Extrase din Crestomația de Istoria Medie a Românilor

pentru cursul

Identități regionale în Evul Mediu

Cosmin Popa-Gorjanu

1
 CUPRINS

BULA DE AUR A NOBILIMII DIN UNGARIA (1222) ....................................................................... 3

BULA DE AUR A SAȘILOR SAU ANDREANUM (1224) ................................................................... 5
DIPLOMA CAVALERILOR IOANIȚI (1247) ...................................................................................... 7
PRIVILEGIUL OASPEȚILOR DIN CRICĂU ȘI IGHIU (1266) .......................................................... 9
CONFIRMAREA PRIVILEGIULUI SLUJITORILOR REGALI (SERVIENTES REGIS) (1267) .... 10
CONFIRMAREA PRIVILEGIILOR NOBILILOR DIN REGATUL UNGARIEI (1291) .................. 12
OBLIGAȚIILE OASPEȚILOR DIN ȘARD (1295) ............................................................................. 15
CONSTITUȚIA REGATULUI UNGARIEI (1298) ............................................................................. 16
SCUTIREA DE GĂZDUIRE ȘI DĂRI A NOBILILOR TRANSILVĂNENI (1324) ......................... 22
ÎNȚELEGEREA DINTRE NOBILI ȘI EPISCOPUL TRANSILVANIEI CU PRIVIRE LA
PERCEPEREA DIJMELOR (1335)...................................................................................................... 24
PRIVILEGIUL PRIVIND DREPTUL DE JUDECATĂ AL NOBILILOR DIN TRANSILVANIA (8
MAI 1342) ............................................................................................................................................. 25
REGLEMENTAREA JURISDICȚIEI ECLEZIASTICE ÎN RAPORT CU STĂRILE ARDELENE (27
IULIE 1344) .......................................................................................................................................... 27
CONFIRMAREA BULEI DE AUR A NOBILILOR DIN UNGARIA (1351) .................................... 28
O JUDECATĂ DIN ANUL 1355 ......................................................................................................... 31
DIPLOMA REGALĂ PRIVIND OBLIGAȚIA PARTICIPĂRII LA ADUNAREA NOBILILOR
TRANSILVĂNENI (1355) ................................................................................................................... 34
DIPLOMA REGELUI LUDOVIC I PENTRU NOBILII DIN TRANSILVANIA (28 IUNIE 1366) .. 35
PRIVILEGIUL SCAUNELOR SĂSEȘTI MEDIAȘ, ȘEICA MARE ȘI ȘEICA MICĂ (1369) .......... 37
PETIȚIA CNEZILOR DIN CARANSEBEȘ (1369)............................................................................. 38
ÎNȚELEGEREA DE ÎMPĂCARE ÎNTRE ROMÂNII DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI ȘI OBȘTEA
SAȘILOR DIN SIBIU (1383) ............................................................................................................... 39
PRIMA ÎNȚELEGERE DINTRE ȚĂRANII RĂSCULAȚI ȘI NOBILII DIN TRANSILVANIA (6
IULIE 1437) .......................................................................................................................................... 40
UNIREA FRĂȚEASCĂ DE LA CĂPÂLNA DINTRE NOBILI, SAȘI ȘI SECUI ( 16 SEPTEMBRIE
1437)...................................................................................................................................................... 44
A DOUA ÎNȚELEGERE DINTRE ȚĂRANI ȘI NOBILI ................................................................... 45
(10 OCTOMBRIE 1437) ....................................................................................................................... 45
ÎNNOIREA UNIRII ȘI FRĂȚIEI DINTRE NOBILI ȘI SAȘI ÎN DIETA DIN TURDA (6
FEBRUARIE 1438) .............................................................................................................................. 48
DIPLOMA CELOR OPT DISTRICTE PRIVILEGIATE DIN BANAT (1457) .................................. 48
UNIREA DE LA MEDIAȘ A NOBILILOR, SECUILOR ȘI SAȘILOR (3 DECEMBRIE 1459) ...... 50

2
ASOCIEREA STĂRILOR ARDELENE LA REBELIUNEA ÎMPOTRIVA REGELUI MATIA (18
AUGUST 1467) .................................................................................................................................... 52

BULA DE AUR A NOBILIMII DIN UNGARIA (1222)

ÎN ANUL 1222, REGELE ANDREI AL II-LEA A FOST SILIT SĂ ACCEPTE O SERIE DE condiţii solicitate de nobilii
și slujitorii regelui (lat. servientes regis) din regatul Ungariei. Condiţiile, scutirile și drepturile obţinute
prin această diplomă regală au devenit baza privilegiilor și statutului nobilimii ungare.

Sursa: Documente privind istoria României. Veacul XI, XII și XIII vol. I (1075-1250), București, 1951, p.
189-123.

În numele Sfintei Treimi una și nedespărţită. Andrei, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei,
Dalmaţiei, Croaţiei, Ramei, Serbiei, Galiţiei și Lodomeriei, deapururea. Deoarece atât libertăţile
nobililor regatului nostru, cât și ale altora, ce le fuseseră date de sfântul rege Ștefan, fuseseră micșorate
de multe ori prin puterea unor regi, uneori ca urmare a propriei lor mânii, alteori ascultând sfaturile
viclene ale unor oameni nedrepţi sau care căutau propriul lor câștig, nobilii noștri prin cererile lor
stăruitoare au rugat adesea pe majestatea noastră și pe regii înaintași ai noștri să îndreptăm starea
regatului nostru. Așadar, dorind noi să împlinim întru totul cererea lor—așa cum suntem datori—mai
ales că din această pricină s-a și ajuns până acum adeseori între noi și ei la mare amărăciune, lucru de
care se cade a ne feri pentru ca cinstea regală să fie mai deplin păstrată, ceea ce nu se poate face prin
nimeni altul mai bine decât prin ei, le dăm atât lor cât și altor oameni ai regatului nostru, libertăţile ce
le-au fost date de sfântul rege și orânduim și alte lucruri folositoare pentru îndreptarea stării regatului
nostru după cum urmează:
În fiecare an vom fi datori să ţinem sărbătoarea sfântului rege1 la Alba [Regală] afară de când
am fi împiedicaţi de grija unor treburi grele sau de boală. Iar dacă noi nu vom putea să fim de faţă,
palatinul se va înfăţișa neapărat acolo pentru noi, pentru ca în locul [nostru] să asculte pricinile noastre
și toţi slujitorii2 care vor voi, să se adune acolo în chip slobod.
Mai voim ca nici noi, nici urmașii noștri, nicicând să nu prindă sau să nimicească pe slujitori
în folosul vreunui puternic3, decât doar dacă mai înainte ei au fost chemaţi și au fost osândiţi pe cale
de judecată.
De asemenea, nu vom porunci să se strângă nici o dare și nici să se ia dinari liberi.
Nu ne vom găzdui în prediile slujitorilor, nici în casele și satele lor decât dacă vom fi chemaţi.
Vom porunci ca de la oamenii4 bisericilor acelora să nu se ia nici o dare.
Dacă vreun slujitor va muri fără a lăsa vreun fiu, fiica va dobândi a patra parte din averea sa,
iar cu privire la rest va hotărî cum va voi el. Iar dacă surprins de moarte nu va putea hotărî, atunci
[restul] îl vor primi rudele sale cele mai apropiate. Și dacă nu va avea nici un fel de rude, îl va dobândi
regele.
Comiţii din fruntea comitatelor nu vor avea jurisdicţie asupra prediilor slujitorilor decât în
pricini de bani și de dijmă. Comiţii curiali ai comitatelor nu vor judeca pe nimeni, decât pe oamenii
cetăţii lor. Pe hoţi și pe tâlhari îi vor judeca bilocii regali5 însă numai înaintea comitelui.
De asemenea, oamenii de rând, jurând împreună nu vor putea învinui pe nimeni de hoţie, așa
cum a fost obiceiul.6

1
20 august.
2
Servientes.
3
Potens.
4
Populi.
5
Judecătorii trimiși special de rege pentru a judeca pricini criminale.

3
 Dacă însă regele ar voi să pornească cu oastea în afara regatului, slujitorii nu vor fi datori să
meargă cu el, decât pe banii lui; și după înapoiere, el să nu le impună o amendă militară. Dacă însă
vreo oaste dușmană ar veni asupra regatului, toţi îndeobște vor fi datori să meargă. De asemenea, dacă
vom merge cu oaste în afara regatului, toţi cei care conduc comitate sau primesc bani de la noi, vor fi
datori să meargă cu noi.
Palatinul va judeca fără deosebire pe toţi oamenii regatului nostru, dar pricinile nobililor care
ar atrage pierderea capului sau nimicirea moșiilor lor, nu le va putea încheia fără știrea regelui.
[Palatinul] nu va avea locţiitori, decât unul la curtea sa [de judecată].
Comitele nostru curial, cât timp va fi la curte, va putea judeca pe oricine și judecata începută la
curte o va putea sfârși oriunde. Dar aflându-se în prediul său, nu va putea trimite pristavi și nici
porunci ca părţile să fie chemate.
Dacă vreun iobag, care ţine vreo dregătorie va muri la oaste, fiul sau fratele său vor fi dăruiţi
cu o dregătorie potrivită și dacă vreun slujitor va muri în același chip, fiul său va fi dăruit cum i se va
părea regelui mai potrivit.
Dacă vor veni în regat oaspeţi, adică oameni buni, nu vor fi înălţaţi la dregătorii fără sfatul
ţării.
Soţiile celor morţi sau ale celor osândiţi la moarte prin judecată sau ale celor morţi în duel 7 sau
din orice altă pricină, nu vor fi lipsite de zestrea lor.
Iobagii8 când vor urma curtea sau oriunde vor merge, să nu asuprească sau să nu despoaie pe
săraci.
Dacă vreun comite nu se va purta cu cinste, potrivit dregătoriei sale de comite sau va ruina pe
oamenii cetăţii9 sale, fiind osândit pentru aceasta înaintea întregului regat, va fi lipsit cu rușine de
dregătoria sa și va fi dator să dea înapoi ceea ce a luat.
Grăjdarii, paznicii câinilor [de vânătoare] și șoimarii să nu îndrăznească a se găzdui în satele
slujitorilor.
Nu vom dărui pe veci ca predii sau moșii comitate întregi sau orice alte dregătorii.
Nimeni nu va fi niciodată lipsit de moșiile pe care le-a dobândit prin dreaptă slujbă.
De asemenea, slujitorii primind învoirea noastră, vor putea să meargă nestânjeniţi la fiul
nostru, ca de la unul mai mare la unul mai mic, fără ca din pricina aceasta să-și piardă moșiile. Nu vom
primi pe nimeni care a fost osândit prin dreapta judecată a fiului nostru și nici judecata începută
înaintea lui, mai înainte de a se fi încheiat în faţa sa. Și în schimb, fiul nostru va face la fel.
Iobagii cetăţilor vor fi lăsaţi în libertăţile statornicite de sfântul rege. De asemenea, și oaspeţii
de orice neam se vor lăsa în libertăţile ce li s-au dat de la început.
Dijmele nu se vor răscumpăra cu bani, ci se vor plăti după cum va rodi pământul, în vin sau în
bucate. Și dacă episcopii vor face împotrivire, nu le vom sta în ajutor.
Episcopii nu vor da pentru caii noștri din dijmele [strânse de ei] din prediile slujitorilor și nici
oamenii lor nu vor fi datori să aducă dijmele lor la prediile regale.
Porcii noștri nu vor paște în pădurile sau pășunile slujitorilor fără voia acestora.
Moneda noastră nouă va umbla timp de un an, de la Paști până la Paști, și dinarii vor fi așa
cum au fost în timpul regelui Bela.
Comiţii cămării, schimbătorii de bani, slujbașii sării și strângătorii vămilor [să fie] nobili ai
regatului, să nu poată fi ismaeliți și evreii.
Depozite de sare nu se vor ţine înlăuntrul regatului, ci numai la Sălacea și Seghedin și în
ţinuturile de margine.
Nu se vor dărui moșii [oamenilor] din afara regatului, [iar] dacă vreunele au fost dăruite sau
vândute, se vor înapoia locuitorilor regatului pentru a fi răscumpărate.
Dările plătite în piei de jder se vor plăti potrivit obiceiului statornicit de regele Coloman. 10
Dacă cineva va fi osândit pe cale de judecată, nimeni dintre cei puternici nu-l va putea apăra.

6
Potrivit art. 4-5, din legea a doua a regelui Ladislau cel Sfânt (1077-1095).
7
Duel judiciar.
8
Iobbagiones erau marii dregători regali.
9
Populi.
10
Coloman Cărturarul (1096-1115).

4
 Comiţii se vor bucura doar de veniturile ce li se cuvin din comitatele lor, celelalte câte se
cuvin regelui, adică vedrele, vămile, boii și două părţi din veniturile cetăţii le va dobândi regele.
De asemenea, în afară de acești patru iobagi, adică de palatin, de ban și de comiţii curiali,
nimeni nu va putea ţine două dregătorii.
Și pentru ca această îngăduinţă și această rânduială a noastră să rămână tare și nezdruncinată,
atât în vremea noastră cât și a urmașilor noștri, am poruncit să fie scrisă în șapte exemplare și să fie
întărită cu pecetea noastră de aur. Astfel ca un exemplar să se trimită papei și el să poruncească să fie
scris în registrul său. Al doilea [exemplar] se va păstra la casa Ospitalierilor. Al treilea la casa
Templierilor. Al patrulea la rege. Al cincilea la capitlul din Strigoniu. Al șaselea la Calocea. Al
șaptelea la palatinul în slujbă, astfel ca, având întotdeauna înaintea ochilor această scrisoare, nici el să
nu se abată întru nimic de la cele de mai sus și nici să nu încuviinţeze ca regele sau nobilii sau alţii să
se abată, pentru ca și ei să se bucure de libertăţile lor și astfel să ne fie nouă și urmașilor noștri
totdeauna credincioși și să nu tăgăduiască coroanei regale datoratele slujbe. Mai hotărîm că dacă noi
sau vreunul din urmașii noștri ar voi să calce această rânduială, atât episcopii, cât și ceilalţi iobagi și
nobili ai regatului nostru toţi îndeobște și fiecare în parte, atât cei de faţă cât și cei viitori, fără vreo
vină a necredinţei, în puterea acestei scrisori, să aibă pe vecie voie de a ni se opune și a ni se împotrivi
atât nouă cât și urmașilor noștri. Dat de mâna lui Cletus cancelar al curţii noastre și prepozit al bisericii
din Agria, în anul de la întruparea cuvântului o mie două sute douăzeci și doi, pe când erau
arhiepiscopi venerabilul Ioan la Strigoniu, reverendul Ugrin la Calocea, iar episcopii Desideriu la
Cenad, Robert la Veszprim, Toma la Agria, Ştefan la Zagreb, Alexandru la Oradea, Bartolomeu la
Pécs, Cosma la Györ, Briccius la Vaţ. În anul al șaptesprezecelea al domniei noastre.

BULA DE AUR A SAȘILOR SAU ANDREANUM (1224)

EMIS ÎN ANUL 1224, PRIVILEGIUL COLONIȘTILOR SAȘI A REPREZENTAT PIATRA DE temelie a autonomiei
politice a sașilor din Transilvania în evul mediu și în perioada pre-modernă. Actul a stabilit limitele
apusene și răsăritene ale zonei de colonizare săsești și cuantumul obligațiilor constând din slujba militară,
darea din argint, prestarea slujbei de găzduire a regelui sau a voievodului Transilvaniei, drepturile de
alegere a dregătorilor, interzicerea cumpărării funcțiilor, dreptul de a fi judecați de proprii comitele de
Sibiu sau de juzii lor potrivit cutumelor lor, scutirile de vămi ale comercianților. De asemenea, prin
același privilegiu, sașii dobândeau dreptul de utilizare gratuită a pădurii românilor și a pecenegilor și
dreptul de a se aproviziona cu sare măuntă de la ocnele din Transilvania.

Sursa: Documente privind istoria României. Veacul XI, XII și XIII vol. I (1075-1250), București, 1951, p.
208-210.

În numele sfintei treimi una și nedespărţită. Andrei, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei,
Dalmaţiei, Croaţiei, Ramei, Serbiei, Galiţiei și Lodomeriei, deapururea. Precum se cuvine demnităţii
regale de a frânge cu putere îngâmfarea celor trufași, așa se cade bunătăţii regale de a ușura cu
milostivire apăsările celor umiliţi, de a măsura slujbele celor credincioși și de a împărtăși pe fiecare
după vrednicie din milostivirea sa. Venind așadar toţi credincioșii noștri oaspeţi teutoni din
Transilvania și căzând cu umilinţă la picioarele majestăţii noastre și plângându-se ne-au arătat că ar fi
căzut cu totul din libertatea cu care au fost chemaţi de prea evlaviosul rege Geza, bunicul nostru și
dacă majestatea noastră regală nu deschide spre dânșii ochii cu obișnuita sa bunătate, aflându-se cu
totul săraci, nu ar putea face majestăţii regale nicio slujbă.
Așadar noi, plecându-ne urechile cu obișnuita bunătate spre plângerile lor drepte, vrem să se
facă cunoscut celor de faţă și celor viitori că noi, călcând pe cucernicele urme ale înaintașilor noștri și
mișcaţi fiind din adâncul inimii, le-am înnoit libertatea de mai înainte.
Însă în așa fel ca tot poporul începând de la Orăștie până la Baraolt, împreună cu pământul
secuilor din Sepsi și cu pământul Draos să fie un popor, și să se socotească sub un jude, desfiinţându-
se din rădăcină toate comitatele, afară de cel de Sibiu.

5
 Iar comitele Sibiului, oricine va fi, să nu cuteze a orândui [dregător] în sus-zisele comitate,
decât numai dintre cei ce locuiesc între dânșii; și poporul să-l aleagă pe acela care va părea mai
potrivit.
Și nimeni în comitatul Sibiului să nu cuteze a cumpăra [dregătorie] cu bani.
Iar pentru folosul cămării noastre să fie datori a plăti pe an cinci sute de mărci de argint.
Vrem ca nici un stăpân predial sau oricare altul, care se află în hotarele lor, să nu fie scutit de
această dare, afară de cei care se vor bucura de un privilegiu osebit pentru aceasta.
Le mai îngăduim, ca banii pe care vor fi datori precum se știe să ni-i plătească, să nu se
măsoare cu altă măsură decât cu marca de argint, pe care le-a dat-o tatăl nostru Bela, de prea fericită
amintire, adică cu patru fertuni și jumătate, după măsura Sibiului, împreună cu denarul de Colonia, ca
să aibă greutatea fără nicio deosebire.
Iar trimișilor, pe care îi va orândui majestatea regală pentru strângerea acestor bani, să nu
lipsească a le plăti, pe fiecare zi cât vor petrece acolo, câte trei lotoni pentru cheltuielile lor.
Vor trimite cinci sute de ostași în expediţiile regale în cuprinsul graniţelor regatului și peste
graniţă o sută, dar regele va merge în persoană; iar dacă el va trimite pe un iobag al său în afara
regatului sau spre ajutorul unui prieten al său, sau în treburile proprii, ei vor fi datori a-i trimite numai
cincizeci de ostași. Nici regele nu va putea să ceară mai mulţi, nici ei nu vor fi datori a trimite.
Pe preoţii lor să și-i aleagă liber, pe cei aleși să-i înfăţișeze [spre întărire] și să le plătească
dijmele și în toate drepturile bisericești să răspundă faţă de ei după obiceiul vechi.
Voim și poruncim cu tărie, ca pe dânșii să nu-i judece nimeni, decât noi sau comitele de Sibiu,
pe care îl vom așeza noi la locul și la timpul său. Dar sub orice jude se vor afla, să fie judecaţi numai
după dreptul obișnuielnic și nimeni să nu cuteze a-i chema înaintea noastră, afară de atunci când
pricina lor nu s-ar putea hotârî în faţa judelui lor.
Iar afară de cele mai sus-zise, le-am dat pădurea românilor și a pecenegilor, dimpreună cu
apele, ca să le folosească împreună cu sus-numiţii români și pecenegi și să nu fie datori a face nicio
slujbă pentru aceasta, bucurându-se de mai sus-zisa libertate.
Apoi le-am mai îngăduit să aibă o singură pecete, care să fie cunoscută de noi și de magnaţii
noștri în chip lămurit.
Iar dacă vreunul dintre dânșii ar vrea să se judece cu cineva în vreo pricină bănească, să nu
poată întrebuinţa alţi martori înaintea judelui, decât oameni care se află între hotarele lor, noi scutindu-
i pe ei de orice jurisdicţie [străină].
Și le dăm tuturor dreptul de a lua sare măruntă, după vechea libertate, în jurul sărbătorii
fericitului Gheorghe11 opt zile, în jurul sărbătorii fericitului rege Ștefan12 opt și în jurul sărbătorii
fericitului Martin13 de asemenea opt zile.
Tot așa le dăm dreptul, afară de cele mai sus zise, ca niciun vameș să nu cuteze a-i împiedica
nici la dus, nici la întors.
Iar pădurea cu tot ce ţine de ea și folosirea apelor cu toate vadurile lor, care ţin numai de
dreptul de danie al regelui, le dăm tuturor, atât săracilor cât și bogaţilor, ca să le folosească liber.
Voim însă și poruncim cu puterea noastră regală ca nimeni dintre iobagii noștri să nu cuteze a
cere de la majestatea regală vreun sat sau vreun prediu; iar dacă ar cere cineva, ei să se poată împotrivi
în temeiul libertăţii ce le-am hărăzit-o.
Am mai poruncit pomeniţilor noștri credincioși că, dacă se va întâmpla ca să venim noi în
expediţie la dânșii, ei să fie datori a da numai trei găzduiri pentru noi, iar dacă se va trimite, în
treburile regelui, voievodul la dânșii sau prin ţara lor, să nu lipsească a da două găzduiri, una când va
intra și alta când va ieși.
Mai adăugăm la mai sus numitele drepturi, ca negustorii lor să poată merge și întoarce liberi și
fără vamă oriunde în regatul nostru, folosindu-se cu adevărat de dreptul lor, în faţa majestăţii regale.
Poruncim ca toate târgurile să și le ţină fără să plătească vămi.

11
24 aprilie.
12
20 august.
13
11 martie.

6
 Iar pentru ca cele ce s-au zis mai sus să rămâie trainice și neschimbate în viitor, am întărit
acest act cu puterea peceţii noastre duble. Dat în anul de la întruparea Domnului o mie două sute
douăzeci și patru, iar al domniei noastre douăzeci și unu.

DIPLOMA CAVALERILOR IOANIȚI (1247)

EMISĂ PE DATA DE 2 IUNIE 1247, DIPLOMA ACORDATĂ DE REGELE BELA AL IV- LEA cavalerilor ioaniți este
primul document care surprinde detaliile referitoare la structurile politice și social-economice existente la
sud de Carpați în perioada premergătoare întemeierii statului Țara Românească. În acest act sunt
reflectate intențiile monarhiei ungare de a pune la adăpost regatul Ungariei prin angajarea cavalerilor
ioaniți în acțiuni împotriva tătarilor și în extinderea granițelor sale dincolo de Carpați, în teritoriul
Cumaniei. Actul conține prevederile și condițiile stabilite de rege și de reprezentantul cavalerilor ioaniți
cu privire la statutul teritoriului acordat de rege noilor stăpâni. Deși proiectul nu a fost pus în aplicare,
documentul și informațiile sale sunt esențiale pentru cunoașterea procesului de coagulare a Țării
Românești.

Sursa: Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească, București, 1966, p. 3-11.

În numele sfintei treimi una și nedespărțită, amin. Bela, din mila lui Dumnezeu, regele
Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției, Lodomeriei și Cumaniei deapururea.
Este o cerință a înălțimii regești și o datorie a măririi celor de sus, ca, mai presus de toate, să
vegheze cu atât mai multă grije la sporirea numărului supușilor, cu cât slava lor se înalță mai ales prin
mulțimea poporului supus, căci se știe îndeosebi că puterea, pacea și siguranța tuturor regilor și
regatelor se întemeiază pe tăria acestora. Și încă se mai adaugă pentru o parte nu fără însemnătate din
purtarea de grijă a regelui, ca să-i privească cu mai multă blândețe și să-i dăruiască cu mai mari
binefaceri pe aceștia prin care se nădăjduiește că se va isca și în lumea aceasta folos [mai bogat] și că
regele tuturor regilor va fi mai cucernic lăudat.
Așa dar, mânați de acest gând, după o îndelungată sfătuire cu fruntașii și baronii regatului
nostru, ne-am oprit la această hotărâre luată dimpreună cu venerabilul bărbat Rembald, marele
preceptor al caselor Ospitalierilor din Ierusalim, din părțile de dincoace de mare, cu privire la
repopularea regatului nostru, care prin năvălirea dușmănoasă a neamului numit tătari, a îndurat mare
pagubă, atât prin pierderea bunurilor, cât și prin uciderea locuitorilor, că deoarece acel preceptor în
numele casei Ospitalierilor s-a îndatorat de bună voie, pe sine și casa Ospitalierilor, să ia armele pentru
ajutorarea regatului nostru în vederea apărării credinței creștine, potrivit cu actul scris mai jos, și să ne
dea sfat și ajutor credincios pentru popularea țării noastre, și să se supună și la celelalte îndatoriri ce se
vor arăta îndată în această scrisoare—îi dăm și îi dăruim lui și prin dânsul numitei case, întreaga țară a
Severinului împreună cu munții ce țin de ea și cu toate celelalte ce atârnă de ea, precum și cu cnezatele
lui Ioan și Farcaș până la rîul Olt, afară de pământul cnezatului voievodului Litovoi, pe care îl lăsăm
românilor așa cum l-au stăpânit aceștia și până acum. Totuși [le dăm] în așa fel încât jumătate din toate
foloasele și veniturile și slujbele din întreaga țară a Severinului amintită mai sus, și în cnezatele numite
mai sus, să o păstrăm pe seama noastră și a urmașilor noștri, cealaltă jumătate căzând în folosul casei
pomenite mai sus, afară de bisericile clădite și cele ce se vor clădi în toate țările sus zise, din veniturile
cărora nu păstrăm nimic pe seama noastră—rămânând totuși neatinse cinstea și drepturile
arhiepiscopilor și episcopilor pe care se știe că le au--, lăsând deoparte și toate morile dintre hotarele
țărilor amintite atât cele clădite cât și cele ce se vor clădi—în afară de cele din țara Litua—, precum și
toate clădirile și semănăturile făcute cu cheltuiala fraților zisei case, și fânețele și pășunile pentru vitele
și oile lor, și pescăriile care sunt acum în ființă sau care se vor face de către dânșii, care toate vrem să
se oprească în întregime în folosul fraților acestora, afară de pescăriile de la Dunăre și iazurile de la
Celeiu pe care le păstrăm împreună pe seama noastră și a lor. Și mai îngăduim ca jumătate din toate
veniturile și foloasele ce se vor strânge pe seama regelui de la românii ce locuiesc în țara Litua—în
afară de țara Hațegului cu cele ce țin de dânsa—să le culeagă sus zisa casă.
Mai voim ca amintiții români să ajute pe sus-zișii frați cu mijloacele lor ostășești întru
apărarea țării și înfrângerea și pedepsirea atacurilor ce ni s-ar aduce de către străini, iar din partea lor

7
acești frați să fie datori la prilejuri asemănătoare să le dea lor sprijin și ajutor, pe cât le va sta în
putință.
Pe lângă acestea, din sarea ce le-am îngăduit, să ducă în chip îndestulător spre folosința acestei
țări și a părților dinspre Bulgaria, Grecia și Cumania, din orice ocnă din Transilvania de unde vor
putea mai ușor să o scoată cu cheltuiala dimpreună a noastră și a lor, fără atingerea întru nimic a
dreptului episcopal; tot astfel și din banii care vor umbla acolo din voința regelui și hotărârea
preceptorului acestei case, ce va fi în slujbă în acea vreme, jumătate o păstrăm pe seama noastră,
precum s-a spus mai sus și despre celelalte venituri, cealaltă jumătate având a fi îndreptată spre folosul
zisei case, fără atingerea drepturilor bisericilor.
De asemenea, rânduielile pe care le va fi hărăzit zisa casă nobililor și altora venind din alte
părți să locuiască în ținuturile amintite, atât în privința libertăților lor cât și a judecăților, precum și
hotărârile judecătorești pe care le vor fi rostit împotriva acelora, le vom încuviința și întări—fără
atingerea părții noastre din folosințele ieșind de acolo—cu acest adaos că de se va rosti o osândă [într-
o pricină de] vărsare de sânge împotriva mai marilor țării [aceleia], și ei se vor simți nedreptățiți, să
poată face apel la curtea noastră.
Mai adăugăm că dacă ar veni vreo oaste asupra regatului nostru—de care lucru să ne ferească
Dumnezeu—a cincea parte din ostașii țării amintite să fie datori a veni în oastea noastră și a porni la
război pentru apărarea țării noastre.
Iar dacă vom îndrepta oaste spre Bulgaria, Grecia și Cumania, va purcede a treia parte din cei
în stare a merge la război, și din prada de război atât din cea mișcătoare cât și din cea nemișcătoare,
numita casă își va primi partea sa după numărul ostașilor din Țara Severinului precum și a armelor lor.
Pe lângă aceasta, am dăruit amintitului preceptor și printr-însul casei Ospitalierilor toată
Cumania, de la rîul Olt și munții Transilvaniei sub aceleași îndatoriri ce sunt arătate mai sus cu privire
la țara Severinului—în afară de țara lui Seneslau, voievodul românilor, pe care le-am lăsat-o acelora,
așa cum au stăpânit-o și până acum—și întru totul sub acele îndatoriri, rânduite mai sus, cu privire la
țara Litua.
Însă nu vrem să trecem cu vederea acest lucru, că de la intrarea [în stăpânire] a des
pomeniților frați, timp de douăzeci și cinci de ani, numita casă va strânge toate veniturile țării
Cumaniei în întregime, afară de cele din sus amintita țară a lui Seneslau, din care vor avea numai
jumătate din venituri și foloase.
Iar de atunci încolo, jumătate din toate veniturile, foloasele și slujbele, încuviințate și jurate de
înălțimea regală, vor fi plătite vistieriei regale de către frații acelei case așa fel, ca din cinci în cinci
ani, trimisul nostru osebit să fie dator a socoti veniturile, foloasele și slujbele ce vin de acolo. Iar
cheltuielile ce se vor face cu paza cetăților sau întăriturilor să se poarte împreună de noi și de acei frați,
în afară de alte condiții din partea noastră și excepții din partea Ospitalierilor, privind țara Cumaniei,
ca de pildă cele cu privire la biserici, mori și toate celelalte care s-au arătat fiecare în parte în legătură
cu Severinul.
La ridicarea cetăților în amintita țară a Cumaniei, precum și la apărarea țării Cumaniei
împotriva oricăror dușmani, vom sta în ajutorul fraților cu sfatul și cu puterea, când va fi nevoie și
când vom fi chemați de acești frați, mergând chiar în persoană, de nu vom fi opriți în loc de alte
piedici.
Le mai dăruim lor un pământ de patru sute de pluguri în Feketig sau în alt loc în Transilvania
și vom împlini acest număr unde vom crede a fi mai de folos numiților frați, la intrarea în țara
Cumaniei sau în Severin, iar pentru această danie vom da o scrisoare deosebită.
În sfârșit, pentru ca această casă a Ospitalierilor să-și poată aduce cu mai mare ușurință pe
mare ceea ce îi va trebui spre folosul țării noastre și al ei, i-am dăruit cetatea Scardona de lângă mare
cu toate cele ce țin de ea și drepturile ce o privesc, precum și moșia Peszath în hotarele sale și cu
folosințele sale, așa cum a stăpânit-o prea iubitul nostru frate de fericită amintire, regele Coloman, și
așa cum se știe că țin de această moșie, fără a se atinge de drepturile bisericilor din ele.
Pe lângă acestea, am dăruit sus-numiților frați pământul Woila ce se află lângă Dunăre, nu
departe de Semlin, pământ pe care l-am scos de sub atârnarea cetății Caraș împreună cu toate foloasele
și cele ce țin de el, așa cum l-a stăpânit ca bun de veci Nicolae, fratele lui Ugolin.
Iar des numitul preceptor, pentru daniile noastre pe care le facem sau le-am făcut din pricinile
de mai jos amintite, s-a legat limpede și deslușit în numele zisei case să ia armele împotriva tuturor
păgânilor de orice neam ar fi, precum și împotriva bulgarilor și chiar împotriva altor schismatici, dacă

8
ar încerca să năvălească în regat sau în hotarele regatului [și] să aducă de îndată în regatul nostru spre
slujba noastră și a regatului nostru o sută de frați bine și potrivit înzestrați cu arme ostășești și cai [de
luptă].
Dar împotriva unei oști creștine ce ar voi să pătrundă în regatul nostru s-a legat în numele
casei să dea cincizeci de frați înarmați spre paza și apărarea cetăților și întăriturilor de la hotare,
precum sunt Pojon, Moson, Sopron, Cetatea de Fier, Cetatea Nouă și chiar mai puțin ori unde va voi
regele să-i așeze, și șaizeci [de frați înarmați] împotriva tătarilor, dacă s-ar întâmpla ca aceștia să intre
în regatul nostru, de care lucru să ferească Dumnezeu; tuturor acestora câtă vreme sunt în paza
cetăților și a întăriturilor, li se vor plăti cele trebuitoare din veniturile regale.
S-a mai adăugat în numele casei ca preceptorul sau magistrul care va fi trimis de peste mare
sau din alt loc pentru cârmuirea caselor în ființă atunci în regatul nostru, va fi dator la sosirea sa să
făgăduiască, jurând după datina ordinului său, că va pune să se păstreze întru totul credința regelui și
regatului și că atât el cât și ai săi vor ține fără înșelăciune toate și fiecare din cele spuse mai sus, și că
va avea grijă și se va strădui să împoporeze nu numai zisele ținuturi, dar și alte ținuturi ale regatului
nostru, și că nu-i va primi pe țăranii din regatul nostru, de orice stare și neam ar fi, și pe sașii și
teutonii din regatul nostru, să se așeze în ținuturile sus-numite decât cu o îngăduință regească osebită.
S-a mai adăugat de noi, și s-a primit de preceptor în numele amintitei case că, dacă s-ar
întâmpla ca cele de mai sus sau vreunele sau ceva din cele la care s-a legat și și-a îndatorat casa
suspomenitul preceptor sau magistru, să nu fie ținute în seamă de acesta sau de alt preceptor sau
magistru pe atunci în sujbă, și după a treia punere în vedere solemnă nu s-ar îngriji de îndreptare—și
marele magistru de peste mare, încunoștiințat după cum se cuvine din partea regelui de acest lucru,
încă n-ar îndrepta timp de un an de la facerea încunoștiințării ceea ce s-a trecut cu vederea sau nu s-a
împlinit de către zisul preceptor sau magistru în slujbă în acel timp—atunci judecata regească va primi
o despăgubire sau pedeapsă [asupra acelora] prin luarea din veniturile lor sau în alt chip, potrivit cu
bunul plac al voinței sale după mărimea și felul greșelii.
Așa dar, pentru ca toate și fiecare din cele citite înaintea noastră și a nobililor noștri—și pe
care noi dându-ne credința și întinzând dreapta noastră regală, am făgăduit să le păzim neatinse și să
punem să se păzească cât timp vor dăinui îndatoririle luate din partea sus zisei case—să dobândească
puterea unei întăriri veșnice, întrucât ține de noi, am dat scrisoarea de față întărită cu bula noastră de
aur și am poruncit ca numitul preceptor în numele amintitei case a Ospitalierilor să fie pus în stăpânire
de fapt a celor de mai sus, în temeiul autorității regale, de către iubitul și credinciosul nostru Achile
prepozitul de Alba, vice cancelarul curții noastre.
Dat de mâna cinstitului părinte Benedict arhiepiscopul de Calocea și cancelar al curții noastre.
Venerabilul părinte Ștefan [fiind] arhiepiscop de Strigoniu, episcopii Bartolomeu de Pecs, Ștefan de
Zagreb, Vasile de Cenad, Ponsa al Bosniei, Artolf de Győr, Zaland de Vesprim, Vincențiu de Oradea,
Reimond de Vaț, Gal al Transilvaniei, Lampert de Agria, păstorind cu bine bisericile lui Dumnezeu;
Rectislau ilustrul duce al Galiției și ban a toată Slavonia, Ștefan comite palatin, Laurențiu voievodul
Transilvaniei, Dionisie marele vistier și comite de Pojon, Roland judele curții noastre, Mauriciu
marele stolnic și comite de Nitra, Chak marele comis și comite de Sopron, Baghin marele paharnic și
comite de Bana, comiții Pavel de Solnoc, Benedict de Moson, Nicoale de Zala, alt Nicolae de Cetatea
de Fier, Henrich de Somoghy, Severit de Alba și mulți alții, ținând comitatele și dregătoriile regatului
nostru.
În anul de la întruparea domnului o mie două sute patruzeci și șapte, în a patra zi a nonelor lui
iunie, în anul domniei noastre al doisprezecelea.

