 ≠CANCER!

 =“CREȘTERE NOUĂ” DE ȚESUT

 ≈TUMORĂ (CLINIC)

 =PROLIFERARE CELULARĂ ANORMALĂ, EXCESIVĂ,

AUTONOMĂ, NECOORDONATĂ CARE SEAMĂNĂ
MAI MULT SAU MAI PUȚIN CU ȚESUTUL ÎN CARE SE
DEZVOLTĂ
1. PARENCHIM
 =proliferarea de celule neoplazice
 determină comportamentul biologic/nomenclatura

2. STROMA
 =țesut conjunctiv, vase de sânge, ±celule inflamatorii
 asigură aport sanguin/susținere structurală
 TUMORĂ MIXTĂ
 =tumoră alcătuită din 2 populații celulare diferite

 TERATOM
 =tumoră alcătuită din țesuturi derivate din 2 sau 3 straturi de celule germinale (ectoderm,
mezoderm, endoderm) –nu mereu din toate 3!

 BLASTOM
 =tumoră malignă dezvoltată dintr-un tip celular (nediferențiat) embrionar

 HAMARTOM
 Formațiune non-neoplazică alcătuită din elemente celulare native țesutului la nivelul căruia se
dezvoltă, dispuse dezorganizat și cu aceeași rată de creștere ca țesuturile din jur.

 CORISTOM
 =formațiune non-neoplazică alcătuită din insule de țesut ectopic
• Deși majoritatea tumorilor pot fi împărțite în funcție de aspectul
histopatologic în tumori benigne și tumori maligne, acești
termeni fac referire la comportamentul biologic al tumorii.
• Tumorile benigne
• cresc lent, expansiv, de obicei sunt bine încapsulate
• nu invadează țesuturile adiacente și nu metastazează la distanță
• Nu recidivează după excizie chirurgicală completă
• Prognostic bun
• Tumorile maligne
• cresc rapid, margini tumorale imprecise,
neîncapsulate/pseudoîncapsulate
• invadează țesuturile adiacente cu/fără distrugerea acestora
• pot metastaza la distanță, determinând tumori secundare.
• Comportamentul biologic al unor subtipuri tumorale nu se
corelează întotdeauna cu aspectul histopatologic. Există
tumori care nu metastazează, deși prezintă caracteristici
histologice de malignitate și tumori care pot fi letale, deși
prezintă aspecte histologice de benignitate.
  TUMORI BENIGNE
• (RO) “–om” / ” –oma” (EN)
• Excepții (tumori maligne):
• melanom / melanoma
• limfom / lymphoma
• seminom / seminoma
• mezoteliom / mesothelioma

