1) Analizaţi evoluţia ideii imperiale în Occident după anul 476, manifestările şi

ipostazele tipice.

După caderea Imperiului Roman de Apus religia devine astfel noul element de
solidaritate al întregului continent, ideea de „Europa” construindu-se de acum înainte în jurul
acesteia. Mai mult decât atât, noua credință acaparează și popoarele barbare, dacă nu la nivelul
marii mase a populației, cel puțin la nivel de vârf, prin convertirea la catolicism a regelui franc,
Clovis, la Reims în 496. Clovis a fost astfel, primul rege barbar convertit la noua religie, ai cărei
capi o vedeau ca pe un important câștig, arhiepiscopul din Vienne, Avitus, trimițându-i
suveranului o scrisoare în care îi mărturisea: „credința voastră înseamnă victoria noastră”

Însemnele imperiale erau mutate la Constantinopol, iar basileii noului Imperiu Bizantin
se considerau de drept singurii moștenitori ai imperatorilor romani.

Acest aspect nu a fost contestat până la finele secolului al VIII-lea, începutul secolului al IX-
lea, când Carol cel Mare, conducător al Regnum Francorum, prin cuceriri succesive, îi supune
pe saxoni și longobarzi, încorporând teritoriile ocupate de aceștia, devenind „rex Francorum et
Langobardorum atque patricius Romanorum”, adică pe lângă coroana francilor, stăpânirea lui se
întindea și asupra longobarzilor și a romanilor. Astfel, pretenția lui Carol cel Mare de a fi
considerat egalul basileului, părea justificată, iar în ziua de Crăciun a anului 800, papa Leon al
III-lea i-a dat curs acestei pretenții, încoronându-l Imperator Augustus.
Pentru a-și consolida poziția de monarh de drept divin, de apărător al creștinătății, Carol cel
Mare se autointitulează în capitularul din 802, „imperator christianissimus”. După îndelungi
tratative, Carol și basileul au convenit să se recunoască reciproc ca împărați, în 812, cu
mențiunea că acesta din urmă urma să fie aclamat ca imperator Romanorum, iar Carol ca
imperator. La curtea occidentală, însă, Carol era aclamat de către supuși ca pater Europae, ceea
ce sugerează că în viziunea acestora Occidentul și Europa erau unul și același lucru
În acest fel, noul împărat, consolidează o nouă identitate europeană occidentală, printr-un dublu
aspect: reunește din punct de vedere administrativ majoritatea regatelor europene și, autoritatea
religioasă de la Roma îl recunoaște ca suveran. Faptul că Carol a acceptat să renunțe la titlul de
Romanorum din formula de aclamație, în favoarea basileului, poate sugera faptul că pentru
împăratul occidental titlul de succesor al Imperiului Roman nu era atât de important, precum era
cel de imperator al creștinilor occidentali.

2) Prezentați contextul restaurării Imperiului Roman de către Carol cel Mare

 Statul carolingienilor se întindea deja în momentul încoronării imperiale a lui Carol cel
Mare asupra majorităţii teritoriilor Europei Occidentale creştine. Această expansiune teritorială
impresionantă s-a datorat mai multor campanii militare victorioase, desfăşurate în parte în
interiorul regatului în cadrul liniei politice carolingiene de anihilare a forţelor centrifuge, dar şi
în afara graniţelor, în scopul cuceririi de noi teritorii atât pentru folosul regatului, cât şi al
misiunii de creştinare.

În anul 768, Carol preia conducerea regatului, în conformitate cu dorinţa tatălui său şi cu
tradiţia germanică, împărţind puterea cu fratele său Carloman. Desigur această situaţie nu
convenea nici unuia dintre moştenitori şi doar moartea timpurie a lui Carloman – de care Carol
se pare că nu a fost chiar străin - la numai trei ani de la preluarea puterii a făcut să se evite
războiul fratricid, complicând însă lucrurile în alt sens. Văduva lui Carloman se refugiază cu
copiii minori la curtea regelui longobard Dezideriu unde începe să uneltească încercând să
obţină transferarea prerogativelor defunctului Carloman asupra copiilor comuni. Prin aceasta
relaţiile şi aşa sensibile cu longobarzii supuşi odinioară de Pepin cel Scund şi care acum văd
ocazia cea mai bună de emancipare şi eventual de revanşă, devin extrem de încordate. Pentru a
nu afecta interesele regatului, Carol o repudiază chiar pe logodnica sa Desiderata, sora regelui
longobard Desideriu, pregătindu-se de un conflict armat ce părea iminent. Între timp, în Italia
situaţia se complică din ce în ce mai mult prin atitudinea regelui longobard faţă de Roma şi
papalitate

