Tumorile benigne

Curs 9
NEOPLAZIA=proliferarea autonoma a celulelor, fara raspuns la
mecanismele de control normal care guverneaza proliferarea si
cresterea.

Este: autonoma, excesiva, dezorganizata.

Benigna/maligna
• tumorile, benigne sau maligne, au două componente de bază:
1. parenchimul tumoral constituit din totalitatea celulelor transformate,
proliferate şi
2. stroma tumorii care este alcătuită din ţesut conjunctiv şi vase.

• Deşi parenchimul este compus din celulele proliferate care dau numele
tumorii, tipul de proliferare şi evoluţia, totuşi el este dependent de stroma pe
care o stimulează.

• În unele tumori stroma este redusă, tumora având o consistenţă moale şi un

aspect macroscopic cărnos (de unde termenii descriptivi de encefaloid,
medular).

• Alteori celulele tumorale stimulează formarea unei strome colagene

abundente, reacţie denumită „desmoplastică".
• Unele tumori (ex. o formă de cancer al glandei mamare) sunt dure datorită
desmoplaziei, fiind etichetate cu termenul descriptiv de „schir“
 Clasificarea tumorilor benigne
in functie de tipul de tesut din care provin:
- Epiteliu: papilom/polip;
- Tesut fibros (conjunctiv): fibrom;
- Tesut adipos: lipom;
- Muschi neted: leiomiom;
- Muschi striat: rhabdomiom;
- Os: osteom;
- Celule neurale/gliale: meningiom, gliom;
- Celule germinale: teratom matur;
- Tumori mixte: au componenta epiteliala si mezenchimala:
adenomul pleomorf de glanda parotida.
 Nomenclatura tumorilor benigne
• Tumorile benigne în general sunt denumite prin adăugarea sufixului „om"
la denumirea celulei de origine.

• În cazul tumorilor benigne ale celulelor mezenchimale, aceasta este regula

de denumire (ex. tumora benignă produsă prin proliferarea fibroblastelor este
denumită fibrom, cea determinată de proliferarea condroblastelor poartă
denumirea de condrom etc.).

• În cazul tumorilor cu origine epitelială situaţia este mai complexă.

Tumorile epiteliale benigne sunt clasificate după criterii variate, unele fiind
denumite după celula de origine, altele după arhitectura microscopică (ex.
papilom, polip).

Polipul este doar un aspect macroscopic, microscopic aspectele pot varia de la

procese inflamatorii (polipi inflamatorii), la procese neoplazice precum
adenomul (adenoame tubulare) sau carcinomul (adenocarcinom colo-rectal).
 Tumori epiteliale benigne
Principalele tumori epiteliale benigne sunt adenomul
şi papilomul.

Termenul „adenom" este aplicat neoplasmelor

epiteliale benigne care derivă din glande exocrine,
endocrine şi organe parenchimatoase.
• În organele parenchimatoase, adenoamele apar
macroscopic ca formaţiuni nodulare, cu capsulă
inclusă în ţesutul de origine (ex. adenom tiroidian,
de corticosuprarenală, hepatocelular, renal etc.).
• Dacă celulele proliferate au capacitatea de a
produce o secreţie, se poate forma o cavitate
delimitată de celulele proliferate, tumora fiind
denumită chistadenom (ex. chistadenom ovarian).
• Când epiteliul proliferează realizând proiecţii în
interiorul cavităţii, tumora este denumită
chistadenom papilifer (ex. ovarian, pancreatic). 
 
• Când un neoplasm benign apare în organe cavitare producând proiecţii
vizibile macroscopic la nivelul mucoasei, este denumit polip (constituit
din elemente glandulare).

• Papilom este termenul utilizat pentru tumori epiteliale benigne care au

aspecte macroscopice de tumori vegetante cu proiecţii vizibile, papilare
sau aspecte microscopice în care epiteliul proliferat este dispus pe axe
conjunctivo- vasculare digitiforme (ex. papilom scuamos, papilom
urotelial).
 Tumorile mixte
• Parenchimul tumoral, atât în tumorile benigne cât şi în cele maligne, provine
dintr-o singură celulă, fiind monoclonal.
• Prin tehnici de biologie moleculară s-a demonstrat că majoritatea
neoplasmelor sunt monoclonale.

• În cursul proliferării, celula stem poate prezenta diferenţiere divergentă, ceea

ce va duce la apariţia tumorilor mixte.
• tumora mixtă a glandelor salivare, caracterizată prin componenta epitelială
dispersată într-o stromă fibro-mixoidă, uneori cu formarea de insule de
cartilaj sau os. Aceste elemente celulare se consideră că derivă din celulele
epiteliale şi / sau mioepiteliale din glandele salivare (de aici denumirea de
adenom pleomorf).

• fibroadenomul de glandă mamară este considerat o tumoră mixtă deoarece

conţine un amestec de elemente ductale proliferate (adenom) incluse într-un
ţesut fibros lax (fibrom). Deşi studiile recente au demonstrat monoclonalitatea
numai pentru componenta neoplazică fibroblastică, proliferarea elementelor
epiteliale fiind indusă de aceasta, termenul de fibroadenom este menţinut.
• Tumorile mixte, cu multiple aspecte, nu trebuie confundate cu un teratom
(alcătuit din celule mature sau imature, sau din ţesuturi reprezentative
derivate din unul sau mai multe straturi germinale, uneori chiar din resturi
ale tuturor celor trei foiţe embrionare).

• Teratoamele își au originea în celulele pluripotente prezente în gonade (ovar,

testicul) şi uneori sechestrate în resturile embrionare la nivelul liniei
mediane a corpului.
• Aceste celule pluripotente au capacitatea de a se diferenţia în orice tip de
celulă prezentă în corp, astfel că în structura tumorii pot să apară
concomitent os, epitelii, muşchi, ţesut adipos, nervos etc.
• Când toate componentele sunt bine diferenţiate, tumora este denumită
teratom matur şi are evoluţie benignă.
• Când componentele sunt imature, tumora este denumită teratom imatur
(malign).
 A. Tumori formate dintr-un singur tip Benigne
celular
1. Tumori epiteliale
Epiteliu scuamos pluristratificat Papilom

Epiteliul glandelor și conductelor Adenom, Chistadenom,

Papilom

Melanocite Nev nevocelular

Epiteliu tubular renal Adenom tubular
Celule hepatice Adenom hepatocelular

Uroteliu Papilom
(epiteliu tranzițional)
Epiteliu placentar Mola hidatiformă
A. Tumori formate dintr-un singur Benign
tip celular
2. Tumori mezenchimale
Țesut conjunctiv și derivate
 Fibroblaste Fibrom
 Lipoblaste Lipom
 Condroblaste Condrom
 Osteoblaste Osteom
Endoteliu și țesuturi înrudite
 Vase sangvine Hemangiom
 Vase limfatice Limfangiom
 Sinoviala Sinoviom
 Mezoteliu Tumora fibroasă solitară pleurală
 Meninge Meningiom

