osoase benigne rămân de obicei la locul lor de formare și este puțin probabil să
fie letale, acestea pot crește si comprima țesutul osos sănătos cauzând probleme ce necesită
tratament.
Osteocondromul este o tumoră osoasă benignă ce reprezintă 20-50% din totalul
acestor tipuri de tumori, fiind o creștere excesivă a cartilajului și a osului. Apare la capătul
osului, la nivelul plăcilor de creștere. Cel mai adesea, afectează oasele lungi ale membrelor
inferioare și ale bazinului.
 Prezența mai multor osteocondroame în corp poartă denumirea de
osteocondromatoză multiplă.
Cauza exactă a apariției osteocondromului nu este cunoscută. Cu toate acestea, la
pisici, apariția acestor tipuri de tumori osoase este legată de infecția cu virusul leucemiei
feline ( FeLV). La câini prezintă cauze ereditare, putându-se dezvolta imediat după naștere,
odată cu creșterea acestora și stabiliza atunci când osul ajunge la maturitate. Spre deosebire
de câini, la pisici apare cel mai adesea la vârsta adultă și prezintă o creștere continuă.
Sub aspect macroscopic, osteocondromul se prezintă ca o umflătură dură,
nedureroasă și imobilă la nivelul unei articulații. Aceasta se caracterizează printr-o proiecție
osoasă acoperită de cartilaj. Examinarea macroscopică a tumorii excizate la nivelul unui
humerus de pisică relevă o masă de țesut cu suprafață neregulată în regiunea distală a osului.
În secțiune, masa tumorală este compusă dintr-un țesut dur ce poate prezenta zone
mineralizate cu aspect albicios.
Sub aspect microscopic, leziunea proliferativă observată este caracterizată în cea mai
mare parte de o osificare endocondrală împreună cu focare periferice ale țesutului cartilaginos
proliferat. Condrocitele nu sunt dispuse sub formă organizată, prezentând matrice celulară
albăstruie și cartilaj hialin. Ocazional, pot prezenta necroză și mineralizare.

Fig.3.Vizualizare macroscopică a unui osteocondrom la nivelul humerusului (pisică). Sânga-

Creșterea volumului humerusului la nivel distal. Dreapta- Secționarea humerusului și evidențierea
proliferării osoase acoperită cu țesut albicios.
 Fig.4. Proliferare osoasă bine diferențiată în măduva osoasă. Humerus de pisică. Col. HE x400.
Os proliferat acoperit cu țesut cartilaginos și prezența antigenelor FeLV detectate prin
imunohistochimie în celulele hematopoietice ale măduvei osoase (dreapta jos)

Fibromul unicameral neosifiant este un chist osos simplu și solitar, fiind singurul
chist “adevărat” al osului. Această tumoră osoasă apare în metafizele oaselor lungi.
Etiologia chistului osos simplu este incertă. De asemenea, nu se cunosc factori de risc
care să favorizeze apariția acestora, cum ar fi factori genetici, de mediu sau leziuni
traumatice.
Din punct de vedere macroscopic, fibromul unicameral neosifiant este o leziune plină
cu fluid, radiolucentă care conduce la subțierea zonelor adiacente de os cu fracturare si durere
prin microfractură. Când aceste leziuni sunt adiacente unui platou de creștere sunt denumite
chisturi active, iar când se află la distanță sunt considerate chisturi latente. Radiografic se
prezintă cu margini bine delimitate și septe sau trabecule minore.
Un chist unicameral se prezintă unifocal, afectând pacienții imaturi scheletic. Un mic
procent dintre aceștia vor prezenta mai mulți chiști simpli solitari, patologie cunoscută sub
numele de neurofibromatoză.
Din punct de vedere microscopic, fibroblastele sunt aranjate după modelul stociform
cu celule gigant benigne împrăștiate, histiocite, cristale de colesterol și hemosiderină. Figurile
mitotice sunt comune, rareori evidențiindu-se caracteristici nucleare degenerative.

Fig.5. Fibrom neosifiant, aspect macroscopic

 Fig.6. Fibrom unicameral neosifiant. Celule fusiforme (fibroblaste) cu nuclee alungite care radiază
într-un punct central (model stociform).

Tumorile osoase cu celule gigant sunt tumori cu incidență foarte rară. Acestea sunt
localizate în porțiunea distală a oaselor și nu în placa de creștere, cel mai adesea în porțiunea
distală a femurului și la capătul superior al tibiei. Se cunoaște despre acest tip de tumoră
osoasă benignă că prezintă diferte “comportamente”.
Nu se cunoaște cauza exactă a tumorilor osoase cu celule gigant însă, în unele cazuri,
apariția acestora a fost asociată cu boala Paget, boală cu evoluție cronică care cauzează
creșterea anormală a oaselor. Deși tumorile cu celule gigant nu sunt canceroase, ele sunt
agresive și pot distruge țesutul osos normal adiacent.
Din punct de vedere macroscopic, tumorile cu celule gigant se prezintă ca o leziune
distructivă aflată în vecinătatea unei articulații. Ocazional, zona osului implicat va fi
înconjurată de o margine subțire de os alb care poate fi completă sau incompletă. De
asemenea, se poate evidenția o extindere a zonei implicate din os.
În ceea ce privește imaginea microscopică, tumorile constau din multiple celule
neobișnuit de mari formate prin fuziunea mai multor celule normale, individuale, într-o celulă
mai mare. Aceste celule gigant prezintă numeroși nuclei. Diagnosticul tumorii osoase cu
celule gigant se pune în momentul în care un număr mare de celule gigant sunt observate la
microscop printre alte celule anormale.
 Fig.7. Tumoră osoasă cu celule gigant, aspect macroscopic. Porțiunea distală a ulnei.

