ALEXANDRU IOAN

CUZA
(n.la 20 martie 1820-d. la 15 mai 1873)
 Alexandru Ioan Cuza
Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820, Bârlad -
d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), om politic,
domn al Principatelor Unite. Deşi nu era o personalitate
de prim rang pe scena politică şi avea contracandidaţi cu
o bogată experienţă administrativă, figura colonelului
Cuza a apărut în prim plan la momentul 1859 deoarece
grupările politice din Principate au preferat să sprijine
un semi-necunoscut decât să îşi voteze un adversar
iredutabil. Cuza nu s-a lăsat manipulat şi a înţeles, la un
moment dat, să preia controlul întregii vieţi politice
crezând că va reuşi să creeze un sistem care să-i acorde
puterea totală şi, în acelaşi timp, să patroneze
modernizarea societăţii româneşti pe principii liberale.
 Originea. Studiile. Familia
 Tatăl viitorului domn, Ioan Cuza, provenea dintr-o veche familie de boieri mici şi
mijlocii din judeţul Fălciu (astăzi în judeţul Vaslui), proprietari de pământ cu funcţii
în administraţiile domneşti din Moldova. Mama sa, Sultana Cozadini, provenea dintr-
o familie de origine greco-italiană din Constantinopol, dar românizată. Alexandru
Ioan in 1835 îşi ia diploma de bacalaureat la Paris, apoi urmează studii universitare
de drept şi medicină, pe care nu le finalizează, şi devine membru al Societăţii
economiştilor de unde îşi va înainta demisia în 1840. Activează ulterior ca preşedinte
al judecătoriei Covurlui, perioadă în care se căsătoreşte (30 aprilie 1844) cu Elena
Rosetti, fiica unui postelnic din Vaslui şi sora viitorului prim-ministru Theodor
Rosetti.

