După moartea lui Iacob I în 1625, fostul rege al Scoției Iacob al VI-lea, la tronul Angliei

urmează fiul lui Carol I Stuart. Acesta a dizolvat până în 1629 patru Parlamente deoarece s-au opus
unor noi impozite. După ultima dizolvare, regele va conduce fără Parlament până în 1640. 1 În această
perioadă Carol își va exercita puterea cu ajutorul a două personaje: arhiepiscopul Laud și Thomas
Wentworth (numit ulterior conte de Stradfford).2
Din cauza conflictelor cu Scoția, Anglia ajunge într-un grav impas financiar în 1637. În
Scoția, triumful religiei presbitariene este asigurat de către John Knox, acesta desființează Liturghia
Catolică și confiscă averile mănăstirești. Arhiepiscopul Laud încearcă să aducă cele două biserici la
un numitor comun, elaborând astfel o carte de rugăciune comună. Îm acest act al Arhiepiscopului
scoțienii văd o știrbire a autonomiei și se ridică la luptă. Practic acesta este începutul revoluției
engleze. Aceștia îl înving pe rege în 1639 care se vede nevoit să încheie pace la Berwick. El nu vede
în această pace o înfrângere ci un răgaz pentru întreținerea și înarmarea unei armate. Însă pentru
toate acestea Carol avea nevoie de bani, iar pentru a procura banii trebuia să convoace Parlamentul. 3
Astfel în 1640 se întrunește Parlamentul, opoziția era condusă de către John Pym. Regele îl dizolvă și
pe acesta după numai trei săptămâni, intrând astfel în istorie cu numele de Parlamentul cel scurt.4
Între timp Anglia este din nou înfrântă de către scoțieni, văzând că Spania nu îi va acorda
sprijin, Carol se vede nevoit să convoace din nou Parlamentul, acesta a funcționat între anii 1640 –
1653 și a intrat în istorie sub numele de Parlamentul cel lung. El va reprezenta sufletul și centru
organizatoric al tuturor forțelor care luptau împotriva absolutismului regal.
Favoritul regelui Thomas contele de Stradfford este acuzat de catre John Pym de înaltă
trădare și împreună cu Arhiepiscopul Laud sunt întemnițați în Turnul Londrei. La 12 mai 1641
Stradfford este judecat și executat, tot în această zi Carol I semnează un act prin care Parlamentul nu
putea fi dizolvat decât cu propriul acord, punând astfel bazele unui regim constituțional.5
La 3 ianuarie 1642 în timp ce în Camera Comunelor se citea o declarație pacifistă a regelui,
garda regală îndrepta tunurile asupra Londrei, marcând astfel începutul marelui război civil. În
același timp în Camera Lorzilor este lansată acuzația de înaltă trădare împotriva fruntașilor opoziției.
Această încercare esuează iar Carol Stuart părăsește Londra în ianuarie 1642, căutând ajutor în
rândul nobilimii din provincie, stabilindu-și baza la Oxford.6
În acest moment toată țara devenise un câmp de luptă, deoarece în fiecare oraș existau
susținători ai ambelor tabere, „cavalerii” susținătorii regelui și „capetele rotunde” susținătorii
Parlamentului.
Fermierii liberi erau baza armatei Parlamentului, ei deveniseră cei mai zeloși luptători în
special cei din escadronul 67 conduși de Oliver Cromwell. În jurul acestuia apare un curent radical
care nu dorea un compromis cu regele ci înfrângerea lui.7
Între anii 1642 și 1643 armatele regelui au parte de o serie de victorii ocupând porturile Hull
și Bristoll dar sunt învinși la Marston Moor în iulie 1644 unde trupele lui Cromwell joacă un rol
decisiv.8
După această victorie se hotărăște crearea unei armate de tip nou dupa modelul lui Cromwell.
Este pentru prima dată când Anglia are o armată organizată modern formată din meseriași, calfe și
ucenici. Aceștia au fost conduși de către Thomas Fairfax în calitate de comandant suprem și de către
Cromwell care comanda cavaleria. Armata de tip nou va da în iunie 1645 o bătălie hotărâtoare la
Naseby, bătălie ce va pecetlui soarta armatei regelui. În 1646 capitulează și Oxfordul iar în 1647

