Intr-o discutie ce-am avut-o in 2011 despre papusarii ce stiu mai multe despre

istoria reala a romanilor decatstim noi romanii, Mugur Vasiliu mi-a spus o

chestie despre care la acea vreme habar n-avem: principalii folcloristi si
lingvisti romani au fost … evrei
Si dadea si o explicatie: neconvenindu-le papusarilor ce-au aflat despre istoria
reala a neamului romanesc, au luat inca demult masuri in consecinta. Adica,
intre altele, si-au trimis incepand cu secolul XIX intelectualii sa ne puna pe
fagasul necesar. Si astfel am invatat de la ei cum e cu folclorul nostru, cu
limba noastra, cu basmele noastre.
Asa o fi?
Iata ce aflam din http://ro.wikipedia.org/wiki/Laz%C4%83r_
%C8%98%C4%83ineanu
Lazăr Șăineanu (n. 23 aprilie 1859, Ploiești – d. 11 mai 1934, Paris) a fost
un lingvist și folclorist român, de origine evreiască (numele de familie la
naștere: Schein).
Activitate
A fost asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. B. P. Hasdeu a
avut o mare pasiune pentru cunoașterea sanscritei și a cercetat relațiile dintre
literatura veche indiană, filologia și folclorul românesc. Lazăr Șăineanu
și Moses Gaster au continuat cercetarea lui Hasdeu în domeniul folclorului
comparat. [1] Lazăr Șăineanu s-a stabilit în Franța în anul (1901). În scrierea
sa, Basmele românilor, premiată la concursul publicat de Academia Română
în 1894, Lazăr Șăineanu a deosebit trei mari tipuri de basme: basme pur
fantastice, basme eticofantastice și basme religioase. [2] Lazăr Șăineanu este
autorul unui important dicționar enciclopedic Dicționar universal al limbii
române (1896) și al unor studii de lingvistică franceză (L’argotancien și La
langue de Rabelais). A inițiat cercetările de stilistică privind studierea
argoului românesc, pornind de la studii ale argoului limbii franceze. Lazăr
Șăineanu a fost căsătorit cu Cecilia Șăineanu (n. Samitca) (1872 – 1940) și au
o fiică, Elisabeta Șăineanu, care a devenit actriță și a folosit numele de
scenă ElizabethNizan.
Iata si ce aflam din http://ro.wikipedia.org/wiki/Moses_Gaster:
Dr. Moses Gaster (n. 17 septembrie 1856, Bucureşti – d. 5
martie 1939, Abingdon, Marea Britanie), a fost un rabinevreu din România şi
Anglia, filolog, istoric literar, publicist şi folclorist,cu deosebire în domeniul
limbii şi culturii române şi al studiilor iudaice. Membru de Onoare al
Academiei Române a fost totodată un luptător pentru emanciparea evreilor
din România şi un important conducător sionist.
Anii de tinereţe
Rabinul Dr. Moses Gaster s-a născut la data de 17 septembrie 1856 în
Bucureşti, într-o notorie familie evreiască sefardă, bunicul său fiind unul din
conducătorii comunităţiişi fondator de sinagogă, iar tatăl său – consul
al Olandei la Bucureştişisusţinător al ideilor mişcării de culturalizare modernă
în rândurile evreilor, Haskala. Moses Gaster a urmat gimnaziul şi liceul în
celebre şcolibucureştene. A avut ca profesori particulari pentru limba ebraică
şi studii biblice pe prof.Kornşi pe renumitul orientalist evreu francez Joseph
Halévy, care în afară de ebraică, i-a predat şi limba turcă şi l-a introdus în
noţiunile semitologiei. În anul 1876 şi-a început studiile la Seminarul
Teologic Evreiesc de la Breslau, instituţie inspirată de ideologia ştiinţelor
iudaice (germană Wissenschaft des Judentums) a celei de-a doua generaţii de
maskilim (iluminiştii evrei) şi a curentului cunoscut mai târziu ca iudaism
conservativ, unde i-a avut ca profesori pe Heinrich (TzviHirsch)
Graetz, ZachariaFrankel şi David Rosin. În paralel, a învăţatşi la universităţile
din Breslau şi Leipzig, acordând o deosebită atenţie studiului lingvisticii,
studiilor biblice, limbilor orientale şi romanice. În anul 1877 a obţinut
diploma de doctor a Universităţii din Halle cu o teză de
lingvistică romanică – despre fonetica istorică a limbii române – sub
conducerea renumitului romanist Gustav Gröber. În anul 1881 a obţinut
diploma de rabin din partea Seminarului teologic din Breslau.
