TUMORILE Tumora

este o
masă circumscrisă sau difuză de ţesut nou format
care are tendinţa de a persista şi de a creşte în volum.
se clasifică în
tumori benigne şi
tumori maligne sau în
tumori solitare şi
tumori multiple.
 Tumorile benigne
se caracterizează printr-o
creştere lentă, centrală, net circumscrisă.
se dezvoltă în volum fără a pătrunde în ţesuturile vecine.
se enuclează uşor şi total
nu se generalizează
nu recidivează după ablaţia totală.
Strarea generală a animalului nu este influenţată
decât numai atunci când sunt prea voluminoase şi
jenează o funcţie importantă sau când tumora
provoacă complicaţii hemoragice, inflamatorii sau
ulceroase.
 Tumorile maligne
cresc repede, de cele mai multe ori sunt difuze
au tendinţa de a invada ţesuturile vecine.
Se propagă în ţesuturile vecine şi se generalizează şi la distanţă
formând focare ganglionare şi metastaze viscerale.
distrug ţesuturile invadate atât prin acţiunea mecanică cât şi prin
acţiunea proteolitică a fermenţilor secretaţi de celulele lor.
se izolează greu prin operaţie
recidivează.
Recidiva poate să fie continuă, regională şi la distanţă.
Recidiva este numită continuă când neoformaţia apare în acelaşi loc
recidivă regională când neoformaţia reapare în vecinătatea focarului
iniţial
recidivă la distanţă, când neoformaţia reapare în ganglioni sau în
viscere.
Tumorile solitare se caracterizează prin aceea că sunt unice iar cele
multiple prin aceea că sunt mai multe în acelaşi organ sau ţesut.
 clasificarea tumorilor
Din punct de vedere anatomo-patologic
se face ţinând seama de
analogia ce există între tumori şi
ţesuturile normale din care au derivat.
structura unei tumori
o stromă conjunctivă
un parenchim format din ţesutul specific al tumorii şi un ţesut
nespecific.
De cele mai multe ori parenchimului tumoral corespunde cu cel al
celulelor din care a derivat.
baza clasificării tumorilor
o reprezintă
tipul ţesutului din care a derivat parenchimul lor.
Astfel există
tumori formate din ţesut epitelial,
tumori formate din ţesut conjunctiv şi
tumori formate din ţesut nervos.
 ţesutul epitelial
tumori benigne
papilomul (cutanat şi mucos)
adenomul (glandular),
tumori maligne ,
epiteliomul (cutanat şi mucos)
epiteliomul glandular.
ţesutul conjunctiv
tumori benigne , fibromul, lipomul, mixomul, condromul, osteomul,
angiomul sanguin şi limfatic şi limf-adenomul,
tumori maligne fibro-sarcomul, lipo-sarcomul,mio-sarcomul, mixo-
sarcomul, angio-sarcomul, condro-sarcomul, osteo-sarcomul, limfo-
sarcomul şi melano-sarcomul. Afară de acestea mai există adeno-
sarcomul care este o tumoră malignă mixtă fiind de origine epitelială şi
conjunctivă.
ţesutul nervos
tumoră benignă nevromul ,
 Din punct de vedere anatomo-patologic clasificarea tumorilor se face ţinând seama de analogia ce există între tumori
şi ţesuturile normale din care au derivat. În structura oricărei tumori deosebim o stromă conjunctivă şi un parenchim
format din ţesutul specific al tumorii şi un ţesut nespecific. Stroma nu este altceva decât scheletul tumorii şi este formată
din ţesut conjunctiv autohton şi neoformat. Prin această stromă trec vasele şi nervii ce deservesc tumora. În unele tumori
stroma este foarte redusă fiind reprezentată numai prin vase şi foarte puţin ţesut conjunctiv. Rolul important îl joacă
parenchimul tumorii pentru că de el depinde arhitectura şi evoluţia ei. De cele mai multe ori caracterul parenchimului
tumoral corespunde cu cel al celulelor din care a derivat. De altfel baza clasificării tumorilor o formează aşa cum am spus
mai sus, tipul ţesutului din care a derivat parenchimul lor. Astfel există tumori formate din ţesut epitelial, tumori formate din
ţesut conjunctiv şi tumori formate din ţesut nervos.
La rândul lor fiecare din aceste trei grupe de tumori prezintă o serie de varietăţi de tumori benigne şi maligne. Astfel
în ţesutul epitelial se pot dezvolta ca tumori benigne papilomul (cutanat şi mucos) şi adenomul (glandular), iar ca tumori
maligne , epiteliomul (cutanat şi mucos) şi epiteliomul glandular. În ţesutul conjunctiv se pot dezvolta ca tumori benigne ,
fibromul, lipomul, mixomul, condromul, osteomul, angiomul sanguin şi limfatic şi limf-adenomul, iar ca tumori maligne
fibro-sarcomul, lipo-sarcomul,mio-sarcomul, mixo-sarcomul, angio-sarcomul, condro-sarcomul, osteo-sarcomul, limfo-
sarcomul şi melano-sarcomul. Afară de acestea mai există adeno-sarcomul care este o tumoră malignă mixtă fiind de origine
epitelială şi conjunctivă.
În ţesutul nervos se poate dezvolta ca tumoră benignă nevromul , iar ca tumoră malignă gliomul.
Toate aceste tipuri de tumori se pot constata la animalele domestice. Etiologia şi patogenia lor se bazează pe date
clinice şi experimentale.
Actualmente este destul de bine concretizată ideea că problema tumorilor este o problemă celulară. Tumorile îşi au
originea din aşa zisele centre de proliferare din locurile unde pessistă celule mai tinere şi mai apte de proliferare şi din
locurile în care în mod normal celulele se multiplică şi înlocuiesc elementele uzate.
Apariţia primelor celule tumorale este foarte greu de stabilit. Clinic o tumoră începe printr-un nodul mic, numit
nodulul primar. Acesta persistă şi creşte foarte încet în tumorile benigne şi mai mult în cele maligne. Originea acestui nodul
primar este încă necunoscută. S-au emis o serie întreagă de ipteze în această privinţă. Oricare ar fi însă această origine ,
odată apărut, nodulul primar creşte prin multiplicaea celulelor lui proprii. Această multiplicare se face prin amitoză şi mai
ales prin mitoză.
În evoluţia unei tumori maligne se pot distringe trei etape sau faze şi anume: o fază locală, o fază de întindere
regională şi o fază de generalizare.
 Originea tumorilor
centre de proliferare
unde persistă celule mai tinere şi apte de proliferare şi
unde în mod normal celulele se multiplică şi înlocuiesc elementele uzate.

Clinic
o tumoră începe printr-un nodul mic, numit

nodul primar.
nodulul primar creşte prin multiplicarea celulelor lui proprii.
Această multiplicare se face prin amitoză şi mai ales prin mitoză.

evoluţia unei tumori maligne

Are loc în trei etape sau faze :

o fază locală,
o fază de întindere regională şi
o fază de generalizare.
 Faza locală
Constă într-o

creştere celulară anormală şi dereglată.

Nodulul canceros primar
invadează elementele vecine,
le distruge
se substituie lor
infiltrează ţesutul normal.

În această fază clinic se pot constata

edeme şi
tumefacţii foarte dureroase.
 Faza de întindere regională
se caracterizează prin
apariţia în jurul tumorii primare a unor mici nodozităţi satelite
grefate atât prin

contact
cât şi prin
intermediul vaselor limfatice formând limfangita canceroasă.
Celulele canceroase se pot propaga prin vasele limfatice la ganglionii
regiunii unde se opresc, proliferează şi produc o tumoră secundară,
analogă cu tumora de origine.
calea limfatică este urmată mai mult de tumorile maligne de natură
epitelială (epiteliomul).

Tumorile maligne de natură conjunctivă (sarcomul), urmează mai

mult calea venoasă. producând adevărate embolii. Aici mugurii tumorali
circulanţi se înmulţesc şi produc un focar tumoral secundar asemănător
cu cel primar.
 Faza de generalizare
se caracterizează prin
apariţia la distanţă a mai multor noduli tumorali.
propagati
prin vene
prin limfatice şi
prin tecile nervilor
Tumora secundară are totdeauna tipul histologic al tumorii primare.

Metastazarea se produce cronologic în mod foarte inegal.

Astfel, la căţea sunt cazuri când tumori foarte mici se generalizează în timp scurt, pe când
tumori foarte mari se generalizează foarte târziu, după 3-5 ani iar alte ori animalul moare de
bătrâneţe, fără să se fi produs metastazarea masivă.
În general, epiteliomul evoluează mult mai încet decât sarcomul.
 Apariţia tumorilor are la bază

factori generali şi locali.

