BISERICILE PAROHIEI

NR. 1 DIN ORAŞUL ŢICLENI

EDIȚIA A II-A REACTUALIZATĂ
Din moși, strămoși, locuitorii localității noastre au fost călăuziți de
credința în Dumnezeu, transmisă din generație în generație. Încă din
vremea dacilor s-a transmis concepția monoteistă, ceea ce a fost un mare
sprijin pentru Apostolul Andrei la creștinarea populației, începând din
Dobrogea.
„Fără religie, omul rămâne un animal raţional şi muritor, care vine
de nicăieri şi merge spre nicăieri. Absolutul religios creştin ne scoate din
neliniştile infinitului şi nedeterminării, deoarece ideea de limită, trăită de
un om în univers, nu poate fi depăşită decât religios”. Aceasta este marea
constatare a filosofului român Petre Țuțea. Tot el constata: „Fără
credinţă şi Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor,
raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la
condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor.... Fără Dumnezeu omul
rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri si merge
spre nicăieri. Si el rămâne așa chiar dacă este laureat al premiului Nobel
sau măturător. Cînd, unde și în ce scop a apărut el în calitatea asta de
om? Dacă se întreabă singur și nu e un zeu în dreptul casei care să-i
reveleze data începutului, înseamnă că omul rămâne un biet animal
rațional care vine de nicăieri si merge spre nicăieri”. Religia transformă
poporul într-o masă de oameni culţi”.
„În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este
spațiul sacru, în așa fel încât si vecinătățile devin sacre în prezența lui.”
”Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.” ” Binele si răul
sînt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu față de oameni.”
Același filozof are o referință formidabilă la gestul josnic al
sinucigașilor de a-și lua viața: ” Omul care se sinucide n-a constatat că e
om. N-a reușit să intuiască existența sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă
pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-
am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici n-am să plec
de voie din ea. Ăsta este jocul fundamental al existenței mele.”
Mântuirea în Biserică este intrarea în comuniune cu Sfânta Treime căci
Ea, Biserica este locul şi spaţiul manifestării Sfântul Treimi. Iar Biserica se
manifestă în Sfânta Treime, în care se află nuanţele persoanelor: a Tatălui şi a
Fiului şi a Sfântul Duh (Tainele iniţierii). De aceea cea mai mică biserică
devine Ierusalimul ceresc.

Cele 10 porunci Dumnezeiesti(Decalogul)

.
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5. Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe
pamant.
6. Sa nu ucizi.
7. Sa nu fii desfranat.
8. Sa nu furi.
9. Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.

Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL IPS Irineu Popa, Mitropolit al Olteniei

În anul 1909 vrednicul de pomenire, preotul Gheorghe Gr Ţicleanu

scria „Istoricul bisericii din comuna Răşina, judeţul Gorj”. La acea
vreme Țiclenii și Tunșii făceau parte din comuna
Rășina ,iar bisericile noastre aparţineau de Arhiepiscopia Râmnicului
Noului Severin, cu sediul la Râmnicu Vâlcea. De altfel, această
concluzie o desprindem şi din pisaniile bisericilor mai vechi de la noi.
La finele secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, comuna
Țicleni era compusă din satele Țicleni, Tunși și Crețești. Iată siuația
celor trei localități componente, redată de Marele Dicționar Geografic al
României: 1.- „Ţicleni, cătun, reşedinţa comunei Ţicleni, judeţul Gorj,
plasa Jiului, situat pe valea Cioiana. Are o suprafaţă de 1200 hectare şi
535 de locuitori”. (Volumul V, ediţia 1902, pag. 675 )
2.- „Tunşi, cătun al comunei Ţicleni, plasa Jiului, judeţul Gorj,
situat pe valea Cioiana. Are o suprafaţă de 800 hectare, cu o populaţie de
48 familii sau 170 suflete; o biserică reparată în 1886 şi deservită de
preotul din cătunul Creţeşti. Locuitorii posedă: 67 pluguri, 37 care cu
boi, 128 vite mari cornute, 185 de oi, 126 de capre, 6 cai şi 1000 de
râmători. Comunicaţia în cătun se face prin drumuri ordinare şi printr-o
şosea comunală care îl leagă la N cu cătunul Creţeşti, cătun de reşedinţă.
Pârâul Cioiana curge prin mijlocul comunei, de la N la SV”. (Volumul V
pag.659).
3.- Creţeşti, cătun, reşedinţa comunei Ţicleni, judeţul Gorj, plasa
Jiului, situat pe deal şi parte pe albia pârâului Tomiţa(Temniţa, nn). Are o
suprafaţă de 600 hectare din care 265 arabil, 5 vie, 12 prunet, restul
păşune şi tufăriş. Populaţia 135 de familii sau 560 de suflete, din care 60
contribuabili. Locuitorii sunt moşneni şi se ocupă cu creşterea vitelor.
Locuitorii posedă 52 pluguri, 80 care cu boi, 15 stupi, 344 vite cornute
mari, 380 de oi, 274 capre, 422 râmători, 24 cai. Comunicaţia se face
printr-o şosea comunală ce traversează cătunul şi care-l pune în
comunicaţie la S cu cătunul Tunşi iar de aici spre SV cu Ţicleni printr-un
drum de care, care îl leagă în partea sa de despre E cu Petreştii de
Sus(Cărbuneşti nn). Printr-o şosea vecinală care pune în comunicaţie
Petreştii de sus cu Peşteana de sus prin Ţicleni.
Este şcoală fondată la 1859 şi frecventată de 48 elevi şi 1 elevă, din
53 înscrişi. O biserică fondată în anul 1690 şi refăcută a 4 –a oară în
1882, deservită de 1 preot şi 2 cântăreţi. În cătun se mai găsesc 2 mori pe
apă şi 1 cu boi, 18 fântâni”.(Volumul II, pag. 762).
Desigur că organizarea actuală a bisericilor din oraşul nostru diferă
de cea care exista în urmă cu un secol.
La ora actuală, în oraşul Ţicleni sunt organizate trei parohii.
Parohia nr. 1 cuprinde fostele sate Tunşi şi Ţicleni şi o parte din cartierul
Snagov, având Biserica de la Tunşi fondată în anul 1601 de către fraţii
Osieci, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, cele două biserici de la
gura văii Turculeţu, cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe.
Parohia nr. 2 cuprinde o parte din cartierul Snagov, partea estică a
fostului sat Răşina şi cartierul Vârful Vii, având biserica de la Vârful Vii,
cu hramul Sf Parascheva.
Parohia nr. 3 cuprinde partea vestică a cartierului Răşina şi
cartierul Gura Lumezii, având cele două biserici – cea veche din incinta
cimitirului dintre Răşina şi Gura Lumezii, cu hramul Sf. Dumitru şi cea
cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
În cele ce urmează, mă voi referi la cele trei biserici ce aparţin de
Parohia nr. 1 din oraşul Ţicleni, menţionate mai sus.
BISERICA DE LA TUNŞI
Biserica Filială(Tunşi) “Adormirea Maicii Domnului” aparţine Parohiei nr. 1
Ţicleni din judeţul Gorj.
Din mărturiile vechi se reţine că această sfântă biserică a fost fondată în
anul 1601, construită din lemn, de către fraţii Osieci, preot fiind Alexandru
Tunşanu. Şi-a păstrat de a lungul timpului, forma de corabie, acoperită cu
tablă. În spatele bisericii se află cimitirul satului Tunşi.
În anul 1612, fostul căpitan în armata Marelui reîntregitor de Neam şi
Ţară, Mihai Viteazul, anume, Radu Ţiclenaru, obţine de la domnitorul Radu
Voievod reconfirmarea moşiei Tunşi, iar în 1618, reconfirmarea moşiei
“Zneagovului” până la drumul Sterpoii, de la Alexandru Vodă Iliaş, în baza
unui hrisov mai vechi, din timpul “Bătrânului Alexandru Voievod”(Alexandru
I, tatăl lui Vlad Ţepeş), acel hrisov datând din anul 1439, după cum a stabilit,
după multe cercetări, vrednicul de pomenire, istoricul, preot, profesor, Ion
Popescu Cilieni.
Preotul Prof Ion Popescu Cilieni, prin cercetările sale, a stabilit că
hrisovul cel vechi prezentat celor doi domnitori fusese emis în anul 6947 de
la Adam încoace, adică anul 1439 după Hristos.
În timp, această sfântă biserică a fost refăcută de mai multe ori. Se ştie
că a fost “prefăcută” în anul 1886, pictată de către D Clopotariu, resfinţită la
16 februarie 1886 de către Episcopul D.D. Iosif apoi, refăcută din temelie în
anul 1942, în timpul păstoririi, vrednicului de pomenire, Preotului Damian
Ţicleanu, resfinţită la 8 noiembrie 1942 de către I.P.S. Nifon.
Biserica de la Tunşi, aşa cum fusese reclădită în anul 1942, înainte de reclădirea din anul 2002

Pisania de la intrare, scrisă în anul 1942

Cununia religioasă la Biserica Tunşi a fraţilor gemeni Ungureanu Gheorghe şi Ungureanu Aurică

Urmare deteriorării, a fost nevoie ca între anii 1999 – 2002, această

sfântă biserică să fie refăcută din nou, temelia din beton armat, subzidirea
temeliei, interior şi exterior, pictată iar acoperişul din tablă galvanizată, la
iniţiativa Preotului Ion Cucu, cu contribuţia în bani şi muncă a enoriaşilor din
Tunşi şi sprijinul Consiliul local al oraşului Ţicleni.
Deasupra uşii la intrare s-au scris următoarele:
“Această sfântă biserică s-a construit în anul 1601 de către fraţii Osieci.
S-a prefăcut cu ajutorul lui Dumnezeu în 1866 februarie cu ajutorul Prea
Sfinţiei Sale Episcop Iosif cu binecuvântarea părintelui protoiereu
Nicolaescu. Renovată din temelie şi sfinţită cu Preasfinţitului Nifon în ziua de
8 noiembrie 1942. Între anii 1999 – 2002 a fost renovată în întregime şi
resfinţită de IPS Mitropolit DD Teofan la data de 16 august 2003 protopop
fiind P F Aurelian Dumitrescu iar preot paroh P C Ion Cucu”.
Tot deasupra uşii de la intrare, dar pe zidul din interior, în stânga sunt
nominalizaţi cei trei membri de la Tunşi ai Consiliului Parohial: Bălănoiu C
Mihai, Codinoiu Gheorghe şi Vinulescu Nicolae. La mijloc sunt scrise
următoarele: “Această Sfântă Biserică s-a construit în anul 1601 de către fraţii
Osieci în colaborare cu preotul Alexandru Tunşanu, renovată din temelie în
anul 1942 cu ajutorul familiei pădurarului Bălănoiu Vasile şi soţia sa Maria la
îndemnul preotului Ţicleanu Damian. În anul 2002 la îndemnul preotului
Cucu Ion cu ajutorul primăriei, primar Mazilu Constantin şi al enoriaşilor din
acest sat s-a renovat în totalitate, lucrări efectuate de firma Pârvulete Ion”.
În dreapta sunt nominalizaţi “Ctitorii Bisericii Tunşi care au contribuit
cu sume mai mari de bani: Cucu Ion - 12 milioane lei, fraţii Diaconu Nicolae
şi Costică – 14 milioane lei, Bobocioiu Dumitru – 10 milioane lei, Şchiopu
Gheorghe – 10 milioane lei”.
Importante donaţii de obiecte au mai donat fraţii Diaconu Constantin şi
Nicolae, enumerând printre altele o icoană mare pictată atât pe avers cât şi pe
revers, o Sfână Cruce, sculpturi în marmoră – Naşterea, Botezul şi
Răstignirea Domnului Nostru Isus Hristos.
Se cunoaşte că primul preot, începând cu anul 1601 a fost Alexandru
Tunşanu. Până la trecerea la cele veşnice, în 1927, a fost păstorită de către
preotul Gheorghe Gr Ţicleanu. A urmat preotul Damian Ţicleanu care s-a
pensionat în anul 1979.
La 1 decembrie 1979 a fost numit girant al acestei Parohii, Preotul Ion
Cucu, iar de la 1 ianuarie 1980 ca titular, păstorind enoriaşii din cartierele
Tunşi şi Ţicleni.
După pensionarea preotului Ion Cucu, enoriașii Parohiei nr. 1 din orașul
Țicleni sunt păstoriți de către tinerii peroți Dragomir Țicleanu și Robert
Ciucă.