PRIVILEGIUL OASPEȚILOR DIN CRICĂU ȘI IGHIU (1266)

REGELE TÂNĂR ȘTEFAN CONFERĂ PRIN ACEST ACT ANUMITE SCUTIRI DE SARCINI fiscale, adică de
obligația de găzduire a voievodului Transilvaniei, eliberându-i totodată de constrângerea de a se supune
judecăților acestor autorități. Textul este important prin detaliile pe care le oferă cu privire la procesul de
acordarea a statutului privilegiat unor comunități ardelene de oaspeți.

9
 Sursa: Documente privind istoria României, Veacul XIII C. Transilvania vol. II (1251-1300), București,
1952, p. 79-80.

Ștefan, din mila lui Dumnezeu, regele cel tânăr al Ungariei, duce al Transilvaniei și domn al
cumanilor, tuturor celor ce vor vedea scrisoarea de față, mântuire întru mântuitorul tuturor. Printre
celelalte însușiri și podoabe regale, milostivirea, această maică a virtuților, împodobește tronul regilor
observând cu chibzuință și ajutând cu bunătate nevoile celor apăsați, căci atunci când prin îngrijirea
cârmuirii regale se ridică sarcinile de pe umerii lor, sporește numărul supușilor, crește dragostea și
râvna lor de a sluji cu înflăcărată credință și se stârnește credința lor.
Drept aceea, prin rândurile de față voim să ajungă la cunoștința tuturor, că deoarece oaspeții
noștri din Cricău și Ighiu se plâng că sunt foarte păgubiți prin necurmatele găzduiri la ei ale
voievodului Transilvaniei, care e în slujbă și ne-au împuiat urechile cu desele lor plângeri cum că vice-
judele voievodului care se află în slujbă îi silește să stea la judecată înaintea sa și de multe ori îi pune
la munci istovitoare și chiar voievodul, în ciuda scutirii date lor când ei au vreo pricină între dânșii, îi
cheamă la cercetare în fața sa și le pricinuiește pagube și îi încarcă cu munci. Noi, binevoind să le
ascultăm plângerile și plecându-ne la dreptele lor cereri, le-am făcut cu privire la cele de mai sus
binele care se arată mai departe.
Vrem așadar și dăm oaspeților noștri în chip nestrămutat privilegiul ca niciun voievod al
Transilvaniei, de acum sau din viitor, să nu mai trebuiască sau să mai cuteze a se găzdui la ei, afară de
împrejurarea deosebită când—Doamne ferește—vreo nenorocire grea și grabnică ar amenința regatul
nostru, când, din pricina nevoii neîntârziate, voievodul a cărui datorie e să vegheze cu grija cuvenită la
apărarea și ajutorarea țării noastre, a Transilvaniei, trebuie să se găzduiască la sus pomeniții noștri
oaspeți, împrejurare în care sosirea lui le aduce sus numiților oaspeți ajutor și ocrotire și în acest caz ei
vor fi datori să-l găzduiască bucuros și cu dărnicie pe voievod, când va sosi la ei.
Afară de aceasta mai voim ca voievodul de acum sau cei viitori să nu aibă voie să judece pe
sus numiții noștri oaspeți când aceștia, din cine știe ce pricină, se vor judeca între dânșii, ci numai dacă
sau vor chema ei pe vreun străin la judecata voievodului sau vreun străin îi va chema pe ei la judecată
în fața voievodului. Vice-voievodul în nicio împrejurare nu va putea judeca pe numiții oaspeți ai
noștri. Pe lângă aceasta, deoarece oaspeții noștri pomeniți mai sus nu au pământ deajuns pentru
plugărie și pentru trebuințele lor, le-am dăruit un pământ al cetății noastre Alba, ce ține de dreptul
nostru de danie, pământ pustiu, numit Gyvmurd ca să-l stăpânească deplin drept pe veci.
Și le-am hărăzit acest pământ cu toate folosințele și cele ce țin de el, între hotarele și marginile
în care fusese hotărnicit mai înainte, întărind ridicările de semne de hotar pe care oamenii noștri:
comitele Paul, fratele lui Andrei, comite de Geoagiu și Lewe iobag al cetății de Alba le-au ridicat din
porunca noastră pe pământul pomenit în chip drept și chibzuit, de față fiind și iobagii cetății [...] 14. Cu
privire la dijmele ce trebuiesc plătite chiar după datina sașilor și la alegerea parohilor, și la darea
generală de care se spune în privilegiul prea iubitului nostru părinte că ei sunt scutiți și cu privire la
alte hotărâri și drepturi rânduite în privilegiul preaiubitului nostru părinte oaspeților noștri sus numiți,
le îngăduim în chip deosebit să fie datori a veni sub steagul nostru cu patru ostași în zale, bine pregătiți
și cuviincios împodobiți, împreună cu tot atâția cai buni și acoperiți și cu două corturi fiind datori,
după cum am văzut că se spune limpede și deslușit în privilegiul tatălui nostru, a veni (să slujească
împreună) cu cavalerii noștri, iar nu în tovărășia baronilor noștri.
Pentru ca, așadar, această îngăduință și rânduială sau danie a noastră să capete puterea veșnicei
dăinuiri și în cursul vremii să nu poată fi zădărnicită sau stricată cumva, am dat sus numiților noștri
oaspeți din Cricău și Ighiu scrisoarea de față întărită cu puterea dublei noastre peceți.
Dat de mâna magistrului Lodomer iubitul și credinciosul vice-cancelar al curții noastre, în anul
Domnului o mie două sute șase zeci și șase.

CONFIRMAREA PRIVILEGIULUI SLUJITORILOR REGALI (SERVIENTES REGIS)

(1267)

ÎN 1267, REGELE BELA AL IV-LEA ÎMPREUNĂ CU FIII SĂI, ȘTEFAN ȘI BELA EMITEAU un nou privilegiu prin
care se statuau drepturile și obligațiile categoriei de slujitori regali (servientes regis). Stipulațiile acestui

14
Lacună în textul publicat.

10
 act ne ajută să întrevedem etapele consolidării categoriei nobililor și raporturile sale cu regalitatea, detalii
cu privire la slujba militară, scutirea de obligațiile de găzduire și precizări referitoare la moștenirea
posesiunilor nobiliare. Atrage atenția precizarea referitoare la așezările pe care au fost adunați oameni,
întemeiate pe domeniul regal, cărora li se neagă statutul de oaspeți liberi, fiind vorba probabil de
colonizări interne, efectuate cu locuitorii din interiorul granițelor regatului.

Sursa: Documente privind istoria României, Veacul XIII C. Transilvania vol. II (1251-1300), București,
1952, p. 92-84.

Noi Bela, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei și Ștefan, din aceeași milă, regele cel tânăr
al ungurilor și duce al Transilvaniei și Bela cel tânăr duce al întregii Slavonii, aducem la cunoștința
tuturor celor ce vor vedea scrisoarea de față, că toți nobilii regatului Ungariei, ce se numesc slujitori15
regali, înfățișându-se înaintea noastră, ne-au cerut cu smerenie și supunere să binevoim a-i lăsa în
libertățile ce le-au fost statornicite și le-au fost date de sfântul rege Ștefan, pentru ca ei să se simtă
datori a ne sluji cu atât mai mare credință și dragoste nouă și coroanei, cu cât îi vom înzestra cu
libertăți mai mulțumitoare. Socotind că cererile și stăruințele lor sunt drepte și legiuite, am hotărât, cu
sfatul și încuviințarea baronilor noștri, să le luăm în seamă, înțelegând că prin aceasta trebuie să se
vegheze la o mai bună stare a regatului nostru.
Așadar hotărâm ca dările sau plățile pentru cămara noastră regală sau sub orice alt cuvânt, să
nu se ceară nicicând de la oamenii16 nobililor și nici hrană și nici să nu fie supărați, de noi sau de alții,
sub cuvânt de găzduire.
Tot astfel voim ca toate pământurile cetăților sau ale udvornicilor, pământuri pe care au fost
așezați17 oameni în numele nostru sau al reginei, să fie înapoiate cetăților și udvornicilor și satele
acelea nu trebuie să se bucure de numele privilegiat al oaspeților liberi.
De asemenea, am poruncit ca nici un nobil să nu poată fi luat în prinsoare, închis și osândit de
către noi în persoana sau în bunurile sale pentru o pâră răuvoitoare18, fără rostirea judecății19, ci tras în
judecată în fața baronilor, să fie judecat fără mânie, ură sau părtinire, păzindu-se rânduiala dreptului.
De asemenea, am mai îngăduit ca nobilii, după ce vor fi cerut și vor fi primit încuviințarea, să
fie slobozi de a se duce la oricare dintre noi, fără ca pentru aceasta să li se pustiască moșiile20.
De asemenea, mai dorim ca pământurile nobililor, pe care oamenii satelor noastre slobode sau
ale reginei sau udvornicii ori oamenii cetăților le vor fi luat cu vreun prilej oarecare și le țin în
stăpânirea lor, să le fie înapoiate numiților nobili, după mărturia21 și dovada a doi dintre baronii noștri,
cărora noi și pomeniții nobili am hotărât că trebuie să li se dea crezare.
Tot astfel mai hotărâm ca, dacă vreunul din nobili s-ar întâmpla să moară fără moștenitor,
moșiile și bunurile lui să nu fie înstrăinate între timp, nici dăruite cuiva, ori date sau lăsate pe veci,
până ce rudele și neamurile celui răposat nu vor fi chemate în fața noastră și până ce în fața acestora și
a baronilor noștri nu se va fi hotărât asupra acestor (bunuri), după cum va cere rânduiala dreptului. Iar
între timp rudele și neamurile celui mort vor trebui să țină în păstrare moșiile și bunurile răposatului.
De asemenea, mai hotărâm că, dacă se va întâmpla ca noi să pornim război pentru a lua sau
cuceri țări și domnii (străine), nu vom lua pe nobili la oaste fără voia lor, decât cei care vor voi să
meargă de bunăvoie ori pe cheltuiala noastră și nici nu-i vom sili câtuși de puțin să meargă fără voia
lor în ajutorul chiar al fiilor noștri sau al altora.
De asemenea, am mai hotărât ca în fiecare an la sărbătoarea sfântului rege, unul din noi va
trebui să vină la Alba (Regală) și din fiecare comitat vor trebui să se adune acolo câte doi sau trei
nobili, pentru ca în fața lor să se facă dreptate tuturor celor ce au vreo plângere cu privire la toate
pagubele și vătămările ce le-au fost aduse și pricinuite de orișicine.
De asemenea, dacă un nobil, neavând moștenitori, va fi murit la oaste, moșiile lui, în orice
chip vor fi fost dobândite, nu vor trece în mâinile regelui, ci vor trebui să fie lăsate rudelor sau

15
servientes
16
populis.
17
sunt congregati.
18
propter malam suggestionem.
19
Sine strepitu iudicii.
20
possessiones.
21
secundum fidem.

11
neamului celui mort în luptă și anume astfel ca moșiile lui ereditare22, să rămână rudelor sale, iar cele
cumpărate sau dobândite de el să se lase aceluia căruia a dorit să le dea răposatul pe când era în viață.
De asemenea, pricinile nobililor trebuiesc hotărâte fără jalbe23.
Iar noi îi vom păstra pe susnumiții nobili în toate aceste libertăți și în celelalte ce le-au fost
orânduite de sfântul rege Ștefan și îi vom ține fără vreo știrbire. Așa să ne ajute Dumnezeu și sfânta
evanghelie și lemnul dătător de viață al crucii domnului!
Iar dacă în viitor vreunul dintre noi va călca—Doamne ferește—așezământul de față și
libertățile date de sfântul rege Ștefan, domnul arhiepiscop de Strigoniu să-l silească prin pedepse
bisericești, să păzească neclintit cele de mai sus, așa după cum ne-am legat la aceasta printr-o
făgăduință asemănătoare24. Iar pentru ca această hotărâre a noastră să aibă puterea veșnicei trăinicii,
am poruncit ca această scrisoare să le fie întărită cu pecețile noastre.
Dat în anul domnului o mie două sute șasezeci și șapte.

CONFIRMAREA PRIVILEGIILOR NOBILILOR DIN REGATUL UNGARIEI (1291)

ÎN 22 FEBRUARIE 1291, REGELE ANDREI AL III-LEA CONFIRMA PRIVILEGIILE SOCIALE, și politice ale
stărilor privilegiate ale regatului. Decretul respectiv cuprinde reglementări privind o sferă largă de
aspecte ale relațiilor politice și juridice între regalitate, baroni, nobili. Este de remarcat că toate
prevederile referitoare la nobilii regatului se aplică în mod similar acelor sași din Transilvania, care
stăpâneau moșii și se purtau asemenea nobililor.

Sursa: Documente privind istoria României, Veacul XIII C. Transilvania vol. II (1251-1300), București,
1952, p. 361-365.

Andrei, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției,
Lodomeriei, Cumaniei și Bulgariei, tuturor credincioșilor lui Hristos care vor vedea scrisoarea de față
mântuire întru mântuitorul tuturor. Prin rândurile acestea voim să ajungă la cunoștința tuturor, atât a
celor de acum cât și a celor viitori că, după ce în anul Domnului o mie două sute nouăzeci prin voința
și consimțământul venerabililor părinți arhiepiscopi și episcopi, a baronilor, a fruntașilor și a tuturor
nobililor regatului nostru, am fost încoronați prin voia lui Dumnezeu, la Alba25, în biserica noastră
catedrală și potrivit cu dreptul și ordinea nașterii am urmat la cârma regatului, ținându-se adunare
obștească la Buda veche am făgăduit să păstrăm neclintit cu credință nestrămutată drepturile nobililor
regatului nostru, date și hărăzite de sfinții noștri înaintași, care se arată în articolele mai jos scrise.
Adică mai întâi să păstrăm toate drepturile bisericilor asupra moșiilor, târgurilor, dărilor și
celorlalte care le-au fost date și hărăzite bisericilor de către sfinții regi sau ceilalți regi înaintași ai
noștri, sau de către alți locuitori ai regatului nostru și să restituim în întregime toate cele ce au fost
luate de la biserici.
De asemenea nu vom dărui pe veci niciun comitat din regatul nostru bisericilor, sau prelaților
lor, baronilor sau oricăror nobili sau oricui, urmând în aceasta, după măsura și putința noastră, pilda
sfinților înaintași ai noștri, străluciții regi ai Ungariei.
Mai făgăduim că nicidecum nu vom dărui dregătoriile sau comitatele regatului nostru sau
cetățile sale nici străinilor, oaspeților, sau păgânilor, nici nenobililor și nici celor care au pricinuit în
repetate rânduri vătămări regatului nostru și nici nu le vom da voie să ia parte la sfaturile noastre.
Nici nu vom îngădui ca baronii să-și arendeze slujbele lor pentru o sumă oarecare de bani și
nici nu vom răbda ca să treacă unor locțiitori nenobili sarcina lor sau judecata în comitate. 26

22
possessiones hereditaria.
23
sine petitionibus.
24
pari voto.
25
Alba Regală, orașul Székesfehérvár.
26
judicatus in parochia.

12
 De asemenea nimeni să nu poată fi citat în fața comiților curiali sau a vicecomiților fără
mărturia capitlurilor sau a conventelor și nici comitele să nu cuteze a primi să judece sau a judeca fără
a lua parte patru nobili numiți.
De asemenea nu nimicim întru nimic daniile făcute de Bela și Ștefan, străluciții regi ai
Ungariei de fericită pomenire, care cu ajutorul dreptății au cârmuit regatul Ungariei cu bune și
prielnice urmări și s-au slujit totdeauna de sfaturi sănătoase.
Nu uităm nici faptul că, deoarece regele Ladislau, vărul nostru, a fost pus în domnie la o vârstă
fragedă și tătarii [...]27 au năvălit adesea în regatul Ungariei, iar părinții și frații unor nobili ai regatului
nostru au fost uciși în apărarea regatului, noi, potrivit sfatului arhiepiscopilor, episcopilor și sfetnicilor
noștri delegați ai regatului, vom păstra daniile făcute lor în chip drept și legiuit de către acel rege
Ladislau pentru vrednicele lor slujbe.
Însă daniile necuvenite și nedrepte făcute în timpul acestui rege Ladislau le vom retrage tot
după sfatul acelora, arătând însă că vom lăsa, până la sărbătoarea apropiată a sfântului rege Ștefan,
daniile făcute de acest rege Ladislau acelora cărora le-au fost date. Se exceptează drepturile regale ca:
cetăți, predii, orașe, oaspeți și udvornici, pe care toți și fiecare în parte întrucât le dețin sau le-au
deținut, ne-au făgăduit și s-au legat să ni le înapoieze și să ni le restituie.
De asemenea, vom numi pe palatin, pe marele vistier, pe vice-cancelar și pe judele curții din
sfatul nobililor regatului nostru, potrivit cu vechiul obicei al regatului. Se păstrează totuși dreptul și
privilegiul bisericii din Alba, pe care îl are și se știe că l-a avut din vechime biserica noastră din Alba
asupra acestei vice-cancelarii a noastre.
De asemenea, dacă vreo putere din afară ar ajunge să năvălească asupra regatului nostru sau
dacă vreo parte sau vreo provincie a regatului s-ar sustrage supunerii sau autorității regale și a
regatului, sau ar voi să se înstrăineze într-un chip oarecare, [atunci] nobilii regatului nostru și sașii din
Transilvania ce dețin predii și se poartă după obiceiul nobililor, vor fi datori să se alăture nouă și să ne
stea într-ajutor. Dar dacă am voi să pornim la ocuparea vreunei țări din afară să nu fie ținuți să
pornească [cu noi] decât cu plata dată de majestatea noastră, deslușindu-se că nobilii regatului nostru
și pomeniții sași ai regatului din țara Transilvaniei28 să nu fie ținuți a merge cu sila și fără voie cu
vreunul din baronii noștri pentru treburi sau pricini lăuntrice fie din afară ale regatului nostru fără plată
și fără prezența noastră.
De asemenea, nu vom pune să se ia nici o dare sau găleată sau să se ceară găzduire29 de la
nobilii aceștia și de la sașii numiți mai sus și de la oamenii lor; și nici nu voim să se ceară de la ei ceva
pentru venitul cămării noastre30 sau sub orice cuvânt. Și de vom voi să facem să umble moneda noastră
în regatul nostru, [atunci] în fiecare provincie patru oameni buni împreună cu comitele comitatului vor
face să umble și să se schimbe această monedă a noastră. Nu vom îngădui să se facă nici [o scădere] a
acestei monede a noastre în regatul nostru.
De asemenea, dacă palatinul nostru va porni în regatul nostru să facă judecată, în orice
provincie trebuie să meargă patru judecători delegați împreună cu comitele comitatului ca să judece. Și
drepturile ce-i revin din judecăți comitelui vrem să i se plătească acestui comite pe deplin. Dacă însă
palatinul ar avea de gând să purceadă fără dreptate, aceiași patru oameni împreună cu comitele lor să
fie datori să-l împiedice și să ne aducă lucrul la cunoștință.
De asemenea am mai hotărât ca oamenii arhiepiscopilor, episcopilor și ai bisericilor
privilegiate să nu poată fi judecați în pricini lumești de nici un alt judecător în afară de persoana
noastră și ca niciun judecător arhiepiscopal, în târgurile sau în satele pomeniților arhiepiscopi, să nu
poată judeca pe nobilii regatului nostru și pe oamenii lor. Și nici pe oaspeții din satele libere, adică
acelea ale regelui sau reginei, să nu-i poată judeca nobilii regatului nostru.
De asemenea oprim cu hotărâre [să se ia] zălog31 din bunurile locuitorilor noștri care se află în
trecere și am pus să fie desființat acest obicei.
32

27
Lacună în textul latin publicat.
28
regni Transilvanie.
29
nullam collectam vel acones aut descensus. Aconis, vadră sau găleată (în sensul de dare).
30
lucrum camere.
31
impignorationes.
32
transeuntes, aflați în călătorie.

13
 De asemenea să se nimicească cu totul toate vămile puse pe vremea regelui Ladislau. Mai
voim ca în locurile vechi de vamă oamenii nobililor și ai bisericilor să nu plătească vama, ci numai
negustorii care trec dintr-o țară într-alta.
Afară de aceasta să se dărâme cu desăvârșire turnurile sau întăriturile ridicate deasupra
bisericilor sau înălțate în alte locuri, în scop de vătămare.
De asemenea moșiile târgurile și cetățile oricui, ocupate pe nedrept de niște deținători silnici,
să se restituie și să se înapoieze.
De asemenea, să fie datori a plăti dijmele roadelor potrivit decretelor sfinților regi și anume
astfel: orice nobil sau sas din numărul nobililor să plătească drept dijmă de fiecare plug un fertun, iar
oamenii acestor nobili și sași să plătească de fiecare claie câte o ponderă, iar dijmuitorul nu trebuie să
hotărască dijma singur, ci împreună cu omul comitelui comitatului. Până la sărbătoarea sfântului
Martin aceste dijme să se plătească pe temeiul jurământului oamenilor nobililor, iar după această
sărbătoare să se dea crezare jurământului dijmuitorilor. De asemenea dijmele pe vin să se primească
toamna, în natură, odată cu mustul. Dacă se va amâna sorocul strângerii vinului nou sau al mustului, să
se plătească valoare sau prețul în locul mustului.
De asemenea un privilegiu ce va fi prevăzut cu o bulă de aur va trebui răscumpărat de la
cancelar cu zece mărci de argint sau cu o marcă de aur. Iar dacă va avea pecetea de ceară atârnată, să
se răscumpere de la vice-cancelar cu o marcă de argint și de la notar cu un fertun.
[…]33.
De asemenea, odată, în fiecare an trebuie să se întrunească în adunare la Alba toți baronii și
nobilii regatului nostru [spre a vedea de] starea regatului și a cerceta faptele baronilor, cum s-a purtat
fiecare în comitatul său și cum au păzit drepturile regatului. Și după meritele sau vinile lor, sau faptele
săvârșite, își vor căpăta răsplata sau pedeapsa, chiar în aceeași zi, după judecata noastră și a sfetnicilor
noștri.
De asemenea, am îngăduit ca dacă vreunul dintre nobilii sau sașii mai sus pomeniți ar muri
fără moștenitor, moșiile celui ce moare astfel, fie că sunt din moștenire sau din cumpărare sau
dobândite de el, nu trebuie nicidecum să fie răpite. Dar el să aibă libertatea să le lase la moarte și să le
dăruiască din viață rudelor sale sau oricui ar voi dintre rudele sale sau soției sau chiar bisericilor pentru
mântuirea sufletului său.
De asemenea, dacă unii dintre nobili sau alții vor aduce vătămări [cuiva] și dacă din îndurare
regală se va cuveni sau va trebui să-i cruțăm în ce privește persoana lor, totuși vom face dreptate
deplină celor ce au a se plânge.
De asemenea, dacă un răufăcător, după ce a fost dovedit ca atare în fața vreunui judecător, va
fi fugit, noi nu-l vom primi nicidecum și nici nu-i vom lua apărarea și de asemenea nu vrem și nu
îngăduim ca să i se ia apărarea de către baroni.
Pe lângă aceasta, dacă vreunii din supușii noștri și-au vândut moșiile lor cu sila sau de teamă,
sau chiar nevăzându-le au fost siliți să alcătuiască împotriva lor înșiși acte de vânzare pentru niște prea
puternici dacă cumva o atare silnicie sau înfricoșare s-ar dovedi după lege și după socotință, asemenea
acte să fie socotite zadarnice și fără putere.
De asemenea, să nu aibă voie a intra pe moșiile sus-zișilor nobili sau sași vreun străin sub
cuvântul zestrei sau sfertului cuvenit fetelor, ci moștenitorii celor ce mor sau rudele cele mai apropiate
din neamul lor să le răscumpere după dreapta prețuire, potrivit cu obiceiul regatului nostru.
De asemenea, comitele comitatului […] al regatului nostru nu trebuie să judece pe suszișii sași
din Transilvania decât în trei pricini: pentru furt sau tâlhărie, în privința dijmelor și a monedelor.
De asemenea dacă vreunul dintre ei se va simți nedreptățit de comitele comitatului, să facă
apel și să readucă pricina sa în fața judecății noastre […] cu o sută de oameni, de vor fi jurat mai puțini
sau mai mulți să nu fie datori să plătească decât o ispășire de patruzeci de dinari.
De asemenea, dacă vreunul dintre nobilii sau sașii susziși ar trebui sau s-ar întâmpla să-și
piardă moșiile din cauza fărădelegilor sau nelegiuirilor sale, rudele sau neamurile lui să nu aibă voie să
răscumpere moșia aceasta, ca să nu sufere [de ivirea] unui stăpân străin pe moșiile lor străbune34.

33
Un paragraf ilizibil în original.
34
possessionibus propriis et avitis.

14
 De asemenea voim ca voievodul Transilvaniei să nu aibă nicidecum dreptul de găzduire la
nobilii sau sașii pomeniți din Transilvania și nici banul întregii Slavonii să nu aibă acest drept față de
nobilii din părțile Dravei și nici să-i împovăreze pe nedrept cu ceva.
Pentru ca așa dar, această rânduială a noastră sau mai degrabă această rânduială ce a fost
păzită din cele mai vechi timpuri de către iluștrii regi ai Ungariei înaintașii noștri, să capete tăria unei
veșnice trăinicii, am dat scrisoarea de față întărită cu puterea dublei noastre peceți.
Dată de mâna chibzuitului bărbat, magistrul Teodor prepozit al bisericii noastre din Alba,
iubitul și credinciosul vice-cancelar al curții noastre, în anul Domnului o mie două sute nouăzeci și
unu, în a opta zi înainte de calendele lui martie, în anul întâi al domniei noastre.

OBLIGAȚIILE OASPEȚILOR DIN ȘARD (1295)

ÎN 6 APRILIE 1295, EPISCOPUL PETRU AL TRANSILVANIEI ACORDA SĂTENILOR din Șard, sat al episcopiei de
la Alba Iulia, o diplomă cuprinzând obligațiile și drepturile lor cu privire la cuantumul dărilor, jurisdicția
și cutumele de aplicat în comunitatea lor.

Sursa: Documente privind istoria României, Veacul XIII C. Transilvania vol. II (1251-1300), București,
1952, p. 413-414.

Noi Petru, din milostivirea dumnezeiască, episcopul Transilvaniei, prin scrisoarea de față dăm
de știre tuturor cărora se cuvine că am dat această libertate oamenilor noștri din satul Șard ca în fiecare
an, la sărbătoarea fericitului Martin35 să fie ținuți cu toții să plătească solidar treisprezece mărci de
argint din partea locului ca dare de pământ 36.
De asemenea, sus pomeniții oaspeți ai noștri, care în numitul sat Șard sau pe vreun pământ
oarecare vor fi ridicat vreo clădire sau vor fi plantat vii sau vor fi făcut vreo altă lucrare să le poată
vinde slobod sau să le dăruiască fie în viață, fie la moarte oricui vor voi și chiar dacă pleacă, tot așa să
plece slobod, precum slobod vin, oricând vor voi, după ce vor fi plătit judelui lor de atunci darea
cuvenită pe pământ.
Am mai hotărât să le dăm și privilegiul, ca oricare dintre ei va muri fără moștenitori, să poată
lăsa, testa sau dărui slobod la moarte toate bunurile sale, oricui va voi, după ce ne va fi lăsat nouă un
bou de trei ani.
Afară de aceasta pentru găzduirea37 noastră trebuie să ne dea o dată pe an un bou de cireadă,
un porc și un butoiaș de vin din partea întregului sat, iar de fiecare gospodărie, câte o găină, o câblă de
ovăz și două pâini.
De asemenea pricinile mărunte ivite între ei le va judeca judele lor, însă pricinile mai mari, ca
vărsări de sânge, omor, furt și altele la fel, le va judeca comitele împreună cu judele. Iar din amenzi
două treimi vor reveni comitelui, iar a treia judelui. Iar în ce privește rănile pricinuite sau care se vor
pricinui, adică trebuie socotită vătămarea mai mare sau mai mică după felul sau gradul rănii pricinuite
și de care judecător sau jude se cercetează această vătămare, voim să-i punem să țină datina și obiceiul
Sibiului.
Pe lângă aceasta le-am mai îngăduit ca, atunci când judele lor în slujbă se va arăta cumva
îndărătnic și aspru la aruncare amenzilor sau le-ar pricinui alte neajunsuri prin care s-ar părea că este
știrbită libertatea numiților noștri oameni, acești oameni ai noștri să poată înlătura pe judele lor fără
neajunsul vreunei judecăți și fără a fi împiedicați de teama unei pedepse, numai să ne întrebe pe noi de
acest lucru.

35
6 octombrie.
36
pro terragio.
37
descensus.

15
 În amintirea acestui lucru și spre veșnică tărie am dat scrisoarea de față întărită cu puterea
peceții noastre. Dată în Alba Iulia, în a patra zi a Învierii Domnului, în anul o mie două sute nouăzeci
și cinci.

CONSTITUȚIA REGATULUI UNGARIEI (1298)

HOTĂRÂREA CONSTITUȚIONALĂ EMISĂ ÎN CADRUL ADUNĂRII STĂRILOR, LA PESTA, pe 4 august 1298, în

condițiile tulburărilor din regatul Ungariei, pricinuite de războaiele civile, înfățișează efortul de redresare
a situației prin mobilizarea prelaților și a restului stărilor. Obiectivul așezământului era restabilirea ordinii
prin refacerea autorității regale, grav diminuată prin afirmarea unor grupuri aristocratice antagonice.
Întrucât actul a fost generat de clerici, el reflectă cu limpezime importanța pârghiilor puterii spirituale în
funcționarea structurilor statale medievale.

Sursa: Documente privind istoria României, Veacul XIII C. Transilvania vol. II (1251-1300), București,
1952, p. 443-453.

