Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Teologie Ortodoxă ’Justinian Patriarhul’

Darul sacru al vieţii

Preot profesor doctor John Breck

Lucrare de seminar- Teologie Morală

Coordonator: Pr. Asist. Dr.Păunoiu Georgian Student Bîrcă Marius-Cristian

Bucureşti, 2019.
Preot profesor doctor John Breck- scurtă biografie

Părintele John Breck „s-a născut într-o familie protestantă din Statele Unite. A păşit
pentru prima dată într-o biserică ortodoxă la Institutul Saint Serge din Paris, în 1966 când a
venit cu familia în Europa pentru a-şi termina studiile la Heidelberg. Fără să înţeleagă un
cuvânt, pentru că se oficia în slavonă, a avut impresia că a ajuns acasă, după cum
mărturiseşte, deşi pelerinajul abia incepea.
Treptat, în paralel cu doctoratul făcut la Heidelberg în domeniul riguros al exegezei, a studiat
şi învăţătura Bisericii Ortodoxe. Când şi-a terminat doctoratul, s-a stabilit cu familia în Franţa
cu scopul de a intra în Biserica Ortodoxă, ceea ce s-a şi întâmplat la sfârşitul anului 1973.În
1977 a fost hirotonit preot.
După trei ani pe care i-a petrecut ca profesor la un seminar teologic din Alaska, a predat
vreme de 12 ani la prestigiosul Institut Sfântul Vladimir din New York. În prezent este
profesor de Bioetică şi Hermeneutică patristică la Institutul Teologic Ortodox Saint-Serge din
Paris.
Începând cu 1999, a fost invitat în fiecare an în România, unde a susţinut cursuri de Bioetică
la Cluj, Sibiu, Alba-Iulia, Timişoara şi Bucureşti. În noimebrie 2003, Universitatea „Babeş-
Bolyai” din Cluj i-a decernat părintelui John Breck titlul de Doctor honoris causa.”1

1
Informaţii preluate de pe coperta cărţii Preot prof.dr.John Breck, Darul sacru al vieţii, Tratat de bioetică, Editia
a-III-a, Traducere şi Cuvânt înainte de PreaSfinţitul Dr.Irineu Pop Bistriţeanul-episcop vicar al Episcopiei
Vadului Feleacului şi Clujului, Editor Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007.
Sacralitatea si sfinţenia vieţii umane

Ce este viaţa altceva decat un dar de la Dumnezeu? Un dar oferit în mod liber de către
Dumnezeul iubirii infinite; un dar pe care trebuie sa-l primim cu multă bucurie, recunoştinţă,
şi nu în ultimul rând dragoste. Omul nu este creat, iată, doar în sensul unei existenţe biologice,
având un scop pur efemer şi simplu, ci el este chemat la o existenţă veşnică ce se realizează
prin părtăşia gustată la slava veşnică a lui Hristos. Destinul transcedental al omului, „acest
telos al existenţei umane este exprimat ca theosis sau indumnezeire.2 Deşi între Creator şi
creaţie, între natura umană şi cea Divină putem vedea un abis de netrecut, în realitate,
învăţătura ortodoxă despre theosis arată omului că vocaţia şi scopul său ultim este acela de a
participa in chip real la viaţa divină, iar aceasta ne-o arată chiar Dumnezeu prin jertfa
Mântuitoului nostru Iisus Hristos, prin a cărui Înviere, noi dobândim înfierea Tatălui, în
Duhul. Omul este aşadar chemat veşnic la comuniune de dragoste, la participarea în iubire la
dialogul intertrinitar, la comuniune neîntreruptă, prin oferire continuă.
Atunci când în rândul membrilor Bisericii din Corint apare ispita desfrâului, Sfântul Apostol
Pavel le spune: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt Care este în voi, pe
care-L aveţi de la Dumnezeu?” Iar apoi le spune :” Voi nu sunteţi ai voştri căci aţi fost
cumpăraţi cu preţ! Slăviţi pe Dumnezeu în trupul vostru!”(I Corinteni 6, 19-20.) Altfel spus,
omul trebuie sa dea lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu, pentru Slava Sa, şi pentru
mântuirea lumii. Chemarea aceasta a omului „este cea care conferă omului sacralitatea sau
sfinţenia sa. Ea singură oferă vieţii omeneşti valoare veşnică de la zămislire, prin moarte
fizică, până la existenţa înviată din Împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este chemarea pe care
am primit-o de la Dumnezeu, singura care ne oferă un sens ultim şi o valoare personală.”3
Fiinţa umană fiind înzestrată cu sacralitate, adâncul semnificaţiei sale este căutarea
sfinţeniei. În zilele noastre însă, sfinţenia este adeseori confundată cu noţiunea de calitate a
vieţii. Pe de o parte, susţinătorii sfinţeniei vieţii vor susţine existenţa biologică cu orice preţ,
fără a ţine cont de gradul de suferinţă îndurată de persoana în cauză. Pe de cealalta parte, cei
care susţin calitatea vieţii, încearcă mai presus de toate să evite durerea şi suferinţa, şi din
acest motiv ei sprijină proceduri precum „avortul la cerere” sau „sinuciderea asistată” pentru a
asigura controlul asupra calităţii vieţii unei femei însărcinate, sau a unui muribund. Atât unii,
cât si ceilalţi se află în derivă. „Prima poziţie reprezintă un punct de vedere filosofic, cunoscut