 TUMORI MALIGNE
• origine epitelială
• (RO) ”–carcinom” / ”–carcinoma” (EN)
• origine mezenchimală
• (RO) ”–sarcom” / ”–sarcoma” (EN)
ȚESUTUL DE ORIGINE TUMORI BENIGNE TUMORI MALIGNE
TUMORI FORMATE DINTR-UN SINGUR TIP CELULAR
Tumori epiteliale
Epiteliul scuamos Papilom Carcinom Scuamos
pluristratificat
Celulele stratului bazal al Carcinom Bazocelular
pielii și al anexelor cutanate
Epiteliul glandelor și ductelor Adenom, Chistadenom, Adenocarcinom,
Papilom Chistadenocarcinom,
Carcinom papilar
Epiteliul căilor respiratorii Carcinom bronhogenic
Epiteliul tubular renal Adenom tubular Carcinom renal
Hepatocite Adenom hepatocelular Carcinom hepatocelular
Uroteliu (epiteliu tranzițional) Papilom Carcinom urotelial
Epiteliu placentar Mola hidatiformă Coriocarcinom
Epiteliu testicular Carcinom embrionar
Seminom
ȚESUTUL DE ORIGINE TUMORI BENIGNE TUMORI MALIGNE
TUMORI FORMATE DINTR-UN SINGUR TIP CELULAR
Tumori non-epiteliale
Melanocite Nev nevocelular Melanom
Țesut fibros adult Fibrom Fibrosarcom
Țesut adipos Lipom Liposarcom
Țesut cartilaginos Condrom Condrosarcom
Țesut osos Osteom Osteosarcom
Vase sanguine Hemangiom Angiosarcom
Vase limfatice Limfangiom Limfangiosarcom
Celule glomice Tumoră glomică
Sinoviala Tumoră tenosinovială cu Tumoră tenosinovială cu
celule gigante celule gigante
Mezoteliu Mezoteliom
Meninge Meningiom Meningiom
ȚESUTUL DE ORIGINE TUMORI BENIGNE TUMORI MALIGNE
TUMORI FORMATE DINTR-UN SINGUR TIP CELULAR
Tumori non-epiteliale
Țesut limfoid Leucemii, limfoame
Celule musculare netede Leiomiom Leiomiosarcom
Celule musculare striate Rabdomiom Rabdomiosarcom
Tumori cu origine incertă/necunoscută
Sarcom sinovial
Sarcom de părți moi cu
celule clare
TUMORI FORMATE DIN MAI MULTE TIPURI CELULARE (TUMORI MIXTE)
Glande salivare Adenom pleomorf (tumora
mixtă a glandelor salivare)
Glanda mamară Fibroadenom Tumora Phyllodes
Tumora Phyllodes
Nefroblastem Nefroblastom (Tumora
Willms)
ȚESUTUL DE ORIGINE TUMORI BENIGNE TUMORI MALIGNE
TUMORI FORMATE DIN MAI MULTE TIPURI CELULARE PROVENITE DIN MAI MULTE
STRATURI GERMINALE (TERATOAME)
Celule pluripotente din Teratom chistic matur Teratom imatur
gonade sau din resturi
embrionare
• Termenii diferenţiere și anaplazie (=atipie) se referă
numai la celulele neoplazice care constituie
parenchimul tumoral.
• Diferențierea cuantifică similaritatea morfologică și
funcțională între parenchimul tumoral și
corespondentul tisular normal.
• Dacă diferența structurală și funcțională între
celulele neoplazice și corespondentul tisular normal
este minimă, tumora este bine diferențiată.
• Pe măsură ce diferența structurală și funcțională
între celulele neoplazice și corespondentul tisular
normal se amplifică, tumorile devin moderat
diferențiate, slab diferențiate, nediferențiate sau
dediferențiate.
• Termenii diferenţiere și anaplazie (=atipie) se referă
numai la celulele neoplazice care constituie
parenchimul tumoral.
• Diferențierea cuantifică similaritatea morfologică și
funcțională între parenchimul tumoral și
corespondentul tisular normal.
• Dacă diferența structurală și funcțională între
celulele neoplazice și corespondentul tisular normal
este minimă, tumora este bine diferențiată.
• Pe măsură ce diferența structurală și funcțională
între celulele neoplazice și corespondentul tisular
normal se amplifică, tumorile devin moderat
diferențiate, slab diferențiate, nediferențiate sau
dediferențiate.
• PIERDEREA POLARITĂȚII CELULARE
• În mod normal, nucleii celulelor epiteliale sunt localizați la polul
bazal al celulei, în apropiere de membrana bazală (polaritate
bazală).
• Celulele maligne își pierd polaritatea bazală și nucleii tind să fie
localizați la polul apical al celulei.
• PLEOMORFISM CELULAR
• Variație de formă și dimensiuni a celulelor.
• CREȘTEREA RAPORTULUI NUCLEU:CITOPLASMĂ
• Celulele normale prezintă un raport Nucleu:Citoplasmă
= 1:5.
• Celulele maligne prezintă o creștere disproporționată a
nucleilor, cu un raport Nucleu:Citoplasmă = 1:1
• ANIZONUCLEOZĂ (=PLEOMORFISM NUCLEAR)
• Variație de formă și dimensiuni a nucleilor.
• HIPERCROMAZIE
• Intensificarea bazofiliei nucleare.
• Condensarea cromatinei sub formă de grămezi.
• MODIFICĂRI ALE NUCLEOLILOR
• Majoritatea celulelor maligne prezintă nucleol(i) vizibil(i).
• ACTIVITATE MITOTICĂ
• Mitoze tipice
• Aspect bipolar (2 benzi de cromatină la poli opuși ai celulei)
• Apar în context non-neoplazic, în tumori benigne și în anumite tumori
maligne de grad scăzut
• Mitoze atipice
• aspect tripolar, cvadripolar, multipolar ("litere chinezești"), apar în
tumorile maligne
 Interfază
I.