1
Nicolae Ciachir, Istoria universală modernă, vol. 1, Editura Oscar Print, Bucuresti 1998, p. 31.
2
Ibidem, p. 32.
3
Ibidem.
4
Ibidem, pp. 32-33.
5
Ibidem, p. 33.
6
Ibidem, p. 34.
7
Ibidem, p. 35.
8
Ibidem.
Carol I este predat Parlamentului de către scoțieni. Din acest moment cuvântul Parlamentului devine
lege pe teritoriul Angliei.9
În perioada dintre capitularea Oxfordului în iunie 1646 și execuția regelui în ianuarie 1649,
patru părți se întreceau în a stabili viitorul Angliei. Parlamentul, Carol Stuart. Cromwell și armata. 10
Presbitarienii din Parlament doreau restaurarea regimului monarhic și astfel se alătură
regelui.11
În februarie 1647 se adoptă o hotărâre mascată de dizolvare a armatei și anume păstrarea în
Anglia a 6000 de soldați, restul urmănd să fie trimiși în Irlanda. Soldații se organizează iar în iunie
1647 se naște Consiliul General al armatei.
La 6 august 1647 armata intră în Londra fiind întâmpinată cu bucurie de către popor în timp
ce șefii presbitarieni fugeau. Regele profită de conflictul astfel creat și fuge, găsește ajutor la
presbitarienii scoțieni cu care intră în întelegere. 12 Între timp, regaliștii se răscoală, iar trupele
scoțiene pătrund în Anglia.13
La Preston, Cromwell învinge14, timp de trei zile a nimicit regimentele și brigăzile scoțiene. 15
Carol I este capturat din nou, iar englezii ocupă Edinburgul și restul Scoției.
Odata intrat în Londra, Cromwell epurează parlamentarii presbitarieni și crează un tribunal
excepțional pentru judecarea regelui16 care la 26 ianuarie 1649 își pronunță sentința: Carol Stuart,
tiran, ucigaș și dușman declarat al statului englez, va fi executat „prin despărțirea capului de
trunchi”.17 La câteva zile după executare, Camera Lorzilor este desființată fiind considerată o ramură
a tiraniei. Iar a doua zi monarhia este abolita.
Anglia este proclamată oficial republică și stat liber, Camera Comunelor a rămas suprema
putere în stat, iar ca organ executiv s-a creat Consiliul de Stat.18
Decapitarea regelui a întors împotriva noului regim mai multe elemente. Pe mare stăpâni erau
corsarii regaliști, Scoția se pregătea de luptă iar din Irlanda contele Ormond a întreprins o debarcare
pe coasta engleză. Virginia și Maryland, coloniile engleze din America de Nord, nu recunosc noua
autoritate, Massachusets se comporta ca un stat liber iar insulele Barbados îi repudiau pe
uzurpatori.19
În Irlanda răscoala începută în august 1649 a fost înnăbușită definitiv în 1652, iar printr-o
lege specială pământurile irlandezilor au fost date soldaților englezi.
Scoția se putea considera liberă de legăturile politice cu Anglia odată cu decapitarea regelui.
Parlamentul scoțian îl proclamă ca regent al Scoției, Angliei și Irlandei, pe fiul celui decapitat, Carol
al II-lea.20 Dar aceștia sunt învinși la Wercester în 165121 iar în mai 1652 orice rezistență în Scoția a
fost înnăbușită.22
Odată cu cucerirea Scoției și Irlandei centralizarea și unitatea politica a Insulelor Britanice a
fost săvârșită
La sfârșitul lui 1653 republica intrase în impas și i-au oferit lui Cromwell titlul de Lord
Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Acesta a divizat Anglia în 11 regiuni militaro –