2
Preot prof.dr.John Breck, Darul sacru al vieţii, Tratat de bioetică, Editia a-III-a, Traducere şi Cuvânt înainte de
PreaSfinţitul Dr.Irineu Pop Bistriţeanul-episcop vicar al Episcopiei Vadului Feleacului şi Clujului, Editor Vasile
Manea, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007, p.16.
3
Ibidem, p.18.
şi sub numele de vitalism. Este o formă de bio-idolatrie, care prin însăşi natura ei, nesocoteşte
sfinţenia vieţii, de vreme ce viaţa dăruită de către Dumnezeu se împlineşte dincolo de limitele
existenţei biologice. De cealaltă parte, în măsura în care poziţia radicală a celor ce susţin
principiul calităţii vieţii pune evitarea durerii mentale şi fizice deasupra oricărei alte valori,
viaţa umană este dezbrăcată de valoarea, scopul şi vocaţia sădită de Dumnezeu în firea ei.”4
Dacă acestea doua: sfinţenia şi calitatea vieţii sunt înţelese ca derivate ale harului divin, atunci
opoziţia operată în această controversă este falsă, căci adevărata calitate a vieţii este oferită de
lucrarea sfinţeniei, iar autentica sfinţenie derivă numai dintr-o calitate deosebită a vieţii.

