O formă capricioasă de poezie

Colecţia experimental:
 O formă capricioasă de poezie
(antologie)

Selecţie de: Anca Bucur, Iulia Militaru şi Andra Rotaru

Ilustraţii: Cristina Florentina Budar

Volum publicat în cadrul proiectului Nights in White Satin. O formă capricioasă

de poezie, organizat în parteneriat cu:
Institutul Cultural Român Ambasada Suediei

Editura frACTalia
Bucureşti, 2016
Corector: Teodor Dună
Coperta şi tehnoredactare: Cristina Florentina Budar

Tipărit la tipografia editurii frACTalia

O formă capricioasă de poezie (antologie)

© frACTalia, 2016
pentru prezenta ediție

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

O formă capricioasă de poezie (antologie) / antolog.: Anca Bucur, Iulia
Militaru, Andra Rotaru ; il.: Cristina Florentina Budar. - Bucureşti :
frACTalia, 2016
    ISBN 978-606-94005-9-3
I. Bucur, Anca (antolog.)
II. Militaru, Iulia (antolog.)
III. Rotaru, Andra (antolog.)
IV. Budar, Cristina Florentina (il.)

821.135.1-1(082)

Editura frACTalia
Str. Saidac nr.6, bl.34, sc A, etaj 3, ap.15, sector 6
București, România
www.fractalia.ro

Comenzi prin email: comenzi@fractalia.ro

 08 76
93
Monica Manolachi

18
Elisabeth Berchtold

Iulia Militaru
Aase Berg

32 102
38
Sebastian Big

108
Felix Nicolau

48
Raluca Boboc

118
Octavian Perpelea
Anca Bucur

62 128
Răzvan Pricop

Johannes Göransson Andra Rotaru

 ELISABETH BERCHTOLD
Elisabeth Berchtold (Suedia) s-a născut în 1971. Poemele
ei au apărut în numeroase reviste suedeze. Volumul de
debut, Marialucia (Norstedts, 2012) a fost extrem de
bine primit de cititori și critica literară suedeză, fiind
considerată una dintre scriitoarele de top din ultimii ani.
A participat, printre altele, la workshopul de traduceri
organizat de ICR Stockholm, în 2015. În 2016 i-a apărut
volumul Kära Svan, Editura Norstedts.

Traducere în limba română: Evelina Ursu

selecție din volumul Marialucia, Norstedts, 2012
Elisabeth Berchtold föddes 1971 i Sverige. Hennes dikter
publicerades i många svenska tidskrifter och debutvolymen
Marialucia (Norstedts, 2012) var mycket väl mottagen av
läsare och svenska litterära kritiker. Elisabeth betraktas
som en av de topförfattarna i de senaste åren. Hon deltog
i, bland andra, Rumänska Kulturinstitutet i Stockholm:s
översättningsworkshop i 2015. År 2016 utgavs hennes volym
Kära Svan, Norstedts bokförlag

9
din ciclul Marialucia

(am) un munte de Fructe și Păsări strălucitoare savuroase O

mare de Pâine, pudrată cu (sărutul) mici chipuri
pe fiecare fărâmă de pâine coajă de fruct Pene (luminează sărutul)

Precum chipurile tale (precum săruturile tale)

Precum cojile tale de pâine O Maria

În pâine o umplutură înăuntru Fructul Pasărea înăuntrul meu a mea
carne de pasăre în miez o gaură în fruct (o prăpastie din puf) o groapă de
pâine
un sărut al Păsării-Gaură sau cum o fi Gustă (hai sărută)
(gust) Fructul fructul e mic, Fructul e carnea de pe mâna mea
păsările taie iar în ea Maria, a mea Mare de Păsări ale mele fructe de
pâine
curg prin mine e carnea Fruct Maria? Alintările penelor mângâie în
și din corp că și
(când sărut încolo pâinea în mână când întind Palma
plină de fărâme îmi ciugulește Inima de Păun pic pic pic)

(culeg) Fructe din tigaie ele tremură maro-închis roșu-pană Sărate Încât în mâna mea ce ține fructul într-o inimă umflată înflăcărată
sclipind în Gură, culeg guri limba din Fruct sămânța (originală) într-o grotă săruturi
o Maria, și păsările din Marea Desertului zboară (săruturi) peste într-o cavitate săruturi
corp Fărâme între ochi în stomac pieptul (săruturi) de la în pieptul meu săruturi
Fac lumină peste fruct fructe fructele Tu rubinos și vișiniu (precum carnea)
piele în păr sexul, Peste tot pe Mine mă bag în gură
ciocurile mușcă din Hrana-Fruct oferită
cărate exhumate pârlite culese preparate (sărutate)
Stoguri de radianți Struguri
Smochine
stoluri Brațele afundate până la coate Înghit (probabil)
un punci de fructe tot

din ciclul Rosa

10 11
 – Vino în locuri îmbrăcate-n roze Rosa! Rosa întâlnește-Mă
acolo în tufele de roze în Umbrarul de roze Roză și-ale tale
picioare roz se-nmoaie (de tot)
Roza Noastră A CĂZUT peste balustradă
Rosa iar rozele zgârie pielea roz acolo-n grădina cu roze
O ploaie de Roze roz iar Roza în bucățele! Rosa
petale de roze în vânt la ora roz a zorilor
curg în jurul Rosei roze petale de roze Strigătul
– Venim aproape de tine lângă fereastră Rosa, Roză Rosei roza Rosei roza Rosei Trup pe curatul
peste florile de gheață de pe geamul din spatele Draperiei cu Roze roza Pământ-Roză frunza Rozei corpul frunzei
Noastră bobocul Rozei pe muntele roză cea mai frumoasă roză sângerie
Rosa Roză! – Acolo în spatele Balconului cu roze șerpuiesc alene roze – acum e curată Roza și frumoasă iar roze roșii atârnă peste frumoasa
Roze șerpuind împrejurul balustradei Rosa! și dincolo de Rosa! Asta a fost partea care merge în Să te Identifici
balustrada cu roze o lumină roz pe cer cu Abcesul Roză Din Floare
Tot ce-i al meu e al tău! Roza rupe hainele Rozei Rosa
cu spinul rozei
– ne ținem Bine de tine Rosa ne ținem bine De
picioarele tale roz! Roza mugurește roze Potrivește roze
pe corpul roză pe Rosa te împodobim, Rosa Noastră roz
roșii bujori de piele roze de diferite feluri mugurite de Rosa!
mugurește mugurește mugurește goi pe piele ca Rozele Rosa
ornată cu Roze roze Rosa – Rosa Noastră o roză ești
Tu pentru noi toți! Tot ce se agață de tine Roze Rosa
Plină de roze
plină de Floare

12 13
Marialucia

(har)ett berg av Frukt och Fåglar glänsande fruktiga En
sjö av Bröd och pudrat med (kysssen) små ansikten
på i varje bröd smula fruktskal Fjädrar(lyser kyssen)
Som dina ansikten (som dina kyssar)
som dina brödkanter Å Maria
I brödet en fyllning inuti Frukten Fågeln inuti mig mitt
fågelkött i mitten ett frukthål (en avgrund av dun)en
brödgrop
en Hålfågelskyss eller vadå Smaka (kyss den då)
(plockar)Frukt ur pannan de dallrar mörkbrunt fjäderrött
Sälta
gnistrande i Mun,plockar munnar tungan ur Frukten (ur)
fröet
åh Maria, och fåglarna ur Kakanssjö flyger(kyssar) över
kroppen Smular mellan ögonen i magen bröstet (kyssar)
från
huden i håret könet, Överallt stoppar jag Mig i munnen
näbbarna biter givna Fruktgödda
burna uppgrävda stekta plockade framställda (kyssta)
Drivor av lystrande Druvor
dadlar
duvor Armarna nerstuckna till armbågarna jag Sväljer
(väl)
ett fruktbål sammanlagt

(smakar)Frukten frukten är lila, Frukten är köttet på

min hand
fåglarna äter sliter i den Maria, min Fågelsjö mina
brödfrukter
rinner i mig är köttet Frukt Maria? Fjäderkittlingarna
smeker i
och ut ur kroppen att och i
(när jag kysser dit brödet i handen när jag räcker fram
Handflatan
full av smulor pickar mitt Påfågelshjärta pick pick
pick)

Att i min hand som håller i frukten i ett hjärta

svällfet blodhett
i en grotta kyssar
i ett hålrum kyssar
i mitt bröst kyssar
Jag lyser upp frukten frukter frukterna Du purpur och
djup-
14 rött (som kött) 15
Rosa

-Vi går nära intill dig Rosa mot fönstret, Ros

mot frostrosorna på rutan bakom Rosengardinen ros Vår
Rosa Ros! -Där bakom rosenBalkongen ringlar rosor
Rosor ringlande runt räcket Rosa! och bakom
rosenräcket ett rosa sken på himlen
Allt mitt är ditt!Ros rivs Rosa Rosas
kläder sönder av rosentaggen
-vi håller Fast vid dig Rosa vi håller fast Vid
dina rosenBen!Ros det slår ut rosor Passar in rosor
på roskroppen på Rosa pryder dig, Vår Rosa rosa
röda HudBlommor rosor av olika slag Rosa Slår ut!
slå ut slå ut slå ut nakna på huden som Rosor Rosa
beströdd med Rosor rosor Rosa -Vår Rosa en Ros är
Du för oss alla! Allt som fastnar på dig Rosor Rosa
Full av ros
full av Blom

-Kom med till rosbevuxna platser Rosa! Rosa möt Mig

där i Rosensnåren i en Berså av rosor Ros och rosenbenen
dina viker sig (rätt av)
Vår Ros FÖLL över räcket
och rosorna rispar Roshuden därute i rosenTrädgården
Ett regn av Rosor rosa och Rosen flikas i bitar! Rosa
rosblad för vinden i rosa Gryningstimmen
det rinner runtom Rosa rosa rosblad Rosas
rop Rosas ros Rosas ros Kropp på jungfruliga
Rosjorden Rosas blad bladkroppen Rosas
rosknopp på rosenberget den vackraste Blodrosen
-nu är Rosen ren och fin och rosor över fina
Rosa röda! Där gick snittet in Lever sig In
i Ut ur Blomman rosbölden