Celule musculare
 Netede Leiomiom
 Striate Rabdomiom
B. Tumori formate din mai Benigne
multe tipuri celulare provenite
din acelaşi strat germinal -
tumori mixte

 glande salivare Adenom pleomorf (tumora mixtă a

glandelor salivare)

 glanda mamară Fibroadenom

C. Tumori formate din mai

multe tipuri celulare derivate
din mai multe straturi
germinale – teratoame
 celule pluripotente din gonade
sau din resturi embrionare Teratom chistic matur
 Caracterele generale ale tumorilor
• Criteriile generale prin care se deosebesc tumorile benigne de
cele maligne sunt:

– gradul de diferenţiere şi anaplazia,

– rata de dezvoltare a tumorii,
– invazia locală
– metastazarea
 Diferenţierea şi anaplazia

• Termenii „diferenţiere" şi „anaplazie" se referă numai la celulele

transformate, care constituie parenchimul tumoral.
• Stroma nu constituie un element de distincţie între neoplasmele
benigne şi cele maligne.
• Cantitatea stromei poate să definească consistenţa unei tumori.
Diferenţierea celulelor neoplazice se referă la gradul lor de asemănare
atât morfologic, cât şi funcţional, cu corespondentele normale.
• Neoplasmele benigne sunt alcătuite din celule bine diferenţiate care
se aseamănă foarte mult cu celulele normale.
De exemplu: lipomul este alcătuit din adipocite mature a căror
citoplasmă este încărcată cu lipide; condromul constă din celule
cartilaginoase mature care sintetizează matrice cartilaginoasă
(condrina); în ambele situaţii diferenţierea e atât morfologică, cât şi
funcţională.
• În tumorile benigne, mitozele sunt rare şi au o configuraţie normală
(respectă fusul de diviziune).
 Caracterele funcţionale ale celulelor tumorale

• Celulele tumorale diferenţiate vor prezenta aspecte funcţionale similare

corespondentelor normale.
Exemple:
• adenoamele şi carcinoamele tiroidiene bine diferenţiate au capacitatea de a
sintetiza hormoni tiroidieni, cu producerea unor sindroame de hiperfuncţie
tiroidiană. Şi proliferările din alte glande endocrine se pot însoţi de secreție de
hormoni;
• carcinoamele scuamoase bine diferenţiate produc keratină;
• carcinoamele hepatocelulare bine diferenţiate produc bilă.

• La cealaltă extremitate a spectrului funcţional se găsesc cancerele anaplazice în care

aspectele morfologice nediferenţiate corespund unor funcţii celulare embrionare sau
în care, prin depresarea unor gene, apar capacităţi funcţionale aberante.
• Astfel, unele cancere elaborează proteine fetale (antigene fetale) care nu sunt
produse de ţesuturile adulte corespunzătoare.
• Există cancere cu origine non-endocrină, care pot sintetiza hormoni producând
sindroame paraneoplazice endocrine ectopice. De exemplu, carcinoamele
bronhogene pot produce hormoni adrenocorticotropi, hormon paratiroidian-like,
insulină, glucagon etc.
 Rata de creştere

• Tumorile benigne au o rată lentă de creştere, în timp ce majoritatea celor

maligne au o rată mai rapidă de dezvoltare, cu invazie locală şi
diseminare la distanţă (metastazare) ceea ce poate determina decesul
bolnavului. 

• Există şi excepţii. De exemplu, leiomioamele uterine sunt influenţate de

nivelul sanguin al hormonilor estrogeni, motiv pentru care ele cresc rapid
în timpul sarcinii şi încetează să se dezvolte sau chiar se atrofiază
devenind fibroase, hialinizate şi calcificate după menopauză.
• Alţi factori, precum circulaţia sanguină a tumorilor benigne pot să
afecteze ritmul lor de creştere. Adenoamele glandei hipofize localizate în
şaua turcească pot să se micşoreze la un anumit moment deoarece
dimensiunile mari determină compresie pe vasele sanguine.
• În concluzie, tumorile benigne în general cresc lent, dar există o variaţie
a ratei de creştere de la un neoplasm la altul.
 Invazia locală

• Un neoplasm benign rămâne localizat la locul de origine, nu are

capacitatea de a infiltra, invada sau metastaza la distanţă, aşa cum se
întâmplă în tumorile maligne (dar, există rare excepții).

• tumorile benigne ca fibroamele şi adenoamele se măresc încet prin

expansiune şi comprimă ţesuturile din jur, ceea ce le permite formarea
unei capsule care le separă de ţesutul de origine. Această capsulă este
formată din stroma nativă a ţesutului din jur, pe măsură ce celulele
parenchimatoase se atrofiază sub presiunea expansiunii tumorale şi din
stroma tumorii. Totuşi, nu toate tumorile benigne sunt încapsulate.

• Astfel, leiomiomul este delimitat de ţesuturile din jur printr-o zonă

comprimată a miometrului normal şi un plan de clivaj.
• Alte tumori benigne, cum sunt cele vasculare de la nivelul dermului sau
din organele profunde, au un caracter infiltrativ. Aceste aspecte
subliniază faptul că prezenţa capsulei este un caracter al tumorilor
benigne, dar absenţa capsulei nu semnifică un aspect de malignitate.
 Invazia locală

• metastazarea şi invazia locală cu aspect penetrant şi distructiv

sunt caracterele cele mai importante care diferenţiază tumorile
maligne de cele benigne.
 Cauzele genetice ale neoplaziilor
• Majoritatea neoplasmelor au etiologie multifactorială în sensul implicării în
patogeneza lor atât a factorilor moșteniți cât și a celor dobândiți.
• Factorii de mediu determină și o anumită predispoziție în apariția neoplaziei.
• Cele trei clase de gene ce reglează creşterea celulară sunt:
– protooncogenele, care favorizează proliferarea celulară;
– genele supresoare tumorale (antioncogenele);
– genele reglatoare ale morţii programate (apoptoza).