Constituția întocmită de clerul, baronii și nobilii regatului Ungariei, în timpul încoronării

regelui Andrei al III-lea, are următorul cuprins:
În timpul încoronării lui, ilustrul rege al Ungariei, dacă nu chiar toate stările sau libertățile
regatului Ungariei ținute în vechime, dar unele totuși din aceste libertăți și stări mai de seamă și mai
necesare au fost proclamate printr-un act public și întărite cu pecetea acelui rege. Dar deoarece n-au
fost deloc păzite de oamenii răi și orbiți de lăcomie, mai ivindu-se și deprinderi rele, ele au fost cu
desăvârșire […]38 și înlăturate datorită delăsării regelui; și acesta a făcut să se clatine din toate părțile
regatul Ungariei, iar prin pustiirile felurite și numeroase, pricinuite de samavolnicia baronilor și a altor
puternici ele au fost atât de mult știrbite, încât bisericile și nobilii și alți locuitori ai regatului au ajuns
la ultima sleire în privința lucrurilor și drepturilor lor. Văzând aceasta domnul [nostru] Andrei și-a
plecat urechea milostivirii sale, din îndemnul Sfântului Duh și cu încuviințarea sfatului unor
credincioși ai săi a chemat o adunare generală pentru aceasta, ca prin prelații și fețele bisericești și prin
nobilii acestui regat, înlăturând pe unii baroni, să poată veni cu sfat mai sănătos, după cum se
obișnuiește, în ajutorul acestui regat gata de prăbușire și știrbit de prea grozave pustiiri.
Așadar noi, Ioan, din mila lui Dumnezeu, arhiepiscop de Calocea, cancelar al curții regelui și
episcopii Petru al Transilvaniei, Andrei al Agriei, Toma al Bosniei, Benedict al Vesprimului, Paul al
Pecs-ului, prin reprezentanții lor legiuiți, iar Haab al Vațului, Teodor al Györului, Mihail al
Zagrebului, Emeric al Orăzii, Antoniu al Cenadului, înfățișându-se în persoană, întruniți laolaltă în
biserica fraților minoriți din Pesta în anul 1298, la sărbătoarea sfântului Dominic mărturisitorul,
împreună cu toți nobilii regatului Ungariei, cu toți sașii și cumanii în parte, cu autoritatea și
consimțământul date din partea regelui și a baronilor întregii țări precum și a altora, invocând harul
Sfântului Duh, am început să deliberăm asupra [măsurilor] ce trebuiesc luate pentru binele măririi
regale și al stării întregii țări precum și al fețelor bisericești și al celorlalte stări, hotărând:
Ca pe domnul [nostru] Andrei, coborât dintr-o spiță regească, să-l cinstim ca pe domnul nostru
firesc.
Și pentru ca în persoana lui să poată străluci slava regească după cum cere înălțimea sa, să i se
restituie deopotrivă cu drept deplin toate bunurile regelui și ale reginei pe nedrept ocupate de oricine și
oricum.
Să se restituie drepturile bisericilor și ale nobililor asupra moșiilor, târgurilor, dărilor și
celorlalte [bunuri] ocupate pe nedrept ori de cine și oricând de baroni și de ceilalți ce purced cu
samavolnicie să-și frâneze cu hotărâre jafurile și pustiirile; și pentru relele ce au înfăptuit cu jignirea
majestății regale să se îndrepte spre îndurarea regelui cerând iertare de cele făptuite; și să înceteze cu
desăvârșire de acum încolo jafurile, milogelile, tâlhăriile, cotropirile sau alte feluri de vătămări.
Și cei care, într-un răstimp de trei luni socotite din ziua acestei adunări, nu vor fi restituit
bunurile regelui, ale reginei, ocupate pe nedrept, sau moșiile bisericilor și ale nobililor, târgurile și

38
Lacună în document.

16
dările ținute pe nedrept până acum și nu se vor fi îngrijit să le lase într-un răstimp de trei luni socotite
de la ziua adunării sau cei care, împotriva acestor hotărâri, se vor scula să jefuiască sau să ocupe de
acum înainte moșiile regelui, ale reginei, ale bisericilor sau ale nobililor, să cadă chiar prin această
[faptă] sub osânda excomunicării pe care o rostim de pe acum, prin cele de față, împotriva celor
nedrepți, de care să nu poată fi iertați decât dacă în fața arhiepiscopului de Calocea, și cu învoirea și
consimțământul tuturor episcopilor, după o despăgubire potrivită se pleacă judecății regelui spre a fi
pedepsiți cu pedeapsa cuvenită fiind deposedați prin însuși acest fapt de toate moșiile, ce se atribuie și
se dau celor păgubiți, scoțându-se valoarea pagubelor pricinuite de ei, iar celelalte părți de moșii să
treacă în mâinile regelui, astfel ca moștenitorii lor, lipsiți de partea lor de moștenire din partea
nelegiuirilor părinților, să nu mai trebuiască să fie socotiți printre nobili, rămânând îndepărtați de la
ocupațiile nobililor și mai mult de la intrarea [în rândurile] acestora și de la încheierea oricărui act
legal.
Iar dacă s-ar răscula vreunii dintre aceștia […]39 pe care regele nu îi va putea răpune și pedepsi
cu pedepsele sus pomenite, chemându-și și strângându-și forța țării sale, atunci să fie îngăduit a cere
din altă parte ajutorul cu care să poată înfrânge cruzimea răufăcătorilor.
Iar dacă regele nostru nu și-ar da osteneala să urmărească pe acești răufăcători, și ar îngădui să
fie pedepsiți în chip lăsător, denunțându-se orice privilegiu—dacă cumva are un asemenea
privilegiu—de a nu putea fi excomunicat, să i se interzică de către scaunul roman, prin arhiepiscopul
de Calocea, cu încuviințarea sfatului tuturor prelaților [intrarea în] capela sa, așa după cum s-a legat la
aceasta regele prin scrisoarea sa anume.
Chiar și baronii și ceilalți nobili care se vor fi alăturat acestor osândiți sau vrednici de osândă,
să fie puși sub aceeași pedeapsă.
Și deoarece pentru fărădelegi mai mari trebuie și o pedeapsă mai mare, de aceea episcopii
diecezani în diecezele cărora se va fi încercat asemenea faptă osândită de Dumnezeu și de așezământul
de față, să pună interdicția asupra bisericilor și asupra oamenilor acestor osândiți, și o dată pusă să o
țină atâta timp, până când toate acestea, cu ajutorul regelui, își vor căpăta sfârșitul cuvenit.
De asemenea, întăriturile și cetățuile ridicate din nou fără învoirea regelui, sau cele care au
fost mai înainte, din care se aduc pagube, sau se bănuiește că s-ar pricinui pagube în viitor, sau chiar
cele pentru care moșiile lor nu sunt îndestulătoare și cele mai mici [întărituri], ridicate pe biserici și
mânăstiri, să fie dărâmate fără nici o zăbavă. Iar dacă nu vor fi dărâmate, deținătorii acelor întărituri să
cadă sub pedeapsa excomunicării dată de pe acum. Aceste întărituri să fie distruse de rege, când va
umbla prin țară, sau de către palatinul său, iar pământurile unde se vor găsi cumva de către rege sau de
către palatin că s-au ridicat de ei astfel de întărituri, să treacă în dreptul regal, neîngăduindu-se pentru
ele nici o răscumpărare sau schimb, iar dacă cumva ar aparține altora, să fie restituite adevăraților
stăpâni.
De asemenea, am hotărât ca până în trei luni, socotite de la ziua acestei adunări, tuturor celor
păgubiți, jefuiți sau prădați, să li se dea o despăgubire deplină de către cei ce i-au păgubit și i-au prădat
și să li se restituie [bunurile] furate. Iar dacă aceasta a fost stoarsă prin silnicie, să nu fie ținuți că ar fi
restituit; dar dacă în termenul sus zis nu se vor fi îngrijit [de despăgubire], sau își vor fi dobândit
descărcarea prin samavolnicie, să cadă sub osânda excomunicării dată acum, ca pentru o vină vădită, și
învinuiți de necredință să ajungă sub judecata regelui, bunurile și moșiile […]40 acestora trecând în
vistieria regelui. Numai să i se adeverească regelui, sub mărturia capitlurilor, de către omul regelui
anume trimis pentru aceasta și de patru nobili delegați de el în fiecare provincie pentru cercetarea și
aflarea jafurilor trecute și viitoare, unde se vor fi făcut sau [dacă] s-au făcut aceste pagube. Dacă însă
cei patru nobili din părtinire, din teamă sau primind vreo mituire, ar îndrăzni să nu vrea [să dezvăluie],
sau să dea seama cu strâmbătate despre aceste prădăciuni să cadă prin chiar acest fapt sub
excomunicarea rostită de pe acum și să intre sub judecata regelui, rostindu-se pedeapsa împotriva lui.
Cu privire la jafurile făcute de la vremea adunării încoace, hotărâm și poruncim ca dacă
acestea s-ar dezvălui neîndoios episcopului diecezan printr-o veste sau știre dată de acești delegați,
atunci oricare episcop diecezan să-i excomunice în dieceza sa pe acești păcătoși vrednici de osândă și
să-i arate pe față spre a fi ocoliți de toți cu strășncie.

39
Lacună în document.
40
Lacună în text.

17
 Și dacă un călugăr ar primi la tainele Bisericii pe acești excomunicați sau alții, cum s-a spus
mai sus, fie în viață, fie în moarte, atunci toți cei știuți că țin de acel [ordin] religios să fie lipsiți de
orice ajutor de către toți locuitorii țării. Și oricine dintre locuitorii țării ar da ajutor fraților acelui ordin,
fie rude, fie străini, împotriva acestei hotărâri să cadă prin chiar aceasta sub osânda excomunicării date
acum. Iar regele să lovească cu pedeapsa cuvenită pe acești excomunicați fără vreo judecată, dacă va fi
încredințat de aceasta printr-o relatare; dacă ceilalți nu se vor fi îngrijit de îndeplinirea celor de
trebuință și nu-și vor fi dobândit iertarea fără zăbavă, [el] va îndrepta fărădelegile lor.
Baronii chiar, sau nobilii regatului dacă ar mijloci pentru niște răufăcători, să cadă prin această
[faptă] sub osânda excomunicării date de pe acum.
Mai hotărâm ca, după cum se poruncește ca locuitorii țării să restituie cele ocupate [pe
nedrept], tot așa și regele să fie dator să înapoieze cele ce se știe că aparțin Bisericii și nobililor, iar
dacă nu se va supune, să fie lovit de osânda excomunicării dată de domnul arhiepiscop, cu
consimțământul prelaților.
Iar dacă vreo parte a regatului, sub orice formă sau din orice cauză a fost înstrăinată de vreun
rege, regele să fie dator să o întoarcă la stăpânirea regală, pentru ca regatul Ungariei, să se poată
bucura de întregimea tuturor părților sale cu drept deplin. Dacă, fără o piedică îndreptățită, nu se va fi
îngrijit să îndrepte această stare de lucruri, regele va fi lovit de osânda excomunicării arhiepiscopului
de Calocea, cu încuviințarea prelaților țării.
De asemenea, am hotărât că dacă doi sau mai mulți frați neîmpărțiți între ei și locuind pe
moșiile lor de moștenire și nu de cumpărare, unul din ei care va fi găsit mai de folos și mai destoinic să
fie dator să vină în oastea regelui; iar dacă nu ar veni, să fie datori să vină toți împreună nu la mai
multe judecăți sau sarcini militare afară de una.
De asemenea mai hotărâm pentru o mai bună conducere a curții regale și o mai bună cârmuire
a regatului Ungariei, ca regele să aibă lângă el, din trei în trei luni, pe toți episcopii pe rând, după cum
cere rânduiala, pe unul din sufraganii bisericii de Strigoniu și pe unul din sufraganii bisericii de
Calocea, tot astfel și pe mai toți nobilii regatului pe care i-am ales acum și care vor fi întreținuți cu
lefuri potrivite41 dintr-un fond regal. Iar dacă numitul rege nu va face acest lucru, orice [măsuri] va fi
luat fără consultarea sus numiților, fie că e vorba de danii importante, sau de acordarea de dregătorii,
sau de alte [lucruri] mai importante, să nu se țină.
Mai hotărâm, pentru ca regina Ungariei să se poată bucura de slava datorată înălțimii sale, iar
curtea să-i fie rânduită mai solemn după cum și trebuie, prin acordarea de dregătorii și cinstiri unor
nobili unguri, iar nu unor străini și pentru ca [această] curte a reginei să fie condusă mai potrivit,
regina să fie datoare să țină în jurul ei câțiva baroni aleși de rege, iar veniturile regelui și ale reginei
provenite din dări sau tricesime, să poată fi încasate în întregimea lor.
Mai hotărâm să se desființeze cu desăvârșire toate dările puse din vremea regelui Ladislau și,
oricine ar îndrăzni să rețină ceva din aceste dări desființate, să cadă sub osânda excomunicării și
moșiile sau pământurile unde se cer astfel de [dări] nedrepte să treacă în dreptul regelui.
Mai hotărâm și statornicim, printr-un edict veșnic, ca biserica […] 42 atât prin capetele cât și
prin mădularele sale să se poată bucura de libertățile sale. Mai rânduim drepturile, sau mai bine zis
întărim drepturile rânduite din vechime, ca în timpul vacanței [dregătoriile bisericești], bunurile și
moșiile acestor biserici să nu poată fi ocupate, jefuite și vătămate în parte sau în totul de către rege, sau
de trimisul său și nici de către aceia care își zic „parohiani”. Bunurile episcopului răposat să nu poată
fi luate de rege sau oricare altă persoană […]43 ci să fie întrebuințate în folosul bisericii al cărei prelat
se știe că a fost cel răposat, dacă el a murit fără să lase testament. Dacă însă sănătos la minte a dispus
prin testament de bunurile sale, ele trebuie date în stăpânirea acelora cărora le-au fost lăsate potrivit
testamentului […]44 sau în păstrarea rudelor, slujitorilor sau slujbașilor, episcopului răposat, de
oriunde ar veni. Și dacă vreun „parohian” sau alte persoane particulare ar îndrăzni să se ridice
împotriva acestui așezământ, ceea ce să nu se întâmple, să cadă prin însuși acest fapt sub osânda
excomunicării date acum. Să fie supuși afuriseniei și aceia care vor cuteza să pună dări sau taxe de
orice fel asupra oamenilor bisericii sau nobililor, sau vor porunci să se pună în vreun fel oarecare.

41
congruis stipendiis.
42
Lacună în textul publicat.
43
Lacună în text.
44
Lacună în text.

18
 Iar baronii care nu au drept de patronat asupra mânăstirilor, dacă ar impune o găzduire
samavolnică asupra oamenilor unor biserici unde nu au [nici un] drept și chiar asupra oamenilor
nobililor, să cadă sub osânda excomunicării date de pe acum.
Am mai hotărât […]45 să încredințeze dreptul de judecată a două sau mai multe provincii sau
chiar a uneia unor magnați sau altor persoane, dar toate pricinile să fie trimise la palatin atunci când
purcede la judecată prin provincii, sau atunci când nu judecă [el], la judecătorii parohiali, iar dacă
vreunii ar lua asupra lor judecata în aceste provincii să fie legați prin osânda excomunicării date
acuma.
De asemenea am hotărât ca nobilii să poată sluji oricui după voința lor nesilită. Și dacă vreun
magnat ar sili pe nobili prin silnicie sau putere să-l servească, sau ar păgubi sau ar dăuna pentru
aceasta în persoana sau în bunurile lor […]46, ar veni împotriva acestui așezământ, să cadă prin chiar
aceasta sub osânda excomunicării dată acum. Și dacă regele ar afla de această constrângere a nobililor,
să fie dator să-i urmărească pe acești samavolnici ca să-i lovească cu pedeapsa cuvenită.
Și am mai hotărât ca nici judecătorul curții regale, sau alt judecător să nu îndrăznească să ia în
prinsoare sub cuvântul judecății sau al judecăților pe vreun nobil proprietar47 și dacă ar face aceasta,
prin însuși acest fapt, să fie lipsiți de dregătoria sau dreptul de judecată cu care sunt învestiți. Și am
hotărât ca palatinul să judece, avându-și scaunul de judecată în loc deschis și în mânăstiri și nu în sate
sau cetăți; și [el] e dator să [judece] primăvara, vara și toamna și nu la vreme de iarnă. Și mai mult să
nu se poată ridica la alte dregătorii.
Mai hotărâm, ca în țară să circule o singură monedă regală și oficială de a cincea topire, pe
timp de doi ani, iar în anii următori o monedă de argint de a zecea topire, care să aibă o valoare
hotărâtă în toate orașele și satele și târgurile țării. Iar dacă vreun nobil sau vreun magnat va face să nu
circule după vechiul obicei numita monedă în târgul de pe moșia sa, sau în alte locuri ce sunt sub
puterea sa, să fie lipsit de dreptul de a ține târg, iar acest drept să fie trecut aceluia sau acelora care
[…]48 în această privință și în altele se poartă cu cinstea vrednică și cuvenită. Și de asemenea, dacă
cineva nu primește această monedă, să fie dator la plata dării de o jumătate de fertun pentru fiecare
gospodărie de pe moșia sa. Și dacă vreo persoană, mânată de o cutezătoare îndrăzneală, va pune să se
bată monedă pe moșia sa sau în casa sa, să fie lipsită de moșia sau de casa și să primească și pedeapsa
după lege.
Am hotărât și am orânduit prin edict veșnic, ca regele […]49 libertățile supușilor săi și ale
bisericilor însemnate în scris în timpul încoronării sale și cele ce se arată în așezământul de față, să
cadă sub excomunicarea rostită de arhiepiscopul de Calocea cu consimțământul prelaților; și pe lângă
acestea să se păzească cu strășnicie și să se țină în totul și celelalte, care sunt cuprinse în scrisoarea
regelui dată în timpul încoronării sale.
Am hotărât ca toți prelații, pe care nu-i va reține vreo piedică îndreptățită precum și toți
baronii și toți nobilii, să fie datori să se adune în cele două săptămâni înainte de [sărbătoarea] Sfântului
Gheorghe la Rakos lângă Dunăre, ca cercetând acolo toate orânduirile ce sunt cuprinse în scris în
scrisorile regelui, cele ce vor fi necesare […]50 să se hotărască a se ține.
Și după cum baronii, tot astfel nici regele și nici mai marii Ungariei, să nu ceară nici o dare de
la oamenii bisericilor și mânăstirilor; și dacă se va face altfel, cei ce fac dimpotrivă să cadă sub osânda
excomunicării arhiepiscopului de Calocea în chipul de mai sus.
Și deoarece acest așezământ atât de folositor, ce aduce o mare îmbunătățire slavei regale și
stării supușilor a purces de la sus zișii venerabili părinți și de la locuitorii întregului regat al Ungariei,
cu încuviințarea legiuită a regelui și a baronilor, după cum s-a arătat mai sus […]51 [cele] hotărâte să
afle tăria cuvenită, regele și baronii regatului și-au pus pe această carte de așezământ pecețile lor, după
exemplul peceții prelaților.

45
Lacună în text.
46
Lacună în text.
47
possessionatum.
48
Lacună în text.
49
Lacună în text.
50
Lacună în text.
51
Lacună în text.

19
 Mai întâi trebuie să se știe, că asupra cercetărilor ce trebuie făcute cu privire la samavolnicii,
ucideri, păgubiri, furt, tâlhărie și altele asemănătoare, s-a hotărât de către prelați și baroni în acest chip:
că trebuie să se aleagă atunci de către rege în fiecare comitat doi nobili conștiincioși și credincioși, iar
din cei doisprezece nobili patru trebuie să fie în scaunul de judecată al nobililor52, care nobili prestând
mai întâi […]53 toate faptele și pricinile ivite sau născute în acest comitat prin actul de samavolnicie, să
caute să [le] afle, cercetându-le totodată [după] însărcinarea [lor], având pe Dumnezeu în fața ochilor,
[și] întorcându-se acasă […]54 să fie datori să dea seamă în scris regelui de mersul cercetării […]55
[potrivit cu] adevărul, sub pecetea ce le-a fost dată și încredințată de rege—și după ce a fost văzută
această cercetare, în cele din urmă judecătorul obișnuit al acestei pricini va trebui să facă judecată și
dreptate, în termenul hotărât de nobili, fără să se mai facă nici o altă cercetare mai departe asupra
acestora […]56. Însă pârâtul sau cel împotriva căruia s-a făcut plângerea, nu trebuie să fie chemat la
judecată decât de două ori și a treia oară să fie hotărâtă [sentința] de către nobilii sus-pomeniți și astfel
toate pricinile, născute sau ivite din faptele de mai sus, trebuie să se termine la termenul al treilea fără
nici o [fățărnicie]. Și toate actele trebuie să fie depuse în fața celor doisprezece nobili, la sediul vice-
comitelui spre a fi cercetate, la curtea regelui de către palatin, sau de judecătorul curții sau de alți
judecători obișnuiți pentru pricini criminale. Și pentru jurământul prestat cu oricâte persoane, să nu se
poată stoarce de către jurații sus pomeniți mai mult de patruzeci […] 57.
Pe lângă acestea, să se știe, că dacă vreun nobil sau altă persoană de orice stare sau condiție va
fi fost pedepsit pentru samavolnicie, înșelăciune, falsificări de acte sau alte pricini grave, atunci
moșiile acelora nu trebuiesc jefuite de judecători, ci partea de moșie a celui dovedit [vinovat] trebuie
ocupată în numele judecătorului și al părții potrivnice, în fața unuia din sus-pomeniții jurați; apoi
trebuie stăpânită de aceștia fără a o ruina58 până ce se va da despăgubire judecătorului și părții
potrivnice de către vinovat, după sfatul baronilor. Și chiar pentru amenzile mai mici, va trebui să se
ocupe în felul de mai sus, atâta parte [de moșie] câtă va trebui, pentru acești judecători până la timpul
despăgubirii; [și] judecătorul și partea potrivnică să nu poată stoarce nimic mai mult pe lângă
veniturile adevărate ale acestei părți de moșie. De asemenea dacă cineva ar omorâ pe cineva, nu din
întâmplare ci cu silnicie, dintr-un gând rău premeditat, atunci regele nu trebuie să-l ierte decât cu
încuviințarea fraților sau rudelor celui ucis, căci un asemenea vinovat trebuie pedepsit. Iar dacă nu [va
fi iertat], atunci părțile de moșie trebuiesc ocupate. Iar dacă va fi fost ucis cineva din întâmplare,
atunci regele să poată ierta pe acest ucigaș, în așa fel încât totuși ca, potrivit cu hotărârea baronilor, să
se dea o despăgubire rudelor ucisului și dacă nu ar vrea sau nu ar putea să-i despăgubească, atunci să
nu i se dea iertare. Pe deasupra, regele nu trebuie să dea nici o iertare tuturor celor dovediți în fața
judecătorului de samavolnicie, înșelătorie și altele de acest fel, decât dacă mai întâi s-a dat o
despăgubire părții potrivnice. Dacă cineva și-a omorât fratele, sau vărul, sau ruda, sau fratele de
devălmășie59 atunci partea de moșie a acestui ucigaș sau omorâtor, trecută, sau care trebuie să treacă
[în stăpânirea sa], să treacă pe veci asupra moștenitorilor sau urmașilor celui ucis.
De asemeni dacă vreun nobil ar fi luat cu forța [vreun lucru] în câmp deschis sau afară din sat
și ar rămâne dovedit de această samavolnicie, atunci un astfel de vinovat să fie dator să plătească
lucrul înzecit, sau de zece ori față de pomenitele lucruri luate. Dintre care să se restituie mai întâi în
totul păgubitului lucrurile importante și apoi ce a mai rămas să se împartă în două părți drepte între
judecător [și] păgubaș, dintre care să se dea întocmai o jumătate adevărată, în întregime păgubașului.
Și cealaltă jumătate, adică partea judecătorului, să se împartă în trei părți, și o treime să fie a celor
vătămați și două părți ale acestei jumătăți să revină judecătorului obișnuit. Dacă însă vinovatul nu ar
avea avere care să ajungă după cum s-a arătat mai sus, atunci el trebuie ținut în prinsoare și trebuie
pedepsit pentru cele scrise mai sus după hotărârea baronilor. Iar dacă aceste lucruri [furate] vor fi
găsite în satul [său] sau în curtea [sa] atunci să fie reținut și pedepsit pentru samavolnicie, cum s-a
arătat mai sus.
52
in iudices nobilium.
53
Lacună în text.
54
Lacună în text.
55
Lacună în text.
56
Lacună în text.
57
Lacună în text.
58
absque desolatione.
59
fratrem suum uterinum, patruelem, vel generationalem seu condivisionalem.

20
 De asemenea, dacă vreun nobil nu se va îngriji să plătească, potrivit obiceiului țării, statornicit
din vechime, darea pentru cămara regală60, partea orânduită și la termenul potrivit ce i s-a hotărât,
atunci moșiile sau părțile de moșii ale acestuia sau acestora pentru care n-ar exista nici o scutire de mai
înainte trebuie ocupate de comitele cămărilor regale de față cu unul sau doi prelați până ce zisa dare a
cămării va fi fost plătită în totul împreună cu judecata celor trei jurați, și acest comite al cămării să
poată să păstreze această moșie spre a percepe veniturile sale adevărate fără a o prăda61.
De asemenea, dacă vreun om de orice stare, ținând vreo slujbă sau dregătorie din partea
prelaților și a baronilor și a oricăror altor oameni ar fi luat cu samavolnicie62 lucrurile vreunui om,
atunci stăpânul acestui slujbaș să fie dator să despăgubească în chipul arătat mai sus pe cel ce a suferit
pagubă și vătămare, și stăpânul însuși acestui lucru al slugii sale să poată fi despăgubit din partea
acestuia numai cu privire la cele de mai sus. Slujbașii regilor sau reginelor să fie datori să purceadă în
același fel.
De asemenea, oricine vrea să dobândească pe cale de judecată vreo moșie sau [mai multe]
moșii, sau părți sau parcele de moșii, atunci trebuie să obțină această moșie la trei judecăți.
Și această pricină să nu poată fi amânată pe motivul întâietății, a termenelor, sau a voinței
părților, ci părțile înfățișându-se în fața judecătorului, cel chemat în judecată, lăsând deoparte orice
amânare, să fie dator să răspundă.
Pentru înfățișarea dovezilor trebuie să se hotărască trei termene și nu mai mult; adică unul fără
amendă, două cu amendă, anume din fiecare din ele trebuie să se statornicească cu o amendă de trei
mărci; și astfel în cuprinsul unui an trebuie să se încheie definitiv orice pricină.
Însă între timp, oricare din părți ar voi, să poată să se împace; pârâșul să poată amâna
înfățișarea actelor sale numai de trei ori și întotdeauna cu pedeapsa unor cheltuieli de judecată. De
asemeni, la ultimul termen părțile să fie datoare să depună cheltuielile de judecată născute în timpul
procesului, și dacă nu va putea să [le] depună în bani sau în lucruri, atunci să fie dator să
despăgubească pe judecător și pe potrivnic cu o moșie rodnică și populată. Condamnatul care predă
moșia sa pentru motivul de mai sus să fie dator să țină pe judecător și pe potrivnic în stăpânirea acestei
moșii până când se răscumpără de la ei cu privire la banii sus pomeniți sau la cheltuiala de judecată.
Dacă vreun nobil, silit de nevoie ar avea de gând să vândă, să zălogească, sau să-și înstrăineze
moșia, sau moșiile, sau părțile sale de moșie, atunci mai întâi și cu precădere, să poată vinde chiar
fraților săi, sau oamenilor din neamul său, ori megieșilor, sau vecinilor și anume în așa fel încât o
moșie sau o parte de moșie, ale cărei roade, venituri sau folosințe se ridică la suma de o marcă pe an,
să se poată vinde la prețul de zece mărci, iar o moșie ale cărei venituri se ridică la suma de două mărci,
să o vândă pe prețul de douăzeci de mărci; și așa mai departe, trebuiesc cumpărate; și e dator mai întâi
să aducă la cunoștință această vânzare, în fața numiților jurați, fraților săi, oamenilor din neamul său,
megieșilor și vecinilor, și dacă ar vrea să le vândă lor mai întâi, bine, iar de nu, să aibă voie să o vândă
oricui va voi.
Dacă moșiile unui nobil, din pricina unor fapte rele sau amenzi, ar ajunge în mâinile
judecătorești, sau în mâinile părții potrivnice, atunci proprietarul ziselor moșii, sau alții cărora li se
cuvine acest [drept] să le poată răscumpăra din mâinile acestora după obiceiul regatului păstrat din
vechime, și anume [socotind] un plug de pământ la trei mărci, o biserică cu clopotniță la cincisprezece
mărci, iar fără clopotniță la zece mărci și așa mai departe pentru fiecare în parte.
De asemenea, dacă un nobil a vândut cuiva moșia sau moșiile sale sau părțile sale de moșie și
l-a adoptat pe acesta ca adevărat urmaș al său în șirul [urmașilor], și dacă, după aceea, numita moșie ar
fi revendicată de cineva de la cumpărător, atunci acest garant63 și urmașii săi, sunt datori să garanteze
pe vecie în toate chipurile pe cumpărător și urmașii acestuia, potrivit adopțiunii sale cu privire la moșia
sau moșiile mai sus pomenite.
De asemenea, orice țăran sau iobag al vreunui nobil dacă va voi să se mute pe moșia altui
nobil, sau în altă parte, oriunde îi va plăcea, să aibă voie să se mute slobod, cu tot avutul său, spre a se
statornici acolo, după ce va fi căpătat voia și va fi plătit darea obișnuită și dreaptă pentru pământ 64.

60
lucrum Camerae.
61
sine desolatione.
62
potentialiter.
63
expeditor.
64
terragium.

21
 De asemenea, nici un om călare sau pe jos, de orice stare neducând nici un transport cu sine,
să nu fie oprit la locul de vamă, sau să fie dator a plăti într-altă parte vreo vamă oarecare.
De asemenea, oricărui om, sau străin, care s-ar muta dintr-o țară străină în acest regat spre a se
așeza aici, să nu i se ceară nici o dare pentru el sau pentru bunurile sale.
De asemenea, dacă un țăran sau iobag al unui nobil ar vrea să se mute de la stăpânul său la un
alt nobil, ca să se statornicească la acesta, tot așa să nu i se ia nici o vamă de la acest țăran sau iobag în
timpul mutării sale.
De asemeni, asupra alimentelor prelaților, baronilor sau a orișicăror nobili, oricine le-ar
transporta, și prin orice vamă, să nu se ceară vamă.
De asemenea, dacă vreun nobil se va fi stins din viață fără un moștenitor de parte bărbătească
și moșiile sale ar trebui să treacă de drept în mâinile regelui, atunci dreptul filial al fetei sau al surorii
celui mort trebuie să se dea acestor fiice sau surori împreună cu posesiunea într-un singur loc și o
singură regiune spre veșnică stăpânire.
Dealtminteri dacă oamenii capitlurilor sau ai conventelor vor fi fost trimiși spre hotărnicirea,
redobândirea, prețuirea și statornicirea vreunei moșii, sau pentru îndeplinirea altor forme judecătorești,
potrivit cu vreo poruncă regală, sau o însărcinare judecătorească a palatinului sau a judecătorului curții
regale, sau a vreunui judecător obișnuit, atunci oamenilor sau martorilor acestui capitlu sau convent,
transportându-se și călătorind cu caii lor, de la ziua plecării până la ziua sosirii lor acasă, să li se dea pe
fiecare zi 24 dinari.
Dacă însă acești oameni sau acești martori se vor fi transportat cu cai de chirie, atunci acești
cărăuși să poată pretinde 12 dinari de fiecare, călătorind totuși pe cheltuiala cărăușului. Iar pentru
emiterea de acte asupra celor de mai sus, să nu poată pretinde împreună cu notarul mai mult de o sută
de dinari.
Afară de actele de redobândire a proprietății și altele, pentru care, după cum se cer până acum
12 dinari, astfel și pe viitor trebuie să pretindă [12 dinari].
De asemenea, cancelarii regelui trebuie să observe taxa de mai jos pentru plata actelor de
posesiune și de danie emanate cu privilegiu sau prin scrisori deschise. [Astfel] ca pentru acte de
posesiune arătând danii, sau orice fel de scutiri, două mărci, împreună cu scriitorul acestor acte, pentru
întărirea oricăror scrisori întotdeauna, pentru o scrisoare privilegială de întărire, cancelarul [să ia] o
marcă și scriitorul o sută de dinari.
Iar pentru scrisorile prin care se iartă de majestatea regală samavolnicii, înșelăciuni, furturi,
tâlhării și înfățișarea de acte false sau alte [vinovății] atrăgând pedeapsa capitală, să poată lua o marcă
împreună cu scriitorul.
Iar pentru celelalte acte mai mărunte, anume de citație, de cercetare, de redobândire, de
poruncă și altele de acest fel, trebuie să ceară pentru cele deschise 24 de denari, pentru cele închise 15
denari.

SCUTIREA DE GĂZDUIRE ȘI DĂRI A NOBILILOR TRANSILVĂNENI (1324)

ÎN ANUL 1324 REGELE CAROL ROBERT DE ANJOU A ACORDAT NOBILILOR DIN Transilvania un act
privilegial prin care le accepta cererile de scutire de obligațiile de găzduire a voievodului și oamenilor săi
precum și de scutirea de alte obligații fiscale, cu excepția celor prilejuite de vizitele regale. Actul reflectă
procesul de consolidare a diferențierii nobilimii transilvănene de restul societății prin dobândirea
dreptului de exempțiune fiscală.

Sursa: Documente privind istoria României Veacul XIV C Transilvania, vol. II (1321-1330), București,
1953, p. 137-139.

Carol, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției,
Lodomeriei, Cumaniei și Bulgariei, principe de Salerno și domn al ținutului și muntelui Sant Angelo,
tuturor credincioșilor întru Hristos de acum și viitori, care vor lua cunoștință de cele de față, mântuire
întru mântuitorul tuturor.

