Anglia

Anglia (în engleză England; pronunție engleză : audio) este o țară care face parte din
Regatul Unit. Împă rtă șește granițele terestre cu Ț ara Galilor la vest și Scoția la nord. Marea
Irlandei se află la vest de Anglia, iar Marea Celtică la sud-vest. Anglia este separată de
Europa continentală de Marea Nordului la est și Canalul Mâ necii la sud. Ț ara acoperă cinci
optimi din insula Marii Britanii, care se află în Atlanticul de Nord și include peste 100 de
insule mai mici, precum Insulele Scilly și Insula Wight. Este cea mai mare țară din Insulele
Britanice.
Zona numită acum Anglia a fost locuită pentru prima dată de oameni moderni în perioada
paleolitică superioară , dar își ia numele de la Angli, un trib germanic care-și derivă numele
din peninsula Anglia, care s-a stabilit în secolele al V-lea și al VI-lea. Anglia a devenit un stat
unificat în secolul al X-lea, iar de câ nd era descoperirii, care a început în secolul al XV-lea, a
avut un impact cultural și juridic semnificativ asupra lumii mai largi. Limba engleză ,
Comuniunea Anglicană și dreptul englez - baza sistemelor juridice de drept comun din
multe alte ță ri din întreaga lume - s-au dezvoltat în Anglia, iar sistemul de guvernare
parlamentar al ță rii a fost adoptat pe scară largă de alte națiuni. Revoluția industrială a
început în Anglia secolului al XVIII-lea, transformâ nd societatea în prima națiune
industrializată din lume.Relieful Angliei este în principal dealuri și câmpii joase, în special în
centrul și sudul Angliei. Cu toate acestea, există un relief mai ridicat și montan în nord (de
exemplu, Lake District și Penini) și în vest (de exemplu, Dartmoor și Shropshire Hills).
Capitala este Londra, care are cea mai mare zonă metropolitană atâ t din Regatul Unit, câ t și
din Uniunea Europeană înainte de Brexit. Populația Angliei de peste 55 de milioane
cuprinde 84% din populația Regatului Unit, în mare parte concentrată în jurul Londrei,
South East England și a conurbațiilor din Midlands, Nord Vest, Nord Est și Yorkshire, care s-
au dezvoltat fiecare ca regiuni industriale majore în timpul secolului al XIX-lea.Regatul
Angliei - care după 1535 a cuprins Ț ara Galilor - a încetat să mai fie un stat suveran separat
la 1 mai 1707, câ nd Actele Uniunii au pus în aplicare condițiile convenite în Tratatul Uniunii
anul precedent, rezultâ nd o uniune politică cu Regatul din Scoția pentru a crea Regatul
Marii Britanii. În 1801, Marea Britanie a fost unită cu Regatul Irlandei (printr-un alt Act al
Uniunii) pentru a deveni Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei. În 1922, Statul Liber
Irlandez s-a separat de Regatul Unit, ceea ce a dus la redenumirea în Regatul Unit al Marii
Britanii și Irlandei de Nord.

Etimologie
Denumirea „Anglia” provine de la „Ț ara anglilor” (în engleză : „England” pentru „Land of
the Angles”) referindu-se la angli, trib germanic de vest, care s-a așezat în insulă în secolul V
și care provenea din peninsula Iutlanda (azi Germania și Danemarca). Ală turi de aceștia s-au
așezat încă alte 2 triburi germanice de vest: Iuții (tot din peninsula Iutlanda) și saxonii (din
nord-vestul Germaniei de azi). Numele Angliei în limba cornică este Pow Sows, care
înseamnă „Ț ara Saxonilor”. Se numea așa deoarece anglo-saxonii și alți germani din Europa
continentală au impus limba și cultura bă știnașilor britoni în toată Anglia, mai puțin în Ț ara
Galilor, Cornvalia și Cambria.