• Toate aceste gene sunt principalele ţinte ale mutaţiilor care, dacă nu sunt
reparate, pot transforma celula normală în celulă tumorală.
• ≈ 5% din pacienți au o predispoziție crescuta de a dezvolta neoplasme, ce este
moștenită; în cazul lor tumorile nu diferă dpdv histopatologic, dar ele pot să
apară la o vârstă mai tânără, pot fi bilaterale și / sau multifocale
• Chiar dacă există predispoziție moștenită pt a dezvolta o anumită neoplazie, alte
evenimente sunt necesare pentru ca celulele să devină neoplazice
 CARACTERE GENERALE TUMORI
BENIGNE
• Cresc lent;
• Caracter expansiv, compresia tesuturilor vecine;
• In general bine incapsulate;
• Pot da complicatii locale: compresia circulatiei din jur,
hiperfunctie (glande endocrine), hemoragii (tub digestiv);
• Dupa exereza de obicei nu recidiveaza;
• Prognostic bun;
• Nu invadeaza tesuturile vecine si de obicei nu metastazeaza;

• Microscopic: sunt alcatuite din celule mature, foarte

asemnatoare cu tesutul de origine, nucleii sunt asemanatori cu
cei ai tesutului normal ca dimensiuni si structura a cromatinei;
• Mitozele sunt tipice.
CARACTERUL TUMORI BENIGNE
diferenţiere, anaplazie bine diferenţiate; structura poate fi
similară ţesutului de origine

rata de proliferare Lentă, progresivă

încapsularea Circumscrise, frecvent încapsulate

relaţia cu ţesuturile din jur Compresie pe ţesuturile din jur

diseminarea Totdeauna localizate

efecte Prin compresie pe structuri vecine;

îndepărtarea tumorii este urmată de
revenire la normal
 Aspecte clinice în neoplazii
• Orice tumoră, chiar una benignă, poate să determine morbiditate şi mortalitate.
• Pt orice tumoră trebuie stabilit dacă este malignă sau nu.
• Această diferenţiere este cea mai importantă pentru instituirea unei terapii corespunzătoare
→ toate tumorile trebuie evaluate histopatologic.

Efectele tumorii asupra gazdei

• Tumorile maligne sunt mult mai nocive pentru gazdă decât tumorile benigne. Ambele tipuri
pot să determine :
- efecte locale de compresie,
- producere excesivă de hormoni,
- sângerări şi
- infecţii secundare atunci când tumorile ulcerează pe suprafeţe naturale.

• În plus, cancerele pot da metastaze, caşexie şi sindroame paraneoplazice.

• Localizarea are o deosebită importanţă în ambele tipuri de tumori.
• Un adenom de hipofiză de 1 cm poate să comprime şi să distrugă glanda normală, asociindu-
se cu sindroame de hiperfuncţie sau hipofuncţie hipofizară;
• un leiomiom de 0,5 cm dezvoltat în peretele arterei renale poate să determine ischemie
renală cu hipertensiune severă reno-vasculară;
• un carcinom cu dimensiuni mici în ductul biliar comun poate produce obstrucţia tractului
biliar, urmată de deces.
Patologie tumorală epitelială benignă
 Papilomul

• Tumora benignă a epiteliilor scuamoase keratinizante sau

nekeratinizante, a uroteliilor sau a epiteliilor metaplaziate scuamos.

• Localizare:
– Epiteliu scuamos stratificat: col uterin, vagin, esofag, piele, anus,
etc.
– Epiteliu tranzițional: vezica urinară, uretră, ureter,
– Epiteliu metaplaziat scuamos
– Ductele glandei mamare
 Tegumentul

• Epidermul
– Strat bazal, situat pe membrana bazală
– Strat spinos
– Strat granulos
– Strat cornos
• Derm
– Papilar (superficial)
– Reticular (mijlociu și
profund)
• Hipoderm
 MACROSCOPIC
Proieminenta,/escrescenta exofitica;
Suprafata rugoasa, neregulata;
Consistenta scazuta sau ferma in
functie de gradul de keratinizare;
poate fi:
◦ sesil (bază de implantare largă egala
cu suprafata tumorii, axul lung al
tumorii fiind paralel cu suprafaţa
unde s-a format);
◦ pediculat (bază de implantare îngustă
mai mica decat suprafata tumorii,
axul lung al tumorii fiind
perpendicular pe suprafata)
◦ unic / multiplu.

Exista si papiloame cu model de

crestere endofitic (papilom inversat).
 Macroscopic:

• Excrescență/proeminență (creștere
exofitică) situată pe tegument sau pe
mucoasa de tip scuamos (pavimentos)
• Formă vegetantă, cu suprafața
neregulată, rugoasă
• Are culoarea organului în care apare
sau puțin mai palidă
• Consistență moale sau fermă
• Dimensiuni: cațiva mm - 1,5-2 cm
 MICROSCOPIC
 proiectii papilare, digitiforme, ce
contin un ax conjunctivo-vascular
tapetat de un epiteliu pavimentos la
nivelul caruia exista 3 modificari:
 PAPILOMATOZA-Limita dintre
epiderm si derm (papilele dermice si
crestele interpapilare) este accentuata-
(papilele dermice se inmultesc si se
ingroasa);
 ACANTOZA-Ingrosarea stratului
spinos;
 HIPERKERATOZA-Ingrosarea
stratului cornos-;
 Infiltrate inflamatorii predominant Ly
perivascular uneori in stroma.
 Membrana bazală epidermică indemnă
Acantoza
Hipercheratoza
Derm superficial cu moderat infiltrat inflamator nespecific, focal, predominant în
vecinătatea vaselor
Papilom de duct lactifer
Tumori benigne epiteliale cu originea in epiteliul
glandular

Adenomul, polipul
 Polipul
• tumora benignă a epiteliului cilindro-cubic de pe suprafaţa
mucoaselor din organele cavitare, proeminând în lumenul
cavităţilor (intestinale, endometriale, bronsice);

• Localizare: suprafața mucoaselor (nazală, gastrică, intestinală,

endometrială, endocervicală)
• Masă protruzivă (creștere exofitică) în lumenul cavităților
• Dimensiuni: <1 cm
• Poate fi :
– pediculat sau sesil
– unic sau multiplu (polipoză)
MACROSCOPIC:
-unic (~ 50% din cazuri)/multipli
(polipoza);
-sesil sau pediculat,;
-de obicei aşezat pe creasta pliurilor
mucoaselor (cel mai frecvent recto-
sigmoidiene) proiemina in lumen
-cu diametru de ~ 1cm;
-Suprafaţa tumorală este în general
netedă, umedă, lucioasă.
 Polipii non-neoplazici