Activitatea sa în România
În anul 1878, la iniţiativa Prof. Graetz, Gaster s-a alăturat Comitetului Român
de la Berlin, care, întrunit în urma războiului ruso-turc, a încercat să lege
recunoaştereaindependenţei României de acordarea de drepturi civile depline
minorităţilor necreştine,respectiv evreilor. Încă în anii studenţiei la Breslau
Gaster a colaborat cu articole în domeniul filologiei româneşti la revistele
„Junimea” şi „Columna lui Traian” a lui Haşdeu. Întors în România de la
studii, mai întâi în 1878, apoi din nou în anul 1881, Gaster a început să se
dedice studiului literaturii vechi şi literaturii populare române, a ţinut
prelegeri de mitologie comparată la Universitatea din Bucureştişi a colaborat
la importante publicaţii culturale ale vremii. A luat parte la şedinţe ale
cercului „Junimea” stabilind relaţii amicale cu Titu Maiorescu, Mihai
Eminescu şialţii. De asemenea, a fost un bun prieten şi colaborator al
filologului Lazăr Şăineanu. Casa lui din strada Sticlari din Bucureşti a devenit
un loc de întâlnire pentru numeroşi intelectuali din elita română –
C.Mille, Al.Odobescu, Al. Macedonski, Haşdeu, Gr.Tocilescu, Maiorescu,
Eminescu, şi româno-evreiască – Ronetti-Roman, Adolphe Stern,Lazar
Edeleanu şialţii. În afară de activitatea sa pentru acordarea drepturilor
cetăţeneşti evreilor români în spiritul Tratatului de la Berlin, a fost unul dintre
fondatorii organizaţiei locale a HoveveiŢion („Comitetul Central pentru
facilitarea emigraţieievreieşti” în Palestina, cu sediul la Galaţi). În anul 1882
s-a numărat, în această calitate, printre organizatorii celei de a doua aşezări de
evrei români în Palestina (Eretz Israel, cea de la Samarin,
azi ZikhronYa’aqov. După ce în 1885 a fost ales membru în
societatea Ateneul Român, în mod surprinzător, la scurt timp după aceasta, a
fost expulzat din România, în acelaş an, din ordinul guvernului liberal al
lui Ion Brătianu, împreună cu principalii lideri de opinie ai presei evreieşti, ca
urmare a înfierării de către aceştia a măsurilor legislative restrictive,a
abuzurilor administrative şi a propagandei împotriva evreilor.
Activitatea după expulzare, în Anglia
Stabilindu-se la Londra, după o scurtă şedere la Viena, Gaster a ţinut
la Oxford ciclul de conferinţeIlchester despre literatura slavonă. În anul 1887
a fost numit rabin (Haham) al Comunităţii Sefarde. În perioada 1890 – 1896 a
fost rectorul Colegiului evreiesc „Judith Lady Montefiore” de la Ramsgate,
pe care a încercat să-l transforme după modelul Seminarului de la Breslau.
A deţinut importante funcţii academice ca preşedinte al Societăţii de Folclor
(Folklore Society), preşedinte al Societăţii Istorice Evreieşti (Jewish
Historical Society) , vicepreşedinte al Societăţii Regale Asiatice (Royal
Asiatic Society) şi membru al multor altor societăţiştiinţifice. Rabinul Gaster
a fost membru activ al HoveveyTzionşi al Anglo-Jewish Association. A
aderat la mişcarea sionistă politică încă de la începuturile ei şi a fost
vicepreşedinte al celui de al doilea, al treilea, al patrulea şi al şaptelea
Congres Sionist. Gaster a fost fondatorul şipreşedinteleFederaţiei Sioniste
Engleze (English ZionistFederation).
Adept al sionismului cultural şineadmiţând un compromis teritorialist
(crearea unei entităţi prestatale naţionale sau autonome evreieşti în alte
teritorii decât Palestina) , Gaster s-a implicat în negocierile cu autorităţile
britanice privind soarta căminului evreiesc din Palestina. Prima versiune a
Declaraţiei Balfour s-a redactat la reşedinţa sa londoneză, la 7 februarie 1917,
în prezenţa lui Chaim Weizmann, Nahum Sokolov, James de Rothschild,
Mark Sykesşi Herbert Samuel.
Contribuţiile sale la filologia, la folcloristica şi istoria literară românească şi
evreiască
Gaster a debutat cu studii de limbă română, dar, întors de la Breslau, interesul
său s-a îndreptat spre literatura populară română. El are meritul de a fi autorul
primei încercări de sistematizare a folclorului literar românesc în „Literatura
populară română”, Bucureşti, 1883. „Chrestomaţia română”, Leipzig,
Bucureşti, 1892, a fost considerată mulţi ani lucrare de referinţă în domeniu,
făcând cunoscute în mediile de specialitate europene limba şi literatura
română, la fel ca prelegerile sale ţinute la Oxford sau studiile publicate în
reviste de specialitate.
Adept al metodei comparatiste în studierea folclorului, Gaster a considerat
literatura populară slavo-bizantină drept puntea de legătură dintre literatura
populară pre şi post-talmudică şi folclorul european. Studiile sale de exegeză
biblică şi de literatură populară ebraică din Antichitatea târzie şi Evul Mediu,
la fel ca articolele sale dedicate multiplelor domenii ale Ştiinţei Iudaismului,
al cărui principal promotor a fost în România, precum şi studiile
sale samaritene au fost cumulate în cele trei volume de „Studies andTexts in
Folk-Lore, Magic, Medieval Romance,
HebrewApocryphaandSamaritanArchaeology”, Londra, MaggsBros, 1925-
1928.
Gaster a colaborat la prestigioase publicaţii savante ca „The Archaeological
Review”, „Asiatic Quarterly Review”, „ByzantinischeZeitschrift”, „Folk-
Lore”, „Journal of Apocrypha”, „Journal of the Royal Asiatic Society”,
“Slavonic Review”, ZeitschriftfüralttestamentischeWissenschaft”. A semnat
în reviste culturale româneşti precum „Bukarester Salon”, Revista pentru
istorie, arheologie şi filologie”, „Revista literară”, „Şezătoarea” şi a avut
însemnate contribuţii în publicaţii dedicate ştiinţelor iudaice ca
„MonatsschriftfürGeschichteundWissenschaft des Judentums”, “Revue des
EtudesJuives”, “Hebrew Union College Annual”, “Anuar pentru Israeliţi” ( al
lui Moses Schwarzfeld, împreună cu care a fost expulzat din România) ,
“Sinai”.
