Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Până în anul 1707 Anglia a fost un regat
independent, Regatul Angliei. În 1707 acesta a fuzionat cu Scoția, dând astfel naștere la
Regatul Marii Britanii.
Pentru unii, Anglia este sinonim cu Marea Britanie sau chiar cu Regatul Unit,
lucru care însă este incorect și-i atinge pe scoțieni, galezi și nord-irlandezi.
Numele "Anglia" vine de la "Țara anglilor" (în Engleză: "England" pentru "Land
of the Angles") referindu-se la angli, trib germanic de vest, care s-a așezat în insulă în
secolul V și care provenea din peninsula Iutlanda (azi Germania și Danemarca). Alături
de aceștia s-au așezat încă alte 2 triburi germanice de vest: Iuții (tot din peninsula
Iutlanda) și saxonii (din nord-vestul Germaniei de azi). Numele Angliei în limba cornică
este Pow Sowse, care înseamnă "Țara Saxonilor".
Istoria Angliei
Anglia este cea mai mare și populată dintre cele patru diviziuni administrative și
istorice ale Regatului Unit. Această împărțire datează din secolul al V-lea. Teritoriul
Angliei a fost continuu unit începând cu secolul al X-lea. Acest articol se referă la acest
teritoriu. Oricum, înainte de secolul al X-lea și, respectiv, după întronarea regelui James
al VI-lea al Scoției la tronul Angliei, în 1603, este destul de dificil de distins între istoria
Scoției, cea a Țării Galilor și cea a Angliei, datorită unirii politice a acestor două țari cu
ultima.
În urma romanilor, care au abandonat sudul insulei până cel mai târziu în anul
410, spre a se concentra asupra problemelor mai presante de acasă, Anglia actuală a fost
colonizată progresiv de o succesiune de triburi germanice, adesea în valuri
complementare.
Aceste triburi germanice au venit inițial invitate de Vortigern, rege al Bretonilor,
ca mercenari gata să îi ajute pe bretoni în luptele lor împotriva irlandezilor și picților
(locuitori antici ai Scoției de astăzi).
Cei mai mulți istorici consideră că valurile de popoare germanice, iuții, împreună
cu numeroși frizieni și franci ripuarieni, saxonii din nordul Germaniei și anglii din
Danemarca de astăzi - cunoscuți generic ca anglo-saxoni - au invadat Anglia din nou pe
la mijlocul secolului al VI-lea. Ei erau conduși de lideri militari și s-au stabilit pe țărmul
de est. Se crede că aceștia au cucerit prin luptă teritorii spre vest, în susul Tamisei, în
căutare de teren arabil, ocupând câmpiile și lăsând terenurile deluroase nepotrivite a
agriculturii bretonilor celtici.
Cercetările sugerează că Anglia celtă a suferit o formă de epurare etnică în unele
părți ale țării din partea invadatorilor anglo-saxoni, în unma retragerii romane din secolul
al 5-lea. Totuși, profesorii John Davies și A.W. Wade-Evans consideră că saxonii nu au
eliminat întreaga populație din zonele ocupate, așa cum s-a presupus până în secolul al
XIX-lea. Întreaga populație din Marea Britanie a fost estimată a fi fost circa 3,5 milioane
în anul 43 d.Hr., când a avut loc invazia romană. Mulți istorici consideră în prezent că
invadatorii de după acest moment, din Europa continentală, nu au avut un impact genetic
foarte important asupra britanicilor. Noțiunea că migrații pe scară largă au provocat
schimbări drastice în structura etnică a Angliei a fost puternic discreditată, susține Simon
James, arheolog la Universitatea din Leicester, Anglia. Pentru englezi, perioada lor de
definiție este constituită de sosirea popoarelor germanice cunoscute colectiv sub numele
de anglo-saxoni. Unii cercetători sugerează că invadatorii numărau doar 10.000, până la
25.000 de oameni, insuficient pentru a disloca locuitorii aflați acolo.