Factorii generali
Ereditatea
constituţia,
specia,
vârsta,
sexul,
alimentaţia şi
serviciul.
Influenţa eredităţii asupra apariţiei tumorilor la animale este greu de
stabilit
Există stări de predispoziţie idividuală deoarece gudronul, substanţă
cancerigenă, nu provoacă la toate animalele acelaşi efect în acelaşi timp.
 toate speciile de animale domestice, pot prezenta tumori.
la carnivore ele sunt de trei ori mai numeroase ca la ierbivore,
la cabaline şi taurine sunt mai numeroase ca la porcine , ovine şi caprine.
Dintre tumorile constatate la cabaline, 35% sunt maligne, la taurine 25% sunt maligne iar la
carnivore 75% sunt maligne.
La cabaline şi taurine predomină sarcomul iar la carnivore epiteliomul.

Vârsta influenţează mult apariţia tumorilor.

mai frecvente la animalele bătrâne ,
mult mai rare la cele adulte şi excepţionale la animalele tinere.
La animalele tinere se observă mai mult tumori benigne ca polipii şi în special papilomi,
adulte şi bătrâne tumori maligne ca sarcomul şi epiteliomul.
Sexul nu pare să influenţeze prea mult apariţia tumorilor, ele observându-se la ambele
sexe.
femelele carnivore sunt mai expuse decât masculii.
Regimul alimentar s-a bănuit că ar avea un rol în geneza tumorilor. S-a observat că la câinii
ţinuţi închişi şi hrăniţi intens cu carne, frecvenţa tumorilor este mai mare ca la cei ţinuţi şi hrăniţi
în condiţii diferite. Totuşi nici un regim alimentar nu pare să aibă o influenţă categorică asupra
apariţiei tumorilor.
 Serviciul nu pare să influenţeze apariţia tumorilor la animale, totuşi influenţa lui nu
poate fi exclusă mai ales când expune la traumatisme repetate cum este cazul în special în
apariţia exostozelor la cabaline.
Influenţa serviciului în geneza tumorilor se observă mai pregnant la oameni unde
cazurile de cancer profesional sunt mult mai frecvente , cancerul coşarilor, cancerul
gudronarilor, etc.
Factorii locali incriminaţi că ar avea o importanţă esenţială în geneza tumorilor,
sunt reprezentaţi de iritaţii. Ele acţionează ca un factor favorizant
Iritaţiile pot fi exogene sau endogene.
Cele exogene pot fi mecanice, fizice, chimice şi animate.
iritaţiile mecanice singure nu sunt suficiente pentru a face să apară o tumoră şi mai ales
una malignă
În schimb acţiunea cancerigenă a iritaţiilor chimice este astăzi necontestată.
Iritaţiile fizice joacă de asemenea un rol important în geneza cancerului cutanat mai ales
la om.
Rolul iritaţiilor produse de agenţii animaţi în apariţia tumorilor a fost admis de mult timp.
Se ştie de multă vreme că unele tumori benigne ale pielii şi mucoaselor ca negii şi polipii sunt
contagioase şi se transmit între indivizii din aceeaşi specie, dar nu se cunoaşte nici un caz de
contagiune între specii.
Între iritaţiile endogene culpabile de rolul ce l-ar avea în geneza tumorilor, se citează cele
provocate de hormoni în special la carnivore. Din observaţiile clinice s-a constatat că
dezechilibrul hormonal hipofizo-ovarian şi hipofizo-testicular este cauza celor mai multe
tumori mamare, uterine şi a unor tumori vaginale la căţea şi a tumorilor peniene şi testiculare
la câine.
 .

Simptomatologia.
Clinic tumorile se manifestă prin
simptome locale şi
simptome generale.
În faza iniţială ele apar foarte discret, fără semne locale şi
generale.

Tumorile benigne se manifestă totdeauna prin

semne locale.
Ele nu influenţeaă starea generală a bolnavului decât
atunci când prin volumul lor provoacă tulburarea unei
funcţiuni sau atunci când provoacă anumite complicaţii.
 Tumorile maligne
se manifestă
Simptomele locale
Simptome generale.
Bolnavul este abătut şi pofta de mâncare modificată aşa încât el slăbeşte până ce ajunge în
stare de cahexie. Aceasta este produsă de localizările viscerale ale tumorii şi mai ales de
produsele de dezagregare eliminate în sânge care nefiind neutralizate şi eliminate în întregime
din organism , se acumulează şi produc intoxicaţii.
Simptomele locale
se referă la
forma,
aspectul şi
consistenţa tumorii precum şi la
raportul ei cu ţesuturile vecine şi cu ganglionii regionali.
Dacă ne referim la formă, tumorile pot avea forme şi aspecte foarte variate. Ele pot fi
nodulare, difuze sau infiltrate, polipoase, fungoase şi papilomatoase.
Volumul este în raport cu felul tumorii, cu toleranţa ţesuturilor învecinate şi cu durata
evoluţiei.
Dimnesiunile mari ale unei tumori realizate într-un timp scurt, constitue un semn
caracteristic al tumorilor maligne.
 Consistenţa tumorii, aceasta diferă după structura ei.
Tumorile sărace în stromă au consistenţă moale pe când
cele bogate în stromă apar dure şi au o evoluţie lentă.

Consistenţa tumorilor se compară cu cea a ţesuturilor normale.

Când facem exemenul clinic al unui animal cu tumoră, este necesar să
cercetăm şi raportul tumorii cu ţesuturile învecinate deoarece are o
mare importanţă în stabilirea diagnosticului.

De obicei tumorile maligne au o creştere infiltrativă, fără limite de

separaţie , bine distincte, sunt aderente de ţesuturile vecine şi au o
mobilitate foarte redusă , iar ganglionii regionali sunt măriţi în volum ,
duri, nedureroşi şi la început mobili.
 Simptomele locale sunt specifice fiecărei tumori.
Papilomul este o tumoră epitelială benignă ce apare pe piele sau mucoase
şi se prezintă sub forma de
papilom cornos şi
papilom mucos.
Papilomul cornos se poate prezenta sub formă de neg sau sub formă de corn cutanat.
Negul rezultă din proliferarea papilelor dermice şi formează la suprafaţa pielii o serie de
vegetaţii nedureroase. Este frecvent la cal, bou şi câine. La cal se localizează pe bot şi în jurul
ochilor, la bou pe faţa internă a membrelor şi pe abdomen, iar la câine pe buze şi uneori pe
frunte.
Cornul cutanat se prezintă ca un singur neg. La el celulele epidermice suferă o evoluţie net
cornoasă şi se sudează intim între ele formând un apendice dur. Se observă mai frecvent la bou
în regiunea frunţii.
Papilomul mucos se întâlneşte frecvent la carnivore localizat pe mucoasa bucală,
vaginală,pe tegumentul penien şi pe faţa internă a furoului şi mai rar pe mucoasa faringienă şi
mucoasa vezicii urinare. Rezultă în urma unui proces de neoformaţie a papilelor. Este contagios
şi nu recidivează după ablaţie. În urma extirpării a numai câtorva papilomi, papilomatoza bucală
dispare prin autovaccinare şi imunizarea animalului.
Adenomul este o tumoră benignă a epiteliului glandular. Toate glandele sunt susceptibile de
a produce adenom. Se observă mai frecvent la câine şi pisică şi mai rar la celelalte animale. La
câine şi căţea se observă mai mult la glandele perianale, mamelă, uter, vagin şi prostată.
Adenomul uterin şi vaginal adeseori este pediculat şi apare liber în vagin. Are o evoluţie lentă şi
după ablaţie nu recidivează. Uneori adenomul poate căpăta caractere maligne transformându-se
în adeno-carcinom.
 Adenomul este o tumoră benignă a epiteliului
glandular.
Se observă mai frecvent la câine şi pisică şi mai rar
la celelalte animale.
La câine şi căţea se observă mai mult la glandele
perianale, mamelă, uter, vagin şi prostată.
Adenomul uterin şi vaginal adeseori este pediculat
şi apare liber în vagin. Are o evoluţie lentă şi după
ablaţie nu recidivează. Uneori adenomul poate căpăta
caractere maligne transformându-se în adeno-
carcinom.
 Epiteliomul este o tumoră malignă a ţesutului epitelial. Este
însoţit de metastaze în ganglionii limfatici regionali şi se poate prezenta sub aspecte clinice
multiple. Epiteliomul cutanat întâlnit frecvent la câinii bătrâni şi la cal , se localizează în diferite
regiuni dar mai ales în jurul ofiriciilor naturale. Apare sub forma unei tumori mici, dure,
invadante ce se infiltrează poate prezenta sub aspecte clinice multiple. Epiteliomul cutanat
întâlnit frecvent la câinii bătrâni şi la cal , se localizează în diferite regiuni dar mai ales în jurul
ofiriciilor naturale. Apare sub forma unei tumori mici, dure, invadante ce se infiltrează progresiv
în ţesuturile subiacente şi apoi se ulcerează.
Fibromul este o tumoră benignă a ţesutului conjunctiv ce se dezvoltă
mai ales în regiunile expuse frecăturilor de harnaşament.
Este o tumoră dură, bine delimitata, cu o evoluţie foarte lentă. Nu are tendinţa de a invada
ţesuturile vecine. Uneori are o consistenţă moale, alteori însă se poate infiltra cu saruri calcare şi
deveni dur, calcaros.
Lipomul este o tumoră benignă formată din ţesut adipos ce
se dezvoltă în ţesutul conjunctiv subcutanat şi se observă la animalele adulte, în special la cal şi
câinii graşi. Este o tumoră nedureroasă, de obicei circumscrisă, moale sau păstoasă,
pseudofluctuentă şi are creştere lentă. Se poate asocia cu fibromul dând lipomul fibros, care
este ceva mai dur , sau cu sarcomul dând lipo-sarcomul. După ablaţie totală nu recidivează.
 Chondromul este o tumoră formată din ţesut
cartilaginos dezvoltată într-o regiune unde în mod normal nu există cartilaj
fiind un exemplu de metaplazie. Este o tumoră circumscrisă, rotundă sau boselată
de consistenţă dură. În tumorile mamare la căţea se întâlnesc frecvent cazuri de
aociere a chondromului cu sarcomul şi osteomul.