Articole gasteriene au apărut în publicaţiievreieşti precum “The Jewish
Chronicle”, “The Jewish Forum”, “The Jewish World”, “Jewish Quarterly
Review”, “Ostund West”, “Jewish Tribune”.
Ca lingvist, a susţinut romanitatea poporului român şi latinitatea limbii
române în lucrări ca „Stratificarea elementului latin în limba română” sau
„Die Nichtlateinischen Elemente im Rumänischen”. Se apreciază că cea mai
importantă lucrare în domeniul filologiei este „Crestomaţia română”, lucrare
în două volume incluzând reproducerea a peste 200 de texte manuscrise din
sec. XVI-XVIII. Ca istoric literar a fost preocupat de vechimea şi
periodizarea limbii române, de locul şiimportanţa literaturii române şi a
îngrijit cea mai bună ediţie din „Povestea vorbei” a lui Anton Pann.
Moses Gaster a elaborat studii despre literatura populară ebraică în lucrări
cum sunt „Basme şi istorii talmudice”, „Tractatul talmudic”, „Legende
talmudeşi legende româneşti” ş.a. A fost ales membru de onoare al
Academiei Române în anul 5 martie 1929, „titlu pe care l-a onorat până în
ultima zi a vieţii sale, 30 mai 1939”. În anul 1936 a donat Academiei Române
întreaga sa colecţie de cărţi vechi şi manuscrise.
Conform https://en.wikipedia.org/wiki/Heimann_Hariton_Tiktin:
Heimann Hariton Tiktin (1850 – 1936), evreu, academician, fondatorul
lingvisticii romane moderne. Nascut in Prusia, intr-o familie de rabini, la 18
ani se muta la Iasi, devenind cetatean roman in 1870. Activ in Junimea.
Printre cunoscuti: Mihai Eminescu (care-l introduce in lexicografia,
gramatica, folclorul, literatura si istoria tarii), Nicolae Iorga, Gheorghe
Kirileanu, Titu Maiorescu, Grigore Tocilescu, Alexandru Philippide, A. C.
Cuza, Ovid Densusianu, Alexandru Vlahuţă si Bogdan Petriceicu Hasdeu.
In 1900 se converteste la crestinismluandu-si numele de Hariton.
Este interesat de fonetica si gramatica pe care le analizeaza din perspective
istorice. Ca si junimistii, era un avocat al transcrierii fonetice. A contribuit
frecvent la Convorbiri Literare, a completat gramatica romana in 1883, a fost
cofondator al Societatiistiintifice si literare, a
publicat RumänischesElementarbuch in Heidelberg, a tradus lucrari ale lui
Eminescu si Creanga in germana. DictionarulRomano – German este inca
considerat printre lucrarile autorizate in domeniu.
 
Iata si ce putem citi la http://www.jewishfed.ro/index.php/publicatii-
mainmenu-123/88-articole-prezentari-de-carti-recenzii/204-familia-
schwarzfeld-si-iudaismul-din-roma:
Familia Schwarzfeld si iudaismul din Rom
Elias, Wilhelm, Moses Schwarzfeld,  trei frați ce s-au dăruit culturii iudaice,
culturii române, culturii universale.Elias  s-a născut la  7 martie 1855, a
studiat la Iași, a obținut doctoratul în drept și științe politico-administrative  la
Bruxelles, a început să publice la „ Curierul de Iași”, „Vocea apărătorului”. In
1874 a editat „ Revista israelită”, la Iași,  apoi , în 1881-1885, „Fraternitatea”
la București, ș.a. La 17 octombrie  1885 este expulzat , împreună cu mai mulți
intelectuali evrei ( inclusiv Gaster),  stabilindu-se   la Paris. Colaborează le
„ Revue des EtudeJuives”, condusă de iudaistul Isidore Loeb. In 1901,
publică la Londra un studiu despre evreii din România.In 1914   i se publică
lucrarea  „Din istoria evreilor” ( despre  întemeierea târgurilor  din Moldova).