22
 Deși se cade îndeobște ca dreapta dărniciei regești să caute cu milostivire la dorințele tuturor
credincioșilor, totuși ea trebuie să fie cu osebită bunăvoință datornică celor pe care întotdeauna prin
semne lămurite i-am cunoscut neobosiți, rodnici și folositori la slujbe îndatoritoare.
Drept aceea, prin aceste rânduri voim să ajungă la cunoștința tuturor, că am fost rugați cu
smerenie de către Gheorghe zis Cheh de Rediu și Nicolae zis Wos din partea tuturor nobililor și
slujitorilor din țara Transilvaniei, credincioșii noștri, să binevoim ca din bunătatea regească să le
facem milostivirea de a-i ierta cu totul de darea merindelor, plata fertunilor și găzduirile baronilor,
îndeosebi a voievodului Transilvaniei, cu care până acum erau foarte împovărați.
Și astfel noi luând aminte la curata credință și statornicia supunerii acelor nobili, care ne-au
slujit nouă și sfintei coroane regești întotdeauna cu slujbe de bună voie și aducătoare de folos și luând
aminte la statornicia credinței lor dovedită prin prea vădite vrednicii și ținând seama de slujbele
nemăsurate, plăcute și bine primite, pe care știm că acei nobili ni le-au adus în chip vrednic de laudă,
cu vărsarea sângelui lor încă din vremea în care am intrat în regatul nostru al Ungariei, pe care ni l-a
dat dreptul și rânduiala nașterii, pentru înălțarea cârmuirii noastre și pentru îndreptarea stării acelui
regat, ca și pentru readucerea treburilor obștești în starea de mai înainte, [slujbe ce] vedem că ni le
aduc și acum și pe care credem cu tărie că ni le vor aduce și în viitor; și întrucât bine primitele lor
slujbe, din pricina mulțimii lor, nu pot fi cuprinse fiecare în parte în rândurile acestei scrisori, am
hotărât să se însemne în cele de față aceste puține [fapte] vrednice de pomenire [și anume] că în lupta
pe care Doja răposatul voievod al Transilvaniei a avut-o la Topa aproape de Cluj, cu Moise, fiul lui
Moise necredincios vădit al nostru și al țării noastre, acești nobili, în semn de supunere față de noi
luptându-se, din porunca noastră, cu bărbăție și vitejie în oastea zisului voievod, au câștigat izbânda
vrednică de laudă asupra acelui necredincios vădit al nostru; apoi când sașii din Transilvania, luându-
se după sfaturi viclene ale dușmanilor noștri, s-au rătăcit de la credința datorată nouă, sus-zișii nobili
ajutați de tăria credinței, întâlnindu-se cu oastea sașilor într-o luptă în câmp [deschis] au biruit-o
luptându-se cu tărie și bărbăție în semn de supunere față de noi și pentru slava noastră. Și cu toate că în
aceste lupte îndurarea dumnezeiască le-a dat acestor credincioși nobili ai noștri și prin ei nouă și țării
noastre izbânda, totuși părinții, frații și neamurile apropiate ale unora dintre ei au căzut în luptă, unii
din ei au căzut în prinsoare, iar ceilalți au primit aproape toți grele și cumplite răni.
Așadar, cu toate că, pentru atât de multe și mari slujbe ale lor plăcute nouă, pomeniții nobili ai
țării Transilvaniei ar fi vrednici să fie încărcați pe drept cuvânt cu mai mari binefaceri și hatâruri,
totuși ca să întâmpinăm dorințele lor cu binevoitorul nostru sprijin, deocamdată, la stăruința îndeosebi
a sus-zișilor Gheorghe și Nicolae, cu sfatul și învoirea prelaților și baronilor noștri și din plinătatea
milostivirii noastre am hotărât să iertăm întru totul și pentru totdeauna pe pomeniții nobili ai
Transilvaniei pe toți laolaltă și pe fiecare în parte și pe moștenitorii și urmașii lor de sus-zisele găzduiri
și darea merindelor, cu care erau datori până acum voievodului Transilvaniei aflător în slujbă, ca și de
orice îndatorire sau dare, fie că e darea de un fertun sau de o jumătate de fertun, fie orice altfel de
plată, oricum s-ar numi.
Am hotărât și am statornicit prin această poruncă ce va dăinui în veci, ca acei nobili toți și
fiecare, și urmașii lor, precum și toți oamenii și iobagii lor să nu mai fie datori niciodată să dea nici o
găzduire și nici un fel de merinde voievodului Transilvaniei și slujbașilor săi, și de asemenea să nu dea
și să nu plătească nici o îndatorire, nici o dare pe cap, nici un fel de plăți și nici o dare, nici cea de un
fertun nici cea de o jumătate de fertun, cât și nici o plată de orice altfel, și să nu-i fie îngăduit niciunui
voievod sau vreunui slujbaș al său aflător în slujbă și niciunui slujbaș al nostru să ceară, să primească
sau să așeze asupra acelor nobili sau iobagilor lor vreo găzduire și dare de merinde, vreo îndatorire,
plată, dare pe cap sau orice [alte] plăți.
Numai un singur lucru a fost lăsat de o parte și cu milostivire a fost rânduit de noi astfel, [și
anume] că dacă noi sau urmașii noștri s-ar întâmpla să venim și să ne înfățișăm înșine în țara
Transilvaniei, atunci, și nu altă dată, oamenii sau iobagii acelor nobili să fie datori să dea pentru
merindele folositoare majestății regale nu mai mult decât de fiecare o sută de curți un butoi de vin, o
oaie sau un bou gras, un porc și o marcă pentru piper și șofran sau croc.
Spre pomenirea și veșnica trăinicie a acestui lucru am dat scrisoarea noastră privilegiată de
față întărită cu puterea noii și adevăratei noastre peceți duble.
Dat de mâna chibzuitului bărbat magistrul Andrei prepozitul bisericii de Buda, vicecancelarul
curții noastre, iubitul și credinciosul nostru, în anul domnului o mie trei sute douăzeci și patru în a

23
douăsprezecea zi înainte de calendele lui ianuarie, iar în anul domniei noastre de asemenea douăzeci și
patrulea.

ÎNȚELEGEREA DINTRE NOBILI ȘI EPISCOPUL TRANSILVANIEI CU PRIVIRE

LA PERCEPEREA DIJMELOR (1335)

ACTUL DAT DE EPISCOPUL TRANSILVANIEI LA BUDA, ÎN 9 IULIE 1335, CUPRINDE o serie de prevederi
negociate de reprezentanții nobililor ardeleni urmărind remedierea unor nemulțumiri privind procedeele
de încasare a dijmelor episcopale, aplicarea jurisdicției ecleziastice, regulile de aplicare a interdictului și
afuriseniei, cuantumul amenzilor, etc.. Actul ca atare face parte din seria de privilegii colective obținute
de obștea nobililor ardeleni în cursul secolului al XIV-lea.

Sursa: Documente privind istoria României Veacul XIV C Transilvania, vol. III (1331-1340), București,
1954, p. 352-354.

Andrei, din mila lui Dumnezeu și a scaunului apostolic, episcopul Transilvaniei, prin
cuprinsul celor de față facem cunoscut tuturor cărora se cuvine, că deși nobilii țării Transilvaniei și
obștea acestor nobili, crezând că noi și cei ce țin de noi i-am fi nedreptățit în privința dijmelor și
zeciuielilor, precum și a drepturilor lor, și a dreptului lor de judecată, am ajuns la neînțelegere,
purtându-se întrucâtva sfadă de o parte și de alta cu privire la acestea, totuși pentru a înlătura din
mijlocul nostru orice prilej de ceartă, de sfadă sau neînțelegere, și ca acestea să fie smulse pe veci din
rădăcini, cu ajutorul necurmat al păcii, am hotărât să rânduim astfel de o parte și de alta, împreună cu
magistrul Toma, fiul lui Dionisie și comitele Pascha de Iara, delegați anume ai pomeniților nobili, în
numele acelor nobili, ce se învoiesc și primesc [această înțelegere], ca să făgăduim să ținem cu tărie
toate cele ce sunt însemnate mai jos.
Mai întâi, dijmuitorul nostru trebuie să așeze dijma împreună cu judele satului, și jumătatea
acestor răvașe va rămâne la acel jude.
Deasemenea, până la sărbătoarea fericitului Martin mărturisitorul65 dijma va trebui să fie
așezată în fața judelui, și sub mărturia comitelui comitatului ființând acolo.
Deasemenea, toți oamenii să fie datori să-și dea dijmele lor până la sărbătoarea Întâmpinării
Domnului66, iar cei ce până după trecerea sărbătorii nu le vor fi dat, să fie chemați sub pedeapsa unui
dinar de căpiță la cel dintâi soroc, sub pedeapsa a două mărci la sorocul al doilea, iar la al treilea sub
pedeapsa a trei mărci.
Două treimi din aceste gloabe să le ia comiții comitatelor pentru ei, a treia parte rămânând
dijmuitorului nostru, în așa chip ca pentru aceste dijme care se așează să nu se poată pune interdict sau
afurisenie de noi.
Deasemenea, bisericile [nobililor] și parohii acestora să trebuiască să fie păstrați și acum în
același drept în care se aflau în timpul episcopilor înaintașii noștri.
Deasemenea, strângătorii dijmelor să trebuiască să ridice mustul de la vie și dacă din delăsarea
dijmuitorului nu s-a ridicat dijma în timpul culesului viilor atunci, după trecerea timpului culesului,
potrivit cu obiceiul țării, dijmuitorul să nu ridice mai mult decât numai cât a fi putut ridica la cules.
Deasemenea, stăpânii sau domnii satelor să nu poată cumpăra, lua în arendă sau cotropi dijme
împotriva voinței episcopului, și a arhidiaconului sau dijmuitorului lor, ci să fie slobod episcopul și
arhidiaconul și împuterniciții lor să le vândă sau să le dea în arendă oricui ar voi.
Și fiecare să fie dator să dea câte un pui tânăr de fiecare curte [după] obiceiul ținut până acum.
Deasemenea, pentru ucideri, arhidiaconii sau împuterniciții lor să trebuiască să primească o
marcă și nu mai mult, din averea sau bunurile ucigașilor, când se plătește de către ucigași gloaba
pentru ucidere.
Deasemenea, dacă femei măritate se vor încăiera la bătaie, să nu fie chemate la judecata
arhidiaconilor pentru această vină; fără voia lor să nu fie chemate [la judecată] pentru pedepsirea

65
11 noiembrie.
66
2 februarie.

24
faptelor lor, dar, chemate prin bărbații lor, să fie datoare să stea la judecata arhidiaconilor, de față cu
bărbații lor.
Pricinile bisericești ale văduvelor, femeilor și orfanilor, precum și judecățile privind căsătoriile
rămân întotdeauna pe seama bisericilor fără nicio știrbire, astfel totuși ca femeile și îndeobște orice
femei vrednice a fi închise pentru faptele lor, să nu trebuiască să fie duse în prinsoare de către
arhidiacon sau orice alți judecători bisericești la locuințele acestora, ci să le lase în paza unor fețe
cinstite.
Deasemenea, arhidiaconii să nu trebuiască să primească pentru gloabele sau amenzile lor de
judecată mai mult de o marcă de la aceia care pierd judecata înaintea lor, și nici să nu fie siliți să mai
lase ceva la primirea acestei mărci.
Deasemenea, niciunul dintre arhidiaconi să nu poată pune sub interdict din a sa putere pentru
pricina dijmelor, sau să dea într-un chip oarecare vreo sentință de interdict sau afurisenie fără
scrisoarea episcopului.
Deasemenea, soțiile oamenilor nobili, împreună cu două sau una din slujitoarele lor, să nu fie
datoare să țină interdictul cu prilejul interdictului pus asupra soților lor, decât dacă soții lor, nesocotind
această sentință de interdict, ar merita să fie puși sub afurisenie din pricina nesocotirii [arătate de ei],
în care împrejurare și soțiile lor, după rostirea afuriseniei, să fie datoare să păzească interdictul.
De asemenea, dacă iobagii de pe moșiile bisericii vor fi luați sau opriți de către judecătorii sau
slujbașii bisericii pentru vinile sau vătămările lor, [atunci] pe unii ca aceștia să-i predea acești
judecători ai bisericii, împreună cu lucrurile luate de la ei, spre a fi judecați înaintea judecătorilor lor,
afară dacă vor fi fost prinși asupra faptului unei nelegiuiri vădite, și această orânduire să trebuiască ei
s-o țină și pentru iobagii moșiilor bisericii.
Cu privire la așezarea dijmelor, le vom înfățișa foaia privilegiilor noastre în adunarea nobililor.
Și pentru ca toate cele de mai sus și fiecare în parte să se țină neclintit cu veșnică trăinicie de
acești nobili, numiții Toma, fiul lui Dionisie, și comitele Pascha în numele sus pomeniților nobili din
părțile Transilvaniei, făgăduind cu tărie, și-au luat îndatorirea să ne dea și să pună să se scoată pentru
noi o scrisoare de îndatorire a capitlului din Oradea, și din orice alt loc am voi, cu privire la păzirea
statornică a tuturor celor de mai sus încheiat sub pecetea noastră, voim să primim același [act] sub
pecetea magistrului Toma.
Dat la Buda, în duminica de după octavele fericiților apostoli Petru și Pavel în anul domnului
o mie trei sute treizeci și cinci.

PRIVILEGIUL PRIVIND DREPTUL DE JUDECATĂ AL NOBILILOR DIN

TRANSILVANIA (8 MAI 1342)

ÎN 8 MAI 1342, NOBILII ARDELENI AU SOLICITAT LUI TOMA DE SZECSENY, VOIEVOD al Transilvaniei,
rezolvarea unor nemulțumiri legate de obiceiul de a se pronunța formule de jurământ complicate, pe care
ei le găseau abuzive și oneroase. În același timp s-au plâns de faptul că riscurile pe care și le asumau
atunci când urmăreau pe răufăcători nu le erau compensate în nici un fel după ce îi predau pe aceștia în
mâinile autorităților comitale sau voievodale. Prin acest act, voievodul a acordat nobililor ardeleni
jurisdicția asupra iobagilor de pe domeniile lor, cu excepția a trei tipuri de delicte.

Sursa: Documente privind istoria României Veacul XIV C Transilvania, vol. IV (1341-1350), București,
1955, p. 84-86.

Noi, Toma, voievodul Transilvaniei și comite de Solnoc, dăm de știre și facem cunoscut
tuturor cărora se cuvine că în anul întrupării domnului una mie trei sute patruzeci și doi, în a
cincisprezecea zi după sărbătoarea fericitului mucenic Gheorghe 67, când țineam la Turda adunarea
obștească a nobililor din părțile Transilvaniei, această obște ne-a arătat, nu fără de plângere, că se află
într-o mare strâmtoare, asuprire și nedreptățire, deoarece apărătorii de pricini sau cei care îi trag pe ei
la judecată și se judecă cu ei, fie că sunt venetici, fie că sunt așezați [statornic] în această țară, lungesc

67
8 mai 1342.

25
într-atâta pricinile lor, crescându-le cu așa belșug de cuvinte, încât cei trași în judecată, nici în fața
judecății și nici atunci când trebuie să rostească jurămintele lor nu-și pot aminti acele cuvinte din
pricina mulțimii lor și de aceea, deoarece nu pot să-și amintească șirul întreg și deplin al acestor
cuvinte rostite, ei sunt asupriți și judecați.
Zisa obște a nobililor ne-a mai arătat că dacă vreunii dintre ei prind niște hoți și tâlhari, chiar
dacă la timpul prinderii ar îndura primejdie de moarte sau de vătămare a ființei lor, îndată ce-i aduc la
judecată, ei nu-și pot păstra nimic din lucrurile acelora, și nici nu li se dă nimica, rugându-ne pe noi
zisa obște a nobililor ca să poruncim a se rândui toate acestea în chip mai folositor.
Deci noi, [ținând seamă] că domnul nostru regele a poruncit în toată țara sa aceasta: ca oricare
om tras la judecată în fața a oricărui judecător al țării sale, trebuie în răspunsul său împotriva pârâșului
să răspundă doar acestea: că el este nevinovat de tot ce a spus în plângerea de față acest om bun care s-
a înfățișat la judecată, iar la timpul jurământului său trebuie să spună că este nevinovat cu privire la
toate pârile acestui pârâș; după ce ne-au fost înfățișate plângerile de mai sus ale acelei obști a nobililor,
am hotărât și am încuviințat că orice om, tras în judecată de orișicine, sau împotriva căruia se poartă
judecată în fața noastră sau a vicevoievodului nostru sau a comiților noștri parohiali și a slujbașilor
[noștri], aflători în slujbă acum sau la vremea aceea, și îndeosebi în fața comitelui nostru parohial din
comitatul Alba, chiar dacă pârile aduse ar cuprinde mai multe fapte, totuși el să nu fie dator a pune și a
arăta în răspunsul său mai mult decât doar atât, după cum s-a spus mai sus: că în tot ce a arătat în
plângerea de față acest om bun ce se judecă împotriva mea, eu sunt nevinovat și curat. Și la timpul
rostirii jurământului său de asemenea să nu fie dator să deslușească sau să adauge nimic mai mult în
privința pârei, decât să mărturisească și să spună că este nevinovat și curat de pâra ridicată împotriva
lui de potrivnicul său; totuși fiecare să rostească numele pârâșului în fața judecății și la timpul
răspunsului, precum și la vremea rostirii jurământului, dar în așa fel că, dacă s-ar întâmpla să
greșească, atunci când rostește întâia oară jurământul, să-l poată repeta de două ori ținând mâna pe
altar.
Am mai hotărât și rânduit ca oricare om să poată lua pe deplin în fața noastră, a vicecomiților
noștri și a comiților noștri parohiali, a treia parte din bunurile hoțului sau tâlharului pe care sau pe cari
va fi putut să-i ia în prinsoare și să-i prindă asupra furtului sau a tâlhăriei.
Mai încuviințăm ca toți nobilii să aibă dreptul de a judeca ei înșiși pe iobagii și slugile lor fără
de pământ, așezați pe moșiile lor, în afară doar de trei pricini sau feluri de pricini, anume: furtul,
tâlhăria și faptele de silnicie.
Și dacă acei nobili s-ar arăta zăbavnici în împărțirea dreptății, să nu fie chemați iobagii sau
slugile lor în fața noastră, a vicevoievodului sau a comitelui nostru parohial, spre a da socoteală la
judecată după rânduiala dreptului, ci numai ei.
Nu trecem cu vederea nici faptul că, dacă s-ar afla comiți parohiali de ai noștri datornici sau
vinovați față de vreun nobil din ținutul lor, să poată fi chemați în fața judecății noastre, ca să aducă
îndreptare pentru datoria sau vătămarea acestora.
Pe lângă aceasta să nu poată purcede în nici un comitat strângătorul gloabelor noastre, ale
vicevoievodului nostru sau ale comiților noștri parohiali, fără judele nobililor sau fără omul acestuia,
iar din gloabele strânse juzii nobililor să poată primi o parte, potrivit obiceiului din vechime.
În fața comiților noștri parohiali să fie datori să cheme pe oricine la judecată [doar] judele
nobililor sau omul său și nu un altul.
Mai poruncim că, dacă s-ar întâmpla ca iobagul vreunui nobil să primejduiască viața unor
oameni, prin faptele sale nelegiuite, stăpânul acestora să ia a treia parte din bunurile sale.
Apoi mai adăugăm că dacă s-ar întâmpla ca să fie luați în prinsoare oameni nobili pentru unele
călcări de lege în afara scaunului nostru de judecată, atunci judecătorii noștri de rând, adică slujbașii și
castelanii, să nu-i poată judeca nicidecum, ci să fie aduși în fața judecății noastre sau a vicevoievodului
nostru.
Spre trăinicia acestei porunci și rânduieli a noastre, am dat scrisoarea noastră privilegială de
față, întărită cu puterea peceții noastre atârnate.
Dat în ziua, locul și anul arătate mai sus.

26
 REGLEMENTAREA JURISDICȚIEI ECLEZIASTICE ÎN RAPORT CU STĂRILE
ARDELENE (27 IULIE 1344)

ÎN 28 IULIE 1344 REGELE LUDOVIC I DE ANJOU EMITEA LA ALBA IULIA UN DECRET regal cu scopul de a
delimita și lămuri domeniile de jurisdicție ale tribunalelor ecleziastice și cele ale autorității laice.

Sursa: Documente privind istoria României Veacul XIV C Transilvania, vol. IV (1341-1350), București,
1955, p. 204-206.

Noi, Ludovic, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, dăm de știre că, deși între venerabilul
părinte întru Hristos Andrei, din aceeași milă episcopul Transilvaniei, pe de-o parte, și toți nobilii,
secuii și sașii din Transilvania, pe de altă parte, s-au purtat și s-au vânturat îndelungate certuri,
neînțelegeri și felurite pricini de judecată, amândouă părțile căutându-și deopotrivă drepturile de care
ar trebui să se slujească și să se folosească, totuși noi voind să ne bucurăm de frumusețea păcii între
supușii noștri din părțile Transilvaniei, [și] pentru ca zisele părți [împricinate] și fiecare dintre ele să se
bucure în pace și în liniște de dreptul lor, ca nu cumva în curgerea vremii vreuna din părți căutându-și
dreptul său să îndure vreo știrbire acum, am hotărât să rânduim pricinile amintitelor neînțelegeri pe
calea legii, în felul următor:
[Și anume că] tot ce privește căsătoria, precum și pricinile pentru zestre, darurile de nuntă, ca
și pricinile pentru a patra parte cuvenită fiicelor, precum și lovirea clericilor și a femeilor, deoarece
privesc judecata bisericească, trebuie să țină de forul bisericesc. Totuși astfel ca nici un judecător sau
împărțitor de dreptate bisericesc să nu aibă putere și să nu poată trage la răspundere sau pedepsi pentru
faptele sale partea care a vătămat sau jignit, dacă partea jignită nu urmărește înaintea judecătorului
bisericesc, potrivit rânduielii legii, vătămarea care i s-a adus.
De asemenea necinstirea fecioarelor, a femeilor, judecarea vinovaților și vinovatelor de
preacurvie dacă nu merg până la vărsare de sânge, precum și pricinile privind testamentele, să se știe
că țin de asemenea de forul bisericesc; lămurindu-se totuși că, dacă pricina vinovaților sau vinovatelor
de preacurvie se face pe cale civilă să se știe că ține de forul bisericesc, iar dacă se face pe cale
criminală, atunci de judecata mireană.
Pe lângă aceasta, după o îndelungată chibzuire a prelaților și baronilor țării noastre, stând la
sfat am hotărât că, în pricini de moșii, care sunt pe cale de judecată, episcopul nu poate pune sub
interdict sau afurisi pe nimeni cu privire la moșia în pricină. Totuși pentru alte vătămări și fapte
dușmănoase săvârșite împotriva bisericii, va avea putere slobodă de a pune sub interdict și a afurisi.
De asemenea am hotărât ca pricinile privind moșiile pe care a pus stăpânire pe drept sau pe
nedrept zisul episcop al Transilvaniei să fie încredințate judecății voievodului Transilvaniei pentru a-și
primi dezlegarea încheierii din urmă. Și de acum încolo în zisa țară a Transilvaniei, sus-pomenitul
episcop, sub vreun cuvânt oarecare, să nu poată pune stăpânire pe moșiile nobililor sau să le poată
cumpăra fără îngăduința și voia noastră. De asemenea episcopul să nu poată nicidecum pune și așeza
preoți pe moșiile și în bisericile nobililor cu silnicie și fără voia [acestora].
De asemenea, locuitorii regatului nostru din părțile Transilvaniei să plătească sus-zisului domn
episcop drept dijme, de fiecare claie cuvenită ca dijmă, un pond în dinari după socoteala dinarilor
cămării noastre. Iar dacă sus-numitul episcop nu s-ar învoi cu aceasta, atunci acei locuitori din
Transilvania să fie datori să-i predea și să-i lase clăile de dijmă pe câmpul sau pământul bisericii, afară
de anul acesta deoarece sus-zișii noștri dinari n-au fost încă înfățișați la schimb în părțile sus-zise [ale
Transilvaniei].
Și această măsură și rânduială a noastră, făcută de noi după îndelunga chibzuire a prelaților și
baronilor noștri, voim să dăinuiască între părți în chipul acesta pe veci și neclintit, adică în așa fel ca
nici pomenitul episcop al Transilvaniei, nici vicarii sau arhidiaconii săi să nu poată, să nu îndrăznească
și să nu cuteze a se amesteca în drepturile lumești afară de pricinile arătate mai înainte și de asemenea
nici zișii locuitori mireni ai noștri din Transilvania să nu se amestece în drepturile episcopale și
bisericești arătate mai sus, și fiecare dintre părți să se bucure în pace și liniște de dreptul său, după cum
am spus mai sus.
Pe lângă aceasta voim ca nici un împricinat să nu fie pedepsit într-o judecată bisericească
înaintea arhidiaconului, în nici o pricină, cu mai mult de o marcă.

27
 Dat la Alba Iulia, în părțile Transilvaniei, în a treia zi după sărbătoarea fericitului apostol
Iacob, în anul domnului o mie trei sute patru zeci și patru.

CONFIRMAREA BULEI DE AUR A NOBILILOR DIN UNGARIA (1351)

ÎN ANUL 1351, REGELE LUDOVIC I DE ANJOU CONFIRMA TEXTUL PRIVILEGIULUI acordat nobililor din
Ungaria de regele Andrei al II-lea în anul 1222. La acesta au fost adăugate stipulații noi referitoare la
cuantumul taxelor percepute de la iobagi, procedurile juridice de urmat în cazul pricinilor de redobândire
a posesiunilor, limitarea dreptului de testare al nobililor în favoarea moștenirii de către membrii neamului
nobil, etc..

Sursa: Documenta Romaniae Historica C. Transilvania volumul X (1351-1355), București, 1977, p. 93-
99.

Ludovic, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei,
Lodomeriei, Cumaniei și Bulgariei, principe de Salerno și domn al ținutului Muntele Sant'Angelo,
tuturor credincioșilor întru Hristos, celor de acum și viitori, care vor lua cunoștință de cele de față,
mântuire întru acela care dă regilor să domnească în fericire și să izbîndească biruitor.
Se știe că atunci se întărește tronul și puterea înălțimii regești când aceasta se îngrijește cu
chibzuită luare aminte de pacea și liniștea supușilor și îi întâmpină mărinimos cu vrednicul dar al
răsplății, dăruindu-le libertăți, ba chiar ocrotind și întărind cele rânduite de alți regi, dintr-un gând
milostiv. Căci statornicia în credința care-și trage obârșia, după cum se cuvine, din legile înnăscute ale
cugetului dăinuiește neclintită [atunci] când bunăvoința principelui arătată față de locuitorii țării sale,
sporește mereu față de supuși, într-atâta încât tăria credinței nu se domolește decât dacă scânteia vieții
e înăbușită în trup.
Drept aceea, prin aceste rânduri voim să ajungă la cunoștința tuturor că venind înaintea
[maiestății] noastre regești comunitatea sau obștea baronilor și a fruntașilor și nobililor țării noastre
[și] arătându-ne și amintindu-ne de faptele lor de credință și de strălucita vrednicie a credincioaselor
lor slujbe făcute și aduse maiestății noastre cu râvna celei mai mari credințe și cu supusă sârguință în
toate treburile noastre și ale țării noastre — și prielnice și potrivnice — ne-au înfățișat o scrisoare
privilegială a preamăritului principe, domnul Andrei, fiul regelui Bela al treilea, vestitul rege de
odinioară al Ungariei, strămoșul și înaintașul nostru de bună pomenire, întărită cu bula sa de aur, și
care înnoia [și] întărea libertățile lor hărăzite acestora de preasfântul Ștefan, regele și apostolul
neamului maghiar, așa cum a arătat sus-zisa scrisoare, având cuprinsul de mai jos și au rugat cu
smerenie, într-un glas și într-un gând pe maiestatea noastră, ca primind-o noi, încuviințând-o și dându-
ne învoirea la pomenita [scrisoare], să binevoim a o întări, punând să fie cuprinsă din cuvânt în cuvânt
în scrisoarea de față, dimpreună cu toate libertățile lor arătate în acea [scrisoare], afară de un singur
lucru, ce se va arăta în cele de mai jos, și învoind noi din milostivirea bunătății regești, prin puterea
[noastră] regească, libertățile arătate în zisa scrisoare, să binevoim a-i întări pe ei în acele [libertăți]
prin mijlocirea scrisorii noastre privilegiale, ca să se folosească și să se bucure de ele pe veci. Iar
cuprinsul acelei [scrisori] este următorul: (Urmează bula de aur a regelui Andrei al II-lea, din 1222.
Vezi mai sus textul)
Noi, așadar, aplecând cu bunăvoință regească urechea [noastră] binevoitoare la cererea
numiților baroni, fruntași și nobili ai regatului nostru, ținând seama și amintindu-ne de slujbele lor
credincioase și de neprihănita lor sârguință, cu care s-au străduit să fie pe placul maiestății noastre și să
se învrednicească neîncetat a fi prețuiți și iubiți [de noi] în toate treburile noastre și ale țării noastre,
atât prielnice cât și potrivnice dar mai cu osebire atunci când au pornit împreună cu noi în regatul
Siciliei spre a răzbuna sângele nevinovat al fostului rege al Ierusalimului și Siciliei, al domnului
Andrei, preascumpul nostru frate de fericită pomenire, a cărui crudă și sălbatică ucidere a cutremurat
hotarele și marginile aproape ale întregului pământ, și mânați de cea mai mare credință au înfruntat
vitejește întâmplările neașteptate ale soartei și fel de fel de primejdii de moarte — voind noi să
întâmpinăm cu bunăvoință dorința lor și să le împlinim voia, ca să-i îndemnăm să săvârșească cu suflet
credincios și [alte] asemenea fapte de credință, primind noi și încuviințând și dând învoirea noastră la

28
sus-zisa scrisoare a pomenitului domn Andrei regele, preaiubitul nostru strămoș și înaintaș —
[scrisoare] întărită cu bula sa de aur, lipsită întru totul de orice bănuială, cuprinsă din cuvânt în cuvânt
în scrisoarea de față—dimpreună cu toate libertățile arătate în acea scrisoare, afară numai de un singur
lucru, scos afară din acel privilegiu în chipul mai sus arătat, și anume acela că oamenii nobili care mor
fără moștenitor, să poată și să fie volnici în timpul vieții sau la moarte să dea sau să lase prin testament
moșiile lor bisericilor sau altora cui ar voi, [sau] să le vândă ori să le înstrăineze, ba dimpotrivă să nu
mai aibă deloc putința de a face aceasta, ci moșiile lor să treacă în chip drept și legiuit, de-a dreptul, și
fără nici o împotrivire, asupra fraților, rudelor de aproape și neamurilor lor, după cum arată cuprinsul
privilegiului cu bula [de aur] al domnului Andrei, regele sus-zis, întărind [noi] aceste libertăți și după
bunăvoia prealuminatei principese, doamna Elisabeta, din aceeași milă regina Ungariei, mama noastră
preascumpă, și învoindu-le din milostivirea bunătății [noastre] regești, după sfatul acelor baroni ai
noștri, am hotărât ca ei să se folosească și să se bucure de ele pe veci.
Pe lângă acestea, pentru o mai liniștită stare și pentru folosul pașnic al acelor locuitori ai țării
noastre din voința aceleiași [doamne] mama noastră și după sfatul acelorași baroni ai noștri, am hotărât
din obișnuita [noastră] dărnicie să le hărăzim pe deasupra și aceste libertăți scrise mai jos.
Dacă unii prelați sau alte fețe bisericești ar purcede împotriva nobililor regatului nostru în vreo
pricină oarecare înaintea unui judecător al regatului nostru și ar avea judecată, atunci, când pricina e în
curs de judecată, să nu-i poată pune pe aceștia sub interdict pentru pricina pentru care se judecă sau să
dea împotriva lor o hotărâre de afurisenie, așa după cum au făcut și au obișnuit până acum, fără
încuviințarea și știrea maiestății regești; și dacă păzindu-și calea dreptății aceleași fețe bisericești sau
prelați ar fi dovediți pe bună dreptate înaintea vreunui judecător regesc, atunci prin chiar acest fapt să
cadă sub pedeapsa aceleiași gloabe, cu care urmăreau ei să împovăreze sau să apese pe potrivnicii lor.
Iar pentru înmormântarea unor oameni uciși de unul sau de unii, să nu fie volnici arhidiaconii
și să nu poată cere o marcă așa cum au făcut [până acum], după un rău obicei.
Iar conventurile mici să înceteze cu darea scrisorilor lor întocmite pentru înveșnicire de moșii,
iar pecețile lor să fie lipsite de orice tărie.
Iar venitul cămării —după cum se plătea pe vremea vestitului principe domnul Carol,
răposatul rege al Ungariei, preaiubitul nostru tată, de bună pomenire, de fiecare loc de curte întreg, trei
groși, tot astfel și acum să fie plătit cu trei groși, ce se vor bate la cămara noastră, din care groși, unul
să prețuiască șase dinari de-ai cămării noastre, prețuind și făcând cât șase dinari lați de Viena, și
paisprezece din acești groși să facă un fertun; și să nu se ia mai mulți dinari ca răscumpărare a dărilor
și nici ca merinde; iar strângătorii acestui venit al cămării să nu poată așeza dare pe juzii și slujitorii
care sălășluiesc pe moșiile lor înseși și nici pe robi și nici să ceară de la ei venitul cămării; și îndeobște
vorbind, să nu poată lua și stoarce mai mult de trei groși.
Afară de acestea, vom pune să se ceară și doamna regină va pune să se ceară de la toți iobagii
noștri —[atât] plugari [cât] și având vii —aflători în orice sate libere și chiar în satele udvornicale, cu
orice nume s-ar numi ele și în cele ale reginei, lăsând de o parte [doar] orașele împrejmuite cu ziduri, a
noua parte din toate roadele și vinurile lor; și sus-zișii baroni și nobili la fel să ceară și să ia pentru
folosul lor de la toți plugarii, iobagii și cei cu vii, aflători pe oricare din moșiile lor, a noua parte din
toate roadele și vinurile lor; iar prelații și fețele bisericești care au iobagi să ceară, mai întâi dijmele și
după acestea tot astfel a noua parte din toate roadele și vinurile lor; și dacă în strângerea mai sus-zisă
unii ar face altfel, noi vom pune ca de pe moșiile unor astfel de răzvrătiți și schimbători ai așezămân-
tului nostru de față să se ceară în folosul nostru acea a noua parte din pomenitele roade și din vin, fără
nici o micșorare sau ușurare, ca prin aceasta cinstea noastră să sporească și sus-pomeniții locuitori ai
țării noastre să ne poată sluji cu și mai mare credință; iar din moșiile ce vor fi dobândite atunci dintâi
de la noi sau de la urmașii noștri, să poată vicecancelarul nostru să primească și să ia, potrivit cu
mărimea lor, anume din moșiile care aduc un venit de zece mărci, o marcă, iar diacul un fertun, și din
moșiile mai mari care aduc venituri de douăzeci de mărci (vicecancelarul), două mărci și diacul tot un
fertun și așa mai departe potrivit cu mărimea moșiilor ce vor fi dobândite atunci dintâi.
Iar de pe pământurile seci și de pe râuri să nu ia nimeni vămi nedrepte atât de la acei care
coboară în jos cât și de la cei care urcă [pe râuri] decât de la cei care trec dintr-o parte în alta pe poduri
sau cu luntrile, deoarece am aflat că nobilii și nenobilii țării noastre sunt mult și peste măsură de
împovărați în această privință.
Apoi dacă vreun nobil va fi fost osândit pentru un fapt de silnicie, pentru pierderea duelului
[judiciar], ca vinovat de silnicie [sau dacă] va fi fost osândit la pedeapsă pentru pâră neîntemeiată,