Osteomul este o tumoră benignă formată din

ţesut osos. Osteomul pur, la animale se confundă cu exostozele care sunt
neoformaţii net circumscrise ce au duritatea osului. După structura lor exstozele
pot fi eburnante adică lipsite de vase, compacte , adică formate din ţesut dens şi
spongioase, formate din ţesut areolar. Se observă mai frecvent la cabaline , mai rar
la catâr şi măgar şi excepţional la celelalte animale la care se găsesc obişnuit
asociate cu sarcomul formând osteo-sarcomul.
 Osteosarcomul este o tumoră malignă a osului ce se
dezvoltă cu predilecţie în regiunile epifizare. La cal, bou şi câine se
întâlneşte frecvent şi la maxilarul superior şi inferior. Are o formă
globuloasă sau alungită şi se inseră strâns pe os. Când este periarticular,
deformează complet regiunea. Produce dureri care la început sunt surde
apoi din ce în ce mai intense. Animalul slăbeşte pe măsură ce tumora se
generalizează şi moare prin cahexie progresivă şi generalizare
pulmonară.
Sarcomul este o tumoră malignă a ţesutului
conjunctiv frecventă la toate animalele. Are o consistenţă variabilă şi
o creştere rapidă infiltrând ţesuturile vecine. Pe secţiune este omogen,
translucid, cu o culoare ce seamănă cu carnea de peşte.
Melanosarcomul se întâlneşte la caii vineţi şi se
caracterizează prin pigmentul pe care-l conţin celulele şi substanţa
fundamentală. De obicei începe printr-un nodul intradermic care creşte
şi difuzează formând focare metastatice în organele din cavitatea
toracică şi abdominală.
 Diagnosticul tumorilor
se stabileşte pe baza examenului clinic, a examenului anatomo-
patologic, şi prin examen serologic. De o deosebită importanţă în
materie de tumori este în primul rând stabilirea precoce a existenţei lor
făcându-se şi diagnosticul diferenţial faţă de unele formaţii
pseudotumorale şi în al doilea rând dacă tumora este benignă sau
malignă.
Prin examenul clinic se stabileşte sediul, durata şi evoluţia tumorii
precum şi raportul ei cu ţesuturile vecine şi mai ales cu ganglionii,
precizându-se în mare măsură dacă este o tumoră benignă sau malignă.
Examenul anatomo-patologic se face dintr-o porţiune mică ridicată
din tumoră prin biopsie sau din piese obţinute prin operaţie. El se
bazează pe faptul că serul animalelor canceroase este lipsit de acţiunea
litică asupra celulelor canceroase, sau că serul animalelor canceroase
are un indice hemolitic superios celui normal.
Prognosticul tumorilor este extrem de variat. În general prognosticul
tumorilor maligne este foarte grav faţă de cel al tumorilor benigne.
 Tratamentul este diferit după cum tumora este benignă sau malignă.
În cazul tumorilor benigne , tratamentul constă în îndepărtarea totală a tumorii şi refacerea cât mai
rapidă a ţesutului care a găzduit-o.
Dacă tumora este mică, nedureroasă, straţionară, sau cu creştere lentă şi aşezată într-o regiune unde
nu produce nici o jenă, este mai bine să adoptăm expectaţia ţinând animalul sub observaţie.
Îndepărtarea tumorii se poate face prin ablaţie chirurgicală sau prin distrugerea ei cu agenţi fizici sau
chimici.
Cînd tumora este pediculată , ablaţia ei se poate face prin aplicarea unei legături cu fir elastic sau
neelastic la baza pediculului sau prin cauterizarea cu cauterul sau termocauterul sau prin aplicarea
ecrasorului Chassaignac sau a unei pense de castraţie.
Ablaţia tumorilor mari şi nepediculate se face pe cale chirurgicală cu respectarea următorilor timpi
operatori:
• Descoperirea tumorii prin incizii simple sau compuse practicate în piele şi ţesutul conjunctiv
subcutanat.
• Izolarea şi extirparea completă a tumorii din ţesuturile sănătoase şi asigurarea unei hemostaze
perfecte.
• Închiderea plăgii operatorii printr-o sutură simplă sau etajată cu drenajul plăgii printr-un tub de cauciuc
ferestruit.
• Aplicarea unui pansament protector aseptic şi uscat.
Tratamentul postoperator este cunoscut la tratamentul plăgilor operatorii drenate.
Dacă este vorba de negi şi când aceştia nu sunt prea numeroşi tratamentul lor constă în cauterizare
uşoară şi repetată până la completa distrugere, cu acid azotic sau cu nitrat de argint. De asemenea se mai
pot face uncţiuni cu pomadă cu colchicin- colchicin 0,05gr., lanolină 100gr., sau băi şi comprese repetate cu
decocţia de Anagalis cerulea.
Dacă este vorba de o tumoră malignă tratamentul ei constă în ablaţia precoce totală împreună
cu ganglionii regionali şi împiedicarea recidivei şi a focarelor metastatice.
În toate tumorile maligne dacă se intervine în faza locală , tratamentul operator dulce la vindecare. În
acest caz se impune să fim călăuziţi de principiul de a face o operaţie maximă pentru o leziune minimă.
 Dacă este vorba de o tumoră difuză şi infiltrată, pentru a putea face o ablaţie totală şi
uşoară este necesară o pregătire în acest sens. Pentru aceasta se utilizează diferite substanţe
medicamentoase sub formă de injecţii care ajută la desinfecţia şi dezinfiltrarea periferică a
tumorii.
Împiedicarea recidivei şi a focarelor metastatice se poate face şi prin radium şi radioterapie
precum şi prin folosirea izotopilor radioactivi artificiali. Radium şi radioterapia se utilizează
preoperator şi postoperator. Iradiaţia preoperatorie are ca scop de a face tumora operabilă şi de
a steriliza teritoriile ganglionare învecinate şi zona de infiltraţie latentă, iar cea postoperatorie,
de a evita recidiva. Această terapeutică se bazează pe sensibilitatea mare a celulelor canceroase
faţă de razele X şi gamma ale radiumului.
Cât priveşte tratamentul cu izotopi radioactivi artificiali acesta se bazează pe însuşirea
izotopilor de a emite radiaţii Beta şi Gama şi de a se concentra în anumite ţesuturi ale tumorii.
Se folosesc izotopi marcaţi şi se pot administra per os, intravenos , cutanat şi intratumoral.
Cât priveşte tratamentul medicamentos al tumorilor chimioterapicele au produs în ultimul
timp o adevărată revoluţie. În acest scop se utilizează preparate citotoxice, antimetaboliţi şi
hormoni.
Citotoxicele au o acţiune inhibitoare asupra înmulţirii celulelor, iar antimetaboliţii
blochează sau împiedică funcţia normală a metabolitului, adică a substanţei indispensabile
proceselor chimice prin care celula vie se menţine şi se înmulţeşte.
Hormonii sexuali şi analogii lor sintetici ocupă un rol important în special în tratamentul
cancerului prostatei şi al glandei mamare. Ei sunt capabili de a acţiona asupra cancerogenezei şi
de a mări puterea de apărare a organismului contra
 Bolile chirurgicale specifice diferitelor ţesuturi
Bolile chirurgicale ale pielii
Pielea este învelişul ce acoperă toată suprafaţa corpului şi care leagă strâns organismul de mediul
înconjurător realizând între ele un schimb permanent , la nivelul orificiilor naturale, ce se continuă cu
mucoasele.
Pielea poate fi mediul diferitelor boli. Unele din ele fac obiectul de stiudiu al patologiei şi clinicii
chirurgicale şi anume:
Escoriaţia
Este o boala a pielii ce interesează numai stratul superficial şi care este produsă în urma frecărilor
de harnaşamentul rău ajustat sau aşezat de pielea acoperită de transtiparţie sau în urma frecărilor de colţuri
dure, datorită lipsei de igienă corporală.
Se observă mai frecvent la cal în regiunea cefei, grebanului, spinării, pieptului ,şoldului şi jaretului
şi se prezintă ca o plagă superficială ce interesează epidermul până la stratul malpighian. În zona respectivă
pielea este acoperită cu un exudat ce se usucă repdede şi se transformă într-o crustă subţire , aderentă , sub
care se face epidermizarea. Fiind însoţită de prurit , animalul se freacă de diferite obiecte din jur aşa încât
adesea se produce complicaţii septice care întarzie vindecarea.
Diagnosticul se stabileşte uşor pe baza modificărilor anatomo-patologice observate la piele.
Prognosticul este favorabil, boala vindecându-se în timp de o săptămână dacă nu intervin
complicaţii septice.
Tratamentul costă în îndepărtarea cauzei ce a produs boala, evitarea complicaţiilor septice şi
stimularea fenomenelor de epidermizare.
Adeseori vindecarea se obţine şn urma îndepărtării harnaşamentului şi asugurării igienei mai