A scris și beletristică. A murit în 1915, înainte de a alcătui o operă pe care o
pregătea de o viață,  despre istoria evreilor din România. In lucrarea 
publicată cu un an înaintea morții, el demonstra   că venirea evreilor în
Principate, în speță , în Moldova s-a făcut cu voia guvernanților, care au
încurajat această  imigrație, din motive economice și demografice. După 
pustiitoarele războaie, năvăliri  tătărești, căzăcești, polone, maghiare, evreii
au  adus  cu ei preocuparea pentru administrare, organizare  a comerțului,
finanțelor, agricultura   fiindu-le interzisă  prin  restricția de a deține pământ, 
la fel  ca în mai toată Europa.In aceste condiții a evoluat și iudaismul în
România.  Wilhelm Schwarzfeld a trăit mai puțin decât ceilalți frați ( 22 mai
1856- 22 februarie 1894). A studiat ebraica  și tradiția   poporului evreu cu
tatăl său Benjamin Schwarzfeld, cu  învățatul Braunstein –Mebașan, ca și
limbile europene – franceza, germana, italiana, spaniola, portugheza. A
studiat la Iași , la Facultatea de Litere și Filozofie, a colaborat la
„Fraternitatea” și la „Egalitatea”. Colaborator la Societatea de Istorie„ Iuliu
Barasch,  a studiat , cu  Mebașan și Nicolae Beldiceanu , istoria cimitirului
evreiesc din Iași. Fratele său, Moses, i-a publicat, după moarte, studiile de
epigrafie ebraică. W.Schwarzfeld a scris despre Hahambașa ( Marele rabin) 
din Moldova secolelor XVIII-XIX, rabinii Moldovei – BezalelHacoen,  fiul 
învățataluirebNaftali, rabiȘaim ( Ieșaiahu), Mordehai , fiul lui Moșe Haim,
Iosef Ioske, fiul lui gaonului Arie IehudaLebHalevi, din familia Horovitz,
numit și Arie Leibiș, Abraham Heșil, Iosef  David Cohen, Iosef și Aron
MoșeTaubes, Samuel Taubes, ȘaeȘorr, Samuel Dov, fiul lui Iacob Copel,
Iosef Landau, David Mehr, Samuel Hermann, Finkelstein, Fraenkel, Heilpern,
hahami, învățați.Cel mai vechi  rabin a fost  Solomon benAravi ,  născut în
Arabia, venit   înb 1589 la Iași.  Hahambașia, în Moldova s-a desființat în
1834 din cauza   slabei preocupări a  celor ridicați în această funcție pentru
propria pregătire iudaică. Rabinii, daianimii, hahamii, melamedimii  care au
funcționat  permanent în ultimele secole  și-au făcut în continuare datoria. 
Cel mai productiv și longeviv dintre frați, Moses Schwarzfeld (1857-1943) 
s-a remarcat, în afară de colaborările  comune cu frații săi, prin publicarea în
1881 a cărții „Cilibi Moise, vestitul din Țara Românească”, ca și prin
inființarea și editarea revistei „Egalitatea”  din 1890 până în 1940, când
cenzura a desființat-o. L-a combătut   pe Alecsandri pentru modul în care 
prelucra  folclorul, fără a păstra  esența originară. Era un act de curaj,
prestigiul poetului de la Mircești fiind greu de  înfruntat. A militat pentru
întocmirea  unei istorii a evreilor din România, care nici astăzi nu s-a scris  în
întregime.A fost un gazetar de cel mai înalt profesionalism. S-a ocupat de
folclorul evreiesc și de cel românesc, ca și Gaster. O familie de cărturari
cum nu s-a mai întâlnit în mijlocul evreimii din România.
 
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Aurel_Candrea:
Ion-Aurel Candrea (n. 7 noiembrie 1872, București – d. 1950, Paris) a fost
un lingvist, filolog și folclorist evreu din România, profesor universitar
la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București.
Urmează cursurile Liceului „Gh. Lazăr” din București, apoi ale Facultății de
Litere și Filosofie (1892-1896), unde îl are profesor pe B. P. Hasdeu. Își
continuă specializarea în romanistică, lexicografie și geografie lingvistică,
între 1897-1902, la Sorbona și la ÉcolePratique des HautesÉtudes din Paris.
Își susține în 1902 teza de doctorat intitulată Lesélémentslatins de la
langueroumaine. Le consonantisme. Din 1903 este profesor de liceu la
Craiova și București, iar din 1913 devine conferențiar la catedra de filologie
romanică, apoi doceant și, din 1927, profesor universitar. Alături de Ovid
Densusianu, participă la fondarea, în 1905, a Societății Filologice Române,
precum și la publicarea „Buletinului” acesteia. A avut preocupări în diverse
domenii ale lingvisticii (lexicologie, lexicografie, dialectologie, toponimie,
antroponimie), filologiei (critică textuală) și ale folclorului.
Scrieri Graiul din Țara Oașului, București,1907 (prima monografie dialectală
românească) Folclorul medical român comparat. Privire generală. Medicina
magică, București, 1944; reeditare, Iași, Editura Polirom,1999 ISBN 973-
683-182-5 Dicționar de proverbe și zicători, București, 1912; ediția a II-a de
Ion Bratu, Târgoviște, Editura Bibliotheca,2002 ISBN 973-9426-79-4 Straturi
de cultură și straturi de limbă la popoarele romanice, București,
1914 Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI și XVII
traduse din slavonește, vol. I-II, edițiune critică, București,1916 Lumea
basmelor. Studii și culegreri de folclor românesc, ediție îngrijită de
Antoaneta Olteanu, București, Editura Paideia,2001 ISBN 973-8064-76-
7 Iarba fiarelor. Studii de folclor din datinile și credințele poporului român.
Preminte Solomon. Poreclele la români, ediție de Dan Horia Mazilu,
Alexandru Dobre, Petre Florea, București, Fundația Națională pentru Știință
și Artă,2001 ISBN 973-85486-1-6 Dicționarul etimologic al limbii române.
Elementele latine (A – putea)(în colaborare cu Ovid Densusianu), București,
1907-1914; ediție îngrijită și studiu introductiv de Grigore Brâncuș, Pitești,
Editura Paralela 45, 2003; 2006 ISBN 973-697-640-8Graiul nostru. Texte din
părțile locuite de români, vol. I-II, București, 1906-1908 (în colaborare cu O.