Urmaşul canonic ales, papa Hadrian I (772-795), cere insistent ajutor francilor, cerere
urmată fără prea mari ezitări de Carol, ce aştepta se pare un astfel de motiv pentru a-l ataca pe
Dezideriu, care în cadrul deja amintitei sale politici, făcea acum chiar presiuni asupra papei
pentru a-l unge rege al francilor pe fiul lui Carloman, protejatul său. Pentru Carol acest război
devine deci unul de apărare a propriei coroane, mai mult decât unul de sprijinire a papalităţii. A
fost un conflict scurt, debutat în anul 773 şi încheiat un an mai târziu, de data aceasta cu
cucerirea capitalei longobarde Pavia, şi detronarea lui Dezideriu. Carol se încoronează la Pavia
în anul 774 cu coroana de fier a longobarzilor, realizând în acest fel uniunea personală a
Lombardiei cu regatul său.

 În Spania războiul sfânt se încinge, carol izbutind să ocupe zona Barcelonei, pe care o
transformă în ‘marcă’.

Nici saxonii nu scapă de sub securea sa, fiind nu doar cuceriţi, ci şi creştinaţi forţat (772-
803). Bavaria şi Carintia, în Germania centrală, intră şi el sub sceptrul său. Spiritul cuceritor îl
poartă până în Pannonia, unde poartă lupte încrâncenate cu avarii, cărora le distruge structura
politică în 796. 

Baza ideologică juca şi ea un rol extrem de important, iar ea se va contura prin ideea
retaurării Imperiului în Occident. Iarăşi vine papa în ajutor, care îl proclamă pe Carol împărat
pe 25 decembrie 800, asigurându-şi protecţia din partea suveranului franc. Statul lui Carol se
voia o restaurare a Imperiului Roman, deşi între cele două erau diferente uriaşe.

2) Analizaţi componentele ideologiei politice și organizarea statului Carolingienilor

Ideologia politică:

Viziunea lui Carol asupra imperiului nu a fost una teritorială, dar una mai degrabă
mistică, care are o misiune bine stabilită. Prin „imperium” se înțelege, în primul rând, misiunea
cu care este investit, misiunea cu o finalitate politică.

Titlul imperial a lui Carol cel Mare: „Carol, serenissim august, încoronat de Dumnezeu,
mare și pașnic împărat, domnind peste Imperiul Roman, iar tot prin mila lui Dumnezeu, rege al
francilor și al longobarzilor”, reflectă viziunea creștină asupra imperiului.

Sintagma „Romanum gubernans imperium” exprimă misiunea de conduce poporul crești,

cu care suveranul franc era investit. Astfel din cauza unei politici expansioniste imperiul este
văzut ca emanația lui Dumnezeu însăși, și are o misiune providențială de a supune popoarele
universului și a le creștina.

Organizarea statului Carolingian.

Suprafața Imperiului Carolingian- 1,2 mln km2 (cuprindea Galia, Germania, nordul și
centrul Italiei până la Roma, nord-estul Balcanilor, nord-estul Spaniei.

Populația – cca 10-20 mln (eterogenă sub aspect etno-lingvistic, 2 grupuri – germanic și
romanic).

 Latină, limba scrisă, unea imperiul , fiind utilizată în biserica și cancelarie

Administrația:

Carol cel Mare a moștenit de la merovingieni un sistem instituțional, pornind de la acest

sistem, Carol a păstrat anumite instituții, in timp ce a creat si altele noi, conforme noului cadru
imperial. După anul 800 instituția centrala este chiar împăratul, diferit de vechea regalitate nu
atât prin mărimea puterii, cat prin natura ei: ca impara, Carol era succesorul legitim al
împăraților romani, cu o putere executiva, militara, judecătoreasca, dar si legislativa exercitata
prin capitularii. Succesiunea se face pe linie masculina, cu recunoașterea din partea aristocrației
si cu încoronarea din partea papei.

Nu exista o reședință permanentă, itinerariu al stabilirii curții; preferate cele din

Austrazia.