grave se face toaleta regiunii urmată de o pensulaţie cu tinctură de iod în jurul leziunii sau de o bandajare a
ei cu o soluţie alcoolică de pioctanină 1%.
Edemul cald
Sau bătătura de harnaşament este inflamaţia călda şi foarte dureroasă a pielii produsă în urma
frecăturilor şi compresiunilor exercitate de harnaşament la locurile acoperite de el.
Se observă în special la cal şi foarte rar la taurine . La cal regiunile cele mai expuse sunt grebanul
,spinarea , ceafa şi punctul spetei. Pielea umedă de transpiraţie , aderă de harnaşamentul rău ajustat care
prin mişcările lui determină dilatarea ţesutului conjunctiv subuctan şi produce fenomene inflamatorii. Boala
apare la scurt timp după ridicarea harnasamentului.
În afară de cauzele determinante , edemul cald mai recunoaşte şi cauze favorizate care depind de
animal, de călăreţ sau conducător şi de încărcătura ce o duce pe spinare.
Între cauzele dependente de animal, în afară de diferitele defecte de conformaţie , se citează
şchipăturile ,lispa de antrenament, oboseala, vârsta prea tânără şi starea de întreţinere - caii prea slabi sau
graşi.
Cauzele favorizante ce depind de călăreţ sunt: poziţia greşită în şea, necontrolarea aplicării şeii şi
a harnaşamentului şi nerespectarea regulilor de circulaţie ,iar dependenţa de încărcătură este neechilibrarea
acesteia între partea dreaptă şi stângă.
Clinic , edemul cald sau bătătura de harnaşament se manifestă printr-o tumefacţie caldă ,
edematoasă şi dureroasă a pielii din regiunile frecate de harnaşament ce apare îndată dupî ridicarea
acestuia.
Prognosticul în general este favorabil mai ales când nu se produc complicaţii septice.
Tratamentul urmăreşte să îndepărteze cauza şi să oprească în dezvotare fenmenele inflamatorii
favorizând şi grăbind resorbţia edemului.
În acest scop se va ridica harnasşamentul şi se va scuti animalul de servici până la completa
vindecare. Pe regiunea bolnavă se vor aplica comprese cu apă rece sau cu diferite soluţii estringente reci ca :
soluţie Burow, acetat bazic de plumb sau soluţie saturată de sulfat de magneziu. De obicei resorbţia
edemului se obţine în 2-3 zile . Dacă acest lucru se face încet , se pot face fricţiuni cu tinctură de iod repetate
la 24 ore.
Eventualele complicaţii septice se vor trata după indicaţiile terapeutice specifice .
Calozitatea
Calozitatea este o îngroşare cornoasă circumscrisă a epidermului produsă consecutiv
presiunilor şi frecărilor repetate exercitate de harnaşament sau de jug.
Se poate observa la cabaline şi taurine în regiunile unde se aplică harnaşamentul sau
jugul, iar la câine pe faţa plantară a degetelor, la nivelul coastelor şi a feselor.
La animale mari calozitatea nu este dureroasă deoarece la ele corpul mucos a lui
Malpighi şi dermul sunt foarte puţin modificate, de când la câine stratul cornos fiind
hiperplaziat, presează asupra stratului malpighian producând dureri mari.
Pielea din regiunea bolnavă este depilată şi acoperită de un strat cornos foarte gros,
iar la palpaţie este nedureroasă, uscată , dură sau cu crăpături ce-i dau aspectul de coaja de
stejar. La câine, în localizările de pe faţa plantară a degetelor , se constată şi o şchipătură
puternică.
Prognosticul calozitatilor produse de harnaşament este favorabil pe când cel al
calozitatilor dureroase este rezervat deoarece necesită un tratament îndelungat.
Diagnosticul se stabileşte pe baza modificărilor anatomo-patologice ale pielii din
regiunile considerate specifice.
Tratamentul consta în evitarea şi suprimarea cauzelor ce pot produce boala, în
înlăturarea durerii şi asigurarea condiţiilor bune pentru o epidermizare normală.
În acest scop se vor acoperi cu pâslă părţile din harnaşament ce corespund regiunilor
cu calozităţi , se va subţia cu bisturiul stratul cornos pentru a micşora compresiunea şi a
ameliora durerea şi se va aplica de regiunea bolnavă ca emolient , vaselină , glicerină, untură de
porc nesărată sau oi.
În cazul în care nu se obţine vindecarea prin tratamentul arătat mai sus , se va face
ablaţia calozităţii.
Corul
Sau bătătura este gangrena uscată limitată a pielii produsă consecutiv compresiunii exercitate de
harnaşament, în special la caii slabi cu reliefuri osoase foarte proeminente.
În urma compresiunii pielii de către harnaşamentele rău confecţionate sau rău ajustate se
produce o ischemie ce duce la mortificarea unei porţiuni de piele de obicei de formă circulară. Dacă această
compresiune continuă , procesul de necroză se întinde şi la straturile subiscente.
În locul respectiv pielea este depilată , rece, insensibilă, uscată , dură şi înconjurată de o zona
tumefiată. După câteva zile, la periferia zonei mortificate , apare un şanţ separator care delimitează treptat
scara de ţesutul sănătos. Eliminarea se face în 8-10 zile şi este însoţită totdeauna de fenomene inflamatorii şi
de o mică cantitate de secreţie purulentă . Durerea din jurul escarei este foarte vie şi de aceea animalul se
apără chiar numai la intenţia amplasării regiunilor.
Corul localizat la ceafa se poate complica frecvent cu flegmonul cefei iar cel localizat la greban cu
flegmonul grebanului.
Diagnosticul se stabileşte uşor după sediul leziunilor şi caracterele specifice ale gangrenei uscate.
Prognosticul este variabil , în raport cu mediul, întinderea şi mai ales profunzimea leziunilor. Când
leziunile sunt circumscrise şi limitate numai la tegument, boala se vindecă repede. Când , însă , ele sunt
întinse şi mai ales profunde , se pot complica cu flegmoane , necroze şi carii osoase ce agravează boala .
Tratamentul este profilactic şi curativ.
Profilaxia constă în folosirea unui harnaşament bine confecţionat dintr-un material uşor şi suplu şi
bine ajustat şi întreţinut. Starea lui va fi controlată cât mai des.
Tratamentul curativ constă în îndepărtarea cauzei, oprirea întinderii gangrenei, favorizarea
eliminării ţesutului mortificat , prevenirea complicaţiilor septice şi stimulare fenomenelor de reparaţie
locală. De aceea se va îndepărta imediat harnaşamentul, se va face toaleta regiunii bolnave şi se va aplcia o
vezicătoare cu cantaridă 1/8. Plăgile rezultate după eliminarea escarei, vor fi tratate imdeiat după principiile
cunoscute de la tratametul plăgilor.
 Decubitele
Sunt leziuni traumatice produse în urma poziţiei culcate timp îndelungat.
Se pot constata la toate speciile , în special la subiectele cu boli generale
grave sau cu boli ale membrelor , care obliga animalul să stea mult timp culcat.
În urma decubitului prelungit , pilea este comprimată sau strivită între planul
osos subiacent şi pardoseală producându-se astfel leziuni a căror gravitate
progreseaza. Ischimia produsă la început , este urmată atât de mortificarea ţesuturilor
moi cât şi de a celor dure pe întinderea şi profunzime diferită.
Se pot constata leziuni foarte variate : de la simplă escoraţie cu angutinarea
perilor până la gangrena uscată, abcese , flegmoane difuze sau localizate şi carii osoase
cu toate complicaţiile lor.
Prognosticul variază după gradul leziunilor produse.
Tratamentul este preventiv şi curativ. Prevenim apariţia decubitleor dacă pe
de o parte vom trata boala primară ce obliga animalul sa stea în poziţie culcata, iar pe
de alta parte dacă vom asigura un adapost igienic cu un aşternut bogat în paie de grâu
uscate şi primenite zilnic.
Cât prinvşste tratamentul curativ, acesta urmăreşte aceleaşi obiective pe care
le-am văzut la tratamentul corului.
Arsura în lanţ
Este o boală chirurgicală a pielii de la faţa posteroară a chişiţei, faţa antero-externă şi internă a buletului şi
fluerului si uneori chiar a jaretului şi faţa posterioară a genunchiului, produsă prin frecarea cu până căpăstrului.
Se observă mai ales la caii tineri care nu sunt obişnuiţi să stea legaţi , la caii care sunt legaţi prea lung şi la
animalele a căror curăţenie coprporală lasă de dorit
Ca stare boală se observă mai frecvent la membrele posterioare decât la cele anterioare.
În cazurile uşoare se cosntată un eritem cu pielea puţin tumefiată şi acoperită de un exudat seros, iar regiunea