Avortul şi pilula contraceptivă- scurt istoric

Curtea supremă a Statelor Unite, în data de 22 ianuarie 1973, legalizează avortul la
cerere pentru primul trimestru al sarcinii. Judecătorul Harry Blackmun, autorul deciziei Roe,
declara: 5cuvântul persoană, aşa cum este el folosit în Amendamentul 14, nu se referă şi la cel
nenăscut.
Unele instituţii, precum Ethics Advisory Board, din cadrul Departamentului de Sănătate,
Educaţie şi Asistenţă Socială din SUA, recunoşteau dreptul embrionului la respect profund,
dar acest fapt nu înseamnă ca el se poate bucura de drepturile legale şi morale ale unei
persoane. Aşadar el are un statut special, dar nu acela a unui copil în viaţă.
După cum am menţionat, avortul putea fi efectuat până la limita de un trimestru, conform
legislaţiei, indiferent de motivul invocat. În consecinţă, în SUA s-au făcut peste 30 de
milioane de avorturi în ultimii 25 de ani, din care, peste 98% sunt elective, adică din raţiuni
ne-medicale. Potrivit statisticilor, 43% din femeile din America au făcut un avort în timpul
vieţii lor.
Anul 1987, sau anul descoperirii pilulei RU-486(dupa Roussel-Uclaf, laboratorul în
care a fost preparată la începutul anilor 80) a fost un an al avorturilor realizate de către
oamenii ce şi-au administrat această pilulă preparată de cercetătorii francezi. Ea nu face
altceva decât să menţină perioada menstruaţiei şi după sarcină,permiţând femeilor, după cum
relata un jurnal de ştiri, „să avorteze în intimitatea propriilor dormitoare”.6
Avortul in România-istoric
4
Ibidem, pp.20-21.
5
Wm.Brennan, The Abortion Holocaust, Missouri: Landmark Press, 1985, p.85, apud. Preot prof.dr.John Breck,
Darul sacru al vieţii, Tratat de bioetică, Editia a-III-a, Traducere şi Cuvânt înainte de PreaSfinţitul Dr.Irineu Pop
Bistriţeanul-episcop vicar al Episcopiei Vadului Feleacului şi Clujului, Editor Vasile Manea, Editura Patmos,
Cluj-Napoca, 2007, p.179.
6
Newsweek, 29 decembrie 1986, nr.47, apud. Preot prof.dr.John Breck, Darul sacru al vieţii, Tratat de bioetică,
Editia a-III-a, Traducere şi Cuvânt înainte de PreaSfinţitul Dr.Irineu Pop Bistriţeanul-episcop vicar al Episcopiei
Vadului Feleacului şi Clujului, Editor Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007, p.180.
 În România este cunoscut cazul interzicerii avortului din anul 1966, ca măsură
de creștere demografică. Decretul nr. 770 din 29 septembrie 1966 prevedea următoarele:
„Având în vedere că întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecințe
asupra sănătății femeii și aduce mari prejudicii și sporului natural al populației, Consiliul de
Stat al Repubicii Populare România decretează:
Art. 1. — Întreruperea cursului sarcinii este interzisă”7
În mod cu totul excepțional avortul era permis doar în câteva situații limită, cum ar fi:
punerea în pericol a vieții mamei, boli grave sau ereditare, invaliditate fizică sau psihică
gravă, vârsta mamei de peste 45 de ani sau dacă sarcina era urmare a unui viol sau a unui
incest. Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte circumstanțe era considerată infracțiune
și se pedepsea conform Codului Penal.
Aplicarea prevederilor decretului a condus la producerea unei creșteri pe termen scurt a ratei
natalității – generația „decrețeilor”. În același timp, aplicarea cu duritate și lipsă de umanism a
acestei politici demografice, s-a soldat cu grave încălcări ale drepturilor omului și ale
demnității individului, în special al femeilor, care se vedeau reduse la rolul elementar de
reproducător biologic.
„Modelul unui avort era aparent simplu și bine definit. Existau patru pași importanți în
efectuarea unui avort: la locul de muncă - o cunoștință îți făcea legătura sau te ducea la o
aborționistă, un doctor (mai rar) sau o asistentă - îți punea sonda și apoi plecai acasă - avea loc
de obicei avortul propriu-zis și începea calvarul în cazul în care era nereușit, ajungând astfel
la spital – de unde situația devenea ambiguă pentru că existau doctori care acceptau avortul și
acest lucru însemna viața, chiar dacă mai treceai prin câteva chinuri sau doctori care refuzau
avortul și atunci erai aproape sigur condamnată la moarte.”8
Legalizarea avortului s-a făcut la sfârșitul anului 1989, ca una din măsurile de tip reparatoriu
obținute în urma revoluției. Efectele avortului asupra fertilității este recunoscut. În România,
în perioada 1990-1994, rata fertilității ar fi fost cu 80-90 % mai mare în absența avorturilor
voluntare (Zamfir, 1998: 107).
Conform legislației actuale (noul cod penal intrat în vigoare în 2014) avortul este
permis în condițiile stabilite de lege (Art. 201(1)(c) si Art. 201(6) - nerespectarea acestor
condiții fiind încriminată. Pe scurt, prevederile care ne interesează sunt: „întreruperea sarcinii
se face până în paisprezece săptămâni, iar efectuarea acesteia după acest termen se pedepseşte

7
Decret nr. 770 din 29 septembrie 1966, în „Buletinul Oficial“, II, nr. 60, partea I, 1 octombrie 1966 apud.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Avort accesat în data de 20.04.2019.
8
Elena Bărbulescu, Femeia și avortul în perioada 1966–1989, Universitatea “Babeș Bolyai”, în „Anuarul de
istorie orală“, Editura Presa Universitară Clujeană, nr.1, 1998, p.180–181
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, cu amendă, sau interzicerea exercitării unor drepturi; nu
constituie infracţiune întreruperea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de
specialitate, până la vârsta sarcinii de douăzeci şi patru, sau întreruperea ulterioară a cursului
sarcinii în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.”9

Când începe viaţa omului?

