Despre nunta din spațiul românesc în Evul Mediu

Popescu Andreea Laura

Ipostaze ale feminității în literatura română veche

Anul II, Seria II, Grupa 7

Nunta este acea ceremonie religioasă și/sau civilă de unire legală a doi oameni, în Evul
Mediu de sexe diferite, și are ca scop înființarea unei noi famili, începutul unei noi căsători. Această
ceremonie este menționată încă din Biblie și își are rădăcinile încă din cele mai vechi timpuri.
Pentru a trece la o nouă etapă a vieții este necesară săvârșirea unor ritualuri de trecere, printre care
și nunta, este vorba de un ritual de desprindere din casa părintească și întemeierea unei famili.
Acest ritual are și astăzi, dar a avut din totdeauna mai multe etape, ele diferind de zona geografică
sau perioadă istorică. Astăzi întemeierea unei noi famili nu mai impune la fel de multe demersuri
precum în perioada veche, însă multe din obiceiurile vremurilor au rămas, într-un fel sau altul și
astăzi. Cum căsătoria impune doi participanți de sexe diferite, atât bărbatul cât și femeia joacă un
rol deosebit de important în realizarea acesteia. Totuși, dacă în prezent bărbatul nu mai este cel
care își poate alege orice fată, în epoca medievală lucrurile stau puțin diferit.

În primul rând, un aspect foarte important era vârsta, care diferea de la o țară la alta. În
Țările Române vârsta minimă pentru fete era 12 ani, iar pentru băieți era de 15 ani. Ambi tineri
trebuiau să parcurgă o serie de rituri de trecere până să fie pregatiți pentru nuntă. Ei țineau foarte
mult cont de obiceiuri și tradiții, atat boierii cât și țăranii, însă pentru țărani grija era și mai mare.
Deși Dimitrie Cantemir vorbește despre tradiția pețitorilor, în istorie mai este cunoscută și răpirea
fetelor, care se practica atunci când familiile tinerilor nu erau de acord cu întocmirea mariajului.
Printr-o asemenea răpire a trecut o fiică a lui Radu vodă Mihnea. Cronicarul Ion Neculce relatează
în O samă de cuvinte. Letopisețul țării Moldovei că această domniţă a fugit cu una din slugi, dar
răpirea a eșuat, ei au fost prinşi de oamenii domnului, răpitorul şi-a pierdut capul, iar fata a fost
trimisă la mănăstire: „Având Radul-vodă o fată din trupul lui, să fie fugit cu o slugă, ieșind pre o
fereastră din curțile domnești din cetatea Hârlăului. Și s-au ascunsu în codru. Și au făcut Radul-
vodă năvod de oameni și au găsit-o la mijlocul codrului, la o fântână ce să chema Fântâna Cerbului,
lângă podul de lut. Deci pre slugă l-au omorât, i-au tăiat capul, iar pre dânsa au dat-o la călugărie,

