PREOŢI ÎN LUPTA PENTRU ROMÂNIA MARE 1916 – 1919

PREOTUL LEU GH. – ’’de la Tren Sanitar 5, ca confesor n-a dezminţit întru nimic situaţia
sa. În felul de a fi a servit ca exemplu şi altor confesori.. În rostul de preot a fost la înălţimea
chemării. Grija de mângâierea, întărirea şi entuziasmarea sanitarilor şi suferinzilor îl preocupa
într-una. Zelul ajungea adesea la rigorism, nedând îndărăt de la contactul cu bolnavii, chiar în
faţa pericolului de contagiune. Neavând personal medical suficient, concursul său mi-a fost
preţios. Nu se dădea înapoi de la nici o oboseală, pentru căutarea bolnavilor deplasându-se
chiar şi pe la alte spitale. Adesea am admirat curajul şi lipsa fricii de moarte în transportarea
bolnavilor. (Dr. Mladoveanu). Fără rezervă de conservare personală, a fost totdeauna în
contact intim cu bolnavii. A împărţit gratuit sute de broşuri, icoane şi cruciuliţe. La Spitalul
Mobil 1, murind un preot tată a 9 copii, s-a zbuciumat de l-a înmormântat ca în vremurile
normale, iar de soarta copiilor, pe care i-a pus în subzistenţa acelui spital, continuă a se
interesa ca un adevărat părinte. (Dr. Enăşescu). La Regimentul 53/65 Infanterie. A fost un
apostol. Este dintre rarele exemple de preoţi ce am întâlnit, cinstit, suflet curat, milos, fără
slăbiciuni sufleteşti, plini de moralitate, cu adâncă pătrundere a menirii sale. Ne-a înfăţişat un
preot model, un apostol. (General Anastasiu).’’1

Confesorul Trenului Sanitar Nr.6 către Protoieria preoţilor militari

’’Prea cucernice Părinte, După două luni de dureroasă practicare în teribilul război ce
ne cere virtute şi luptă, ca preot confesor la Trenul Sanitar Nr.6, pot să-mi dau bine seama de
rolul nostru, în special al preoţilor de la trenurile sanitare. Dacă în vremurile normale au putut
funcţiona unele servicii fără un folos real, cred că acum trebuie să fim foarte scrupuloşi,
cerându-ne maximul de contribuţie naţională să ne jalonăm lucrul nostru. a) Un prim rol
absolut folositor şi înălţător pentru răniţii şi militarii noştri este serviciul religios, cu diferitele
ierurgii după trebuinţă, însoţit de cuvântarea ocazională. În timp de două luni de zile n-am
putut oficia un asemenea serviciu, cu folosul real gustat şi ca artă externă şi ca piositate
internă, decât de două ori: la 1 octombrie, în gara Ciulniţa, când am oficiat în tovărăşia
colegului Marin Popa de la Trenul Nr.8 Sanitar şi duminică, 16 octombrie a.c., în gara
Costeşti, pentru că între răniţii ce-i transportam de la Craiova la Galaţi, am găsit un bun

1
Gheorghe Nicolesu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, PREOŢI ÎN LUPTA PENTRU FĂURIREA
ROMÂNIEI MARI 1916 – 1919, pag.328, Editura EUROPA NOVA, Editat de FUNDAŢIA “GENERAL
ŞTEFAN GUŞĂ”, Bucureşti 2000.
cântăreţ. Celelalte servicii oficiate aproape în fiecare duminică şi sărbătoare, după cum mi-au
permis împrejurările transportului, au fost cu totul reduse şi fără folos real din cauza lipsei de
cântăreţ. b) În al doilea rând vine partea practică, neoficială a personalităţii noastre, care
constă în contactul zilnic cu personalul superior şi inferior al trenului, plus partea specială,
alinarea suferinţelor prin contactul duhovnicesc şi părintesc cu răniţii. Pentru realizarea
ambelor puncte, cu un folos cât mai mare şi mai urgent pentru neamul nostru, se cere în
primul loc personalitatea individuală a preotului; al doilea, mijloacele şi atenţia din partea
autorităţilor respective. Pe lângă răspunderea ce ne-o asumăm în prima parte, respectuos vă
rugăm a interveni pentru îndeplinirea părţii a doua şi anume: a) La Compania a II-a Sanitară
sunt recrutaţi peste una sută teologi şi seminarişti, până în prezent fără nici o repartizare. Câte
2-3 la fiecare tren sanitar ar îndeplini şi rolul formării lor şi al serviciului militar. b) Să se
jaloneze prin ordin de zi veşnicul contact al preotului cu răniţii şi atenţia din partea colegilor
ofiţeri a tuturor propunerilor de alinare trupească şi sufletească a răniţilor, precum şi a
diferitelor discipline religioase, cerute chiar de vremurile grele prin care trecem.
Primiţi, Prea Cucernice Părinte, asigurarea deosebitei mele consideraţiuni. Preot Gh.Leu
Prea Cucerniciei Sale, Părintelui Protoiereu al preoţilor militari’’2