Vom începe acest capitol prin enunţarea unui citat al Sfântului Grigorie de Nyssa în
legătură cu tema noastră: „Începutul existenţei este unul şi acelaşi pentru trup şi suflet.” 10 Iată,
deşi societatea oferă răspunsuri variate la această întrebare, corespunzătoare ordinii de zi
politice sau sociale, şi, de asemenea, cunoştinţelor culturale despre dezvoltarea embrionară,
Biserica a avut dintotdeauna o poziţie fermă. Sugestiile se referă fie la momentul în care
mama simte pentru prima oară copilul mişcându-se în pântecele ei; fie la momentul în care
fetusul poate supravieţui în afara uterului, de obicei după 24 de săptămâni; la momentul
naşterii, când copilul începe să respire singur; sau la o perioadă de câteva zile după naştere,
după ce nou-născutul şi-a demonstrat dreptul la viaţă, adică absenţa oricărei boli psihico-
somatice.
Pe de altă parte, după cum am menţionat anterior, Biserica a numit dintotdeauna
momentul concepţiei momentul zero, momentul de începere a vieţii, însă în zilele noastre, în
conformitate cu noile descoperiri ştiinţifice făcute în Marea Britanie, unii moralişti creştini
acceptă schimbarea de sens a acestui termen. Prin urmare, viaţa umana începe în momentul
concepţiei, însă concepţia cuprinde şi singularizarea, adică trecerea de la pre-embrion la
embrion. Aşadar concepţia nu mai este văzută ca un moment, ci ca un proces, căci ea nu se
încheie în acelaşi timp cu fertilizarea, ci odată cu implantarea produsului concepţiei în
membrana uterină, adica trecerea de la existenţa potenţială la cea actuală, fapt care are loc la
aproximativ două săptămâni după fertilizare. Altfel spus, cele două elemente, concepţia si
fertilizarea, nu mai sunt înţelese ca fiind simultane, căci de la momentul fertilizării mai
durează 12-14 zile până să putem vorbi despre formarea unei trăsături, sau al primului ax al
trupului. Abia după finalizarea acestui proces putem vorbi despre existenţa unui suflet
omenesc. Trebuie menţionat că aceste afirmaţii au fost făcute de unii teologi în contextul unor
preocupări pastorale reale, şi a unor confuzii morale create de legalizarea avortului în S.U.A,

9
Informaţii preluate de pe site-ul https://legeaz.net/noul-cod-penal/art-201 accesat la 1 aprilie 2019.
10
Preluat din cartea Preot prof.dr.John Breck, Darul sacru al vieţii, Tratat de bioetică, Editia a-III-a, Traducere şi
Cuvânt înainte de PreaSfinţitul Dr.Irineu Pop Bistriţeanul-episcop vicar al Episcopiei Vadului Feleacului şi
Clujului, Editor Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007, p.157.
şi în alte ţări, pentru găsirea unui mijloc prin care să se permită victimelor violenţei sexuale să
pună capăt unei sarcini nedorite într-un mod care să fie conform învăţăturii Bisericii.

Care este opinia Ortodoxiei faţă de această problemă?