Istorie

Preistorie și antichitate

Oasele și uneltele din piatră (cremene) gă site în Norfolk și Suffolk dovedesc că Homo
erectus a tră it pe teritoriul Angliei de azi acum 700.000 de ani. La acea vreme, Marea
Britanie era legată de continentul European. Ceea ce astă zi este Canalul Mâ necii (English
Channel) era atunci un fluviu ce curgea spre vest și era alimentat de afluenți care mai tâ rziu
au devenit Tamisa și Sena(Seine). Această zonă a fost depopulată în perioada Marii
Glaciațiuni, așa cum au fost și alte regiuni ale Insulelor Britanice. În timpul recoloniză rii,
după dezgheț, cercetarea genetică arată că Anglia de azi a fost ultima zonă a Insulelor
Britanice care a fost repopulată , cam acum 13.000 de ani. Popoarele migratoare care au
ajuns în această perioadă contrastează cu ceilalți locuitori ai Insulelor Britanice, venind de
pe continent din sud-estul Europei, în timp ce locuitorii care au venit mai devreme au sosit
din nord de-a lungul coastei din Iberia. Acești migratori au adoptat cultura Celtică care a
devenit dominantă în mare parte a Europei vestice.
Pâ nă la 43 d.Hr., momentul marii invazii romane, Britania fusese deja ținta unor frecvente
invazii, plă nuite de forțele Republicii Romane și ale Imperiului Roman. A fost invadată
pentru prima oară de dictatorul roman Iulius Cezar în 55 î.Hr., dar a fost pe deplin cucerită
de împă ratul Claudius în 43 d.Hr. Ca și alte regiuni aflate la marginea imperiului, Britannia
s-a bucurat o perioadă lungă de legă turi comerciale cu romanii, și influența lor economică și
culturală a avut o semnificație deosebită asupra epocii de fier pre-romană a britanicilor, în
special în sud. Odată cu că derea Imperiului Roman 400 de ani mai tâ rziu, romanii au pă ră sit
Provincia Britannia, teritoriu care în mare parte a stat la baza a ceea ce s-a numit apoi
Anglia.

Evul Mediu

Istoria Angliei anglo-saxone acoperă Anglia medievală timpurie de la sfâ rșitul Britanniei
romane și stabilirea regatelor anglo-saxone din secolul al V-lea pâ nă la Cucerirea normandă
din 1066.
Din jurul anului 500 d.Hr. se crede că Anglia era împă rțită în 7 regate mici, cunoscute ca
„Heptarhia”: Northumbria, Mercia, East Anglia, Essex, Kent, Sussex, Wesse.
Temele dominante din secolul al VII-lea pâ nă în secolul al X-lea au fost ră spâ ndirea
creștinismului și unificarea politică a Angliei. Creștinismul a pă truns din trei direcții: de la
Roma în sud, și respectiv Scoția și Irlanda în nord și vest.
Aceste regate anglo-saxone tindeau să se unească prin ră zboi. Încă de pe timpul lui
Ethelbert din Kent, un rege nu putea fi recunoscut ca Bertwalda („Lord of Britain”). În
general, titlul a revenit regilor din Northumbria, în secolul al VII-lea; în secolul al VIII-lea,
celor din Mercia; în secolul al IX-lea, lui Egbert a Wessex-ului, care în 825 a învins pe
Merciani în Bă tă lia de la Ellendun. În secolul urmă tor, familia sa a domnit în Anglia.
Inițial Anglia a fost mai degrabă un termen geografic care a descris partea Britaniei
ocupată de anglo-saxoni, decâ t un nume dat unui stat cu o națiune individuală. A devenit
unită politic prin expansiunea regatului Wessex, al că rui rege Athelstan a adus pentru prima
dată toată Anglia sub un singur conducă tor în 927, deși unificarea nu a devenit permanentă
pâ nă în 954, câ nd Edred l-a înfrâ nt pe Eric Bloodaxe și a devenit Regele Angliei.