este caldă şi foarte dureroasă.
Când frecarea a fost de lungă durată, se constată ca perii sunt distruşi şi se produc leziuni limitate la epiderm
sau la toată grosimea pielii. Sunt şi cazurile când leziunile pot interesa şi tendoanele împreună cu sinovialele din şcocul
chisiţei.
În toate cazurile de arsură în lanţ boala este însoţită de o durere vie cu şchiopătură de gradul II şi III . Membrul
bolnav este ţinut în flexiune. Când este localizată la faţa posteroară a chişiţei, arsura în lanţ se poate însoţi de înflamaţii
puternice care infitrează şi ţesuturile din copită producând dureri vii, lancinante.
Diagnosticul se stabileşte relativ uşor pe baza semnelor clinice.
Prognosticul este variabil după gravidatea leziunilor. Arsurile în lanţ superficiale se vindecă în câteva zile pe
când cele profunde şi complicate necesită un timp îndelungat.
Tratamentul este preventiv şi curativ.
Prevenim arusa în lanţ dacă animalele tinere şi mai ales armăsarii , vor fi lasaţi liberi în boxa sau dacă le vom
lega în aşa fel încât să se evite să pună căpăstrului să atârne şi să ajute la încurcarea membrelor.
Odată boala apărută , animalul bolnav să fie ţinut în repaus întru-un adăpost igienic pe un aşternut curat şi
uscat . Se va face toaleta regiunii bolnave , se previne infecţia tetanică prin ser antitetanic şi se combate infecţia piogenă
prin aplicarea unui hemopansament sulfamidat care se schimbă din 4 în 4 zile sau prin aplicarea unei pomezi antiseptice şi
cicatrizante cu :
Rp/ Inchiol 1gr.
Sulfatiazol pulv. 1,5gr.
Tanoform 4 gr.
Oxid de zinc 8 gr.
Vaselină 30 gr.
M.F. ung. D.S.ext. pentru aplicaţii odată pe zi.
În cazurile mai grave, după toaleta regiunii şi antisepsia mecanică, se poate aplica o vezicătoare cu cantaridă
Cositura
Este o boală chirurgicală a pielii de la faţa internă a buletului sau a coroanei produsă prin lovirea
şi frecarea în mers a membrelor între ele.
Se observă mai frecvent la membrele posterioare datorită defectelor de aplomb şi de mers,
datorită slăbirii animalului, uzurii , surmenajului , serviciului de terenuri accidentate, săriturilor peste
obstacole , potcovitului defectuos , vârstei , bolilor febrile ,etc.
Obişnuit leziunile se porduc la membrul în sprijin prin lovirea cu potcoava membrului opsu.
Aceste leziuni pot fi foarte variate. După aspectul şi intensitatea lor , cositura poate fi de trei grade.
În cositura de gradul I la bulet sau la coroana , se constată o deviere a părului ,regiunea este
murdară , uşor depilată şi foarte puţin tumefiată.
În costitura de gradul II localizată la bulet, se constată o escoriaţie cu distrugerea stratului
superficial şi epidermului, înconjurată de o tumefacţie circumscrisă, caldă şi puţin dureroasă , îsoţită de o
uşoară jenă în mers.
În cositura de gradul II localizată la coroana , se porduce o deslipire parţială a bureltului însoţită
de fenomene inflamatorii care după câteva zile se pot atenua. Durerea este mai intensă astfel încât animalul
şchioapătă.
În cositura de gradul III se constată leziuni profunde, plăgi contuze însoţite de inflamaţii puternice
ale pielii şi ţestului conjunctiv subcutanat care duc la mortificarea pielii sau a buretului cutidiral. Regiunea
bolnavă este foarte dureroasă şi animalul prezintă o şchipătură puterinică. Când este localizată la coaroană
se poate complica cu necroza fibrocatilajului complimentar sau ligamentelor colaterale. În acest caz durerea
este mare aşa încât animalul prezintă lancinaţii şi modificări în stare generală.
Diagnosticul se stabileşte pe baza simptomelor clinice şi a modificărilor anatomo-patologice.
Prognosticul este variabil . Costiura localizată la coroană este mai gravă decât cea de la buret.
Tratamentul este preventiv şi curativ .
 Prevenim producerea cositurii utilizând animalul raţional la serviciu,
evitând surmenajul , corectând defectele de aplomb şi de mers prin potcovit
ortopedic şi gimnastică funcţională precum şi prin aplicarea cositoarelor.
Tratamntul curativ trebuie să urmăreasca înlăturarea cauzei, imobilizarea
regiunii bolnave pentru a evita difuzarea infecţiei , prevenirea şi combaterea şi
stimulând şi grăbind fenomenele de vindecare .
Astfel , în cositura de gradul I este suficient să spălăm regiunea cu apă caldă
şi săpun , după care să uscăm locul şi să lăsăm animalul în repaus timp de 3-4 zile.
În cositura de gradul II şi III întâi se despotcoveşte animalul, apoi se face
toaleta regiunii, se aplica o vezicătoare, se face ser antitetanic şi se ţine în repaus
întru-un adăpost igienic pe un aşternut uscat. Dacă cositura s-a produs la nivelul
coroanei, după toaleta regiunii , se sutiază cornul peretelui în formă de semilună, în
dreptul leziunii, pentru a mişcora presiunea şi deci durerea şi pentru a evita difuzarea
secreţiei purulente în copită şi apoi se aplică vezicătoarea. În asemnea cazuri se vor
evita băile antiseptice deoarece macerează pielea , imbibă ţesuturile şi favorizează
infiltraţiile septice în ţesutrile din interioril cutiei de corn ajutând la apariţia
complicaţiilor. Atunci când se cosntată şi complicaţii septice grave, antisepsia
mecanică va fi asociată cu sulfamido antibioterapia generală.
Crevasele, malandrele şi solandrele
Sunt soluţii de continuitate ale pielii, limitate în stratul papilar, ce apar consecutiv unei dermatite eriematoase
sau exudative. Când sunt localizate la faţa posterioară a chisiţei poartă numele de cravase, la faţa posterioară a genunchiului
malandre, iar la faţa anterioară a jaretului solandre.
Se întâlnesc la cabaline şi taurine, în special la caii cu pielea fină şi la cei la care s-au tuns perii de la moţul
buletului,precum şi la animalele care lucrează pe terenuri mlăştinoase în sezonul rece sau la care sunt ţinute ăn adăposturi
pe un aşternut umd, în purin sau bălegarul provenit de la animalele hrănite de la fabrici.
Această boala a pielii se mai poate observa şi consecutiv intoxicaţiilor alimentare.
În cadrul simptomatologiei , se observă că pielea din regiunea bolnavă este tumefiată, caldă , dureroasă şi
acoperită de mici vezicule ce se sparg şi lasă să se scurgă un lichid seros gri-murdar. În urma mişcărilor de flexiune şi
extensiune, pielea tumefaită crapă transversal, iar marginile crăpăturilor se depilează , se îngroaşă şi iau aspectul de ulcer.
Regiunea fiind foarte dureroasă , mişcările sunt penibile , aşa încât animalul prezintă şchipătură de intesitate variabilă.
La animalele cu un sistem nervos mai labil, durerea şi şchipătura este însoţită şi de tulburări generale : în
special febra şi apetit modificat.
Diagnosticul se stabileşte pe baza modificărilor anatomo-patologice şi a semnelor clinice.
Prognosticul este favorabil , vindecarea obţinânduse repede dacă boala este tratată corect. În caz contrar
se pot transforma în plăgi coloase, cheloide, elefantiazis, etc, ce necesită tratament îndelungat şi adesea chiar fără rezultat.
Tratamentul este preventiv şi curativ.
Prevenim apariţia bolii dacă vom evita şi înlătura acţiunile iritante asupra pielii extremităţii membrelor.
Pielea de la faţa posterioară a chişiţei şi genunchiului şi de la faţa anterioară a jaretului , se va păstra curată şi
uscată.
Dacă animalul face serviciu de terenuri mlăştinoase, înainte de plecare , se va unge faţa posterioară a chisiţelor
cu corp gras: vaselină simplă. untură de porc nesărată etc. iar la reântoarcerea se va curaţa de noroi copita şi regiunea
chişiţei şi buletulu spălându-se cu apă caldă şi săpun şi uscându-se cu o cârpă moale după care se va pudra pielea cu o
pudră sicativă oxid de zinc , amidon, şi se va ţine pe un aşternut uscat.
Tratamentul curativ diferă după gradul modificşrilor anatomo-patologice.
În perioada iniţială a bolii ,se va face toaleta regiunii bolnave îndepărtându-se toate
exudatele pururlente , după care se aplică hemopansamentul sulfamidat sau a pomadă
analgezica , sicativă , catringentă , dezinfectantă şi cicatrizantă ca:
unguent cu oxid de zing /10 , jacozin sau amestecul:
Iehtyol 2gr.
Sulfatiazol pulv. 4gr.
Tanoform 6gr.
Oxid de zinc 8gr.
Vaselină 40gr.

