Ne-nvinsul vers în care inspirarea

Îmi bate ca un peşte în năvod,

Mi-o ţine poezia de uitare
Obşească, dăinuind-o în norod.

În vânt se duc mândrii de voievod

Şi orice slavă-n veac o spală marea –
Când, încheindu-mi tainic cugetarea,
Mă copleşeşte-n suflet greul rod.

În anii mei moşiile fecunde

Ridică holdele de grâu etern,
Sub mana lor pământul se ascunde.

Şi singur din pridvorul casei mele

Privind la cerul toamnei, îmi aştern
Pe alt tărâm recoltele de stele.