BISERICA VECHE DE LA ŢICLENI

Biserica veche parohială, cu hramul Sf.MM Gheorghe aparţine Parohiei
Ţicleni. Această biserică s-a reclădit din temelie(« prefăcută », cum
consemnează documentele vremii) şi sfinţită în anul 1889 la 23 aprilie, cu
mărirea sălii din faţă, sprijinită pe patru stâlpi de lemn, având ca bază patru
pietre mari în formatul pietrelor de moară. Biserica are formă de corabie şi este
aşezată pe temelie de piatră, pereţii fiind construiţi din lemn, cu o singură turlă,
tot din lemn, acoperită cu tablă galvanizată, înlocuită în 1996. Pictura a fost
executată de către pictorul Ioan Oprişian, în tempora. Ion Oprişan era
transilvănean, fugit de la Orăştie şi stabilit la Dobriţa, sub poalele munţilor
Gorjului. Tot el pictase în 1886 şi Biserica de la Tunşi, când a fost
« prefăcută ». Pictorul respectiv a mai pictat, pe lemn, cu acel prilej, bunicului
meu după tată, Constantin I Ungureanu, poreclit Bodică, o icoană cu Sfinţii
Împăraţi Constantin şi Elena.
Pe dosul icoanei, pictorul a făcut următoarea menţiune: Această
icoană este suvenire de la mine subsemnatu pentru Constantin d-lui
Constantin Ungureanu din comuna Ţicleni fiind zugrăvită de d-lui Ilie
Dumitrescu fiind la mine subsemantul în lucru în anul 1888 9 Decemvrie
ION OPRIŞIAN “
 Pe peretele din stânga, la intrare în Sf. Altar, se află « Pomelnicul
ctitorilor ce se aflau în viaţă la construirea acestui locaş cu Patronajul
Sf.MM George ». Sunt nominalizaţi : Şerban Ungureanu cu membrii
familiei sale Şerban, Maria, George, Constantin, Marica şi Matei ;
Constantin Ungureanu cu membrii familiei sale Consatantin, Bălaşa,
Constantin, Constantin, Maria, Ion, Elena, Matei, Constantin ; George
Ungureanu cu membrii familie sale George, Ioana, Dumiktru, Matei,
Şerban, Constantin, Maria ; Simion Ungureanu cu membrii familiei sale
Simion, Maria, Floarea, Marica, Elisaveta ; Marica Ungureanu cu
memebrii familiei Marica, Matei, Şerban, Maria ; Matei Ungureanu cu
membrii familiei Matei, Maria, Ion, George, Ioana, Marica ; Vasile A Ciciu
cu membrii familiei Vasile, Paraschiva, Călina, Maria, Elisaveta, Stanca ;
Ion Opruşan cu membrii familiei Ion, Veronica, Isidor, Marin , Maria,
Aurel ; Ilie Dumitrescu cu membrii familiei Ilie, Ilie, Ion , Maria.
De asemenea sunt nominalizaţi ctitorii : Ştefan Bordei, Şerban
Negreanu, Matei Cojocaru, Gligore Doană, Maria lord Lupu, D Ciocoiu,
Iancu C Ţicleanu, Costică Ţicleanu, Ion Mustoiu, Ivan Vâlceanu, Nicolae
Dungă, Grigore Gogonea, M Prunariu, Ion Prunariu, Constantin i Barbu
Ţicleanu, Ion Mărgăritoiu, Ion M Vâlceanu, Stana M Prunariu, N
Popescu, Dumitru Licurici, Pătru Hohoi, Constantin Tauru, Stanciu
Pârvu, Constantin D Poroşnicu, George Dobroiu, George Marin, Vasile
Marin, Matei Marin, Ion Vârjog, Constantin M Poroşnicu, Florea
Cojocaru, Ion Vespe, Ion Pârvu, Radu Bordei, M Vârjog, Vasile Vârjog,
Constantin Cojocaru, Gheorghe Gârniceanu, Grigore Lupu, Ion al Mării,
Ion Dumitru Poroşnicu, Constantin Vâlceanu, Grigore Lupu, Ion V
Mărgineanu, Florea Lăpădat, Florea Dănescu, Mihai Popescu, Grigore
Catană, D Filipescu, Gheorghe Sufia, Alexandru Zgăbae, Barbu
Lumezeanu, Ion P Lumezeanu, Constantin S Merfu, Ion Vinulescu, C
Mărgineanu, Barbu Buşe Bandoiu, Gheorghe Vârşog.
Printre cei nominalizaţi sunt unii de la Răşina, Brătuia şi alte
localităţi. E nominalizat şi preotul I Filipescu de la Răşina.
Din « Pomelnicul lui preotu ce serveşte, Ilie ereu, Maria eriţă cu
membrii familiei Efimie, Eugenia, Elena şi Elisaveta » ne dăm seama că
este vorba despre preotul Ilie Popescu, bunicul după mamă al lui
Constantin Mişoi Ungureanu. Din pomelnicul aceluiaşi preot, la morţi
sunt nominalizaţi « Alesandru ereu, Maria eriţa », rezultă că şi tatăl său
a fost preot.
Dintr-un document pe care l-am redat în cartea « ŢICLENI –
DOCUMENTAR ISTORIC », rezultă că registrul de stare civilă în care se
înregistrase decesul preotului Ilie Popescu, a fost distrus de inamic în
timpul ocupaţiei vremelnice de la începutul Primului Război Mondial.
În toamna anului 1916, inamicul ocupând zona, a intenţionat să ia
clopotul bisericii, drept captură de război, însă unii locuitori curajoşi, în secret,
în timpul unei nopţi l-au demontat de pe turlă, le-a scăpat pe scară şi s-a crăpat
într-o parte, l-au dus în pădure, unde l-au îngropat şi păstrat până la terminarea
războiului. Primarul de atunci, Constantin Şerban Ungureanu a fost torturat de
nemţi pentru a afla unde este clopotul, dar nu au reuşit să afle. Din cauza
schingiuirilor şi suferinţelor primarul a decedat în 1919. Clopotul a rămas cu un
dangăt răguşit de la spărtură, până în 1964 când a fost retopit pentru biserica
nouă.
PISANIA, conţine următoarele : « Această Sfântă biserică cu patronaciul
Sf. M. M. George s-au reclădit din temelie de către locuitorii comunei Ţicleni
prin stăruinţa iubitorilor de Dumnezeu ctitori: Şerban Ungureanu, Constantin
Ungureanu, George Ungureanu, Simion Ungureanu, George Dobroiu, Ion
Vârjog, C Porojnicu, M Popescu, Ion V Mărgineanu, Ion C Mustoiu şi alţi
ctitorilor......(spaţiu necompletat) cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop al
Râmnicului Noului Severin Ghenadie Enăceanu şi s-a sfinţit de Sfinţia sa
Ştefan Nicolăescu Protoiereu al Judeţului Gorj, Astăzi la anul Una mie opt sute
opt zeci şi nouă Aprilie 23 ».
Despre acoperiş, pe tavanul pridvorului s-au scris următoarele : »Coperişu
acesti biserici s-au văpsit numai de către George Dobroiu şi soţia sa Stanca cu
toată keltuiala lor şi văpsită de mine G.G. Ionescu, ziugrav kom Bărbăteşti,
1891 iunie 29, Şerban Ungureanu, Maria, G.G. Ioana, Costandin, Bălaşea, G.G.
Ioana, Simion, Mariea, Matei, Ioana, G.G.Stanka, Stanciu, Bălaşea, Preotu Ilie
Popescu, Ion Mărgăritoiu, G.G. Stanc, KOSTANTIN, Florea, Kostandin,
Kostandina, Ion, Ana. ».
În 1922, în faţa bisericii a fost construită din lemne, o încăpere în care se
putea pregăti apă caldă necesară pentru apă la botez pe timp de iarnă, la
iniţiativa lui Constantin C.Ş. Ungureanu(al lui Mişoi), care s-a menţinut până
când s-au reluat, după război, lucrările de construcţie a noii biserici.
În 1923 biserica a fost reparată la temelie, s-a renunţat la stâlpii de lemn
ce erau în faţă şi au fost făcuţi din cărămidă, precum şi pridvorul.
Biserica a fost acoperită din nou cu tablă galvanizată în anul 1996, prin
contribuţia enoriaşilor, la iniţiativa preotului Ion Cucu şi Consiliului parohial.
Furtuna din iulie 2023 care s-a abătut cu o violență de nedescris, a smuls
sfânta cruce de pe această biserică, a luat acoperișul de deasupra pridvorului,
totalmente, doborând mai multe cruci din cimitir, rupând teii din curtea
bisericii, necesitând mari eforturi pentru reparații, ce s-au efectuat prin efortul
enoriașilor la stăruința celor doi preoți.