II. Profază
III. Prometafază

IV. Metafază
=etapa ciclului celular prin V. Anafază
care se realizează procesul
VI. Anafază
de distribuire egală a
materialului genetic al celulei VII. Telofază
mamă între două celule fiice. VIII. Citokineză

Mitoză tipică simetrică și bipolară Mitoză atipică asimetrică și multipolară

 .
• CELULE TUMORALE GIGANTE
• MODIFICĂRI FUNCȚIONALE (CITOPLASMATICE)
• Anaplazia structurală poate fi însoțită de anomalii funcționale (cantitative,
calitative)
• În general, tumorile benigne și tumorile maligne bine diferențiate continuă să
funcționeze normal din punct de vedere calitativ, însă pot prezenta modificări
cantitative
• Exemplu: sinteza crescută de colagen în tumorile benigne ale țesutului fibros
• Exemplu: sinteza crescută de keratină în carcinomul scuamos bine diferențiat
• În tumorile slab diferențiate, are loc o scădere cantitativă a sintezei
• Exemplu: sinteza redusă de keratină în carcinomul scuamos slab diferențiat
• În anumite tumori, anomalia poate fi atât cantitativă cât și calitativă
• Exemplu: sinteza crescută de immunoglobuline anormale în mielomul multiplu
• Tumorile endocrine pot duce la o sinteză excesivă de hormoni, ducând la apariția
unor sindroame
• Există tumori non-endocrine care pot sintetiza hormoni sau substanțe hormon-like
(sinteză ectopică de hormoni)
• Tumorile benigne au o rată de creştere lentă, în timp ce majoritatea
cancerelor au o rată rapidă de dezvoltare, cu invazie locală şi
diseminare la distanţă (metastazare), care poate determina decesul
bolnavului.
• Excepţii:
• Leiomioamele uterine sunt tumori benigne a căror rată de creștere este
influenţată de nivelul sanguin al hormonilor estrogeni. Acestea pot crește
rapid în timpul sarcinii şi își pot înceta creșterea sau chiar involua după
menopauză, devenind fibroase, hialinizate şi/sau calcificate.
• Alţi factori, precum circulaţia sanguină și capacitatea de expansiune, pot
afecta ritmul de creştere a tumorilor benigne. Adenoamele glandei
hipofize localizate în şaua turcească pot să se micşoreze la un anumit
moment, deoarece dimensiunile mari determină compresie pe vasele
sanguine.
• În concluzie, tumorile benigne în general cresc lent, dar există o
variaţie a ratei de creştere de la un neoplasm la altul.
• În general, rata de creștere a tumorilor maligne se
corelează cu indicele de proliferare (Ki-67) și cu gradul
de diferenţiere tumorală, însă pot exista variații.
• Unele tumori maligne cresc încet timp de mai mulţi ani,
apoi pot intra într-o fază de proliferare rapidă, ceea ce
semnifică apariţia unei subclone agresive de celule
transformate.
• Alte tumori maligne cresc lent, iar în cazuri excepţionale
pot stagna sau chiar pot să dispară spontan prin
necroză tumorală (ex. coriocarcinoamele gestaţionale).
• În afară de aceste exemple, foarte rare, gradul de
agresivitate al cancerelor se măreşte progresiv în timp;
cu cât tumora proliferează mai rapid, cu atât este
favorizată apariţia ariilor de necroză ischemică datorate
circulaţiei care devine deficitară.
• Rămân localizate la locul de origine, nu au capacitatea de a
infiltra, invada sau metastaza la distanţă, aşa cum se întâmplă
în cancer (dar, există rare excepții).
• Ex: tumorile benigne, ca fibroamele şi adenoamele, se măresc
încet prin expansiune şi comprimă ţesuturile din jur, ceea ce le
permite formarea unei capsule care le separă de ţesutul de
origine. Această capsulă este formată din stroma nativă a
ţesutului din jur, pe măsură ce celulele parenchimatoase se
atrofiază sub presiunea expansiunii tumorale şi din stroma
tumorii.
• Totuşi, nu toate tumorile benigne sunt încapsulate.
• Astfel, leiomiomul este delimitat de ţesuturile din jur printr-o
zonă comprimată a miometrului normal şi un plan de clivaj.
• Alte tumori benigne, cum sunt cele vasculare de la nivelul
dermului sau din organele profunde, pot avea un caracter
infiltrativ. Aceste aspecte subliniază faptul că prezenţa capsulei
este un caracter al tumorilor benigne, dar absenţa capsulei nu
semnifică un aspect de malignitate.
• Cresc prin infiltrare, invazie, distrucţie şi penetrare a ţesuturilor
înconjurătoare.
• Nu sunt încapsulate, deşi unele pot să prolifereze lent, comprimând
ţesuturile din jur şi formând o pseudocapsulă. În aceste situaţii,
examinarea microscopică poate evidenţia celule canceroase care
penetrează marginea leziunii şi infiltrează structurile adiacente.
• Modul infiltrativ de creştere impune excizia chirurgicală largă, cu o
cantitate mare din ţesutul normal din jur, chirurgul trebuind să
cunoască potenţialul invaziv în variate forme de cancer.