Elisabeta I a murit în 1603, fără a lăsa în urmă vreun moștenitor direct. Cea mai
apropiată rudă de sex masculin și de religie protestantă era regele Scoției, James al IV-
lea, din Casa Stewart, care, în urma unificării dinastice, va deveni regele James I al
Angliei. Regele James I și al IV-lea, cum i se va spune, va deveni primul rege al întregii
insule britanice, deși continua să guverneze Anglia și Scoția ca două regate separate.
Împotriva sa vor avea loc câteva încercări de asasinat, anume Conspirația de la Maine sau
Trădarea de la Maine (provincie în Franța, în apropiere de Le Mans), Conspirația de Adio
(Bye Plot) din 1603, și cea mai faimoasă, Conspirația Prafului de Pușcă (Gunpowder
Plot) din 5 noiembrie 1605, pusă la cale de un grup de conspiratori catolici, conduși de
Guy Fawkes. Aceasta din urmă va duce la alimetarea antipatiei față de credința catolică
în Anglia. Războiul Civil din Anglia a izbucnit în 1642, în mare parte ca rezultat al unor
serii de conflicte între Carol I, fiul lui James I, și Parlament. Înfrângerea Armatei
Regaliste de către Armata Noului Model (New Model Army) a Parlamentului în Bătălia
de la Naseby din iunie 1645, a distrus practic trupele regelui. Carol I a fugit în Scoția, dar
a fost predat Parlamentului englez de scoțieni, în schimbul unor sume de bani. Carol I va
evada mai apoi, ducând astfel la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Civil, care va fi
însă doar va fi un conflict de scurtă durată, deoarece Parlamentul obține rapid controlul
asupra întregii țări. Prinderea și procesul ulterior a lui Carol I va duce la execuția sa prin
decapitare, în ianuarie 1649, la Whitehall Gate din Londra. Drept urmare, se va declara
Republica, iar Oliver Cromwell va deveni Lord Protector din 1653. După moartea
acestuia, fiul său, Richard Cromwell, îi va succeda ca Lord Protector, abdicând însă
curând după aceea. Monarhia va fi restabilită în 1660, după ce Anglia intrase într-o
perioadă de anarhie odată cu întoarcerea regelui Carol al II-lea la Londra. În anii 1664-
1665, Anglia va fi lovită de izbucnirea Marii Ciume, urmată apoi, în 1666, de Marele
Incendiu din Londra, care a făcut ravagii timp de 5 zile, distrugând aproximativ 15.000
de clădiri. După moartea lui Carol al II-lea în 1685, va fi încoronat fratele său de religie
catolică, James al II-lea al Angliei (James al VII-lea al Scoției). Însă nici Parlamentul,
nici poporul nu erau de acord cu un rege catolic pe tronul Angliei. Drept urmare, în 1689,
protestantul olandez Wilhelm al III-lea de Orania (care va deveni William al III-lea al
Angliei) îl va înlocui pe James II. Această schimbare va fi cunoscută sub numele de
Revoluția Glorioasă sau Revoluția fără Sânge. Cu toate acestea, în Scoția și Irlanda,
catolicii loiali lui James II nu erau foarte mulțumiți, rezultând astfel o serie de revolte
sângeroase. Aceste revolte iacobite vor continua până la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Decretul de unificare dintre Regatul Angliei și Regatul Scoției din 1707 a dus la
dizolvarea atât a Parlamentului Angliei, cât și a Parlamentului Scoției, în vederea creării
Regatului Unit al Marii Britanii, condus de Parlamentul Unificat al Marii Britanii. Acesta
nu a fost un proces de armonizare, deoarece Scoția efectiv capitulase în fața presiunii
economiei englezești după eșecul schemei dariene. Acest proces a fost pus în aplicare în
Parlamentul scoțian de manevrele politice în interes propriu ale marionetelor englezești
John Campbell, al 2-lea Duce de Argyll și James Douglas, al 2-lea Duce de Queensberry.