16 17
 AASE BERG
Aase Berg (n. 1967) este poetă și critic suedez, recunoscută la nivel
mondial. A fost printre fondatorii Grupului Suprarealist din Stockholm, în
1986. Începând cu anii `90 ea devine una dintre vocile cele mai puternice
ale liricii suedeze contemporane. A publicat majoritatea volumelor sale
la Bonnier, cea mai prestigioasă editură din Suedia. A debutat în proză cu
Perversioner: 12 noveller om avvikelser, volum publicat la Vertigo. Aase
Berg a fost editor al revistei Bonniers Litterära Magasin (BLM), critic
literar al ziarului Expressen și colaborator al altor reviste suedeze.
Dintre volumele publicate: Hos rådjur: prosadikter (Stockholm: Bonnier
Alba, 1997), Mörk materia (Stockholm: Bonnier, 1999); Forsla fett: dikter
(Stockholm: Bonnier, 2002); Perversioner: 12 noveller om avvikelser,
ed. Viktoria Jäderling (Stockholm: Vertigo 2003); Uppland: dikter
(Stockholm: Bonnier, 2005); Remainland: Selected Poems of Aase Berg,
traducere de Johannes Göransson (Tuscaloosa: Action Books, 2005);
With Deer, traducere de Johannes Göransson (Boston: Black Ocean,
2009); Hackers (Albert Bonniers Förlag, 2015).
Traducere în limba română: Evelina Ursu
Poezii extrase din volumul Hackers (2015)
Aase Berg (f. 1967) är en svensk poet och litterär kritiker med
internationell uppskattning. 1986 var hon en av de grundande
medlemmarna av Surrealistgruppen i Stockholm. Börjande 90-talet blir
hon en av de starkaste rösterna av samtida svensk lyrik. Hon publicerade
de flesta av sina volymer hos Bonnier, det mest prestigefyllda
bokförlaget i Sverige. Aase gjorde sin prosadebut med Perversioner:
12 noveller om avvikelser, volym som publicerades hos Vertigo.
Aase Berg var redaktör på Bonniers Litterära Magasin (BLM), litterär
kritiker på Expressen och kollaboratör på andra svenska magasiner.
Av sina publicerade volymer kan man nämna: Hos rådjur: prosadikter
(Stockholm: Bonnier Alba, 1997), Mörk materia (Stockholm: Bonnier,
1999); Forsla fett: dikter (Stockholm: Bonnier, 2002); Perversioner: 12
noveller om avvikelser, red. Viktoria Jäderling (Stockholm: Vertifo 2003);
Uppland: dikter (Stockholm: Bonnier, 2005); Remainland: Selected Poems
of Aase Berg, översättning av Johannes Göransson (Tuscaloosa: Action
Books, 2005); With deer, översättning av Johannes Göransson (Boston:
Black Ocean, 2009); Hackers (Albert Bonniers Förlag, 2015).
19
 Asta e o amenințare:
Noi suntem capcana femeii. Noi suntem animalul gazdă,
conectat la paraziți din carne flască precum bărbați leneși și
dorințe sexuale manipulative și slugi de companie nesimțit
de naive.
Însă corpul are un cerc vicios, mișcarea femeii o spirală
crescândă. Pe șleau despre vulnerabilitatea invulnerabilă, noi
am fost întotdeauna bune la dragoste foarte complicată.
moloși de luptă, elefanți giganți, fumul armăsarilor de război, semne
de la suporturile de piept și de la diafragme, coapse încordate
tremurânde, mușchi interiori, cufundată în scaun –
izbiturile puternice ca de potcoave ale greutăților răsună
roșu curge în spatele, în fața pleoapelor
și e noapte în Njutånger

Există o libertate femeiască. Locuri în sentiment de care nu

știi să existe.
Mașinăriile din noi calibrate fin într-un focus înghețat:
În timp ce lutul se întărește încet pe suprafața mesei iar peste trupul
femeii mânjit cu lut crapă Golem
parazitul intestinelor se desfășoară și atinge stadiul Penthesilea
difficilis; orbitorul, heliofobul și nevăzutul
terminator

Tabula rasa –
Masa așezată
We are Anonymous.
We are Legion. ce s-a prăbușit sub Care niciodată –
We do not forgive. propria-i greutate repet, NICIODATĂ! –
We do not forget. nu și-ar tăia sânul drept
Expect us – always
pentru a purta mai bine o armă

Aase Berg, Sha-Tin, Hong

Kong, nov -14 Vreau să fiu o pasăre. Păsările nu sunt libere. Au control absolut.

20 21
Fata mea cea mică pășește într-o cameră, orice cameră, și se prezintă: „Ich bin Alma!”
Când mă respingi n-are de-a face cu mine. Nu am spus nici prea mult, nici prea puțin,
nu sunt nici prea disperată,
nici prea rezervată. Și chiar de-aș fi! Dacă nu mă vrei, atunci e problema ta.
Ich bin Alma. Merg prin lume și sunt: Ich bin Alma!
Noua E4 între Enånger-Hudiksvall înainte să fie deschisă pentru trafic.
O platformă-planetă rece la timpul viitor văzută prin pădure.
Regulile de trafic încă nu se aplică, iar dreapta suflă dinspre stânga. Suprafața e
încă plată, dimensiunile nu s-au materializat, urmând să fie trezite abia atunci când
vehicule fulgerătoare vor rula pe benzile vântului cu viteza unor motoare cu reacție.
Mașinile gonesc ducând cu ele fantome fără chipuri. Vehicule îmbrăcate în obscur
greu creează rute de evacuare de asfalt până în inima pământului.
Valuri de speranță nevăzută, un torent violent de viteză. În depărtare, în afara
camerei cu endorfine, răgetul Motocicliștilor, un ATV absoarbe imensitatea cosmică.
O libelulă spațială aruncă umbre de-a lungul unei suprafețe sugativă.

Atunci când anxietatea conștiinței crește constant, cruzimea agresorului evoluează

Acesta e un cal iar el spune nu. către o transă maniacală, din care îi e tot mai teamă să se trezească. În schimb, încet
Însă omul spune Vreau să te am. se va instala oboseala metalică, poate fi somnul materialului umanizat?

Dacă ești animal aici ori trăiești, ori ești mort. Fricțiune cu procesul de răcire a lavei lente. Un cal ce paște lângă autostradă, sevă
Sănătos și zdravăn ori un glonte în cap. dizolvată în intestinele-i calde, plutind umflat de-a lungul cărărilor în căutarea
hranei, devorând odihna lumii.
Civilizația înseamnă să iubești puternic.
Calul e un refugiu în care timpul stă în loc.
Cerul înroșește deasupra într-un calm murmurător.

Însă calul e în același timp un tanc,

drumul un nor,
asfaltul cedează.
timpul crește.

Dacă viteza e dorința de-a scăpa către ce.

22 23
 Capre înghesuite,
ochi strâns închiși de la curentul de viteză
îmbulzindu-se pe platformă Asta e o amenințare:
Liniștea vitezei
Bărbatul tărie Noi suntem capcana femeii. Noi suntem animalul gazdă, conectat
Shezhen-Ghangzhou Expressway în corpul unui bărbat
la paraziți din carne flască precum bărbați leneși și dorințe sexuale
e cu 100 kg mai greu
decât un om manipulative și slugi de companie nesimțit de naive.
Cum puteți să faceți asta
nespusului? sprijinit în mână
de un perete Însă corpul are un cerc vicios, mișcarea femeii o spirală crescândă. Pe
șleau despre vulnerabilitatea invulnerabilă, noi am fost întotdeauna
bune la dragoste foarte complicată.
Stăpânul lovește
sau nu,
Există o libertate femeiască. Locuri în sentiment de care nu știi să existe.
Mașinăriile din noi calibrate fin într-un focus înghețat:
Ea știe
ori lovește cine o poate
ori nu, lovi
We are Anonymous.
așa că lovește Subalternii We are Legion.
au mai multă We do not forgive.
grăsime abdominală We do not forget.
Expect us – always

Aase Berg, Sha-Tin, Hong

Kong, nov -14
Ea lovește înapoi:
batoză cu piercing,
cață bețivă,
Tabula rasa –
știoalfă suicidală.
Masa așezată
O femeie bine-crescută
nu ridică niciodată
o mână.

ce s-a prăbușit sub

propria-i greutate
24 25
Dikter ur Hackers (2015): slagfältsmolosser, gigantelefanter, stridshingstarnas rök, magstödens,
diafragmornas blocktryck, frossande klämlår, insidesmuskler, nedsjunken
i säte -
Det här är ett hot:
tyngdbalansens hårda hästkast klingar
Vi är kvinnofällan. Vi är värdinnedjuret, uppkopplad mot slappköttade
parasiter såsom lata män och manipulativa knullviljor och bortskämt rött rinner bakom, framför ögonlocken
omedvetna sällskapshjon. och det är natt i Njutånger

Men kroppen har en ond cirkel, kvinnorörelsen en stegrande spiral. I

klarspråk om den osårbara sårbarheten, vi har alltid varit bra på mycket
komplicerad kärlek.
Det finns en kvinnlig frihet. Platser i känslan du inte vet finns.
Maskinerna i oss finkalibrerade till fruset fokus:
När leran långsamt stelnar över bordsytan och över kvinnokroppen
insmetad i leran krakelerar Golem inälvsparasiten vecklas ut och uppnår
stadiet Penthesilea difficilis; den bländande, ljusskygga och osedda
terminatorn

We are Anonymous.
We are Legion.
We do not forgive.
We do not forget. Som aldrig –
Expect us – always upprepar, ALDRIG! –
skulle skära av sitt högra bröst
Aase Berg, Sha-Tin, Hong Kong, nov -14 för att bättre bära ett vapen

Tabula rasa –
dukade bordet

som krossats under

sin egen tyngd

26 Jag vill vara en fågel. Fåglar är inte fria. De har full kontroll. 27
Min lilla flicka kliver in i ett rum, vilket som helst, och presenterar sig: ”Ich
bin Alma!”
När du dissar mig har det inte med mig att göra. Jag har inte sagt för
mycket eller för lite, varken för desperat eller avmätt. Och om så vore!
Om du inte kan ta mig, då är det ditt problem.
Ich bin Alma. Går runt världen och är: Ich bin Alma! Nya E 4:an mellan Enånger – Hudiksvall innan trafiken släpps på. En kall
planetplattform futurum genom skogen.