Densusianu și Th. D. Sperantia) Dicționarul enciclopedic ilustrat Cartea
Românească(în colaborare cu Gheorghe Adamescu), tipărit între 1926 și 1931
în 7500 de exemplare
Alexandru Graur (1900 – 1988), evreu, important lingvist roman.
Voi ce credetifratii mei? Au fost totiacestia obiectivi? Sau nu cumva mai
degraba si-au executat misiunea?
Mugur Vasiliu chiar se pricepea la acest domeniu si ramasese sa expuna pe
larg intr-un material cele ce-mi spusese in acea seara: cum e cu basmul
cutare, cum e cu personajul cutare. Ce considera ca s-a schimbat, unde s-a
umblat, motivul pentru care s-a modificat. Ce anume e basm real si ce anume
e inventie. Si alte chestii foarte interesante. Dar s-a luat cu altele, a tot amanat
si pana la urma n-a mai apucat …
In incheiere, iata ce putem citi
la https://raducernatescu.wordpress.com/2008/02/13/folclorul-evreii-si-
nasterea-nationalismului-esoteric-romanesc/, un text elogios la adresa
masoneriei si a kabbalei:
Primii noştrifolclorişti, pleiada care a dat folclorului românesc întâiul lui
certificat de nobleţeşi universalitate au fost, deloc întâmplător, evrei şi
masoni: Moses Gaster (1856 – 1939), Th. D. Speranţia (1856-1929), Moses
Schwartzfeld (1857-1943), Lazăr Şăineanu (1859 – 1934), I. A. Candrea
(1872-1950). Înarmaţi cu sensibilitatea cuvântului polisemic şi cu exaltarea
unei hermeneutici aplicate, trăsături care formează specificitatea acestei rase,
ei au găsit în folclorul românesc veriga pierdută a legăturii dintre folclorul
estului apropiat şi literatura cultă a occidentului. Apartenenţa lor la masonerie
le-a conferit perspectiva metaistorică a creaţiilor noastre populare, unghi de
vedere de la care arcanele şi simbologia masonică puteau gira şi demonstra că
folclorul şi poporul român „stau pe aceeaşiînălţime a culturei pe care stau cele
alte popoare ale Occidentului“ (M. Gaster).
În continuarea lui Haşdeu, pe care unii l-au avut coleg de Lojă,
aceştihermeneuţi ai etnosofiei noastre au demonstrat cu instrumentele
folclorului comparat că folclorul românesc este capul de pod al unei circulaţii
permanente de simboluri, idei, motive, credinţe, dinspre iudaism şi elenism
către creştinismul esoteric al Occidentului ocult. Seduşi de arcanul
ocultismului occidental, conform căreia folclorul este relictuliniţiatic absolut,
prin care memoria colectivă garantează, cum spunea Andrew Lang în Myth,
Ritual andReligion (1887), că ceea ce este esoteric se transmite ca un fel de
amprentă indelebilă a unui popor, toţiaceşti membri ai Academiei Române au
încercat să arate în subiacenţa textului licit că tradiţia Europei este aceeaşi din
orice punct cardinal ar fi ea privită; sau, aşa cum frumos o spune Moses
Gaster, că „popoarele între dânsele nu sunt decât ramurile unuia şiaceluiaşi
copac şi, astfel, mi-a fost dat să-mi găsesc patria în trecutul neamului meu şi,
totdeodată, în mijlocul poporului în care m-am născut”.
Pe canalele teurgice ale unei speologii spirituale practicată şi stipendiată în
acei ani de Masonerie, influenţa lor a trecut şi în literatura română cultă, care
le datorează teme şimiteme interpretate polisemic din perspective
universaliste. Astfel Th. D. Speranţia a fost cel dintâi care a apropiat Mioriţa
de o „tradiţieiniţiatică egipteană“, ecoul mitului osiriac transpus în balada
mioritică ajungând până în Baltagul sadovenian. Vom zăbovi în cele ce
urmează asupra profilului mai puţinştiut al personalităţii celui pe care Eliade
l-a numit „unul dintre cei mai învăţaţi oameni ai veacului nostru“: Moses
Gaster, pentru a evidenţiamoştenirea nescrisă lăsată de acesta prin canale
masonice culturii române.
La Biblioteca University College din Londra sub codul GB0103GASTER
aşteaptă încă să fie cercetate 377 cutii, 22 volume şi 9 role de microfilm,
conţinând scrisori, manuscrise, albume de fotografii, un jurnal al călătoriei lui
Gaster în Palestina (1907) şi multe acte inedite aparţinând familiei Dr. Gaster.
Între acestea există şi patenta ce însoţea diploma de maestru mason a lui
Moses Gaster, eliberată la data de 24 iunie 1878 de Marele Orient de Franţa
pentru Loja Egalitatea din Bucureşti, care îşi avea pe atunci sediul în Pasajul
Român nr. 14. Cercetând mai îndeaproape cariera masonică a lui Gaster, vom
vedea că primul său grad masonic datează de la 18 septembrie 1876, atunci
când Gaster devine companion în respectiva lojă bucureşteană, introdus fiind
la vârsta de 20 de ani (cu dispensă) de către tatăl său, Abraham Emanuel
Gaster, pe atunci ataşat al legaţieiŢărilor de Jos din Bucureşti, şi orator al
respectivei loji.
