LUCIAN PREDESCU, DUILIU ZAMFIRESCU

CAP.1 VIAȚA
Lucian Predescu începe monografia despre Duiliu Zamfirescu prin a scrie despre
viața sa. Ca mai toți scriitorii de monografii ce încep cu un capitol despe biografie,
și predescu ne informează despre locul nașterii, despre părinți , meleagurile unde a
crescut, unde a copilărit dar și despre școlile peunde a învățat. Ne scrie despre
Zamfirescu ,, Când eram copil, una din cele mai mari fericiri era să merg la
biserică, la denii. Sfinții la biserică la sft. Ion în Focșani și astăzi mi se par mai
frumoși, sau poate că eu îi ăd prin ochelarii unui trecut fericit. Oricum, între mine
și dânșii e un fel de prietenie veche și întărită de timp. Mi-era drag să mă duc la
denii. Mi-e drag și astăzi și iată pentru ce: deniile sunt prin luna Martie și aprilie și
încep pe la ora 6 și jumătate seara. Pe atunci apune și soarele. O umbră se
răsfrânge din înaltul cerului.. un rest din parfumul de primăvară al pământului se
simte în aer; sunetul clopotelor se pierde în sgomotul cel fără sfârșit al orașului, iar
glasul vremii trecând ne șoptește: trăiți, trăiți, căci veți sfârși curând. " 1 Ciudată mi
se pare următoarea afirmație scrisă în această carte : ,, Pe tata nu l-am apucat ,
fiindcă a murit pe când nu mi se întipărea nimic în minte , căci altfel nu l-aș fi
uitata niciodată."2 Descrierea (portretul) mamei prin ochii săi este minunată :,,
Mama a trăit până mai acum cinci ani, și a murit cu durerea în suflet de-a mă vedea
un om de rând. Știu eu bine. O cunoșteam ca și pe mine însumi. Era o femeie
deșteaptă și harnică, care vroia să muncească ca să mă înlesnească să învăț. Însă
simțeam că avea o nedumerire mare în privința carierei mele. Ar fi dorit să învăț
dreptul, ca să ajung sus de tot, fiincă îmi zicea că am cap. Pe de altă parte însă,
avea un fel de simpatie ascunsă pentru tot ce era istorisire fantastică, vers răsunător
sau dramă atingătoare. Firea ei cea adevărată, o punea în rândul oamenilor aleși.
Știu cum, ori de câte ori venea la București , intra prin toate librăriile și cumpăra
tot ce se tipărea în românește. Atâta limbă știa sărmana. "3
Găsim aici descrise primele trăiri la întâlnirile cu Junimiștii, : ,, Îmi aduc aminte de
primele timpuri ale întrunirilor Junimei de la București, în care eu, fricos, cu un
cult ascuns pentru oracolii templului, veneam să ascult, să sorb vorbele lor,
aducând cu mine imaginea atât de plastică a statuei albe din criticile lui Maiorescu.
"4 Tot aici găsim desrierea lui Alecsandri, aceeași pe care o găsim în publicistica
lui Zamfirescu din perioada România liberă. ,, Un cap rotund , alb, cu tâmplele
proeminente, fruntea mare și netedă; ochiul cu căutătura liniștită, privind drept

1
Lucian predescu, Duiliu Zamfirescu- Viața și opera , pag.10
2
L. Predescu, op. Cit, p.10
3
L. Predescu, op.cit, pag. 10.
4
L. Predescu, op. Cit. Pag 14
înainte ca al unui om obicinuit a trage linii în viitor; nasul potrivit și împărțind
chipul ca o linie arhitectonică, în două părți de o perfectă egalitate; gura cam aspră,
împodobită de o mustață stufoasă, albă ca și părul, care dă figurei o deosebită
expresie de bărbăție. Ceeace accentuează și mai mult trăsăturile acestui chip, e
arcul sprâncenelor. Sub îndoitura lui, care pare a lega ca o punte cugetarea de
vedere ochiul odihnește mândru și senin. Plastic, toată poezia poetului e în privirea
ochilor, toată voiciunea omului e în arcul sprâncenelor."5
Ajuns om de litere, cu o activitate impresionantă în domeniu, cu publicații și
colaorări la diferite reviste, Duiliu Zamfirescu apelează la Titu Maiorescu dar și la
Iacob Negruzzi, penru a-i valorifica creația literară. ,,

5
L. Predescu, op. Cit., pag. 14