9
Ibidem, p. 36.
10
Ibidem, pp. 36-37.
11
Ibidem, p. 37.
12
M. A. Barg, Cromwell și epoca sa, Editura de stat pentru literatură științifică, București 1953, p. 222.
13
Nicolae Ciachir, op.cit., p. 37.
14
Ibidem, p. 38.
15
M. A. Barg, op.cit., p. 224.
16
Nicolae Ciachir, op.cit., p.38.
17
M. A. Barg, op.cit., p. 232.
18
Nicolae Ciachir, op.cit., p. 38.
19
Ibidem, pp. 38-39.
20
Ibidem, p. 40.
21
Ibidem, pp. 40-41.
22
Ibidem, p. 41.
administrative conduse de generali – maiori cu puteri nelimitate, astfel dictatura militară atinsese
apogeul.23
Pe 9 octombrie 1652 apare Actul de Navigație care vine ca un răspuns al Angliei la refuzul
Olandei de a realiza o uniune în care problema păcii și a războiului să fie stabilite în comun. În acest
act era stipulat că nici o marfă nu putea fi importată sau exportată din teritoriile aparținând Angliei
cu alte vase decât cele ale sale și avea la bază acte mai vechi ca Legea pentru protejarea și
reglementarea comertului.24

„Parlamentul Angliei, în grija sa pentru ocrotirea și protejarea comertului și a feluritelor meserii

ale acestei natiuni, și din dorința de a le îmbunătății și înmulți, spre marele avantaj și folos al
aceleiași națiuni, astfel că săracii din această țară sa găseasca de lucru și familiile lor să fie ferite
de mizerie și ruina; ca republica să devina bogată și să nu se dea loc nici pentru lenevie, nici pentru
săracie; stiind bine că comerțul acestei națiuni, atât cel interior cât și cel exterior, dacă se
desfășoara cum trebuie și e îndrumat cu rânduială, duce, într-o măsură extraordinară, la tăria,
bogăția, onoarea și bunăstarea statului ...” 25

În 1654 Anglia incheie tratate cu Portugalia și Suedia ambele favorabile lor.26

Pe plan intern Cromwell întrunește Parlamentul în 1656 care apare ca un instrument docil. In
anii 1657 – 1658 reinstituie Camera Lorzilor iar prin Constitutia Promulgata din 1657 primește
dreptul de a-și alege urmașul în funcție.27
Moare la 3 septembrie 1658, în ultima clipă își alege urmașul, pe fiul său Richard.
După moartea lui Cromwell opoziția din cadrul armatei se intensifică, lor li se alătură și
republicanii dorind să doboare regimul autoritar.28
În mai 1659 armata îi impune demisia lui Richard, generalul Monk (comandantul forțelor
armate din Scoția) intră în Londra, convoacă un nou Parlament și îl urcă pe tron pe fiul regelui
decapitat, Carol al II-lea.29
Acesta părăsește viața politică în 1667 fugind în Franța. În perioada 1677 – 1673 regele a
încredințat conducerea țării Ministerului Cabal.30
În această perioadă apar două partide politice: Troy, aderenții Stuarților și Whig, aderenții
burgheziei.31
În 1685 Carol al II-lea moare iar tronul este ocupat de fratele său Iacob al II-lea. Parlamentul
nu îl susține în convertirea țării la catolicism.32
Liderul partidului Tory, Danby, câțiva conducători whingi și episcopul Compton s-au adresat
lui Wilhelm de Orania al Olandei să ocupe tronul Angliei. Iacob al II-lea fuge în Franța.
Odata cu noul monarh în Anglia se crează o armonie între puterea executivă și cea
legislativă.

Bibliografie
23
Ibidem.
24
Ibidem, p. 42.
25
Camil Mureșan, Culegere de texte pentru istoria universală, Editura didactică și pedagogică, București 1973, p. 14.
26
Nicolae Ciachir, op.cit., pp. 42-43.
27
Ibidem, p. 43.
28
Ibidem.
29
Ibidem, pp. 43-44.
30
Ibidem, p. 46.
31
Ibidem, p. 47.
32
Ibidem.
1. Camil Mureșan, Culegere de texte pentru istoria universală, Editura didactică și
pedagogică, București 1973
2. M. A. Barg, Cromwell și opera sa, Editura de stat pentru literatură științifică, București
1953
3. Nicolae Ciachir, Istorie universală modernă, vol. I, Editura Oscar Print, București 1998