În 1016, Anglia a fost cucerită de regele danez Canute cel Mare și a devenit centru
guvernamental pentru imperiul său, care a durat foarte puțin. Odată cu ascensiunea lui
Edward Confesorul, moștenitor al dinastiei engleze autohtone, în 1042, Anglia a devenit din
nou un regat separat. Legă turile și natura sa au fost total schimbate după Cucerirea
Normandă din 1066. Cele câ teva sute de ani ce au urmat au poziționat Anglia ca o parte
majoră a expansiunii și decă derii imperiilor; în Franța, Regii Angliei au folosit Anglia ca o
sursă de trupe timp de ani de zile pentru a-și mă ri proprietă țile personale în Franța
(Ră zboiul de 100 de Ani) începâ nd cu Edward al III-lea; de fapt, coroana engleză nu a
renunțat la ultimul ei punct de sprijin pe continent, în Franța, pâ nă câ nd nu a fost pierdut
Calais-ul în 1558, în timpul domniei Mariei Tudor (insulele Canalului sunt încă dependente
de coroană , dar nu sunt parte a Regatului Unit).
În secolul al XIII-lea, Ț ara Galilor (Wales) a fost luată prin cucerire sub controlul
monarhilor englezi. Acestei cuceriri i s-a dat o formă prin Statutul lui Rhuddlan din 1284 și
astfel Ț ara Galilor a fost anexată legal Regatului Angliei prin Actele Legilor din Wales, din
1535-1542. Ț ara Galilor a împă rțit cu Anglia o identitate legală deoarece entitatea care s-a
ală turat a fost inițial numită Anglia iar apoi Anglia și Ț ara Galilor.
În vara anului 1348, "Moartea Neagră ", epidemia de ciumă, a lovit întâ i Anglia, apoi
Europa. Ciuma a ucis între o treime și două treimi din populația Europei. Anglia singură a
pierdut 70% din populația ei, care a trecut de la 7 milioane la 2 milioane în 1400. Molima s-
a întors în repetate râ nduri în Anglia, bâ ntuind-o de-a lungul secolelor al XIV-lea–al XVII-lea.
Marea Ciumă din Londra (The Great Plague) din anii 1665-1666 a fost ultima care a
izbucnit.

Modernism

În timpul Reformei engleze din secolul al XVI-lea, autoritatea externă a bisericii Romano-
Catolice din Anglia a fost abolită și înlocuită cu Actele (Hotă râ rile) Supremației Regale și
întemeierea Bisericii Anglicane sub guvernarea supremă a monarhului englez. Aceasta s-a
întâ mplat în timpul domniei lui Henric al VIII-lea. Reforma engleză a fost diferită de celelalte
reforme din Europa prin faptul că -și avea ră dă cinile în politică mai mult decâ t în teologie.
Reforma engleză a netezit calea spre ră spâ ndirea anglicanismului în biserică și alte
instituții. Perioada cunoscută ca Ră zboiul Civil (1642-1651) a fost martora uneltirilor
politice și conflictelor armate între suporterii Parlamentului Lung (Roundheads) și regele
Carol I (Regaliștii) între 1642-1645 și 1648-1649, urmată de conflictul dintre suporterii
Parlamentului Rump și regele Carol al II-lea între 1649-1651. Ră zboiul s-a terminat cu
victoria parlamentară prin Bă tălia de la Worchester la 3 septembrie 1651. Ea a condus la
procesul și execuția lui Carol I, exilul fiului să u Carol al II-lea, înlocuirea monarhiei engleze
cu Commonwealth-ul Angliei (1649-1653) și conducerea ță rii de Oliver Cromwell pe timpul
Protectoratului (1653-1659).