Trafikreglerna gäller inte än, och höger blåser in från vänster. Ännu plana
yta, dimensionerna har inte väckts, kommer senare att rullas ut när
fortfarande fordon drar upp fartvindens försvinnarbanor av jetstrålad
hastighet. Åkdonen ilande av ansiktslösa spöken. Tungt mörklagda
vehiklar formar svarta smitvägar av asfalt in mot jordens hjärta.

Vågor av osynligt hopp, en forsande flod av snabbhet.

Långt fjärran, utanför det endorfina rummet Motormännens bröl, fyrhjuling

absorberar kosmisk vidsträckthet. En glänsande rymdslända kastar
förbirusande skuggbilder längs hårt uppsugande underlag.

Då samvetsångesten oavbrutet tilltar, utvecklas förövarens skoningslöshet

till manisk trance, som han alltmer fruktar att vakna upp ur. Istället kommer
småningom metalltrötthet slå ut, kan materialens sömn göras mänsklig?

Den är en häst och den säger nej. Friktion mot svalnande förlopp av långsam lavasten. En häst som går och
Men människan säger Vill ha dig. betar intill motorvägen, högupplöst växtsaft i varma tarmar, uppblåst
svävande längs vandringsvägarna av födosök, slukande världens vila.
Om man är djur här så antingen lever man eller är död.
Hästen är ett härbärge där tiden inuti står stilla.
Frisk och kry eller en kula i pannan.
Himlen rödnar framöver i susande lugn.
Civilisation är att älska hårt. Men hästen är samtidigt en stridsvagn,
vägen ett moln,
asfalten mojnar,
tiden tilltar.

Om hastighet är längtan bort mot vad.

28 29
 Getter sammanträngda,
stelblundande fartvind
hopklumpas på flaket Nanoblacka hästar, vantasvart nätfiske i Polaris pärla. En lite hård matt pärla av
Hastighetens tystnad syntet. Eller Pinctada margaritifera, avlad i musslor på Tahiti. Lokala föroreningar
ger pärlan färg. Men kärnan i den äkta pärlan från Bahrain är inte sandkorn. Små
hål i ostronskalet tyder på en parasit. I mjukdelarna inne i den trögslackande
Shezhen-Ghangzhou Expressway tarmfloran hos svävarhästen. Längs oceanens sidenvägar där de blanka pärlorna
av motormännens hjälmar yr i samma månljus, samma skum.
Hur kan ni göra detta
mot det outsagda? Spritmannen
i manskroppen
är 100 kg tyngre Starr sting pain scale. Det finns en färg för plötslig sorg och den är gul och liknar
än en människa giftet, solen. Ditt ansikte är mycket annorlunda när du inte ler, när du negerar
mot väggens skarpt och hålar. Stellära vindvisslor som visselblåser och det slutar sällan bra
för munnen bakom aldrig ler mer. Men måste ändå nära stingfärgen och giftet,
handtryck solen.

Trematoder bor i snäckor i fuktiga miljöer. De glider upp i snäckornas antenner

där de börjar blinka. På så vis styr de värddjuret att snigla upp på vasstrån
Husbonden slår där det blir en liten ljusshow. En fågel lockas dit och sväljer snäckan. Och
eller inte, trematoden är nu hemma i sin fågel, dit den slutligt vill!

antingen han slår Hon vet

eller inte, vem som får
slå henne Vem är den första parasiten för en hyperparasit? Kan värdinsekten korskryptera
så slår han sin doftkommunikation? Men ingen kryptohjärna, inget pingsökande hjärta
Underlydande beats me. Du, mitt akvarium för stjärnfiske, och jag, dark vision electronic rakt
har mer igenom dig.
bukfett Motorvägarna i himlen är bestämda rutter mellan brytpunkter. Kontakta Ho Chi
Minh, brytpunkt Igari. De sju elektroniska handslagen i sydkinesiska sjön och ett
Hon slår tillbaka: ofullständigt handslag nära vägs ände. Försvinna spårlöst i vår tid, men är det
piercingfetto, döden eller värdbyte?
grogghagga,
självskadesludder.

Den fostrade kvinnan Tvångsavsluta: Överta mannens våld, man kan queera det, går i slutändan
höjer aldrig under.
en hand. Under finns: List, Slughet, Framförhållning.
30 31
 SEBASTIAN BIG
Sebastian Big a publicat volumele: Cartografii ale
modernității (volum colectiv), Editura Casa Cărții de
Știință, Cluj-Napoca, 2002; Knowledge and action within
the knowledge based society (volum colectiv), Editura
Institutul European, Iași, 2011; Vată de sticlă, Editura
Charmides, Bistrița, 2015. În curând, la Editura frACTalia
va publica volumul Masiv.

Sebastian Big contributed to two collections of essays

entitled Cartografii ale modernității (Casa Cărții de Știință,
Cluj Napoca, 2002) and Knowledge and action within the
knowledge-based society (Institutul European, Iași, 2011). His
poetry debut is Vată de sticlă (Charmides, Bistrița, 2015). His
newest volume, Masiv, will be published by frACTalia.

Translated from the Romanian by MARGENTO

(Chris Tanasescu) and Alexandru Polgar

33
 01
Artiști, poeţi, oameni de știinţă,
din cele mai diferite domenii, 26
în toate timpurile, Uneori,
au gustat cu voluptate interesul știinţific, dar și cel turistic,
din cupa nezăgăzuitelor contraste este legat de păstrarea unui singur element,
și a măreţelor simfonii care își pune amprenta în peisajul masivului.
ale arhitecturii solide a masivului.

27
02
Ocrotirea naturii în patria noastră
Prin prestigioasele lor proporţii,
este o problemă de stat,
podoabele fermecătoare ale masivului
hotărârile și modul în care acestea sunt înfăptuite
au constituit vii motive de inspiraţie pentru unii,
urmărind atât conservarea peisajului,
dându-le sentimentul unei intense trăiri,
cât și studierea știinţifică a componentelor sale.
sau a stimulat pe alţii
De aceea, numeroase plante, animale și locuri
în desfacerea cătușelor
de un pitoresc și de o importanţă știinţifică deosebită
care ferecau bogăţiile concentrate
au fost declarate monumente ale naturii,
de forţa mileniilor
ele fiind ocrotite prin lege.
în stânca trainică a masivului.

28
în lungul celor mai multe văi transversale și longitudinale,
în depresiunile alungite,
la poalele masivului,
17 casele se dispun ca mărgelele
Aproape de oriunde într-un șirag continuu, pe mai mulţi kilometri,
s-ar îndrepta călătorul micile îngrămădiri din zonele mai largi
spre impunătoarele frunţi de piatră reprezentând de obicei vetrele satelor.
ale masivului, De o parte și de alta a râului,
sentimentului de inaccesibilitate uneori a drumului ce-l însoţește,
încercat în primul moment case cu parmalâcurile frumos ornamentate,
îi ia repede locul cu acoperișuri înalte de șindrilă,
dorinţa arzătoare de a pătrunde cât mai adânc, se dispun faţă în faţă,
pe cărările întortocheate, având în spate, în sus pe versant,
pe care, cu fiecare pas, grădina și livada.
frumuseţea peisajului Totul e împărţit chibzuit,
își
34dezvăluie cu dărnicie comorile. omul muntelui nelăsând nici o palmă de pământ nefolosită. 35
 26
Sometimes,
both scientific and touristic interests
01 are excited by the preservation of one single
Artists, poets, and scientists feature
in the most diverse fields which leaves an imprint on the massif landscape.
and throughout history
drank voluptuously
from the chalice of uncurbed opposites
and magnificent symphonies
of the massif’s solid architecture. 27
Environmental protection is a state affair
in our homeland;
02 the attending bylaws and their
The prestigious proportions enforcement
of its enchanting adornments  ensure both landscape conservation
have been to some, and the scientific survey of its features.
vivid inspiration, and an intense experience, Therefore numerous species and sites
while instigating others of particular beauty and scientific
to break the shackles importance
locking the rich veins have been declared natural heritage
hoarded by the force of millennia and are defended by law.
in the massif’s enduring rock.
28
All along the transversal and longitudinal valleys,
in the lengthy depressions,
at the foot of the massif,
17 houses are laid out like beads
No matter wherefrom on a continuous miles-long string.
the traveler approaches The small clusters amid wider spaces
the towering stony head usually mark the heart of a village.
of the massif, On both sides of the river,
the first sense sometimes on both sides of the road running along it,
of inaccessibility houses with fancy fences
is soon replaced and shingle gables
by the ardent wish to go deeper and deeper face each other,
down the winding paths with gardens and orchards
where step by step in their backyards
the stunning landscape perched up on the side of the mountain.
generously unfolds its treasures. Every plot is carefully tended,
as mountain people leave no land idle.

36 37
 RALUCA BOBOC
Raluca Boboc is a writer and photographer. B.A. in foreign languages
(English-Swedish), master in Jewish studies and Ph.D in History at
the University of Bucharest, defending a thesis on the philosophy
and anthropology of the body in religion. While forever revisiting
the Orient through articles and photo albums, she only had time to
publish the book Reprezentări ale corpului în imaginarul biblic. Cartea
Proverbelor (Ratio et Revelatio, 2015) but will soon launch a book of
photopoetry in prose with frACTalia.

Raluca Boboc scrie şi face fotografie. Licenţa în limbi străine (engleză-

suedeză), master în studii iudaice și doctorat în istorie, Universitatea
din București, cu o teză despre filosofia și antropologia trupului în
religie. Revizitează des Orientul prin articole și albume fotografice, a
publicat doar cartea Reprezentări ale corpului în imaginarul biblic. Cartea
Proverbelor (Ratio et Revelatio, 2015) dar în curând va lansa un album de
fotopoezie în proză la editura frACTlia.

