Implicarea internationala in Razboiu Civil din Spania

Anul 1936 ca si anul 1956 are o semnificatie importanta asupra istoriei.

Evenimentele petrecute in cursul anului 1936(remitalizarea Renaniei, Razboiul
din Etiopia si Razboiul Civil din Spania) au influentat cursul istoriei, asistam la o
expansiunea a totalitarismului de dreapta si la primele lupte armate indirecte
intre cele 2 ideologii(comunismul si fascismul) un fel de „Razboi Rece ” in
perioada interbelica. Implicarea internationala in Razboiul Civil a fost uriasa,
luand in calcul cei aproximativ 50.000 de mii de italieni pro-franchiste, cei 5000
de membrii trimisi in Spania a aviatiei germane Luftwaffe, voluntarii irlandezi,
polonezi sau grupul de legionari romani in frunte cu Ion Mota si Vasile Marin,
ucisi la Majadohonda, implicarea mass-mediei, implicare oamenilor de cultura
in frunte cu Picasso si Ernst Hamingway si enumararea poate continua.

Tot parcusul secolului al XIX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea a

fost foarte agitata: abolirea regimului absolutist in 1812 cu o monarchie mai
liberala, numeroase războaie civile și revolte, provocate atât de reformiști, cât
și de conservatori, în tentativa de a se înlătura reciproc de la putere, incepând
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, liberalismul a fost depășit de
diferinte tiputi de socialism(care era mult mai puternic si numeros decat
oriunde altundeva in Europa cu exceptia Rusiei). Tara era condusa pana in 1931
de regele Alfonso al XIII-lea( 1887 până în 1931) sustinut si de dictaura militara
a lui Miguel Primo de Rivera, in urma înlăturării lui Primo de Rivera în 1930,
monarhia nu a mai putut păstra puterea și în 1931 a fost declarată a doua
republică spaniolă(prima era in 1883). Această republică a ajuns în curând să fie
guvernată de o coaliție de centru-stânga. Au fost adoptate mai multe reforme
controversate, cum ar fi legea agrară din 1932, prin care s-a împărțit pământ
țăranilor săraci. La alegerile din 1936, rezultatele extrem de strânse au adus
victoria unei coaliții de socialiști (Partidul Socialist al Muncitorilor din Spania),
liberali (Stânga Republicană și Partidul Uniunea Republicană), comuniști, și
diverse grupări naționaliste regionale. Frontul Popular a obținut 34% din voturi,
iar guvernul CEDA, în exercițiu, a primit 33 de procente acest lucru si refuzul
socialistiilor de a participa la formarea noului guvern duce Spania la pragul unei
razboi civil dar si faptul ca apar zvonuri comform caruia urma sa se soseasca in
tara vase sovietice pentru a aduce armament printr-o lovitura de stat de catre
fortele socialiste sau bolsevice.

Trebuie precizat faptul ca in timpul razboiului civil, existau 2 grupari

majore: forțele franchiste sau naționaliste, conduse de generalul Francisco
Franco si forțele Republicane – cuprinzând liberali anticlerici, socialiști,
comuniști, anarhiști.

Republicanii (denumiți și loialiști spanioli) au primit arme și voluntari din

Uniunea Sovietică, Mexic, de la Internaționala Socialistă și de la Brigăzile
Internaționale(s-a inrolat si Erno Neulander din Oradea care mai tarziu isi
schimba numele in Walter Roman). Republicanii erau o alianță largă,
cuprinzând de la centriști care susțineau o democrație liberală capitalistă
moderată până la revoluționari anarhiști și comuniști; baza lor umană era mai
ales urbană și seculară, dar conținea și țărani fără pământ, și era deosebit de
puternică în regiunile industriale ca Asturia și Catalonia.

Naționaliștii, în schimb, se opuneau mișcărilor separatiste, dar scopurile

lor erau definite în primul rând de atitudinea anticomunistă și de teama de
divizarea Spaniei, ceea ce a coagulat mișcări diferite sau chiar dușmane ca
falangiștii și monarhiștii. Această tabără a fost denumită „naționaliștii”,
„rebelii”, sau „insurgenții”. Adversarii lor îi denumeau „fasciști” sau
„francoiști”.