• Vulnerabilitatea țesuturilor la invazie este diferită. Astfel, în țesutul
conjunctiv fibrele elastice sunt mult mai rezistente decât fibrele de
colagen. Această diferenţă poate fi în relaţie cu raportul înalt dintre
metaloproteinaze (colagenaze) şi elastază din tumorile maligne
invazive. Totuşi colagenul dens, compact, ca cel din tendoane,
membrane, capsule articulare, rezistă la invazie mult timp. Arterele
sunt mai rezistente decât venele şi limfaticele.
• METASTAZA = determinare secundară a unei tumori
maligne, localizată în țesuturi aflate la distanță și fără
legătură directă cu tumora primară.
• Cu puţine excepţii, toate cancerele dau metastaze.
• Excepţii majore sunt tumorile SNC şi carcinomul bazocelular al pielii
care au caracter invaziv local și foarte rar dau metastaze.
• La cealaltă extremă sunt sarcoamele osteogene care în
momentul diagnosticului au deja metastaze pulmonare.
• Aproximativ 30% din bolnavii nou diagnosticaţi prezintă
metastaze în momentul diagnosticului, la care se adaugă
20% pacienți ce au metastaze oculte. În general, cu cât
tumora primară are dimensiuni mai mari şi este mai
anaplazică, cu atât este mai probabilă prezenţa
metastazelor. Există şi excepţii. De exemplu, cancere
tiroidiene foarte mici /(oculte), pulmonare, se pot
manifesta iniţial prin metastaze, în timp ce alte cancere
sunt voluminoase, dar nu au metastaze.
• Caracteristică sarcoamelor, carcinoamele preferând
calea limfatică
• Conexiunile între sistemul limfatic și cel sanguin fac ca, în
stadiile avansate, toate formele de cancer să
disemineze pe ambele căi.
• Celulele canceroase invadează de obicei capilarele şi
venulele, în timp ce arteriolele şi arterele, având perete
mai gros, sunt mai rezistente la penetrarea celulelor
maligne.
• Odată cu invazia venoasă, celulele neoplazice vor urma
sensul fluxului venos care drenează ţesutul în care este
localizată tumora.
• Vena portă drenează sângele venos de la organele
abdominale (stomac, intestin, splină) în ficat.
• Venele cave drenează sângele în plămân.
• Tumorile maligne gastro-intestinale vor metastaza în ficat, iar
prin intermediul sistemului venos cav, tumorile localizate în aria
de drenaj vor metastaza în plămân.
• Prin poziţia sa în circulaţia sanguină, plămânul poate trimite în
circulaţia arterială celulele canceroase, determinând
metastaze în orice organ sau ţesut care acceptă proliferarea
lor (ficat, os, creier, piele etc.).
• Cancerele care apar în vecinătatea coloanei vertebrale pot
să embolizeze prin plexul paravertebral, producând frecvent
metastaze vertebrale (carcinoamele de tiroidă şi de prostată).
• Unele carcinoame au tendinţa de a invada venele.
• Carcinomul renal cu celule clare (tumora Grawitz) invadează vena
renală, unde poate creşte ca o masă tumorală ce se poate extinde
până în vena cavă inferioară şi chiar la nivelul cordului drept.
• Carcinoamele hepatice, prin venele suprahepatice se pot extinde
până în vena cavă inferioară.
• Trebuie remarcat că proliferările intravenoase nu sunt însoţite de
diseminare hematogenă.
• Caracteristică carcinoamelor, sarcoamele preferând calea
hematogenă.
• Conexiunile între sistemul limfatic și cel sanguin fac ca, în stadiile
avansate, toate formele de cancer să disemineze pe ambele căi.
• Afectarea limfoganglionară depinde de localizarea tumorii şi de căile
limfatice de drenaj.
• Astfel, carcinomul de glandă mamară localizat în cadranul supero-
extern, va afecta iniţial ganglionii axilari, în timp ce carcinoamele
localizate în cadranele interne, vor afecta ganglionii toracici de-a
lungul arterelor mamare interne. Ulterior, vor fi afectaţi ganglionii
subclaviculari şi supraclaviculari.
• Carcinoamele bronhogene din căile aeriene principale
metastazează iniţial în limfoganglionii bronşici loco-regionali, apoi în
cei perihilari, traheobronşici şi mediastinali. În unele cazuri, celulele
maligne pot doar traversa canalele limfatice dintr-un grup ganglionar
trecând la ganglionii din staţia următoare (metastaze prin "omisiune"
sau "pe sărite").
• În final, celulele canceroase din vasele limfatice vor ajunge în
compartimentul vascular pe calea ductului toracic.
  MACROSCOPIC
• Metastazele viscerale au aspect nodular, sunt multiple,
de culoare albicioasă, cu aspect slăninos, fară nici o
reacţie din partea ţesutului în care se dezvoltă.
• Plămânul, ficatul şi osul sunt cele mai frecvente localizări
ale metastazelor produse pe cale hematogenă, urmând
creierul, tegumentele şi glanda suprarenală.
• Apar rar metastaze în rinichi, organele cavitare şi în
ţesuturile moi.