BISERICA NOUĂ DIN PAROHIA ŢICLENI,

CU HRAMUL SFÂNTUL GHEORGHE
Biserica nouă din Parohia Ţicleni este situată în Câmpul Cioienii,
altitudine 206 m faţă de nivelul mării, la gura pârâiaşului „Turculeţu”,
accesul făcându-se pe str. Independenţei ce face legătura cu str.
Petroliştilor. În partea dreaptă a porților de la intrare se află o fântână din
tuburi de ciment, construită de către enoriași. În partea de răsărit, la cca
399 m se află o fântână curgătoare(Punctul Velicu), unde cu ani în urmă
se sfințea apa la Bobotează. Uneori, la Bobotează, pentru sfințiera apei
se mergea la ”Fântâna Mică”, aflată la cca 700 m spre apus, când peste
câmp era un drum ce trecea din zctuala stradă a Independenței, printre
cele două biserici(cea veche și cea nouă), care se unea cu ”Drumul
Plopului” – actuala Alee a Cetății. În paralel cu acel drum exista un
canal de drenare a apelor pluviale ce veneau de la Turculețu precum și
de pe versantul sudic al dealului ce urcă la Poiană, unde în prezent se
află rezervoarele pentru alimentarea localității cu apă.
Toponimul „Turculeţu”, după spusele bătrânilor, îşi are originea de
la o acţiune a haiducilor, ca rezistenţă împotriva opresiunii otomane,
când unul dintre turcii care încasaseră birul şi se deplasau spre sud, şi-a
pierdut viaţa în acel loc, de unde denumirea locului a devenit toponimul
Turculețu. Din aceste considerente, când s-a stabilit denumirea străzilor
şi subsemnatul îndeplineam funcţia de primar, uliţa bisericii a căpătat
denumirea de Str. Independenţei.
Biserica este construită în formă de corabie, aşezată pe temelie de
beton, zidită din cărămidă, având două turle, acoperită cu tablă
galvanizată. În interior este pardosită cu ciment peste care s-a aplicat
duşumea de scândură, protejată cu covoare.
Toate obiectele din interior sunt noi, ca evanghelia, chivotul,
policandrul, etc.
Stranele şi scaunele arhiereşti sunt sculptate în lemn de stejar. Cele
20 de scaune arhiereşti sculptate au fost donate de familiile :
Preot Dam,ian şi Maria Ţicleanu
Constantin şi Maria Ungureanu
Constantin Z şi Ioana Mustoiu
Constantin şi Ioana Dănescu
Matei CL şi Maria Ţicleanu
Dumitru şi Ioana Pârvulete
Aurel şi Vasilica Scurtu
Dumitru N Vârjog
Constantin M şi Elena Popescu
Constantin D şi Maria Negreanu
Matei M şi Maria Ungureanu
Elena Alecse Stamatoiu
Gheorghe şi Ana Ungureanu
Învăţător Ungureanu Constantin şi Maria
Ion S şi Elisaveta Ţicleanu
Ilie B şi Elena Vâlceanu
Eugenie şi Elisaveta Ungureanu
Antena lui Costică al lui Mişoi
Constantin C Ungureanu zis Mişoi
Pentru traversarea pârâului Cioiana, în anul 1938 a fost construit
un pod de lemn.

Podul a rezistat până prin anul 1970 când o parte s-a prăbuşit,
trecerea făcându-se prin apă iar balaurul neprăbuşit era folosit ca punte,
câţiva ani. Câţiva ani la rând, Cioiana a fost traversată cu mijloacele de
transport şi cu vitele, prin apă. E tristă amintirea din timpul unor mari
inundaţii iar transportul spre cimitir a Elisavetei Ţicleanu - soţia
decedată a lui Spiridon Ţicleanu - a trebuit să treacă pe podul de la
Parcul Mare şi cu greu a traversat peste câmp, până la cimitir.
Podul actual de metal a fost construit de Schela Ţicleni prin aportul
deosebit al regretatului Director, Ing. Alexandru Doman.
Prin stăruinţa Primăriei Ţicleni s-a reuşit asfaltarea drumului până
la biserică.
Construcţia acestei biserici a fost o adevărată odisee, ea
prelungindu-se mulţi ani, datorită survenirii celui de Al Doilea Război
Mondial. Dacă. Inimoşii ţiclenari au pus bazele construcţiei înainte de
război, reuşind confecţionarea cărămizii, adunarea de fonduri băneşti şi
materiale, zidirea corpului bisericii, dar lucrarea a fost sistată după
începerea concentrărilor masive.
Abia după aproape 10 ani de la terminarea războiului, lucrările sunt
reluate. Hotărîrea a fost luată, la iniţiativa preotului de atunci, Damian I
Ţicleanu, în ziua Învierii Domnului din anul 1964, când toţi enoriaşii s-
au pronunţat pentru. Îmi amintesc bine acel episod, pentru că am fost
prezent la slujba din biserica veche.
Iată ce glăsuieşte pisania bisericii:
PISANIA DE LA BISERICA NOUĂ: În casa Domnului intrând,
stăpânului rugaţi-vă ! „Cu vrerea tatălui, cu ajutorul fiului şi cu
săvârşirea Duhului Sfânt: Ziditu-sa din temelie această Sf. biserică cu
hramul Sf. M.M. Gheorghe din parohia Ţicleni raionul Gilort în anii
1936 – 1964, cu cheltuiala enoriaşilor din parohie cu ajutorul
credincioşilor din satele vecine cu sprijinul nelimitat al Sf. Arhiepiscopii
a Craiovei. S-a sfinţit în ziua de 27 sept. 1964, de către I.P.S.D.D.
Firmilian, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, protoiereul
raionului fiind P.CPr. Solomon Motocu, Pr. Paroh Damian Ţicleanu.
Pictor Ion Mustăţescu şi Ion Glăvan din Novaci.”
În volumul „Vieaţa Bisericea în Oltenia” a Mitropoliei Olteniei,
tipărit la Craiova la Tipografia Sfintei Mitropolii a Olteniei, Râmnicului
şi Severinului, din anul 1941, printre altele, găsim consemnate
următoarele:
„Pentru noua biserică, ce se află în construcţie, enoriaşii au
contribuit cu 300.000. lei, Ministerul Cultelor 10.000. lei, Dr. Nic.
Hasnaş 150.000. lei.”.

De reţinut că până la acea dată se reuşise executarea zidăriei

pereţilor, fără cele două turle, deoarece a început Al Doilea Război
Mondial.
Cititorul acestor rânduri va trage concluziile de rigoare, după ce va
citi cele ce urmează, unele scrise chiar de iniţiatorii realizării acestui
important edificiu, pe care mulţi vizitatori, în special oameni de cultură,
l-au apreciat .
După modul cum s-a reuşit înălţarea acestei prestigioase biserici,
mai ales în condiţiile de după război, de acerbă prigoană şi hulire a
numelui lui Dumnezeu, toţi tragem concluzia că s-a reuşit, tocmai
lucrării lui Dumnezeu prin oameni.
Chiar şi la sfinţirea (târnosirea) ei, la 27 septembrie 1964, mai
marii Raionului Gilort au dirijat tractoarele „să are” terenul din
vecinătatea bisericii, cu scopul de a produce zgomot, să boicoteze slujba
de sfinţire la care participa I.P.S. Firmilian, episcop al Craiovei şi
Mitrolpolit al Olteniei.
Se ştie că vechea biserică, cu celaşi hram, fiind cu dimensiuni mai
mici, dar şi datorită degradării, deşi fusese renovată în anul 1889, nu mai
putea face faţă în condiţiile creşterii numărului populaţiei. De altfel,
această stare de fapt o înţelegem mai bine dacă lecturăm memoriul
înaintat de locuitorii satului Ţicleni, Primului Ministru Gheorghe
Tătărăscu.
Interesante ştiri despre organizarea începutului construcţiei bisericii le-
am găsit într-un caiet în notările olografe făcute de către Constantin CŞ
Ungureanu(Costică al lui Mişoi), bine păstrat de către nepoţii săi, după
cum urmează:
Pe coperta din faţă a caietului este notat: „Amintirea Bisericii când
s-a început lucrul, relativ la Biserica din comuna Ţicleni, raionul Gilort,
Regiunea Craiova. Această Sfântă Biserică este la Gura Turculeţului”.
În interiorul filelor caietului am găsit consemnat:
„Oameni care au fost mai întâi de acord să facem biserica au fost
următorii: Dumitru Ţicleanu, dar el a murit înainte de a ne apuca de ea,
Constantin I Ţicleanu, Popa Damian Ţicleanu, Tudosie Ungureanu,
Damian Ungureanu, Constantin D Negreanu, Dumitru N Vârjog,
Constantin I Bosneanu, Ion C Ungureanu, Gheorghe Bordei, Matei
Ţicleanu, Gligore Ţicleanu, Constantin M Ţicleanu, Florea Popescu,
Dumitru A Mărgineanu, dar el în urmă s-a retras că era într-un proces cu
Constantin I Ţicleanu, Constantin Mustoiu, Nicolae Mustoiu, şi alţii. Eu
Constantin CŞ Ungureanu, zis Costică al lui Mişoi am fost Preşedintele
Comitetului de Construcţie.
C CŞ Ungureanu
Oameni care au dat concursul şi au muncit mai mult şi s-au dus
prin sat după porumb, după ţuică, vin şi cu Costică CŞ Ungureanu zis
Costică al lui Mişoi: – Constantin I Ţicleanu, Popa Damian Ţicleanu,
Tudosie Ungureanu, Constantin Mustoiu, Matei Cojocaru, Gh N
Cojocaru, Dumitru Poienaru, Gh Bordei, Matei Ţicleanu, Gligore
Ţicleanu, Matei G Popescu, Dumitru Vârjog, Constantin Moangher,
Gheorghe Ş Ungureanu, Constantin Ş Ungureanu, Ion C Ungureanu,
Constantin Trandafir, Simion M Lumezeanu, Matei Lăpădat- muncitor,
Simion D Negreanu zis Niţu, Ermilian Vârjog, Ştefan Călugăru, Simion
D Lumezeanu, Gh S Cocioabă, Gheorghe M Ungureanu, Ciurea C
Constantin, Ion Cojan, Dumitru Cojan, Florea Ciucur care a făcut
legăturile de fier, Năstasie Mustoiu, Constantin Sprânceană, Matei
Scurtu, Constantin Gârniceanu, Ilie Stăncioi, Gligore M Ungureanu,
Gheorghe Bresnilă, copiii lui Nae Ţicleanu, Ion Holdunu căruia i se mai
zicea Jidanul Polinii lui Vârjog...”
Mai departe, găsim alte notări:
„Eu am făcut pentru biserică în 1922 o casă, în care, când era frig,
când se duceau oamenii la biserică făceau focul în sobă şi se încălzeau
când boteza popa copiii, încălzeau apa acolo şi de multe ori îi boteza în
casă acolo, pe care casă a vândut-o popa şi tabla de pe ea a pus-o pe
mânăstirea nouă(nn. Biserica a cărei construcţie începuse),
În 1923 am făcut reparaţia la biserica veche, i-am reparat temelia
pe din afară şi prin –năuntru, i-am făcut stâlpii de cărămidă din faţă că
era de lemn, în fine am reparat-o pe de-a rându pe unde a fost nevoie,
afară de sfinţi că mi-a spus preotul Gheroghe Ţicleanu(nn Popa
Leoargă), că nu trebuie să ne atingem de sfinţi, că nu e voie şi eu îi
spusesem preotului Gheorghe Ţicleanu mai înainte că ar trebui să facem
şi noi o biserică nouă şi el mi-a spus atunci că nu e nevoie dar dacă
vreau eu, s-o repar pe a veche.
Preotul Gh Gr Ţicleanu
1860 – 1927
 În fine, a trecut timp, dar gândul meu era tot la biserică şi în 1933
am mers la biserică câţiva oameni şi am măsurat locul unde ar trebui să
facem biserica, locul unde s-a şi făcut. Pământul unde-i făcută l-a cedat
Constantin cu soţia Victoria Ţicleanu şi Matei Gh Popescu cu soţia sa
Fifora.
Matei şi Onisifora(Fifora) Popescu