29
pentru aducere de mărturie mincinoasă și înfățișare de scrisori mincinoase, precum și la pedeapsa cu
moartea pentru orice fel de vină, în fața palatinului și a judelui curții noastre sau a oricărui alt
judecător, [atunci] judele acelei pricini să-1 ia pe un atare osândit și să-1 țină trei zile pentru a face și a
rândui o împăcare între părți; și dacă nu vor putea să se înțeleagă, atunci să-l dea pe mâinile
potrivnicului său ca să-i dea pedeapsa cuvenită de drept și după obiceiul țării; și dacă partea potrivnică
va da sau va pune să i se dea unui astfel de osândit [pedeapsa] cu moartea sau cu altă osândă ce s-ar
cuveni de drept [după] obiceiul țării, atunci el va fi [socotit] descărcat [de vină] de către judecător și de
partea potrivnică fără luarea vreunei sume de bani sau a unei gloabe asupra moșiei lui, iar fiii, frații,
rudele de aproape, surorile și soțiile nu trebuie să fie împovărați pentru nelegiuirea unui om ce piere în
chipul acesta, ci să rămână în liniște și pace în moșiile, casele și bunurile lor.
Dacă însă omul osândit în chipul de mai sus ar putea să se împace cu partea potrivnică, judele
să nu poată primi mai mult de cincizeci de mărci, dându-i cuvenitul soroc pentru a le plăti și dacă nu s-
ar îngriji să plătească la sorocul ce i-a fost dat, după trecerea sorocului, [judele] luând cu el omul
regelui și omul de mărturie al vreunui capitlu sau al unui convent de adeverire să poată pune stăpânire
pe o parte sau [mai multe] părți de moșie, care să prețuiască cincizeci de mărci, și s-o stăpânească sau
să le stăpânească până când vor fi răscumpărate pentru acele cincizeci de mărci de către cei cărora se
știe că li se cuvine mai hotărât [dreptul] de a o sau a le răscumpăra.
La cererea acelor nobili ai noștri mai încuviințăm ca toți adevărații nobili aflători între hotarele
regatului nostru, ca și cei ce se află în ducatele cuprinse între hotarele pomenitului nostru regat să se
bucure de una și aceeași libertate. Iar venitul cămării noastre să fie ținuți să-1 plătească cu toții, nobilii
dintre rîurile Drava și Sava precum și din Požega cît și din Vukovo deopotrivă cu ceilalți nobili
adevărați ai regatului nostru, și să nu fie supărați de acum înainte pentru darea pieilor de jder numite
Banzulusmaya, ci scutiți de orice plată a oricăror altor dări, ce se obișnuiau să se plătească până acum,
și să fie socotiți slobozi întru totul ca și ceilalți nobili ai țării noastre din alte țări.
Iar dacă pe moșiile nobililor s-ar descoperi unele mine de aur, sau de argint, de aramă, de fier
sau alte băi, să nu le fie luate fără un schimb potrivit; și pentru astfel de moșii cuprinzând în ele mine
de aur, dacă va fi pe placul voinței regești, [atunci] să le dea nobililor sus-ziși moșii asemănătoare;
altminteri, dacă maiestatea regească nu va voi să ia prin schimb pomenitele moșii cu mine, atunci să
pună să se strângă, în numele său, dreptul regesc, adică urbura [cuvenită] după dreptul regesc, lăsând
acele moșii pomeniților nobili cu toate celelalte folosințe, venituri și drepturi ale lor, așa după cum a
îngăduit domnul Carol, tatăl nostru preaiubit, acelor locuitori ai regatului, în temeiul scrisorii sale.
Iar dacă vom fi hărăzit cuiva vreo moșie sau [mai multe] moșii, acela să urmărească în numele
său luarea în stăpânire a moșiei sau a moșiilor hărăzite lui și să se judece în numele lui însuși și nu în
numele nostru, cu împotrivitorii care s-ar ivi la punerea în stăpânire asupra zisei moșii, în așa fel ca să
nu amestece numele nostru în acea plângere de judecată, nici să nu poată primi sau dobândi de la noi
scrisori de împuternicire pentru urmărirea [în judecată] a unor pricini ca acestea.
Iar nobilii să nu fie siliți să meargă la locurile de vamă, ci să aibă trecere slobodă prin locurile
de trecere, prin care ar voi ei, fără nici o piedică. Și nici iobagii vreunor locuitori ai regatului nostru ce
țin de înălțimea [noastră] regească sau de regină sau atârnă de prelații bisericilor sau fruntașii regatului
nostru să nu fie duși cu sila, fără încuviințarea de bună voie a stăpânilor acelor iobagi.
Apoi am hotărât să desființăm și să zădărnicim și acel obicei de a se lua o marcă la poduri și
vămi de la nobilii regatului nostru când merg să se însoare și când după obiceiul îndătinat se întorc la
casele [lor] cu soțiile lor.
Și totodată în orașele și satele libere ale regelui și ale reginei, în ținuturile și moșiile prelaților
și baronilor și ale altor nobili, iobagii locuitorilor regatului nostru să nu poată fi împiedicați, opriți sau
luați în popreală, nici ei, nici lucrurile lor pentru niște fapte mai vechi, dar dacă aceștia au săvârșit în
chip vădit, răniri, vătămări, omor, pîrjoliri sau alte asemenea grozăvii, atunci să se facă judecată și
dreptate pe seama lor și oricare pârâș să-și caute cuvenita judecată și dreptate în fața stăpânilor înșiși ai
acelora.
Apoi pentru nelegiuirile tatălui să nu fie osândit fiul nici în ființa, nici în moșiile [și] nici în
bunurile lui.
Și episcopii, capitlurile, abații, conventurile, prepoziții și celelalte fețe bisericești cu moșii să
nu poată cere ca a lor sau ține mai departe o moșie [în temeiul a] trei scrisori de cercetare decât numai
dacă maiestatea sa regească, trimițând niște bărbați cinstiți, pe care îi va voi mai cu osebire, ar cerceta
și ar pune să se culeagă știri printre nobili și biserici, cu privire la moșiile ce urmează să fie dobândite;

30
altcumva numai cu scrisoarea privilegială a regelui sau a reginei sau a celor ce țin locul judecătorilor
maiestății regești.
Iar oamenii capitlurilor sau conventurilor care sunt aduși spre mărturie din porunca regească,
să nu poată fi alții decât acei care au demnități în aceeași biserică; și dacă omul de mărturie al acelui
capitlu sau convent se va duce pe calul său însuși, atunci acei nobili pomeniți să fie datori să dea doi
groși pe zi, iar dacă [omul de mărturie] se va duce pe calul acelui nobil, atunci un groș pe zi.
Iar omul regesc care este trimis să facă o chemare sau cercetare să nu poată fi din altă parte,
decât din același comitat sau district din care este acela care este chemat sau împotriva căruia se face
cercetarea.
Și omul de mărturie al capitlurilor să fie luat din capitlurile mai apropiate pentru a face
chemare sau cercetare, iar cercetările să nu se poată face în alt chip decât prin mijlocirea unei scrisori a
regelui sau a palatinului sau a judelui curții regești, și nobilii acelui comitat sau district să se adune la
un loc și să fie cercetați pe față.
Iar dacă împricinații ar voi să se împace într-o pricină oricât de mare și de grea, judele să nu o
poată opri și pentru darea păcii să nu poată cere de la ei nicicum mai mult de trei mărci.
Și tuturor pricinilor pornite sau care vor fi pornite cu privire la moșii să li se pună capăt la al
treilea soroc, fără vreo tărăgănare sau amânare oarecare.
Și pentru ca cuprinsul acestei întăriri, înnoiri, orânduiri, dăruiri, și hărăziri de libertăți a
noastră să capete tăria veșnicei trăinicii și să nu poată fi niciodată zădărnicită în nici un chip, în vreo
parte a sa, de noi sau de urmașii noștri, am dat scrisoarea noastră privilegială de față întărită cu puterea
peceții noastre duble, atârnate și adevărate.
Dat de mâna venerabilului întru Hristos părinte domnul Nicolae, din mila [lui Dumnezeu] și a
scaunului apostolic episcop al bisericii de Zagreb, vicecancelar al curții noastre, iubitul și credinciosul
nostru, în anul domnului o mie trei sute cincizeci și unu, în a treia zi înainte de idele lui decembrie, iar
în al domniei noastre al zecelea an. Venerabilii întru Hristos părinți și domni Nicolae, arhiepiscopul de
Strigoniu, comite perpetuu al acelui loc și Dominic, arhiepiscopul de Spalato, fratele Dionisie,
arhiepiscopul ales de Calocea și episcopii Nicolae de Agria, Dumitru de Oradea, Andrei al
Transilvaniei, Coloman de Györ, Nicolae de Pécs, Mihail de Vaț, Ioan de Vesprim, Toma de Cenad,
frații Toma al Sirmiului, Peregrin al Bosniei, Ștefan de Nitra, Blasiu de Knin, păstorind în chip fericit
bisericile lui Dumnezeu; iar măriții baroni: Nicolae, palatinul și jude al cumanilor, Nicolae, fiul lui
Laurențiu, voievodul Transilvaniei, Oliver, marele nostru vistier și jude al curții doamnei regine,
preascumpa noastră mamă, Toma, judele curții noastre; banii: Ștefan al întregii Slovenii și Croației,
Dominic de Mačva și Nicolae al Severinului, Pavel, marele vistier al reginei, Bartolomeu, marele
nostru paharnic și Leukus, marele nostru stolnic, Dionisie, marele nostru comis și Theutus, marele
nostru ușier, precum și Ioan, fiul aceluiași Oliver, marele stolnic al reginei, Simion, fiul lui Mauriciu,
comitele de Pojon și mulți alții ținând comitatele și dregătoriile regatului nostru.

O JUDECATĂ DIN ANUL 1355

ACTUL DE JUDECATĂ EMIS DE NICOLAE KONTH, VOIEVODUL TRANSILVANIEI, descrie cu amănunte

procedura și desfășurarea judecăților din cadrul adunărilor obștești ale nobililor transilvăneni. În aceste
adunări, de obicei, erau dezbătute pricini legate de stăpânirea pământului prin audierea pârâșilor, a
răspunsurilor pârâților și prin consultarea reprezentanților nobililor cu privire la afirmațiile părților. În
această pricină, legată de proprietatea asupra satului Oarda (la sud de Alba Iulia, pe malul stâng al
Mureșului), atunci când voievodul anunțase intenția sa de a trimite cauza la curtea regelui, nobilii
Transilvaniei au protestat, invocând necesitatea respectării cutumelor lor, extrem de importante pentru ei,
cum era judecarea tuturor pricinilor în cadrul adunării provinciei, cu evitarea implicării curții regale.

Sursa: Documenta Romaniae Historica C. Transilvania volumul X (1351-1355), București, 1977, p. 319-
322.

31
 Noi, Nicolae Konth, voievod al Transilvaniei și comite de Solnoc, dăm de știre că în adunarea
noastră obștească ținută la Turda în miercurea de după sărbătoarea Înălțării Domnului68 cu toți nobilii
și cu oamenii de orice stare a zisei părți a Transilvaniei, când începusem a cântări în cumpăna dreptății
procesele tuturor împricinaților, Ioan, fiul lui Vivian, orășan din Vințul de Jos, ridicându-se din
mijlocul celorlalți cu scrisoarea de redobândire și de citare a capitlului bisericii Transilvaniei s-a plâns
așa: că Petru, fostul viceban69, adică [fiul] lui Mihail de Iara, a cerut să i se dea și să i se hărăzească pe
veci de către înălțimea regească ca moșie a unui om care a murit fără moștenitori o moșie a sa de
cumpărătură, care i-a rămas de la bunicul său și de drept trebuie să i se cuvină lui, [moșie] numită
Oarda, aflătoare în comitatul Alba, lângă râul Mureș.
Auzind aceasta, vicebanul Petru, ridicându-se el însuși, a răspuns, de partea cealaltă, așa: că
zisa moșie Oarda i-a fost dată și hărăzită pe veci lui și moștenitorilor lui în temeiul unor acte valabile
de către înălțimea regească, pentru slujbele sale credincioase [și] sângele vărsat de dânsul.
Noi, ascultând spusele părților și văzând toate actele lor, înfățișate nouă în original de ele,
după ce am citit aceste [acte] și cu luare aminte am aflat cuprinsul lor, am văzut că în două scrisori
deschise ale lui Ioan, fiul lui Vivian, și anume una a capitlului bisericii de Oradea și cealaltă a bisericii
Transilvaniei, se spune că zisa moșie Oarda a fost dată pe veci, trecută în stăpânire și lăsată zisei
biserici a Transilvaniei de către acel Ioan, fiul lui Vivian; iar în scrisoarea sus-zisului viceban Petru, că
capitlul zisei biserici a Transilvaniei a redobândit în chip legiuit moșia Oarda de la Petru vicebanul și
că timp de cinci ani Petru vicebanul, judecându-se înaintea fostului comite Pavel, judele curții regești,
[și] fiind în proces cu el a câștigat pricina sa pe calea legii, iar pomenitul capitlu a pierdut toată
acțiunea sa față de dânsul cu privire la amintita moșie Oarda și a fost osândit față de vicebanul Petru la
[plata] valorii sau prețului moșiei, iar față de sus-zisul jude al curții regești la [plata] gloabei de două
sute de mărci, și astfel Petru vicebanul a rămas în pașnica stăpânire a acelei moșii.
Și fiindcă din ceea ce se spunea în scrisoarea privilegială a ilustrului principe, domnul
Ludovic, regele Ungariei, stăpânul nostru, am aflat că mai sus-zisa moșie Oarda a fost dată și hărăzită
pe veci, potrivit celor spuse de el mai sus, lui Petru vicebanul și moștenitorilor săi, de către înălțimea
aceleiași bunăvoințe regești, pentru slujbele lui credincioase și pentru vărsarea sângelui său, de aceea
noi, dimpreună cu toți nobilii și fețele bisericești dar mai ales cu juzii nobililor din cele șapte comitate
din zisele părți și cu jurații asesori ce ni s-au adus nouă de către acei nobili și oameni de orice stare, cu
[toți] aceștia noi mai întâi și prin urmare, și ei, am făcut jurământ cu mâna pe lemnul dătător de viață
al crucii că suntem datori să păzim dreptatea pentru fiecare.
Nobilii, dar, juzii nobililor și jurații asesori, ridicându-se cu toții, au spus că mai sus zisele acte
ale lui Ioan, fiul lui Vivian, întrucât [acesta] în temeiul lor a hărăzit pe veci, a lăsat și a dăruit
pomenitei biserici a Transilvaniei amintita moșie Waradia, pe care, în numele dreptului său, o
dobândise din nou de la pomenitul Petru vicebanul, și [întrucât] capitlul acelei biserici a voit să capete
din nou acea [moșie] redobândind-o de asemenea de la mai sus amintitul Petru vicebanul, în numele
dreptului ei, cum se spune mai sus, și [acel capitlu] acțiunea [făcută] pentru [dobândirea] acelei moșii,
față de mai sus însemnatul Petru vicebanul, a fost condamnat [să plătească] valoarea sau prețul acelei
[moșii], iar pomenitului jude al curții regești suma de două sute de mărci ca gloabă, [acele acte] nu mai
sunt valabile, ci moarte și zadarnice și cu totul lipsite de putere; actele însă ale lui Petru vicebanul,
întocmite și date cu privire la amintita moșie, sunt tari și neîndoielnice; [iar] noi judecând, am hotărât
ca amintitul Ioan, fiul lui Vivian, să fie osândit la pedeapsa [cu care se pedepsește] intentarea unei
pricini cîștigate, adică [osândit] ca dovedit de o pâră nedreaptă.
Totuși, pentru ca în judecarea acestei pricini să nu se poată arunca asupra noastră vreo
bănuială de către nici una din părți și mai ales de către sus-zisul Ioan, fiul lui Vivian, de aceea noi am
voit să trecem pricina, cu toate actele judecății ei, la curtea domnului nostru regelui, spre dezbaterea
aceleiași regești pietăți, a prelaților și baronilor țării sale, spre a fi [acolo] hotărâtă, când obștea
nobililor, a fețelor bisericești și a celorlalți oameni de orice stare ne-au spus într-un glas că niciodată n-
a fost legea și obiceiul lor a trece la curtea regească pricini asemănătoare și chiar mai grele, ci [că]
toate pricinile cu privire la orice chestiuni de moșii și altele au fost hotărâte înaintea voievodului
Transilvaniei sau a juzilor lui, păzindu-se rânduiala legii, și că [înaintea lor] trebuie să li se pună capăt
în chipul cuvenit.

68
20 mai 1355.
69
Petru de Iara a fost vicevoievod al Transilvaniei, dar în textul acestui document s-a folosit formula de viceban.

32
 După care, deși amintiții nobili din părțile Transilvaniei au cerut ca, prin sentința acestui
proces noi să punem capăt în chip cuvenit [pricinii] în favoarea lui Petru vicebanul, aici, adică la
Turda, în scaunul nostru de judecată, noi am voit să ne păzim de bănuiala, în care ne-ar putea băga în
viitor, cum se zice mai sus, amândouă părțile și mai ales sus-zisul Ioan, fiul lui Vivian, și împotriva
voinței înverșunate a tuturor nobililor, amânând pricina la octavele sărbătorii Nașterii fericitei
fecioare70, am hotărît încă o dată s-o trecem la curtea regească spre dezbaterea domnului nostru regelui
[și] a prelaților și baronilor țării lui.
Ioan [însă] fiul lui Vivian, temându-se desigur de greutățile pricinii de mai sus și neîndrăznind
să se ducă la zisa curte regească la dezbaterea hotărârii ei, a doua zi după judecarea pricinii, căpătând
mai întâi pentru aceasta voia noastră judecătorească, dimpreună cu amintitul Petru vicebanul și cu alți
foarte mulți bărbați nobili și cinstiți venind ei înșiși înaintea [noastră] ei, adică Ioan și Petru vicebanul,
ne-au spus și ne-au adus la cunoștință într-un glas că, în privința amintitei moșii Oarda, prin învoiala și
rânduiala [făcută de niște] bărbați cinstiți și nobili, au ajuns într-un cuget la această împăcăciune pe
veci și ajung și înaintea noastră.
Fiindcă Ioan, fiul lui Vivian, lucrând la aducerea la îndeplinire a zisei pricini a cheltuit o mare
sumă de bani și prin aceasta a ajuns la foarte mare sărăcie, și fiindcă zisa moșie Oarda se vedea a fi
înconjurată de pretutindeni de obștea sașilor și pentru ca Petru vicebanul și urmașii lui să poată stăpâni
acea moșie în chip pașnic și pe vecie [apărați] de obrăznicia zișilor sași, și să nu se poată isca în vreun
chip oarecare cu privire la acea moșie vreo judecată și neînțelegere, în curgerea timpului, din partea lui
Ioan, a urmașilor și a tuturor rudelor sale împotriva lui Petru vicebanul și a urmașilor și moștenitorilor
lui, ci totdeauna ei și moștenitorii lui și dintr-o parte și din alta să poată trăi în prietenie, în desfătarea
păcii, și să-și poată da unul altuia, cu [tot] zelul iubirii lor, dovada unei nefățărite prietenii și
statornicii, […] așadar aceste toate avându-se în vedere și fiind luate în seamă, mai sus-zisul Petru
vicebanul, la stăruitoarea mijlocire și cerere a noastră, și a sus-zișilor bărbați cinstiți și nobili, va fi
dator să dea și să plătească deplin și fără întârziere, la Sântimbru, înaintea vicevoievodului nostru
Ștefan, pomenitului Ioan, fiul lui Vivian, cinci sute de florini de aur [bani] gata, în două soroace mai
jos arătate, adică două sute și cincizeci de florini la octavele sărbătorii nașterii lui Ioan Botezătorul71 și
restul de două sute cincizeci de florini la cvindenele sărbătorii fericitului arhanghel Mihail 72 în curând
și numaidecât viitoare, cu această condiție și legământ, pe care Petru vicebanul și 1-a luat asupra lui de
bunăvoie ca, dacă el ar nesocoti sau ar lăsa să treacă cel dintâi soroc de plată să fie împovărat a plăti
[îndoitul sumei]; [iar] dacă n-ar avea grijă sau n-ar putea să facă plata de-a doua sau cea din urmă,
atunci banii plătiți mai înainte să fie pierduți și el să fie dator a plăti mai sus-însemnatului Ioan, fiul lui
Vivian, toți banii neplătiți, împovărat cu îndoitul [lor]; la rândul său însă Ioan, fiul lui Vivian, a dat, a
lăsat și a trecut înaintea noastră în mâinile sus-zisului Petru vicebanul pomenita moșie Oarda cu toate
folosințele, cu toate cele ce țin de ea și cu toate actele în temeiul cărora credea că acea [moșie] i se
cuvine lui: toate [aceste acte] [i le-a dat], neținând pentru sine nici unul din ele, iar dacă prin
înșelăciune își va fi oprit [unele] din ele, a rămas ca acelea [să fie] zadarnice, moarte și lipsite de-acum
înainte de putere și [chiar] întru totul vătămătoare celor ce le vor arăta.
El [așadar] a dat înapoi, a lăsat, a trecut în stăpânire, a dăruit și a hărăzit pe veci lui Petru
banul, moștenitorilor lui și urmașilor moștenitorilor lui [moșia] ca s-o stăpânească și totodată s-o aibă
în veci și în chip nestrămutat, nepăstrându-și Ioan, fiul lui Vivian, în pomenita moșie Oarda, pentru
sine și pentru moștenitorii săi nici un drept de proprietate și de stăpânire, ci trecând tot dreptul și
stăpânirea și proprietatea moșiei Oarda, din libera și buna lui voie, lui Petru banul și tuturor urmașilor
lui. În amintirea acestui lucru am hotărît a da lui Petru vicebanul scrisoarea noastră deschisă de față,
care, când ne va fi adusă înapoi, vom pune să fie întocmită în chip de privilegiu sub pecetea noastră
autentică. Dat în a cincea zi a adunării noastre [sus-zise în locul sus-pomenit în anul] domnului o mie
trei sute cincizeci și cinci.

70
15 septembrie 1355.
71
1 iulie 1355.
72
13 octombrie 1355.

33
 DIPLOMA REGALĂ PRIVIND OBLIGAȚIA PARTICIPĂRII LA ADUNAREA
NOBILILOR TRANSILVĂNENI (1355)

ÎN 30 NOIEMBRIE 1355, NOBILII DIN TRANSILVANIA SOLICITAU REGELUI LUDOVIC I ca proprietarii de

pământ din alte părți ale regatului, care aveau posesiuni în Transilvania, să fie obligați să ia parte la
adunările generale prezidate de voievodul Transilvaniei. Scopul lor era acela de a evita ca pricinile lor
legate de proprietățile funciare să fie transferate la curtea regală, și în felul acesta să evite și cheltuielile
de călătorie la Buda sau Vișegrad.

Sursa: Documenta Romaniae Historica C. Transilvania volumul X (1351-1355), București, 1977, p. 380-
382.

Ludovic, din mila lui Dumnezeu regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției,
Lodomeriei, Cumaniei și Bulgariei, principe de Salerno și domn al ținutului și al Muntelui Sant’
Angelo, tuturor credincioșilor întru Hristos, celor de acum și celor viitori care vor lua cunoștință de
scrisoarea de față, mântuire întru dătătorul mântuirii. Cererea binevenită a supușilor care se roagă [de
noi] trebuie să fie adusă în întregime la îndeplinire pentru ca, în timp ce se dau la lumină lucrurile pe
care ei le cer pe drept, marea lor supunere să fie îmboldită spre a face fapte de credință. Ca urmare,
prin aceste rânduri, voim să ajungă la cunoștința tuturor că venind în fața noastră comitele Nicolae zis
Was și Akus, fiul lui Elleus, nobili din părțile Transilvaniei, în numele lor și în locul și în numele
tuturor nobililor acelei țări a Transilvaniei s-au îngrijit a face cunoscut maiestății noastre în chip de
plângere că, atunci când voievodul nostru al Transilvaniei aflător în slujbă ține adunarea obștească, în
zisele părți ale Transilvaniei, din însărcinarea noastră, în numele maiestății noastre, de față cu omul
nostru [rânduit] anume, unii prelați, baroni, cavaleri și oameni de altă stare, care au moșii în zisele
părți ale Transilvaniei, [dar] care locuiesc în alte părți ale regatului nostru, nu se îngrijesc să vină la
adunarea obștească și astfel acei nobili care locuiesc în acele părți ale Transilvaniei, neavând putință,
din pricina lungimii drumului și a depărtării locului, să vină la curtea noastră spre a-și urmări pricinile
lor, nu pot dobândi hotărârea definitivă a pricinilor lor, și prin aceasta li se fac adesea nedreptăți
împotriva libertăților lor îndătinate și ei îndură multe neajunsuri. [De aceea] ei s-au rugat de înălțimea
noastră să le găsim un leac potrivit în această privință.
Noi, așadar, voind ca, înlăturând de la dânșii orice neajuns să păstrăm pe acei nobili
nevătămați în libertățile lor, am poruncit și poruncim prin cuprinsul scrisorii de față ca, de acum
înainte, toți și fiecare din prelații, baronii, nobilii și oamenii de orice altă stare care au moșii în zisele
părți ale Transilvaniei, [dar] care locuiesc în alte părți ale regatului nostru să fie datori să ia parte la
adunarea obștească a voievodului Transilvaniei aflător în slujbă, pe care acela o va ține, din poruncă
regească, în numele regelui [și] de față cu omul regesc [rânduit] anume pentru sus-zisele părți ale
Transilvaniei, la soroacele legiuite, și să fie datori să se supună întru toate judecății și hotărârii aceluia,
ca și când ar fi a noastră, și să răspundă celor care se plâng împotriva lor, fără a se ține seamă de unele
milostiviri sau libertăți ale lor, făcute, date și hărăzite lor sau vreunuia din ei poate [chiar] de către noi
sau de către ceilalți regi ai Ungariei, strămoșii noștri, [libertăți] pe care, prin mărturia scrisorii de față
le desființăm, le ștergem și hotărîm [să n-aibă] nici o putere, [dar] numai în ceea ce privește adunarea
și ziua ținerii ei. În amintirea acestui lucru și spre veșnica lui trăinicie am dat scrisoarea noastră
privilegială de față, întărită cu puterea peceții noastre autentice și atîrnate.
Dat de mâna venerabilului întru Hristos părinte, domnul Nicolae, episcopul de Zagreb,
vicecancelar al curții noastre, iubitul și credinciosul nostru, în anul domnului o mie trei sute cincizeci
și cinci, în ziua a doua înainte de calendele lunii decembrie, iar în al domniei noastre în al patru-
sprezecelea an. Venerabilii întru Hristos părinți și domni: Nicolae, arhiepiscopul de Strigoniu, scaunul
de Calocea fiind vacant, și Dominic, arhiepiscopul de Spalato, precum și episcopii Nicolae de Agria,
Andrei al Transilvaniei, Dumitru de Oradea, Toma de Cenad, Nicolae de Pécs, Ioan de Vesprim,
Coloman de Györ, Mihail de Vaț, frații Ștefan de Nitra [și] Toma de Sirmiu, scaunul de Bosnia fiind
de asemenea vacant, și Blasiu de Knin păstorind întru fericire bisericile lui Dumnezeu; iar măriții
bărbați Nicolae palatin și jude al cumanilor, Nicolae Konth, voievod al Transilvaniei, Chykow, marele
nostru vistier, Nicolae de Zeech, judele curții noastre; banii: Nicolae de Mačva, Nicolae al întregii
Slavonii și al Croației, Leucus, marele nostru stolnic și paharnic, Dionisie, marele nostru comis și

34
Toma, marele nostru ușier, Simion, fiul lui Mauriciu, comite de Pojon precum și alții foarte mulți
ținând comitatele și dregătoriile țării noastre.
(Pe verso, de altă mînă contemporană)
Cu privire la libertatea nobililor din părțile Transilvaniei la adunarea generală.

DIPLOMA REGELUI LUDOVIC I PENTRU NOBILII DIN TRANSILVANIA (28

IUNIE 1366)

ÎN 28 IUNIE 1366, REGELE LUDOVIC DE ANJOU EMITEA LA CEREREA NOBILILOR din Transilvania o diplomă
prin care se reglementau instrumentele și procedurile juridice de urmat de către nobili pentru pedepsirea
răufăcătorilor, „mai ales români” adică a celor învinovățiți de furt, tâlhărie, dar și în privința pedepsirii
nobililor și a răufăcătorilor de alt neam. Actul regal a adus câteva precizări privind statutul juridic al
cnezilor și românilor de rând și a confirmat privilegiile mai vechi ale nobilimii din Transilvania.

Sursa: Documenta Romaniae Historica C. Transilvania volumul XIII (1366-1370), București, 1994, p.
161-164.

