Personalitatea lui Tudor

Vladimirescu
Georgescu Bogdan
Biografie
◦ Nascut in anul 1780, Tudor Vladimirescu s-a născut în satul Vladimiri (Gorj), într-o familie de moșneni. A învățat
carte și limba greacă în casa boierului aromân Ioniță Glogoveanu, din Craiova, care a făcut din inteligentul și
destoinicul băiat administrator de moșie și care l-a întrebuințat în afacerile de negoț, mai ales la exportul de vite.
"După o slugărie de un an de zile la curtea lui, cuconu Glogoveanu l-a numit logofăt la moşia sa. Văzând vechiul
boier că Tudor este înţelept şi aducându-i mari foloase, l-a luat şi l-a dus la şcoală, în Craiova, şi l-a învăţat carte
cu cheltuiala sa până ce domnul Tudor a ajuns un cărturar foarte deştept", relata Gheorghe Duncea. Boierul avea
pe moşiile sale un număr mare de vite (aproape 2.000 de capete boi, vaci), capre, oi, pe care le exporta în
Transilvania. Astfel, Tudor făcea dese vizite în Transilvania, care i-au adus sume bune de bani, putând să îşi facă o
avere proprie prin cumpărare de pământuri şi să se implice în activităţi de negoţ.
◦ La 18 ani, a plecat din slujba boierului Glogoveanu şi a intrat în rândul pandurilor, corp de oaste
semipermanent, cu care a participat la războiul ruso-turc din 1806-1812. Tudor, care ajunsese să
comande aproape în totalitate pe panduri, s-a distins în luptele de la Rahova, Negotin şi Fetislam
(Cladova). Pentru actele sale de bravură a fost înaintat locotenent şi decorat cu ordinul Sf. Vladimir
cu spade. În aceste lupte, Tudor şi-a stabilit reputaţia de viteaz şi a dobândit experienţa militară care
avea să surprindă aşa de mult lumea în 1821
◦ În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloșani, adică administrator al unui district de munte, funcție pe
care o va deține până în 1820. Atribuţiile vătafilor erau mai ales poliţieneşti şi în regiunile de la
margine, cum erau Cloşanii, grănicereşti. În 1811, el a fost numit zapciu la plasa Muntele de Sus din
acelaşi judeţ. La 15 iunie, a fost numit polcovnic de poteră şi însărcinat cu paza judeţelor Saac şi
Prahova.
◦ În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de
Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moștenirea soției lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță
Glogoveanu), decedată la Viena, și pentru a-i aduce în țară fetița. Cunoscător al limbii germane,
Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala
Imperiului Austriac. Întors în țară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană din
Ada-Kaleh, care cutreierase județele Mehedinți și Gorj, distrusese și gospodăria lui de la Cerneți și îi
luase toate bucatele.
◦ Revenit în ţară, a fost atras de planul unei acţiuni revoluţionare iniţiate de Eterie, organizaţie ce urmărea
eliberarea Greciei de sub dominaţia otomană, cu sprijin militar rusesc. Spera că trecerea armatelor
eteriste la sudul Dunării îi va asigura libertatea de mişcare în scopul obţinerii unui statut internaţional
mai bun pentru Ţara Românească. Această oportunitate venea pe fondul unei sărăciri accentuate a
ţărănimii din cauza fiscalităţii şi corupţiei. Vladimirescu era cunoscut şi respectat de panduri, în
mobilizarea cărora spera.

◦ Moartea domnului fanariot Alexandru Suţu la 15 ianuarie 1821, i-a determinat pe trei boieri ai
Comitetului de oblăduire, respectiv Grigore Ghica, Grigore Brâncoveanu şi Barbu Văcărescu, să îl
însărcineze pe Tudor Vladimirescu "să ridice poporul cu arme" şi să urmeze "precum este povăţuit". La
22 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu a lansat Proclamaţia de la Padeş, act mobilizator prin care poporul
era îndemnat să se ridice la dreptul natural "Nicio pravilă nu opreşte pre om de a întâmpina răul cu rău!".
