Proiect Optional Istorie

Evenimentele Esentiale Din Romania In Perioada Monarhiei

CUCERIREA
INDEPENDENTEI DE STAT

Nume: MANTOIU SANDRA

Clasa: a XI-a B
Profil: UMAN-FILOLOGIE
Prof.: TIRCHILA DANIEL

ROMANIA SI CUCERIREA
INDEPENDENTEI DE STAT
1)

Scurt istoric: Romania ca stat independent de la

Tarile Romane sub suzeranitate la formarea statului
unitar independent

2) Razboiul de independenta (1877-1878)

3) Urmari

ROMANIA DE LA SUZERANITATE LA
INDEPENDENTA
Ca majoritatea tarilor europene, Romania a cunoscut o
istorie tumultoasa. Desi a devenit stat unitary independent cu
mai putin de 140 de ani in urma, Romania s-a luptat pentru
independent si unitatea sa inca din Epoca Medievala.
Primele semne ale viitoarei suzeranitati otomane au aparut
odata cu sec XIV, in timpul cruciadelor tarzii. La aceste
cruciade se va alatura si Mircea cel Batran, domnitorul Tarii
Romanesti, care, luand parte la batalia de la Nicopole (1396
batalie castigate de turci), va fi nevoit sa incheie pace cu turcii si
sa plateasca tribut.
Rand pe rand, domnitorii din Tara Romaneasca s Moldova
se vor impotrivii suzeranitatii Portii si vor lupta pentru
obtinerea independentei fata de aceasta.

Dupa Vlad Tepes si Stefan cel Mare, cel care va reusi (pentru
scurt timp) sa obtina independent si sa uneasca toate cele trei
Principate Romane este Mihai Viteazul.
Infrangerea turcilor la Viena in 1683 anunta inceputul
decaderii Imperiului Otoman si deschiderea crizei orientale,
fapt ce i-a determinat pe domnitorii roamani (precum
Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir) sa vizeze
emanciparea de sub suzeranitatea ototmana.

Datorita neincrederii consucatorilor Imperiului Otoman in

domnitorii romani, in 1711 a fost instaurat regimul fanariot care
a luat sfarsit odata cu Revolutia de la 1821.
Datorita Revolutiei pasoptiste, dar si a Razboiului Crimeei,
chestiunea Tarilor Romane s-a transformat intr-o chestiune
international. Astfel, in 1856 la Conferinta de la Paris s-a stabilit
in cadrul Tratatului promulgat ca Tara Romaneasca si Moldova
ramaneau sub suzeranitatea otomana cu garantia colectiva a
celor 7 Puteri Europene.
In sepetembrei 1859, Austria si Turcia au recunoscut actul de
la 24 ianuarie (unirea Tari Romanesti cu Moldova), dar numai
pe perioada domniei lui Cuza.
De asemenea, promulgarea Constitutie de la 1866 de catre
domn (Carol de Hohenzollern-Sigmaringen) fara a mai astepta
accordul puterilor europene era o dovada a aspiratiei romanilor
catre independenta.

RAZBOIUL DE INDEPENDENTA
(1877-1878)
a)

Contextul national si international

Cele dintai vesti pe care le-a primit Printul Carol dupa ce a

intrat in Bucuresti au fost acelea ca turcii de gasesc la Rusciuc
si sunt gata sa treaca Dunarea, pentru a navali in tara, ca
armia romana este si ea gata intru toate pentru a porni la
razboi ca in randul plaiesilor chiar au fost razvratiri, caci ei
credeau ca guvernul are sa-i intrebuinteze doar in judetele de
la hotarele tarii.
De la bun inceput, Bismarck l-a sfatuit pe Print sa-si faca
relatiuni bune atat cu turcii, cat si cu rusii. Turcii nu voiau cu
niciun chip sa-l recunoasca pe Printul Carol drept Domnitor al
Romaniei, iar Printul Gorceacov a primit cu raceala
delagatiunea romaneasc trimisa intr-adins la Petersburg,
aratand ca, spre deosebire de Francia, Rusia nu fusese
instiintata dinainte in cee ace priveste calatoria Printului
Carol.
Astfel stand lucrurile, Printul statea rau atat cu Rusia, cat
si cu Turcia!
Printul, cu obisnuita sa precautie, nu ar fi droit sa se lege
de niciuna dintre parti. El voia sa impiedice intai de toate ca