Loja Egalitatea, din care făceau parte bancheri români şi evrei, precum Filip
Focşăneanu ori Menahem Cohen, dar şi consulul general al SUA la Bucureşti,
Benjamin F. Peixotto, a fost printre primele 3 ca putere şiinfluenţă în epoca
de dinaintea creării Marelui Orient de România. Întemeiată la 10 martie 1871,
în ritul de Memphis sau oriental, Loja a iniţiat în 1890 şi o publicaţie,
intitulată chiar Egalitatea (1890-1916 şi 1919-1940), fondată şi condusă de
prietenul lui Moses Gaster, folcloristul Moses Schwartzfeld, prin care a
continuat să expună constant principiile unei metaliteraturi europene rezultată
din capacitatea culturii populare de a migra, de a crea curente, într-un cuvânt
de a funcţiona ca un canal de comunicare de la estul apropiat la vest.
În viziunea antropologică a lui Moses Gaster, acest folclor pan-european care
a generat subteranele polisemice ale marii literaturi europene nu ar fi fost
posibil fără privilegiile comunicaţionale pe care diaspora iudaică le-a creat.
Iată de ce, confraţilor săi folclorişti, orientaţi spre căutarea de relicte
etnofolclorice le recomanda mereu o schimbare de paradigmă: „Nu mai
căutaţi originea, căutaţi transmiterea” (Gaster, Jewish Folk-lore in
theMiddleAges, London, 1887).
Pentru Gaster, una din aceste căi de transmitere a temelor şi simbolurilor
arhetipale a fost folclorul iscat în jurul societăţilor oculte, care sub presiunea
asumării unei mitice vârste au fost forţate să devină structuri retorice,
perpetuând într-un mod exoteric magismul miturilor şicredinţelor antice în
forme arhetipale. Rămase mereu aceleaşi la toate popoarele, fapt ce a creat
impresia „unei vieţi intelectuale a popoarelor foarte restrânse“, miturile
originare circulă de la un popor la altul, punându-şi amprenta lor
inconfundabilă pe imaginarul colectiv şi devenirea fiecărui popor.
În marginea acestui adevăr, Gaster preciza obiectivele oricărui bun folclorist:
„ori ce popor este supus la înrîuriri multiple din toate părţile, cari toate las o
urmă mai mult sau mai puţin de recunoscut în starea desvoltată în care ajunge
odată. Este dar de un interes deosebit de a urmări aceste înrâuriri, a arăta
canalurile prin cari au ajuns concepţiunişi idei străine la cutare şi cutare
popor. A vedea cum şi-a asimilat acel popor noul material, aşa încât a devenit
proprietatea sa. Aceste consideraţiuni au un caracter cosmopolit, căci ne duc
de la un popor la altul, colindând de la Anglia până la India şi Arabia, prin
China şi Siberia, şi ce e mai curios ne desvelesc o sărăcie neaşteptată a
fantaziei omeneşti în nascocirea de idei şi de situaţiuni noi. În genere sunt
numai puţine elemente cari, combinate în diferite moduri, constituie literatura
populară, şi prin urmare şi cercul vieţii intelectuale al poporului este foarte
restrâns“.
Puţiniştiu astăzi că Cezara lui Eminescu conţine un mit interpretat pentru
întâia dată comparatist la noi de Moses Gaster. Aflat la Iaşi între 1875 şi
1876, Gaster l-a cunoscut pe Mihai Eminescu (atunci revizor şcolar de Iaşişi
Vaslui), care l-a introdus la Junimea, acolo unde Gaster va citi mare parte din
Literatura populară română şi pe care o va publica abia în 1883.
E foarte posibil ca atunci, Gaster, care va scrie ulterior entuziast despre
prietenia sa cu Eminescu, să-i fi arătat poetului preocupările sale, mai exact
cum herodotiana „insulă a preafericiţilor“ (makaronnesoi), cea care,
interpolând pasaje din scriitori antici, de la Pindar până la Lucian, despre
Insula Albă (LeukeNesos) poate fi localizabilă în Marea Neagră, a trecut cu
tot cu remanenţa ei liturgică şi paradisiacă din folclorul românesc despre
„mănăstirea albă sfântă“ din prundul Mării Negre (v. Th. H. Sperantia,
Dobrogea în folclorul nostru) în povestea „Regelui Ivant“ din popularul
roman Alexăndria. Acelaşirelict, pe varianta folclorului iudaic despre
paradisul în care ar fi ajuns „ Alexandru Mucdon“ a trecut în Ierusalimul
liberat al lui Torquato Tasso. Mitul itinerant a ajuns astfel şi la Eminescu,
păstrând ciudat de exacte încărcături iniţiatice, pentru a susţine aici polisemia
pasajului despre paradisiaca „insulă a lui Euthanasius” din Cezara.
