Dimitrie Stelaru

POEZII

Înger vagabond
Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,
Noi n-am avut alt soare decît Umilința;
Dar pînă cînd, înger vagabond, pînă cînd
Trupul acesta gol și flămînd?

Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,

Prin păduri la marginea orașelor-
Nimeni nu ne-a primit niciodată,
Nimeni, nimeni...
Cu fiecare îndărătnicie murim
Și rana mîinilor caută pîinea aruncată.

Marii judecători ne-au închis

Stăruind în ceața legilor lor;
Pe frunțile noastre galbene au scris:
"Vagabonzi, hoți, nebuni. Lepădații noroadelor.
Casa lor e temnița. Puneți lacăte bune fiarelor."

Odată-poate cu înfriguratele zori vom sîngera

Și spînzurătorile ne vor ridica la cer.
Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!
Într-o zi vom avea și noi sărbătoare-
Vom avea pîine, pîine
Și-un kilogram de izmă pe masă.
 Acum
Acum
înfloresc

Acum înfloresc

Acum
e negură

Acum e negură

Acum
lumină

Și scrum acum

Am plecat
Am plecat dintr-un ținut secetos,
de sub dragoste -
acolo arta izvora din platitudine
și cine mânca două litere
trebuia să moară.

Pălăria orașului învelea contabili

popi vrăjitoare și televizoare;
la zece mii de ani încă
și încă taie securea -
imperatoare strigă de după ferestre tigva iguanodomului
 Bolnavă
Erau flori roșii, galbene și ape
Lângă mâinile, lângă sufletul ei;
Toate păcatele erau aproape -
Toate negurile tulburau munții febrei.

Aduceți liniștea turnurilor, înaltelor -

Cine stă între porți ca o moarte?
Visul dați-l toamnelor, altelor,
Dar lăsați-i himera aceea și-o carte

Bună seara!
Între oamenii cumsecade se zice: bună seara!
Oamenii care se întorc de la slujba alcoolului,
de la baruri și uscăciuni,
de-acolo de unde nu se sfârșește și nu se începe nimic.

Între oamenii cumsecade se zice: bună seara!

Unii merg printre reclamele cu neon și tac osteniți -
moftangiul vrea insulte dolofane,
ucenicul vinului umple strada cu versuri proaste,
dar eu mă întorc la aripile întunerecului
(e palatul din bătrâni)
și cânt și cânt și cânt.
 Cântec de moarte
Era un circ în Turnu-Măgurele
Un circ era - o pânză cenușie;
Scânceau maimuțele între zăbrele
Și caii năzdrăvani mușcau pământul.

Pe băncile murdare nebunii nu intrau

Și lămpile ardeau în gol
În antice bizarerii artistele pluteau-
Chemau cordoanele de gură-cască.

Bogații le priveau împodobirea

Și ghidușiile îi veseleau
Dar nimeni nu intra.

Ardeau luminile în gol,

Maimuțele scânceau între zăbrele
Și caii năzdrăvani loveau pământul.

Eu măturam arena la sfârșit.