Traducere în limba engleză: Alistair Ian Blyth

 Firimituri din geantă despre Vietnam şi alte păsărele  Dar şi aici, şi oriunde altundeva în Vietnam, sufletul devine
În Vietnam, a intrat cu foamea în gât, sub un cer
pâclos, dar fără ploaie, cu o auto-tiriboanţă atât de
prudentă, de părea să meargă pe vârfuri pe străzile
Hanoiului, dar tot se mai împiedica uneori, izbindu-i pe toţi
de geam, cu privirea aţintită la casele înguste ca feliile de
tort tăiate cât mai subţire cu putinţă, la un final de nuntă
zgârcită. Coborând, s-au împiedicat şi singuri de trotuarele
pline de scăunele de plastic, ca de păpuşă, dar pe care
oameni în toată firea lor bolovănoasă stăteau şi beau cafele
şi supe cu tăieţei de la prima oră a dimineţii.
După Bangkok, i-a plăcut Hanoi. Are încă aerul şarmant
de lungă poveste colonială de dragoste şi război, cu o droaie
de fire satelit – povestiri mai mici, ghemuite ca haitele de
scăunele de pe trotuare, din jurul câte unei tigăi, o vreme
sfârâinde apetisant şi apoi lamentabil înecate în supă. A
crezut chiar că ăsta e modelul vietnamez, matricea stilistică
a fâşiei dragonice. Apoi, venind odată de la munte, atunci
a avut revelaţia că modelul e altul, mult mai geometric în
interiorul constelaţiilor din jurul bolovanilor înguşti, şi că
geometriile perfecte ale peisajului vietnamez s-au întins
şi au molipsit iremediabil oamenii. Vietnamul e o culme
a geometriei, iar vietnamezii, bolovănoşi fără putinţă de
scăpare, recapitulează relieful de munţi-printre-orezuri al
patriei. Unii călăresc bivoli.
Musonul i-a urmărit, într-adevăr, dar nu aşa cum
urmăreşte soarele călătorul pornit spre apus. Pe maestru
l-a urmărit întru totul subtil, „neconfruntaţional”, i-a afectat
memoria umbrelistică, ruinându-l la aspectul financiar.
Pe ea, în schimb, a urmărit-o cu o urmărire stridentă şi
declarativă, din pricina sandalei vişinii de la nea Roberto.
Cel puţin jumătate din călătorie a arătat ca şi cum tocmai
călcase într-o crimă. Aşa a pornit odată de la Sapa, de la
muntele cu orezuri mai geometrice ca niciodată şi, trecând
prin Hoalu şi toate celelalte, tot aşa a ajuns în Hue, ţinut
cu oameni mai molatici la prima asprime a întâlnirii, deşi
probabil cu mult mai aspri la alte aspecte, judecând după
straturile groase de lupte din pământurile dimprejurul Hue-
ului, toate presărate cu morminte. Din tren a văzut deja,
geometria se complică aici, căci mormintele nu se lasă
cartografiate, răsar doar fără logică şi fără putinţă de tăgadă
dintre munţi, orezuri şi bivoli. Uneori nici două măcar nu
încap într-o singură privire. Morţii vietnamezilor nu se
strâng prea uşor laolaltă, sunt ca viii suedezilor: dacă o casă
aici, alta la jdemii de sute de metri. Oameni aspri, cărora nu
40 le place să se înghesuie în privirea nimănui.
brusc delicat, limpede şi auriu în faţa păsărilor. Vietnamezii cultivă
păsărele. Toţi au colivii, cel puţin una, cu care ies la plimbare seara,
pe care şi-o anină în copacul sub care îşi iau prânzul, pe care şi-o
plimbă cu motocicleta în vizită la mătuşi şi la cina de afaceri. Iar
cine nu are sau şi-a uitat-o acasă, de trei ori mai predispus la
umilirea şi frăgezirea sufletului, se aşază pietrificat la cafeneaua
cu cele mai multe colivii şi se înmoaie până la transparenţă,
până se face ca piatra lichidă, sub trilurile păsărilor celorlalţi. În
Vietnam, lucrurile se fac altfel, până şi vorba merge spre urechea
celuilalt cu totul altfel. Ecuaţia e om-înaripată-om. Orice relaţie
între vietnamezi e mediată de păsări.
Şi totuşi, în Vietnam se mănâncă înaripate. Unii, cei
însărcinaţi cu frigăruile stradale, le mănâncă şi le oferă şi
trecătorilor, asezonate cu înghiţituri de orez lipicios din sulul
de bambus pârjolit în jarul de alături. Ei spun că sunt altele.
Probabil cele care nu ştiu să cânte. Vietnamezii sunt oameni
bolovănoşi şi crânceni, dar drepţi cu sine. Nu frig decât
înaripatele care îi lasă prizonieri cunoaşterii geometrice.
Cambodienii, în schimb, un trib cu totul altfel, cu o
structură lacustră şi mieroasă ca pământurile lor inundate şi
presărate cu influenţe indiene, ei mănâncă orice are picioare,
mai ales picioare multe, şi le digeră bine fripte şi condimentate.
Tarantule prăjite în ulei de cocos. Dulci şi uleioase ca
poveştile lor de dragoste, pline de accidente şi încercări de
autoaccidentare, cântate cu precădere spre delirul călătorilor
de prin autobuze. Un trib mieros cu predispoziţii ascuţite la
naivitate şi gelozie.
Ultimul fruct al dragonului din Seam Reap a fost puţin
peste a doua tinereţe şi a avut asupra ei efectul unui elefant
bătrân rămas singur într-o ţară plină de elefanţi tineri. Avea
gustul Indochinei din cafeneaua violetă cu bărbaţi neaşteptat
de inocenţi din China Town-ul Bangkok-ului – într-un fel cam tot
ce înţelesese din zonă până să se năpustească asupra pietrelor
Angkor Wat-ului, simţind din nou că India e pe aproape şi o
pândeşte, că stă să-i sară în spate şi să o cutremure iar.
Acum ceva vreme se şmecherise în vulnerabilitatea ei şi
ţinea pungi special pregătite pentru cutremurele indiene. Mai
ales cele în care înainte cumpărase turmeric şi sandale sau
brăţări, vanilie, santal sau feţe de pernă – astea erau cele mai
bune; împăturite cu precauţie şi chibzuit strâmtorate, purtau
mirosul câteva luni reale, fără declanşări autohalucinante.
Probabil pentru că erau pungi de prăzi luate pe drept. Nu era
nimic în plus în ele, lua doar ce i se cuvenea din India, adică tot. Şi
totuşi, la un moment dat, a luat ceva în plus. Visul de anul ăsta i-a
arătat excesul.
41
 Aduseseşi acasă la Bucureşti o ricşă şi, pentru că nu aveai loc pentru ea
pe balcon sau în parcare, o ascundeai cumva de mami şi de poliţie, totodată,
ţinând-o în continuă mişcare prin parcurile oraşului, implorându-ţi prietenii
pe rând, în ora liberă a fiecăruia, să o conducă neîncetat, tremurând plină de
frica închiderii parcului Cişmigiu din cauza inundaţiilor.
Sigur, visul l-a avut în Bangkok, în vremuri neplăcute, iar inundaţiile
le-a luat de aici, din Asia, poate chiar din Cambodia cea cu geometrii
înecate, dar ricşa nu era de aici. Aici sunt făcute ca să te simţi rege în ele,
regele junglei cambodiene, os din osul regal cambodian, adică în formă
de barcă lacustră, întotdeauna precum o caleaşcă la o motocicletă
priponită-n loc de cal, cu copertine de ploaie asortate, „coborâbile”
lateral în formă de cort, cu fermoar şi ferestre de celofan.
Dar ricşa din visul ei era alta, era ricşa ricşarului musulman
obosit din Kolkata, cel care spusese că ar renunţa, că ar rămâne cu
mama bolnavă acasă şi şi-ar vinde oricând cu 500 de dolari unealta
de transportat indieni graşi şi sahibi albi. Aşadar, ricşa visată
fusese, în acelaşi timp, renunţarea şi remuşcarea – renunţarea,
partea ricşarului musulman obosit şi remuşcarea, partea ei, a
cotropitorului, cea care – aşa cum spusese Gheorghe acum 4
ani – nu venea vara în India, nici în vacanţă de odihnă şi nici
în vreo căutare, ci venea să colonizeze India, în fiecare an din
nou şi mai mult. Aşa să fie, oare a reiterat şi ea relaţia asta
bolnavă, despre care se discută de secole, asta a fost tot? Ea
spunea că a venit ba pentru dragostea refuzată cândva în
Nord, ba pentru un lung şir de afaceri ca nişte usturoaie mici
şi încăpăţânate, ba pentru viaţa care aici e ca oceanul, de
acolo de unde e ca balta. Şi se trezise uitându-se, an după
an, când la unul, când la celălalt, ca un râu mic şi nehotărât
şi care nu ştie unde e chemat să se verse. Pentru
liniştea de a se vărsa în baltă ştiind că există şi ocean.
Echilibristica deltelor. Ce reţea complicată, cu parfum de
valiză în care s-a făcut contrabandă cu parfum de lotus.
Mai mult decât parfumul, floarea de lotus e un exerciţiu
de raportare, de transfigurare sublimă. Care o ţine pe
drum. De aceea, vara mărşăluieşte.
Poza cu cei doi ninja musulmani de la Fatehpur
Sikri spune mai mult decât orice cuvinte. India nu
cunoaşte distanţe critice. Iar ea are nevoie de India
ca de apă, cel puţin atât timp cât e chemată să se
plimbe prin deşerturile autocriticilor juife. Adică pe
viaţă. Şi apoi mai are nevoie de India ca de prosop,
cel puţin atât timp cât e chemată să se scalde în
ape suedeze. Tot pe viaţă. Şi apoi, mai mult decât
toate acestea, pentru tot acel timp când se uită,
şi se înstrăinează, şi se întunecă. Pentru că India
nu cunoaşte nefirescul.

