Viața și opera lui Lazăr Șăineanu, într-o nouă

viziune academică

Lazăr Șăineanu (n. 23 aprilie 1859, Ploiești – d. 11 mai 1934, Paris) a fost
un filolog, lingvist, folclorist și istoric cultural român, de origine evreiască (numele
de familie la naștere: Eliezer Schein). Specialist în studii orientale și romanice,
precum și germanist, a fost cunoscut, în primul rând, pentru contribuția sa la
filologia idiș și română, activitatea sa în lingvistică istorică, de comparatist literar și
filologic. De asemenea, a avut contribuții inovatoare la investigarea și
antologizarea folclorului românesc, plasate în raport cu
tradițiile balcanice și central-est-europene, precum și cu evoluția istorică
a Românei într-un context balcanic mai larg, și a fost un recunoscut contribuitor
timpuriu la lexicografia românească. Principalele sale inițiative în aceste domenii
sunt un corpus mare de basme colectate și Dicționarul universal al limbilor
române (1896), care au rezistat printre cele mai populare lucrări științifice
românești.

Lucrarea doamnei profesor universitar Natalie Zemon Davis asupra filologului

Lazăr (Eliezer) Șăineanu (1859- 1934), în limba engleză, publicată la Central
European University Press, deschide o direcție nouă în cercetarea și prezentarea
istoriei culturale a evreilor din România în rândul publicului academic european și
american. Titlul original al cărții este Listening to the languages of the people:
Lazare Sainéan on Romanian, Yiddish, and French (în traducere: Ascultând limbile
poporului: Lazăr Șăineanu despre română, idiș și franceză). Autoarea nu este
originară din România, ci din SUA, fiind unul dintre cei mai importanți istorici
contemporani, profesor emeritus la Universitatea Princeton și la Universitatea din
Toronto. Specializată, printre altele, în istoria Franței și a culturii franceze de la
începutul epocii moderne, ea a ajuns la personalitatea complexă a lui Lazăr
Șăineanu ca intelectual evreu din România cercetând scrierile lui asupra limbii
franceze a lui Rabelais. Doamna profesor Natalie Zemon Davis a cercetat întreaga
operă a lui Lazăr Șăineanu, inclusiv numeroasele lui scrieri în limba română. Lista
bibliografică de la sfârșitul cărții include numeroase titluri, atât izvoare, cât și
lucrări secundare, unele în românește. Autoarea îl prezintă pe Lazăr Șăineanu atât
ca personalitate intelectuală și socială a epocii lui, ca maskil din generația a doua
– pe care subsemnatul îmi permit s-o denumesc „generația de la 1878 sau
generația Congresului de la Berlin” –, cât și ca om de știință, folclorist și filolog.
Unii istorici au pus accentul pe drama lui Lazăr Șăineanu ca evreu ce nu a reușit să
obțină cetățenia română – deși acceptase convertirea la creștinismul ortodox – și,
ca urmare, nu a reușit să obțină o catedră universitară, deși era deja cunoscut ca
savant, filolog al limbii române. Referirea lor era în special la aspectul politic al
temei: chestiunea emancipării și a antisemitismului. Autoarea pune accentul nu
numai pe acest aspect, ci și pe studiul operei științifice și publicistice a lui Lazăr
Șăineanu, importantă la timpul său și parțial utilă până în prezent. Inițial, el a fost
primul biograf în limba română al lui Moses Mendelssohn, publicând biografia lui
în anul 1880, la vârsta de 21 de ani, semnând-o cu numele său original, Lazăr Șain.
În anul 1882 și-a dat bacalaureatul cu o teză referitoare la Ion Heliade Rădulescu
ca gramatician și filolog. A urmat studii filologice, a învățat limbi străine, a devenit
discipolul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, apoi studii universitare și doctorale la
Paris, ca discipol al profesorului Gaston Paris, precum și la Leipzig. În anul 1883 a
adoptat numele românizat Șăineanu, cu care a semnat articole în periodice de