După moartea lui Oliver Cromwell în 1659, o scurtă revenire, o încercare condusă de fiul
lui Cromwell, un om slab, la conducerea Commonwealth-ului a avut loc înainte ca
Parlamentul să -l invite pe Carol al II-lea să se reîntoarcă în Anglia în 1660 și să restaureze
monarhia. În timpul acestui interregn, monopolul bisericii din Anglia asupra creștinismului
s-a sfâ rșit și influența dominantă Protestantă s-a consolidat în Irlanda.
Din punct de vedere constituțional, ră zboaiele au stabilit un precedent ca monarhii
britanici să nu poată guverna fă ră aprobare parlamentară , deși lucrul acesta va deveni bine
consolidat abia în secolul urmă tor odată cu Revoluția Glorioasă .
Deși aflate în conflict de secole, Regatul Angliei și Regatul Scoției se apropiaseră tot mai
mult de la Reforma Protestantă a secolului al XVI-lea și în 1603, cu urcarea pe tronul Angliei
a regelui scoțian Iacob al VI-lea, cele două ță ri au intrat într-o uniune personală , fiind
conduse de aceeași dinastie Stuart. După câ teva încercă ri de a uni regatele, s-a căzut de
acord asupra unui Tratat de Uniune la 22 iulie 1706 de că tre parlamentarii englezi și cei
scoțieni și a fost pus în aplicare prin Actele Unirii care a dus la unirea politică a celor două
state și crearea Regatului Unit al Marii Britanii la 1 mai 1707. Irlanda s-a unit în 1801, iar
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei a existat pâ nă în 1922, câ nd Irlanda, cu excepția
Irlandei de Nord, a devenit independentă , ceea ce a avut drept rezultat numele de azi al
Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Guvernare
Formă de guvernă mâ nt, recunoscută : monarhie constituțională .

Geografie

Anglia se întinde pe două treimi din centrul și sudul insulei Marea Britanie, plus insulele
dinspre coastă din larg, dintre care cea mai mare este Insula Wight.
Anglia se învecinează la nord cu Scoția și la vest cu Ț ara Galilor. Este mai aproape de
Europa continentală decâ t oricare altă parte a Britaniei, separată de Franța de 52 km de
mare (22 mile nautice). Tunelul Canalului, lâ ngă Folkstone, leagă direct Anglia de Europa
continentală . Granița anglo-franceză este la jumă tatea drumului de-a lungul tunelului.
Mare parte din Anglia este deluroasă , în general muntoasă în nord cu un lanț de munți nu
prea înalți, Munții Penini (Pennines), care despart estul de vest. Alte zone deluroase în nord
și Midlands sunt Ț inutul Lacurilor (The Lake District), the North York Moors (Mlaștinile din
North York) și Districtul Peak. Linia aproximativă de demarcație dintre tipurile de teren
este adesea indicata de linia Tees-Exe. La sud de această linie sunt suprafețe întinse de teren
plat, incluzâ nd East Anglia și the Fens, zonele deluroase incluzâ nd the Cotswolds, the
Chilterns și the North și South Downs.
Cel mai mare port natural din Anglia este Poole, pe coasta sud-centrală. Unii îl consideră
al doilea cel mai mare port din lume, după Sydney, Australia, deși lucrul acesta este
discutabil.

Capitală
Londra este capitala Angliei dar și capitala Regatului Unit. Aglomerația urbană a Londrei
numă ră aproximativ 7.350.000 de locuitori.

Împă rțire administrativă

Anglia nu are un legislativ sau un guvern care să fie responsabil pentru întreaga țară , spre
deosebire de celelalte trei ță ri, ci este condusă de parlamentul Regatului Unit și implicit de
Guvernul Regatului Unit. Sunt discuții privind crearea fie a unui parlament separat, fie
privind acordarea unor puteri legislative celor nouă regiuni ale Angliei. Acestea din urmă au
fost înființate ca urmare a hotă râ rii Uniunii Europene în urma Tratatului de la Maastricht. În
afară de Londra, puterile regiunilor sunt foarte limitate.
Regiunea Londrei este divizată în City of London și 31 de "Burguri ale Londrei" ce sunt
numite împreună Londra Mare și sunt administrate de Autoritatea Londrei Mari.
Celelalte regiuni sunt formate din comitate ce pot fi metropolitane sau ne-metropoilitane.
Acestea sunt la râ ndul lor subdivizate în districte (ce pot fi numite orașe, burg-uri, burg-uri
regale, burguri metropolitane sau simplu districte). În unele locuri, comitatele și districtele
funcționează împreună, ca o „autoritate unitară ”.
Sub nivelul districtelor funcționează , fă ră o distribuție uniformă sau care să acopere
întreg teritoriul, nivelul parohiilor civile. Consiliile parohiilor civile sau consiliile orașelor
există în principiu doar pentru orașe mici și în mediul rural, fiind rar întâ lnite în orașele
mari și interzise în interiorul Londrei Mari.