Constantin şi Victoria Ţicleanu

În 1933 am marcat şi măsurat locul, fiind de faţă Dumitru C
Ţicleanu, Constantin I Ţicleanu, Constantin D Negreanu, Dumitru
Vârjog, Gl M Ţicleanu, Constantin M Ţicleanu, Matei Ţicleanu şi alţii.
Am format un comitet de construcţie. Eu m-am dus la Tg.Jiu şi am
comandat o condică cu bilete de ofrandă şi am început să încasăm bani
de la oameni bunivoitori. În 1934 am făcut cărămida. Tot în 1934 am
început să adunăm porumb, ţuică, vin de la oameni. Cele adunate au fost
vândute şi banii i-am întrebuinţat tot pentru biserică. În 1936 am
cumpărat 12.205. kg. , primul var , care a costat 9.764. lei.
Ne trebuia Planul bisericii. M-am dus eu la Craiova şi am găsit 3
modele de planuri. Oamenii au spus că cel mai frumos este cu cele două
turle. Am trimis la Craiova la inginerul Atanasescu, care ne-a făcut
planul, costul fiind de 16.900. lei. M-am dus să iau planul şi i-am spus
că nu am toţi banii, nu am decât 2.000. lei şi m-a scos afară din birou. Eu
eram foarte supărat şi am mai făcut rost de bani pe la nişte prieteni de ai
mei din Craiova şi m-am dus înapoi şi i-am dat 8.000. lei şi mi-a dat
planul şi îi mai trimisesem 1.000. lei înainte.
Ne trebuia ciment şi nu ştiam de unde să-l luăm mai ieftin. M-am
dus la Cărbuneşti la Gică Tomulescu şi l-am rugat să mă îndrumeze ca să
pot cumpăra un vagon de ciment. A fost drăguţ că mi-a dat adresa şi m-
am dus la Craiova la un birou şi am depus banii acolo şi ne-a venit
cimentul în gara Cărbuneşti în 1937, luna august ziua 11. L-am luat de la
Cărbuneşti. Pe urmă, noi nu ştiam că ne trebuie maistori zidari autorizaţi
care să zidească biserici.
Noi am luat-o ca prin întregul, eu cu popa, cu Din Ţicleanu,
Tudosie Ungureanu, Damian Ungureanu şi alţii. Trebuia să facem
publicaţie şi să se prezinte la licitaţie mai mulţi zidari. Noi am făcut
licitaţie între noi, că dacă nu făceam aşa, mai întârziam şi nu ne apucam
de lucru şi se strica cimentul însă am avut un licitator cu numele Perea
care mai făcuse încă două biserici în Răşina şi ne-a spus că pe
răspunderea noastră se apucă de lucru şi s-a apucat de lucru cu Nicolae
Călugăriţa din comuna Creţeşti. A venit inginerul Iulius
Doppeireiter(arhitectul judeţului Gorj) şi ne-a spus să luăm maistori
autorizaţi şi ne-a mai spus să luăm pe unul din comuna Teleşti numit
Fleancu cu tovarăşii lui, că este un om cinstit şi este maistor bun. Ne-am
dus după el, eu cu popa Ţicleanu şi cu Din Ţicleanu. A venit şi s-a
apucat de lucru. Dar ce s-a întâmplat ? . Într-o sâmbătă seara li s-a făcut
plata şi s-au dus pe acasă şi urma să revină luni. Am aşteptat trei
săptămâni, după care au venit tovarăşii lui singuri şi ne-au spus că
Fleancu – tovarăşul lor a murit. Au mai lucrat ei două săptămâni şi au
încetat lucrarea că a venit timpul de nu se mai putea lucra că începuseră
ploile. Am acoperit provizoriu zidăria făcută că turlele nu erau zidite.
Au urmat concentrările şi războiul şi a stat acoperită până în 1954.
Eu eram atunci şi bolnav şi eram într-o situaţie foarte rea. Nu am mai
fost în comitetul parohial, dar din ce am putut am dat la biserică, ba bani,
ba fier, şi altele ce se cerea şi ce aveam, tot dam. Fierul cu care este
legată biserica este dat de mine gratis. Ştiu că ne-am apucat de lucru la
biserică în luna august a anului 1937.
Am mai lucrat şi şoseaua pe valea Brătuii de lei 15.000.pe care
bani i-am dat tot la biserică. În 1939 am reparat iar şoseaua bisericii şi
am încasat 5.800. lei. Tot în 1939 am făcut economii de la Izlaz comunal
de 3.500. lei, bani pe care i-am dat tot la biserică. Lucrările la şosea, care
le-am amintit au fost făcute de oameni din sat. Lucrau o zi şi eu îi
pontam 6 şi 7 zile când venea conductorul de făcea recepţia îl cinsteam
şi făcea cum îi spuneam eu şi fratele meu Tudosie căci cu el era mai mult
prieten. Tot odată i se spusese conductorului care făcea recepţia şi de
către funcţionarii de la prefectură şi de doctorul Hasnaş ca să facă
recepţia cum îi ziceam noi că banii de la şosea îi întrebuinţăm la
biserică, şi el băiat bun şi credincios aşa făcea. El se numea Constantin.
Tot eu am fost primul care m-am interesat de am adus lemnăria şi
am tăiat cu oamenii şi le-am avut în biserică când am acoperit-o
provizoriu şi s-a încheiat lucrarea. Lemnărie a fost multă dar s-a furat
multă, batei-ar Dumnezeu pe ai care au furat-o.
În 1945 mai aveam nişte bani şi nişte ţuică pentru biserică şi
ducându-mă pe la Peşteana am găsit la o fabrică nişte blane. Am venit
acasă şi i-am spus popii că ar fii bine să luăm nişte blane de acolo că
prind bine, când ne-om apuca iar de lucru şi popa mi-a spus că să le
luăm de acolo. Era un căpitan care le vindea şi i-am dus câţiva băniciori
de porumb, câteva kg. de untură şi câţiva litri de ţuică. El venise aci de
curând şi nu avea ce să mănânce şi eu am intrat pe sub mâna lui şi mi-a
dat materialul notat mai jos şi bine ales şi bineînţeles le-am plătit, că nu
era al lui, era al unei instituţii şi am cumpărat 1195 bucăţi blane lungi de
la 1,50 m la 3,80 m şi am luat 175 pentru tocuri lungi de 1 m şi 2,60 m şi
6 bucăţi blane de tocuri lungi de 4 m pe care mi le-a dat gratis. Aceste
blane le-am adus de la Peşteana şi le-am băgat în casa lui Costică
Popescu, că era neterminată, iar când el s-a apucat de casă le-am luat şi
le-am dus la dascălul Ungureanu şi le-am găsit pe toate. Când le-au luat
de la Ungureanu eu nu am fost.
Tot de la Peşteana am cumpărat stacheţii cu care am făcut curtea
bisericii celei noi, cumpăraţi tot în 1945. Aceşti stacheţi au costat
50.325. lei. Aceşti stacheţi i-am cumpărat tot eu dar banii au fost de la
popa 13.000. lei, de la Dumitru Vârjog lei 13.000. şi eu cu frate-mieu
Damian 24.325. lei. Stacheţi am cumpărat mai mulţi, restul ce au rămas
de la curte i-a vândut popa cu comitetul bisericii.
Blanele aduse de la Peşteana au costat 145.301. lei şi am dat lui Ion
Ciungu 500 lei de le-a mutat de la Popescu la dascălul Ungureanu.
Asteriala care s-a pus la mânăstire(nn. Noua biserică), a dat-o
Dumitru Vârjog cu fiul său Matei, că Vârjog Matei era la IPEIL la
Cărbuneşti şi a procurat-o el , că altul nu o putea procura.
Ce am făcut eu, când am fost primar, pentru biserică, căci nu mă
puneau primar dacă nu aveam biserica în lucru, dar am zis că dacă sunt
primar, mai obţin ceva şi de la prefectură şi de la doctorul Hasnaş care
era senator cum am şi obţinut: 10.000. lei de la doctorul Hasnaş, de la el
din buzunar, 10.000. lei i-a dat Prefectura. Atunci am cinstit pe unul
numit Dubreu cu un porc de la mine pentru el şi doctorul Hasnaş şi a
spus că ne mai face rost mai târziu să ne dea bani. Nu ne-a mai dat dar
ne-a dat un vagon de porumb pe care l-am vândut şi am luat pe el
34.182. lei pe care bani i-am întrebuinţat tot la biserică. Totodată am mai
lucrat şoseaua bisericii în 1938 şi am luat 14.800. lei pe care bani i-am
cheltuit tot pentru biserică. Pentru vagonul de porumb pe care ni l-a dat
Prefectura ne-a spus să facem un tabel cu ce am lucrat la şosea şi am
făcut un proces verbal că au lucrat oamenii la şosea.
Acestea care le-am scris în acest caiet relativ la Sfânta Biserică
sunt scrise de mine spre amintire. Costică CŞ Ungureanu, comuna
Ţicleni, raionul Gilort – îmi zicea şi Costică Ungureanu zis Costică al lui
Mişoi”.