Din 802, or. Aachen (construit între 786-798) devine capitala Imperiului.
 A condus imperiul prin intermediul palatului. Exercită banum, dreptul de a guverna
asupra tuturor supușilor, acționa pentru a asigura pacea și ordinea, precum și bună funcționare a
justiției. Avea putere legislativă, promulgând legile cu ocazia marilor adunări generale plăciță.
De două ori pe an, curtea, clerul și nobilimea erau convocați într-o adunare în centrul regatului
franc, în Austrasia.

Adunările erau prezidate de împărat, care se implică în dezbateri complexe: chestiuni

militare, politice, juridice sau religioase.

“Palatul” a cunoscut o regrupare de funcții in timpul lui Carol: astfel, capelanul conduce

personalul ecleziastic, supraveghează școala palatina; cancelarul înlocuiește vechiul referent, se
ocupa cu redactarea actelor, a scrisorilor, cu supravegherea arhivelor; Comes Palatii are o mai
mare putere preluând o parte a atribuțiilor fostului majordom. Se mai adăuga conetabilul,
seneșalul, ușierul etc.

O instituție nou înființata au fost missi dominici, cu un rol foarte important in încercarea

de uniformizare a imperiului. S-au înființat conform capitularului din anul 802. Erau aleși anual
dintre cele mai bogate persoane din imperiu, întotdeauna doi - un laic (fie comite sau duce) si
un ecleziastic ( fia arhiepiscop, episcop sau abate). Ca reprezentanți fideli ai împăratului
urmăreau in ce măsura dispozițiile imperiale se aplicau in teritoriu.

O ultima instituție centrala erau adunările generale, cu un rol mult mai important decât in
epoca anterioara. Se si întruneau de doua ori pe an, in octombrie si in mai, fiind formate din
aristocrați laici si ecleziastici, vasali ai regelui, dezbătând probleme de interes major, din punct
de vedere politic, administrativ si militar, uneori chiar in absenta împăratului care era informat
ulterior de rezultatele întrevederilor.

Si administrația locala a cunoscut modificări: pe de o parte s-au menținut comitii,

introduși însa si in regiunile nou cucerite, astfel ca numărul lor se ridica la aproximativ 300. Ei
își păstrau aceleași atribuții, dar erau neretribuiți primind 1/3 din amenzi. La fel s-au menținut
si ducii, cu drept de transmitere ereditara a puterii. Pe de alta parte însa, in zonele de frontiera s-
au înființat mărcile, a căror conducere a fost încredințata unui marchiz, cu aceleași puteri ca si
comitii, dar in plus cu responsabilitatea militare.

Economia

În condițiile generalizării vasalității pe bază de beneficiu, Carolingienii au adaptat

necesităților statului organizarea socială domninată.

S-a încercat o dublă subordonare:

1) pe linie administrativă, a slujbașilor față de stat;

2) pe linie personală, a vasalului față de senior.

Principalele surse de venituri ale statului

1. Domeniile regale (dări de pe deținerea de loturi; vămi; amenzi judiciare; taxe din
comerț ).
2. Donum Publicum – daruri oferite în bani sau bunuri de magnați și mănăstiri.
3. Prăzile și tributul plătit de populațiile supuse.
4. Activitățile comerciale desfășurate în bâlciurile semirurale, în orașe, susținute și de
emisii monetare.

Numeroase privelegii comerciale atestă încasarea vămilor în locuri numite civitates,

portus, vicus.

4) Comparaţi organizarea imperiilor Ottonian şi Carolingian (ideologie, instituții,

structură socio-etnică, teritoriu, politică externă)