Ludovic, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei,
Bulgariei, Galiției, Lodomeriei și Cumaniei, principe de Salerno și domn al ținutului Monte Sant
Angelo, tuturor credincioșilor întru Hristos, atât celor de acum, cât și celor viitori, care vor lua
cunoștință de scrisoarea de față, mântuire întru mântuitorul tuturor.
Chibzuința înainte văzătoare a bunătății regești și înțeleapta bunătate veghează neadormit la
îndreptarea [stării] supușilor, căci, atunci când din dragoste pentru supuși noștri le ușurăm poverile și
îndreptăm [de la ei] greșeala, întru pașnica și liniștita lor stare, ne aflăm noi [înșine] odihna. Drept
aceea, prin aceste rânduri voim să ajungă la cunoștința tuturor că, deoarece toți nobilii țării noastre
Transilvania, credincioșii noștri, sufereau zi de zi nenumărate neajunsuri din pricina semeței viclenii a
tot felul de făcători de rele, mai ales români, aflători în acea țară a noastră, și din pricina felului lor de
a fi și de a se purta fără astâmpăr, de aceea, din plinătatea puterii noastre regești și din osebita noastră
milostivire, am dat acestor nobili credincioși ai noștri și ai țării noastre Transilvania, pentru a stârpi și
a nimici din pomenita țară pe făcătorii de rele de orice neam, mai ales pe români, acest drept, ca orice
om ce va fi învinovățit în chip învederat de furt sau tâlhărie sau altă faptă nelegiuită, chiar de n-ar fi
fost prins asupra faptului, atunci când e învinovățit, să poată fi dat morții de partea potrivnică, potrivit
legii, cu mărturia a cincizeci de nobili, dacă [învinovățitul] este nobil, și cu mărturia a cincizeci de
oameni de rând, dacă [învinovățitul] este om de rând.
Acela, însă, care va fi prins pe față [că a făptuit] vreuna din nelegiuirile de mai sus, să poată fi
omorât de către potrivnicul său, potrivit legii, sub mărturia a șapte inși de o seamă cu el.
Și, dacă un român de rând va fi învinovățit sau prins pe față, să se poată face dovadă împotriva
lui cu orice oameni de rând, și, dimpotrivă, un român de rând să poată dovedi în chip legiuit pâra sa,
într-o împrejurare asemănătoare, împotriva unui om de rând de alt neam, prin [mărturia] unor români
de rând sau a altor oameni de rând; dacă, însă, un român de rând, învinovățind pe un nobil de vreo
nelegiuire făcută pe față, n-ar putea să-și dovedească pâra prin întregul număr de nobili [cerut de lege],
atunci să facă dovada cum poate, și anume prin nobili sau prin cnezi sau prin oameni de rând sau
români, până la numărul deplin de cincizeci de nobili, când fiecare cnez, întărit în cnezatul său printr-o
scrisoare regească a noastră, să fie socotit ca un adevărat nobil, iar cnezul de rând să fie socotit ca un
jude [sătesc] cu mărturia de un fertun, iar oamenii de rând sau românii să fie primiți la facerea
pomenitei dovezi ca oameni cu mărturie de o jumătate de fertun, și în același fel să poată dovedi [și]
un român de rând și pâra sa împotriva unui nobil pe care-1 va fi prins pe față [făptuind] vreuna din
aceste nelegiuiri.
Apoi voim ca nobilii din zisa țară și iobagii lor să nu fie popriți în orașele sau în satele libere
pentru hoție ori tâlhărie sau pentru altă faptă nelegiuită, dacă nu vor fi fost prinși acolo pe față
[făptuind] vreuna din faptele de mai sus, și nici ca în acele orașe sau sate vreun nobil din acel ținut să
fie pus în afara legii. Afară de aceasta, mai voim ca cel ce suferă silnicia sau samavolnicia [cuiva], să

35
nu se răzbune tot prin săvârșirea unei asemenea silnicii sau samavolnicii, ci în această privință să
urmeze calea legiuită împotriva dușmanului său, altminteri, pentru o astfel de faptă să cadă sub
pedeapsa plății îndoite față de partea potrivnică, iar față de voievodul nostru al Transilvaniei să fie
dovedit ca vinovat de silnicie.
Afară de aceasta, mai hotărâm ca nici un iobag de-ai noștri sau de-ai nobililor noștri sau de-ai
oricăror altor [oameni] care au iobagi în acea țară a noastră [a Transilvaniei] să nu fie oprit, [fie] el sau
lucrurile lui, sau zălogit sau judecat de către altcineva, decât numai de către stăpânul său ori de către
un slujbaș [al acestuia]. Și dacă acești stăpâni sau slujbași nu se vor îngriji să facă dreptate pârâșilor,
atunci ei să poată și să trebuiască să fie chemați de către pârâși în fața voievodului sau a locțiitorului
lui, iar dacă ei ar purcede împotriva celor de mai sus, atunci să cadă sub pedeapsa celui ce se face
vinovat de silnicie.
Castelanii și slujbașii, atât cei regești —ai noștri—, cât și cei ai voievodului, precum și acei ai
oricăror altor oameni având moșii în zisa noastră țară, să poată fi chemați în chip legiuit, în ținuturile
dregătoriei lor, înaintea voievodului sau a vicevoievodului, pentru pagubele sau samavolniciile pe care
le-ar săvârși împotriva orișicăror oameni, spre a da socoteală temeinică de faptele lor.
Apoi, voim și poruncim ca orice oameni de rând sau români, care vor fi dați în vileag și puși în
afara legii, potrivit legii, în adunările sau la scaunele de judecată ale voievodului sau vicevoievodului,
ori ale comiților lui care ar avea încă putere să facă aceasta, atunci când și acolo unde vor putea fi
prinși de către orice oameni, dacă nu vor căpăta iertarea noastră regească, să fie luați în prinsoare fără
grijă și pedepsiți după vina lor, fără nici o cercetare și fără nici un fel de răspundere. Nobilii însă, care
nu pot fi puși în afara legii în altă parte decât în adunările osebite sau la scaunele de judecată ale
voievodului Transilvaniei, atunci când vor fi prinși sau popriți de cineva, dacă nu vor avea iertare
milostivă din partea regelui pentru nelegiuirile lor, să fie dați pe mâna voievodului spre a fi pedepsiți.
Iar cei care ar putea să prindă pe cei vinovați de necredință față de maiestatea noastră și pe cei scoși în
afara legii, dar nu i-ar prinde și nu i-ar da pe mâna regelui spre a fi pedepsiți, sau le-ar ține partea, unii
oameni ca aceștia, de orice stare sau seamă ar fi ei, prin însăși această faptă a lor, să cadă sub aceeași
vină a necredinței și să fie scoși în afara legii.
De asemenea, dacă se pornește în fața voievodului sau vicevoievodului vreo pricină împotriva
unui om care are o scrisoare regească asupra unei danii de moșie sau a altei milostiviri, dacă acela ce
pornește pricina nu va avea, la rândul său, în acea pricină, o scrisoare temeinică și va voi să-și
dovedească pâra [bizuindu-se] numai pe mărturii omenești, o astfel de pricină poruncim să fie
strămutată la curtea noastră și judecată acolo; iar celelalte pricini ale zișilor nobili să se judece de către
voievod sau vicevoievod în acea țară a noastră, Transilvania, așa cum s-a obișnuit pînă acum, iar
prelații și baronii noștri, care au moșii în această țară, să nu-și poată strămuta pricinile lor obișnuite din
fața voievodului sau vicevoievodului la curtea noastră.
Apoi, deoarece am hotărît să scutim pe zișii nobili și moșiile lor de a plăti venitul cămării, a da
bucate și a face slujbă în oaste fără voia lor, de aceea voim ca pomeniții nobili să fie îndatorați și ținuți
a ne sta in ajutor nouă sau, în numele nostru, voievodului nostru din Transilvania, sau vicevoievodului
său, spre a strivi și nimici pe necredincioșii din acele părți, nesupuși și răzvrătiți împotriva noastră și a
sfintei noastre coroane.
Afară de aceasta, poruncim și rânduim ca omul capitlului sau al vreunui convent, când va fi
dus în ținut de către vreun împricinuit, dacă va avea calul lui, să primească un fertun pe zi de la
împricinat, dacă, însă, se va duce călare pe calul împricinatului, atunci să nu poată primi [de la acesta],
în fiecare zi, pentru osteneala lui, mai mult de o jumătate de fertun, în dinarii care vor umbla atunci;
totuși, împricinatul să fie dator a da acelui om al [capitlului sau conventului] să mănânce si să bea
îndeajuns în fiecare zi, iar omul [capitlului sau conventului], la rândul său, să se silească a fi cu luare
aminte și silitor în urmărirea pricinii împricinatului. Pentru scrisorile obișnuite ale acelui capitlu și
convent și ale altor fețe bisericești, de vor fi închise, plata să nu treacă de zece dinari [pentru fiecare],
iar de vor fi deschise, [să nu treacă] de douăzeci de dinari, care vor umbla atunci; iar în ceea ce
privește scrisorile mai de seamă, ce se vor da, trebuie să se păzească întru totul rânduiala cea veche.
În sfârșit și ca încheiere, voim cu tot dinadinsul ca zișii nobili ai țării noastre Transilvania să se
bucure și să aibă parte de aceleași datini și libertăți date de noi, de care s-au folosit în pace și până
acum, din milostiva îngăduință a maiestății noastre regești. Pentru ca, deci, sus zisa libertate, îngăduită
lor de către noi, să poată dăinui în veac și să nu poată fi zădărnicită mai târziu de cineva în viitor, am
dat scrisoarea noastră privilegială de față, întărită cu puterea peceții noastre duble.

36
 Dat de mînă venerabilului întru Hristos părinte, domnul Nicolae, arhiepiscopul bisericii de
Strigoniu și comite perpetuu al aceluiași loc, marele cancelar al curții noastre, iubitul și credinciosul
nostru, în anul de la întruparea Domnului o mie trei sute șaizeci și șase, în a patra zi înainte de
calendele lui iulie, iar în anul domniei noastre al douăzeci și cincilea, venerabilii întru Hristos părinți,
domnii arhiepiscopi: Toma de Calocea, Nicolae de Zara, Ugolin de Spalato, precum și episcopii:
Coloman al bisericii de Györ, Vilhelm de Pécs, comite al capelei noastre și secretar-cancelar al nostru,
Ștefan de Zagreb, ținând vicariatul întregului banat al țării noastre Slavonia, Dumitru de Oradea, Mihai
de Agria, Dominic al Transilvaniei, Dominic de Cenad, Ladislau de Vesprim, Dumitru al Sirmiului,
Petru al Bosniei, Ioan de Vaț, Ștefan de Nitra, Nicolae de Knin, scaunul de Krbava fiind vacant,
Nicolae de Trau, Ioan de Sebenico, Dumitru de Nona, Mihail de Scardona, Ștefan de Faro și Mihail de
Curzola, păstorind în chip fericit bisericile lui Dumnezeu; iar măriții bărbați: Nicolae Kont, palatinul
regatului nostru și jude al cumanilor, Ștefan Bubek, judele curții noastre, Dionisie, voievodul
Transilvaniei și căpitan al orașului și districtului Vidin din țara noastră Bulgaria, Nicolae de Zeech,
banul întregii Dalmații și al Croației, Nicolae de Gara, banul de Mačva, precum și Ioan, marele nostru
vistier, Gheorghe Bubek, marele vistier al reginei, Emeric, fratele voievodului Dionisie, marele nostru
comis, Petru zis Zudar, marele nostru paharnic, Pavel de Liczkow, marele nostru stolnic, și Ioan, fiul
lui Toma de Gwnew, marele nostru ușier, precum și Ladislau, fiul lui Zobonia, comite de Pojon, și
mulți alții ținînd comitatele și dregătoriile țării noastre.

PRIVILEGIUL SCAUNELOR SĂSEȘTI MEDIAȘ, ȘEICA MARE ȘI ȘEICA MICĂ

(1369)

SCAUNELE SĂSEȘTI MEDIAȘ, ȘEICA MARE ȘI ȘEICA MICĂ AU APĂRUT CA URMARE a colonizărilor din a
doua jumătate a secolului al XIII-lea astfel nefiind sub ocrotirea bulei de aur a sașilor din 1224. Acest
privilegiu, emis de regele Ludovic de Anjou la data de 29 iulie 1369, reflectă totuși tendința scaunelor
săsești de grupare în jurul Sibiului, dar și încurajarea acestei direcții de către autoritatea centrală, dornică
de a eficientiza relațiile administrative cu aceste grupuri din Transilvania. Deși modelul de organizare a
Sibiului apare în cazul mai multor aspecte, scaunele beneficiare ale acestui așezământ au rămas în
continuare sub jurisdicția comitelui secuilor.

Sursa: Documenta Romaniae Historica C. Transilvania volumul XIII (1366-1370), București, 1994, p.
617-620.

Ludovic, din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei,
Galiției, Lodomeriei, Cumaniei și Bulgariei, principe de Salerno și domn al ținutului și al muntelui
Sant' Angelo, tuturor credincioșilor întru Hristos, atât celor de față cât și celor viitori, care vor lua
cunoștință de această scrisoare, mântuire întru mântuitorul tuturor. Marele domn și preamărit în
împărăția Dumnezeului nostru pentru aceasta a înălțat pe pămînt puterile regilor și principilor, ca să
vegheze asupra foloaselor supușilor, pentru ca de la acești supuși trăind sub un domnitor slăvit acesta
să dobîndească bun folos și să se tragă prilej de cinste.
Drept aceea, prin aceste rânduri voim să ajungă la cunoștința tuturor că, deși Gheorghe,
parohul de Șeica, decanul, și comitele Andrei de Brateiu, credincioșii noștri, înfățișându-se înaintea
luminăției noastre, în numele lor și al tuturor credincioșilar noștri sași din scaunele Mediaș, Șeica
Mare și Șeica Mică și al celor ce țin de ele, ne-au arătat un privilegiu dat de răposatul mărit principe,
domnul Carol, vestitul rege de odinioară al Ungariei, părintele nostru de slăvită pomenire, privilegiu
însemnat cu pecetea lui cea dintâi și întocmit cu privire la libertățile date lor de acel rege Carol,
părintele nostru, și, închinându-se până la pământ, s-au rugat de Maiestatea noastră să bine voim să
întărim pentru dânșii acel privilegiu părintesc împreună cu libertățile deslușit arătate în el, totuși,
fiindcă se vedea că de pe urma unor asemenea libertăți cuprinse în zisul privilegiu al tatălui nostru nu
ar putea ieși pentru Maiestatea regească decât prea puțin folos și priință, de aceea, după o îndelungă
chibzuire avută cu doamna noastră regina, preascumpa noastră mamă și cu prelații și baronii noștri,
scoțând aceste libertăți de mai sus din pomenitul privilegiu al tatălui nostru am hotărât să li le hărăzim
lor ca danie nouă:

37
 Mai întâi ca acei credincioși sași ai noștri din pomenitele scaune și din ținuturile ce țin de ele,
să se bucure de-a pururi, în tot timpul ce va urma, în facerea, împărțirea și ținerea judecăților, de
aceeași libertate de care se bucură și au parte ceilalți credincioși sași ai noștri din scaunul Sibiului și
din scaunele ce țin de el.
De asemenea, ca ei să fie datori a merge, după putința lor, cu oștile regești, numai atunci când
acestea ar porni înspre părțile de răsărit, și nu în altă parte, în același fel în care acei sași ai noștri din
Sibiu și din celelalte scaune ce țin de el obișnuiau din vechime să meargă.
Afară de aceasta, le încuviințăm din osebită milostivire ca merindele și găzduirea datorate
Maiestății regești să le aducă și să le dea luminăției regești cu totul aidoma cum sunt datori a le da sus-
zișii noștri sași din scaunul Sibiului și din ținuturile ce țin la el.
Totodată, am hărăzit cu milostivire pomeniților sași, credincioșii noștri, ca acele patru sute de
mărci de argint bun, cu care sunt datori în fiecare an Maiestății noastre, să ni le plătească cântărind și
măsurând cu greutatea, piatra și măsura de Buda, câte cinci mărci o dată, iar de s-ar întâmpla, din
împrejurări vitrege, ca să nu aibă sau să nu găsească argint, atunci pentru fiecare marcă de argint de
greutatea de mai sus să plătească maiestății noastre atâți florini de aur, pe cât se poate cumpăra sau
vinde atunci argintul bun; dar cu condiția ca oricând înălțimea regească va voi să hotărască ceva în
folosul regatului cu privire la sașii din Sibiu și cei ce țin de acest scaun, să poată hotărî același lucru și
pentru acei sași din Mediaș și din celelalte scaune pomenite, fără a se ține seama de hotărîrea și
libertatea lor de față, rămânând însă neatinse jurisdicția și dreptul de judecată ale comitelui secuilor
noștri, care am hotărât să rămână nestingheriți în vechile lor libertăți.
Spre pomenirea și veșnica trăinicie a acestui lucru am dat scrisoarea noastră privilegială de
față, întărită cu puterea peceții noastre duble, atârnate și autentice.
Dat de mâna venerabilului întru Hristos părinte, domnul Ladislau, episcopul de Vesprim,
cancelarul curții reginei și vicecancelarul curții noastre, iubitul și credinciosul nostru, în anul
Domnului o mie trei sute șaizeci și nouă, în a patra zi înainte de calendele lui august, iar în al domniei
noastre al douăzeci și optulea an; venerabilii întru Hristos părinți și domni Toma, arhiepiscopul de
Strigoniu, Ștefan de Calocea, Ugolin de Spalato, Nicolae de Zara și Ilie de Raguza, precum și
episcopii: Dumitru al bisericii de Oradea, Coloman de Györ, Mihail de Agria, Vilhelm de Pécs,
Dumitru al Transilvaniei, Ștefan de Zagreb, Ioan de Vaț, Dominic de Cenad, Petru al Bosniei, Ștefan
al Sirmiului, Ladislau de Nitra, Nicolae de Knin, Dumitru de Nona, Ștefan de Faro, Matei de
Sebenico, Mihai de Scardona și Portiva de Segno, păstorind in chip fericit bisericile lui Dumnezeu,
scaunul de Krbava, fiind vacant; măriții bărbați; domnul Ladislau, ducele de Oppeln, palatinul
regatului nostru, Emeric, voievodul Transilvaniei, comitele Nicolae de Zech, judele curții noastre,
Ioan, marele nostru vistier, Simion, banul Dalmației și Croației, Petru Zudar, banul întregii Slavonii,
Nicolae, banul de Macva, Pavel, marele nostru stolnic, Ioan, marele nostru ușier, și Ștefan, marele
nostru comis, și numitul domn Ladislau, ducele, comitele de Pojon și mulți alții, ținând dregătoriile și
comitatele țării noastre.
(Jos, pe Indoitură): Darea de seamă a lui Dumitru, episcopul bisericii Transilvaniei. Corectată și
îndreptată.

PETIȚIA CNEZILOR DIN CARANSEBEȘ (1369)

ACEST DOCUMENT, ADRESAT DE CNEZII ȘI ALȚI ROMÂNI AI CETĂȚII ȘI DISTRICTULUI Sebeș banului
Benedict Himfi, în anul 1369, reprezintă unul dintre cele mai timpurii documente emise de autoritățile
colective ale românilor din regatul Ungariei. Petiția cuprinde lămuriri în legătură cu obligațiile militare și
sarcinile care cădeau în sarcina cetății Jdioara și a districtului Sebeșului în deceniul al șaptelea al
secolului al XIV-lea, capacitatea militară și raporturile acestui district românesc cu ierarhia
administrativă laică a regatului Ungariei.

Sursa: Documenta Romaniae Historica C. Transilvania volumul XIII (1366-1370), București, 1994, p.
631-633.

38
 Domnule ban! Aducem la cunoștința domniei voastre că noi am așteptat cu cea mai mare
dorință pe măria voastră, pentru ca să-i putem lămuri și arăta nevoile noastre măriei voastre, ce sunteți
îndată după Domnul. Pe lângă aceasta, prin scrisoarea de față, cerem cu smerită rugăminte măriei
voastre ca să te înduri a asculta cu bunăvoință plângerea îndreptată către domnia voastră în această
privință pentru că, după Domnul cerului și după domnul nostru regele, nu putem spune nevoile noastre
nimănui altuia decât măriei voastre și dacă ar fi să înșirăm în această scrisoare nevoile noastre pe rând,
ar cere prea mult timp să le povestim pe fiecare în parte, și ar fi și pentru măria voastră greu să le
ascultați; dar povestim câteva din cele mai de seamă și mai de căpetenie, care sunt binecunoscute
măriei voastre și care, din zi în zi, ne-au adus cu totul în cea mai mare sărăcie și lipsă.
Cea dintâi strâmtoare a noastră a început să se ivească atunci când domnul nostru regele a
intrat în țara Bulgariei și fiecare din noi în parte am mers în acea oaste cu bunurile și, de asemenea, cu
trupurile noastre și am dat găzduire domnului nostru regele. După aceea, domnul nostru regele a
întemeiat banatul zisei țări, și 1-a dat măritului bărbat Dionisie, voievodul Transilvaniei, și fratelui său,
banul Emeric, iar ei au intrat în Vidin și noi toți am intrat și noi cu ei în Vidin, după obiceiul celor ce
slujesc în oaste.
Apoi, venind domnul Dionisie voievodul, a adus cu sine pe împăratul grecilor, cărora, după
porunca domnului nostru regele, le-am dat o găzduire atât de bună, încât cu atâtea cheltuieli am fi
putut să cinstim chiar pe domnul nostru regele. În timpul acesta, tot în acea vreme de iarnă, a venit
domnul nostru regele împreună cu numitul împărat, cărora atunci le-am dat o găzduire atât de bună
încât au căzut numai asupra noastră cheltuielile atît de mari pentru acea găzduire, din care n-am izbutit
până acum să plătim nici un dinar, și anume: două sute șaizeci și patru florini au căzut în întregime
numai asupra celor din cetate, iar din districtul acelei cetăți au rămas neplătiți o sută cincizeci de
florini.
Pe deasupra, începând din ceasul acela, în fiecare an am mers cel puțin de câte două ori la
oaste și, afară de aceasta, am dat și pentru cheltuielile oastei.
Apoi, în cele din urmă, domnul nostru regele a pornit din nou oastea împotriva
necredincioșilor săi din Țara Românească, iar noi, începând din ceasul acela când s-a iscat cearta
aceea, din pricina acelor necredincioși, am ținut necurmat cel puțin două sute de oameni în munți și
ziua și noaptea, până la venirea iernii.
Pe deasupra, noi, cu cinci sute de oameni strânși dintre cei mai buni, am rămas acolo în
Mehadia, până la întoarcerea domniei voastre, și, totodată, am dat găzduire domnului nostru regele și
chiar măriei voastre, cheltuieli din care n-am fost în stare să dăm înapoi obștei nici un dinar.
Pe lângă acestea, am fost așa de pustiiți de oastea acelui domn al nostru regele, încât au ars
până în temelii și cu desăvârșire toate grădinile și curțile și alte clădiri, în care nu se aflau locuințe
pentru oameni, ne-au luat cu silnicie fânul și alte lucruri trebuitoare, aflătoare în casa noastră, din care
pricină vitele au murit de foame și noi înșine ne aflăm în cea mai mare sărăcie.
Iar acum, măria voastră cere de la noi, adică de la ținut și de la cetate, trei sute de florini, pe
care nu putem în nici un chip să-i dăm acum, căci, precum am dat în alte vremuri am da și acum cu
dragă inimă, așa cum s-ar cuveni să dăm domniei voastre, dar, fiind atît de cumplit copleșiți de atîtea
nevoi, nu putem, nicicum să vi-i dăm.
Drept aceea, închinându-ne pînă la pămînt, ne rugăm de domnia voastră să ne cruțați de data
aceasta și să nu puneți să ni se ceară acei florini.
Această obște a cnezilor și a altor români din districtul Sebeș, precum și locuitorii cetății și toți
bogații și săracii din cetatea Sebeșului, credincioșii voștri.

ÎNȚELEGEREA DE ÎMPĂCARE ÎNTRE ROMÂNII DIN MĂRGINIMEA SIBIULUI

ȘI OBȘTEA SAȘILOR DIN SIBIU (1383)

ÎN 13 IANUARIE 1383, ÎN LOCALITATEA CRISTIAN (AZI JUD. SIBIU), AUTORITĂȚILE orașului Sibiu
consemnau prevederile unei înțelegeri încheiate cu conducătorii românilor cuprinzând condițiile de
stingere a unor conflicte violente soldate cu incendieri și ucideri de oameni de ambele părți. Între românii
implicați în conflict s-au aflat și unii din Țara Românească.

39
 Sursa: Documenta Romaniae Historica D. Relații între Țările Române, volumul I, (1222-1453),
București, 1977, p. 115-116.

Noi, Nicolae zis Wychin, judele orașului Sibiu, Ioan zis Crispus, judele din Cisnădie și Heyczmann
zis Tawsintschon, precum și întreaga obște a juzilor și bătrânilor orașului și scaunului Sibiu, prin
cuprinsul cel de față dăm de știre și facem cunoscut tuturor cărora se cuvine că, deoarece românii
așezați împrejurul nostru au pricinuit felurite neajunsuri și pagube ce nu se pot socoti, tuturor satelor
sus-zisului scaun, (și au săvârșit) furturi, incendii, jefuiri și omoruri, noi, după sfatul venerabilului
întru Hristos părinte și domn, domnul Goblin, episcopul Transilvaniei, am făcut următoarea înțelegere
cu mai înainte pomeniții români (și), la stăruitoarea rugăminte a acestora, am statornicit între noi și
acei români punctele de mai jos scrise, spre a păstra pe veci liniștea păcii.
Cel dintâi punct este acesta că, de dragul păcii obștești, am avut bunătatea să ne lepădăm (de
despăgubirile cuvenite) pentru toate omorurile și uciderile săvârșite de Vladimir și toți ceilalți români
care locuiesc sub cetate, și de prietenii lor, în așa fel că nici unul dintre ei nu mai trebuie de aici înainte
să pornească din nou zisa pricină încheiată prin împăcare și stinsă, în înțelesul că dacă niște femei sau
bărbați din Țara Românească ar fi uciși, pentru care trebuie să se plătească gloaba împăcării, îndeosebi
în ce privește moartea femeii Drosa și moartea unui român din Țara Românească, despre care Dobrin a
spus că e ruda sa, sau orice altă moarte de om făcută de locuitorii din Cristian, printre români, sarcinile
acelor gloabe le-au luat asupra lor românii mai sus-ziși, cu urmașii lor, acum și în viitor, și, în schimb,
locuitorii din Cristian s-au legat să ierte cu totul acelor români toate omorurile, incendierile, furturile,
jefuirile, făcute până acum de acei români împotriva locuitorilor din Cristian și să trăiască veșnic în
pace cu ei.
Al doilea punct este acesta că acei români s-au legat să nu pască niciodată vitele, nici turmele
lor pe pământul sașilor, afară doar numai cu deplina îngăduință și învoire a sașilor, pe pământul cărora
vor paște.
Al treilea punct este acesta că zișii români s-au legat să facă strajă pe toți munții de la
Tălmaciu până la Săliște.
Al patrulea punct este acesta că zișii români s-au legat să nu dea găzduire vreunui purtător de
foc, ucigaș, sau om rău și vătămător, iar dacă vor da găzduire unui astfel de om, să fie arși împreună cu
el.
Al cincilea punct este acesta că dacă cineva amenință să dea foc, dacă prin șapte jurăminte
poate fi dovedit de acesta, să fie ars numaidecât; tot așa, oricine dintre români e dovedit prin șapte
jurăminte că a săvârșit un furt, o jefuire, a pus foc sau a făcut o faptă asemănătoare, să fie ars
numaidecât.
Al șaselea punct este acesta că românii s-au legat ca nici unul din ei să nu cuteze a mânui sau a
purta arc, afară numai dacă nevoia sau folosul, cere aceasta. Cel care, în afara de astfel de împrejurări,
ar purta arc, să fie pedepsit în averea și trupul său.
Din partea cetății fiind de față românii mai jos scriși: întâi Vladimir, Ciuca, Petrilă, Șerban,
Neagu cel Mare, Șerb, Roșu Banciu, Toma, Vladimir, Stroie, Negru Banciu; din partea orașului:
Cândea cnezul, Lud, bogătanul Neagu, Radu Negru, David, Stanbesch, Drăghici, Dragomir Băbuț; din
partea comitisei de Cisnădie: Teodor, Iub, Cristian Phaff și fiul său Radul; din partea obștei din
Cisnădie: Schramchet Clos cel Mare, și fratele său. Acestea au fost întocmite în Cristian, în fața
juzilor, orășenilor jurați, bătrânilor și a obștei orașului Sibiu, și întărite cu pecetea nobilului bărbat,
domnul Ioan de Scharffeneck, precum și cu pecetea sfetnicilor orășenilor orașului Sibiu, și cu pecetea
comitatului scaunului de Sibiu, în anul Domnului o mie trei sute optzeci și trei, la octavele Bobotezei.

PRIMA ÎNȚELEGERE DINTRE ȚĂRANII RĂSCULAȚI ȘI NOBILII DIN

TRANSILVANIA (6 IULIE 1437)

ACEST DOCUMENT, CONSEMNAT DE CONVENTUL CLUJ-MĂNĂȘTUR LA 6 IULIE 1437, cuprinde clauzele

primei înțelegeri încheiate între țăranii răsculați și nobilii din Transilvania în iulie 1437. Textul este

40
 extrem de important întrucât prezintă date despre situația economică și socială a țăranilor din comitatele
ardelene în prima jumătate a secolului al XV-lea, raporturile sociale dintre țărani și stăpânii de pământ
precum și tentativa țăranilor români și maghiari de a se organiza într-o stare (universitas rusticorum
Hungarorum et Walachorum).

Sursa: Ștefan Pascu, Bobîlna, s.l., Editura Tineretului, 1957, p. 215-222.

Conventul mânăstirii fericitei fecioare Maria din Cluj-Mănăștur, tuturor credincioșilor întru
Hristos, atât celor de acum cât și viitori, care vor cunoaște scrisoarea de față, mântuire în numele
Mântuitorului.
Prin aceste rânduri voim să ajungă la cunoștința tuturor că, venind înșiși înaintea noastră
nobilii bărbați: Ladislau, fiul lui Benedict de Sfăraș, alt Ladislau, fiul lui Gereu de Someșfalău,
Benedict de Juc și Dionisie de Sfăraș, aleși de obștea nobililor, pe de o parte, iar pe de altă parte,
cinstiții bărbați: Ladislau Biro, Vincențiu judele și Ladislau Bana din Olpret, iobagii distinsului
Ladislau, fiul banului Ioan de Maroth, și Anton din Bogata Ungurească, iobagul distinsului Desideriu
de Losoncz, apoi magistrul Anton și Gal, locuitori din Anteș, căpitani și războinici, precum și
magistrul Pavel din Voivodeni, stegarul obștii locuitorilor unguri și români din aceste părți ale
Transilvaniei, și aleși de acea obște pentru ducerea la îndeplinire a celor de mai jos ne-au împărtășit și
mărturisit deopotrivă, prin viu grai, în chipul următor: că numita obște a ungurilor și românilor,
locuind pe orice moșii în aceste părți ale Transilvaniei, și aleși de acea obște, din pricină că reverendul
întru Hristos părinte domnul Gheorghe Lepeș, episcopul Transilvaniei, nu a vrut să strângă dijmele
datorate lui de acea obște a ungurilor în dinari umblători de valoare mică, le-a lăsat să se adune la ei
aproape trei ani, iar de curând a voit să le stoarcă în monedă mare și grea, apăsându-i în chip vădit și
cu nedreptate. Pentru neplata acelor dijme a aruncat pe nedrept afurisenie, sub care afurisenie rudele
lor, adică tații și mamele, frații și surorile, fiii și fiicele și alte rude, trecând din această lume fără
primirea tainei împărtășaniei și a celorlalte taine bisericești, au fost îngropați în pământ și în afară de
biserică și de cimitir, cu sufletul plin de amărăciune și cu întristată durere. Apoi, surorile și fiicele lor,
împotriva rânduielilor și ritului ce trebuiesc ținute în sfânta Biserică romană și catolică, au fost
căsătorite sau măritate fără binecuvântarea Bisericii.
Apoi, de asemenea, din pricină că domnii lor de pământ i-au aruncat în grea șerbie, ca pe niște
[robi] cumpărați, deoarece când au voit să plece de pe unele moșii în alte locuri, i-au jefuit de toate
lucrurile și bunurile lor și nu le-au îngăduit nicidecum să plece, lipsindu-i de toate drepturile și
libertățile lor, chinuindu-i amar și apăsându-i cu greutăți de neîndurat.
Pentru a câștiga și a dobândi din nou vechile libertăți, date și lăsate de sfinții regi tuturor
locuitorilor acestui regat al Ungariei, scuturând și aruncând greutățile poverilor de neîndurat, ținând
între ei un sfat chibzuit, s-au adunat pe dealul Bobîlna, așezat pe pământul pomenitei moșii Olpret, [și]
sfătuindu-se îndelung asupra necazurilor lor, au trimis soli și au cerut, preaplecat și cu supunere de la
domnii lor să-i lase în zisele libertăți ale sfinților regi și să scoată capetele lor din jugul nesuferit al
șerbiei.
Domnii lor, astupându-și urechile, nu le-au primit rugămințile iar trimișii lor au fost prinși, li
s-au tăiat capetele și au fost sfârtecați în bucăți de măritul Ladislau Csaak, voievodul Transilvaniei.
Apoi, mergând asupra lor cu război, acel voievod, împreună cu Lorand, vicevoievodul său și
cu ajutorul măriților Henric de Tămășeni și Mihai Jakch de Cășei, comiții secuilor, ei li s-au
împotrivit. Și, începându-se lupta, au căzut și au murit mulți din amândouă părțile.
În cele din urmă, luminați de milostivirea atotputernicului Dumnezeu [și] de harul Sfântului
Duh, cu inimile îmblânzite unii nobili temători de Dumnezeu și oameni cinstiți, dintre acei nobili și
locuitori, sau din obștiile poporului, s-au străduit pentru încheierea păcii între părți și, potolind luptele
acestui război, au ajuns la unirea păcii și înțelegerii depline. Făgăduindu-și unii altora că vor fi apărați
în pace și întru totul iertați de toate uciderile și schilodirile de orice fel, tăierile în bucăți și alte felurite
rele, făcute și pricinuite pe rând unii altora, au făcut, într-o singură voință, următoarea împăcare și
învoire, trebuind să fie ținută nestrămutat de către ei, sub pedeapsa călcării jurământului:
În primul rând, au mărturisit că ei, prin hotărâririle de mai jos, nu încearcă să vateme cu nimic
pe Dumnezeu, dreptatea sa și Sfânta Biserică mamă, ori sfânta coroană și nici pe prealuminatul lor
domn firesc, Sigismund, din mila lui Dumnezeu împărat în veci august al romanilor și rege al
Ungariei, Boemiei, Dalmației, Croației, etc. sau drepturile regești, ci acești locuitori, păstrându-și întru

41
totul credința, s-au silit numai să câștige din nou libertățile lor, date odinioară de sfinții regi, care
acum, săvârșindu-se felurite silnicii, sunt în chip vădit nesocotite și cu totul desființate. Ei n-au voit să
se răscoale, să pricinuiască vreun rău sau să vateme pe domnii țării, adică pe nobili sau fețele
bisericești, care țin vreo dregătorie sau orice fel de slujbă și nici nu vor încerca aceasta în viitor.
Dar, deoarece din schimbarea dinarilor umblători acum s-a făcut și s-a născut neplata dijmelor
episcopale, până ce s-a ajuns la dușmănie între ei, la neînțelegerile și primejdiile de mai sus, pentru a
se păzi și a înlătura în viitor asemenea primejdii, au hotărât și au statornicit ca de acum încolo, pentru
plata dijmelor episcopale, să trebuiască să dea și să plătească după douăzeci de clăi un florin sau o sută
de dinari umblători acum, florinii fiind socotiți în aur; însă în vremea strângerii dijmelor episcopale să
nu poată strânge dijma vreun dijmuitor sau vreun slujitor al nobililor.
Mai departe, nici unul dintre magnați, nobili și persoane înalte sau vreun alt om să nu cuteze în
nici un chip să ia a noua parte din bucate, din orice fel de grâne sau semănături sau din vin, nici de la
iobagii proprii, nici de la străini, agricultori sau cultivatori de vii.
Aceia care se știe că țin vii sau pământuri în moșiile altor domni, să trebuiască să plătească
după vii darea după pământ obișnuită, iar după pământurile arătoare darea sau venitul obișnuit.
Și apoi, fiindcă s-a văzut că toată jefuirea silnică și apăsarea locuitorilor țării vine de acolo, că
pe cei care au vrut să plece în altă parte nu i-au lăsat să plece, nici chiar după ce i-au jefuit, au hotărât
astfel, ca toți și fiecare dintre oamenii de stare liberă, după ce-și vor fi plătit darea dreaptă după
pământ și datoriile, să aibă slobodă și nestingherită voie să plece unde ar voi. Dacă însă vreun nobil ar
voi să împiedice ori să păgubească în lucrurile sale pe iobagii care vor să plece în altă parte, pe acela
comitele comitatului să-l pedepsească cu trei mărci. Aceia însă, care vor fi chemați pentru nelegiuirile
lor în judecată sau la plata dării după pământ, să nu poată pleca decât după ce se vor fi dezvinovățit. Pe
iobagii care pleacă în ascuns, fără a-și plăti darea după pământ, sau care nu se supun legii și judecății,
domnul lor să-i cheme înapoi, potrivit legilor țării, prin judele obișnuit, dovedind cu jurământul său și
cu al altor doi, că aceia nu s-au supus legii.
De asemenea, au hotărât ca din bunurile acelora care ar muri fără mângâierea urmașilor, dar
rămânând după ei soția, domnul moșiei să nu poată lua mai mult decât o vită de trei ani și toate
bunurile celor care mor astfel, dacă ar avea, să rămână soțiilor și rudelor lor de sânge. Dacă unii însă
nu ar avea soție, moștenitori și rude de sânge, să poată lăsa prin testament lucrurile și bunurile lor cui
vor voi, iar domnii moșiilor să nu poată schimba acest testament. Bunurile celor fără soții, copii și rude
de sânge și care mor fără testament, să le stăpânească domnii moșiilor.
Au mai statornicit și au hotărât să țină nestrămutat, ca totdeauna în fiecare an pe viitor, înainte
de sărbătoarea Înălțării Domnului, din fiecare sat, moșie sau oraș, să se adune pe suspomenitul deal
Bobîlna doi bătrâni mai înțelepți și mai vrednici de încredere, împreună cu numiții căpitani, sau cel
puțin cu unii dintre ei, ori cu alții care vor fi aleși atunci. Și acolo, acei căpitani sau vreunul din ei, să
poată cerceta și întreba pe acei bătrâni, dacă domnii lor îi lasă în libertățile lor sau nu, și dacă vreun
nobil a călcat hotărârea de mai sus, cu punctele de mai jos, în întregime sau în parte și de se va afla că
a făptuit ceva împotrivă, să fie socotit călcător de jurământ și ceilalți nobili să se ferească și să se
păzească de a-l apăra.
De asemenea, au hotărât cu privire la plata dărilor, la darurile de dat și slujbele de făcut ca
[…]73 până vor putea să ceară de la maiestatea sa împăratul cartea sfântului rege Ștefan sau a urmașilor
săi, în care se cuprind libertățile și legile, să fie datori să plătească darea anuală, să dea daruri și să facă
slujbe în chipul următor […]74.
Ca dare anuală, fiecare iobag să fie dator să plătească, la sărbătoarea sfântului Ștefan75, zece
dinari umblători acum, iar nu mai mulți.
Ca daruri, să trebuiască să dea domnilor lor de moșie, care au moară sau mori, la sărbătoarea
Nașterii Domnului, o găleată de ovăz și doi colaci, la Paști, de asemenea două turte și la sărbătoarea
hramului bisericilor, de asemenea doi colaci și un pui. Acelor domni care nu au mori, să trebuiască să
le dea la sărbătoarea Nașterii Domnului, o găleată de ovăz și doi colaci, iar la celelalte sărbători zise,
celelalte daruri pomenite mai sus.