Chiar dacă a recunoscut că „o cercetare complectă este una din încercările
cele mai grele“ (M. Gaster, Literatura populară română, p. 8), complexul de
legende populare legat de viaţa lui Alexandru Macedon l-a preocupat în mod
deosebit pe Gaster, care îşi va deschide studiul asupra Literaturii populare
române (1883) cu Alexăndria în varianta ei autohtonă, iar peste ani, în 1897,
va publica în analele celebrei Royal Asiatic Society din Londra şi varianta
ebraică a legendei (Gaster, An Old HebrewRomance of Alexander),
observând că ecourile ei ajung până în scrierile Kabbaleişi în
tradiţiamidraşică târzie. Considerând varianta ebraică a „Romanului lui
Alexander Mucdon“, drept cea mai veche variantă a tradiţiei orale despre
AlexandriregisBragmanorum, Gaster o datează în perioada preislamică,
arătându-i influenţele hinduse din Vede. Aşa de pildă, în pasajul despre
„capul lor (al negomândrilor): Ivant în ţaraMacaron, adică în ţarafericiţilor“
(Gaster, Literatura populară română, p. 31), Gaster identifică originea
negomândrilor (coruptelă pentru sanscritul brahmani) din literatura populară
română, care a dat Voaroava a prea înţeleptuluiGaramantilor, către marele
Alexandru, pe care Nicolae Costin a intercalat-o în Ceasornicul Domnilor.
Tot aici, Gaster află şioriginarea legendei româneşti despre apa vie: „Aici
credem, că este izvorul vestitei apei vie pe care o întâlnim aşa des prin basme,
apa cea minunată care face pe om nemuritor“( idem, p. 28). Legenda va trece
cu tot cu trimiterile ei polisemice în experienţainiţiatică pe care o va descrie
Eminescu în Cezara, acolo unde „bătrânul împărat al raiului” din insula lui
Euthanasius e aşezat „sub cascada unui pârâu”, ca să-l „ferească de
putrejune”, înconjurat de „liane şi de flori de apă”, stând aici „ani întregi sub
torentul curgător, ca un bătrân rege din basme [subl. n.], adormit pe sute de
ani într-o insulă fermecată”.
Orientarea lui Gaster spre ocultism, spre mistica iudaică şi spre Kabbalah,
preocupări apreciate astăzi de Moshe Idel (unul dintre cei mai
importanţiexponenţişi teoreticieni ai misticii iudaice în lume) drept o „dovadă
de curaj teologic“, îşi are rădăcina în apartenenţa tânărului Gaster la
masoneria iudeo-creştinăbucureşteană. Ritul simbolic al lojei sale încuraja
„curentul tradiţiei“, pe care tânărul Gaster l-a întâlnit ca pe un efect al
liberalismului masonic ce înflorea sub domnia lui Carol I, şi al cărui avânt l-a
făcut mai târziu pe Gaster să numească Estul Europei drept „puntea de
legătură între Galileaantichităţii târzii – acolo unde Gaster identifica
emergenţele timpurii ale unor părţi din Zohar – şi vestul Europei medievale“.
Şi chiar dacă a persistat în această eroare, negând în mod categoric rolul văzut
de Adolf Jellinek pentru Moses Ben Shem Tov de Leon, de autor absolut al
Zohar-ului, minunata lui apologie a Balcanilor reliefează o dată mai mult
credinţa sa că aici, la gurile Dunării, exista un străvechi curent mistic cu
orgolii de paritate europeană.
Adevăratul scop al lojei Egalitatea, aşa cum se vede el din luările de poziţie
ale lui Ioan M. Râmniceanu, Venerabilului ei din perioada celor doi Gaster
masoni, tată şi fiu, era nu un egalitarism social, cum s-ar putea crede la prima
vedere, ci unul rasial, tratând egalitatea şitoleranţa dintre popoare ca pe
adevăratele fundamente ale masoneriei moderne. Iată de ce orientarea către
folclor, etnopsihologie, limbă şi literatură veche a lui Moses Gaster s-a făcut
înainte de toate dintr-o perspectivă comparatistă, punându-se mereu în balanţă
românismul cu iudaismul şi rădăcinile folclorului românesc cu cele ale
folclorului iudaic, el ajungând ades, „din izvor în izvor – cum arată Mircea
Eliade – şi din variantă în variantă, până în literaturile indiene, unde a
descoperit uneori obârşia anumitor legende hagiografice creştine“.
Aşa este cazul viziunii ebraice despre Paradis, care a influenţattradiţia
gnostică şi hagiografia creştină, de la Sf. Petru şi Sf. Macarie, până la Dante
şi Sf. Patrick, viziune pe care Gaster a interpretat-o în comparaţie cu
revelaţiile literaturii budiste şi islamice în articolul său despre Viziunile
asupra iadului şi paradisului, publicat în revista prestigioasei Royal Asiatic
Society, al cărui vicepreşedinte devine în 1926. În plus, pandeismul lui
Godfrey Higgins, autorul puţinştiutei pe atunci Anacalypsis (1833), cunoscută
pe canale masonice şi de Haşdeu, i-a infuzat lui Gaster credinţa că rădăcinile
iudaismului şi, implicit ale creştinismului, au legătură cu India.
Conferinţele tânărului Gaster despre apocrifele în literatura română veche
şiemergenţele lor hinduse trebuie că i-au trezit interesul lui Eminescu, care în
chiar anul întâlnirii cu Gaster traducea un imn din Rigveda (ms. 2262, f. 116
r-v). Şi e foarte probabil ca influenţele din Cezara, dar şi apropierea dintre
viziunea creştinăşi cea hindusă despre Dumnezeu, pe care Eminescu o face în
Sărmanul Dionis, să fie toate consecinţeleinfluenţei pe care hermeneutul
Gaster a avut-o asupra lui Eminescu.