Liderii lor proveneau dintre moșierii monarhiști, mai conservatori, și

susțineau centralizarea puterii în stat. Germania nazistă și Italia fascistă,
precum și mare parte din clerul romano-catolic, i-au susținut pe naționaliști,.
Forțele lor se adunaseră în „Ejército Nacional” sau „Armata Națională”.

Cu cateva zile inainte de izbucnirea loviturii de stat, apar si asasinatele

politice: la 12 iulie 1936, în Madrid, o grupare de extremă dreapta l-a asasinat
pe locotenentul José Castillo, un politician socialist a fost și el asasinat cu
această ocazie. A doua zi, un simpatizant al stângii, Luis Cuenca l-a ucis pe José
Calvo Sotelo, lider al opoziției conservatoare din Cortes, ca răzbunare.

La 17 iulie 1936, complotiștii au dat semnalul declanșării loviturii de stat

trimițând fraza codată, „În toată Spania, cerul este senin” . Lovitura de stat a
nationalistilor(fortele franchiste) a fost in esec. In urma loviturii de stat,
anarhistii preiau puterea in Barcelona in regiunea Aragon si Catalonia,
republicanii isi pastrau regiunea Valenciei si centrul tarii cu capitala Madrid in
timp ce fortele franchiste preiau mare parte a nordul si nord-vestul tarii si
regiunea Andaluzia cu orasul Sevilla.

Infiintarea Comisiei de Neintervenție de catre Liga Natiunilor a fost

insuficienta pentru a stopa importul de arme, de munitie, produse strategice.
Astfel a fost abandonat guvernul spaniol oficial al lui Juan Negrín.

Italia fascista condusa de Benito Mussolini a trimis tancuri, avioane, la fel

ca si Germania nazista (Corpul de Trupe Voluntare si Legiunea Condor) desi
existau 2 embargouri: cel impus de Liga Natiunilor si cel impus de Franta si
Marea Britanie. De asemenea am contribuit cu trupe importante mai ales Italia
cu cel putin 50.000 de soldati(trebuie precizat si faptul ca in Spania luptau si
italieni antifascisti) si Germania cu aproximativ 15.000 de soldati.

Trebuie amintite si celebrele „Cămășile albastre irlandeze” aproximativ

700 la numar care au luptat impotriva comunismului pentru a apara
catolicismul. Dar in aceelasi timp au luptat pest 200 de irlandezi si pentru
republicani.

Uniunea Sovietică a oferit în primul rând materie primă și asistență

forțelor republicane, fiind cea mai importantă sursă de armament pentru
republicani. Cu toate acestea, republica a trebuit să plătească armele sovietice
cu rezervele de aur al Bancii Naționale Spaniole,c ostul armelor sovietice a fost
de peste 500 de milioane de dolari americani.

Brigăzile Internaționale au reprezentat cel mai mare contingent de trupe

de luptă pentru republicani. Aproximativ 30.000 de cetățeni străini. Cele mai
multe dintre acestea erau formate din comuniști sau din sindicaliști, aproape
toți voluntari, și au fost organizate și conduse de comuniști aflați sub controlul
Moscovei.

După sfârșitul războiului, au urmat represalii dure împotriva foștilor

dușmani ai lui Franco și mii de republicani au fost închiși și cel puțin 30.000
executați. Sute de mii de alți republicani au fugit din țară, mai ales în Franța și
Mexic. Aproximativ 500.000 au fugit în Franța. Aproximativ 5.000 de spanioli au
murit în lagărul de concentrare Mauthausen.Aproximativ 2000 de spanioli au
fost trimisi in Chile cu ajutorul consulului chilian din Paris, Pedro Aguirre Cerda
care declara ca misiunea a fost: „cea mai nobilă pe care am îndeplinit-o”.

Luptele de gherilă au continuat neregulat, până în anii 1950, reducându-

se treptat prin pierderea susținerii din partea populației extenuate și prin
înfrângeri militare.

Războiul civil din Spania are ca şi consecinţă directă, formarea Axei

Roma-Berlin.

Vasile Alexandru Husar

Bibliografia:

Andre Fontaine, Razboiul Rece, vol I,Editura Militara

Ernest Nole, Razboiul Civil European, Editura Corint,2005

http://hu.wikipedia.org/wiki/Spanyol_polgárháború

http://www.roportal.ro/articole/razboiul-civil-spaniol-402.htm