 MICROSCOPIC
• Metastaza poate fi similară tumorii primare, poate avea
un alt grad de diferenţiere.
• Este o măsură subiectivă și semicantitativă a diferenţierii
histologice față de ţesutul normal din care provine
tumora și un indicator al agresivității neoplaziei
• Diferenţierea se referă la proprietatea prin care celulele
neoplazice se aseamănă cu celula normală, atât
morfologic cât şi funcţional, absenţa diferenţierii fiind
numită ANAPLAZIE
• Tumorile bine diferenţiate (G1) se aseamănă foarte mult
cu ţesutul de origine spre deosebire de tumorile slab
diferenţiate (G3 sau G4) care nu se aseamănă cu
țesutul de origine
• De obicei, gradul de diferențiere se corelează cu rata
de creştere a tumorilor:
• majoritatea tumorilor maligne cresc mai repede decât tumorile
benigne
• Este independentă de gradul de diferențiere tumorală
• Este mult mai obiectivă şi are ca scop stabilirea extensiei
locale şi la distanţă a bolii.
• Urmăreşte precizarea localizării şi a dimensiunilor tumorii,
relaţia cu ţesuturile şi organele învecinate și afectarea
limfoganglionară loco-regională
• Stadializarea extensiei bolii este o etapă obligatorie în
examinarea histopatologică a pieselor de rezecție
chirurgicală pentru majoritatea tumorilor maligne.
Aceasta se precizează în buletinul histopatologic, alături
de tipul histologic şi alţi factori histopatologici cu valoare
prognostică precum:
• starea ganglionilor limfatici regionali şi juxtaregionali (N),
invazia intravasculară, gradul de invazie în profunzimea
țesutului (melanom, tub digestiv, vezică urinară)
  Se bazează pe:
 Gradul de invazivitate locală a tumorii primare (T0-T4),
• pTx, când tumora primară nu poate fi evaluată;
• pT0 , fără evidenţierea tumorii primare;
• pTis carcinomul in situ,
• pT1-pT4 în funcţie de mărime şi / sau extensia tumorii primare,
 Prezența sau absența invaziei limfoganglionilor loco-regionali (N0-N3)
• Nx, când ganglionii limfatici nu pot fi evaluaţi histologic;
• N0 fără invazia ganglionilor limfatici;
• N1-N4, afectarea ganglionilor regionali (1-4 în funcție de
nr./localizarea ggl afectați)
 Prezența sau absența metastazelor la distanță, în alte organe (M)
• M0, metastaze la distanță absente
• Mx, metastaze imposibil de apreciat
 =PROCESUL DE FORMARE A CANCERELOR
 AGENȚII CARE INDUC ACEST MECANISM SE
NUMESC AGENȚI CARCINOGENI:
 CHIMICI
 FIZICI
 BIOLOGICI
• Nu necesită conversie metabolică pentru a
deveni carcinogeni
• În general, carcinogeni slabi
• Agenți alchilanți
• Beta-propiolactonă
• Dimetil sulfat
• Diepoxibutan
• Medicamente citotoxice (ciclofosfamidă, clorambucil,
nitrozouree, altele)
• Agenți acilanți
• acetil-imidazol
• Clorură de dimetilcarbamil
• Necesită conversie metabolică pentru a ajunge la
forma de carcinogen final
• Hidrocarburile aromatice policiclice și heterociclice
• Unii dintre cei mai puternici carcinogeni chimici indirecți
• Benzopiren
• Benzoantracen
• Dibenzantracen3-metilclorantren
• 7, 12-dimetilbenzantracen
• Aminele aromatice și coloranții azo
• Beta-naftilamină
• Benzidină
• 2-acetilaminofluoren
• Dimetilaminoazobenzen
• Plante și produși microbieni
• Aflatoxină B1
• Griseofulvină
• Cicasină
• Safrol
• Nuci betel
• Altele
• Nitrozamine și amide