Datorită contactului cu mitologia poporului român, Moses Gaster a susţinut în
tinereţe teoria lui Friedrich Max Müller asupra mitologiei solare şi a helio-
culturalităţii, de la care însă a ajuns să îşi dezvolte treptat o teorie personală,
„theo-antropo-liturgo-centrică“, care însă nu a generat o şcoală, cum cu
părere de rău a arătat Rabbi Moshe Idel. Teoria sa miza pe miturile itinerante
ca pe complexe interrelaţionări atât între religie şi magie, cât şi între magie şi
moralitatea ei. În acest nod de întâlnire a credinţelor populare, a transmite
devenea pentru Gaster sinonim cu a crea, iar perpetuarea tradiţiei devenea
dovada clară a participării la mister. Iată pe scurt esenţa antropologiei lui
Gaster, cel care considera creaţia populară românească drept arcul de triumf
dintre antichitatea târzie şi Evul Mediu, dintre culturile greacă, romană, arabă,
iudaică şi, nu la urmă, hindusă, şi cultura creştină modernă.
Din Kabbalah iudaică, pe care loja bucureşteană a promovat-o şi a adnotat-o,
Moses Gaster a preluat şi ideea că iudaismul este principiul director al erei
mesianice. De aici până la o înţelegere mistică a haskaleişi a curentului
sionist, al cărui important promotor a fost, nu mai era decât un pas. Pas pe
care dr. Moses Gaster l-a făcut cu credinţa că sionismul înseamnă, in primul
rând, drumul interior către sine, calea luminoasă pe care Kabbalah o arată şi o
solicită adeptului spre a fi parcursă în sens soteriologic, cu gândul către sine
şi cu faţa către Ierusalim şiTorah. În mod firesc, „Parlamentul simbolic“ al
evreimii îl va aleage pe Gaster vicepreşedinte la primul congres sionist
(Basel, 1897), el rămânând o figură proeminentă în organizarea tuturor
congreselor mişcăriiChoveveiZion care au urmat.
Activismul său şi resortul lui mistic nu au fost însă înţelese de autorităţile
române, care l-au expulzat din ţară în anul 1885. Pe canale masonice, dr.
Gaster va ajunge la Londra, unde publică în 1891 celebra sa Chrestomaţie
Română (Romanian Chrestomathy), ce cuprindea „extracte din 100 de
manuscripte şi aproape tot atâtea cărţi tipărite” (l. Şăineanu). La Londra este
numit rabin-şef al comunităţii sefarde (1887), chiar daca el era un aşkenazi, şi
va ţine prelegeri la Universitatea din Oxford (1886, 1894). Ca o recunoaştere
a muncii sale de folclorist este ales în comitetul de conducere al prestigioasei
The Folklore Society din Londra (cu începere de la 1889), devenindu-i
ulterior preşedinte (1907-1908) şi apoi vicepreşedinte pe viaţă.
În ţară, atentă la ascensiunea sa, masoneria înfiinţează la Iaşi Loja dr. Gaster
(1900), semn al discipolatului, dar şi al recunoaşterii unui înainte-mergător.
În 1921, la invitaţia unui alt mason, fruntaş al naţionalismului românesc,
Octavian Goga, dr. Moses Gaster întreprinde o călătorie în ţară, ocazie cu
care conferenţiază la Bucureşti, Timişoara, Vălenii de Munte, Sighet, Oradea
şi Cluj. În 1929, la propunerea lui Sextil Puşcariu, şisusţinut de Octavian
Goga, Emil Racoviţăş.a., este ales membru de onoare al Academiei Române.
A donat Academiei Române, în 1936, celebra sa colecţie de cărţi rare, printre
care se aflau şi 206 manuscrise vechi româneşti. Dr. Moses Gaster a murit la
5 martie 1939, în timp ce se ducea să ţină o conferinţă despre folclorul
românesc la Universitatea din Reading.
Moses Gaster şitoţifolcloriştiinoştri din generaţia sa, înainte de a fi evrei, au
fost masoni. Această calitate le-a potenţat încrederea într-o cunoaştere mistică
a lumii, care tratează relictul folcloric ca pe o urmă lăsată de înaintaşi către
mistica „grădină a cunoaşterii“ (PaRDeS). E Paradisul plin de lumină care
alimentează cu încrederea în arhetip întreaga exegeză iudaică. Înarmaţi cu
această încredere, ei toţi au contribuit cu o discretă elocvenţă la alimentarea
unui naţionalism esoteric românesc, furnizând pattern-uri analitice şi
edificând imagologii etnice, într-o viziune comparatistă care alătura folclorul
autohton de moştenirea evreilor din România, ridicându-l pe unul la rang de
universalitate şi probându-i celuilalt continuitatea lui milenară. Graţie lor,
interesul scriitorilor români pentru creaţia populară în sine şi pentru
infrastructura ei polisemică, care comunică pe palierele cele mai profunde cu
universalitatea, a sporit îndeajuns pentru a da naştere unui naţionalism
esoteric şi unei sensibilităţietnosemiotice, care a făcut prozeliţi îndeosebi în
rândul scriitorilor masoni:
Maiorescu, Alecsandri, Delavrancea, Sadoveanu, Goga, Pillat ş.a.
Radu Cernătescu
Continuare 1 2