• formatiuni exofitice la suprafata mucoaselor (nas, tub dig, endometru), etc.,

• pot fi pediculati ≠sesili, unici ≠ multipli, non-neoplazici ≠ neoplazici

a)polipi hiperplazici. glande cu epiteliu secretor festonat; tesutul conjunctiv

separa glandele si este abundent; celulele inflamatorii se gasesc in lamina propria
a mucoasei.
b) polipi juvenili (hamartomatosi) componente ale mucoasei normale, dispuse
anormal; unici sau multiplii.~dg la 5 ani. ~sindrom ereditar, localizati in rect si
colon, compusi din glande dilatate chistic cu stroma abundenta si inflamatie. Evol:
ulceratie;torsionare, infarctizare, autoamputatie si eliminare.
c) polipi Peutz-Jegers- hamartomatosi (b autozom dominanta)- unici/multipli, pe
traiectul intestinului subtire, se acociaza cu pigmentare "cafea cu lapte'' cutaneo-
mucoasa (buze, mucoasa bucala, fata, organe genitale, palme), structuri ramificate,
de tesut conjunctiv, si mucoasa normala acoperite de epiteliu intestinal normal. Se
asociaza cu cancerul de pancreas, san, ovar, uter, plaman.
d) Polipii inflamatori: boala Crohn (enterita cronica segmentara) –reepitelizarea
ulceratiilor, compusi central din tesut conjunctiv cu infiltrat inflamator
granulomatos acoperit de epiteliu regenerativ /glande dilatate chistic.
e) Polipii limfoizi = proeminente ale mucoasei, secundare hiperplaziei reactive a
tesutului limfoid al mucoasei (local sau difuz la copii)
 Macroscopic:
• Polip hiperplazic:
– non-neoplazic
– mic (1-3 mm), sesil (fără pedicul)
– reprezintă un focar de hiperplazie a
mucoasei
– nu are tendință de a se transforma malign

• În polipii mari dezvoltarea malignității are o

incidență crescută față de polipii cu
dimensiuni mici
• Polipii sesili au o incidență mai crescută de
malignitate față de polipii pediculați de aceeași
dimensiune
• Polipii sesili sunt mai frecvent întâlniți în cec
și rect; polipii pediculați sunt egal distribuiți
între recto-sigmoid și restul colonului
 MICROSCOPIC

tumora este constituită din multiple structuri

glandulare cu celule înalte, uninucleate, cu mici
picaturi de mucus in citoplasma;
Uneori lumenul glandelor este dilatat;
Infiltrate inflamatorii in stroma (Ly) uneori cu
dispozitie perivasculara;
Suprafata este acoperita de celule cilindrice
dintre care unele contin mucus in citoplasma.
 Adenomul hepatic
• Tumora benigna hepatocitara mai frecventa la femeile de vârstă fertilă care au utilizat
contraceptive orale
• Macroscopic: tumoră bine delimitată, neîncapsulată, culoare palid-cafenie sau impregnată
biliar, cu diametrul variabil; când este localizat subcapsular, mai ales la gravide, exista risc
de rupere cu hemoragii intra-abdominale cu risc de deces
• Microscopic: plaje și cordoane de celule asemănătoare hepatocitelor normale, cu minime
variații ale taliei celulei și nucleului; absența tracturilor porte; vase arteriale și vene
proeminente
• Transformarea malignă este rară; când există mutații ale β-cateninei riscul creste; aceste
mutații apar mai frecvent la bărbați, favorizate de folosirea anabolizanților
Adenom tiroidian
 Intrebare –
raspundeti pe
chat!

• Cum se numeste tumora benigna cu origine

in epiteliul pavimentos?
Tumori benigne cu componenta mixta
 Fibroadenomul mamar

• Cea mai frecventă tumoră

benignă la adolescente și
femei tinere (20-35 ani)

• Locul 3 între leziunile

localizate la nivelul glandei
mamare, după mastoza
Reclus și carcinomul mamar

• Masă discretă, nedureroasă,

tipic solitară, dar poate fi
multifocală și / sau bilaterală
 MACROSCOPIC
• Nodul tumoral sferic,bine delimitat de o
capsula conjunctiva;
• Dimensiuni variabile-2-4 cm;
• Consistenta crescuta;
• Culoare gri-albicioasa.
• Aspect lobulat uneori;
• Localizata frecvent in cadranul supero-
extern;
• Mobila pe planurile invecinate.
 Microscopic:

• Proliferarea stromei ce conține

celule fuziforme
• Stroma conjunctivă:
– comprimă structurile glandulare
→ aspect de fantă (pattern
intracanalicular)
sau
– se dispune ca un manșon în jurul
structurilor glandulare (pattern
pericanalicular)
• Celulele epiteliale sunt cuboidale sau
cilindrice
• Atât celulele epiteliale cât și celulele
țesutului conjunctiv fibros sunt
lipsite de mitoze
Normal Fibroadenom
Aspect de “coarne de cerb”
Normal- ductele mamare sunt tapetate de 2 srtraturi de celule-celulele
mioepiteliale la baza si celulele epiteliale ductale inspre lumen

-criteriu de benignitate prezenta celulelor mioepiteliale.

 Tumora benignă mixtă de parotidă

• Sinonime: adenom pleomorf, denumire utilizată datorită celor

două componente tisulare care alcătuiesc tumora: epitelială și
conjunctivă

• Cea mai frecventă tumoră a glandelor salivare

 Macroscopic:
• Masă tumorală rotundă, având consistență
fermă, elastică, delimitată de o capsulă
incompletă, delicată.

• Capsula fină, subțire poate trimite proiecții

în țesutul parotidian din jur → extirpare
atenta pentru evitarea recurențelor

• adenoamele pleomorfe de la nivelul

glandelor salivare minore frecvent sunt
lipsite de capsulă.

• Au creștere lentă, cu toate că devin mai mari

decât alte tumori ale glandelor salivare.
• Dimensiuni variabile; poate să atingă și 6 cm
• Pe secțiune, culoare gri-albicioasă
 Macroscopic:
• tumora este fermă, elastică,
nodulară.

• Pe secţiune este albă sau gri, cu

zone de aspect hialin sau
mixomatos, uneori ferma, albastru
translucid – zone condroide.

• Capsulă subțire, incompleta;

• Culoare albicioasă
• Aspect neomogen
 Microscopic:
• Sunt caracterizate prin tipuri
histologice variabile.

1. Elementele epiteliale formează

structuri tubulare, cordoane celulare,
ducte, acini, plaje celulare.
• Ductele și structurile tubulare pot
prezenta o secreție PAS+

2. Elementele conjunctive variază, dar

predominantă este componeta mixoidă;
pot fi prezente arii de țesut fibros,
cartilaginos, osos.
• Elementele epiteliale și mezenchimale
sunt dispuse neregulat, uneori
predomină elementele epiteliale,
alteori cele mezenchimale
 Structurile tubulare din adenomul pleomorf

• Structuri tubulare
delimitate de 2 straturi de
cellule:
1. Stratul intern este
alcătuit din celule
epiteliale ductale cu
citoplasma eozinofilă.