1
de-au călugărit-o.”1 Răpirile fără consimţământul fetei erau aspru pedepsite, ele fiind considerate
fărădelegi. Bărbatul era cel care avea inițiativa căsătoriei, iar această dorință era tratată cu părinții
fetei care, în urma unor obiceiuri foarte clar realizate, erau de acord, sau nu, să își ofere fiica
feciorolui doritor. În Descrierea Moldovei există un capitol care descrie foarte pe larg toți pașii
care erau făcuți de la logodnă pănă în noaptea nunții, în special din zona Moldovei. Primul pas,
după ce băiatul și-a ales viitoarea posibilă soție,este trimiterea pețitorilor la familia fetei. Pețitorii
erau acei oameni care mergeau la părinții fetei și: „Aceştia iscodesc mai întâi pe departe gândurile
bătrânilor, ca să nu păţească ruşinea să nu vrea părinţii fetei”.2 Dacă pețitorii consideră că părinții
doresc să își dea fata, urmează o serie de jocuri ce au rol de convingerea părinților. Rudele baiatului
vin la casa fetei, iar cel mai bătrân dintre pețitori rostește: „Moşii şi strămoşii părinţilor noştri,
umblând la vânat prin codri au dat peste ţara în care locuim noi acum şi în ţara asta trăim, ne hrănim
şi ne întărim cu laptele şi mierea ei. Îmboldit de pilda lor, măritul boier cutare, în vreme ce umbla
după vânat pe câmpii, prin codri şi prin munţi, a dat de o ciută, care, sfioasă şi cuminte nu i-a
îngăduit să-i vadă faţa, ci a luat-o la fugă şi s-a ascuns. Am pornit pe urmele lăsate de copitele ei,
care ne-au adus până în casa aceasta; de aceea voi trebuie sau să ne daţi sau să ne arătaţi încotro a
fugit vânatul pe care l-am gonit cu osteneală şi sudoare din pustietăţi”3 La început părinții vor nega
existența fetei în sânul familiei, dar după ce pețitorii încep să se laude cu ce au, atunci părinții scot
fata pe care o căutau împodobită după posibilități. Apoi este chemat preotul pentru schimbul de
inele, acest lucru simbolizând logodna, apoi se întinde o masă unde se vor hotărî detalii legate de
ziua nunții. Aceste obiceiuri sunt prezente atât la țărani cât și la boieri, însă boierii aveau nevoie de
consimțământul domnului. Toate obiceiurile nunții durează aproximativ 7 zile, fiecare zi având un
rol important în realizarea ritului de trecere. Lunea: „după liturghie, atât în casa mirelui, cât şi în
cea a miresei, aduc lăutarii din locul acela, care mai întotdeauna sunt ţigani şi se ospătează în casă
în cântările din gură şi din instrumente, ale acestora. După ce se ridică de la masă, fetele şi alte
femei cern făină aleasă pentru nuntă, din care pricină ziua aceasta este numită îndeobşte ziua
cernutului.”4 Ospățul propriu-zis ține de joi până sâmbătă, iar ziua de duminică este destinată pentru
a aduce mireasa la casa mirelui și pentru a da veste că mirele vine acasă. În acest timp se fac tot
felul de jocuri, întreceri de cai, mese pline de bucate și vin din care se mănâncă și se bea pe săturate.

1
Ion, Neculce, O samă de cuvinte. Letopisețul țării Moldovei, Ed. Scriptorium, 2017, p. 18.
2
Dimitrie, Cantemir, Descrierea Moldovei, București, Ed. Litera Internațional, 1997, p. 184.
3
loc cit.
4
Ibidem, pp. 185-186.

2
La lăsarea serii: „după vecernie, logodnicii sunt duşi la biserică cu cât alai le stă în puteri, ca să
primească binecuvântarea bisericească.”5 Unde, în Biserică, are loc o altă serie de obiceiuri
specifice ajutate și de câteva obiecte precum: lumânările, cununile, bani, nuci, hamei și pâinea cu
miere ce semnifică căsătoria veșnică. După acest ritual din Biserică, oamenii se întorc la casa
miresei unde va continua petrecerea: „În vremea aceasta mănâncă şi bea, câteodată până la al treilea
ceas al dimineţii. După acest ceas, bucătarii pun pe masă un cocoş fript cu pene cu tot; unul dintre
oaspeţi se ascunde sub masă, cântă cocoşeşte şi vesteşte zorii zilei. Oaspeţii dau după aceea
bucătarului bacşiş şi se ridică cu toţii de la masă; iar mirele, care îşi ţine mireasa de mână, se aşează
în mijlocul camerei. Apoi un diac citeşte cu glas tare foaia zestrei, iar toate aceste lucruri, care au
fost puse întro cameră deosebită ca să poată fi văzute de fiecare, sunt încărcate într-o căruţă şi duse
acasă la mire .”6 Urmează apoi o încuvințare de la părinții fetei, însoțită de „paharul de
despărțanie”7 și un alt joc făcut de frații miresei, iar mirii pleacă separat spre casa baiatului, acolo
unde are loc un alt ospăț. În urma săvârșirii tuturor datinilor legate de nuntă, cei doi miri ajung în
punctul în care, fără să aibă remușcări, pot petrece prima noapte împreună, pregătind astfel
următorul pas care se află la distantă de trei zile după ziua nunții: „drumul cel mare” 8 Aici, atât
rudele, prietenii, cât și părinții vor afla daca fata a fost sau nu fecioară: „Căci, dacă fiica lor s-a
aflat fecioară, nu numai că toate sunt bune, dar şi părinţii sunt ospătaţi cu o masă strălucită, la care,
după ce mănâncă al doilea fel de bucate, se arată fiecăruia pe un taler cămaşa cu semnele fecioriei,
pe care toţi obişnuiesc să pună un mic dar .”9 Totuși, în rândul boierilor, lucrurile stau puțin altfel,
căci doar socrii află daca fata a fost sau nu spurcată, iar daca a fost ea este pedepsită, pusă în cea
mai proastă căruță și dusă înapoi la casa părinților. În urma celor întamplate, barbatul va opri toată
zestrea, vina căzând pe părinți pentru că nu și-au păzit suficient de bine fata. În rândul boierilor,
acest lucru este mai puțin posibil, deoarece ei își păzesc mult mai bine fiicele. Tot în Descrierea
Moldovei este prezetată și ipoteza în care domnul țării ar fi fost ales naș: „Când domnul însuşi este
naş, atunci ospăţul de nuntă se face la curtea domnească. Mirele primeşte din partea domnului un
gugiuman la fel cu al domnului şi un cal, iar la masă toata vremea stă de-a dreapta domnului cu
capul acoperit. Toţi slujitorii curţii îl slujesc, ca şi pe domn; iar când mirele se duce la biserică sau