M.F. unfuent D.S. ext. pentru aplicaţii odată pe zi.

Când fenomenele inflamatorii s-au atenuat , se pudrează regiunea odată sau de 2
ori pe zi cu spori de ustilago maydis.
Nu se va neglija serul antitetanic. Dacă fenomenele inflamatorii sunt puternice şi
secreţia de la suprafaţa pielii abundentă , se va face şi un tratament general antiinfecţios cu
sulfamide sau antibiotice.
Indiferent care este gradul leziunilor, animalul va fi ţinut în repaus într-un adăpost
corestunzător, pe un aşternut curat şi uscat.
Dermatita flegmonoasă
Este o boala chirurgicală a pielii caracterizată printr-o imflamaţie puternică a pielii şi a ţesutului
conjunctiv subcutanat , produsă de diverşi microbi şi in special de stafilococ, streptococ şi necrophorus.
Se observă mai des la cal şi foarte rar la taurine şi câine. La cal se localizează mai ales la membre,
greban, piept şi abdomen, la taurine pe pilos din spaţiul interdigital fiind produsă de b.necrophorus, iar la
câine localizată pe faţa externă a cotului, jaretului şi la buze şi mai rar pe alte regiuni corporale.
Boala apare brusc , de cele mai multe ori în timpul nopţii , şi mai ales în sezonul de primăvară
timpurie sau de toamnă târzie deoarece timpul ploios şi în special noroiul rece sunt considerate ca
principalele cauze favorizante.
Evoluţia bolii este diferită : sunt cazuri când tumefacţia dispare, vindecarea survenind într-un timp
scurt, iar în altele dispare numai durerea şi căldura pe când tumefacţia persistă un timp îndelungat , exudatul
din ţesutul conjunctiv organizându-se şi determinând o scleroză care poate dura uneori toată viaţa
animalului.
Când tumefacţia se termină prin apariţia unor mici abcese ce se deschid spontan şi lasă să se
scurgă o materie purulentă fetidă şi seroasă , această formă clinică se numşete dermatită flegmonoasă, iar
când tumefacţia se termină prin gangrena pielii care se elimina sub formă de afacel lăsând o suprafaţa
ulcerată acoperită cu un exudat purulent urât mirositor , boala mai poartă numele de dermatită gangrenoasă
sau javart cutanat.
Aceste două forme clinice de boala sunt însoţite de febra şi inapeţente care persistă până ce
abcesele se deshcid sau până ce afacelul se delimitază, după care animalul devine mai vioi, începe să-şi
consume raţia, durerea se micşcorează treptat , iar plăgile se vindecă prin înmugurire.
Dacă abcesele sau zonele de gangrenă se produc în dreptul unei articulaţii, se pot produce artrita
purulentă, tenosinovite purulente şi chiar septicemie.
 Dermatita flegmonoasă
Prognosticul este diferit în funcţie de evoluţia bolii şi starea de reactivitatea a animalului. În
formele uşoare prognsoticul este favorabil. Cazurile de scleroză depreciază întru-câtva valorea
economică a animalului, vindecându-se întru-un timp mai îndelungat .
În cazurile complicate ca artrite şi tenosinovite purulente precum şi cu septicemie, prognosticul
este grav.
Tratamentul este profilactic şi curativ.
Vom preveni apariţita dermatitei flegmonoase dacă vom menţine pielea într-o stare bună de
curăţenie şi sănătate. În acest scop când animalul face serviciu pe terenuri umede şi noroioase,
înainte de a pleca vom unge pielea extremităţilor cu corp gras neiritant iar la reîntoarecere,
înainte de intrarea în adăpost, vom spăla membrele cu noroi, le vom usca şi vol unge bine
pielea.
Tratamentul curativ al dermatitei flegmonoase recente , fără abcese sau puncte necrotice,
constă în combaterea fenomenelor inflamatorii şi a durerii prin aplicarea unui pansament
inbibat cu o soluţie de sulfat de cupru 1-2% şi a infecţiei prin sulfamido sau antibioterapie
generală.
În cazul apariţiei abceselor sau a punctelor necrotice maturarea acestora şi eliminarea
porţiunilor de piele gangrenată se va stimula prin aplicarea în jurul regiunii bolnave a unei
vezicători cu cantaridă 1/8 sau prin duşuri cu ser cald, plăgile rezultate în urma drenării
abceselor sau eliminării afacelelor se vor cauteriza cu termocuterul sau cuterul ordinar şi se vor
da cu pulbere de sulfamidă sau cu cicatrizin iar infecţia se va combate prin sulfamido sau
antibioterapie generală.La câine trebuie sa facem diagnosticul diferenţial între dermatita
flegmonoasă şi râie demodectică prin examenul microscopic al conţinutului pustulelor, iar
tratamentul local constă în toaleta regiunii urmată de pensulaţii cu tinctură de iod sau aplciarea
unui pansament imbibat cu soluţia de sufat de cupru 1-2%.
Ariceala
Este o boală chirurgicală infecţioasă a pielii de la faţa psoterioară a chişiţei şi buletului
produsă de o floră polimicrobienă şi caracterizată printr-o demrmatită exudativă.
Este specifică solipedelor şi se poate prezenta sub forme foarte variate: de la un
simplu eritem până la distrugerea totală şi întinsă a pielii.
Interesează mai des membrele posterioare dar se poate observa şi la cele anterioare
putând fi localizată la unul,. două sau toate membrele . În general exudatul este abundent şi se
scurge sub formă de picături , dar sunt şi cazuri când el poate lipsi. Examenul microscopic al
acestui exudat arată că în toate cazurile el conţine aceeaşi floră microbienă formată din
:stafilococi, streptococi, colibacili, diplococi, sarcini, piocianeu, necrophorus , bacili gram negativi
, etc.
Gravitatea diferitelor forme de ariceală variază în funcţie de rezistenţa ţesuturilor din
regiuena bolnavă şi de starea de reactivitatea a organismului.
Exudatul purulent are un alcalin sau slab acid . Aidifierea lui indică un aflux leucocitar
bogat şi o evoluţie spre vindecare a bolii. Mirosul este fetid , asemănător celui din fucuta
putreda şi crapod.
Ariceala poate fi reprodusă şi în mod experimental aşezând animalele de experienţe
pe un aşternut murdar infectat cu o flora polimicrobienă rezultată de la caii bolnavi de ariceala
sau aşezând aceste animale în locurile unde au stat cele bolnave de ariceală.
În afară de cauzele determinante ariceala recunoaşte drept cauze predispozante,
umiditatea , murdaria şi tunderea perilor de la faţa posterioară a chişiţei şi mai ales a moţului
de la bulet.
Întrucât starea de umiditate ajută la înmulţirea microbilor şi în acelaşi timp debiliteaa
rezistenţei pielii, ariceală ce întâlneşte mai frecvent în anotimpurile umede : iarna şi toamna ,
ele fiind considerate cu sezoane ale aricelei.
Clinic , ariceala poate evolua sub trei forme şi anume: ariceala simplă , exudativă, gangrenoasă ,
verucoasă sau papilomatoasă.
În toate formele simptomul caracteristic este durerea pe care animalul o manifestă
print-un mers nesigur, greoi ,ezitant , însoţit de şchipătură de diferite grade. Regiunea bolnavă
este foarte sensibilă la palpaţie. Pielea este tumefiată , caldă şi acoperită cu un exudta seros de
obicei destul de abundent ce se scurge în picături. Din cauza inflamaţiei. perii îşi pierd direcţia ,
sunt zburliţi şi adunaţi în smocuri asemănătoare ţepilor de arici , de unde şi denumirea bolii. În
unele cazuri perii cad, iar pielea prezintă crăpături transversale şi mici ulceraţii superficiale sau
profunde precum şi exerscente conrnoase sau vegetaţii mamelonate între care se găseşte o
secreţie purulenta urât mirositoare. În alte cazuri animalul prezintă o stare de prurit ce-l
determină să se frece de obiectele din jur sau de membrul opus.
În ariceala gangrenoasă se observa zone necreotice care se întind şi cuprind suprafeţe
întinse , uneori până la jaret sau genunchi . Pielea mortificată se elimină sub forma de afacel şi
lasă în loc o plagă cu tendinţă la proliferare continuă ce poate duce la formarea de cheloide sau
de pseudotumori.
În cazurile mai grave apar şi tulburări generale : febra până la 41grade , puls şi
respiraţie accelerată. Ariceala verucoasă sau papilomatoasă se prezintă ca o dermatită cronică
hiperplastică. În acest caz toată suprafaţa inflamată este acoperită de proliferaţii mamelonate
mici, unele sesibile iar altele mai mult sau mai puţin pediculate şi printre ele există o secreţie
purulentă fetidă. Aceste proliferări pot conflua între ele luând un aspect conopidiform.
 Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice şi mai ales pe baza localizării
modificărilor anatomo-patologice.
Prognosticul este diferit în raport cu forma şi evoluţia bolii. Ariceala simplă se vindecă
uşor dacă este tratată corect şi la timp, de aceea ea are un prognostic favorabil . Formele clinice
de ariceală gangrenoasă şi veruoasă au un prognostic rezervat deoarece ale se vindecă mai greu
şi se pot complica cu carii osoase , javart cartilaginos, pododermatită gangrenoasă , furcuţa
putredă şi chiar crapod.
Tratamentul aricelei este profilactic şi curativ.
Prevenim apariţia bolii evitând acţiunea prelungită a noroiului , a bălegarului şi a
oricărui lichid iritant asupra plăgii din regiunea chisiţei. Toate microtraumele de pe aceste
regiuni precum şi furcuţa putredă vor fi tratate corect şi supravegheate atent. Animalul va fi
ţinut într-un adăpost igienic pe un aşternut uscat şi curativ.
Tratamentul curativ este local şi general. În toate formele de ariceală animalul va fi
ţinut în repaus pe un aşternut uscat şi curat. Apoi se va face toaleta şi antisepsia mecanică a
regiunii bolnave tunzând părul cât mai scurt posibil şi îndepărtând toate secreţiile şi eventualele
ţesuturi mortificate.
Pentru calmarea durerii şi înlăturarea pruritului precum şi pentru atimularea
fenomenelor de vindecare , se utilizează duşuri cu aer cald , aplicarea unei vezicători cu
cantaridă 1/B, aspersiuni cu eter iodoformat 10% sau aplicarea unui hemopansament
sulfamidat.
Când regiunea bolnavă este acoperită de cruste , se poate aplica zilnic o
pomadă sulfamidată sau pomadă compusă din :