2. Stratul extern este

alcătuit din celule
mioepiteliale cu citoplasmă
redusă.

• Fondul este mixoid

Stromă condroidă asemănătoare cartilajului hialin
Tumori melanocitare
 Melanocitele
• Din precursorii din creasta neurală, melanocitele migrează la nivelul epidermului,
bulbului foliculului pilos, epiteliului diferitelor mucoase, leptomeningelui, urechii
interne, și în alte câteva țesuturi;
• În stratul bazal al epidermului (pe trunchi și extremități există 1 melanocit la 7-10
keratinocite; pe față și organele genitale externe 1 melanocit la 3 keratinocite);
• Melanocite primitive apar pentru prima dată în piele în a opta săptămână din viață
fetală, dar ele produc melanină puțină.
• În viața postnatală melanocitele normale încep să funcționeze pe deplin, cu
excepția anumitor localizări cutanate, cum ar fi mameloanele și organele genitale,
bulbul foliculului pilos.
Melanocitele au nucleul mic, cu
aspect poligonal sau indentat, ușor
hipercrom, cromatina uniformă, fără
nucleoli evidenți, citoplasma apare
clară, ca rezultat al artefactului de
retracție
Melanocitele sintetizează melanina.

Melanocitele
 Nevii melanocitari
• Tumori melanocitare benigne congenitale și dobândite.

Nevul nevocelular dobândit:

1. nev nevocelular joncțional – celulele nevice sunt dispuse în
cuiburi la nivelul joncțiunii dermo-epidermice;

2. nev nevocelular intradermic

3. nev nevocelular compus
Nev nevocelular intradermic-celulele nevice sunt localizate la nivelul dermului, în cuiburi
și insule.
Nev nevocelular compus include atât componenta joncțională cât
și pe cea intradermică reprezentată de celule nevice dispuse izolat,
în cuiburi și insule
 Nev congenital
Are tip de creștere difuz, ce însoțește anexele cutanate; prezența
unei zone bogate în colagen la nivelul dermului superficial, între
epiderm și populația de celule nevice intradermice (aspect
frecvent observat în nevii congenitali)
 Tumorile disembrioplazice

• Tumori cu structură embrionară uni-sau pluritisulară;

a) tumori embrionare puţin diferenţiate: neuroblastomul,

nefroblastomul, coriocarcinomul (cu origine placentară,
testiculară, ovariană).
b) tumori embrionare bine diferenţiate: hamartomul, coristomul,
teratoamele mature
c) tumori embrionare cu structură compozită, uni-sau pluritisulare
 Tumorile disembrioplazice
• sunt tumori complexe ce pot conţine fragmente de sac Yolk, trofoblast şi
ţesut nediferenţiat embrionar.
• Pot secreta o serie de substanţe detectabile biochimic (alfa fetoproteina,
hormonul coriogonadotrop).

• Teratomul este o tumoră disembrioplazică (chistică în 95% din cazuri)

cu punct de plecare în resturi ale celor 3 foiţe embrionare şi conţine
ţesuturi variate cu dispoziţie dezorganizată. Celulele diferenţiază spre
variate structuri somatice, producând ţesuturi ce pot fi identificate ca
piele, muşchi, grăsime, epiteliu intestinal, dinţi etc.
-Teratomul histioid derivă dintr-o singură foiţă embrionară (ex.: chistul
epidermoid, cordomul, rabdomiomul extramuscular).
-Teratomul organoid derivă din 2 foiţe embrionare (ex.: chistul branhial,
adamantinomul).
-Teratomul organismoid derivă din toate cele 3 foiţe embrionare (ex.:
• O forma particulara de teratom benign tridermic este chistul
dermoid ovarian
• Chistul dermoid are un aspect chistic unilocular de dimensiuni
variabile care la secţiune evidenţiază în centru o masă cu
aspect de sebum, amestecată cu multiple fire de păr şi uneori
dinţi (protuberanta cefalica a lui Rokitansky).
 Teratomul matur ovarian
• este o tumoră benigna disembrioplazică (chistică în 95% din cazuri)
compusa din tesuturi derivate din resturi ale celor trei foite embionare
diferentiate matur.
• Teratos în lb. Greacă = monstru, termen utilizat pentru prima dată de
Virchow
• Femei tinere
• Tumori descoperite incidental, frecvent asimptomatice
• Uneori durere, tumefacție, sângerări
• În 10-15% din cazuri sunt bilaterale
• 90% dintre tumorile derivate din celulele germinale
• 25% din totalul tumorilor ovariene
• se formează din celulele germinale pluripotente
• sunt localizate de obicei pe linia mediană sau para-axial.
• sunt frecvent întâlnite în gonade (mai frecvent în ovare decât în testicule)
• celulele germinale diferențiază pe diferite linii, recapitulând orice țesut al
organismului
 Macroscopic:
• Masă tumorală solidă sau chistică, cu
o suprafață externă netedă, de culoare
alb-cenușie

• Dimensiuni variabile, frecvent < 15

cm

• La secționare, în interiorul formațiunii

chistice se evidențiază fire de păr, un
material sebaceu albicios-gălbui cu
aspect brânzos, uneori dinți

• La nivelul suprafeței interne este

frecvent acoperit de un strat cutat cu
aspect de epiderm
 Microscopic:
• celulele germinale diferențiază pe diferite linii, recapitulând orice țesut al
organismului (proliferarea unor structuri tisulare mature ce derivă din resturi ale
celor 3 straturi germinale: ectoderm, endoderm, mezoderm)
• Predomină elementele derivate din ectoderm
– Epiteliu scuamos stratificat
– Glande sebacee și sudoripare
– Foliculi piloși
– Țesut cerebral și cerebelos, țesut nervos periferic.

• Elemente derivate din mezoderm:

– Țesut muscular neted
– Țesut adipos, osos, cartilaginos, dinți

• Elemente derivate din endoderm:

– Epiteliu respirator, gastro-intestinal
– Țesut tiroidian
 Struma ovarii
Teratom monodermal - (predomină țesutul tiroidian)
 Teratomul imatur
• Tumoră malignă rară ce diferă de teratoamele mature în ceea ce
privește țesutul component, acesta semănând cu țesutul embrionar și
imatur fetal.
• Tumora apare la adolescenți și femeile tinere, vârsta medie fiind de
18 ani.