Scopul ridicării la arme era justiţiar ("jertfirea averilor rău agonisite ale tiranilor boieri"), exprimându-se
patetic starea de disperare a locuitorilor "Că ne ajunge, fraţilor, atâta vreme de când lacrimile de pe
obrazele noastre nu s-au uscat"
◦ Timp de aproape trei luni a condus ţara ca un domn,
dispoziţiile sale fiind adoptate de Divan. Cronicarul
bucureştean Dobrescu, contemporan al
evenimentelor, arăta că "Tudor la Cotroceni îşi
punea titla de domn. Iar câţi boieri mai era, toţi
asculta şi ce le poruncea, aceia făcea. Boieri boierea,
ispravnici punea, poştile la el venea, judecăţi făcea
şi jălbi primea, golănia (poporul de rând, n.n.) se
înveselea iar boierii ca la un stăpân îi slujea". În tot
acest timp, Tudor Vladimirescu s-a ferit, cu abilitate,
să pună în discuţie stăpânirea turcească, ba chiar l-a
asigurat pe sultan de bunele sale intenţii, pentru a nu
provoca o intervenţie militară a acestuia.
Portretul fizic
◦ Un contemporan care l-a văzut și a stat de vorbă cu Tudor
Vladimirescu, deși nu îi era prieten și nici admirator ni-l descrie
astfel: ”Om de statură mai înalt decât de mijloc, talia bine
proporționată, față blondă, mustața galbenă, părul castaniu,
obrazul mai mult rotund decât oval, nici prea durduliu, nici prea
slab, cu o mică bărbie, om nu urât; sta drept, țanțoș, vorbă
brevă(scurtă), răstită și destul de elocventă, aier de comandant;
pe atunci, când l-am cunoscut, să fi avut 40 de ani (în pragul
revoluției de la 1821)… Netăgăduit că era un om de inimă. Cine
știe ce ar fi fost într-o altă sferă, într-o altă epocă, cu spiritul
mai cultivat un asemenea om! Avea stofă de om mare, dar
timpul, locul și mijloacele i-au lipsit”.
Personalitatea
◦ Tudor Vladimirescu a fost un lider carismatic și un bun orator, care a reușit să mobilizeze oamenii în jurul
cauzei sale. Era un om puternic conștient de drepturile și libertățile cetățenilor și era hotărât să lupte pentru ele.
În plus, avea o mare iubire pentru țara sa și a făcut tot posibilul pentru a o face mai bună pentru cetățenii săi.
◦ El a fost, de asemenea, un om curajos și plin de îndrăzneală, care a luptat pentru cauza sa chiar și în cele mai
dificile momente. În ciuda opoziției puternice din partea puterilor otomane și a țărilor europene, el a rămas ferm
în convingerile sale și a continuat să lupte pentru independența României.
◦ Toţi contemporanii care l-au cunoscut au relevat caracterul său sumbru. Vorba lui era scurtă, răstită şi
poruncitoare. Acesta personifica spiritul revoluţionar al clasei mijlocii. Ţinuta lui era impunătoare, având un aer
de comandant.
Moartea
◦ În dimineaţa zilei de 21 mai, ieşind în faţa lagărului, Tudor a fost
imediat înconjurat de căpitanii săi. Căpitanul Iordache ieşi atunci în
faţa taberei şi arătă căpitanilor şi pandurilor scrisorile lui Tudor,
spunându-le că vroia să-i dea pe mâinile turcilor ca să-i omoare pe
toţi. Aceştia au fost nemulţumiţi de atitudinea lui Tudor şi nu l-au
mai vrut căpitan. Atunci Iordache, i-a cerut armele şi l-a trimis pe
acesta la Mitropolia de la Târgovişte unde in noaptea de 27 spre 28
mai a fost omorât pe malul iazului ce curge pe lângă oraş, iar trupul
a fost aruncat într-un puţ de lângă grădina Geartol.
Surse
◦ https://www.unitischimbam.ro/tudor-vladimirescu/
◦ https://www.agerpres.ro/documentare/2021/05/27/o-personalitate-pe-zi-tudor-vladimirescu-conducatorul-revolu
tiei-de-la-1821--720003
◦ https://www.dcnews.ro/personalitatea-lui-tudor-vladimirescu-dezvaluiri-din-culisele-istoriei_465584.html
◦ http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tudor_Vladimirescu
◦ https://www.dcnews.ro/personalitatea-lui-tudor-vladimirescu-dezvaluiri-din-culisele-istoriei_465584.html
◦ Manual paginile 38-39