• Clorură de vinil, nichel, crom
• Insecticide, fungicide
• Bifenili policlorinați
• penetrează tegumentul numai câțiva mm,
efectele fiind limitate la epiderm
• efectele cancerigene ale radiațiilor UV
depind de mai mulți factori:
• lungimea de undă,
• doza administrată,
• durata și intensitatea expunerii
• factori ce țin de individ
• produc carcinom scuamos, carcinom
bazocelular, melanom
• Activează și transformă anumite proto-oncogene în
oncogene (produc mutații punctiforme, translocații
cromozomiale sau deleția unor gene supresoare
tumorale)
• Radiațiile ionizante sunt de tip α, β, X și ɣ
• RADIAȚII α (Americium 241, Plumb 210, Radon 222, Thoriu
232, Uraniu 235, Uraniu 238):
• putere de penetrare slabă,
• parcurg câțiva cm în aer;
• sunt oprite de stratul cornos al epidermului sau de o foaie de hârtie,
• nu prezintă un risc semnificativ, decât dacă pătrund în organism
prin inhalare, ingestie sau prin soluțiile de continuitate.
• RADIAȚII β (Cesiu 137, Iridiu 192, Fosfor 32,
Sulf 35, Tritiu / Hidrogen 3):
• putere de penetrare limitată,
• parcurg câțiva metri în aer;
• în organism parcurg distanţe mici (≈ 1 cm atunci
când sursa este situată în exterior);
• sunt oprite de o folie de aluminiu sau de plexiglas;
• sunt deosebit de periculoase pentru țesuturile
superficiale (cum ar fi pielea, alveolele pulmonare
sau vilozitățile intestinale);
• pentru organele interne prezintă risc numai în
cazul încorporării sau depozitării în organism.
• RADIAȚII ɣ ( Cesiu 137, Iridiu 192, Aur 198,
Techneţiu 99):
• putere de penetrare mare,
• parcurg câteva sute de metri în aer;
• traversează hainele și corpul;
• sunt oprite sau atenuate de ecrane de beton, oţel sau
plumb;
• pericol și pentru organele interne.
• RADIAȚII X:
• parcurg câteva sute de metri în aer;
• traversează hainele și corpul;
• sunt oprite sau atenuate de ecrane de beton, oțel sau
plumb;
• sunt periculoase pentru organele interne.
• Human papilloma virus (HPV)
• Subtipurile cu risc scăzut (6 și 11) produc condyloma acuminata
(veruci genitale)
• subtipurile cu risc crescut (16, 18, 31, 33, 45) produc cancer de col
uterin și leziunile precursoare ale acestuia sau carcinoame
scuamoase cu alte localizări (anus, vagin, vulvă, penis, cavitate
bucală)
• Human herpes virus 8 (HHV8) ➞ Sarcom Kaposi
• Virusul Epstein-Barr (EBV)
• Limfom Burkitt, Limfom Hodgkin
• Carcinom nazo-faringian anaplazic
• Sindrom limfoproliferativ posttransplant
• Virusul Hepatitei B (HBV) și Virusul Hepatitei C (HCV)
• Carcinom hepatocelular
• Virusul T limfotropic uman (HTLV)
• HTLV1 produce limfom cu celule T al adultului
• HTLV2 produce varianta cu celule T a leucemiei păroase
• Helicobacter pylori
• Adenocarcinom gastric
• Limfom MALT
• Schistosoma haematobium
• Schistosomiaza urinară determină dureri, infecții
secundare, afectare renală (hidronefroză) și chiar
cancer
• Produce carcinom scuamos de vezică urinară.
• Clonorchis sinensis
• Parazit care trăiește în ficatul uman și este identificat în
principal în ductul biliar comun și în vezicula biliară.
• Zone endemice: Japonia, China, Taiwan.
• Încă se transmite activ în Koreea, China, Vietnam și
Rusia
• Produce colangiocarcinom
• Majoritatea neoplasmelor au etiologie multifactorială