Romania sa fie preschimbata in teatru de razboi in clipa in

care aveau sa se dea lupte intre Rusia si Turcia, care erau
vechi dusmani! De la 1768 pana la 1854, nefericitele Principate
Dunarene trecusera prin sase ocupatii rusesti si tot atatea
recuceriri turcesti!
In timp ce lunga guvernare conservatoare dadea ragaz de
stabilitatea tarii, Problema orientala cunostea o noua criza, ca
urmare a tulburarilor din Balcani. Rascoala antiotomana din
Bosnia si Hertegovina (1875), apoi din Bulgaria (1876), urmata
de izbucnirea ostilitatilor dintre Serbia si Muntenegru de o
parte si Turcia de alta (1876), au creat un cadru prielnic
pentru interventia Rusiei, al carei tar, Alexandru al II-lea, era
hotarat sa recupereze tot ce pierduse tara sa in urma
tratatului de la Paris (1856).
Decizia Romaniei de a folosi acest prilej pentru a dobandi
independenta a fost precipitata de noua constitutie otomana,
care califica Roamania drept provincie privilegiata (11/23
decembrie 1876).
Inca de la 29 septembrie/11 octombrie 1876, in cursul unei
intrevederi la Livadia intre prim-ministrul Ion C. Bratianu cu
tarul Alexandru al II-lea si cancelarul A. M. Gorceakov a fost
luata in considerare izbucnirea razboiului ruso-turc si
trecerea trupelor ruse prin Romania.
Colaborarea cu Rusia in vederea obtinerii independentei
era strans asociata de problema sudului Basarabiei, restituit
Moldovei prin Tratatul de la Paris (1856), dar pe care
Alexandru al II-lea voia sa-l recupereze.
Conventia negociata de Bratianu cu diplomatul rus
Nelidov parea sa inlature aceasta primejdie; ea asigura
armatei ruse libertatea de a trece prin Romania, iar Rusia isi
asuma obligatia de a mentine si a apara integritatea actuala
a Romaniei.

b)

Razboiul de Independenta

Romnia dorea doar un lucru i anume s obin

neatrnarea fa de Imperiul Otoman, s nu mai fie nici mcar
cu numele dependent fa de turci. Astfel, printr-o hotarare a
alesilor poporului din 10/22 mai la aniversarea a 12 ani de la
venirea in tara a Printului Carol, Romania s-a scuturat cu totul
de lantul ce o lega de Turcia si si-a proclamat independenta.
La venirea tarului (6 iunie 1877), chiar si ministrii au dat
glas ingrijorarii lor. Printul i-a linistit numaidecat, insa toate
grijile s-au risipit abia cand tarul, care isi avea cartierul general
in Ploiesti, a facut o vizita oficiala perechii princiare de la
Bucuresti si nu a fost escortat de garda sa, ci de o suma de
cavaleristi romani.
Lucrurile aveau sa ia, insa, curand o turnura intru totul
neasteptata.
Deja la 5 iulie trimisul Romaniei la Viena telegrafia ca
oamenii de stat din Austro-Ungaria erau de parere ca ostirea
romana nu se cuvenea sa treaca Dunarea, ca Rusia ar fi gata sa
dea Romaniei o parte a Dobrogei, dar ca ar voi sa ia pentru sine
acea bucata a Basarabiei care fusese unita cu Moldova, lucru
consfintit prin Conventia de la Paris.

Desi romanii au ajutat fara de incetare pe rusi pe linia

Dunarii, intrarea in lupta nu le-a fost permisa. Printul Carol a
ramas alaturi de trupele sale, in tabara militara din Valahia
Mica, asteptand si observand.
Rusii au fost zdrobiti in doua randuri la Plevna in luna lui
iulie, suferind cumplite infrangeri. Tarul l-a rugat pe Printul
Carol sa dea porunca armatei sale sa treaca Dunarea la
Nicopole. Insa Printul Carol nu voia ca armata romana sa se
piarda pur si simplu in puhoiul militarilor rusi. El voia sa

comande singur armata sa si sa o faca tinand cont de interesele

Romaniei.
Asa stand lucrurile, la 31 iulie, dupa cea de-a doua
infrandere a rusilor la Plevna, Marele Ducele Nikolai al Rusiei a
cerut ajutorul Domnitiorului Romaniei.
Abia la sfarsitul lunii august, cand a fost primita prima
conditie a Printului Carol si anume aceea de a se gasi el insusi la
comanda ostirii sale, a trecut grosul armatei romane Dunarea.
Dup ace Printul a vorbit cu Tarul in persoana aratand ca voieste
a avea el insusi comanda asupra trupelo sale, Tarul i-a
incredintat si comanda regimentelor rusesti.
Astfel, Printul Carol a luat comanda suprema si a condus
militarii pe un drum incarcat de glorie pana ce a fost cucerita
Plevna (10 decembrie 1877).