Fig.8. Tumoră osoasă cu celule gigant, aspect microscopic. Se observă fuziunea mai multor
celule care dau naștere celulelor gigant ce prezintă numeroși nuclei.

Econdromul este un chist al cartilajului care crește în interiorul măduvei osoase și

apare în general în timpul creșterii și dezvoltării organismului, persistând la adulți. Acestea
sunt caracterizate drept neoplasme benigne cartilaginoase solitare în osul intramedular.
Morbiditatea semnificativă a acestor leziuni este legată de complicațiile acestora – fractura
patologică și într-un procent mai mic, transformarea malignă.
Existența mai multor econdroame poartă denumirea de econdromatoză.
În ceea ce privește o imagine macroscopică a econdromului, acestă se prezintă sub
formă de umflături de dimensiuni variabile, dure la atingere, prezente deseori la nivelul
falangelor. În oasele lungi calcificările evidențiabile prin metode imagistice sunt dificil de
diferențiat de cele distrofice din infarctul osos.
Din punct de vedere microscopic, econdromul se prezintă sub formă de resturi de
cartilaj hialin. Leziunile înlocuiesc țesutul osos cu cartilaj hialin mineralizat sau
nonmineralizat, generând o zonă litică cu arcuri și inele de calcificare condroidă. Fractura
patologică apare prin subțierea cortexului.

Fig.9. Boala Ollier sau apariția de multiple econdroame (econdromatoză) care se pot transforma în
tumori maligne. Stânga- aspect radiologic. Econdroame situate la nivelul falangelor. Dreapta- excizia
unui os ce prezintă econdrom.

Fig.10.Econdrom (tumoră cartilaginoasă de grad scăzut) aspect microscopic.

Displazia fibroasă reprezintă o mutație genetică care cauzează transformarea oaselor

normale în oase fibroase vulnerabile la fracturi, fiind caracterizată drept o neoformație
intraosoasă a țesutului fibros. Aceasta poate fi monostică sau poliostică, iar cauzele sunt de
origine genetică, mutațiile la nivel genetic apărând în stadiile incipiente ale dezvoltării fetale.
Forma monostică este de obicei circumscrisă și localizată metafizo-diafizar, rar
localizată centro-diafizar în femur, tibie, coaste, humerus, radius, palete iliace. Forma
poliostică a displaziei fibroase este difuză și afectează cea mai mare parte a osului cu excepția
epifizelor. Epifizele pot fi invadate rareori la vârsta adultă de țesut displazic.
 Din punct de vedere macroscopic, displaziile fibroase se prezintă sub formă de
deformări ale oaselor. Cortexul poate fi subțiat pe măsură ce leziunea se extinde. Leziunea în
sine poate suferi modificări anevrismale asemănătoare chistului osos sau metaplaziei
cartilaginoase. Zona slăbită a osului afectat poate duce la îndoirea acestuia ceea ce crește
riscul unei fracturi. Creșterea în volum a părții osoase afectate poate pune presiune asupra
nervilor, ducând astfel la pierderea auzului și chiar a vederii.
În ceea ce privește imaginea microscopică a displaziei fibroase, aceasta prezintă
ramificare și anastomozare a trabeculelor neregulate ale țesutului osos, fără nicio vizualizare
osteoblastică. Stroma fibroasă conține celule fusiforme fără modificări celulare proeminente.

Fig.11. Displazia fibroasă, imagine macroscopică. Leziunile sunt bine circumscrise, cu o margine
sclerotică centrată în interiorul cortexului.

Fig.12. Displazia fibroasă, aspect microscopic. Celulele fusiforme din stromă sunt slab evidențiate
citologic. Figurile mitotice sunt rare

Chistul osos anevrismal este o anomalie a vaselor de sânge care își are originea în
măduva osoasă. Aceasta poate crește rapid și poate fi deosebit de distructivă deoarece
afectează plăcile de creștere. Leziune rară, benignă, această tumoră prezintă o evoluție
extensivă cu deformarea osului și a țesuturilor învecinate.
 Se localizează frecvent la nivelul metafizelor oaselor lungi ale membrelor pelvine, dar
si toracice sau la nivelul altor oase.
Chistul osos anevrismal se prezintă sub două forme: primară şi secundară. Forma
primară este determinată genetic, iar forma secundară survine după unele tumori osoase,
printre care tumora cu celule gigante sau displazia fibroasă.
Din punct de vedere macroscopic, apare tumefacția în imediata proximitate a
articulațiilor lângă care se localizează acest tip de tumoră benignă. Osul pare “balonat” în
afara conturului normal al acestuia, fiind acoperit de un strat subțire de os de neoformație
subperiostal, fiind cel mai adesea poziționat central.
Din punct de vedere microscopic, tumorile prezintă adesea spații chistice umplute cu
sânge separate de septuri celulare care conțin fibroblaste și celule gigantice. Calcifierea poate
fi prezentă, necroza nu este frecventă dar activitatea mitotică poate fi ușor de identificat.

Fig.13. Chist osos anevrismal, aspect macroscopic. Fibulă, porțiunea distală. Leziune cu mai multe
spații chistice umplute cu sânge.
Fig.14. Chist osos anevrismal, imagine microscopică. Leziune multiloculată a tibiei, porțiunea distală.
Spațiu chistic cu celule gigant stromale.