Climat
Anglia are o climă temperată , cu multă ploaie în timpul anului, deși anotimpurile sunt
foarte variate în temperatură . Oricum, temperaturile rar scad sub -5 grade C sau se ridică
peste 30 grade C. Vâ ntul predominant suflă din sud-vest aducâ nd o vreme blâ ndă și umedă
dinspre oceanul Atlantic. Este cel mai uscat în est și cel mai cald în sud, care este și cel mai
apropiat de continental European. Ză pada poate că dea în timpul iernii și primă verii
timpurii.
 Economie

Infrastructură

Anglia a jucat un rol important în progresul arhitecturii vestice. Ea este leagă nul celor mai
notabile castele și forturi medievale din lume, incluzâ nd Castelul Warwick, Turnul Londrei
(Tower of London), Castelul Windsor (Windsor Castle-cel mai mare castel locuit din lume și
cel mai îndelung locuit în timp).
Anglia este cunoscută pentru numeroasele case grandioase de la țară, pentru bisericile și
catedralele medievale și mai tâ rzii, ca York Minster.
Arhitecții englezi și-au adus contribuția la multe stiluri de-a lungul secolelor, incluzâ nd
arhitectura Tudor, Barocul englez, stilul Georgian și mișcă rile Victoriene ca Reînvierea
Goticului. Printre cei mai bine cunoscuți arhitecți contemporani englezi se află Norman
Foster și Richard Rogers.

Demografie

Populație
Populație: 53,012,456 locuitori (recensă mâ ntul din 2011)

Limbă
Limbi: engleză , în Scoția limba galică , în Ț ara Galilor se vorbește și limba galeză.

Religie

Structura religioasă conform recensă mâ ntului din 2011:De la jumă tatea secolului al XX-
lea a crescut numă rul de adepți ai religiilor fostelor colonii britanice, datorită imigrației.
Islamul este cea mai des întâlnită dintre acestea, reprezentâ nd aproximativ 5% din
populația ță rii engleze. Hinduismul, Sikhism-ul și Budism-ul îl urmează , cu 2.8% (împreună )
din populație, provenind din India și Asia de Sud Est.
O minoritate a populației practică religii pă gâ ne vechi. Neopă gâ nismul din Regatul Unit
este reprezentat în primul râ nd prin religiile Wicca și Witchcraft, Druidism, și neopă gâ nism
germanic. La recensă mâ ntul din 2011, 53.172 persoane s-au declarat pă gâ ni în țara engleză
(dintre care 11.026 wiccani) și 3.448 în Ț ara Galilor (dintre care 740 wiccani).

Conform unui sondaj din 2016 în Marea Britanie: ateii (cei care în mod activ nu cred în
niciun fel de zeu) sunt 38%, cei care cred într-o forță superioară /zeu sunt 28%, iar doar
32% din cei care se consideră creștini, evrei sau musulmani cred într-un zeu.
 Educație

Oxford
Mai mult decâ t un centru universitar, Oxford este unul din cele mai frumoase orașe ale
Angliei. Excelent conservat, acesta este un conglomerat de alei înguste, case construite din
piatră de culoarea mierii și stră juite de statui reprezentâ nd animale fantastice. Complexul
universitar include 40 de colegii independente, cel mai vechi dintre acestea (și din toată
țara) fiind înființat în 1200. Tot aici se gă sește Bodleian Library, una din primele biblioteci
ale lumii, care și-a deschis porțile în 1602. Pe rafturile acesteia sunt adă postite circa 5
milioane de că rți rare, printre care și o colecție de manuscrise deosebit de valoroase.
Cambridge