Continuarea construcţiei, în anii de după cel de Al Doilea Război

Mondial, nu a fost uşoară.
Marea secetă din anii 1945- 46, mulţi dintre cei care porniseră cu
elan la construcţia bisericii înainte de război au murit pe front, unii s-au
întors cu invalidităţi grave, alţii rămăseseră în prizonierat, etc. Din aceste
cauze, reluarea lucrărilor de construcţie a stat sub semnul incertitudinii
până la Sfânta Înviere din anul 1954.
Dar şi condiţiile de procurare a materialelor de construcţie erau
foarte dificile, condiţionată de achiziţia de produse agricole şi animale
prin cooperaţia de consum.
Şi totuşi, dorinţa şi eforturile oamenilor din Ţicleni au fost
unanime. S-a trecut la pregătirea începerii lucrărilor. S-a confecţionat o
uriaşă scară în partea de sud, ce pornea de la pământ din apropierea
bisericii vechi, până pe bolta bisericii celei în construcţie, s-au zidit cele
două turle şi celelalte lucrări aferente.
Frământările pentru procurarea tablei şi găsirea soluţiei optime a
dat mult de furcă. În această privinţă, edificatoare sunt memoriile scrise
ale lui Teiu Ungureanu, consemnate de el înainte de trecerea la cele
veşnice. Le redau în continuare: „Se luase iniţiativa de continuare a
construcţiei bisericii, începută înainte de război şi stopată la centură şi
colac peste pupăză, câţiva m-au ales în comitetul de de construcţie. Nu
puteam refuza fiindcă devenisem foarte apropiat mai ales că o mică parte
din localnici care nu se angajaseră în schelă şi care puteau ajuta, aveau
anumite munci cu caracte politic şi nu doreau să audă de o asemenea
iniţiativă,. Şi pentru mine era destul de greu, mai ales că mă făcuseră
membru de partid.
A fost deosebit de greu, am avut multe reproşuri atât individual cât
şi în şedinţele de partid, cu toate acestea am rezolvat această sarcină
destul de bine. Am avut şi multe emoţii puternice şi doresc să enunţ una
mai deosebită.
Ajunsesem la acoperiş şi nu se găsea tablă galvanizată. Când
apărea ceva se dădea numai la fonsd unic pe cereale. Eu îndeplineam în
comitet funcţia de casier.
Pârvulete Matei (Bâlbără) se ocupa cu multe afaceri şi în special cu
ţigla de la Lugoj. Auzind că nu am găsit tablă a venit la mine spunându-
mi să merg cu el la Brădeşti că are el pe cineva care poate lua tablă din
depozitul de la Raionul Filiaşi. Am dormit noaptea la acel om din
Brădeşti şi dimineaţa am plecat la Filiaşi că promiseseră acestuia că va
lua tablă. În adevăr am luat 15 măji de tablă de ½ m, am pus-o în căruţă
şi am plecat. Dar tabla trebuia trecută ca formă prin cooperaţia de
consum din Brădeşti.
Au hotărît să rămân eu cu tabla în Răcari în gară, fiindcă la
Brădeşti era haltă şi nu se putea încărca, ei să meargă la Brădeşti să facă
actele şi să vină Bâlbără cu ele să putem pune tabla în tren.
Când am ajuns în gară în Răcari erau foarte multe căruţe cu cote de
predare dar şi mulţi miliţieni. Bâlbără şi ceilalţi când au văzut miliţienii
au sărit din căruţă şi au fugit spunându-mi să mă descurc cum ştiu.
Miliţia le confiscase vagonul cu ţiglă şi îi urmăreau să-i prindă şi erau
complici.
Am rămas cu tabla în spatele gării din Răcari, fără nici un act. Doar
buletinul meu.
Am înţeles după aceea de la oamenii din jurul focului că poliţia
confiscase un vagon cu ţiglă şi urmăreau să prindă autorii, respectiv pe
Bâlbără şi pe celălalt care fusese cu noi, că ei colaborau.
Nu ştiam ce să fac. M-am dus la şeful gării, i-am spus că am
cumpărat tablă de la un prieten, nu am acte pentru ea şi mă descurs cu el.
Mi-a spus că dacă nu ar fi miliţeienii pe acolo m-ar ajuta. Nu ştiu cum a
reacţionat dar după ½ oră m-a chemat la el, mi-a arătat unde să pun tabla
pe peron, am dus-o cu oamenii de la căruţele cu cote, i-am dat lui cota, a
venit trenul, am încărcat-o şi el mi-a spus să mă descurc cu cei de la
mesagerie.
M-am urcat cu tabla şi unul(ceferist) mi-a cerut actele. Erau 2. Le-
am spus lor că nu am, nu m-au crezut şi au hotărît după multe discuţii să
mă predea în Filiaşi, pentru că îi rugasem cu o sumă substanţiuală. Mă
gândeam să mă lipsesc de tablă şi în momentul ajungerii în gară să sar
din tren. Unul dintre cei 2 a zis să cheme şeful de tren, dece se ceartă cu
mine şi în momentul când trenul s-a apropiat de gară eu m-am dat la uşa
din spate să sar. În acel moment din spate m-a apucat cineva de gulerul
hainei rostind expresia „tovarăşe” şi m-a sucit cu faţa la el. Când m-a
văzut, a luat mâna de pe mine, a început să tremure, încercând să
murmure ceva.
Am stricat eu la el : - Păune !. M-a luat în braţe, şi-a cerut scuze, a
mustrat pe cei 2. În gară i-a trimis la restaurantul gării, au adus câteva
sticle de şampanie iar la Bărbăteşti au dat ei tabla jos. Costică Păun a
fost şi subalternul meu în armată şi favoritul meu, a beneficiat de multe
permisii şi multe altele. Era din Bărbăteşti, locuia în Petroşani şi lucra la
CFR ca şef de tren.
A fost şi un noroc dar şi proverbul „Bine faci, bine găserşti” a fost
şi rămâne un bun criteriu în viaţa unui om”.
După acoperirea bisericii s-a continuat cu tencuielile interioare şi
exterioare, în funcţie şi de sumele care se adunau de la locuitoriii în
special din Ţicleni, dar şi din localităţile vecine.
Un ajutor important l-a acordat şi Mitropolia Olteniei.
Mâncarea pentru meseriaşii care lucrau la biserică a fost asigurată,
prin rotaţie, de către cetăţenii din Ţicleni. Tot prin rotaţie se asigura şi
munca necalificată.
A fost comandată apoi tâmplăria, candelabrele.
Pictura murală a fost realizată aproape jumătate de către pictorul
Ion Mustăţescu, pentru că, din nefericire a decedat, fiind continuată şi
finalizată de către Ion Glăvan, tot de la Novaci.
Cum se poate citi sub picturi, cheltuiala a fost asigurată de către
enoriaşii nominalizaţi.
 Primul Comitet de Construcţie, ce vizează perioada anilor 1936 –
1954, este nominalizat pe peretele interior de la intrare, după cum
urmează:
Preot Damian Ţicleanu
Constantin CŞ Ungureanu(Mişoi)
Constantin Bozneanu
Constantin D Negreanu
Dumitru N Vârjog
Ciurea Constantin.
Comitetul de Construcţie din perioada anilor 1954 – 1964, scris pe
acelaşi perete îi nominalizează pe următorii:
Preot Damian Ţicleanu
Ungureanu Ş Gheorghe
Ungureanu M Matei
Cojocaru I Gheorghe
Vâlceanu B Ilie
Pârvulete C Dumitru
Mustoiu Z Constantin
Popescu Sevastian
Călugăru Ştefan zis Nicolae
Călugăru Constantin
Lăpădat Matei
Grigore M Mărgineanu
Ţicleanu Ion.
O menţiune aparte, pe acelaşi perete e următoarea: „Ioana Em
Vârjog s-a ostenit cu aprovizionarea cu apa necesară tencuielilor şi
picturii în frescă la această biserică”.
Pe pereţii din stânga şi dreapta de la intrare se poate citi
„POMELNICUL CTITORILOR BISERICII DIN PAROHIA ŢICLENI”,
după cum urmează:
Lupu UÂIlie Damian şi Maria
Gârniceanu D Constantin şi Angela
Radu Constantin şi Maria
Călugăru N Constantin şi Bălaşa
Călugăru Constantin şi Sofia
Ciurea C Aurel şi Vera
Ciurea Constantin şi Ileana
Mărgineanu P Gheorghe şi Ioana
Mărgineanu Gh Ion şi Ana
Vălcea M Petre şi Speranţa
Vâlcea Dionisie şi Ecaterina
Radu Gr Constantin şi Roza
Mărgineanu N Ion şi Eugenia
Popescu F Gheorghe şi Elisaveta
Popescu Ilie Ioana şi fiul Dorel
Gâ’rniceanu S Constantin şi Susana
Vâlceanu Ion şi Aurelia
Mincea N Constantin şi Maria
Mărgineanu A Ion şi Maria
Cuşlea I Ion şi Maria
Mazilu Ion şi elisaveta
Stan Nicolae şi Maria
Lupu I Matei şi Elena
Lupu F Nicolae şi Constantina
Lupu F Ilie şi Victoria
Mincea C Gheorghe şi Paraschiva
Licurici Gh Gheorghe şi Profira
Ţicleanu Gheorghe şi Eufrosina
Mărgineanu Dumitru şi Ana
Mărgineanu D Constantin şi Eugenia
Mărgineanu Visarion şi Finlanada
Licurici Gheorghe şi Tudora
Ţicleanu N Ion şi Ana
Sprânceană T Constantin şi Elisaveta
Creţescu Frusina şi fiul Ion
Sprânceană Sevastian şi Elisaveta
Ţicleanu M Constantin şi Ioana
Stănoiu Gheorghe şi Polina
Ştefu A Ion şi Maria
Cain C Constantin şi Margareta
Preot Ţicleanu Damian şi Maria
Ţicleanu I Constantin şi Victoria
Ţicleanu C Constantin şi Elena
Ţicleanu N Constantin şi Ioana
Lupu Gh Matei şi Eleonora
Lupu Gh Gheorghe şi Ioana
Mărgineanu F Dumitru şi Elena
Viski Gheorghe şi Maria
Lupu G Dumitru Ioana şi elisaveta
Lupu Ilie Constantin şi Maria
Lupu G Ilie şi Elisaveta
Lupu C Victor şi Marioa
Gâdea Matei şi Floarea
Mărgineanu Ilie şi Elena
Mărgineanu I Vasile şi Maria
Mărgineanu I Victor şi Victoria
Creţescu Elisaveta şi fiica Nicoliţa
Bodislav Vasile şi Maria
Moangher G şi Floarea
Creţescu Dumitru şi Elena
Coman Ion Gheorghe
Coman G Ion şi Maria
Creţescu Gheorghe şi Elena
Licurici I Gheorghe şi Ioana
Vâlceanu B Dumitru şi Victoria
Şerban D Gheorghe şi Ana
Licurici Ion şi Elena
Licurici Gh Constantin şi Vasilica
Dobroiu T Dumitru şi Maria
Dobroiu I Dumitru şi Maria
Călugăru I Matei şi Elena
Călugăru I Constantin şi Ioana
Călugăru Nicolae şi Floarea
Popescu Alexandru şi Elena
Popescu F M Constantin şi Vasilica
Mărgineanu I Damian şi Victoria
Ţicleanu Gh Gheorghe şi elena
Ţicleanu S Ion şi elisaveta
Fănuţ Ion şi Minodora
Diaconu M Gheorghe şi Floarea
Coman Gheorghe şi Frusina
Lăpădat St Gheorghe şi Ioana
Ungureanu F Elisaveta
Coman I Vasile şi Maria
Ungureanuj F Miron şi Rodica
Călugăru Spiridon şi Profira
Savu Kiru şi Paraschiva
Călugăru Sp Constantin şi Ioana
Vârjog Constantin şi Cecilia
Vârjog N Ion şi Ioana
Lupu Ermilian şi Elisaveta
Coman Vasile şi Victoria
Negreanu Gh Constantin şi Elena
Negreanu Matei şi Maria
Negreanu F Ioana
Dănescu Dumitru şi eleonora
Lupu I Ion şi Sevastiţa
Popescu M Constantin şi elena
Mărgăritoiu M Matei şi Stanca
Bosneanu Constantin şi Elena
Ţicleanu C Gheorghe şi Maria
Dănescu Constantin şi Ioana
Pârvu M Gheorghe şi Maria
Pârvu N Dumitru şi Maria
Mustoiu N Floarea
Mustoiu Alex şi Maria
Mustoiu Dumitru şi Maria
Gârniceanu Gheorghe şi Polina
Mărgăritoiu Gheorghe şi Ioana
Ţicxleanu Valeria şi Constantin
Mărgineanu Constantin şi Elena
Scurtu I Matei şi Eugenia
Stăncioi Damian şi Elisaveta
Mustoiu Z Constantin şi Ioana
Vâlceanu C Matei şi Ioana
Stăncioi Ilie şi Ioana
Stăncioi Ion şi Floarea
Gârniceanu Dumitru şi Elisaveta
Ciorobea Matei şi Elena
Pârvulete C Constantin şi Maria
Pârvulete C Dumitru şiIoana
Crăciun M Ion şi Maria
Scurtu I Gheorghe şi Elena
Cojan D Gheorghe şi Ioana
Cojan I Constantin şi Elisaveta
Cojan D Constantin şi Ioana
Cojan I Elisaveta şi Victoria
Ţicleanu D Spiridon şi Elisaveta
Vârjog N Matei şi Elisaveta
Lupu Gh Eleonora
Gârniceanu G Constantin şi Rădiţa
Pârvulete C Matei şi Lucreţia
Cojan N Ion şi Elena
Vârjog Gr Matei şi Elena
Negreanu Constantin şi Ioana
Vâlceanu B Ion şi Anghelina
Vâlceanu I Constantin şi Aurelia
Hohoi I Ion, Ioana şi Rusanda
Hohoi M Ion şi Maria
Călugăru M Ion şi Lucreţia
Hohoi Igheorghe şi Victoria
Hohoi I Ion şi Ioana
Cojan I Nicolae şi Cătălina
Burciu M Ion şi Elisaveta
Cojocaru M Constantin, Natalia şi Matei
Cojocaru M Matei şi Margareta
Radu I Matei şi Ioana
Vâlceanu B Ilie şi Elena
Cojocaru Gh Gheorghe şi Elena
Vâlceanu Petre şi Sabina
Cimpoieru D Grigore şi Maria
Vâlceanu Tudor şi Ioana
Moangher Maria şi Paraschiva
Ţicleanu R Octavian şi Lucica
Ţicleanu R Rafael şi Elisaveta
Vâlceanu B Nicolae şi Maria
Dungă I Năstase şi Elena
Lupu I constantin şi Elisaveta
Vâlceanu B Constantin şi Ana
Vâlceanu C Aristică şi Ioana
Cojocaru Gh Florea şi Maria
Cojocaru I Gheorghe şi Maria
Vidican Alexandru şi Constantina
Rotaru Dumitru şi Maria
Vâlceanu Iancu Constantin şi Elena
Vâlceanu I constantin şi Victoria
Ciungu Constantin şi Maria
Scurtu Vasile şi Ioana
Pârvulete C Ilie şi Maria
Mustoiu Damian şi Elisaveta
Poienaru Victor şi Viorica
Poienaru Elisaveta
Grivei Ion şi Maria
Ţicleanu M Ion şi Aurica
Ţicleanu M Aurică şi Elena
Ţicleanu M Grigore şi Maria
Ciungu Mihai şi Ana
Lumezanu Matei şi Ecaterina
Purea Constantin şi Paraschiva
Sprânceană Dumitru şi Elena
Bordei Gheorghe şi Maria
Ungureanu M Matei şi Maria
Lumezanu M Elisaveta
Ancuţa Dumitru şi Elena
Ţicleanu C Constantin şi Aurica
Ţicleanu Gr Constantin şi Eugenia
Ţicleanu Grigore şi Stanca
Ţicleanu Ermilian şi Sabina
Vârjog Gr Constantin şi Ana
Vârjog Gh Constantin şi Elisaveta
Vârjog Matei şi Ecaterina
Vârjog N Dumitru şi Maria
Vârjog Ion şi viorica
Moangher Matei şi Eufimia
Moangher Constantin şi Elena
Ungureanu Tudosie şi Fima
Vârjog Erm Ioana şi constantin
Fănuţ Vasile şi Floarea
Radu constantin şi Maria
Ungureanu E Gheorghe şi Maria
Ungureanu Matei şi constantina
Preda Constantin şi Ioana
Ungureanu e Constantin şi ana
Ţicleanu Er Ioana şi elena
Vârjog Gh Matei şi Maria
Ungureanu Ş gheorghe şi Ana
Ungureanu Ş Constantin, Eufimia şi Maria
Coman Dumitru şi Ioana
Vâlceanu B Constantin şi Elena
Prunaru Bălaşa, Marina şi Maria
Lumezeanu Ion şi Frusina
Cerban Ion şi elisaveta
Ungureanu Gheorghe şi Maria
Ungureanu Gh Constantin şi Paraschivas
Gigă Victor şi Elena
Adam Manole şi Maria
Cocioabă Aurel şi Nicoliţa
Cocioabă Gheorghe şi Ioana
Lăpădat M Ion şi Maria
Burlan Ion şi Ecaterina
Lăpădat M Constantin şi Maria
Cocioabă Constantin şi elena
Lumezeanu Dumitru şi Ecaterina
Lumezeanu Simion şi Eufimia
Popescu N Ilie şi Marina
Vâlceanu Constantin şi fiica Maria
Vâlceanu I gheorghe şi Elisaveta
Vâlceanu Nicolae şi Ioana
Ciungu Ion şi Ioana
Ciucur N Dumitru şi Maria
Buştean Titina şi Grigore
Ungureanu G Constantin şi Elisaveta
Ungureanu Gh Constantin şi Maria
Popescu P Constantin şi Ioana
Ungureanu Eugenie şi Elisaveta
Ungureanu Aurică şi Elena
Negreanu Constantin şi Maria
Vâlceanu C Dumitru şi Theodora
Lumezeanu Constanţa Stanca
Ungureanu Simion şi Eleonora
Ungureanu Damian şi Marina
Cocioabă Constantin şi Fima
Cocioabă C Ion şi Maria
Buştean R Aurică şi Elena
Stamatoiu Elena
Ungureanu Constantin şi Atena
Norocea Ilie şi Ioana
Popescu F Sevastian
Popescu S Ion şi viorica
Stănoiu Aurică şi Floarea
Scurtu Damian şi Maria
Ursaru Constanţa şi Gheorghe
Scurtu Aurel şi Vasilica
Popescu F Constantin şi Elena
Ciucur Nicolae şi Maria
Ciucur Constantin şi Floarea
Ciucur M Ion şi Elena
Sunt de asemeni nominalizaţi şi ctitori de la Tunşi, însă datorită
igrasiei şi decolorării scrisului, am descifrat doar câteva nume:
Bălănoiu Pantelimon şi Eleonora
Petec Ion şi Olimpia
Scurtu Lăpădat şi Maria
Manasia Matei şi Maria
Bălănoiu Grigore şi Maria
Varoagea Dumitru şi Ioana
Vălcea Constantin şi Ionel
Lascu Gherogeh şi Anastasia
Birou Ilie şi Polina
Streche Floarea şi Elisaveta
Licurici Matei şi Paraschiva
Bălănoiu V Constantin şi Vergina
Scurtu Virgil şi Elisaveta
Diaconu Ion şi
Drăgan
Cimitirul. Merită amintit gestul frumos al D-lui Colonel
Matei Trocan şi Romeo Ţicleanu, care au donat bisericii
importante suprafeţe de pământ pentru extinderea cimitirului.