• factori moșteniți
• factori dobândiți
• Cele trei clase de gene ce reglează creşterea celulară sunt:
• protooncogenele, care favorizează proliferarea celulară;
• genele supresoare tumorale (antioncogenele);
• genele reglatoare ale morţii celulare programate (apoptoza).
• Toate aceste gene sunt principalele ţinte ale mutaţiilor care,
dacă nu sunt reparate, pot transforma celula normală în celulă
tumorală.
• ≈ 5% din pacienți au o predispoziție ⬆ de a dezvolta
neoplasme, ce este moștenită; în cazul lor tumorile nu diferă
dpdv histopatologic, dar ele pot să apară la o vârstă mai
tânără, pot fi bilaterale și / sau multifocale
• Obs! Chiar dacă există predispoziție moștenită pt a dezvolta o
anumită neoplazie, alte evenimente sunt necesare pentru ca
celulele să devină neoplazice
• Boli cu transmitere autozomal dominantă
• Neurofibromatoza
• Neoplazia endocrină multiplă
• Polipoza familială colonică
• Sindromul Li-Fraumeni
• Anomalii ale ADN / în repararea cromozomială – transmitere
autozomal recesivă
• Xeroderma pigmentosum
• Sindromul Fanconi
• Ataxia telangiectatică
• Sindroame de imunodeficiență: pacienții afectați au anomalii
congenitale ale funcției imunologice:
• agammaglobulinemia X-lincată
• Sindromul Wiscott-Aldrich
• Anumite predispoziții monogenice la neoplazie includ asocieri
de tipul:
• Keratoză palmo-plantară – cancer esofagian
• Deficit de α 1- antitripsină – carcinom hepatocelular
• Anumite anomalii cromozomiale constituționale sunt asociate cu
o ↑ a frecvenței unor malignități:
• Leucemia diagnosticată la 1% din pacienții cu sindrom Down
• Retinoblastomul se dezvoltă la copiii cu deleția cromozomului 13q14
• Tumora Wilms – la copii cu deleția cromozomului 11p13
• anomalii cromozomiale dobândite se produc în majoritatea
tumorilor maligne (modificările cariotipului se dezvoltă pe
parcursul evoluției neoplasmului)
• t(8:14)→ majoritatea limfoamelor Burkitt
• t(9:22) → leucemia mieloidă cronică (LMC); cromozomul
Philadelphia întâlnit în ≈ 90% din LMC
• Anumite anomalii cromozomiale sunt asociate cu diferențe în
evoluția și prognosticul tumorilor maligne:
• în leucemia mieloidă acută prezența t(8:21) este un indicator de
prognostic bun în timp ce t(9:22) indică un prognostic rezervat
• Frecvent neoplasmele prezintă multiple anomalii cromozomiale
• Gene normale care atunci când sunt alterate,
exprimate inadecvat sau sunt supraexprimate,
conduc la neoplazie.
• Produc transformarea celulelor normale în celule
canceroase, stimulând proliferarea și creșterea
celulară.
• Clasificare în funcție de nivelul celular unde
acționează și proteinele codificate
• oncogene care codifică factori de creștere (PDGFB),
• receptori ai factorilor de creștere (EGFR, RET),
• componente ale căilor de semnalizare intracelulară (familia
ras, gena abl),
• proteine nucleare, în special factori de transcripție (myc),
• proteine implicate în controlul ciclului celular (MDM2)
• Gene normale ai căror produși sunt implicați în diviziunea și proliferarea
celulelor și care pot fi activate prin mutații sau alte mecanisme, devenind
oncogene.
• Potențialul oncogenic al proto-oncogenelor poate fi activat prin:
• Mutații punctiforme – apar la nivelul unei singure perechi de nucleotide