Imperiul Carolingian Asemănări (criterii) Imperiul Ottonian

Viziunea lui Carol
asupra imperiului nu a fost
una teritorială, dar una mai
degrabă mistică, care are o
misiune bine stabilită.
Imperiul este văzut ca
emanația lui Dumnezeu
însăși, și are o misiune
providențială de a supune
popoarele universului și a le
creștina.
Administrația centrală
reprezentată de împărat care
guvernează direct și prin
intermediul Palatului.
O instituție nou înființata au
fost missi dominici, cu un rol
foarte important in încercarea
de uniformizare a imperiului
O ultima instituție
centrala erau adunările
generale, dezbătând probleme
de interes major, din punct de
vedere politic, administrativ si
militar, uneori chiar in
1.Ideologie Imperiul provine din graţia
Restaurarea lui Dumnezeu și din actul
imperială se baza pe cuceririi, dar nu din voinţa papei.
expansiunea Imperiul este condus de un
teritorială şi pe suveran întrupat în două persoane
consolidarea puterii (ca și Hristos) - împăratul şi papa
în interiorul unui -, ultimul trebuind să se supună
stat germanic. celui dintâi.
Otto al III-lea încearcă să
realizeze un imperiu creştin în
care biserica să fie subordonată
puterii împăratului.
2.Instituții Numind membri ai
familiei sau persoane de
încredere ca duci şi
sprijinindu-se pe Biserica
germană, care i-a permis să
numească episcopi, a reuşit
să-şi impună controlul
asupra funcţiilor importante
în stat.
Dintre ierarhii
bisericeşti, şi-a ales
consilieri, dar a fost nevoit,
în schimb, să extindă
privilegiile şi imunităţile
 absenta împăratului care era clerului. A acţionat şi
informat ulterior de împotriva tendinţei de a fi
rezultatele întrevederilor. impusă ereditatea funcţiilor
din stat.

Romani-germani 3. structură socio- Romani -germani

etnică
4. teritoriu
- politica externa a lui Carol 5. politică externă Otto I are o viziune clară a
cel mare a urmarit crearea politicii sale externe, domeniul cel
unui imperiu care sa cuprinda mai evident - asumarea tradiţiei
majoritatea teritoriilor fostului carolingiene.
imperiu roman de apus Prin acţiuni diverse va reuşi să
- s a luptat cu ungurii in extindă influenţa germanică
centrul Europei, cu arabii in dincolo de frontierele regatului
Peninsula Iberica, in său, pe trei direcţii principale.
peninsula italica s a luptat cu În Est, începând cu mijlocul
unele regate barbare secolului X, sunt supuși treptat
slavii de pe Elba şi Oder.
În Vest, stabilind alianţe
matrimoniale, Otto I intră în
conflict
cu cealaltă Francie pentru
moştenirea Lotaringiei şi a
Burgundiei.
În Sud, dificultăţile cele mai mari
le întâmpină în Italia, unde
va interveni pentru a împiedica
formarea unei structuri politice
provensalo-lombarde.

5) Caracterizați direcțiile de dezvoltare și manifestările ”Renașterii” carolingiene în

Evul Mediu

Renașterea carolingiană, după numele lui Carol cel Mare, a reprezentat trezirea la viață a
antichității și, în parte, a culturii bizantine în cultura și arta imperiului franc, în secolele al VIII-
lea și al IX-lea, în încercarea împăratului Carol cel Mare de a continua și înnoi tradițiile
Imperiului roman. Printre cele mai însemnate realizări ale Renașterii carolingiene se numără
ilustrațiile de carte din "Evangheliarul lui Carol cel Mare", păstrat la Viena, sau Capela Palatină
din Aachen, care amintește de "Bazilica San Vitale" (sec. al VI-lea) din Ravenna, precum și
Capela Sankt Michael din Fulda, în stilul bisericii "Santo Stèfano Rotondo" (sec. al V-lea) din
Roma. Prezența învățatului Alcuin (latină: Alcuinus) la curtea imperială a stimulat transcrierea
textelor vechi și introducerea limbii latine ca limbă literară, fapt determinant pentru evoluția
ulterioară în istoria culturală a lumii apusene.

6) Determinați importanța istorică a restaurării Imperiului în Europa Apuseană

Restaurarea Imperiului în Europa Apuseană are un rol deosebit în istorie, astfel

rezultatul acţiunilor întreprinse de Carol cel Mare şi urmaşii săi a fost renaşterea ideii de
imperiu creştin în Europa apuseană, idee care sub diferite forme va supravieţui pînă în epoca
modernă, dînd o anumită identitate comună civilizaţiei europene. Ca urmare ideea de
restaurare a imperiului după dispariţia prematură a lui Otto al III-lea a pus capăt aspiraţiilor
universale ale Imperiului. Urmaşii săi se vor preocupa de problemele interne, iar Imperiul îşi
întăreşte din ce în ce mai mult caracterul german. Titlul pe care acesta îl poartă de acum înainte,
"Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană", ilustrează menţinerea unei ideologii universale
grefată însă pe resurse şi pe interese germane.