TH. D.

SPERANŢIA

In noaptea de Sâmbătă spre Duminică (9-1 0 Martie a. c ) s'a stins din

viaţă, în vârstă de 74 de ani distinsul profesor Theodor D. Speranţia.

Mi-a fost profesor la liceul din Huşi în anul 1918. Parcă'l văd. Intr'însul era
întruchipată toată bunătatea părintească şi blîndeţea. Lecţiile sale,
totdeauna pline de interes, însoţite adeseor i de povestiri şi anecdot e te
atrăgeau, aşa că era iubit de toţi, atât de elevi cât şi de profesori ; de aceia
şi durerea ce ne cuprinde pe toţi astăzi este şi mai mare, fiindcă s'a dus
dintre noi, cel mai scump cel mai devotat şi mal muncitor profesor. Th.
Speranţia s'a născut la Târgul Frumos în 1855. După îndelungi studii
ajunge Doctor în filosofie şi litere şi intrat în învăţământ la Iaşi. A fost
colaborator activ, la mal multe ziare şi reviste din ţară ; iar la Bucureşti a
fost profesor la liceul «Matei Basarab» unde I vedem figurând printre cei
mai de seamă profesori. Speranţia a murit, însă nu mel e lui va rămâne
nemuritor în literatura noastră , fiindcă ne a lăsat adevărate minunăţii de
scrieri din care numărăm numai câteva. Aşa sînt: Anecdote populare,
Anecdote, Anecdote botezate, Anecdote pipărate ; Anecdote împănate ;
Scrieri pentru copii (Sar şi Ionel); Nuvele şi schiţe ; Vinovata ; Fetele de
azi ; Teatru, dintre care câteva piese au fost reprezentate la Teatrul
Naţional ; Teatru sătesc, Căluşarii, un studiu despre folklór; apol numeroas
e articole prin diferite gazete şi reviste, acum câţiva ani a publicat şi în
«Cultura Poporului, iar în timpul din urmă colaborator activ al ziarului
«Universul». «TH. D. SPERANŢIA a fost, membru corespondent al
«Academiei Române» şi desigur a fost cel mai vechiu ateneist. Ateneului
Român îi încredinţase, acum în urmă, toată puterea lui de muncă. Voia să
rînduiască biblioteca Ateneului ca să poat ă fi deschisă cât mat curînd.
Dorea aceasta cu un entuziasm tineresc». Este fapt emoţionant vă zând
că TH. SPERANŢIA, Vineri seara a trimis un articol ziarului «Universul»
întitulat GHICITUL în CAFEA care se termină cu cuvintele: «Vom mai
vedea», adică vo m mai scrie despre această chestiune ; dar peste noapt e
este apucat de un acce s de angînă pectorală, care I doboară pe
negândite. Prin moartea acestui mare tâlcultor de folklór, a distinsului
scriitor TH. SPERANŢIA, literatura română pierde un aprig susţinător şi un
eminent mânuitor al condeiului. Demnitatea, priceperea şi energia sa, au
ştiut să 1 facă iubit de tot poporul ţării noastre, căci cred că nu e nimeni
care să nu fi împărtăşit din frumoasele sale a* necdote, care în cele mal
triste moment e cetindu-le, te face să uiţi totul şl zâmbetul ia locul
mâhnire! ; toate calităţile ce le poseda Ie-a dovedit în mod strălucit atît ca
profesor cât şi ca scriitor. lată deci, în scurte cuvinte pentru ce astăzi când
corpul neînsufleţit a l lu i TH. D. SPERANŢIA este acoperit de ţărîna încă
proaspăt aşezată, sufletele noastre sînt pline de întristare şl regret. Noi nu l
vom uita în veci, ci figura şi faptele sal e vor rămîne pururea săpat e în
Inimile noastre .

Diac. V. FUSSU
„Cultura Poporului"

BUCUREŞTI , 17 MARTI E 1929