(NB: După Actul de la 1707, istoriile Marii Britanii și a Angliei se suprapun complet.
Deoarece Anglia era hegemonia dominantă, se presupune că cele două sunt mai mult
decât apropiate.)
Revoluția industrială
La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea au avut loc
importqnte mișcări sociale deoarece o societate în mare parte agrară era transformată de
progresul tehnologic și de intensificarea mecanizării, ca urmare a Revoluției Industriale.
O mare parte a forței de muncă din agricultură a fost dezrădăcinată din zonele rurale și
mutată în marile centre de producție urbane, deoarece fabricile care funcționau pe bază
de abur puteau înlocui tradiționalele industrii casnice, datorită economiilor pe scară largă
și a randamentului crescut pe cap de muncitor devenit posibil cu ajutorul noilor
tehnologii. Supraaglomerarea rezultată în zone cu o infrastrucutură redusă dus la creșteri
dramatice ale ratei mortalității infantile (până acolo încât multe școli de duminică pentru
copii preșcolari aveau asociații funerare pentru a-și plăti unii altora înmormântările), a
criminalității și a depravării sociale. Tranziția către industrializare nu a fost chiar fără
importanță pentru muncitori, mulți dintre ei văzându-și existența amenințată de acest
proces. Dintre aceștia, unii sabotau sau încercau sa saboteze frecvent fabricile. Aceștia
erau cunoscuți drept "Luddiți". Acest punct de vedere a istoriei Luddite ar trebui de
asemeni să fie comparată cu alte puncte de vedere precum Luddism#E._P._Thompson.
Istoria recentă
Actul Uniunii din 1800 a stabilit alipirea oficială a Irlandei la Marea Britanie,
fiind creat un nou stat, "Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei" începându-si
existența la 1 ianuarie 1801 și unind Anglia, Țara Galilor, Irlanda și Scoția.
De atunci, Anglia, ca entitate politică independentă și-a încetat existența, dar ca
regiune a rămas elementul dominant în Regatul Unit. Mare parte a conducerii politice și
economice în Regatul Unit rămâne încă din partea Angliei. Londra a rămas centrul
economic al Marii Britanii și unul dintre marile orașe ale lumii.
La începutul secolului al XIX-lea , clasele muncitoare au început să-și facă auzită
vocea, formând bresle și uniuni, care, deși înițial au fost suprimate, au devenit cu timpul
îndeajuns de puternice pentru a rezista.
În anul 1832 dreptul de vot a fost acordat majorității bărbaților din clasa de
mijloc, dar nu și "clasei muncitoare". Mulți au ținut discursuri cu privire la trădare față
de clasa muncitoare și la sacrificarea intereselor acesteia din cauza greșelilor guvernării.
În 1838, șase membri ai Parlamentului și șase membri ai muncitorilor au format un
comitet, emițând astfel Carta Poporului .
Revoluția din 1848 care s-a răspândit în toată Europa continentală în timpul anilor
1840 nu s-a extins și în Anglia, domnia reginei Victoria fiind o perioadă de pace internă
pentru englezi , în ciuda unor diferențe îmense dintre standardul de viață al câtorva
burghezi bogați și cel al marii majorități.
După tratatul anglo-irlandez din 1921 Irlanda a redevenit stat independent, acum
Republica Irlanda, Irlanda de Nord rămânând totuși parte a Regatului. Termenul oficial
devine "Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord".
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în urma bombardamentelor aeriere
ale germanilor multe dintre orașele englezești au fost grav afectate și mare parte a
infrastructurii a fost distrusă. Anglia și-a revenit însă repede dupa război, și deși statutul
si relativa sa putere și bogăție au început să pălească, Anglia a rămas încă partea
dominantă în Insulele Britanice. În anul 1999 au fost create Parlamentul Scoției și
Adunarea Țării Galilor. Echivalent englezesc al acestora nu există, acest fapt putând fi
privit ca o dovadă asupra puterii pe care o exercită Anglia asupra guvernării britanice.