limba română. A publicat articole și studii asupra folclorului și a istoriei medievale
a Viața și opera lui Lazăr Șăineanu, într-o nouă viziune academică Prezentarea
cărții „Listening to the languages of the people: Lazare Sainéan on Romanian,
Yiddish, and French”, de Natalie Zemon Davis; Central European University Press,
Budapest-Vienna-New York, 2022, X, 188 pagini. evreilor din România, influențat
de curentul Wissenschaft des Judentums, apărute în cunoscutul Anuar pentru
Israeliți, editat de prietenul său Moses Schwarzfeld; unele dintre ele au trezit
reacții polemice. A publicat studii și lucrări asupra folclorului românesc și de
filologie a limbii române, culminând cu Basmele române în comparațiune cu
legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate și ale
tuturor popoarelor romanice (1895), Istoria filologiei române (1892), Dicționar
universal al limbei române (1896, urmat de mai multe ediții). A fost și cercetător
al „graiului evreo-german” existent în România, pe care îl știa de acasă, de la
Ploiești, de la mama sa: Studiu dialectologic asupra graiului evreo-german, 1889;
ediție franceză, 1903. După expatrierea în Franța (1901), a adoptat numele Lazare
Sainéan și a devenit filolog al limbii franceze, publicând studii în acest domeniu,
printre care La langue de Rabelais (1922-1923), L’argot ancien 1455-1859 (1907),
Les sources indigènes de l’étymologie française (1925-1930). Doamna profesor
Natalie Zemon Davis se referă și la evoluția gândirii și a practicii lui Șăineanu în
direcția integrării și asimilării, precum și la relațiile cu prietenii săi din tinerețe,
care au ales altă cale, cea a sionismului: Moses Gaster și Moses Schwarzfeld. Deși
Șăineanu îl cunoscuse pe Max Nordau la Paris, aflase despre falsul din „afacerea
Dreyfus” și auzise de Theodor Herzl, rabinul doctor Moses Gaster nu a reușit să-și
convingă prietenul să adopte ideea sionistă. Lazăr Șăineanu preluase ideea
integrării în societatea, limba și cultura țării natale, de la Moses Mendelssohn, din
tinerețe, atunci când îi scrisese biografia, deși mersese mai departe. Moses
Mendelssohn se opusese convertirii la creștinism; Lazăr Șăineanu a adoptat-o în
cele din urmă. Menționăm că faptul a produs consternare în rândul maskililor
deveniți luptători pentru emancipare, foștii lui prieteni, și a dus la o ruptură între
ei și Șăineanu. El adoptase calea asimilării, deși acest lucru nu l-a ajutat să obțină
cetățenia română. Putem afirma că era evoluția în două direcții opuse a
membrilor generației a doua de maskili, spre unul dintre cele două curente
născute din mișcarea de Haskala și urmașe ale ei, curente care erau frați pe
jumătate, fii ai aceleiași mame, deveniți adversari, asimilarea din considerente
parțial ideologice și parțial practice, pe de o parte, și sionismul care includea ideea
de separație, pe de alta. Este istoria evoluției culturale a unui curent bifurcat din
istoria evreilor din România, fapt petrecut în anii 1880-1890 ca urmare a
respingerii emancipării și a evoluției intelectuale și sociale a noii generații. În
privința lui Lazăr Șăineanu, este drama lui personală, poate a unui om zbuciumat,
un suflet rupt în două, deși a reușit să-și construiască o nouă carieră în Franța.
Cartea reprezintă o contribuție foarte importantă pentru studiul istoriei lingvisticii
idiș, română și franceză, a folclorului românesc comparativ cu cel general est-
european și balcanic, precum și a istoriei evreilor din România în perioada
polemicii pentru emancipare. Ea este utilă lingviștilor, folcloriștilor, istoriilor
evreimii române și a mișcării de Haskala. Este interesantă și pentru publicul larg,
ca biografie a unui intelectual deosebit în felul său. O traducere a ei în limba
română ar fi binevenită.

LUCIAN-ZEEV HERȘCOVICI