Toiag de inger

Imbatranesc. Destinul mi-e insa tot copil;

Istet sa prinza pasari si sa doboare poame
Arunca lesne painea la caini si cand i-e foame
Intinde mana goala spre-arhanghelul Gavril.
Hoinar prin codrii lumii, nu tii cu el la mers,
Dar n-are spor, ci cata comori peste coclaur,
In pietre sparte vede scantei de-argint si aur
Si-n orice suferinta, samanta unui vers.
Satul de slova neagra, cu degetul condei,
Izvoade noi de stele si flori vrea sa dezlege.
Si-ades se pleaca-n tina cu frica si culege
Porunci de mult uitate in urme vechi de zei.
In van ii spui de moarte, de Domnul Sabaot,
Zambind curat ca unul ce nu-si stie pacate,
El se si vede-n ceruri, mai mare peste toate,
Ca-si ia toiag de inger si umbla raiul tot.
Cu Domnul la masa

Mancand, crezui ca te supar cu lacomia

Si-mi pedepsii in ajunari pacatosul pantec.
Pe urma, ca nu-ti place jocul, bucuria:
M-am cernit si-am sugrumat orice cantec.
Tu insa, neintrerupta Bucurie si Festine,
Tu, Domnul marelui praznic al vietii, ne dai povata:
Cine nu ospateaza singur, ci necontenit impreuna cu Tine,
Transfigureaza orice imbucatura in adevarata viata!
Prapastia

Cei ce inca Te cauta deznadajduiti, zic

Ca intre Tine si noi netrecute prapastii strajuiesc.
Multi, intorsi din cale, te tagaduiesc.
Cati Te-au aflat zambesc si nu spun nimic.
Doamne, unde incep abisurile acele?
Ce drum s-apuc, oricat de lung?
Nu crut nimic, numai s-ajung,
La marginea Ta, sa m-arunc in ele.
Deodata, o spaima ma tine,
O banuiala strivitor de grea:
Prapastiile Tale incep chiar din mine,
Dintru-nceput deschise in inima mea.
.