Morfologie:
• Tumorile sunt voluminoase și au suprafața externă netedă.
• Pe secțiune, au structură solidă (sau predominant solidă).
• Există arii de necroză și hemoragie.
• Pot fi prezente: păr, glande sebacee, cartilagiu, os, calcificări.
 Teratom imatur
La examinarea microscopică există cantități variabile de neuroepiteliu imatur
(rozete neuroepiteliale), cartilaj, os și mușchi imatur.
Un risc important pentru diseminarea extraovariană este gradul histopatologic
al tumorii (I-III), care se bazează pe proporția de țesut ce conține neuroepiteliu
imatur.
 Teratoamele imature ovariene

• cresc rapid, frecvent penetrează capsula și se răspândesc, fie local

sau la distanță.
• Tumorile în stadiul I și în special cele cu grad histologic scăzut
(grad 1), au un prognostic excelent.
• Tumorile de grad mai mare, limitate la ovar sunt în general tratate
cu chimioterapie profilactică.
• Majoritatea recurențelor apar în primii 2 ani și absența bolii
dincolo de această perioadă are un prognostic excelent de
vindecare
 Alte tumori disembrioplazice sunt hamartomul şi
coristomul.

• Hamartomul reprezintă o proliferare benignă excesivă a unui

ţesut ce se găseşte normal în regiunea anatomică respectivă
(ex.: condromul pulmonar, rabdomiomul cardiac).

• Coristomul reprezintă o proliferare benignă excesivă a unui

ţesut ectopic (ex.: incluzii de suprarenală în rinichi, incluzii de
pancreas heterotopic în peretele gastric, pe care se pot dezvolta
adenocarcinoame).
 Choristomul

-mase tumorale coezive compuse din celule normale situate in localizari anormale.

- Diagnostic diferential cu hamartomul: crestere focala a celulelor mature normale

localizate acolo unde se gasesc normal.

 Coristom amigdalian

epiteliu stratificat scuamos care

se invagineaza in tesutul tonsilar
cu insule adiacente de tesut insule de cartilaj situate adiacent
cartilaginos. de zone de hiperplazie foliculara;
 Coristom osos

Coristom bucal

Macroscopic: masa dura acoperita de mucoasa orala cu contur neted

Microscopic: masa incapsulata constituita din multiple focare osoase cu

diametru variabil si maturare.
Choristom lingual cu tesut tiroidian
 Hamartomul

Este o formatiune pseudotumorala compusa din celule normale

mature dispuse intr-o maniera dezordonata intr-o localizare
normala;
-probabil rezulta din formarea anormala a tesutului.
 Hamartomul pulmonar
Cea mai frecventa tumora benigna pulmonara de obicei periferica;
- macroscopic: mase bine delimitate, neincapsulate, omogene,
consistenta crescuta, albcioasa, cenusie;
- Microscopic: cantitati variabile de cartilaj hialin, tesut adipos,
muschi neted;
- Septuri tapetate de epiteliu respirator de tip ciliat
 Intrebare –
raspundeti pe
chat!

• Ce tip de tesut contine struma ovarii?

Tumori benigne ale ţesuturilor
mezenchimale/tumori stromale
• Ţesut conjunctiv
• Ţesut adipos
• Ţesut muscular
• Vase sanguine
• Vase limfatice
• Ţesut osos
• Ţesut cartilaginos
Tumori ale ţesutului conjunctiv
 Fibroamele

• Tumori benigne de origune stromala, cu evoluţie lentă,

caracterizate histologic prin prezenţa de colagen, uneori abundent,
asociat cu celule fuziforme.

• Unele tumori sunt bogate în colagen (fibroamele tendonului, ale

cefei şi fibroblastomul desmoplazic sau fibromul colagen)

• Unele sunt bogate în fibre elastice – elastofibromul

• Unele sunt bogate în celule fuziforme – miofibromul şi tumora

fibroasă solitară
 Fibromul
Fibromul tendoanelor Fibromul cefei
 Fibromul

Elastofibromul Tumora fibroasă solitară

 Fibromatoze

• proliferări miofibroblastice benigne, infiltrative local, ce au tendinţă la recidivă

şi care nu dau niciodată metastaze. 

Fibromatoze superficiale (fasciale) tip Dupuytren: sunt lent progresive, au

dimensiuni mici şi invadează rar ţesuturile profunde.

1. Fibromatoza palmară (Dupuytren): rară înainte de 30 ani, frecvenţa creşte cu

vârsta (20% din populaţia SUA după 65 ani);
- macroscopic: leziune nodulară sau multinodulară, aderenta la piele, < 1 cm;
- microscopic: faza proliferativă- unul sau mai mulţi noduli celulari formaţi din
fibroblaşti cu nuclei ondulaţi, activitate mitotică variabilă, noduli bine delimitaţi
dar neîncapsulaţi, poate infiltra hipodermul şi dermul dar nu infiltrează muşchiul
striat; faza regresivă: noduli sclerozaţi şi sărac celulari
2. Fibromatoza plantară (Ledderhose)
3. Fibromatoza peniană (La Peyronie)
4. Cousinetul fibros al falangelor: nodul dermo-hipodermic pe dosul degetelor în
general la articulaţii proximale
Fibromatoza palmară (Dupuytren):
 Fibromatoze profunde
(musculo-aponevrotice) - tip desmoid
 Clasificare:
1. Fibromatoze abdominale
2. Fibromatoze extra-abdominale
3. Fibromatoze intra-abdominale
– Fibromatoza pelvină
– Fibromatoza mezenterică
– Sindromul Gardner
Macroscopic: bine delimitate, dure, fasciculate, alungite în axul
muscular, Ф = 5-10 cm

Evoluţie:
• tumorile desmoide sunt afecţiuni grave şi uneori mortale prin
caracterul lor distructiv local şi infiltrant
• nu dau niciodată metastaze
 Tumora desmoidă
Microscopic:
• proliferare de celule fuziforme
(fibroblaste şi miofibroblaste)
• celule dispuse în fascicule lungi într-un
ansamblu de fibre de colagen ondulate
• absenţa atipiilor nucleare
• mitoze rare
• delimitare absenta în periferie, cu
infiltrarea muşchilor striaţi
• noduli sateliţi în jurul leziunii principale
• necroză absentă
 Tumori ale tesutului adipos
Lipomul

• Tumoră benignă, compusă din adipocite mature;

• cea mai frecventă tumoră mezenchimală a adultului.
• mai frecvent la obezi, între 40-60 ani; rar la copii; aprox. 5% din pacienţi au lipoame multiple.
Localizare:
• lipomul convenţional : subcutanat (lipomul superficial) , în ţesuturile moi profunde (lipom
profund) sau chiar la suprafaţa osului (lipom parosteal)
• Uneori intramuscular sau intermuscular – lipomul intramuscular ; apare la adultul cu vârstă
medie şi la vârstnic, afectează muşchii scheletici de la nivelul trunchiului, capului, gâtului şi
extremităţilor. Lipomul intermuscular apare cel mai frecvent între muşchii peretelui
abdominal anterior.
• Clinic: masă tumorală de obicei nedureroasă, < 5 cm în varianta subcutanată (superficială) şi
> 5 cm în varianta profundă.
• Poate produce durere când comprimă nervii.