5
Loc cit.
6
Ibidem, p. 187.
7
Ibidem, p. 188.
8
Loc cit.
9
Loc cit.

3
la casa sa, toată curtea domnească – cu ţimbale şi alte instrumente moldoveneşti şi turceşti – îl
însoţeşte ca pe domnul însuşi. A treia zi după nuntă mirele se duce împreună cu mireasa la domn
şi la doamnă ca să mulţumească pentru cinstea atât de mare ce li s-a făcut - dar fără să aducă daruri.
.”10

Existau diferite pedepse pentru încălcarea moravurilor și obiceiurilor, de la cele mai ușsoare
până chiar la pedepse cu moartea. Începând de la mariajul încheiat fără acordul părinţilor care
atrăgea după sine dezmoştenirea. În Ţările Române, căsătoria era posibilă de mai multe ori, în caz
de divorţ sau de văduvie. „Potrivit dreptului bisericesc, a doua căsătorie se putea încheia cu condiţia
unei penitenţe de doi ani şi a treia – cu o penitenţă de trei ani (dar dacă una dintre părţi avea deja
copii, a treia căsătorie era interzisă). A patra însoţire era interzisă cu desăvârşire. Într-o vreme în
care căsătoria era un element al politicii de înrudire, urmărind obiective clare – autoritatea, acţiunea
şi patrimoniul –, sentimentele dintre viitorii soţi nu erau foarte importante.”11 Alte situații care erau
pedepsite juridic, în cazul tinerilor logodiți, dar încă nu căsătoriți erau și: niciunul dintre logodnici
nu se putea căsători cu o altă persoană, căsătoria unui bărbat cu o femeie logodită cu un altul era
infracţiune penală, răpitorul unei femei logodite era pedepsit cu moartea; totuși, în anumite situații,
se putea întâmpla ca o logodnă să nu fie transformată în căsătorie. Altă pedeapsă aplicată este chiar
ritualul din momentul aflării că fata proaspăt căsătorită nu era fecioară, și chiar în cazul adulterului.

După toate aceste datini săvârșite, cei doi tineri își continuau viața ca o familie. Prin urmare,
chiar dacă majoritatea căsătoriilor erau aranjate dinainte și nu întemeiate pe sentimente de iubire,
tinerii găseau și atunci metode de a trece peste cutumă și legile juridice pentru a putea fi împreună,
cel puțin o perioadă de timp, cu persoana iubită. Atât bărbații cât și femeile poartă un rol deosebit
de important într-o căsătorie. Poate pare că femeile erau neîndreptățite, și poate de multe ori chiar
erau, însă aveau și ele anumite acte juridice care le protejau în anumite situații, și deși drepturile
femeilor erau destul de limitate în acea perioadă, ele totuși aveau suport legal în cazul unor greșeli
săvârșite de către partenerul lor de viață.

10
Ibidem, p. 189.
11
http://www.istorie-pe-scurt.ro/casatoria-in-evul-mediu-romanesc-zestrea/

4
Bibliografie

Dimitrie, Cantemir, Descrierea Moldovei, București, Ed. Litera Internațional, 1997

Ion, Neculce, O samă de cuvinte. Letopisețul țării Moldovei, Ed. Scriptorium, 2017

http://www.istorie-pe-scurt.ro/casatoria-in-evul-mediu-romanesc-zestrea/