Pimen, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei

Mitropolia Moldovei şi Sucevei Scrisoare Pastorală prin care se acordă dispensă de post
’’Cucernici preoţi şi iubiţi creştini, Trăim în vremurile cele mai grele. Nici în istoria
neamurilor, nici în povestirea popoarelor nu se vorbeşte de un război mai grozav ca cel de azi.
Se vede că Dumnezeu, în a sa iubire părintească şi economie mântuitoare, ca pedeapsă pentru
îngâmfarea omenirii şi pentru chemarea ei la calea adevărului, a îngăduit războiul de azi cu
grozăviile lui. Se pare că acum omenirea a fost oprită, în mersul ei, din calea rătăcită şi
îndreptată către calea crucii şi suferinţei; aşa că, din culmea desfătărilor – adesea fără margini
– acum se ridică către culmea suferinţelor şi durerilor de pe Golgota. Mai toate popoarele se
află în război, luptând cu încredere în Dumnezeu pentru izbânda dreptăţii. Scurt zis, acum e
vremea suferinţelor şi a jertfelor; acum e vremea când fiecare om e chemat să-şi poarte crucea
sa. În această groaznică vâltoare, care învăluie lumea şi care va fi ca un foc curăţitor de
apucăturile rele, care o stăpânea, ne aflăm şi noi românii. Sunt şase luni de când ţara noastră e
în război şi oştirea luptă împotriva duşmanilor. Sunt şase luni de când neamul nostru
românesc s-a hotărât a-şi croi o nouă soartă, prin întruparea idealului nostru strămoşesc. În