Monumentul Eroilor. La intrarea curtea bisericii celei vechi, în

dreapta, urmaşii eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă ale celui de Al
Doilea Război Mondial, a ridicat câte o cruce pentru fiecare erou, după
posibilităţi. După construcţia noii biserici, crucile eroilor au fostr
mutate în dreapta aleii de intrare pe poartă. Dar era nevoie de un
monument închinat Eroilor Neamului, care şi-au dat viaţa pentru urmaşii
lor.
Dar trebuie să știm că foarte mulți dintre eroii noștri români, știuți și
neștiuți, își dorm somnul de veci în cimitire(românești) fie din apusul
Europei, fie în răsăritul Europei. Pe teritoriul francez sunt înhumaţi
2.746 militari în 46 localităţi, unde se află cimitire ale ostaşilor
români, din care la Dieuze (947), Soultzmatt (680), Hagenau
(472), Labry (256), Sarrebourg (224). În Federaţia Rusă, sunt 425
locuri de înhumare din care 162 cimitire de campanie şi 262
cimitire de prizonieri, unde se afla 24.171 militari români din care
6.879 în campanie şi 17.291 în lagărele de concentrare
organizate de NKVD.
În prezent autorităţile române sunt implicate în amenajarea
unui cimitir centralizator la Rossoska, unde vor fi depuse
osemintele ostaşilor morţi la Stalingrad. În Germania, în anii
Primului Război Mondial şi-au pierdut viaţa 3.500 militari înhumaţi
în localităţile Manheim (64), Zwikau (134), Worms (155),
Schaefesthal, Ulm etc. În Kazahstan sunt înhumaţi 1.110 militari,
în Macedonia 1.114 militari, în Serbia şi Muntenegru 3.439
militari, în Slovacia 15.077 militari, în Cehia 1.500 militari, în
Bosnia-Herţegovina 69 militari. De asemenea, în Armenia sunt
înhumaţi 746 militari români, în Albania 104 militari, în Azerbaidjan
162 militari, în Estonia 15 militari, în Grecia 97 militari, în Italia
1189 militari. În Republica Moldova, numărul militarilor este de
6.072, din care în localităţile Ţiganca sunt 1.020, în Cania 928
militari, în Miclăuşeni 350 militari, în Chişinău 232 militari, în
Soroca 453 militari, în Tighina 518 militari. În Slovacia, numărul
militarilor înhumaţi e de 15.077 militari din care in Zvolen 10.384
militari, în Banska Bistrica 1.720 militari, în Podkriva 57 militari,
alte localităţi 4.559 militari. În Republica Ucraina sunt 36.824
militari români din care 1.097 din Primul Război Mondial, 26.639
militari în Campania din Est (1941-1944) şi 9.088 militari decedaţi
în lagărele de concentrare organizate de NKVD. Pe teritoriul
Ucrainei, cimitirele se afla în localităţile Vigoda 2.245 militari,
Kurgan 1.153 militari, Mirnoe 962 militari, Berezan 871 militari,
Vasilevska 543 militari etc. În Ungaria sunt 470 cimitire şi parcele
militare şi au fost ridicate monumente în 19 localităţi. Astfel în
localităţile Aszalo sunt 238 militari, în Gyor 1.200 militari, în
Megyaszo 1.614 militari, în Miskolc 704 militari, în Nyregyhaza
308 militari etc.
În cimitirul de la Banska Bistrița își doarme somnul de veci
eroul Armilușă Vârjog, din câte povestea tatăl meu.
I.Istrati constata pe bună dreptate: ”Dacă suntem ce suntem ca
civilizaţie şi cultură, în primul rând e pentru că la temelia fiinţei noastre
naţionale se află sacrul osuar al eroilor acestui popor.”
Simonide din Keos afirma: ” Altar e orice mormânt în care doarme
un viteaz căzut pentru patrie.”