42 43
 Crumbs From Her Bag About Vietnam and Other Birds
They entered Vietnam with hunger in her throat, beneath
a foggy but rainless sky, in an auto-rickshaw so cautious that it
seemed to walk on tiptoes along the streets of Hanoi, but even so,
it still tripped up sometimes, banging the passengers up against
the window as they peered at the narrow houses, which were like
pieces of cake sliced as thinly as possible at the end of a niggardly
wedding. Alighting they too tripped up on the pavements full of
plastic chairs, like doll’s house furniture, but on which people in
all their boulder-like bulk sat drinking coffee and noodle soup first
thing in the morning.
After Bangkok, she liked Hanoi. It still has the charming air
of a long colonial story of love and war, with a swarm of orbiting
threads—smaller stories, huddled, like the packs of chairs on
the pavements, around a frying pan sizzling appetisingly for a
while and then lamentably dumped in the soup. She believed
that this was the Vietnamese pattern, the stylistic matrix of the
dragon strip. But then, coming back from the mountain, she had
the revelation that the pattern was different, more geometric
inside the constellations around the narrow boulders, and that
the perfect geometries of the Vietnamese landscape spread and
irrevocably infected people. Vietnam is the summit of geometry,
and the Vietnamese, boulder-like in their bulk, unable to escape,
recapitulate the relief of the homeland’s mountains among paddy
fields. Some ride buffalos.
The monsoon had indeed followed her, but not in the
way the sun follows the traveller heading westward. It followed
the master in a wholly subtle, non-confrontational way; it affected
his umbrella-like memory, ruining him financially speaking. But
her it followed in a strident, declarative way, because of the
cherry-red sandal from Roberto. For at least half the journey she
looked as if she had just trodden on a murder. That was how she
left Sapa, the mountain with paddy fields more geometric than
ever, and passing through Hoalu and all the other places, that was
how she arrived in Hue, a region whose people were softer during
the first harshness of meeting, although probably much harsher in
other respects, to judge by the thick layers of battles in the lands
around Hue, all of them dotted with graves. From the train she
saw that the geometry grew complicated here, since the graves
cannot be mapped, they spring up illogically and irrefutably
among the mountains, paddy fields and buffalos. Sometimes not
even two can be caught within a single glance. The Vietnamese
dead cannot easily be gathered together; they are like the
Swedish living: one house here, another hundreds of metres
away. Harsh people, who do not like to be crowded together
within anybody’s gaze.
44
But even here, and everywhere else in Vietnam, the soul
becomes suddenly delicate, pellucid and golden in front of the birds.
The Vietnamese cultivate birds. They all have bird cages, at least one,
which they take with them on their evening walks, which they hang
from the tree beneath which they eat their lunch, which they take with
them on their motorcycles when they go to visit an aunt or to a business
dinner. And whoever does not have any or has forgotten them at home,
three times more liable to humiliation and tenderisation of the soul, sits
stonily at the café with the most birdcages and softens to the point of
transparency, until he becomes a liquid stone, amid the trills of others’
birds. In Vietnam, things are done differently, and even speech reaches
the other’s ears completely differently. The equation is human—avian—
human. Every relationship between Vietnamese is mediated by birds.
But even so, in Vietnam they eat feathered creatures. Those
in charge of the street grills eat them and purvey them to passers-by,
seasoned with mouthfuls of sticky rice from the bamboo roll scorched
in the embers alongside. They say they are different birds. Probably the
ones that do not know how to sing. The Vietnamese are boulder-like
and stern people, but upright with themselves. They grill only the birds
that leave them prisoners of geometric knowledge.
The Cambodians, on the other hand, are a completely
different tribe, whose structure is lacustrine and honeyed like their
flooded lands and peppered with Indian influences, they eat anything
that has legs, particularly multiple legs, and they digest them well
baked and seasoned. Tarantulas fried in coconut oil. As sweet and oily
as their stories of love, full of accidents and attempts to inflict accidents
on themselves, sung chiefly for the delirium of bus passengers. A
honeyed tribe with a sharp predilection for naivety and jealousy.
The final fruit of the dragon of Seam Reap was a little after
the second flush of youth and had on her the effect of an old elephant
left alone in a land full of young elephants. It had the taste of Indochina
from the violet café with unexpectedly innocent men in Bangkok’s
China Town—in a way, more or less everything she had understood
about the area by the time she rushed to the stones of Angkor Wat,
sensing once more that India was nearby and stalked her, that it was
about to leap on her back and cause her to quake again.
A while ago she had grown sly in her vulnerability and kept
bags specially prepared for the Indian quakes. Particularly the ones in
which she had previously bought turmeric and sandals or bracelets,
vanilla, sandalwood and pillowcases—those were the best ones;
carefully folded up and thriftily made thin, they carried the scent
a real few months, without triggering self-inflicted hallucinations.
Probably because they were bags of rightfully taken prey. There was
nothing surplus in them, from India she took only what she was entitled
to, which is to say, everything. But even so, after a while, she took
something extra. This year’s dream showed her excess.
45
 You had brought home to Bucharest a rickshaw
and because you did not have room for it
on your balcony or in the car park, you hid
it somehow from mother and the police,
at the same time, keeping it in perpetual
motion around the city’s parks, imploring
each of your friends in turn, during their
breaks, to drive it without stopping,
trembling for fear that Cișmigiu Park
might close due to flooding.
Of course, the dream she had in
Bangkok, during nasty weather, and the
flooding she took from here, from Asia,
perhaps even from Cambodia with its
submerged geometries, but the rickshaw
was not from here. Here they are made so
that you will feel like a king in them, the
king of the Cambodian jungle, a bone of
the Cambodian royal bone, which is to say,
in the shape of a lake boat, always like a
carriage tethered to a motorcycle instead
of a horse, with assorted rain canopies,
which can be pulled down at the sides to
form a tent, with a zipper and cellophane
windows.
But the rickshaw in her dream
was different, it was the rickshaw of
the weary Muslim rickshaw driver from
Kolkata, the one who had said he would
give it up, that he would look after his
sick mother at home and for five hundred
dollars he would sell in an instant his tool
for transporting fat Indians and white
sahibs. And so, the dream rickshaw had
been simultaneously renunciation and
remorse—renunciation on the part of the
weary Muslim rickshaw driver and remorse
on her part, the invader, the one who, as
Gheorghe said four years ago, had come
to India in the summer neither on holiday
nor looking for something, but to colonise
India, every year anew and a little bit more.
Was it really like that? Did she really repeat
that sickly relationship, which they had been
talking about for centuries?
46
Was that all? She said that she came
either for the love once refused her
in the North or for a long series of
business dealings, like small, stubborn
cloves of garlic, or for the life that
here is like the ocean, whereas there
it was like a pond. And she had found
herself looking, year after year, now
at one, now at the other, like a small,
undecided river, which does not know
where it is expected to empty. For
the peace of emptying into a pond,
knowing that an ocean also exists.
The balancing act of the deltas. Like
a complicated web, with the scent
of a suitcase that has been used
for smuggling lotus perfume. More
than the perfume, the lotus flower
is an exercise in relating, in sublime
transfiguration. Which keeps her on
the road. Which is why in summer
she marches forth.
The photograph of the two
Muslim ninjas from Fatehpur Sikri says
more than any words. India knows no
critical distance. And she needs India
like she needs water, at least as long as
she is summoned to walk through the
deserts of auto-critique juive. Which is
to say, for life. And then she also needs
India like a towel, at least as long as she
is summoned to bathe in Swedish waters.
Also for life. And then, more than all
the foregoing, for that whole time when
she looks, and she becomes a stranger to
herself, and she becomes dark. Because
India knows no unnaturalness. 47
 ANCA BUCUR
Anca Bucur is a Bucharest-based poet and multi-media performance artist,
co-founder and editor-in-chief at frACTalia press, and editor at InterRe:ACT
magazine. In her performances, she often works with computer software and
digital media, while in her poetry she makes use of conceptual techniques,
experimenting with different types of language and discourses. She studied
literary theory at the University of Bucharest from where she holds a MA
degree, and currently she is a Ph.D. candidate with a thesis concerning
Wittgenstein’s traces in both literature and conceptual art. Her open source
coded video The confession of an aphasic writer was part of artvideoKOELN
exhibition, 2015. In 2012 she co-authored with Iulia Militaru and Florentina
Anca Bucur este poetă și multi-media performance artist, co-fondator și Budar (graphics) the volume of poetry dramadoll. The book was accompanied
redactor-șef la editura frACTalia, și editor al revistei InterRe:ACT. A urmat by the short art-video Images from the eighth day which became part of Lars
cursurile Facultății de Litere din București pe care le-a absolvit cu o diplomă von Trier’s project Gesamt 2012 (DISASTER 501 What happened to man?)
de master în teoria literaturii, iar, în prezent, este doctorandă CESI cu o teză
despre urma lui Wittgenstein în literatură și arta conceptuală. În performance-
uri, aceasta lucrează cu digital media și computer software, iar în poezie
sa conceptuală experimentează cu diferite discursuri și tipuri de limbaj. În
2015, video-ul ei, în cod open-source, The Confession of an aphasic writer,
a fost proiectat în cadrul expoziției artvideoKOELN – audio-visual experience
01, Cologne International Videoart Festival. Este, alături de Iulia Militaru și
Florentina Cristina Budar (grafică), autoare a volumului de poezie dramadoll.
Cartea a fost acompaniată de lucrarea video Imagini din ziua a opta selectată în
Gesamt 2012 (DISASTER 501 What happened to man?), un proiect coordonat de
Lars von Trier și regizat de Jenle Hallund.

Traducere în limba engleză: Anca Roncea & Monica Manolachi

 For to write is to draw back. Not to retire into one's tent,
in order to write, but to draw back from one's writing
itself. To be grounded far from one's language, to
emancipate it or lose one's hold on it, to let it make its
way alone and unarmed. To leave speech. (…) To let it
speak alone, which it can do only in its written form. To
leave writing is to be there only in order to provide its
passageway, to be the diaphanous element of its going
forth: everything and nothing. For the work, the writer is
at once everything and nothing. (Derrida)

Realitatea – o definire logico-filosofică

Întreaga realitate constituie totalitatea faptelor în spațiul logic.