Antropologia Bisericii „fundamentată pe un principiu dublu al sacralităţii şi sfinţeniei
vieţii, cheamă la recunoaşterea calităţii de persoană a omului din momentul concepţiei. În
timp ce embriologia modernă a demonstrat ambiguitatea inerentă acestei expresii, respingerea
ortodoxă a avortului în orice stadiu, „indiferent că fetusul este format sau neformat”, în
limbajul Sfântului Vasile, se aliniază cu perspectiva mai conservatoare a Bisericii Romano-
Catolice care susţine însufleţirea imdiată.”11
Indiferent daca embriologii ar demonstra sau nu că pre-embrionul este o masă de celule
nedifenţiate, acest fapt nu ar schimba convigerea Bisericii Ortodoxe că viaţa omului începe cu
concepţia, adică odată cu fertilizarea. Viaţa există din primul stadiu al procesului, chiar de
cand „pro-nucleii” spermei şi ai oocitului se unesc pentru a forma zigotul, astfel creându-se o
fiinţă umană nouă şi unică. Viaţa umană începe de la fertilizare, şi reclamă ocrotire deplină şi
respect încă din prima clipă.
Ființa umană, posibilitatea ei, există încă din momentul procreării. Trupul nu există
separate de suflet, inept, așa cum nici sufletul nu există separat de trup. Copilul nu aparține
nici tatei, nici mamei, ci lui Dumnezeu. În primele săptămâni ale existenței sale în interiorul
mamei, copilul trebuie primit cu credință. El nu are față, nu are formă umană, și are prea
puțină consistență. Avortul în această situație ridică foarte puține probleme. Oare această
ființă fără niciun fel de apărare, fără înfățișare, a cărui prezența nu se impune, nu este el oare
simbolul Dumnezeului nostru care a luat înfățișare de rob, și pe care îl primim doar prin
iubirea noastră?
Pentru noi creștinii, idea conform căreia copilul, embrionul aparține mamei sale, și ea
poate alege dacă să îl păstreze, sau nu, nu are niciun sens. Capacitatea mamei de a adăposti
viață, sensibilitatea ei, nu pot fi niciodată extirpate printr-o operație de avort, femeia
supunându-se de fapt unei operații de distrugere spirituală.
În ceea ce privește practicile anticoncepționale, Biserica amintește sensul iubirii, și
modul firesc de fecunditate, dar oferă spațiu de decizie în această privința, bărbatului și
femeii, duhovnicului, și medicului.
11
Preot prof.dr.John Breck, Darul sacru al vieţii, Tratat de bioetică, Editia a-III-a, Traducere şi Cuvânt înainte de
PreaSfinţitul Dr.Irineu Pop Bistriţeanul-episcop vicar al Episcopiei Vadului Feleacului şi Clujului, Editor Vasile
Manea, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007, p.172.
 În ceea ce privește procreația, se pare că pruncul începe să fie asociat din ce în ce mai
mult cu un capriciu, căci unele femei, încurajate fiind de un totalitarism biologic ce poate fi
observat la scară mondială, avortează, apoi razgandindu-se peste ceva timp, hotărăsc să ceară
o însămânțare artificială, cu material de cea mai bună calitate, iar din lipsa de timp, pentru
carieră, chiar preferă că acesta să fie purtat de o mama surogat. Creștinii, trebuie să fie
mărturisitori, să se implice, să colaboreze în elaborarea unor legi care să limiteze cât mai
mult, să descurajeze această dezmembrare a trupurilor.

Marea bucurie a iertării lui Dumnezeu

Biserica a condamnat dintotdeauna avortul. O mărturie în acest sens este rugăciunea care se
face „când femeia leapădă pruncul fără de voie“ în care se vede limpede că avortul, indiferent
de natura lui, este socotit drept omucidere care implică responsabilitatea şi deci vinovăţia
mamei şi eventual a celor apropiaţi, îndeosebi a soţului, a cărui responsabilitate e foarte
adesea trecută cu vederea. În această rugăciune este cuprins totul: „Conştientizarea tragică a
avortului - şi în aceasta constă funcţia terapeutică a pocăinţei -, aducerea aminte că toţi
suntem, din punct de vedere spiritual, degeneraţi, că vieţile noastre sunt cumplite ratări şi că
pocăinţa ne priveşte pe toţi”12. Doar prin pocăinţă putem gusta din marea bucurie a iertării lui
Dumnezeu.
Textul acestei rugăciuni vorbeşte în două rânduri de ucidere involuntară, iar în cazul
avortului propriu-zis, de ucidere voluntară. „În primul caz, textul vorbeşte de păcate fără voie,
în cel de-al doilea, de păcate cu voie; se foloseşte cuvântul „păcate“, la plural, pentru că
moartea unui făt nu este doar urmarea unui păcat, ci a mai multora. Referindu-se la această
rugăciune, Jean-Claude Larchet spune în „Etica procreaţiei în învăţătura Sfinţilor Părinţi“: În
cazul avortului voluntar totuşi responsabilitatea şi culpabilitatea personală a mamei - dar,
trebuie să subliniem, şi a celor apropiaţi, care au favorizat într-o anumită măsură avortul - sunt
arătate limpede în textul rugăciunii. Nu este vorba de o condamnare a mamei, ci mai curând
de o trezire a conştiinţei, de un îndemn la căinţă prin care se poate dobândi iertarea lui
Dumnezeu, cerută de preot în numele tuturor credincioşilor“.
„Să observăm totuşi că textul, în paralel cu această tonalitate de pocăinţă, are şi o puternică
tonalitate de compasiune. Preotul care spune rugăciunea se arată, în numele întregii
comunităţi şi al Bisericii, îngrijorat în chip deosebit de starea de boală şi de slăbiciune