Sărbătorindu-i în calitate de creştini, cinstim cu respectul

cuvenit, pe străbunicii, bunicii şi părinţii noştri, care nu şi-au
precupeţit viaţa, pentru ca poporul român de sorginte daco-latină,
să dăinuiască în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Eroii căzuţi la datorie luminează puternic pământul patriei.
Ştiuţi sau neştiuţi, biruitori sau înfrânţi, anonimi sau rămaşi în
legendă, ei au intrat în conştiinţa noastră ca şi limba, tradiţia sau
frumuseţile plaiurilor româneşti. Ei s-au aruncat în braţele morţii şi
continuă să trăiască printre noi.
Ne înclinăm frunţile, cu smerenie, în faţa străbunilor care
au apărat fiinţa poporului român şi au apărat cu preţul vieţii lor
fruntariile ţării, în epoca veche, medie, modernă şi contemporană,
făuritorii României Mari. Participând la ceremonialul religios şi
militar, sub acordurile „Imnului Eroilor” să depunem florile
recunoştinţei şi să aprindem lumânări la mormintele şi
monumentele eroilor noştri, iar după ce am ajuns acasă, să dăm
curs îndemnului poetului Nichita Stănescu, din POEZIA ”NU-L
UIAŢI !”
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
ca şi cum ar fi viu între noi
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
De fapt el s-a întors dintre noi întâiul,
Numai că s-a întors puţin mai ostenit
Şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul
Lângă veniţi acasă din mit.
El şi-a făcut lucrul şi acum
Poate că îi e sete, o sete arzând
Ora până la noi, ca un fum.
Deci lăsaţi pentru el să cadă vin pe pământ.
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum ar fi viu printre noi
..şi atunci el va surâde în lume.

Și pe teritoriul țării noastre sunt o mulțime de cimitire unde își

dorm somnul de veci numeroși eroi ai altor țări, existând convenții
de reciprocitate în privința îngrijirii acestora. Ministerul Apărării
Naționale are evidența clară a eroilor înhumați pe teritoriul țării
noastre, dar și evidența eroilor români aflați înhumați în cimitirele
din străinătate.
Am fost martor la un moment emoționant, când mă aflam, în
urmă cu 20 de ani la cimitirul din Dumbrava Sibiului, unde sunt
socrii mei înmormântați. Lângă cimitirul ortodox se află și cimitirul
eroilor sovietici. Un cetățean încerca să găsească pe cineva care
să-i citească o adresă de la Ministerul Apărării Naționale a
României și să fie îndrumat unde să găsească locul indicat în
acea adresă. Cum din clasa a IV-a am învățat limba rusă m-am
putut înțelege cu el. În adresă se specifica: ”...rândul 1, locul 4 din
cimitirul eroilor sovietici este înhumat locot.major Laptev”. Ne-m
îndreptat spre locul respectiv, eu, interlocutorul și soția sa. Când
am ajuns acolo, ei au căzut pe mormânt în hohote de plâns, de
bocete ucrainene. Ei erau din Ucraina, bărbatul fusese și el pe
front iar soția sa, mult mai tânără, era fiica eroului, pe care ea nu
l-a cunoscut, mama ei fiind însărcinată la data morții celui
înmormântat la Sbiu. Ucraineanul mi-a spus că vrea să așeze la
mormânt un ”pamiatnic”, - tradus, o placă comemorativă,
amintire”. L-am condus la un atelier, unde a comandat placa.
Meșterul i-a făcut imediat placa și a așezat-o la mormânt, pe care
am observat-o la umătoarea mea vizită. După un an, când am
mai mers la Sibiu, am observat că eroul a fost deshumat,
osemintele fiind repatriate în Ucraina.
În faţa noii biserici, prin stăruinţa şi contribuţia cu bani şi muncă
a locuitorilor, la 5 iunie 1997, cu un ceremonial religios, militar
şi cultural, de mare simţire patriotică, s-a pus piatra de temelie a
Monumentului Eroilor, care a fost finalizat şi dezvelit la 17
octombrie acelaşi an, în acelaşi cadru solemn.
COMUNIUNEA CU DUMNEZEU PRIN RUGĂCIUNE
Întrucât rugăciunea este expresia cea mai reală şi profundă a iubirii
izvorâte din adevărul credinţei mântuitoare, în acest context se înscriu în
Ortodoxie şi rugăciunile pentru cei adormiţi în Domnul, deoarece "fie că
trăim, fie că murim, ai Domnului suntem" (Romani 14, 8). Astfel,
formăm în Biserică un singur trup, în care Hristos – Capul Bisericii
"stăpâneşte şi peste morţi şi peste vii" (Romani 14, 9), iar "dacă un
mădular suferă, toate mădularele suferă împreună" (1 Corinteni12,26).

Cultul morţilor se bazează pe multe dovezi scripturistice şi

patristice referitoare la rugăciunile pentru morţi, încât pomenirea
morţilor este chiar o datorie în marea poruncă a iubirii, izvorâtă din
adevărul de credinţă al Evangheliei.
Moartea fizică a omului nu înseamnă nicidecum "trecerea în
nefiinţă", distrugere totală sau pieire a persoanei, deoarece sufletul este
nemuritor (cf. Eclesiast 12, 7). Mântuitorul Iisus Hristos spune tâlharului
de pe cruce că va fi cu El în rai, chiar în ziua morţii lui (cf. Luca 23, 43).
De asemenea, parabola despre dreptul Lazăr şi bogatul nemilostiv arată
continuitatea vieţii sufletului dincolo de mormânt, adică după despărţirea
sufletului de trup (cf. Luca 16, 22-31). Apocalipsa vorbeşte despre
sufletele sfinţilor care se roagă înaintea tronului lui Dumnezeu (cf.
Apocalipsa 5, 8). Hristos "stăpâneşte şi peste morţi şi peste vii" (Romani
14, 9), iar "cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va trăi" (cf. Ioan 11,
25), adică moartea fizică nu poate suprima viaţa sufletească.
Adevăratul creştin nu se teme atât de moartea trupească, cât de
moartea morală sau spirituală, de păcat, deoarece aceasta din urmă
înseamnă ruperea comuniunii cu Dumnezeu (cf. Matei 10, 28). Moartea
fizică nu-i poate despărţi total pe cei ce cred în Hristos Cel înviat din
morţi şi se află uniţi în iubirea Lui (cf. Romani 8, 35-37). De aceea,
adevăraţii creştini menţin, prin rugăciune, legătura iubirii cu cei adormiţi
în Domnul.
Cei ce au murit fizic (cu trupul) nu mai pot face nimic pentru
mântuirea lor (cf. Matei 22, 13), însă ei pot fi ajutaţi prin rugăciunile
celor vii, mai ales ale Bisericii. În Sfânta Scriptură astfel de rugăciuni
sunt practicate şi devin o datorie în marea poruncă a iubirii evanghelice.
De aceea, în calendarul ortodox sunt anumite zile când se face
pomenirea morţilor, de regulă sâmbăta, pentru cei morţi, dând bucate de
pomană. Colacul îl reprezintă pe cel plecat la Domnul, lumânarea
reprezintă viaţa iar coliva – intermediară între colac şi lumânare –
reprezintă legătura dintre cel mort şi cel viu. Simbolurile acestea sunt
prea puţin cunoscute. Atât colacul cât şi coliva provin din grâu, pâinea
fiind “trupul Domnului”. Stropitul cu vin, la mormânt are de asemeni o
semnificaţie sfântă, vinul fiind “sângele Domnului”.
Mulţi ostaşi care au fost daţi dispăruţi pe front, dar care au
supravieţuit în lagăre de prizonieri, despre ei crezându-se că au murit,
cei din familiile de acasă le-au făcut pomeni, le-au bătut clopotul la
biserică. Când cei pomeniți au venit acasă, au povestit că, acolo în
captivitate, simţeau mirosul de tămâie, de varză şi turtă caldă, care
numai la pomană sunt obişnuite. E un mare motiv de reflecţie.
Rugăciunea pentru morţi este o datorie morală. La noi, din moşi-
strămoşi, s-a încetăţenit obiceiul, ca pentru cel plecat în lumea celor
drepţi, să se clădească o fântână şi să se întindă o punte peste o apă, tot
ca un semn de neuitare, de a-i păstra pentru timp îndelungat memoria.
Atât fântâna(izvorul), cât şi puntea sunt sfinţite de către preot. La
fântână se pune o icoană precum şi menţionarea ctitorilor care au
finalizat aceste opere frumoase pentru sufletele morţilor.
Dar, întrucât nu se cunoaşte precis starea sufletelor celor care au
adormit în nădejdea învierii şi a vieţii celei de veci, toţi cei trecuţi la
viaţă veşnică au nevoie de rugăciunile Bisericii, mai ales dacă au plecat
din lumea aceasta fără o pregătire corespunzătoare. Prin rugăciunile
Bisericii se iartă acele păcate pentru care cei decedaţi în Domnul nu au
mai avut timp să arate pocăinţă prin fapte bune. Sfântul Ioan Gură de
Aur spune că cei pentru care se fac rugăciuni de pomenire simt o uşurare
a sufletului şi o bucurie, mai ales când sunt pomeniţi la Sfânta Liturghie
şi se împart milostenii (pomeni) în numele lor. Milostenia, ca expresie a
iubirii frăţeşti, este acoperitoare de multe păcate. De aceea, rugăciunile
şi milosteniile sau ofrandele pentru cei adormiţi în Domnul îi ajută mult
să intre în starea de comuniune spirituală cu Biserica rugătoare.