Spațiul logic este conceput ca un sistem de relații formale în
care se situează toate stările de lucruri posibile, deci și faptele.
Faptele sunt descrise prin combinații posibile de nume.
Combinațiile posibile de nume desemnează propoziții.
Propozițiile constituie imagini structurale ale
realității.
Realitatea este ceea se spune și se arată în limbaj.*
Limbajul este tot ceea ce ne înconjoară.
Tot ceea ce ne înconjoară –

LIMBA
JUL – constituie REALI . TATEA
____________________________________________________
*Pentru o mai bună înțelegere a realității întrebuințați
Limba Comună1:
de dacă pe iar chiar
în prin ea acelaşi după
a ce căci astfel fiecare
nu ca despre ele noi
o din deci aşa acesta
şi nici ci însă el
să atunci fie ceva cea
că pentru acest au deja
care la al orice aici
un numai cum nimic dintre
cu sau ei fără asemenea

1 Limba comună cuprinde cuvintele funcționale din textul Tractatus Logico-Philosophicus,

de Ludwig Wittgenstein. Acestea diferă în funcție de limba în care este efectuată traducerea,
fiecare limbă având reguli gramaticale și o sintaxă proprii, precum și o serie de cuvinte funcționale diferite.
eu doar mă înaintea cine aproape de marginea
între nostru conform deloc vreunul pervazului,
acum altceva asupra oricare adesea
unde sine sub deoarece printre de micile deschizături din perete
dintr acolo celălalt nimeni oricine trupul începe
însăşi mult acela voi înşine s-asculte împrejur cu atenție:
altfel cel său tu contra
unul fiindcă niciodată datorită bineînţeles
adică ori foarte sus totdeauna
fapt de 99 de chipuri/ fapt de 99 de feluri
altul vreun acel meu deasupra fapt de lut, fapt de bărbat/ fapt de muiere, fapt de băiat
tocmai însele desigur contrar dinainte cu piele de șarpe/ cu gură de lup
deşi cu culcuș de iepure/ cu țăr’nă-n mormânt
fapt de pagubă și fapt de urât
când noaptea-i d-abia la jumătate
Realitatea – o definire geo-politică iar viața cea mică mustește
sub
Realitatea desemnează teritoriul, întinderea, spațiul circumscris sau bălării
nemărginit, dimensiunea generală, neasociată în mod exclusiv cu un stat, dimineața te găsește cu ochii prinși într-
satisfăcătoare însă pentru asigurarea necesităților de supraviețuire, alimentare o pojghiță albă
și apărare ale unui grup social. Cea care scapă cuprinderii într-un teritoriu și așteptând chemarea și haita, dresându-
capturării într-un aparat de stat este populația nomadă. Nomadul nu are puncte, te leviatan între zei
traiecte, pământ chiar dacă are evident din toate. Căci dacă Nomadul poate fi fiară-ntre suverani
numit Deteritorializatul prin excelență e tocmai pentru că, la el, reteritorializarea nu și fiecare pliu al trupului
se întâmplă după, ca în cazul migrantului, și nici pe altceva, ca la sedentar. Pentru auzi zvâcnindu-se-neștire
nomad, dimpotrivă, tocmai deteritorializarea constituie raportul său cu pământul, odată cu răsucirea vlăstarilor
astfel încât el se reteritorializează pe deteritorializarea însăși. De aceea, nomadul nu pe zăplaz.]
se subordonează, nu se conectează, nu se branșează la un centru de putere. Prin
contra-plasare și distribuire, el se substrage unei delimitări politico-teritoriale și unor ceea ce se petrece, faptul, este existența
coordonate normante, nu însă și unei localizări. Nomadul se distribuie într-un spațiu stărilor de lucruri în
neted și rizomatic, el ocupă, locuiește și controlează acel spațiu, și tocmai în acest fapt
spațiul neted sau nomad
rezidă principiul său teritorial. Nu întâmplător, deci, traiectul nomad se desenează ad
continuum, neîncetat și neliniar, întrerupt de variabilitatea și polivocitatea direcțiilor,
(al paginii)
de mănunchiul de relee, de sistemul de staționări comunicante, inter-mediatoare.
este o suprafață vectorială și
haptică, o întindere alunecoasă, lipsită de riduri și denivelări, cu o structură eter-
ogenă și non-ierarhică, dezvoltată pe orizontală. Un sistem de rețele și branșamente,
[să trăiești ființă fără cetate țesătură de relații imanente al căror scop îl constituie inhibarea instaurării unui cent-
în mijlocul stepei cenușă ru fix de putere. Spațiul neted este ocupat fără a fi calculat, traversat fără a fi cucerit,
urmărind de la depărtare mișcările bipezilor locuit fără a fi colonizat. Deschis și Neutru. Minor. Spațiu al comunităților eterogene,
foșnetul hainelor în atingere, al triburilor si al haitelor, al omului-animal, al femeii-bărbat, al copilului-mamă, al
al vreascurilor troscăind sub stăpânului-sclav. Spațiu fără dialectică, anulând dialectica. Spațiu fără sinteză. Spațiu
pământ pașii lor al devenirii și al producției. Spațiu viteză în interiorul căruia mișcarea se efectuează
trecând la o distanță neînsemnată continuu (geografic) și permanent (temporal), fără țel și fără destinație, fără ple-
care și fără sosire. Spațiu al multiplului și al grupului, întotdeauna plural și polifonic.
Spațiu al unui popor ambulant, unde singularități oarecare, ritualic toate împreună 7 (+1) propoziții despre comunitatea nomadă
și fiecare enunță: (un text de Blanchot, Nancy, Agamben, Deleuze & Guattari)

Înloc

Îm
uirea

po
polis 1. Comunitatea nomadă respinge orice unitate de limbă, gen, clasă, naționalitate,
ului c

tri
!
u no lizat rasă, etnie sau teritoriu. Comunitatea nomadă este comunitatea fără unitate. Orice

va
m osul, e ntra

m
c formă de unitate este fundamental opresivă și violentă, despotică și coercitivă,
lui Îm

ajo
a statu po izolaționistă.

rit
i i și tri
va

a
ză r a i

ru
l i d e seg
tra Împ ologi

lu
c e n o e i c reg 2. Comunitatea nomadă se opune în mod constant și invariabil colectivității, cât și

ic
riv a t riva u ritua ări
t

ar
o e l u l i ra modelului de organizare specific. Orice tip de colectivitate șterge diferențe, contra-
Împ volu !

es
țion sia dicții și forme de existență și apartenență care nu se aliniază în mod necesar consti-

up
ism le!

un
Împotriva deplasării liniare! ulu tuirii ideii de comunitate nomadă.
i și

e!
În schim a
b, practi iera
carea m r h izăr 3. Comunitatea nomadă refuză orice principiu de apartenență, în afară principiului
Împ ersului ii r
de-a bu de apartenență însuși.
otr
iva șilea, egnuri
suv lor!
În era ghemuit, rostogolit,
sc n ităț în fugă , 4. Comunitatea nomadă este comunitatea fără identitate, absolut nereprezentabilă,

urmând li
him ii li formată din subiecți desubiectivizați, fără destin și fără destinație, fără fizionomie,
ngv
b, isti
su ce scăpând oricărei posibilități de descriere sau circumscriere.
bj și a
hetou!

t!
ug lim

iec
ar baj

niile de fu
ea ulu 5. Comunitatea nomadă nu este limitată la un loc, regiune sau perioadă istorică. Ea
ob
lim i în e-
suș depășește atât ideea de localizare, cât și pe cea de temporalitate.
limbii g

m
ba i!
nu

ju lui!
lui baju
ul

pr l i m 6. Comunitatea nomadă este comunitatea acefală în cadrul căreia se recuză orice

m

gă!
in irea
fis

Locu formă de ierarhizare și verticalitate. De aceea, în mod frecvent membrii ei împru-

or
m

mută comportamentul fiarei. Comunitatea nomadă este organizată de-a lungul afil-
zo
si

Decretarea medialității limbajului! ierilor orizontale.

Jo

ui!
tul 7. Comunitatea nomadă este o mașină de război al cărei scop nu rezidă nici în lupta
can
e

ifi armată, nici în cucerire sau subjugare, ci în rezistență. În interiorul acesteia, fiecare
oar

n
sem
a

subiect devine un număr numărant, o entitate mobilă, un soldat, pion de go al cărui

Învățare

trat

u i
ul ingerea limbii spre
ism Împ un afară al limbii! traseu este garantat de branșarea la un asamblaj.
cas

l
e ria
xei

imp Smulgerea vorbirii (+1). Comunitatea nomadă este comunitatea potențială și necomunicabilă. A tăcerii
și a
nta

din ea însăși!
în murmur.
a si

În locul ei, rostirea bâiguită,

are

Zicer spunerea fără de șir,

tur

ea în
murm
Înlă

ur!
Delirul!
55
 For to write is to draw back. Not to retire into one's tent,
in order to write, but to draw back from one's writing
itself. To be grounded far from one's language, to
emancipate it or lose one's hold on it, to let it make its
way alone and unarmed. To leave speech. (…) To let it
speak alone, which it can do only in its written form. To
leave writing is to be there only in order to provide its
passageway, to be the diaphanous element of its going
forth: everything and nothing. For the work, the writer is
at once everything and nothing. (Derrida)
Reality - a logico-philosophical definition

The whole of reality is the totality of facts in the logical space.

The logical space is constructed as a system of formal relations
where all possible states of affairs are placed therefore, also facts.
Facts are described through possible combinations of
names.
The possible combinations of names designate propositions.
Propositions represent structural images of reality.
Reality is what is said and shown in language.*
Language is everything surrounding us.
Everything surrounding us –

LANGU AGE – constructs RE . ALITY

____________________________________________________
*For a better understanding of reality use
The Common Language1:
the of is a in
to and that not it
be can which by we
one as this all with
must for its an from
there but only no another
if then would same they
what also two these has
way itself could them on
so therefore at their does
such every something nothing like
other do about were without