• Lipoblastomul = lobulat, incapsulat, apare exclusiv la sugari si copii; are o evolutie benigna
cu o scazuta rata a recidivelor dupa excizia chirurgicala.

• Hibernomul= rar; grasimea bruna a animalelor care hiberneaza; apare din grasimea
multivacuolata, de la nivelul spatelui, soldului sau de la gat la adulti/la copii.
 Lipomul
Macroscopic:
• bine delimitat, galben, grăsos pe secţiune,
aspect omogen, benzi fibroase fine, subţiri
• Lipomul intramuscular poate să nu fie aşa de
bine delimitat.
Microscopic:
• lobuli de adipocite mature, asemănătoare
celulelor din ţesutul adipos de vecinătate cu
mici variaţii de formă şi mărime
 Tumori ale ţesutului muscular
Leiomiomul
• Leiomiomul extrauterin: apare la adolescenţi sau adulţi tineri
Macroscopic:
• cutanat - superficial, excepţional profund
• Leiomiomul superficial: nodul cutanat, poate fi multifocal cu dimensiune mică (1-2
cm)
• Leiomiomul profund, exceptional, cu dimensiuni mai mari, bine delimitat, culoare
alb-cenuşie, apare in muşchi, cavitate abdominală, retroperitoneu si este o leziune
indoloră

Microscopic:
• celule cu diferenţiere musculară netedă dispuse în fascicule care se întretaie oblic în
diferite incidente
• Mitozele sunt rare/ absente ( se considera ca >2 mitoze/10 HPF în cadrul unei tumori
profunde reprezinta un leiomiosarcom)
• leiomiomul cutanat poate conţine 1-2 mitoze10 HPF

• Sdr. Reed- leiomiomatoza multipla cutnata si uterina: boala autosomal dominanta

caracterizata de prezenta leiomioamelor multiple cutanate si uterine.
 Leiomiomul uterin
• cea mai frecventă tumoră uterină;

• cea mai frecventa tumoră benignă (apare la una

din 5 femei în perioada fertila) hormono-
dependenta.

• Poate fi asimptomatic, dar poate produce

meno-metroragii sau dureri prin
compresiaorganelor din jur: vezica urinara,
nervi.
• tumorile mici sunt asimptomatice, cele mari
determină durere, tulburări de micţiune, uneori
infertilitate;

• tumoră sensibilă la estrogeni: creşte în sarcină

şi se micşorează la menopauză

• Localizare: corporeală şi cervicală; leiomiomul

corporeal: submucos, intramural şi subseros
 MACROSCOPIC
• Unic/multiplu;
• bine delimitat,
• Consistenta crescuta;
• Dimensiuni variabile, cativa mm-zeci de cm;
• Pe sectiune fascicule de fibre cu dispozitie in
vartejuri;
• Localizare: submucos, intramiometrial, subseros.
• în mod excepţional pot sa apara în colul uterin sau
în ligamentele uterine.
• Pot sa proemine in cavitatea uterina sau
peritoneala.
Macroscopic: noduli bine delimitaţi, de
culoare alb-sidefie cu aspect în vârtejuri pe
secţiune, consistenţă variabilă, frecvent
elastică, dar poate fi fermă, dură, foarte dură,
de “piatră” (calcificări), moale (sarcină)
 Leiomiom uterin - microscopic

• Fascicule de celule fuziforme

(muşchi neted) şi de fibre
conjunctive (deoarece in paralel
cu proliferarea fibrelor
musculare are loc şi proliferarea
stromei fibroconjunctive se mai
foloseşte şi denumirea de
fibroleiomiom)
• Margini bine delimitate
• Pseudocapsulă in periferie
• arii de hialinizare şi calcificări
• Vase sanguine
Pentru a diferenţia fibroleiomiomul de fibrom
se realizează coloraţia van Gieson ce
obiectivează fibrele de colagen în roşu şi
fibrele musculare netede în galben (în fibrom
sunt prezente doar fibre de colagen).
 Rabdomiomul
• tumoră benignă cu punct de plecare în
muşchiul striat, frecvent în miocard,
musculatura scheletică şi limbă.
• Tumoră rară
• Microscopic: celule cu dimensiuni şi
forme variate, cu sarcoplasma
vacuolizată datorită conţinutului bogat
în glicogen.
• Imunohistochimic, este pozitiv la
desmină şi mioglobină.
Imunohistochimie: desmina pozitiv
 Tumori benigne ale vaselor sanguine
Hemangiomul capilar (hemangiom juvenil):
• Cea mai frecventă tumoră vasculară la
copil
• Majoritatea sunt prezente la naştere cu
toate că nu sunt descoperite decât după
câteva săptămâni
• Mai frecvent întâlnit la sexul feminin, la
copiii cu greutate mică la naştere
• 80% - leziune cutanată unică
• Localizare: pielea capului şi a gâtului;
ţesut subcutanat; ocazional la nivelul
viscerelor
• Macroscopic: tipic prezent de la naştere
ca un nodul cutanat rosu-intens
(purpuriu), cu aspect de căpşună
• Majoritatea leziunilor cu dimensiuni
mici regresează în timp
 MACROSCOPIC
Poate fi reliefata, proieminenta,
cu suprafata neregulata;
Sau poate fi plana
Culoare rosie-violet;
Consistenta moale;
Dimensiuni variabile de la cativa
mm la cm;
Se decoloreaza la vitropresiune.
Epiteliul de acoperire este de
obicei intact.
hemangiomul pielii la nou-născut
(hemangiom juvenil), care creşte
rapid în câteva luni, începe să
regreseze la 1-3 ani şi dispare la 5
ani în proporţie de 80%.
 MICROSCOPIC
• Epidermul este subtire;
• In derm: numeroase vase cu perete
subtire (capilare), dimensiuni diferite,
grupate,;
• Celule endoteliale turtite;
• Hematii in lumenele vasculare;
• Limitele nu sunt bine definite.
 Microscopic:
• Leziune localizată la nivelul dermului
• Arhitectură lobulară
• numeroase canale vasculare mici,
arborizate, delimitate de celule endoteliale
bombate sau turtite, separate de o stromă
conjunctivă redusă
Hemangiomul