În al doilea rând, pomenirea morţilor este un act de iubire pentru

ei. Când ne rugăm pentru cei adormiţi arătăm că îi iubim şi după moarte,
iar sufletul lor nemuritor simte iubirea noastră! Ei cunosc momentele
când îi pomenim şi simt când împărţim milostenii pentru ei. Iubirea din
rugăciunea pentru cei adormiţi este mai tare decât moartea şi ea se arată
atât prin cinstirea osemintelor lor, cât şi prin modul în care îngrijim
mormintele lor.
Unită cu rugăciunea, lumânarea aprinsă pe mormânt este o floare
sau o lumină a iubirii noastre pentru cei adormiţi, a credinţei şi speranţei
noastre că toţi vom învia şi ne vom reîntâlni faţă către faţă în iubirea
nemărginită şi dătătoare de bucurie a lui Dumnezeu. În simbolismul lor,
lumânările ce se aprind pentru cei adormiţi în Domnul semnifică viaţa
omului care, trăind pe pământ, a răspândit multă lumină în jurul său.
Încetul cu încetul, aşa cum se topeşte o lumânare, trece viaţa fiecărui
om, dar, când arde o lumânare, nu contează cât costă în bani ceara şi
firul de bumbac care ard, ci câtă valoare spirituală are lumina pe care
această lumânare o răspândeşte în jurul ei. Pentru viaţa omului, contează
mai ales câtă lumină a adunat el în suflet şi câtă lumină a răspândit în
jurul său prin credinţa sa în Hristos - Lumina lumii, prin rugăciune şi
prin fapte bune. La Parastasul pentru cei adormiţi întru Domnul,
lumânările se aprind pe colivă şi pe colac, pentru că atât coliva, cât şi
colacul sunt făcute din boabe de grâu, devenite simbol al credinţei în
înviere şi al comuniunii frăţeşti în Biserica lui Hristos Cel Înviat (cf.
Ioan 12, 24; 1 Corinteni 15, 36 ş.u.). După ce s-a terminat slujba
Parastasului, coliva şi colacii se împart, se dăruiesc de pomană (spre
pomenire) celor prezenţi, mai ales săracilor, iar prin aceasta se săvârşeşte
o faptă bună, adică plină de lumină, o faptă a dragostei creştine, care este
simbolizată de lumânarea aprinsă deasupra colivei.
Deci, rugăciunile, prescurile şi lumânările de la Liturghie aduse
pentru cei adormiţi în Domnul şi milosteniile săvârşite în numele lor
ajută sufletelor acestora, dăruindu-li-se iertarea păcatelor pe care ei n-au
mai avut timpul să le plângă, sau n-au mai avut timpul să săvârşească
faptele pocăinţei, mai ales EROII, dar au murit totuşi în condiții de
război.
Voi insista puțin și asupra rugăciunii ”Tatăl Nostru”, pe care trebuie
să o cunoască și să o rostească fiecare creștin. Știm că înaintașii noștri o
rosteau la toate praznicele, la culcare și la sculare, în cazul deochiului la
copii, pentru însănătoșirea animalelor, etc. Nu există slujbă
duhovnicească la care să nu fie rostită de către preot împreună cu
enoriașii.
Tatal nostru
Tatal nostru
Care esti in ceruri
Sfinteasca-se numele Tau
Vie imparatia Ta
Faca-se voia Ta
Precum in cer asa si pre Pamant
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri
Si nu ne duce pre noi in ispita
Ci ne izbaveste de cel rau
Ca a Ta este imparatia
Puterea si Slava
In numele Tatalui
Al Fiului
Al Sfantului Duh
Amin.

Aceiași rugăciune în limba latină:

Pater noster, qui es in caelis
 sanctificetur nomen tuum;
Adveniat regnum tuum. Fiat voluntas tua
sicut in caelo et in terra
Panem nostrum qvotidianum da nobis hodie.
Et dimitte nobis debita nostra,
sicut et nos dimittimus debitoribus nostris.
Et ne nos inducas in temptationem;
sed libera nos a malo.
Amen.
Aceiași rugăciune în limba engleză:
Our Father, who art in Heaven, hallowed be Thy Name.
Thy Kingdom come, Thy Will be done,
on Earth, as it is in Heaven.
Give us this day our daily bread, and forgive us our trespasses,
as we forgive those who trespass against us.
And lead us not into temptation, but deliver us from evil.

Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la
Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului
prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu.
Edgar Cayce a semnalat o extraordinară influiență a rostirii
rugăciunii asupra celor vii. Acest om de știință, prin cărțile ce le-a scris,
a deschis mințile multor oameni pentru comuniunea cu Dumnezeu.
Însuși Constantin Dulcan – autorul multor cărți, printre care și
”Inteligența materiei”, a mărturisit că destinul său a cunoscut un mare
viraj, după ce a citit ce a scris Edgar Cayce.
Iată dar după Edgar Cayce, corespondența între versetele rugăciunii
și principalele glande endocrine stimulate:
Tatăl nostru care ești în Ceruri acționează asupra glandei pituitare, cu
rol de declanșator al procesului ;
Sfințească-se numele Tău acționează asupra glandei pineale ;
Vie Împărăția Ta deschide tiroida și reglează funcția acesteia ;
Facă-se Voia Ta, precum în Cer deschide tiroida ;
Așa și pe Pământ acționeaza asupra timusului ;
Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi deschide
gonadele, glandele sexuale masculine și feminine ;
Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților
noștri acționează asupra glandelor suprarenale ;
Și nu ne duce pe noi în ispită acționează asupra celulelor Lyden ;
Și ne izbăvește de cel rău acționează din nou asupra timusului ;
Căci a Ta este Împărăția acționează din nou asupra tiroidei ;
Și puterea acționează asupra glandei pineale ;
Și Mărirea redeschide pituitara ;
AMIN este formula de Închidere a acestor centri energetici și de
reconectare la planul terestru.
 Astfel Cayce este de părere că riscul apariției unor boli sau afecțiuni
nervoase este mai scăzut pentru persoanele care gândesc pozitiv sau se
roagă în mod frecvent..
Este adevărată această informație, adică legătura vibrațională între
rugăciunea Tatăl Nostru și glandele endocrine, ea fiind recunoscută
astăzi și de preoți.
Ce este de adăugat, este faptul că rugăciunea aduce în câmpurile
energetice umane, în aura, energia divină, lucrează asupra sistemului
nervos, apoi pe glandele endocrine în special pe hipofiza, apoi starea
informațională de bine este transmisă tuturor celulelor cu ajutorul
aparatului circulator și, în special, al sistemului sanguin.
Părintele Arsenie Boca, arată în cartea sa Mare îndrumător al
sufletelor în sec.XX că: Adevărat este că o bază biologică a patimilor și
a urmărilor lor o formează și glandele endocrine al căror echilibru sau
dezechilibru funcțional se răsfrânge în toată ființa omenească.
Mai adăuga părintele: ,,Oamenii au ajuns în robia patimilor, cenzura
minții lor a slăbit și omul și-a pierdut libertatea. Fiecare patimă poate
fi o cărămidă a unui zid care îl îndepărtează pe om de Creatorul său”.
Nu numai la momentele din calendar, de pomenire a morților,
locuitorii orașului nostru, pentru sufletele celor adormiți, întind câte o
punte peste vreo apă, construiesc fântâni, înalță vreo troiță și le consacră
multe alte gesturi creștinești. Exemple sunt foarte multe.
Fântânile clădite pe Valea Lumediei, la Rățoaia, la Sora, Racovița,
Măroaia, Cânepa, Balta raței, Putina, Racovița, Snagov. Turculețu,
Velicu, punțile peste Cioiana și alte pâraie, cu icoanele lor oferă clipe de
meditație celor ce-și potolesc setea sau traversează vadurile, atât despre
ctitorii ce le-au realizat, cât și despre cei trecuți la Domnul, în memoria
cărora au fost numite. Orice popas în astfel de locuri, oferă clipe de
recreere și încărcare energetică pozitivă.
În partea spre apus a celor două biserici de la Țicleni, Familia
Octavian(Bebe) Ţicleanu, în urmă cu 30 de ani, a construit
şopronul acoperit cu plăci de azbociment, ce adăpostea mese cu
bănci, necesare ceremoniilor în aer liber, când vremea era
umedă. Îm timp, acoperișul a sufrit degradări, din care
considerente, la inițiativa preoților Dragomir Țicleanu și Robert
Ciucă, prăznicarul a fost construit din nou, cu un acoperiș mult
mai rezistent.
Gardul de beton al cimitirului cât şi al celor două biserici a
fost realizat în anii 1975- 1976 la stărinţa Preotului Damian
Ţicleanu. Gardul cimitirului are un mare rol în prevenirea
stricăciunilor . E bine să medităm asupra ce au scris engelzii pe
piatra de mormânt a lui Wiliam Shakespeare, probabil, la
sugestia sa din timpul vieţii a marelui dramaturg: "Binecuvântat
fie cel ce lasă (în tihnă) aceste pietre şi blestemat fie cel ce-mi
mişcă oasele" ("Blest be the man who cast these stones, and
cursed be he that moves my bones").
După terminarea şi sfinţirea noii biserici, din septembrie 1964,
slujbele de sărbători au loc în ea iar în biserica veche se săvârşesc
slujbele de prohodire (înmormântare).
1.- „Ţicleni, cătun, reşedinţa comunei Ţicleni, judeţul Gorj, plasa Jiului,
situat pe valea Cioiana. Are o suprafaţă de 1200 hectare şi 535 de
locuitori”. (Volumul V, ediţia 1902, pag. 675 )
2.- „Tunşi, cătun al comunei Ţicleni, plasa Jiului, judeţul Gorj,
situat pe valea Cioiana. Are o suprafaţă de 800 hectare, cu o populaţie de
48 familii sau 170 suflete; o biserică reparată în 1886 şi deservită de
preotul din cătunul Creţeşti. Locuitorii posedă: 67 pluguri, 37 care cu
boi, 128 vite mari cornute, 185 de oi, 126 de capre, 6 cai şi 1000 de
râmători. Comunicaţia în cătun se face prin drumuri ordinare şi printr-o
şosea comunală care îl leagă la N cu cătunul Creţeşti, cătun de reşedinţă.
Pârâul Cioiana curge prin mijlocul comunei, de la N la SV”. (Volumul V
pag.659).
3.- Creţeşti, cătun, reşedinţa comunei Ţicleni, judeţul Gorj, plasa
Jiului, situat pe deal şi parte pe albia pârâului Tomiţa(Temniţa, nn). Are o
suprafaţă de 600 hectare din care 265 arabil, 5 vie, 12 prunet, restul
păşune şi tufăriş. Populaţia 135 de familii sau 560 de suflete, din care 60
contribuabili. Locuitorii sunt moşneni şi se ocupă cu creşterea vitelor.
Locuitorii posedă 52 pluguri, 80 care cu boi, 15 stupi, 344 vite cornute
mari, 380 de oi, 274 capre, 422 râmători, 24 cai. Comunicaţia se face
printr-o şosea comunală ce traversează cătunul şi care-l pune în
comunicaţie la S cu cătunul Tunşi iar de aici spre SV cu Ţicleni printr-un
drum de care, care îl leagă în partea sa de despre E cu Petreştii de
Sus(Cărbuneşti nn). Printr-o şosea vecinală care pune în comunicaţie
Petreştii de sus cu Peşteana de sus prin Ţicleni.
Este şcoală fondată la 1859 şi frecventată de 48 elevi şi 1 elevă, din
53 înscrişi. O biserică fondată în anul 1690 şi refăcută a 4 –a oară în
1882, deservită de 1 preot şi 2 cântăreţi. În cătun se mai găsesc 2 mori pe
apă şi 1 cu boi, 18 fântâni”.(Volumul II, pag. 762).