1 The common language includes the functional words from the text of Tractatus Logico-Philosophicus by Ludwig
Wittgenstein. They are different depending on the language in which the translation is made, since every language has its
own grammar and syntax rules, as well as a series of different functional words.
should out whether will how close to the edge
always because already everything result of the sill,
between more both whose those
instead where was when through the small eyelets in the wall
however anything he us my the body begins
may under now nor even to listen carefully around:
here quite some most being
themselves either ourselves else me again fact of 99 faces/ fact of 99 sorts
indeed before had neither never
fact of clay, fact of man/ fact of maiden, fact of boy
too thus far each above
why up after very less snake skinned/ wolf mouthed
over still his second who rabbit holed/ dust graved
none rather since round among
fact of loss and fact of foul
shall yet am down actually
perhaps when night is halfway passed
and young life flows out
Reality - a geo-political definition under
weeds
Reality designated territory, a spread, a space circumscribed or boundless, morning finds you with your eyes
general size, non-exclusively associated with a state, however enough to ensure caught in a white coating
that which is necessary for survival, food and protection for a social group. That waiting for the call and the pack, taming
which escapes the inclusion in a territory and the capture in a state apparatus is you as leviathan among gods
the nomadic population. The nomad has no direction, trajectories or ground even beast among sovereigns
though they obviously have some of everything. For if the Nomad can be named the and every fold of the body
Deterritorialized par excellence it is precisely because, to them, reterritorialization you hear them heedlessly fluttering
doesn’t occur after, as it does for the migrant, neither elsewhere, as is the case of the with the twisting offspring
sedentary. For the nomad, on the contrary, deterritorilization itself is his connection on the lath fence.]
to the ground, so that he reterritorializes on deterritorialization itself. Because of what is the case, the fact, is the existence of
that the nomad doesn’t become subordinated, he doesn’t connect or branch to a
states of affairs in
center of power. Through counter-placement and distribution, he evades a politico-
the smooth or nomad space
territorial demarcation and normative coordinates, but not a localization. The nomad
distributes himself in a smooth rhyzomic space, he occupies, lives and controls that (of the page)
space and this is where his territorial principle resides. Therefore, it is not by chance
that the nomad’s trajectory is drawn ad continuum, nonstopping and nonlinear,
is a vectorial and haptic sur-
face, a slippery stretch, unwrinkled and even, with a heterogeneous structure,
broken by the polivocality and variability of directions, by bunched relays, by the
non-hierarchical, developing horizontally. A system of networks and branchings, a
system of stations communicating, intermediating.
weave of intrinsic relations whose purpose is inhibiting the establishment of a fixed
[to live, a being without a citadel: powerhouse. The smooth space is occupied without being computed, crossed with-
midst of a steppe ash out being conquered, inhabited without being colonized. Open and Neutral. Minor.
watching from afar movements of bipeds A space of heterogeneous community, of tribes and packs, of the man-animal, of
the swish of clothes when touched, the woman-man, of the child-mother, of the master-slave. The space without dia-
of brushwood thumping under lectics, that cancels dialectics. A space without synthesis. A space of becoming and
ground their steps production. A speed space inside which the movement continuous (geographically)
crossing at an insignificant distance and permanent (temporal), with no goal or destination, with no departure or arrival.
58 59
A space of the multiple and of the group, always plural and poliphonic. A space of an 7 (+1) propositions on the nomadic community
itinerant people, where whatever singularities, ritualistically all together and each (a text by Blanchot, Nancy, Agamben, Deleuze & Guattari)
one states:
Repl

Ag
acing

ain
the p 1. The nomadic community rejects any unity of language, gender, class, nationality,
olis w e!

st
ith th d stat race, ethnicity or territory. The nomadic community is the community that has no

t
e

he
e nom l i z
os, ntra unity. Any form of unity is fundamentally oppressive and violent, despotic and coer-

m
e ce Ag
ain

ajo
d t h cive, isolationist.
an st

rit
ti o n i d eolo rac

y
l i za g y ial

th
t ra A g w i th rit seg 2. The nomadic community is constantly and invariably opposed to collectivity and
cen ain

at
i n st st e u a l ! reg

s
v its specific mode of organization. Any type of collectivization erases differences, con-
Aga olu

ub
tion ati
on

du
ism ! tradictions, forms of existence and belonging that do not necessarily align to the

es
Against linear movement! a nd constitutive idea of a nomadic community.

!
Instead 3. The nomadic community refuses any principle of belonging outside of belonging
, a prac ran
tice of c k ing itself.
Aga rawling life
inst , form
ling s! 4. The nomadic community is a community without identity, absolutely unrepresent-
uisti crouching, rolling down, running,
In c so able, made up of desubjectified subjects, without destiny or destination, without
ste

following
a ver
d, e ign physiognomy, escaping any possibility for delineation or circumscription.
th ty a
es nd
ub lan 5. The nomadic community is not limited to a place, region or historical period of
gua
age!

ju ge

the lines
ga

t!
tio itself time. It surpasses the idea of localization as well as temporality.
jec
u

n ! ob
tto lang

of
e-

lan e! 6. The nomadic community is the acephalous community within which any form of
m

gu guag

of flight!
na

ag g lan establishment or verticality recuses itself. Therefore, its members frequently borrow
e b nhabitin
ism
the ghe

y I a beast’s behavior. The nomadic community is organized along horizontal affiliation.

ph
or
m

Decreeing the mediation of language! 7. The nomadic community is a war machine whose purpose does not reside either
iso
arning

ith

r! in armed battle or in conquest or subjugation but rather in resistance. Inside it, every
ifie
w

n subject becomes a countable numbers, a mobile entity, a soldier, a Go piece whose

wn
tax

sig
Do
g /le

the route is guaranteed by branching to an assemblage.

syn

of
Teachin

sm
ng

ali hing language to

eri Pus (+1).The nomadic community is the potential and uncommunicable community. Of
rati

m p an outside of language! silence in murmur.

ei
t
cas

h
dt Ripping out speech out of itself!
an
the
ting

Instead, babbled utterances,

Voici ntless acts of speech,
ng in cou
ina

murm
Elim

ur!
Delirium!
60 61
 JOHANNES GORANSSON
Johannes Göransson

Poet and translator Johannes Göransson emigrated with his family from Skåne,
Sweden to the United States at age 13. He continues to keep in touch with Swedish
poetry, by translating authors from Swedish into English and publishing them in
literary magazines from the United States and at his own publishing house, Action
Books. He earned a BA from the University of Minnesota, an MFA from the Iowa
Writers’ Workshop, and his PhD from the University of Georgia. He is the author
of several books, including Haute Surveillance (2013), Entrance to a colonial
pageant in which we all begin to intricate (2011), and Dear Ra (A Story in Flinches)
(2008). He has translated Aase Berg’s Dark Matter (2012), Transfer Fat (2012), and
Remainland: Selected Poems of Aase Berg (2005) as well as Henry Parland’s Ideals
Johannes Göransson Clearance (2007). Johannes Göransson is interested in approaches to writing that
transgress textual boundaries and places them in the background. With his wife,
poet Joyelle McSweeney, Göransson coedits Action Books, and with John Woods
Poet și traducător, Johannes Göransson (n. 1973) a emigrat, împreună cu familia he publishes the online journal Action, Yes. He is an assistant professor at the
sa, din Skåne, Suedia, în Statele Unite la vârsta de 13 ani. Continuă să mențină University of Notre Dame, Indiana, USA.
un contact strâns cu poezia suedeză, traducând autori din suedeză în engleză,
publicându-i în reviste din Statele Unite și la propria editură, Action Books. A studiat
la Universitatea din Minnesota, a urmat cursurile MFA-ului de la Iowa Writers’
Workshop, iar doctoratul – la Universitatea din Georgia. Este autorul mai multor
cărți, printre care Haute Surveillance (2013), Entrance to a colonial pageant in
which we all begin to intricate (2011), și Dear Ra (A Story in Flinches) (2008). A
tradus Dark Matter (2012) de Aase Berg, Transfer Fat (2012), Remainland: Selected
Poems of Aase Berg (2005) și Ideals Clearance de Henry Parland (2007). Johannes
Göransson este interesat de abordări ale scrisului care transgresează limitele
textului și totodată pune în fundal demarcațiile acestuia. Împreună cu soția sa,
poeta Joyelle McSweeney, Göransson coeditează editura Action Books, iar cu John
Woods publică jurnalul online Action, Yes. Este profesor la Universitatea Notre
Dame, Indiana, SUA.

Traducere din limba engleză de Monica Manolachi,

revizuită de MARGENTO (Chris Tanasescu)
 The Threat Economy
The airplane is like rent: I can’t pay it
or I have to scream. I’m watching
a tiny screen. I’m buckled
down. Can’t move even an ant
from my dinner made from cow-nerves
and something green.
The person next to me is watching
an event in a wine-red space.
The swan is to blame for the crime or
the swan is a crime. The person
next to me is the swan and I am
her vector. She is reading poetry or
I am a tourist inside a parasite-inspired
atmosphere. And she, ruined
by photographs, is a millionaire in
Pleasure-Europe. I can tell by the way
she sings that she’s never been
absolutely dead. As a rule I don’t
sleep with dead people
but in her case I’ll do it for free.
Here I am the parasite said the poet
to the swan which was blinded
by the coins in its eyes. Here I am
a swan said the poet to the ruins.
Here come the gifts from the pilot:
a hand painted with gasoline. Here
comes my childhood painted
with syrup and traffic. When we land
I won’t be a tourist for the first time
in over a year. The pilot says
I was a beautiful poet. His mask is
working. My womb works
when the million ghosts
fling flowers into my eyes
while the virgins break
windows welcome me back.
64
Everyone
Must Be
A Tourist or
a Pornographer
Because the Visual
Will Save Us from Our
Illusory Sense of Home:
When I land I take a picture of
my wife. Gravity is erotic, wrote
one poet in a postcard from
her chamber. Another poet
wrote that in my book. Another
poet wanted the poems from
the genocide to be postcards
because she wanted them to
seem direct, not poetic, but
instead she turned them into
kitsch. Poetry, that is. And
to get the poems back she
performed an old-fashioned
ouiji board communication
across time and space. She
wanted to write poetry in
French, on a train. I wanted to
ride a train because I wanted
to be a child, but that child
has been hacked. The code is
corrupted because it is a code.
The ouiji board was beautiful
because it was decorated
with thorny flowers. In my
heart I have stained shirts and
translated horses nanoblack.
Don’t Hate, Don’t Asphyxiate,
Don’t
Champagne:
An art critic
remembers the
downtown art scene
in the 1980s: there
were the disciplined
conceptualists and the
mediocre neo-expressionists
who were all rich kids
pretending to have emotions.
After 30 years, art discourse
has taught the writer how to
interpret her own past: images
are luxurious, concepts are
currency that brings meaning
to the mess. I’m eating
butterflies with a utensil that
expresses my feelings exactly: I
carved it from the limb of a sick
elm. I read a poem to the elm
and its little beetles. When
I am buried in the soil, the
beetles are in my mouth, in
New York. The article must
be an elegy to another way of
looking at art, a way that the
article has to condemn, even
as the author mourns it. She
saw a production of Hamlet in
a parking lot which included a
disastrous use of tape players.
She says she’s not sure the
performance was “good” but
she was ecstatic.
65