Plevna era cea mai de seama incrucisare de drumuri din

partea de miazanoapte a Bulgariei, de acea era neaparata nevoie
ca acest punct insemnat sa fie ocupat indata dup ace militarii vor
fi trecut Dunarea. Garnizoana care a ocupat la inceput Plevna nu
a fost indeajuns de mare, de vreme ce Osman Pasa a reusit sa o
infranga sis a se aseze el insusi in acel loc.
La 30 august/11 septembrie se avea in vedere sa se
incerce pentru a treia oara luarea cu asalt a Plevnei. Insa
aceasta incercare a dat gres. Romanii au avut parte totusi de
izbanda caci au reusit a cuceri o reguta (Grivita I).
Militarii romani au inceput numaidecat a si construi
intarituri spre a se feri de focul ucigas ce venea spre ei de la
Plevna. Un alt necaz pentru trupele asediatoare a fost Acela ca
dupa arsita de neindurat a verii a venit de timpuriu toamna.
Pamantul cel lutos era moale, iar umezeala si frigul au cerut
nenumarate jertfe. Bietii militari au suferit enorm in transee.
Unora le-au degerat picioarele, iar vremea rea nu avea de gand
sa inceteze!

Cercul in jurul Plevnei s-a strans mai mult si mai mult si

la 12 noiembrie i s-a cerut pentru intaia data lui Osman Pasa sa
se predea. La data de 14, el a raspuns ca mai are inca mijloace
spre a rezista si ca in aceasta situatie nu voia sa capituleze!
Datoria sa de military ii cerea sa ramana pe pozitii, pana ce se
va fi vazut silit sa se predea. Si in adevar, el a rezistat pana la 10
decembrie.
Militarii rusi si romani ocupasera numeroase pozitii pe
malul Dunarii chiar mai inainte ca marele conducator turc,
impreuna cu vitejii sai militarii chinuiti de foame, sa incerce sa
se predea.
Despre aceasta zi, Printul Carol i-a scris sotiei sale:

Pentru a exploata rapid i hotrtor victoria de la

Plevna, s-a luat hotrrea ca armata romn s se deplaseze n
regiunea Vidinului, pentru zdrobirea forelor otomane din nordvestul Bulgariei, care ameninau flancul drept al ru ilor. Pentru
continuarea aciunilor la sud de Balcani cu fore sporite, trupele
ruse care staionau n Nicopol i Rahova au fost nlocuite cu
uniti romne. Pentru nimicirea gruparii turcesti de la Vidin si
cucerirea acestei cetati, ,a fost destinat Corpul de vest. Trupele
romane de pe malul stang al Dunarii au primit ordin sa se
concentreze in Oltenia, cu fortele principale in zona Calafat, si sa
intervina cu artileria in sprijinul marilor unitati care urmau sa
atace Vidinul; ele aveau, totodata, misiunea de a participa la
lichidarea unor eventuale incercari otomane de fortare a
fluviului in aceasta zona.
Deplasarea trupelor romne spre Vidin s-a fcut n
condiii forte grele, pe un ger de pn la -25 grade, pe drumuri
troienite i sub atacul continuu al cavaleriei otomane. Vidinul
reprezenta un centru de comunicaii important, care asigura
accesul spre interiorul Peninsulei Balcanice. Otomanii au
construit o serie de poziii ntrite pentru a-i asigura legtura
cu exteriorul la Tatargik, Novoselce, Rupcea, Rainovcea, Inova si
Kapitanovcea, aliniament care constituia centura principala
exterioara de aparare a Vidinului. Astfel organizata pentru