În istoriografie au existat discuţii cu privire la data naşterii, respectiv 20 martie
1820, cum este trecut pe piatra funerară, sau 12 septembrie 1818, cum este înscris pe
diploma de bacalaureat. Istoricul C. C. Giurescu argumentează pertinent că data de pe
diplomă este greşită deoarece tânărul Cuza a fost declarat mai în vârstă pentru a putea
corespunde vreunei dispoziţii regulamentare cu privire la vârsta minimă cerută
candidaţilor.
 2. Au existat discuţii şi cu privire la locul naşterii. Acesta este cel trecut în diploma
de bacalaureat, iar majoritatea istoricilor au căzut de acord că nu pot fi găsite
argumente pertinente pentru ca locul naşterii să fie declarat greşit în diplomă.
Funcţionar regulamentar şi evenimentele
premergătoare Unirii
 Cuza a participat la evenimentele de la 1848 din Moldova, însă a
jucat un rol secundar. Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a
retezat imediat orice tentativă de mişcare revoluţionară arestând
pe majoritatea complotiştilor. Deşi era plănuit ca o parte dintre
aceştia, inclusiv Cuza, să fie trimişi în Turcia, cu ajutorul
consulului britanic de la Brăila reuşesc să ajungă în Transilvania,
apoi în Bucovina, unde este martor al evenimentelor
revoluţionare de aici. Cuza petrece un an în exil, la Viena, Paris
şi Constantinopol, revenind în ţară odată cu numirea noului domn
în Moldova, Grigore Alexandru Ghica.
 În perioada alegerilor pentru Divanul ad-hoc Cuza face un gest
care îi va aduce un important capital de imagine. Înşirând
ingerinţele administraţiei în alcătuirea listelor electorale care
urmau să aducă o majoritate antiunionistă în Divan, el îşi prezintă
demisia din funcţia de pârcălab.Alegerile sunt falsificate de
Vogoride, însă, după tensiuni diplomatice, Puterile garante decid
la 12 august 1857 o nouă consultare electorală . De data aceasta,
majoritatea unionistă este zdrobitare, Cuza numărându-se printre
deputaţii aleşi să dezbată viitorul Principatelor. Având în vedere
noul context, Vogoride îşi schimbă din nou atitudinea faţă de
Cuza şi propune ridicarea acestuia la gradul de colonel. Viitorul
domn acceptă fără probleme deşi cu câteva luni înainte acuzase
faptele caimacamului.
 Şedinţele Divanului ad-hoc din
Moldova s-au deschis la 22
septembrie 1857, însă Cuza nu s-a
remarcat printr-o activitate deosebită
în cadrul dezbaterilor. Având în
vedere majoritatea unionistă
zdrobitoare din ambele Divane,
rezultatul formulat în rezoluţia din 7
octombrie a fost unul clar: Unirea
Principatelor într-un singur stat sub
numele de România şi Prinţ străin, cu
moştenirea tronului, ales dintr-o familie
domnitoare a Europei şi ai cărui
moştenitori să fie crescuţi în religia
ţării . A doua zi a fost adoptată
rezoluţia şi în Muntenia, având practic
aceleaşi concluzii.
 Soluţia „faptului împlinit”. Dubla
alegere a lui Cuza ca domn al
Principatelor
 Configuraţia în ambele Adunări Elective era asemănătoare, împărţită în
două grupări, una liberală şi alta conservatoare. Fiecare doreau unirea, dar
cu un domn al lor, care să le asigure păstrarea puterii politice. Însă, la
rândul lor, în interiorul acestor grupări existau diverse tabere fiecare având
candidaţi redutabili pentru funcţia supremă, personalităţi bine pregătite cu
experienţă în administraţie. În Moldova, în partea liberală se vehiculau
nume precum Costache Negri, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, în
timp ce la conservatori de departe cea mai bună expertiză o avea fostul
domn Mihail Sturdza, existând şi voci care îl preferau pe fiul
acestuia, Grigore M. Sturdza. În Ţara Românească, situaţia era
asemnătoare, luptându-se pentru domnie Barbu Ştirbei, Gheorghe
Bibescu, Alexandru D. Ghica sau Dimitrie Ghica.
 Clădirea Hotelului Concordia din Bucureşti în care s-a hotărât dubla
alegere a lui Cuza (astăzi în stare avansată de degradare;foto: octombrie
2008)
 Soluţia a fost una ingenioasă. Convenţia de la Paris, deşi prevedea cu
foarte mare atenţie modul de organizare a Principatelor, nu dădea detalii în
ceea ce privea persoana care urma să deţină funcţia supremă. Cu alte
cuvinte, nu specifica că nu poate să fie aceeaşi persoană atât domn al
Moldovei, cât şi domn al Ţării Româneşti. Cum prima alegere avea să se
desfăşoare în Moldova, situaţia a fost tranşată aici .
 În acele clipe a apărut în prima plan numele lui Alexandru Ioan Cuza,
care îndeplinea funcţia de hatman la acel moment. El era un outsider
pentru candidatura la domnie deoarece nu era o personalitate de prim rang
pe scena politică şi nu se remarcase prin acţiuni deosebite în activitatea sa,
făcând politică doar la nivel local. În cele din urmă, toate grupările au
preferat sa îl sprijine pe acest semi-necunoscut decat să îşi voteze un
adversar iredutabil. Ei aveau convingerea că tânărul neexperimentat va
putea fi manevrat uşor, însă a fost subestimat. Cuza nu s-a lăsat manipulat
şi a înţeles să ia la un moment dat în totalitate controlul vieţii politice din
Principatele Unite. Pe 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales în unanimitate
domn al Moldovei.
 Recunoaşterea dublei alegeri şi
înfăptuirea Unirii depline
 Prin dubla alegere, clasa politică a pus marile puteri
în faţa „faptului împlinit”, deşi soluţia reprezentase o
depăşire clară a Convenţiei. Imediat se întreprind
primele demersuri pentru recunoaşterea dublei
alegeri, fiind trimise misiuni diplomatice în capitalele
europene . Problema urma să fie dezbătută în cadrul
unei Conferinţe deschisă la Paris în ziua de 21 martie.
Practic, opiniile marilor puteri erau aceleaşi ca cele
exprimate la Congresul din urmă cu trei ani, căci nu
se schimbase nimic în privinţa intereselor strategice .
Se opuneau vehement dublei alegeri Imperiul
Habsburgic şi Imperiul Otoman.
 Contextul internaţional a ajutat din nou Principatele. În acele vremuri, atenţia
puterilor europene era îndreptată spre statele italiene, pe care Napoleon al III-lea
dorea să le folosească pentru alungarea austriecilor din nordul peninsulei, parte a
planului ambiţios ce viza anihilarea ordinii stabilite pe ruinele imperiului unchiului
său, în 1815. La mijlocul lunii aprilie a izbucnit războiul franco-austro-piemontez,
iar, conform planului francez, Austria a părut ca agresor. În inferioritate netă pe
scena internaţională aceasta şi-a nuanţat rapid poziţiile. De asemenea, deşi Turcia a
tergiversat luarea unei decizii, în urma presiunilor celorlalte puteri, la 26
august cele două au recunoscut dubla alegere.
 Recunoaşterea dublei alegeri nu era suficientă pentru noul statut al
Principatelor. Pentru a obţine unirea deplină, Cuza a demarat o serie de măsuri
interne care vizau unificarea aparatului de stat prin dispoziţii administrative. Se
unifică poşta, cursul monetar, armata, se centralizează administraţia telegrafului şi
se contopesc serviciile de vamă. În domeniul justiţiei, se formează Comisia
Centrală şi Curtea de Casaţie, instituţii prevăzute în Convenţie. De asemenea, la 26
octombrie 1860 este inaugurată Universitatea din Iaşi. În plan economic,
administraţia lui Cuza a avut de înfruntat o situaţie economică foarte grea, iar
soluţia creşterii fiscalităţii a provocat o serie de tulburări mai ales în rândul
comercianţilor.
 Pentru a realiza unirea deplină, Cuza a iniţiat o serie de
noi demersuri diplomatice, Costache Negri fiind cel
însărcinat să susţină cauza Principatelor la
Constantinopol. Pentru a strânge legăturile, domnul a
efectuat personal o vizită pe Bosfor în septembrie 1860 .
Situaţia pe plan internaţional complicată de unificarea
Italiei a amânat luarea unei decizii. În cele din urmă,
la 13 septembrie1861 s-a deschis la Constantinopol
Conferinţa puterilor europene. Trei luni mai târziu
Poarta emite firmanul prin care se recunoştea unirea
administrativă şi legislativă a Principatelor, cu garanţia
Marilor Puteri, însă numai pe timpul domniei lui Cuza .
Deşi nu era o izbândă deplină, se făcuse un important
progres faţă de situaţia anterioară. În aceste condiţii,
pe 11 decembrie 1861Alexandru Ioan Cuza emite
„Proclamaţia Unirii”, unde exclamă: „Unirea este
îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată [...]
alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie” .
 Pe 22 ianuarie 1862 se formează primul guvern unic,
sub conducerea lui Barbu Catargiu, iar la 24
ianuarie 1862 îşi deschide lucrările prima Adunare
Legislativă unică, Bucureşti fiind desemnat capitala
întregii ţări.
 Divergenţele politice şi Lovitura de
stat din 2 mai 1864
 Unirea deplină fiind realizată, acţiunea
guvernamentală s-a axat pe
armonizarea instituţională din
Principate. Opinia publică se aştepta de
la Cuza să ia iniţiativa organizării unui
stat pe principii moderne şi să
patroneze această operă de modernizare
în spirit liberal. Însă domnul a încercat
să modernizeze societatea românească
în absenţa unui spirit liberal adevărat,
cu alte cuvinte, a încercat o construcţie
liberală în absenţa liberalismului.
Modelul politic al domnului român a
fost împăratul francez Napoleon al III-
lea. Asemeni acestuia, Cuza a crezut că
va reuşi să creeze un sistem care să-i
acorde puterea totală şi, în acelaşi timp,
să patroneze modernizarea societăţii
româneşti pe principii liberale.
 Cuza a făcut o eroare politică care îi va fi fatală în cele din urmă şi anume aceea că şi-a îndepărtat,
rând pe rând, toate grupările politice, de la radicali până la ultraconservatori. La fel ca Napoleon al III-
lea, Cuza a trăit cu iluzia că va putea să supravieţuiască din punct de vedere politic de unul singur. El
nu a vrut să guverneze alături de aceste grupări politice, însă nici nu şi-a creat o forţă politică proprie
pe care să se bazeze. Treptat, s-a înconjurat numai de oameni fideli, docili, fapt ce a condus la o
divizare a societăţii, de la nivel politic până la presă.
 Aceste consecinţe s-au văzut imediat după realizarea unificării depline când divergenţele politice
au paralizat viaţa administrativă. În Cameră, opoziţia bloca orice măsură pe care puterea, reprezentată
de partizani cuzişti, încerca să o adopte. De asemenea, domnul refuza să promulge orice măsură venită
din partea opoziţiei. Tensiunea a atins punctul culminant când, la 18 februarie 1863, Guvernul
Creţulescu a primit vot de blam, însă, fiind susţinut de Cuza a refuzat să îşi prezinte demisia. Numirea
lui Kogălniceanu în fruntea executivului la 11 octombrie a mai calmat scena politică. În acest context
a putut fi adoptată legea secularizării averilor mănăstireşti.