CD34, 100x
 Hemangiomul cavernos
• Localizat în ţesutul subcutanat,
în regiunile mai profunde; în
viscerele abdominale (ficat,
splină)

• Macroscopic:
– Roşu-albăstrui
– Moale
– Masă subcutanată spongioasă
± trombi (circulaţia este
încetinită la nivelul tumorii)

• Microscopic:
– Spaţii vasculare dilatate, de
calibru mediu sau mare, pline
cu sânge, delimitate de celule
endoteliale turtite
 Tumori benigne ale vaselor limfatice
Limfangiomul
• Tumoră mai frecventă la copii,
• Localizare: regiunea cervicală, mucoasa cavităţii bucale, limbă
• Varianta chistică sau limfangiomul cavernos este mai des întâlnită – cavităţi cu
dimensiuni diferite tapetate de endoteliu, ce conţin limfă
Macroscopic: formă nodulară sau difuză (îngroşare difuză); clinic: cresterea în
dimensiuni a limbii sau buzelor (macroglosie, macrocheilie)
 Limfangiomul
Microscopic: proliferare de canale limfatice delimitate de celule endoteliale turtite
ce conţin în lumen fluid palid, omogen; se pot observa şi rare hematii secundare
hemoragiei
 Intrebare –
raspundeti pe
chat!

• Ce coloratie speciala poate fi utilizata pentru

diferentierea celuleor musculare netede si a fibrelor
de colagen?
 Tumori osoase benigne • tumora benigna ce ia nastere din osteocite
Osteomul și imită perfect osul lamelar spongios cu
maduva fibroasa
• atinge exclusiv craniul si oasele faciale -
sinusul frontal la orice varsta,
• predomina la barbati.
• Osteoame multiple=asociate cu polipoza
intestinala si tumorile tesutului moale (sdr
Gardner).
• Clinic: asimptomatica pana interfera cu
drenajul sinusurilor paranazale.
• crește încet expansiv.

Osteom, HE, 100x

 Osteomul osteoid
- apare numai în diafiza oaselor
lungi
- tineri ( < 20 ani) , cu un diametru
<1 cm .
- masa rotunda-ovala, cu o arie
friabila, centrata rosu-brun , ca un
labirint neregulat de travee osoase si
celule gigante multinucleate, tesut
fibros si os.

Clinic- durere:
- lancinantă
- cu paroxisme nocturne
- se calmează la administrarea de aspirină (AINS)
- tumefacţiile sunt rare
 Rx osteomul osteoid
• condensare corticala
• in corticale se gaseşte o mica lacună, nidus
• o zona centrala, cu o matrice de osteoid delimitată de osteoblaste;
• o zonă periferică cu stroma fibroasa densa si os compact.
 Tumori ale ţesutului cartilaginos
Condromul

 Definitie: Tumoră cartilaginoasă benignă caracterizată prin producerea de

cartilaj hialin matur cu condrocite lipsite de atipii nucleare.

• În funcţie de topografie există:

1. Encondrom-central
2. condrom periosteal/eccondroma- periferia osului
3. encondromatoza multiplă ( boala Ollier şi sindromul Maffucci -
encondromatoza asociată angioamelor cutanate)

• Prezintă risc de transformare maligna condrosarcomatoasă; dacă la nivelul

extremităţilor această transformare este excepţională, ea trebuie căutată cu
atenţie la nivelul encondroamelor de centură şi în encondromatoza multiplă
unde riscul de malignizare este de 25-30%.
Localizare:
• encondrom: metafizar
sau metafizo-diafizar pe
oasele lungi ale
membrelor; oasele mâinii;
excepţional pe oasele
centurii pelvine.

• encondromatoza
multiplă: leziuni
metafizare pe oasele lungi
ale membrelor; oasele
mâinii, bazin, omoplat,
coaste şi vertebre.
 Macroscopic

• tumora este formată din noduli

cartilaginoşi cu talie variată,
albicioşi, de consistenţă uşor
crescută;
• în encondroamele de la nivelul
oaselor lungi pot exista zone
mixoide, pseudochistice şi
calcificate.
• Condromul periosteal formează
un nodul oval, sub-periosteal, de
culoare alb-sidefie şi de
consistenţă elastică.

encondromatoza multiplă; boala Ollier

 CONDROMUL
• Rx.: osteoliza rotunda sau ovalara, limite
nete, structura omogena sau trabeculatie
fina
• rare calcificari, corticala ingrosata sau
suflata.

Encondrom

Eccondrom/condrom periosteal
Poate determina compresie vasculară sau nervoasă
 •celularitate crescută, cu nuclei mai
Microscopic: voluminoşi sau cu binucleeri.
Microscopic:
• Encondroamele oaselor distale au
celularitate crescută, cu nuclei mai
voluminoşi sau cu binucleeri.

• Condroamele periosteale se pot

asocia cu elemente de resorbţie în
osul cortical subiacent dar anomaliile
celulare nu trebuie să depăşească 1%
din totalul celulelor.

• În encondromatoza multiplă
leziunile sunt mai difuze şi conţin
plaje calcificate şi osificate. Este
prezentă o creştere a celularităţii în
zonele periferice ale nodulilor.
Nucleii sunt mai voluminoşi, uneori
binucleaţi dar fără anomalii
cromatiniene; există necroză celulară
în centrul nodulilor.
 Criteriile de benignitate
• talia leziunii (lobulilor),
• uniformitatea nucleilor condrocitari şi densitatea
cromatiniană scăzută a acestor nuclei,
• osteogeneză periferică de tip matur,
• absenţa focarelor necrotice,
• prezenţa ţesutului conjunctiv peritumoral.
 Tumorile benigne ale tecilor nervoase
• localizare subcutanat/dermic, rar in profunzimea tesuturilor moi.

1. Neurofibrom alcatuit din cel fusiforme in "virgula" pe fond mixoid;

2. Neurilemom (schwanom) incapsulata cu zone mixoide/cu zone in

palisada (model Antoni B si respectiv Antoni A) si vase sangvine cu pereti
grosi, hialinizati.
• 8-10% din tumorile intracraniene/nVIII (neurinomul de acustic).
• Clinic, pierdere auz, tulburari de echilibru, ameteli si ataxie; surditate
senzorioneurala.
• Prognostic bun/se face rezectie tumorala completa (daca nu, poate da
recidive).

3 . Neurofibromatoza (boala von Recklinghausen)

• boala autosomal dominanta, cu multiple neurofibroame, multiple pete
"cafea cu lapte" cutanate.
• pot sa apara hamartoame in alte organe.
Schwannomul
Tumori benigne ale tecilor nervoase
Neurofibromatoza