Cambridge, Canterbury, Stratford-upon-Avon (prezentare generală ) Cambridge

Leagă nul celei de-a doua universită ți britanice, Cambridge și-a deschis porțile pentru
studenți începâ nd din secolul al XIII-lea. În semn de recunoștință , fiecare generație de
arhitecți a ridicat aici câ te un grup de clă diri reprezentâ nd spiritul epocii, astfel încâ t, în
prezent, aici sunt reunite cele mai frumoase edificii din toată Anglia. Cel mai mare dintre
colegiile complexului, Trinity College, a fost înființat de că tre Henric al VIII-lea în 1546. Se
remarcă prin frumoasa curte din secolul al XVII-lea, unde se ridică o splendidă bibliotecă
proiectată de Christopher Wren. Deasupra masivei gherete a portarului se află Great Tom,
un ceas de mari dimensiuni, care anunță sonor trecerea fiecă rei ore și pe care e posibil să -l
fi admirat fă ră să știți în filmul Carele de foc. Printre elevii de marcă ai colegiului se numă ră
prințul Charles, care l-a frecventat în anii '60.

Cultură

Anglia are o cultură vastă și cu influență care cuprinde atâ t elemente vechi câ t și noi.
Cultura modernă a Angliei este uneori dificil de identificat și greu de separat de cultura
întregului Regat Unit, deoarece națiile ei sunt atâ t de întrepă trunse. Oricum cultura
tradițională și istorică engleză rămâ ne distinctă cu diferențe regionale substanțiale.
Moștenirea engleză este un organ guvernamental cu o remitere largă a siturilor istorice,
artefacte și împrejurimi ale Angliei. Muzeul Britanic Londonez, Biblioteca Britanică și
Galeria Națională conțin cele mai frumoase colecții din lume.
Englezii au jucat un rol important în dezvoltarea artelor și științelor. Multe din cele mai
importante figuri din gâ ndirea vestică științifică și filozofică modernă fie că s-a nă scut sau la
un moment dat s-a aflat aici sau chiar a tră it în Anglia. Gâ nditori englezi marcanți de o
importanță internațională include oameni de știință ca Sir Isaac Newton, Francis Bacon,
Michael Faraday, Charles Darwin și Ernest Rutherford (nă scut în Noua Zeelandă ), filozofi ca
John Locke, John Stuart Mill, Herbert Spencer, Bertrand și Thomas Hobbes, și economiști ca
David și John Maynard Keynes.
 Sport

Sporturile moderne au fost sistematizate în Anglia în timpul sec.XIX, printre acestea

cricketul, uniunea și liga de rugby, fotbalul, tenisul și badmintonul. Dintre acestea, asociația
de fotbal, cricket și rugby ră mâ n cele mai populare sporturi ale ță rii.
Echipa națională de fotbal a Angliei este poziționată a 15-a de că tre FIFA și a 8-a de Elo, și
a câ știgat Cupa Mondială în 1966 care a avut loc în Anglia. De atunci nu a reușit să obțină o
finală la nici o competiție sportivă internațională majoră , deși a ajuns în semi-finalele Cupei
Mondiale în 1990, în sferturile de finală în 2002 și 2006 și Euro 2004.
Echipa națională de rugby a Angliei a câ știgat Cupa Mondială la rugby din 2003 și au
terminat pe locul 2 în 2007. Cluburile de rugby ca Leicester Tigers, London Wasps și
Northampton Saints au avut succes în Cupa Heinekena Europei.Echipa ligii naționale de
rugby a Angliei este considerată de că tre Liga de Rugby pe locul 3 din lume și prima în
Europa. Ea a luat parte la 3 Cupe Mondiale terminâ nd pe locul 2 în 1975 și 1995, la ultima
fiind gazdă . În 2008 a jucat pentru Cupa Mondială în Australia.

Fotbaliști renumiți
Alan Shearer
Bobby Charlton
Rio Ferdinand
Kevin Keegan
Steven Gerrard
Frank Lampard
David Beckham
Wayne Rooney
John Terry

Note

Bibliografie
Ackroyd, Peter (2000). London: the biography. Chatto & Windus. ISBN 1856197166.

Legă turi externe

Site-ul oficial al Guvernului Regatului Unit