 Soluţia găsită de Cuza pentru implementarea măsurilor sale a fost instaurarea unui regim personal. În
epocă, societatea era divizată. „Monstruoasa coaliţie”, compusă din adversarii domnului, este numele
dat opoziţiei de presa favorabilă lui Cuza, însă, de fapt, cuprindea tot ce avea mai bun elita
românească a epocii. Pionul folosit de Cuza pentru îndeplinirea obiectivelor sale a fost Mihail
Kogălniceanu. Ruptura totală a survenit în momentul supunerii spre dezbatere de către Kogălniceanu a
proiectului de lege rurală. Pe un fond politic deja încordat la maximum, această iniţiativă a declanşat o
criză politică şi constituţională fără precedent.

 Ultimii ani din viată
 Plecat în exil, Cuza ajunge la Viena, apoi la Paris, unde îşi manifestă interesul de
a lucra în continuare în interesul ţării pentru aducerea unui principe străin, aşa cum
făgăduise şi să nu se lase dominat de sentimentul de răzbunare pe care i-l provocase
actul de la 11 februarie. Ulterior, este acuzat de unele gazete vieneze şi pariziene că
încearcă să comploteze cu Rusia pentru reîntoarcerea lui în România, total fals
după cum îi măturisea chiar într-o scrisoare adresată lui Carol I pe 20 aprilie 1867 .
Deşi Cuza a dorit întotdeauna să revină în ţară, principele Carol a considerat că nu
este oportun din cauza situaţiei politice din cel moment.

 După o perioadă petrecută într-o localitate de lângă Viena, Cuza este răpus de
boală şi se mută la Florenţa. Aflând despre un renumit specialist se deplasează în
Heidelberg, Germania. Va fi prea târziu. Alexandru Ioan Cuza moare pe 15
mai 1873, la vârsta de 53 de ani. Este înmormântat iniţial la Biserica Domnească de
lângă Palatul de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după Al Doilea Război
Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