Olivier Clément, Trupul morţii şi al slavei, Editura Christiana, Bucureşti 1996, traducere de sora Eugenia
12

Vlad, pp.84-85.
(spirituală, psihică şi fizică), în care se află mama şi cere pentru ea sprijinul harului
dumnezeiesc“, mai spune Jean-Claude Larchet.”13
Avortul este din multe puncte de vedere cu adevărat o dramă. „Este o dramă pentru că
această moarte o afectează întotdeauna în mod profund pe mamă şi produce un traumatism
care, atunci când nu provoacă o suferinţă conştientă, răneşte sensibilitatea profundă,
marcându-i, adesea pentru totdeauna, inconştientul. Chiar în cazul avortului voluntar, Biserica
o socoteşte pe mamă nu doar vinovată, ci şi o victimă, primind-o în sânul său, mângâind-o,
alinându-i rănile sufleteşti, sprijinind-o şi ajutând-o să înceapă o viaţă nouă“, continuă Jean-
Claude Larchet.
Aşadar, avortul este o faptă gravă, lucru care are o importanţă capitală în societăţile în
care avortul tinde să se banalizeze şi să devină, în majoritatea cazurilor, o practică
anticoncepţională de ultim moment. Însă Biserica, folosindu-se de căinţa liber exprimată a
mamei şi a celor implicaţi într-un asemenea act, dăruieşte, în numele iubirii pe care se
întemeiază, iertarea de care are atâta nevoie sufletul celui care a păcătuit.

13
Jean-Claude Larchet, Etica procreaţiei în învăţătura Sfinţilor Părinţi,apud. http://ziarullumina.ro/bucuria-
vietii-si-pacatul-avortului-100339.html (accesat în 20.04.2019).
Bibliogafie
1. Bărbulescu Elena, Femeia și avortul în perioada 1966–1989, Universitatea “Babeș Bolyai”,
în „Anuarul de istorie orală“, Editura Presa Universitară Clujeană, nr.1, 1998.
2. Breck, Preot prof.dr.John, Darul sacru al vieţii, Tratat de bioetică, Editia a-III-a, Traducere
şi Cuvânt înainte de PreaSfinţitul Dr.Irineu Pop Bistriţeanul-episcop vicar al Episcopiei
Vadului Feleacului şi Clujului, Editor Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007.
3. Brennan Wm,The Abortiion Holocaust, Missouri: Landmark Press, 1985, p.85, apud. Preot
prof.dr.John Breck, Darul sacru al vieţii, Tratat de bioetică, Editia a-III-a, Traducere şi
Cuvânt înainte de PreaSfinţitul Dr.Irineu Pop Bistriţeanul-episcop vicar al Episcopiei Vadului
Feleacului şi Clujului, Editor Vasile Manea, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2007.
4. Clément Olivier, Trupul morţii şi al slavei, Editura Christiana, Bucureşti 1996, traducere de
sora Eugenia Vlad.

Surse internet:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Avort
2. https://legeaz.net/noul-cod-penal/art-201.