Iehtyol 1gr.
Acid salicilic 2gr.
Sulfatiazol pulv 3gr.
Tanoform 6gr.
Oxid de zinc 8gr.
Vaselină 30gr.

M.F.ung.D.S.ext. pentru alicaţii locale odată pe zi.

Acest tratament local va fi asociat cu un tratament general

antiinfecţios utilizând sulfamidele sau antibioticele şi un tratament
stimulator al forţelor naturale de aparare prin autohemoterape ,
proteinoterapie, colagen iodat şi terapie tisulară cu extract de splină. Ea se
va uita serumizarea antitetanică.
 Elefantiazisul
Hiperplazie a pielii şi a ţesutului conjuctiv subcutanat, consecutiv unei limfangite cronice,
cauterizarilor puternice, în urma crevaselor sau aplicării vezicătorilor cu bicromat de potasiu.
Specii: cabaline şi taurine.
LA CABALINE
Localizare:membrele posterioare de obicei la unul singur şi mult mai rar la ambele sau la
membrele anterioare.
Cauze favorizante: Obstacolele în circulaţia venoasă şi cea limfatică.
Cauze determinante:edeme, urmate de o scleroză şi hiperplazie a pielii şi a ţesutului conjunctiv
subcutanat.
Manifestări clinice: tumefacţie uniformă, dură ,nedureroasă , ce creşte în repaus şi care
cuprinde regiunea falangiană şi buletul putânduse ridica până la jaret. Pielea este întinsă, dură
şi netede. Când boala este veche , membrul bolnav poate lua dimesiuni foarte mari ceea ce duce
la ângreunarea mersului. Din când în când se pot constata fenomene inflamatorii acute însoţite
de crevase şi mici abcese în grosimea dermului sau hipodermului .
Starea generală: nu este afectată aşa încât şi poate fi utilizată la serviciu.
Evoluţie:boala apărută , poate să progreseze lent dar sigur.
Modificări anatomo-patologice : scleroză cutanată şi a ţesutului conjunctiv subcutanat.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice.
Diagnostic diferenţial faţă de: limfangita cornică la care tumefacţia scade în mers.
Prognosticul este grav deoarece: - boala rezistă la orice tratament şi evoluează progresiv;
- dimensiunile membrului îngreunează mersul animalului.
Tratamentul este numai preventiv şi constă în:

- înlăturarea tuturor cauzelor ce duc la apariţia bolii prin:

- tratarea corectă a plăgilor de la extremitatea membrelor ,
crevaselor şi limfangitelor.
-împiedicarea dezvoltării bolii prin: - menţinerea membrelor într-
o stare de perfectă curaţenie
- utilizarea animalului la munci moderate.
- duşuri reci vara şi iarna masaje pe membrul bolnav.
- activarea circulaţiei şi modificarea mediului umoral, prin:
- tonice cardiace şi generale, autohematerapie şi proteinoterapie.

Se vor evita cu desăvârşire fricţiunile cu substanţe iritante şi cauterizările!