73
Lacună în textul original.
74
Lacună în textul original.
75
20 august.

42
 Ca slujbe, să facă o zi de coasă sau de seceră și să repare iazurile morilor, ținându-le în bună
stare, după obiceiul de totdeauna.
De asemenea, dijma sau altă dare din porci și albine, cum s-a luat până acum de atâta vreme,
anume de la unguri și de la români, mai ales din jurul cetăților, precum și darea numită în popor ocaua,
să nu mai fie nimeni silit a o plăti domnilor de moșie.
De asemenea, iobagii care locuiesc pe pământurile cămării sării regești, să împlinească
totdeauna cu credință maiestății regești slujbele cuvenite și obișnuite, acolo unde locuiesc acei
cămărași, dar cămărașii să nu îndrăznească să-i silească la alte slujbe, fie în ocne, fie la alte poveri. De
asemenea, cămărașul să nu poată vinde vin în alte case ori locuri, decât în casa proprie a cămării, iar în
vremea vânzării vinurilor sale să nu poată opri pe alții de la vânzarea de vin.
De asemenea, spunând acestea, hotărăsc că dacă în cartea sfântului rege Ștefan, sau în
cuprinsul ei, n-ar fi arătate lămurit toate așezămintele și rânduielile obiceiului după care trebuie să
trăiască locuitorii țării sub stăpânirea lor, atunci locuitorii țării să aleagă dintre ei oameni vrednici de
încredere, înțelepți și cu frica lui Dumnezeu, care odată aleși, adunându-se împreună cu ceilalți nobili
cinstiți care vor fi aleși pentru aceasta de obștea nobililor, adunându-se împreună și sfătuindu-se cu
chibzuială despre toate acestea, să statornicească și să hotărască sub ce datini și obiceiuri să rămână
veșnic, în pace și liniște, atât ei cât și urmașii lor.
De asemenea, au mai statornicit și hotărât și au așezat pentru a ține nestrămutat că, dacă s-ar
arăta nevoia vreunei expediții militare, atunci zișii domni: episcopul, voievozii și comiții secuilor
precum și locuitorii țării sau alți oameni, de orice stare și condiție, care trebuie să meargă la oaste, să
primească bucatele de trebuință în chipul următor: în timpul verii să poposească în câmp, iar în timpul
iernii în sate sau orașe și comandantul sau căpitanul oastei să cheme la el pe juzii de pe moșiile din jur
sau pe judele orașului și să-i pună să jure că nici ei să nu îngăduie, nici alții să nu îndrăznească să
vândă bucate la târg, sau pe preț prea ridicat; și astfel să cumpere bucate socotindu-le la preț potrivit,
iar nu cu sila și trăgând din preț, cum se zice că au făcut până acum; iar întrucât s-ar putea găsi bucate
[locuitorii] să nu le ascundă, ci să le dea din belșug.
Au voit și au hotărât chiar, ca baronii, care, potrivit poruncii regești și hotărârii maiestății
regești, trebuie să-și aibă totdeauna iscoade sigure și credincioase, pe viitor să țină ei asemenea iscoade
și să nu mai silească locuitorii să se adune la oaste pentru lucruri nesigure și să necăjească țara și pe
locuitori pentru zvonuri deșarte și închipuite.
De asemenea, au hotărât și au statornicit ca, dacă vreun nobil oriunde s-ar afla, ar pricinui, fie
din supărarea sufletului său, fie din mânie, ucideri, bătăi sau vărsări de sânge iobagilor săi sau celor
străini, cei ce săvârșesc asemenea fapte trebuie mustrați sau pedepsiți; și dacă fapta lor se va putea
dovedi în chip legiuit cu cel puțin doi sau trei martori potriviți, unul ca acela să fie socotit călcător al
credinței, sau călcător al jurământului și nobilii țării să se ferească de a-l apăra. Dacă dimpotrivă,
vreunul dintre iobagii nobililor, ridicându-se împotriva domnilor lor sau a altor nobili, ar încerca să
facă una ca aceasta, ori s-ar răzvrăti necugetat împotriva nobililor, și împotriva lui vor mărturisi de
asemenea doi sau trei martori, prin însuși acest fapt să cadă sub pedeapsa pierderii capului și a tuturor
bunurilor.
De asemenea, au oprit cu tărie ca cineva din obștea nobililor să îndrăznească vreodată, din
pricina de mai sus, ori pentru altceva să pună piedici, să tulbure, să supere, să păgubească ori să
vatăme cu ceva pe susnumiții căpitani și pe oamenii aleși, sau pe oricine din obștea lor. Dacă
voievodul și comiții secuilor sau episcopul, precum și vicevoievodul Lorand ori comiții comitatelor,
sau oricare alți oameni, de orice stare, dregătorie sau rang, împinși de vreun gând rău, ar încerca să se
ridice împotriva pomeniților căpitani și împotriva obștii lor, sau împotriva oricărui dintre ei, și ar vrea
să-i facă vreun rău, atunci să fie socotiți călcători de jurământ și obștea nobililor sau nimeni dintre ei
să nu îndrăznească să se alăture sau să dea ajutor voievozilor, comiților secuilor, episcopului,
vicevoievodului Lorand, sau altora. De vor face dimpotrivă, să fie socotiți călcători de jurământ.
Au mai hotărât să plătească dijmele episcopale neplătite de câțiva ani cu cinci dinari
umblători, anume pentru douăzeci de clăi o sută de dinari, iar darea oilor dijmuită după dreptul regesc
să o plătească așa cum s-a hotărât, fără să mai aștepte porunca regelui pentru ușurarea ei.
Pe lângă acestea, au [mai] hotărât și au statornicit să se țină cu tărie: că dacă trimișii nobililor
și ai locuitorilor țării ar vrea să dobândească și să aducă de la maiestatea regească cartea sfântului rege
Ștefan sau cuprinsul ei, întărită cu pecetea maiestății regești sau a domnului palatin, ori a comitelui
curții regești, sau al vreunui capitlu, atunci mai sus scrisele așezăminte și rânduieli să se rupă; și după

43
ce s-au nimicit atunci [să trăiască] potrivit libertăților lăsate de însuși sfântul rege Ștefan. [Dacă] cartea
dată asupra acestora sau aceea în rândurile căreia se cuprind acestea, nu s-ar putea găsi și dobândi,
atunci așezămintele sau rânduielile de mai sus, cum s-a mai spus, cu cele care se vor legiui și
statornici, să rămână în putere nestrămutat și pe veci, în timpurile viitoare.
S-a mai făcut și acest legământ ca, dacă una din părțile amintite, adică fie obștea nobililor, fie
a locuitorilor țării, sau numai vreo persoană din aceste obști, n-ar vrea să țină cele de mai sus ori vreun
punct sau mai multe dintre ele, ori ar încerca să le strice în vreun fel, unul ca acela sau oricare din ei să
fie socotit călcător de credință față de partea cealaltă, care va stărui în cele de mai sus și locuitorii să se
ferească și să se păzească de a-l apăra.
La toate cele de mai sus și la fiecare dintre ele, s-au legat în fața noastră numiții: Ladislau fiul
lui Benedict, alt Ladislau, fiul lui Gereu, Benedict de Juc și Dionisie de Sfăraș în numele lor și a obștii
pomeniților nobili, prin împuternicirea pe care le-au dat-o. Iar suspomeniții: Ladislau Biro, Vincențiu
judele, Ladislau Bana și Anton, de asemenea în numele lor, al căpitanilor, războinicilor și stegarului
lor, prin împuternicirea pe care le-au dat-o.
Spre pomenirea acestui lucru și tăria lui veșnică, am dat această scrisoare privilegială a noastră
întărită prin atârnarea peceții noastre.
Dată sâmbătă, după sărbătoarea vizitației Sfintei Fecioare Maria, anul domnului 1437.

UNIREA FRĂȚEASCĂ DE LA CĂPÂLNA DINTRE NOBILI, SAȘI ȘI SECUI ( 16

SEPTEMBRIE 1437)

TEXTUL PACTULUI DE UNIRE ÎNTRE CELE TREI STĂRI PRIVILEGIATE TRANSILVĂNENE, nobilii, sașii și secuii,
încheiat la Căpâlna, în 16 septembrie 1437 a stabilit principiile colaborării dintre cele trei părți în lupta
împotriva oricăror dușmani, raporturile dintre ele, cele cu autoritatea regală, obligația de a-și acorda
ajutor reciproc cu celeritate, regulile de comportament ale forțelor lor militare deplasate în teritoriu și
stingerea oricăror dispute între părți. Survenit ca urmare a confruntărilor dintre nobili și țăranii răsculați
din vara anului 1437, pactul a reprezentat un pas important înspre constituirea viitorului sistem
constituțional al Transilvaniei, cunoscut sub formula unio trium nationum.

Sursa: Ștefan Pascu, Bobîlna, s.l., Editura Tineretului, 1957, p. 223-226.

Noi, Lorand Lepeș de Varaskezy, vicevoievodul Transilvaniei, prin scrisoarea de față dăm de știre
tuturor, atât celor de acum cât și viitori, că în lunea după sărbătoarea Înălțării sfintei cruci76, adunându-
ne și strângându-ne noi împreună cu măriții: Mihail Jakch de Cășei și Henric de Tămășeni, comiții
secuilor și cu nobilii țării, cu sașii din cele șapte și două scaune săsești și cu cei din Bistrița, precum și
cu secuii din toate scaunele, în târgul Căpâlna ca să cercetăm împrejurările grele ale acestor părți, s-a
făcut următoarea unire frățească între sus-zișii nobili, sași și secui și atingând lemnul crucii Domnului,
prin rostirea unui jurământ, s-au legat pe veci să păstreze de-a pururi credință față de sfânta coroană și
de nebiruitul principe și domn, domnul Sigismund, împăratul romanilor și regele Ungariei, Boemiei,
Dalmației, Croației etc. firescul nostru stăpân foarte de temut, și să se împotrivească tuturor acelora ce
vor lupta împotriva acestei țări—de orice stare ar fi [acei] dușmani—și au jurat să fie legați
nedespărțiți unul de altul întru apărarea acestei țări. Totuși cu acea condiție ca, atâta vreme și atunci
când nebiruitul principe și domn, domnul Sigismund, din mila lui Dumnezeu împăratul romanilor și
regele Ungariei, Boemiei, Dalmației, Croației etc., ar avea vreun gând [rău] sau ar vrea să ia o măsură
[nedreaptă] împotriva unei din cele trei părți, adică împotriva nobililor, sau a sașilor ori a secuilor,
atunci celelalte două părți nu altfel decât cu genunchii plecați să vină în ajutorul celei de a treia părți
spre a dobândi [de la rege] milostivire și să nu fie îndatorate și nici să cuteze cumva a-i da ajutor.
Afară de aceasta, s-a mai hotărât ca atâta timp și atunci când vreuna din acele părți ar avea de
gând să pornească război, ostașii să fie datori a-și face tabăra de vară pe câmp, iar bătrânii din satul
mai apropiat sau mai învecinat să fie datori a le da bucatele de trebuință, dar nu cu un preț mai ridicat,
ci cu prețul cu care îngăduie ei sătenilor să le vândă, iar ostașii să se îndatoreze a primi acest fel de

76
16 septembrie.

44
plată. Oricine va cuteza să vândă mai scump, să fie pedepsit de judele său, nu cu o gloabă din avere, ci
cu pedeapsa morții.
S-a mai rânduit ca în vreme de iarnă [ostașii] să fie găzduiți în orașe, târguri și sate și să li se
dea sălaș, dar cu condiția ca nici un nobil și nici vreun sas sau secui, din orice stare ar fi, să nu
pricinuiască și să nu cuteze a pricinui vreun neajuns sau pagubă gazdei sale. Pe acela, însă, ce va
pricinui vreo pagubă, judele împreună cu căpetenia oastei să-l supună asprimii legii și să fie datori a-l
pedepsi cu moartea sau cu o pedeapsă potrivit vinei sale.
Dacă, însă, slujitorul sau olăcarul vreunui nobil ori al unui sas sau secui va fugi [de la oaste],
atunci stăpânul acelui olăcar să nu se dea înapoi de a jura că fuga nu s-a făcut după sfatul sau din
voința sa, ci să fie dator acel stăpân, după punerea jurământului, să plătească despăgubire din averea
sa. Afară de aceasta, să scoată de la căpetenia oastei o scrisoare de ștergere [a fugarilor] din condica
[celor luați la oaste] și să caute a da de urma slujitorului [fugit], și, potrivit cuprinsului scrisorii, să
ducă pedeapsa la îndeplinire, după vina lui, oriunde va putea să-l găsească.
S-a mai rânduit ca să se păzească cu tărie [și aceasta], ca orice în ce vreme și oricând se va
întâmpla să aibă loc vreo năvală a dușmanului sau vreo neînțelegere de orice fel, împotriva vreuneia
din pomenitele părți, adică împotriva nobililor, a sașilor sau a secuilor, iar o parte va chema într-ajutor
altă parte, partea chemată să fie datoare a porni chiar a doua zi în ajutorul [celeilalte] și să nu pregete a
face în fiecare zi trei mile spre a veni degrabă în ajutorul [aceleia]. Dacă una din părți, de pildă, nobilii
sau sașii ori secuii, va face, dimpotrivă, să fie pedepsită după lege, nu în averea ei, ci cu pedeapsa
morții.
Au mai rânduit și au hotărât încă prin jurământ tare, ca să se curme și să se stingă cu totul și pe
deplin orice prilej mai vechi de pizmă și dușmănie, de orice fel ar fi, dintre vrednicul de cinstire întru
Hristos părinte și domn, Gheorghe Lepeș, episcopul Transilvaniei și capitlul acelei biserici [pe de-o
parte], și nobili, sași și secui, și de acum înainte nici una din acele părți să nu cuteze a le înnoi. Dacă
vreuna din părțile amintite le-ar înnoi să fie socotită călcătoare de a credinței și nici una din acele părți
să nu îndrăznească a-i veni în ajutor. Iar dacă o parte va face sau va porni vreo pâră împotriva altei
părți, s-o urmărească în chip legiuit pe calea legii, înaintea judecătorului ei, și judele părții potrivnice
să fie ținut a-i face dreptate fără zăbavă.
Părțile unirii frățești, adică nobilii, sașii și secuii, cu prea smerite rugăminți ne-au cerut să
punem să se întărească și să se încuviințeze pentru ei, cu pecetea noastră, acea scrisoare, pentru
veșnica tărie și dăinuire.
Dat în ziua și sorocul de mai sus, în anul domnului o mie patru sute treizeci și șapte.

A DOUA ÎNȚELEGERE DINTRE ȚĂRANI ȘI NOBILI

(10 OCTOMBRIE 1437)

CEA DE-A DOUA ÎNȚELEGERE DINTRE RĂSCULAȚI ȘI NOBILII DIN TRANSILVANIA, realizată în 6 octombrie și
în zilele următoare, la Apatiu, ne este cunoscută prin actul emis de conventul Cluj-Mănăștur la 10
octombrie 1437. În această înțelegere de „unire a păcii” au fost stabilite cuantumul obligațiilor țăranilor în
funcție de suprafețele sesiilor (socotite după numărul animalelor de muncă), în bani, daruri, robotă,
libertatea iobagului de a se așeza pe altă moșie după achitarea obligațiilor față de stăpânul de pământ,
jurisdicția nobilului, obligațiile militare ale iobagilor. Înțelegerea prevedea valabilitatea acesteia până la
momentul găsirii legii regelui Ștefan cel Sfânt, în care, potrivit înțelegerii țăranilor, fuseseră prevăzute
libertățile lor.

Sursa: Ștefan Pascu, Bobîlna, s.l., Editura Tineretului, 1957, p. 226-230.

Noi, conventul fericitei fecioare Maria din Cluj-Mănăștur, dăm de știre că, venind înaintea
noastră Ladislau, fiul lui Gereu de Someșfalău și Benedict cel Mic de Valcău în numele lor și al
tuturor nobililor țării din aceste părți ale Transilvaniei pe de-o parte, iar pe de altă parte Mihail
Românul din Vireag, căpitan, de asemenea Benedict Gazda, locuitor din Diod și alt Mihail din Ceh, de
asemenea în numele lor și al întregului popor din acele părți ale Transilvaniei, ne-au arătat și ne-au
înfățișat o carte cuprinzând hotărârile și unirea păcii încheiată între obștea zișilor nobili, precum și
între căpitanii și obștea poporului și întreaga obște a țăranilor, întărită cu anume peceți ale măriților

45
Mihail Jakch de Cășei și Henric de Tămășeni, comiții secuilor, și a măritului Lorand Lepeș de
Varaskezy, vicevoievodul Transilvaniei, cerându-ne cu cuviința datorată ca înscriind cuprinsul acelei
cărți în scrisoarea noastră, din cuvânt în cuvânt, să binevoim a le-o da lor […] 77. Pomenita carte a fost
încheiată și isprăvită a opta zi după sărbătoarea fericitului Arhanghel Mihail 78 și în alte zile potrivit și
îndestulătoare pentru aceasta, în satul Apatiu.
Toți nobilii din aceste părți ale Transilvaniei, pe de-o parte, în numele cărora au fost aleși de
toți nobilii, nobilii mai jos pomeniți: anume Ioan de Juc, Ladislau Cheh de Rediu, Ștefan de Buda,
Iacob de Drag, Nicolae, fiul lui Beke de Iclod, Benedict de Valcău, Petru de Badog, Ioan Farkas de
Seserna, [Ladislau] fiul lui Ioan de Cădar, Dionisie de Sfăraș, Petru de Tiur, Ladislau, fiul lui Torda de
Cean, Petru de Bogata, Nicolae fiul lui Barnaba de Sânpaul […]79 de Dârlos, Nicolae, fiul lui Apa de
Mălâncrav, Mihail, fiul lui Solomon de Ferihaz, Mihail de Diod, Iacob de Cistei, Nicolae de Aran, și
alt Nicolae […]80, iar pe de altă parte în numele și în persoana pomeniților căpitani și a întregii obști a
țăranilor Anton cel Mare din Buda, Toma de asemenea cel Mare din Sic, Mihail Românul din Vireag,
Gál și meșterul Ioan din Cluj, căpitani, de asemenea Benedict Gazda din satul Diod, Pavel cel Mare
din Voievodeni, Valentin, fierarul din Ujfalău, Grigore Csege din Buza, Blasiu Greb, Ilie cel Mare din
Almaș, Ștefan Hencz din Jimbor, Ladislau Ban din Olpret, Nicolae Valkai din Huedin, aleși din voința
sa de obștea poporului și a țăranilor și trimiși să isprăvească sau să sfârșească cele de mai jos.
Pomeniții nobili, în numele lor [și], al tuturor nobililor și acei căpitani și țărani, de asemenea în numele
lor și al tuturor țăranilor, pentru unirea și înțelegerea între amândouă părțile, au încheiat între ei
această pace în chip vremelnic, până se vor întoarce solii lor trimiși la domnul [nostru] împăratul, de la
domnul [nostru] împăratul.
De asemenea, fiecare om de stare iobagă sau țăran va trebui să plătească domnului său de
moșie, pentru un an întreg, de un plug întreg, socotit cu opt boi, un florin de aur, iar de o jumătate de
plug o jumătate de florin și [pentru un plug] doi boi sau cai de plug, douăzeci și cinci de dinari în
moneda de acum; țăranii care însă n-au vite de plug, ci alte animale sau lucruri anume oi, capre și vaci
și vin în valoare de un plug, vor trebui să dea de asemenea un florin de aur; cei ce au însă animale sau
lucruri mai puține decât valoarea unui plug vor trebui să plătească după valoarea sau prețul lor; cei ce
n-au însă animale, adică oi și vite, ci își câștigă hrana și îmbrăcămintea doar prin brațele lor, la sapă
sau la îmblătitul grânelor, aceia vor trebui să dea anual doisprezece dinari—în acest chip: țăranii vor
trebui să plătească domnilor lor de moșie întreaga jumătate din toate părțile de mai sus la sărbătoarea
fericitului Martin mărturisitorul acum viitoare81.
De asemenea, la fel, fiecare țăran sau iobag e dator să dea într-un an întreg, după obiceiul altor
părți, domnului său trei daruri la soroacele obișnuite.
Și tot astfel, fiecare [iobag] e dator să slujească domnului său o zi pe an la orice fel de muncă
i-ar cere domnul său în acest fel, că cei ce au slujit acea zi domnului lor în acest an, aceia sunt scutiți
de aceasta, dar cei ce n-au slujit, aceia sunt datori să slujească.
De asemenea, fiecare nobil să aibă dreptul să facă judecata iobagilor săi, pe moșia sa, după
obiceiul din alte părți și dacă vreun iobag al său a fost pedepsit sau apăsat în orice chip prin judecată,
nobilul să aibă slobodă voie să-și asuprească și să-și apese iobagii săi pentru aceeași vină, în acest
chip, că dacă vreun iobag nu s-ar mulțumi cu judecata domnului său de moșie, atunci potrivit
obiceiului altor părți, să aibă voie să meargă să fie ascultat în alt sat sau târg, unde amândouă părțile,
atât domnul de moșie, cât și iobagul trebuie să se mulțumească, orice s-ar fi hotărât.
De asemenea, dacă vreun țăran sau iobag, în vremea răscoalei de acum, ar fi plecat în chip
nelegiuit de la domnul său de moșie să se așeze în alt loc, neavând slobozenie și fără a-și fi dat darea
dreaptă după pământ și fără să-și fi plătit datoriile, pe acel om sau țăran, nobilul de pe a cărui moșie a
plecat să aibă dreptul, potrivit obiceiului încuviințat al țării, să-l poată aduce înapoi pe moșia sa; totuși,
astfel ca, după aducerea înapoi a acestui iobag și după ce a fost adus înapoi, acel iobag să rămână
vreme de cincisprezece zile acolo unde pe nedrept a fugit și să fie dator să-și plătească datoriile și dacă

77
Lacună în textul latin publicat.
78
6 octombrie.
79
Lacună în textul latin publicat.
80
Lacună în textul latin publicat.
81
11 noiembrie.

46
după aceea ar voi să plece pentru a se așeza în alt loc, după ce va avea slobozenie și-și va fi dat darea
dreaptă după pământ și-și va fi plătit celelalte datorii, să aibă slobodă voie să plece.
De asemenea, în același chip, dacă vreun țăran sau iobag ar voi să plece pentru a locui în alt
loc, atunci, după ce va avea slobozenie și-și va fi dat darea dreaptă după pământ și-și va fi plătit toate
datoriile sale și anume pomenita jumătate a dărilor amintite, datorate domnului său de moșie fără să i
se poată aduce vreo învinuire nedreaptă de domnul său de moșie, să aibă voie slobodă să plece.
De asemenea, fiecare iobag, potrivit obiceiului din alte părți, să fie dator să facă și să repare
îngrăditurile și iazurile morilor domnului său de moșie și orice alt lucru de trebuință la mori.
De asemenea, nici un țăran să nu îndrăznească să asuprească și să facă vreun rău, sub vreun
motiv oarecare, pe nedrept, cu cuvântul sau cu fapta, slujitorilor nobililor, fără o judecată dreaptă, ci
trebuie să trăiască pașnic sub binefacerile păcii.
De asemenea, pomeniții nobili nu trebuie să facă vreun rău nici căpitanilor, nici țăranilor, fie
cu vorba, fie cu fapta, niciodată sau până la vremea statornicită, nici să-i asuprească, în vreun chip
oarecare pentru răscoala de acum, ci trebuie să trăiască în pace în același chip; la rândul lor, nici un
căpitan sau țăran mai sus pomenit să nu îndrăznească să asuprească în vreun chip oarecare pe
pomeniții nobili, fie cu vorba, fie cu fapta, pentru îngâmfatul lor atac de acum. Dacă vreun nobil ar
călca [aceste puncte atunci… ]82 să fie oprit și voievodul și vicevoievodul să fie dator să dea
mulțumire din partea acelui nobil [părții nedreptățite]. Dacă însă vreun căpitan sau țăran ar călca
[această înțelegere], atunci nobilul, al cărui iobag n-ar ține aceste înțelegeri, să aibă puterea asupra
capului, lucrurilor și bunurilor aceluia, socotit călcător de jurământ și frângător al înțelegerii.
De asemenea, când voievodul sau vicevoievodul ar chema, prin scrisorile lor la oaste pe țărani
și poporul, după obiceiul ostășesc, împotriva potrivnicilor țării, atunci, pe dată, țăranii sau poporul sunt
datori să se ridice la oaste potrivit obiceiului ostășesc și să plece la oaste la porunca voievozilor.
De asemenea, dacă vreuna din părțile pomenite ar călca această înțelegere statornicită între
părți cu asemenea legături cât și toate punctele și articolele sale, sau nu ar ține întocmai înțelegerea și
împăciuirea de mai sus până la întoarcerea trimișilor lor de la domnul [nostru] împăratul, atunci, acea
parte să fie pedepsită ca călcătoare a credinței catolice și să fie socotită călcătoare de jurământ și în
cazul că ar fi nobil atunci voievodul sau vicevoievodul să aibă slobodă voie a-l pedepsi și condamna ca
călcător de jurământ; iar dacă ar fi țăran, atunci domnul său de moșie, după ce va primi un asemenea
vinovat, să aibă slobodă voie să-i ia toate bunurile și lucrurile sale.
De asemenea, înțelegerea de mai sus, cât și toate punctele și condițiile sale vor rămâne în
putere atâta vreme, până când se vor întoarce trimișii părților de la domnul [nostru] împăratul, și
amândouă părțile, adică atât nobilii pomeniți cât și țăranii, să fie datoare să-și trimită solii, până la
sărbătoarea viitoare a Tuturor Sfinților83, sub pedeapsa călcării legământului, la domnul nostru
împăratul, iar dacă vreuna din părți nu i-ar trimite sau ar fi nepăsătoare, atunci prin însuși acest fapt, să
fie socotită călcătoare de jurământ.
Această carte întărită cu pecețile noastre, adică a lui Mihail Jakch de Cășei și Henric de
Tămășeni, comiții secuilor și a lui Lorand, vicevoievodul a fost adusă la cunoștință în conventul
bisericii Cluj-Mănăștur în numele și în persoana tuturor nobililor de Benedict de Valcău și de
Ladislau, fiul lui Gereu de Someșfalău, iar în numele obștii țăranilor de Mihail Românul de Vireag și
de Anton cel Mare, sau în lipsa lui de Anton de Benedict Gazda din Diod.
Această carte, deși lipsită în unele puncte de înțeles deplin și lămuritor, trecută din cuvânt în
cuvânt în scrisoarea noastră, după cum au mărturisit pomeniții Ladislau, fiul lui Gereu și Benedict de
Valcău, de asemenea pomeniții Mihai Românul, Benedict Gazda și alt Mihail în numele lor, pomeniții
aleși ai nobililor în numele tuturor nobililor din aceste părți ale Transilvaniei, pe de o parte, iar pe de
altă parte pomeniții căpitani și aleși ai țăranilor în numele întregului popor de stare iobagă au spus în
fața noastră că a fost întocmită, sărbătorită și primită ca mai sus în toate punctele pomenite și în fiecare
din punctele pomenite în fața pomenitului mărit [bărbat] Mihail Jakch de Cășei și Henric de Tămășeni,
comiții secuilor și a lui Lorand vicevoievodul.
Spre aducerea aminte, am dat părților această scrisoare a noastră, întărită prin punerea peceții
noastre.

82
Lacună în textul latin publicat.
83
1 noiembrie.

47
 Dată în joia de după sărbătoarea fericitului mucenic Dionisie, în anul Domnului o mie patru
sute treizeci și șapte.

ÎNNOIREA UNIRII ȘI FRĂȚIEI DINTRE NOBILI ȘI SAȘI ÎN DIETA DIN TURDA (6

FEBRUARIE 1438)

ÎN ACEST DOCUMENT, DEȘI SE FACE REFERIRE LA UNIREA DINTRE NOBILI, SAȘI ȘI secui, încheiată la 16
septembrie 1437, la Căpâlna, vicevoievodul Lorand Lepeș a precizat acele condiții în care prevederile
actului de unire și frăție dintre nobili și sași trebuiau să se concretizeze prin ajutor militar. Nobilii trebuiau
să acorde ajutor militar sașilor împotriva unui eventual atac otoman, iar sașii trebuiau să-i asiste pe nobili
împotriva țăranilor răsculați. De data aceasta au fost declarate scopurile încheierii unirii frățești de la
Căpâlna, indicându-se intenția de zdrobire a răscoalei țăranilor pe de-o parte, și respingerea unei armate
otomane.

Sursa: Ștefan Pascu, Bobîlna, s.l., Editura Tineretului, 1957, p. 231.

Noi, Lorand Lepeș de Varaskezy, vicevoievodul Transilvaniei, prin această scrisoare facem
cunoscut că fiind adunați deunăzi, adică pe la sărbătoarea Sfintei cruci 84 pe moșia numită Căpâlna,
dimpreună cu baronii și nobilii, precum și cu fruntașii sașilor din cele șapte scaune săsești și cu ai
secuilor din pomenitele părți ale Transilvaniei, am dezbătut, între altele, ca să stârpim și să distrugem
răutatea și răscoala blestemaților de țărani, precum și să apărăm aceste părți, împotriva năvalei
preacruzilor turci; toți nobilii și sașii din pomenitele scaune au încheiat între ei, în fața noastră și a
baronilor, o astfel de unire și frăție85, ca atunci și când s-ar întâmpla ca turcii să năvălească în aceste
părți, atunci pomeniții nobili să trebuiască și să fie datori, în puterea unirii dintre ei și a frăției, să vină
și să grăbească în ajutorul pomeniților sași.
De asemenea, pomeniții sași să trebuiască și să fie datori să vină și să grăbească împotriva
dușmanilor și vrăjmășilor nobililor și mai ales pentru stârpirea răutății mai suspomeniților blestemați
de țărani.
Pentru acest lucru, părțile s-au îndatorat de bună voie înaintea noastră.
Iar pomeniții nobili și sași au întărit, în fața noastră, de curând, la Turda, în adunarea noastră
generală, adică la sărbătoarea Întâmpinării Domnului acum trecută 86, pomenita hotărâre și încheiere a
lor, precum și unirea frățească [întărită] prin mărturia acestei scrisori a noastre.
Dată în pomenita Turda, la sărbătoarea fericitei fecioare Doroteea, în anul Domnului o mie
patru sute treizeci și opt.

