SĂRBĂTORILE IUDAICE

  Sunt sărbătorile consacrate de religia iudaică,

comemorări religioase sau laice ale unor
evenimente însemnate sau personalități din
istoria evreilor și alte zile festive din viața
poporului evreu în Israel și în Diaspora. În
ebraică, sărbătorile și zilele festive, în funcție
de natura lor, pot fi numite "yom tov" (zi
bună), "hag„ sau "moed". Yom tov sunt
sărbătorile în care munca este oprită.
 SUCOT
Sărbătoarea Corturilor. este a treia mare
sărbătoare a evreilor care apare în cărţile
biblice, fiind printre cele mai vechi
evenimente ale calendarului religios.
Sărbătoarea este celebrată şapte zile printr-un
pelerinaj la Ierusalim, unde a opta zi aveau
loc sacrificii de animale, în special tauri.
Conform tradiţiei iudaice, Sărbătoarea
Corturilor presupunea locuirea timp de şapte
zile sub acoperişul corturilor, în amintirea
perioadei de călătorie a poporului Israel în
deşert ca populaţie nomadă, vreme în care
evreii locuiau în corturi. Celebrată în a 15-a
zi a lunii ebraice Tișri (sfârșitul lunii
septembrie până la sfârșitul lunii octombrie),
este una din cadrul celor trei mari sfinte
sărbători biblice evreiești, poruncită de
Dumnezeu în Pentateuh.
SABAT
În cea de-a 7-a zi a săptămânii (sâmbăta) toate
muncile erau absolut interzise iar oferta zilnică
de sacrificii era dublată. După exil normele
observării Sabatului au devenit și mai rigide și
au constituit una din trăsăturile caracteristice
ale Iudaismului.
Începe chiar înainte de apusul soarelui, vineri
seara. Începerea sa este marcată de aprinderea
lumânărilor Sabat și recitarea lui Kiddush
deasupra unei cupe cu vin. Sabatul se termină la
cădere nopții în noaptea de sâmbătă. Încheierea
sa este marcată de rugăciunea cunoscută sub
numele de Havdalah.
Anul sabatic. Prin lege pământul era lăsat să „se
odihnească” la fiecare 7 ani, dar odată la 50 de
ani era „Anul jubiliar”: în acel an pământurile
ipotecate erau restituite proprietarilor lor
dinainte iar sclavii erau eliberați.
 PAȘTELE
Ziua serbării Paştilor este pentru evrei
sărbătoarea cea mai importantă din an. In
Cărţile Vechiului Testament, celebrarea
Paştilor apare menţionată în momente
istorice decisive pentru poporul evreu,
cum ar fi: ieşirea din Egipt, intrarea în
Canaan şi reîntoarcerea din exilul
babilonian.
Pastele este celebrat în prima lună a
anului. In ziua de 10 a lunii se caută un
miel sănătos de un an, iar în seara zilei de
15 a lunii, acesta este sacrificat.
Sacrificiul numit „zebah" presupune
pregătirea mielului pe cărbuni şi
consumarea acestuia în întregime în
aceeaşi seară. Alături de mielul pascal se
consumă pâine nedospită şi ierburi
amare, iar masa pascală este celebrată în
familie.
Participanţii la masa festivă sunt îmbrăcaţi
de plecare, în amintirea plecării evreilor din
Egipt la porunca lui Dumnezeu.
Originea Sărbătorii Paştilor este localizată în
momentul ieşirii poporului Israel din Egipt,
când Dumnezeu a trimis a zecea plagă
asupra egiptenilor, pedeapsă care a ucis pe
tot cel întâi născut de parte bărbătească al
acestora.
In toate izvoarele scripturistice, Sărbătoarea
Paştilor este legată de momentul eliberării
poporului Israel din robia egipteană. Faptul
că istoria poporului evreu a fost în
permanenţă marcată de intervenţii divine
atribuie sărbătorii Paştilor un rol extrem de
important în istoria mântuirii iudaice, fiind o
sărbătoare a biruinţei lui Dumnezeu în
favoarea poporului ales.
 Hanuka
Hanukka este o sărbătoare instituită în perioada Macabeilor. Sărbătoarea are
legătură cu episodul istoric în care Templul din Ierusalim este profanat de regele
Antioh IV Epifanes în ziua de 25 decembrie 167 î.Hr., prin aducerea de jertfe lui
Zeus. La trei ani după aceasta, la 25 decembrie 164 î.Hr., Templul din Ierusalim este
purificat de Iuda Macabeul după o luptă victorioasă şi astfel sărbătoarea a ajuns să
fie celebrată în fiecare an. Sărbătoarea durează opt zile, timp în care, în locul
jertfelor sângeroase, se merge la templu cu ramuri verzi şi se cântă imne, fiind o
perioadă de mare bucurie. De asemenea, în faţa caselor se aprind candele în
amintirea purificării altarului şi a aprinderii candelelor de către luda Macabeul. Din
acest motiv, sărbătoarea mai este numită şi „Praznicul Luminilor".