aparare, cetatea Vidin dispunea de 12 000 de militari bine

inarmati, aflati sub comanda lui Izzet pasa, cunoscut ca un
general energic si inteligent. Garnizoana otomana era pregatita
pentru o rezistenta de lunga durata, dispunand de suficiente
cantitati de alimente si munitii; pozitiile inaintate, mai ales cele
de la Smardan si Inova, scoteau practic Vidinul de sub bataia
artileriei adverse amplasata dincolo de centura fortificatiilor
exterioare. Comandamentul romn a hotrt s atace pentru
nceput centura de fortificaii din jurul Vidinului. Pe 9 ianuarie,
toate satele ntrite din jurul Vidinului (Tatargik, Novoselce,
Rupcea, Rainovcea, Inova i Kapitanovcea ) au fost atacate i
cucerite concomitent. n sprijinul atacului trupelor terestre de pe
malul drept al Dunrii au intervenit unitile de artilerie de
la Calafat i Ciuperceni.
Vidinul era aprat pe peste 15.000 de infanteriti, peste
2.100 de cavaleriti i artileriti cu 84 de tunuri. Dup cucerirea
centurii de fortificaii exterioare, armata romn s-a pregtit
pentru asaltul final al Vidinului. Artileria romn a bombardat
nencetat poziiile otomane pn pe 22 ianuarie, cnd s-a
comunicat ncheierea unui armistiiu ruso-turc. Pe 12 februarie
1878, trupele romne au ptruns n Vidin, iar a doua zi n
cetatea Belogradcik. Cucerirea Vidinului a ncheiat participarea
victorioas a armatei romne la Rzboiul de Independen.
Armata romn avea s-i fac intrarea triumfal
n Bucureti pe 8 octombrie 1878. Independena Romniei a fost
recunoscut de marile puteri pe 13 iulie 1878.

URMARI

Tratatul de pace dintre Imperiul Rus i Imperiul Otoman a

fost semnat la San Stefano pe 3 martie 1878. Acesta a creat
Principatul Bulgariei i a recunoscut independena Serbiei,
Muntenegrului i a Romniei.
n Romnia, exist o prere conform creia Imperiul Rus nu
s-a artat dispus s-i respecte promisiunile fcute n conven ia
semnat pe 4 aprilie 1877 de consulul rus Dimitri Stuart (cu
aprobarea arului Alexandru al II-lea) i de premierul romn de
la acea dat, Mihail Koglniceanu. Realitatea este c acea
convenie dintre Rusia i Romania, care a reglementat tranzitul
trupelor ruseti prin ar, este una prin care Rusia s-a obligat
"s menin i respecte drepturile politice ale statului romn,
aa cum rezult ele din legile interne i din tratatele existente i
de asemenea s apere integritatea prezent a Romaniei".
Partea romneasc a crezut c "apere" intr-un act
diplomatic nseamn recunoaterea status-quo-ului configurat
de ctre Congresul de la Paris din 1856, unde trei judee n
Basarabia de Sud (o parte a Bugeac, o regiune contestat,
cucerit n mijlocul secolului 14 de ctre romni, cucerit apoi de
turci la finalul secolului 15 i condus pn la finalul secolului 19
cnd a fost cucerit de rui) au fost luate de la Imperiul Rus,
nfrnt n Rzboiul Crimeii, i alipite romnilor din Principatul
Moldovei. Totui, reglementrile Tratului de la Paris nu mai
erau aplicabile n 1878 deoarece acel tratat meniona faptul c
Puterile Europene asigurau, n 1856, c vor menine
integritatea Imperiului Otoman, lucru care evident c nu mai era
valid dup nfrngerile din Balcani i pierderile teritoriale. n
lipsa unor reglementri internaionale n picioare, n 1878,
teritoriile luate de la Rusia n 1856 n Sudul Basarabiei, au fost
subiectul unor negocieri cu partea romn iar Rusia le-a
revendicat, lsnd Dobrogea de Nord prii romne.
La conferina de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia
s recunoasc Romniei independena, s cedeze
teritoriile Dobrogei i Deltei Dunrii, inclusiv portul Constana,
i mica Insul a Serpilor. n schimb, Rusia prelua judeele din
sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad), care reintraser n
componena Moldovei dup Rzboiul Crimeii prin
prevederile Tratatului de la Paris din 1856. Principele Carol I a
fost profund nemulumit de turnura nefavorabil a
negocierilor. Otto von Bismarck a reuit s-l conving pe
principe s accepte acest aranjament, care oferea noi
oportuniti Romniei din punct de vedere economic datorit

accesului la Marea Neagr i controlului asupra traficului pe

Dunre.

BIBLIOGRAFIE
Kristina Muti, Memorator de istoria Romniei pentru
clasa a XII-a
Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului
romn
Mite Kremnitz, Regele Carol al Romniei. Poveste unei
viei
http://ro.wikipedia.org/wiki/R
%C4%83zboiul_de_Independen%C8%9B
%C4%83_al_Rom%C3%A2niei