DIPLOMA CELOR OPT DISTRICTE PRIVILEGIATE DIN BANAT (1457)

ACEST ACT PRIVILEGIAL REPREZINTĂ UNUL DINTRE EXEMPLELE DE PRIVILEGII colective solicitate și
obținute de români de la regele Ungariei. Cele opt districte privilegiate din Banat, reprezentate de elita
alcătuită din nobili și cnezi români, se aflau la mijlocul secolului al XV-lea pe cale să realizeze o
organizare după modelul corporațiilor sau a stărilor privilegiate medievale. Prin acest act, regele Ladislau
V Postumul confirma privilegiile anterioare ale nobililor și cnezilor români, recunoștea și revenirea

84
14 septembrie 1437.
85
talem fecerant unionem et fraternitatem.
86
2 februarie.

48
 districtului Comiat în uniunea celorlalte districte și prevedea scutirea de taxe vamale și accesul la curtea
regală a nobililor și cnezilor români în cazul judecăților.

Sursa: Originalul latin la Frigyes Pesti, Krassó vármegye története, III, Budapest, 1883, p. 404-406.
(Traducere din latină de Cosmin Popa-Gorjanu)

Noi Ladislau, din mila lui Dumnezeu rege al Ungariei, Boemiei, Dalmației, Croației etc., duce
al Austriei și Stiriei, precum și marcgraf al Moraviei, etc.. Dăm de știre făcând cunoscut prin cuprinsul
scrisorilor de față tuturor celor cărora se cuvine, că noi, pe de-o parte pentru prea smerita stăruință a
rugăminții credincioșilor noștri Mihail Dees de Temeșel și a lui Ștefan, fiul lui Șișman de Buziaș, prin
aceștia, în numele și persoanele lor și ale tuturor celorlalți nobili și cnezi, precum și a altor români din
districtele numite Lugoj, Sebeș, Mehadia, Almăj, Izvoarele Carașului, Izvoarele Bârzavei, Comiat și
Ilidia, făcute maiestății noastre, pe de alta ținând seama de meritele faptelor de credință și slujbele lor
credincioase ale acelorași nobili și cnezi și ceilalți români, prin care aceiași s-au făcut plăcuți și iubiți
nu numai înaintașilor noștri, regii Ungariei, ci și nouă, și mai cu seamă considerând că fiind așezați la
granițele regatului nostru, în paza și apărarea vadurilor Dunării împotriva deselor năvăliri ale turcilor,
ca unii care au obișnuit ca nepedepsit fie să jefuiască, fie să-i ducă în robie pe oamenii regatului nostru
din părțile acelea, fără deosebire de sex sau vârstă, nu se tem ca persoanele, lucrurile și bunurile lor să
fie puse în primejdie, și să sufere pagube, neajunsuri și răni groaznice.
Dorind la rândul nostru să le arătăm recunoștință, le-am încuviințat toate privilegiile acelorași
români și cnezi, întocmite cu privire la toate libertățile, prerogativele, și drepturile lor, ca și cum ar fi
fost inserate cuvânt cu cuvânt, în scrisorile noastre de față, sub acele condiții, sarcini și slujbe sub care
aceleași au fost emise de înaintașii noștri, regii Ungariei și încuviințate lor; prin autoritatea regească
pentru aceiași nobili români și cnezi le confirmăm și întărim cu tărie veșnică atât celor de față cât și
celor viitori, și promitem să îi păstrăm pe fiecare dintre ei, și pe cei mari precum și pe cei mai mici, în
toate libertățile, prerogativele și drepturile.
Și nu mai puțin, pentru ca nobilii români și cnezii, după întărirea uniunii dintre ei, să poată
continua mai bine pomenitele slujbe ale noastre și ale regatului nostru în apărarea vadului Dunării, am
hotărât ca de acum înainte ca în cele opt districte pomenite nici unui străin vreodată să i se doneze
moșii sau sate, dacă nu celor care se vor vedea că merită pentru slujbele lor.
Și că nu vom despărți iar aceste districte, și nici nu vom dona vreunul din ele cuiva, ci le vom
păstra precum regii dinaintea noastră, le vom păstra unite.
Ba încă mai vârtos, pomenitul district Comiat, care a fost zălogit de prealuminatul răposat
principe, domnul Sigismund, împărat al romanilor și al Ungariei etc. răposatului domn Ioan de
Hunedoara, fost guvernator al aceluiași regat al nostru al Ungariei, de la care se mărturisește că este
răscumpărat de către locuitorii aceluiași district, îl adăugăm din nou celorlalte șapte districte,
decretând ca de acum înainte, la fel ca oricare din aceste districte, astfel și districtul Comiat să fie din
trupul acelor districte, și să se bucure de unul și același privilegiu.
Pe lângă aceasta încuviințăm nobililor români și cnezilor ca nimeni să nu îi poată judeca în
afară de comitele lor rânduit, și dacă nu ar fi mulțumiți de judecata lui, să poată și să fie volnici să facă
apel la judecătorul curții noastre, și de acolo în prezența noastră personală87.
Pe deasupra dorim ca comiții sau vice-comiții lor rânduiți să nu îndrăznească să le confiște
caii, ogarii, armele și șoimii celor condamnați, sau de condamnat, atunci când vor încasa gloabele sau
cheltuielile de judecată, și nici să nu poată merge ca să perceapă gloabele dacă nu a luat cu sine pe
judele nobililor români.
În sfârșit, dorim ca nobilii români, la fel ca adevărații nobili ai regatului nostru, de asemenea și
cnezii românilor, să fie scutiți de plata oricărei vămi, atât a noastră cât și a altora, și nimeni să nu
îndrăznească să aresteze sau să facă opreliște oamenilor, lucrurilor sau bunurilor lor și iobagilor lor, ori
pe ei înșiși sau pomeniții iobagi ai lor să fie judecați de oricine sau să fie obligați să se înfățișeze la
judecata cuiva, ci dacă cineva ar avea, sau speră a avea, vreo pâră sau pricină împotriva acelorași
nobili români și cnezi sau a iobagilor lor pomeniți sau oricare dintre ai lor, aceștia să [vină la judecată]
împotriva iobagilor pomeniților nobili români în prezența acelorași nobili, iar împotriva nobililor
români și a cnezilor înaintea comiților lor rânduiți; care [comiți] dacă justiției la tribunalul

87
Personalis presentia regia era numele unui tribunal al curții regale itinerante.

49
judecătorului curții noastre, și dacă nici acolo nu li se va face dreptate, atunci în prezența maiestății
noastre, din partea cărora, împotriva lor, fiecărui pârâș i se va face judecată și dreptate, după cum va
dicta rânduiala legii.
Spre pomenirea și veșnica trăinicie a acestui lucru am hotărât să se încuviințeze obștii
scrisorile noastre de față cu sigiliul nostru secret pe care îl folosim ca rege al Ungariei. Date în Viena,
în sărbătoarea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul Anul de la Hristos o mie patru sute cincizeci și
șapte iar al domniei noastre în Ungaria etc. al optsprezecelea, în Boemia al patrulea.

UNIREA DE LA MEDIAȘ A NOBILILOR, SECUILOR ȘI SAȘILOR (3 DECEMBRIE

1459)

DOCUMENTUL DE FAȚĂ CUPRINDE PRINCIPIILE UNIRII DINTRE NOBILII, SAȘII ȘI SECUII din Ardeal, așa cum
au fost convenite la congregația generală de la Mediaș, din 3 decembrie 1459, sub conducerea comitelui
de Timiș, Ioan de Labathlan, în același timp și comite al secuilor. Cele trei stări mai vechi ale
Transilvaniei se intitulează în acest document o obște întreagă și au decis să acționeze împreună împotriva
oricăror inamici externi. Au hotărât să respingă plata unor dări noi, adoptând opreliștea ca vreunul dintre
nobili, secui sau sași să se angajeze și să ajute la strângerea impozitelor pe vreunul din baronii regali
trimiși în Transilvania. Nobilii și secuii au dobândit dreptul de a se refugia la adăpostul fortificațiilor
așezărilor săsești cu obligația de a lua parte la eforturile de apărare alături de locuitorii din cetățile
respective.

Sursa: Originalul latin în Gustav Gündisch et alii, ed., Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in
Siebenbürgen, vol. VI, București, Editura Academiei R.S.R., 1981, p. 64-68. Traducerea din limba latină
de Cosmin Popa-Gorjanu.

Capitlul bisericii Transilvaniei, tuturor credincioșilor lui Hristos, atât celor de față cât și celor
viitori, care vor vedea cele de față, mântuire întru mântuitorul tuturor. Prin aceste rânduri voim să
ajungă la cunoștința tuturor că foarte de curând, și anume în duminica în care se sărbătorește slăvita
fecioară Ecaterina88, prin mărețul trimis al maiestății regești Ioan de Labathlan, comite de Timiș și al
secuilor, în temeiul însărcinării de a dezlega mai repede, după cum vor veni asupra lui, lucrurile și
însărcinările, și măreția sa trimisul, cu privire la bunuri și treburi diferite, multe și de mare importanță,
apărute cu puțin înainte, cu prilejul și sub cuvântul cărora aleasa și cinstita, destoinica și sârguincioasa
precum și preachibzuita obște89 întreagă a nobililor și a fruntașilor secuilor din toate neamurile,
precum și a fiecăruia din cele șapte scaune ale sașilor, ale acestei părți întregi sau a regatului
transilvan, venind cu toții în același timp în sau la târgul Mediaș și făcând congregația generală,
aflându-se de față venerabilul întru Hristos părinte și stăpân, domnul Matei, episcopul Transilvaniei și
prelatul nostru preavrednic și mărturiile făcute cu privire la statut și hotărârile de mai jos în numele și
în persoana întregii obști a nobililor, secuilor și sașilor întregii părți a Transilvaniei, până ce toți își vor
da învoirea și încuviințarea de bună voie și nesiliți față de ideea, clauzele și punctele [ei], fiind chiar de
față tot acolo venerabilii domni Gothard, prepozitul nostru, precum și Nicolae, arhidiaconul de
Târnava și Dominic, arhidiaconul de Dăbâca, frații și canonicii noștri, trimiși și rânduiți acolo prin
autoritatea noastră capitulară cu însărcinarea deplină, aleșii, cinstiții, și sârguincioșii și destonicii
precum și preachibzuiții bărbați Ioan, fiul lui Dionisie de Ilia90, Ladislau de Folt91, Martin de Noșlac92
și Andrei Chyko de Roșia93, precum și Iacob, judele orășenilor din Sibiu, Ioan Zwlnd și alt Ioan
Bogachy, orășeni jurați din orașul Sibiu pentru sine, în propriile persoane, și pentru obștea întregii
comunități, a fiecărui nobil și pentru toată comunitatea celor trei neamuri din fiecare scaun al secuilor,

88
25 noiembrie.
89
egregia exspectabilisque necnon strenua et agilis atque circumspectissima universitas.
90
Ilye, Ilia, în județul Hunedoara.
91
Ffolt, Folt, în județul Hunedoara.
92
Nagylak, Noșlac, în județul Alba.
93
Veresmorth, Roșia în județul Sibiu.

50
precum și al tuturor sașilor regali aflați în și sub cele șapte și două scaune săsești, precum și din
orașele Brașov și Cluj și ținuturile, districtele și pertinențele aparținătoare acelorași, așezate și aflate
oriunde, în numele și persoanele lor, cu scrisorile de împuternicire ale zișilor nobili, întărite cu sigiliul
foștilor vicevoievozi, venind în persoană înaintea noastră și apărând în fața noastră ne-au mărturisit în
același chip și ne-au relatat, la primul punct astfel:
Cum toată și întreaga obște a nobililor și secuilor și sașilor, toate rânduirile, hotărârile și
statutele adăugate mai jos, care hotărâm să dureze veșnic și nestrămutat, prin trăinicia de veci și
statornicia neclintită, toate și fiecare din acestea, la care toată obștea în pomenita congregație sau
întrunire generală, prin cuminte chibzuire sub chezășia neclintită a credinței sincere față de sfânta
coroană a regatului Ungariei, pe care este veșnic datoare să o țină, rânduiseră, statorniciseră, trataseră
și decretaseră, și după cum încheiaseră printr-o propunere neclintită și cu judecată stăruitoare, potrivit
modificărilor și deosebirilor lor de mai jos, prin mijlocirea credinței lor creștine datorată lui Dumnezeu
și sfintei coroane, le vor ține, respecta și le vor urma neștirbite și vor rămâne în aceleași în chip
statornic.
Al doilea punct al mărturiei lor este acesta: că ei toți și fiecare dintre nobili, secui și sași și
chiar toată obștea și comunitatea lor întrunită, voind cu totul și intenționând după cum se cuvine a vrea
pentru ei înșiși, urmașii și moștenitorii lor, ca să se bucure de o stare mai liniștită, ca prin înlesnire să
fie mai bogați, și prin pace mai fericiți, și nu mai puțin prin păstrarea pașnică a treburilor și bunurilor
lor, și ca să dea toți pe cele care pot fi mai bune cu mai mare pătrundere, în privința fiecăruia și tuturor
drepturilor, libertăților și privilegiilor lor din vechime, dobândite și primite odinioară de strămoșii lor
cu cele mai ostenitoare slujbe, în ceea ce privește toate punctele și clauzele și modificările libertăților
și privilegiilor lor, într-un glas și într-un cuget promiseseră și se îndatoraseră să rămână neclintiți, să
stăruiască, și să rămână, ba chiar s-au îndatorat și au făgăduit înaintea noastră pe credința lor datorată
lui Dumnezeu, ca mai sus.
Acest al treilea punct adăugat în mod deosebit: Că dacă unii sau cineva dintre ei sau cineva
dintre vecini, locuitori sau străini, împotriva acestui tratat de unire, încheiat după cum se lasă să se
vadă, într-un glas, cu învoirea și încuviințarea de către toți a înțelegerii de credință, ar nesocoti ori în
chip înșelător ori sub orice formă i s-ar împotrivi, și această înțelegere pomenită mai sus și mai jos s-ar
sili și ar încerca să o nesocotească, în întregime sau în parte, atunci pomenitele obști ale nobililor,
secuilor și sașilor, strângându-se la un loc și o dată, fără ca vreuna să se opună, să se ridice împotriva
unui astfel de oponent sau a celui sau a celor care ar îndrăzni să nesocotească sau să rupă această
unire, înțelegere și rânduire confederată, și cu braț puternic să prăpădească șiretenia acestuia, iar apoi
în apărarea și sprijinul celui sau celor apăsați să se țină să se îndrepte și să grăbească.
Al patrulea punct al acestei mărturii este acesta, că acest regat întreg ardelean nicidecum în
parte, ci și în totalitate, este tulburat uneori de prigoniri din toate părțile, este zdruncinat de deosebite
treburi potrivnice, de tulburările neașteptate ale pustiirilor, este vlăguit neîncetat de întâmplările cele
mai grele, pentru aceasta rânduiseră și hotărâseră, într-un glas și într-un cuget, că dacă s-ar întâmpla să
se ridice și să îi lovească vreunele asupriri potrivnice ori piedici vătămătoare, pe viitor, de către
oricine, mai sus deosebitelor părți, adică pe nobili, pe secui sau pe sași, separat ori în parte sau laolaltă,
atunci părțile, una pe cealaltă, de pildă nobilii pe secui și secuii pe sași, precum și pe voievozii lor și
pe comiții secuilor ori locțiitorii acestora, de asemenea pe căpitanii rânduiți și trimiși anume de obștile
pomenite pentru aceasta, [în] oricare cazuri de tulburări, vătămări, împotriviri și orice fel de prejudicii
să se țină să fie datori să înștiințeze, să facă cunoscut, să pună în vedere despre întâmplări, a căror
desfășurare, așa cum se spune, pusă din nou în vedere și adusă la cunoștință de îndată, în a opta zi de
la această înștiințare, înlăturând toată întârzierea și tărăgănarea, trecerea cu vederea și cuvântul de
pricină, să fie datori și să se țină ca să vină cu bărbăție și cu mare grabă și să fie datori să fie în ajutorul
și în sprijinul celui sau celor asupriți, care ar fi la acel moment, potrivit cu mărimea silniciei.
A cincea mărturie formulată distinct este aceasta: cât timp și când sau ori de câte ori, în cursul
timpului, după cum s-a făcut mai înainte la ivirea oricărui prilej, preaînălțata luminăție regală va
trimite și vor fi de trimis însărcinați sau trimiși dintre baroni sau magnați, în aceste părți sau în regatul
acesta ardelean, atunci unui astfel de împuternicit al regelui și cetei acestuia, nici unul dintre nobili,
dar nici dintre secui sau sașii din toată partea sau regatul acesta, de orice condiție și stare ar fi, să nu fie
dator să i se atașeze sau, sub orice motiv ori sub orice cuvânt născocit, să se alăture acestuia, și cu
viclenie să se amestece, sfătuind chiar pe trimisul regal sau pe baron la [perceperea] de găzduiri
neobișnuite sau dări în merinde extraordinare, sau de oricare plăți extraordinare și neobișnuite, sau

51
introducerea oricărei taxe noi, să îl sfătuiască să le solicite sau să le stoarcă, să îl informeze sau să îl
îndemne sau să îi dea garanție.
În continuare a fost inserat acest al șaselea punct al mărturiei, din cauza cerințelor slujbelor
lor, cum este verosimil, prin cursele neîncetate și crescânde ale groaznicilor turci, prin prăzile și
jafurile și diferitele pustiiri și alte devastări mortale venind de pretutindeni, chiar prin desele luări în
captivitate ale părinților, copiilor, soților, fraților și rudelor lor și ducerea lor în robia veșnică și
blestemată, și vai, cu nimic mai puțin prin nenumăratele jefuiri ale tuturor lucrurilor și bunurilor lor, în
cele din urmă ar fi cu totul slăbiți în bunurile proprii. În afară de aceasta, desigur, în chip mai rău și
mai nefericit, ar îndura și ar fi expuși încă de pe urma războaielor interne declanșate de certuri și a
celor mai violente neînțelegeri, fiind dinainte vlăguiți de urile și dușmăniile interne, care se văzuseră și
de care ar fi măcinați și acum. Voind de fapt ca toate acestea să fie cercetate cu limpezime,
îndreptându-le întru totul și cu mai mare grijă, după cum se cuvine a se îngriji din vreme, la timp și cu
mai mare succes de treburile statului și de folosul obștesc, și să pună o stavilă solidă în calea unui rău
atât de mare și neașteptat, luaseră o hotărâre generală, ba chiar au hotârât și au rânduit ca să se respecte
veșnic și fără a pune la îndoială ca nobilii și secuii, atât în ce privește persoanele lor, cât și pe cele ale
soțiilor, copiilor, orfanilor și văduvelor, a tuturor lucrurilor și bunurilor lor, în toate orașele săsești și
oricare altele în care ar prefera, să aibe intrarea deschisă la adăpostul întăriturilor și să aibe putința
veșnică, fără teamă, absolută și pașnică și autoritatea libertății de a se apropia, de a intra, de a se
refugia în scopul pazei și al apărării, după adăugarea mai lămurită a unei înțelegeri și condiții, că
nobilii înșiși și toți secuii împreună cu cetățenii sași dar și cu megieșii, de fiecare dată, tuturor
împotrivirilor, certurilor, curselor și a dușmanilor și a oricăror năvălitori, așa cum cere fiecare caz în
parte, să fie datori și să se oblige ca după obiceiul celor ce merg la război, încinși cu armele rezistenței,
în același timp ieșind pe câmpul de bătaie pentru a se împotrivi și a rezista năvălirilor turbate ale
dușmanilor, să se bată cu stăruință împreună cu ei împotriva acelora, fiind în mod statornic legați să se
ocrotească prin ajutoare reciproce.
Adăugând la acest ultim punct o astfel de pedeapsă, că dacă cineva sau oricare parte dintre
nobili, secui și sași, de oricare stare, condiție, privilegiu și poziție superioară ar fi, ar încerca să se
împotrivească tuturor acestor puncte de mai sus, sau fiecăruia dintre ele, ori în totalitate sau în vreo
parte aleasă din acestea, sub orice cuvânt sau născociri mincinoase, din semeție sau prin vicleșug ori
cutezanță, cei ce vor unelti pentru a rupe dispoziția de mai sus amănunțit scrisă în totalitate sau vreo
parte ale celor scrise împreună, în parte sau în întregime și fiecare, atunci asemenea împotrivitori,
tulburători, oponenți și opozanți de fapt să fie osândiți prin aceasta la pedeapsa capitală și pierderea
averii și a bunurilor lor. Și moștenitorii unora ca aceștia și urmașii lor să fie dezmoșteniți veșnic și
izgoniți în exil. Pe lângă aceasta răscumpărarea prețului omorului unor astfel de împotrivitori și
năvălitori să se plătească cu trei dinari simpli.
După ce aceste mărturii au fost scrise și modificate cum scrie mai sus de către pomeniții
nobili, secui și sași în numele și persoanele lor precum și al întregii obști a nobililor și secuilor și
sașilor acestui regat, după cum se spune, ne-au cerut cu cea mai mare stăruință să le dăm scrisorile
privilegiale ale noastre extrem de trebuincioase, întărite sub sigiliul nostru. Pe care noi, potrivit
cererilor lor întemeiate, am hotărât să le dăm și să le încuviințăm, întărite cu sigiliul nostru atârnat,
pentru credința și mărturia tuturor celor de mai sus.
Date în prima luni dinainte de sărbătoarea fericitei fecioare Barbara, în anul domnului, o mie
patru sute cincizeci și nouă. Pe când viețuiau întru mântuire și cu credință venerabilii, cinstiții și
chibzuiții bărbați, domnii Gothard, prepozitul nostru mai sus numit, Anton cantorul, doctor în dreptul
canonic, Matei custodele, de asemenea doctor în dreptul canonic, Emeric, arhidiacon de Turda, decan
și ceilați canonici ai pomenitei biserici a noastre.

ASOCIEREA STĂRILOR ARDELENE LA REBELIUNEA ÎMPOTRIVA REGELUI

MATIA (18 AUGUST 1467)

ÎN 18 AUGUST 1467, REPREZENTANȚII NOBILILOR, AI SAȘILOR ȘI AI SECUILOR DIN Transilvania s-au alăturat
unei rebeliuni îndreptate împotriva regelui Matia Corvin. Actul emis de conventul din Cluj-Mănăștur a

52
 consemnat angajamentele acestora față de căpeteniile rebeliunii în lupta lor pentru apărarea privilegiilor
lor amenințate de politica monarhului. Deși rebeliunea a fost rapid curmată la sosirea regelui în
Transilvania, implicarea reprezentanților celor trei stări dominante ale provinciei în această manevră
politică evidențiază formele de colaborare ale acestor grupuri.

Sursa: Originalul latin în Gustav Gündisch et alii, ed., Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in
Siebenbürgen, vol. VI, București, Editura Academiei R.S.R., 1981, p. 292-295. Traducerea din limba
latină de Cosmin Popa-Gorjanu.

Conventul mănăstirii sfintei fecioare Maria din Cluj Mănăștur, tuturor credincioșilor lui
Hristos, atât celor de față cât și celor viitori, care vor vedea scrisoarea de față, mântuire întru
mântuitorul tuturor. Voim să ajungă la cunoștința tuturor, atât a celor de față cât și celor viitori, că
aleșii și nobilii barbați Ladislau senior Desewfi de Losoncz, Mihail de Jucu94, Benedict Weres de
Sfăraș95, Mihail de Luncani96, Martin de Iclod97, Ștefan Erdely de Șintereag98 și Petru de Valea
Lungă99, de asemenea nobilii și înțelepții și chibzuiții bărbați Nicolae de Ocna Sibiului și Ladislau,
judele de Orăștie, Gașpar Dor de Mediaș, Laurențiu Pereczswthew, jude din Brașov, Anton Parvus de
Brașov, Petru Thewrek de Bistrița, la fel, în numele și persoana lor și al oricărui scaun săsesc, pe de-o
parte, deoarece de cealaltă parte destoinicii bărbați Ladislau Alard de Mureșeni100, Martin de
Noșlac101, Elyws de Rimetea102, Gheorghe de Hărănglab103, Petru de Boroșneu Mare104 din scaunul
Șepși, Valentin de Tărcaia105 din scaunul Ciuc, alt Valentin Zwerdi și Matei Zekel din scaunul Mureș,
venind însuși înaintea noastră și de bună voie, au mărturisit și au relatat în acest chip și în același timp:
Că după ce au văzut și au cunoscut asupririle, chinurile și necazurile suferite de ei înșiși și de
tot regatul Ungariei, care prin distrugerea și ștergerea privilegiilor date de sfinții regi ai regatului
Ungariei și la fel de prealuminatul domn Matia, din mila lui Dumnezeu regele aceluiași regat al
Ungariei, ar fi atât de asupriți de același domn, regele Matia, că ajunseseră până la pustiirea cea de pe
urmă, că într-un glas și într-un cuget și cu învoire, cu ajutorul milostivirii dumnezeiești, dorind să
ocrotească, să apere și să păstreze libertățile și drepturile lor și ale întregului regat al Ungariei
împotriva oricăror oameni, de orice neam, limbă, stare, condiție și rang, și a acelora care s-ar opune, ar
combate și ar lucra sau unelti împotrivă să meargă cu mână tare, după putința lor, atât timp până ce vor
putea cu ajutorul divin să reunească și să restaureze libertățile lor și ale întregului regat al Ungariei în
bună și fericită stare.
Cinstiții și măreții domni Ioan și Sigismund, comiți de Sancto Georgio și Bozin, precum și
Berthold Eiderbach de Monyorokerek, voievozii Transilvaniei și comiți ai secuilor și Emeric și Ștefan
comiții de Spiš106, pe care îi aleseseră deosebiți conducători și mai mari peste ei, promițând să respecte
neclintit anumite obligații care vor fi arătate mai jos.
Ba chiar au promis și s-au îndatorat înaintea noastră mai întâi: că locuitorii părților ardelene se
vor supune și vor încuviința voia pomeniților conducători și mai mari ai fraților și prietenilor care se
vor alătura acestui lucru fără nici un fel de împotrivire născocită, pentru păstrarea lor înșiși precum și a
întregului regat al Ungariei și a domnilor conducători pomeniți și a libertăților acestora, și că fiecărui
locuitor, aceiași domni conducători, potrivit obiceiurilor și drepturilor părților pomenite ale
Transilvaniei, să aibe facultatea administrării justiției.
De asemenea, li se conferă autoritatea de a chema la arme pe locuitorii Transilvaniei, în acord
cu necesitățile, împotriva oricăror dușmani ai acestui lucru, în oricare parte, potrivit privilegiilor lor.

94
Swk, azi Jucu de Sus, jud. Cluj.
95
Farnas, azi Sfăraș, jud. Sălaj.
96
Gerend, azi Luncani, în jud. Cluj.
97
Iklod, azi Iclod, în jud. Cluj.
98
Somkerek, azi Șintereag, în jud. Bistrița-Năsăud.
99
Hozywazo, azi Valea Lungă în jud. Alba.
100
Megyesfalwa, azi Mureșeni, înglobat în Târgu Mureș.
101
Naghlak, azi Noșlac, în jud. Alba.
102
Thorozko, azi Rimetea în jud. Alba.
103
Haranglab, Hărănglab în jud. Mureș.
104
Borosnyo, azi Boroșneu Mare, în jud. Covasna.
105
Tharkan, azi Tărcaia în jud. Bihor.
106
Terra Scepusiensis, azi pe teritoriul Slovaciei.

53
 Și a doua oară, dacă s-ar întâmpla să fie ciocnire în câmp deschis între oastea regelui și numiții
mai mari și conducători și frații lor sau a celor care li se alătură în acest lucru, dacă ar fi potrivit, au
promis să le vină în ajutor, așa cum vor putea, cu mai mare putere și mai bine, ca să lupte pentru
apărarea privilegiilor numitelor părți transilvănene și ale întregului regat al Ungariei.
De asemenea, s-au angajat ca florinii fumales care s-au hotărât să se ia ca dare, să fie
transferați în mâinile pomeniților mai mari și conducători.
De asemenea, că fără învoirea și voia numiților domni mai mari să nu încheie nici un
armistițiu, tratat de pace sau pact sau orice înțelegere, cu orice oameni, sub orice cuvânt, dacă nu s-ar
obține acordul părților.
De asemenea, dacă s-ar întâmpla ca vreunul din frații pomeniților domni mai mari sau cei ce îi
ajută în această acțiune să își piardă cetatea sau cetățile, orașele, târgurile sau satele sau oricare alte
moșteniri în cursul, prin mijlocirea și în temeiul acestei acțiuni, între-timp, până când toate acelea vor
fi recuperate și restaurate, să nu încheie pace cu nimeni înainte ca acelea să fie recuperate în mod
efectiv.
De asemenea, dacă s-ar întâmpla ca vreun ins sau inși din părțile Transilvaniei să cadă captivi
la dușmani, sau pentru a preveni vreo primejdie, să nu poată nicidecum să fie înfrânt printr-un astfel de
pact sau înțelegeri, și nici unul din locuitorii lor să nu poată să se elibereze de acest lucru prin porunca
vreunui judecător laic ori ecleziastic, afară numai dacă va continua până la capăt.
De asemenea, că nu vor căuta să încurajeze prin vreo pornire proprie nici o înnoire a păcii sau
a războiului fără voia și învoirea numiților domni mai mari sau conducători ai lor.
De asemenea, că dacă s-ar întâmpla ca hotărârea finală și păstrarea acestui lucru să nu poată fi
pusă în aplicare de mai marii și conducătorii lor cu banii de față, pe care îi dau acum, și cu veniturile
regale din părțile Transilvaniei date în mâinile numiților mai mari, atunci ei înșiși adunați în persoană,
nobilii, sașii și secuii părților transilvănene, după ce vor ține sfat chibzuit și cumpănit, cu voia tuturor,
să se țină față de mai marii lor, potrivit nevoii grabnice a ajutorării regatului, după cum va cere
greutatea acelui moment, a-și da învoirea cu cheltuieli și sume de bani.
Dacă vreuna dintre părți s-ar opune, celelalte două părți să silească partea care se opune în
vederea continuării planurilor pentru păstrarea pașnică și îndreptarea libertății.
De asemenea, pe deasupra, că până la hotărârea finală și îndeplinirea acestei acțiuni de față
începute pentru privilegiile regatului, de la domnii mai mari ai lor precum și de la frații acestora care li
se alătură în această acțiune sau care le țin partea, nu vor refuza pe nici o cale pe care mintea
omenească o poate înțelege, nici din teamă, nici din prietenie, ori din viclenie, înșelătorie, dar sau
iubire, ci cu toate puterile, sforțările, viețile și lucrurile să rămână neclintiți de partea lor și să fie uniți
cu ei, chiar cu prețul pierderii tuturor celor de mai sus, ceea ce să nu se întâmple, cu toate ostenelile,
oboselile și cheltuielile și sumele de bani; și dacă s-ar întâmpla ca vreunul din pomeniții mai mari ai
lor să piară în luptă din cauza acestei acțiuni, ceea ce să ferească Dumnezeu, să continue acțiunea și
din cauza aceasta să nu se ferească de ceilalți frați ai mai marilor lor, ci cu aceștia să lupte până la
capăt.
Și că toate cele de mai sus, oricare și fiecare dintre ele, trebuie să fie respectate de locuitorii
numiți ai pomenitelor părți transilvănene, prin mijlocirea bunei lor credințe creștine, potrivit tăriei și
formei scrisorii de jurământ obligându-se înaintea noastră față de amintiții domni mai mari și
conducători și fraților acestora, scrisoarea de jurământ având următorul conținut:
Așa să ne ajute, să ne apere, să ne dea viață și ajutor slăvitul Dumnezeu și preacurata fecioară
Maria, preafericita sa maică și toți aleșii, și ca domnul nostru Iisus Hristos, prin mijlocirea preafericitei
fecioare Maria și a tuturor sfinților preasfântului trup dumnezeiesc să ni se arate în ceasul morții și să
ne dea sfârșit bun, să nu ne părăsească prin moarte năprasnică și neașteptată, pe noi și moștenitorii
noștri și credința noastră creștină pe care am dobândit-o prin botez, așa să ne ajute, încât toate cele de
mai sus, fără viclenie sau înșelăciune, sau orice fel de șiretenie inventată sau născocită, să o respectăm
reciproc, neclintit și cu credință, până la capătul acestui lucru și fapte mai sus scrise. Dar dacă vom
încerca să nesocotim în parte sau cu totul acest contract reciproc, sau dacă nu l-am respecta în orice
mod, atunci din pricina nerespectării contractului să fim osândiți pentru încălcarea credinței creștine și
pierderea cinstei și a omeniei, să ne ceară și să ne îndemne la respectarea contractului și la refacerea
făgăduinței în mod public doi oameni ai Bisericii, și dacă vom refuza să îl respectăm, să îl refacem, să-
l îndreptăm, iar dacă [contractul] a fost vătămat să îl reparăm, atunci, fără gâlceava niciunei judecăți
sau a unei cereri ulterioare, să cădem sub pedeapsa excomunicării, a osândirii, reosândirii și a brațului

54
secular, și să fim excomunicați de domnii arhiepiscopi, episcopi, prepoziți, abați, presbiteri sau oricare
clerici, și în fiecare loc să fim declarați excomunicați. Din această cauză nici scaunul apostolic, nici de
la oricare altă demnitate să nu putem obține milostivire și ușurarea iertării și nici să avem putința și
dacă am dobândit-o, sau ar fi să o dobândim, să nu ne fie de nici un ajutor, ci să fim nimiciți de rușinea
veșnică. Spre pomenirea și veșnica trăinicie a acestui lucru am încuviințat să dăm scrisorile noastre
privilegiale de față întărite prin atârnarea peceții noastre. Date în prima marți după sărbătoarea
Adormirii Maicii Domnului, în anul domnului 1467.

55