 Furunculoza
Este o boală chirurgicală a pielii şi ţesutului conjunctiv subcutanat caracterizată printr-o inflamaţie septica
necrozantă a foliculului pilosebaceu produsă de stafilococul piogen auriu.
Se poate observa mai ales la cal şi câine localizată în diferite regiuni dar în special la membre.
Boala este favorizată de cauze locale şi generale.
Printre cauzele locale se citează iritaţiile cutanate, scarpinatul ,microtraumele, urina , noroiul acid şi murdăria
iar printre cauzele generale surmenajul, epuizarea , starea de intreţinere rea, diabetul, albuminuria, etc.
Agentul patogen pătrunde şi se localizeaza în aparatul pilo-sebaceu determinând inflamaţia lui şi a ţesutului
conjunctiv din jur. Toxinele microbiene imbibă ţesutul conjunctivovascular din jurul foliculului şi-l ditruge . Organismul caută
să se apere printr-un aflux leucocitar perifolicular care face să apară o secreţie sero-purulentă ce va perfora o plaga în forma
de cupă în fundul căreia se observă în focar de ţesut necrotic. Acest focar se elimină cu timpul lăsând o plagă ce se
cicatrizează în 8-10 zile.
Boala se manifestă la început printr-o tumefacţie mică circumscrisă şi dureroasă care ulterior creşte şi prezintă
un vârf ce se ridică ca o pustulă. După câteva zile formaţia se deschide spontan în centru lăsând să curgă o cantitate mică de
secreţie sero-purulentă , gri-surdară. În fundul plăgii rezultate , se observă un nodul necrotic care după câteva zile se elimină
prin supuraţie după care tumefacţia scade în volum iar fundul se umple cu muguri cărnoşi ce vor duce la vindecare.
Aceste manifestări lcoale se pot însoţi şi de simtome generale : febră , respiraţie accelerată ,puls accelerat şi
slab.
Instabilitatea diagnosticului trebuie să diferenţiem furucuoza de flegmon ţinând seama de faptul că furunculoza
este lcoalizată în derm pe când flegmonul este mai difuz şi totdeauna subdermic.
Prognosticul este în general favorabil
Tratamentul este preventiv şi curativ.
Prevenim apariţia bolii dacă vom evita cauzele care o favorizează şi în primul rând dacă vom respecta condiţiile
de igienă atât ale adăpostului cât şi cele de igiena corporală.
Odată boala aparută, se va înlătura orice acţiune mecaină care ar putea difuza şi agrava infecţia .
Harnaşamentul va fi ridicat de pe regiunea bolnavă. Inflamaţia se combate prin pensulaţii cu tinctură de iod odată la 2 zile şi
prin sulfamido sau antibioterapie generală. Nu se va face deschiderea timpurie a furunculului pentru a evita difuzarea
stafilococului.
În furuncul cu puroi colectat, drenarea se va face printr-o deschidere largă şi decliva iar cavitatea rămasă se va
plomba cu sulfatiazol pulbere sau se vor face aspersiuni cu sulfatiazol 20%.
 Chistul sebaceu
Este o acumulare în glanda sebacee a produsului său de
secreţie consecutiv astupării canalului.
Se întalneste la cal în special în regiunile bogate în
glanda sebacee cum ar fi nara falsă , furoul şi faţa internă a
conchiei auriculare.
Începe print-o mică formaţiune intradermică care pe
măsură ce creşte devine subcutanată . Poate fi mărimea unei
alune şi poate ajunge cât un măr. Se prezintă ca o formaţiune
bine delimitata, moale , uneori fluctuentă, nedureroasă şi
uşor mobilă. Sub acţiunea frecării sau a diverselor traumatsite
, se poate inflama şi deveni edematos şi dureros.
Prognsoticul este favorabil iar tratamentul constă în
ablaţie.
 Cornul cutanat
Este o formaţiune nedureroasă, de formă
cilindrică, netedă sau neregulată , de culoare
gri-neagră şi constistenţă dură, caracterizată
prin hiperplazia stratului cornos . Uneori poate
scădea şi înlocui cu altul nou asemănător. Alte
ori persistă toata viaţa animalului fără să-l
jeneze.
În stabilirea diagnosticului vom face
diferenţierea faţă de producţiile cornoase de
natura tuberculoasă întâlnite la păsări sau faţă
de producţiile cornoase parazitare.
 Gangrena cozii
Este o dermatită ce se observă mai frecvent la taurinele în stabulaţie şi care apare
consecutiv sederii prelungite a extremităţii cozii în purin şi infesctării pielii cu flora
polimicrobiană ce se găseşte în aceste.
Boala este favorizată de microtrauumele ce se producla vârful cozii prin lovirea şi de
pereţii adăposturilor când animalul căzut se aperă de muşte sau prin striviri ale vârfului cozii
produse prin călcarea de către animale vecine.
Începe printr-o inflamaţie a pielii cozii însoţită de sensibilitate mare în special în timpul
mişcărilor şi o zburlire a perilor. Apoi asetia cad şi pielea rămâne tumefiată şi acoperită cu un
exudat seros. După câteva zile animalul nu mai mişcă din cauza durerii mari aşa încât aceasta
atârnă vertical în jos. La palpaţie vârful cozii este rece, insensibil , ci pielea uscata, necrozată, de
culoare gri sau neagra şi neaderentă la ţesutuirle subiacente. În scurt timp apar fistule din care
se scurge o secreţie negricioasă, fetidă. Animalul este trist , cu apetitul diminuat, slăbeşte din ce
în ce mai mult nu se menţine pe picioare şi moare în stare de marasm.
Prognosticul este rezervat spre grav, în raport cu cavitatea şi întinderea leziunilor.
Tratamentul este preventiv şi curativ.
Prevenim apariţia bolii dacă menţinem o stare de igiena bună atât a adăposturilor cât
şi a corpului . În special vara vom asigura animalelor cât şi a corpului . În special vara vom asigura
animalelor o îngrijire corporală bună şi vor feri adăposturile de muşte.
Odată boala aparută, tratamentul ei va începe prin toaleta vârfului cozii tunzând perii
şi prin antisepisa mecanica deschizând larg colecţiile şi fistulele cu necroza vertrebrelor după
care se aplică pe toată coadă cu hemopansament sulfamidat care se schimbă la trei zile.
 Tumorile pielii
La piele se pot observa numeroase tumori care pot fi benigne sau maligne .
Printre tumorile benigne se citează pailomatoza cutanată , fibromul şi adenomul ,iar printre cele maligne epiteliomul
şi sarcomul . Dintre tumorile cutanate pailomatoza este cea mai frecventă întâlnită în practică.
Diagnosticul tumorilor cutanate se stabileşte pe baza caracterelor clinice ale fiecărei tumor, iar prognosticul
este în funcţie de natura tumorii.
Tratamentul este în general numai operator.
Papilomatoza cutanată se poate observa destul de des la taurine , cabaline şi canine.
Etiologia ei deşi încă mult discutată, are tendinţa de a stabili către ideea ca acest proces tumoral este produs de un virus
filtrabil transisibil experimental dar numai la animale din aceeaşi specie.
Boala este observată numai la tineret : la taurine până la 3 ani, cu o frecvenţă mai mare la vitel , iar la cabaline
la animalele în vârstă de 1-4ani . Din cercetările făcute reies că boala se observă mai mult toamna la tineretul ce a fost la
păşune iar infecţia pare sa fie transmisă mai ales prin muşte hematofage. Difuzarea bolii se mai poate face şi prin escoriaţia
şi microtraume produse prin decubit, iar scaprinat şi frecări de corpuri dure.
Când boala este localziată la mamelă , ea se poate transmite atât la viţel prin supt cât şi la om prin muls.
Simptomatologia varaiză de la o specie la alta. La taurine parilomii cutanaţi sunt cornoşi şi se pot dezovlta pe
toată suprafaşa pielii unde se găsesc papile. În general însă, ei se localizează în locurile unde pilea este mai fină, cum ar fi :
regiunea abdominală , mamelă, burse testuclare, furou ,regiunea ombilicală şi pe membre la faţa posterioară şi feţele
laterale ale genunchiului , tendonului buletului şi faţă anterioară a jaretului . Ei pot avea un aspect aferic, oval, nodular,
conopidiform, etc , iar culoarea brună şi suprafaţa cornoasă.
La cabaline papilomii se dezvilta pe bot , în jurul nărilor, pleapeolor, pe faţa internă a conchiei articulare şi mult
mai rar pe gât , piept , regiunea ombilicului , faţa internă a coapsei şi pe organele geniatel şi se prezintă ca nişte ridicături
mici, rotunde, turtite sau ascuţite , de marire variabilă de la gamalia unui ac până la un ou, ce pot fi izolate sau unite într-un
număr mai mare. Ei pot fi pediculaţi sau sesili având o bază de împlantare largă.
La toate speciile papilomii cresc încet şi în raport cu sezonul : iarna rămân staţionari, iar primăvara şi vara cresc
mai repede. Produc prurit şi de aceea animalele se scarpină de obicei în jur.
Prognsoticul în general este favorabil , vindecările spontane fiind frevente .
Prezenţa papilomstozei cutanate la taruine scade însă mult valoarea economică a
animalului.
Tratamentul este profilactic şi curativ.
Cel profilactic cere ca animalele tinere sa nu vină în contact cu cele bolnave.
Contaminarea se pare sa se facea mai uşor la păşunat probabil prin muştele hematofage.

Tratamentul curativ poate sa fie medicamentos , biologic şi chirurgical.

Cel medicamentos poate fi lcoal şi general . Local se pot face cauterizări cu acid
azotic sau cu nitrat de argint până ce se obţine gangrena uscată a papilomilor sau se
aplică o pomadă cu colchicin 0,05% în lanolină, sau sol.cadini şi gudron vegetal cald.

Tratamentul medicamentos se poate realiza cu rezultate mulţumitoare folosind

clorura de magneziu , fulatul de magneziu sau novocaina. Clorura de magneziu se poate
utiliza la taurine pe cale bucală în doză de 20gr. pe zi sau intravenos în doză de 10gr. p zi
soluţie 20%, iar sulfatul de magneziu soluţie 25% şi în injecţie intramusculară în doza de
0,05gr/kg.