2
Ibidem, pag.50-51.
acest timp poporul nostru a avut mult de îndurat, iar oştirea noastră mult de luptat. S-au dat
lupte înverşunate din partea duşmanului şi s-a răspuns cu multă vitejie din partea oştirii
noastre, dar, oastea duşmană fiind mai numeroasă şi cu mijloace de război mai ucigătoare, era
firesc lucru ca oştirea noastră să se retragă şi cu ea foarte mult popor – mai ales tineri şi
bătrâni – care au venit şi s-au adăpostit în satele şi oraşele Moldovei. Cucernici părinţi şi iubiţi
creştini, Eu ştiu că voi toţi cunoaşteţi, ca şi mine, grozăviile vremii în care trăim şi ne zguduie
aşa de puternic. Ştiu că simţiţi greutăţile şi amărăciunile zilei şi vedeţi cu ochii voştri
strădania tuturor de a ieşi cu bine din acest mare război. Ştiu că aveţi nădejdea în
Atotputernicul Dumnezeu şi în vitejia oştirii noastre şi a acelor ce sunt în unire cu noi. Dar,
pentru ca armata şi poporul să poată purta cu mai multă tărie greutăţile războiului şi să
răspundă nevoilor ţării, se cere să fie sănătos şi sufleteşte şi trupeşte. Suntem însă la începutul
marelui post în care, după orânduiala bisericii noastre, avem datoria a posti până în ziua
sfintelor Paşti. 65 Şi cum anul acesta ţara noastră e în război şi poporul nostru e necăjit, lipsit
şi amărât, iar oştirea, din pricina greutăţilor războiului, e sufleteşte obosită, iar trupeşte
slăbită, aşa că şi pentru popor şi pentru oştire se impun măsuri de îndreptare şi mijloace de
întărire: unora, pentru munca cu spor a câmpului, spre a produce hrana trebuitoare pentru
armată şi popor, iar altora, adică oştirii, pentru ca intrând din nou în luptă, să aibă putere şi să
gonească de la noi pe duşmani, dezrobind ţara şi biserica. În faţa acestor îndatoriri sfinte de
îndeplinit din partea fiecărui român, pentru ţară şi biserica noastră, şi în vederea multor boli
primejdioase, care au început a se ivi prin satele şi oraşele noastre, ucigând vieţi omeneşti mai
mult decât războiul, noi, în deplină legătură cu spiritul doctrinei creştine şi cu blândeţea
disciplinei bisericeşti, care a înlesnit totdeauna alinarea durerilor şi asprimea măsurilor pentru
bolnavi, pentru oştire şi muncitori, şi în conformitate cu hotărârea din 1907 a Sfântului Sinod
asupra postului, vă facem cunoscut prin această a noastră scrisoare că aveţi învoirea,
dezlegarea şi binecuvântarea noastră mitropolitană de a vă folosi în acest post de orice bucate
mai îndestulătoare şi mai hrănitoare, până chiar şi carne, care să întărească trupurile voastre,
ferindu-le de boli şi făcându-le mai puternice şi pentru muncă şi pentru luptă, căci şi munca în
ogorul producător pentru hrană şi lupta în tranşee de apărare pentru ţară se fac spre slava lui
Dumnezeu şi folosul ţării, căci nu mâncarea, ci faptele ni le va socoti Dumnezeu. Îngrijiţi-vă,
deci, cu toată luarea aminte de sănătatea şi hrana voastră şi nu vă temeţi de grozăviile
războiului, căci cu noi este Dumnezeu ! Aveţi curajul faptelor voastre celor bune şi, prin
ajutorul Celui Atotputernic şi vitejia armatei, în curând vom vedea ţara noastră dezrobită,
poporul liniştit şi neamul întregit. Aşa să ne ajute Dumnezeu.
Dată în Iaşi, azi 21 februarie 1917. Pimen, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei
Nr.350 A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar 3, f.120-121’’3

’’România Sfânta Mitropolie a Moldovei şi Sucevei Nr.1061 Anul 1917, luna mai, ziua 3
Prea Cuvioşiei Sale Protoiereul preoţilor de armată Marele Cartier General, Eşalonul
II, Serviciul Religios
Prea Cucernice Părinte,
Domnul administrator al Spitalului de Contagioşi Mobil nr.7, instalat în localul Mănăstirii
Galata, din judeţul Iaşi, prin raportul nr.738 a.c. arată că de cinci luni de zile serviciul de preot
duhovnic la acel spital e îndeplinit în mod gratuit, cu multă dragoste şi devotament de către
preotul Dem. I. Dumitrescu, paroh al bisericii din comuna Poenarii Burchi, jud. Prahova, care
,pe lângă sarcina de duhovnic, ajută şi în administraţia spitalului şi roagă a se interveni locului
în drept pentru ca acest preot să fie mobilizat ca preot duhovnic al acelui spital, fiind asimilat
în grad şi salariu cu ceilalţi preoţi mobilizaţi şi dându-i-se şi prima de echipare. Având în
vedere frumoasa recomandaţie ce se face acestui preot de către administraţia Spitalului Mobil
nr.7, şi considerând că cucernicia sa întruneşte condiţiile regulamentului preoţilor mobilizaţi,
îl recomandăm P.C. Voastre, cu arătarea că noi îl socotim vrednic de aşa însărcinare. Primiţi,
Prea Cucernice Părinte, arhiepiscopale binecuvântări.
Pimen, [Mitropolitul Moldovei şi Sucevei] A. M. R., fond Inspectoratul Clerului Militar,
dosar 15, f.439.’’4

3
Ibidem, pag.64-65.
4
Ibidem, pag.79-80.