Scoția 

(în engleză Scotland, pronunțat /ˈskɒt.lənd/; scris la fel în scots și pronunțat /ˈskɔt.lənd/;

în gaelică scoțiană Alba, pronunțat /ˈal̪ ˠapə/ (  ascultă)) este o țară ce face parte din Regatul
Unit și acoperă treimea de nord a insulei Marea Britanie.[1][2][3] Se învecinează cu Anglia la sud, și
este înconjurată de Oceanul Atlantic, cu Marea Nordului la est și cu Canalul de Nord(d) și Marea
Irlandei la sud-vest. În plus față de partea de pe insula Marea Britanie, țara este formată din
peste 790 de insule,[4] între care Northern Isles(d) și Hebride(d).
Regatul Scoției a apărut ca stat suveran independent în Evul Mediu Timpuriu și a continuat să
existe până la 1707. Prin moștenire, în 1603, Iacob al VI-lea, regele Scoției, a devenit rege al
Angliei și al Irlandei(d), formând astfel o uniune personală a celor trei regate(d). Ulterior, Scoția a
intrat într-o uniune politică(d) cu Regatul Angliei la 1 mai 1707 pentru a crea noul Regat Unit al
Marii Britanii. (Tratatul de Uniune(d) a fost convenit în 1706 și adoptat de către Legile de Uniune
din 1707(d), adoptate de Parlamentele celor două regate, în ciuda opoziției și revoltelor anti-
uniune din Edinburgh, Glasgow, și din alte părți.)[5][6] Uniunea a creat și noul Parlament al Marii
Britanii, care a înlocuit atât Parlamentul Scoției(d) cât și Parlamentul Angliei(d). (În 1801, Marea
Britanie în sine a intrat într-o uniune politică cu Regatul Irlandei pentru a crea Regatul Unit al
Marii Britanii și Irlandei; Parlamentul Irlandei(d) a fuzionat cu cel al Marii Britanii pentru a
forma Parlam