• Alterări structurale ale produșilor oncogeni: t(9:22) – translocația transferă proto-
oncogena c-abl de pe cromozomul 9 în regiunea bcr a cromozomului 22
(cromozomul Philadelphia – cromozom 22 scurtat; apare în ≈ 90% din leucemiile
mieloide cronice)
• Amplificarea genică: ↑ nr. de copii ale proto-oncogenelor normale din celulă;
structuri cromozomiale unice și regiuni omogene se pot forma în celulele
neoplazice care conțin multe copii ale unei oncogene
• Rearanjări cromozomiale:
• Plasarea unei oncogene sub controlul unui promoter activ (inserția unui
promoter retroviral în sau în vecinatatea unei secvențe proto-oncogenice)
• Plasarea proto-oncogenei sub controlul unei secvențe imbunătățite:
mecanism asociat cu o translocație cromozomială caracteristică anumitor
malignități – limfomul Burkitt în care c-myc în cromozomul 8 este translocat în
proximitatea locusului unei Ig, cel mai frecvent IgH pe cromozomul 14 care
codifică lanțurile grele de Ig
• Gene normale care au rol în reglarea proliferării
celulare.
• Mutațiile lor pot favoriza apariția tumorilor.
• Acționează ca gene autozomal dominante ce
împiedică diviziunea anormală a celulelor.
• În cancere, ele sunt inactivate de obicei prin mutaţii
recesive succesive ale ambelor alele, care produc
"pierderea funcţiei" diverselor proteine pe care le
codifică, determinând accelerarea proliferării celulare și
reducerea apoptozei.
• Unele persoane se nasc cu o mutaţie constituţională în
GST, iar pierderea heterozigozității se poate produce
printr-o mutaţie dobândită la vârste tinere, generând
"cancere ereditare sau familiale".
• Rb
• Previne dezvoltarea retinoblastomului (incidența
1/20.000 copii).
• Majoritatea retinoblastoamelor apar sporadic,
dar aprox. 10% afectează copii care au un
părinte diagnosticat cu retinoblastom
(retinoblastomul ereditar – AD).
• Retinoblastomul se dezvoltă când ambele alele
ale genei Rb supresoare tumorale sunt pierdute
sau inactivate în retinoblast.
• BRCA1 și BRCA2
• Riscul de cancer de sân la femeile cu mutații ale genelor BRCA 1 și/sau BRCA 2 este
de până la 80%.
• Acestea au un risc mai mare de a dezvolta cancerul la vârstă mai tânără și de a
avea cancer bilateral.
• De asemenea, aceste persoane au un risc crescut de a dezvolta și alte cancere: de
ovar, colon, pancreas, tiroidă sau melanom.
• Bărbații cu mutații ale genei BRCA 2 au un risc crescut pentru cancer de sân. Riscul
de a dezvolta această boală până la vârsta de 80 de ani este de 8%.
• Bărbații cu mutații ale genei BRCA 1 au un risc ușor crescut de a dezvolta cancer de
prostată.
• Cei cu mutații ale genei BRCA 2 au un risc de 7 ori mai mare pentru cancerul de
prostată, comparativ cu cei care nu au mutații ale acestor gene.
• Riscul pentru cancer de piele sau de tract digestiv este mai mare la bărbații cu
anomalii ale genelor BRCA 1 și /sau BRCA 2.
• Teste genetice pentru depistarea mutațiilor de BRCA 1 și BRCA 2 → dacă testul este
+ → screening începând cu varsta de 25 de ani: ex. de 2 ori/an, + mamografie și
RMN de sân efectuate anual. Sunt de luat în considerare mastectomia bilaterală
profilactică, precum și salpingo-ovarectomia profilactică aplicată femeilor aflate în
premenopauză.