I was ecstatic but I looked
drowned in the face:
When I remember the sun I
want to publish books
that are almost black like
mirrors.
I have terrible skin, it’s
always bubbling up and
I blame it on the sun. I
blame my mother.
I blame the night for my
viscosity.
How is it that Art can be
both the past
and the undeniable
suffering of looking at
statues?
I want to smell the fields
where I grew up.
All that shit. I want to be
successful but nobody else
wants me to be anything
except an art
that took place in parking
lots when nobody knew
if things were good or not.
They weren’t good.
Men are talking outside my
door. A kind of moon
mythology is being
developed: they say I have
splinters, I say I have
famous wars
for my childhood. The moon
is just something
that goes with masturbation
cycles. Astrophil
and Stella is a bachelor
machine that keeps ticking
like a bomb that will
detonate in the 20th
century while the rest of us
bathe the toxins
with our botched hands and
our natural death.
Our unnatural death is the
moon, which I love.
The Art of Prayer: In poems about
Marilyn Monroe, we can’t ignore how
hot she was, but the poems want to
create an interiority, an inner sadness.
It’s a sadness about not being
understood. According to this rhetoric,
language corrupts. But the interiority
is really about feeling empty
and abandoned. I’m empty and
abandoned, so I translate a poem
about codes. I’m a translator, so I
write a poem about her beautiful
body. I’m an atheist, so I don’t
mind the skulls that cover the
floor. Some poets have turned
photographs into weapons,
others have asked God to
pick up the phone. Marilyn
Monroe is a poem about
media. I’m translating it
as a poem about sex.
I get a letter from a
friend who hates her
mother. I give her a
poem about Marilyn
Monroe coming
back to life like a
stampede of pigs.
She says I’m
sensationalistic.
The Art of Sensationalism: A tourist
is a person who takes photographs,
a foreigner is a person who doesn’t
belong, pornography gets you
the image of the body without
the children, an artist is always
spoiled, a ruin is always luxurious,
a meaning is always outside of
Art. Art is the sugar. No, Art is the
threat that all these definitions
are wrong. Art is always wrong.
I don’t know if it’s any good
but that’s what I love about
its wrongness. I love its
ultra-erotic world of forty
thousand cars. I’m writing
this to you from a parking
lot while listening to a
tape recorder from New
York, where I planted
flowers for rich
people.
67
From the Excavated Head of Mishima: Forty thousand Conclusion: An Airplane Is Rent
cars occupy my memory like sun music. In my city-
memory I have high cheekbones and I know how to An airplane looks best in June because it has not yet begun to decay.
crawl ecstatically. I crawl into a parking lot to play
a crustacean Hamlet with tape recorders. I crawl An airplane looks best from the ground because I have not yet begun to decay.
on Marilyn Monroe’s body. I crawl her up with
my fingers which are fingers raised by the cattle An airplane is unprecedented in the history of homesickness.
industry. I write a poem about love. You can
never go home in art, it says. I have a hole in It creates a mystical zone where the past can permeate the present
my head in the closeups from the summer that
will never end. The horns are honking forty and the present is like a dead shark or an accordion that I try
thousand times. It’s summer, says the tape to play
recorder. It’s set in Paris, I say and buy some
flowers by the river. I lose my flowers in a because I have the urge to hear music when I’m the
game of “pétalos volando como llagas.” sun and the sun breathes through my skin.
I’m twenty blocks away from where the
poet drowned himself. I drown myself I am so wealthy I will never have to be home again.
in translations. I’m just a corruptor
of texts. I take selfies with a devour-
mask on my utterly hairless chest.
Conclusion: I want to tell you about
my childhood which is a foreign
body lodged inside my art, which
is a foreign body lodged inside
of you, Marilyn Monroe,
who is a foreign body and
beautiful even when you’re
stomping on skulls.

68 69
 Economia pericolului
Avionul e precum chiria: dacă nu-l pot plăti,
atunci trebuie să strig. Mă uit
la un ecran mic. Mi-am pus
centura. Nu pot nici măcar o furnică să mișc
cu cina mea din nervi de vacă
și ceva verde.
Persoana de lângă mine se uită
la un eveniment într-un spațiu roșu ca vinul.
Lebăda e vinovată de crimă sau
chiar lebăda este crima. Persoana
de lângă mine este lebăda iar eu
vectorul ei. Ea citește poezie sau
eu sunt un turist într-o atmosferă
inspirată de paraziți. Și ea, distrusă
de fotografii, este o milionară în
Europa Plăcerilor. După cum cântă,
pot spune că nu a murit
niciodată de tot. De regulă nu
Toată Lumea Ar Trebui Să Fie Turist Sau Pornograf Pentru Că Vizualul Ne Va
Salva De Simțul Iluzoriu că suntem Acasă: După ce aterizez, o fotografiez pe
nevastă-mea. Gravitația este erotică, a scris un poet pe o carte poștală din
camera ei. Un alt poet a scris același lucru în cartea mea. O poetă voia ca
poemele din vremea genocidului să fie cărți poștale, pentru că voia să pară
directe, nu poetice, dar până la urmă a făcut din ele kitsch. Adică poezie. Și
ca să mai salveze ceva din poeme, s-a folosit de o veche planșetă ouiji, pentru
a comunica în timp și spațiu. Voia să scrie poezie în franceză, în tren. Voiam
să merg cu trenul pentru că voiam să fiu iar copil, dar copilul s-a terminat.
Codul este corupt pentru că este cod. Planșeta ouiji era frumoasă pentru că
era decorată cu flori spinoase. În inima mea am cămăși pătate și cai traduși,
nanonegri.

Nu Urîți, Nu Asfixiați, Nu Șampanizați. Un critic de artă își amintește scena

artistică din centrul orașului în anii ’80: vedeai conceptualiști disciplinați și neo-
expresioniști mediocri, toți copii de bani gata, prefăcându-se că se emoționează.
După 30 de ani, discursul criticii de artă a învățat-o pe scriitoare cum să-și
interpreteze trecutul: imaginile sunt somptuoase, în vreme ce conceptele
reprezintă moneda care dă sens dezordinii. Mănânc fluturi cu un instrument
care îmi exprimă precis trăirile: l-am sculptat din creanga unui ulm bolnav. Îi
citesc un poem ulmului și gândăceilor de pe el. Când sunt îngropat în pământ,
mă culc cu morții, gândacii sunt în gura mea, în New York. Articolul trebuie să fie o elegie pentru
dar în cazul ei o voi face pe gratis. un alt mod de a privi arta, un mod pe care articolul trebuie să-l condamne,
Uite-mă, eu sunt parazitul, i-a spus poetul chiar și atunci când autorul o jelește. Ea a văzut un Hamlet pus în scenă într-o
lebedei fascinate parcare, ceea ce a presupus și folosirea dezastruoasă a unor casetofoane. Mai
de monezile din ochii ei. Uite-mă, sunt spune că nu e sigură dacă spectacolul a fost „bun“, dar ei i-a plăcut la nebunie.
o lebădă, a spus poetul către ruine.
Uite, vin darurile de la pilot:
o mână pictată cu benzină. Uite
și copilăria mea pictată
cu sirop și trafic. Când aterizăm
nu voi mai fi turist pentru prima oară
de mai bine de un an. Pilotul spune
că eram un poet frumos. Masca lui
funcționează. Pântecul meu lucrează
în timp ce un milion de fantome
îmi aruncă flori în ochi,
70 în timp ce fecioarele sparg 71
ferestre, urându-mi bine-ai revenit.
Mi-a plăcut la nebunie, dar fața mea semăna cu a unui înecat:
Când îmi aduc aminte de soare, aș vrea să public cărți
care sunt aproape ca niște oglinzi de negre.
Am o piele îngrozitoare, mi se umflă mereu și
dau vina pe soare. Dau vina pe mama.
Dau vina pe noapte pentru vâscozitatea mea.
Cum se poate ca Arta să fie atât trecutul,
cât și suferința de netăgăduit a privitului la statui?
Vreau să miros câmpiile pe unde am crescut.
Toate căcaturi de-alea. Vreau să am succes, dar nimeni
nu vrea să fiu altceva decât un fel de artă
care s-a întâmplat în parcări, când nimeni nu știa
dacă lucrurile erau bune sau nu. Nu erau bune.
Vorbesc niște bărbați pe-afară, la ușa mea. Are loc un fel
de mitologie a lunii: ei spun că am
schije, eu spun că posed războaie celebre
în loc de copilărie. Luna este doar ceva
care are legătură cu ciclurile de masturbare. Astrofil
și Stela sunt o mașină celibatară, face tic-tac,
pare o bombă care va fi detonată în secolul
al XX-lea, în timp ce noi, ceilalți, curățăm toxinele
cu mâinile noastre cârpăcite și moartea noastră naturală.
Moartea noastră nefirească e luna, de care mi-e drag.
Arta Rugăciunii: În poemele despre Marilyn Monroe, nu putem trece cu
vederea cât de bună era, dar poeziile vor să creeze o interioritate, o tristețe
interioară. E vorba de tristețea de a nu fi înțeles. Potrivit acestui tip de
retorică, limba corupe. Însă interioritatea este chiar despre a te simți pustiu și
abandonat. Sunt pustiu și abandonat, așa că traduc un poem despre coduri.
Sunt traducător, așa că scriu un poem despre ce corp frumos avea ea. Sunt
ateist, așa că nu-mi pasă de craniile împrăștiate la podeaua. Unii poeți au
transformat fotografiile în arme, alții l-au rugat pe Dumnezeu să răspundă la
telefon. Marilyn Monroe este o poezie despre mijloacele de comunicare. O
traduc ca și cum ar fi un poem despre sex. Primesc o scrisoare de la o prietenă
care își urăște mama. Îi dau o poezie despre Marilyn Monroe, adusă la viață ca
o ciurdă de porci. Ea spune că îmi place senzaționalul.
72
Arta Senzaționalului: Turistul este acea persoană care face fotografii, străinul
este acela care nu merge cu restul, pornografia îți arată o imagine a trupului
fără copii, artistul e mereu răsfățat, ruina este tot timpul voluptuoasă, sensul
este mereu în afara Artei. Arta este zahăr. Nu, Arta este pericolul că toate aceste
definiții sunt greșite. Arta greșește mereu. Nu știu dacă ajută la ceva, dar tocmai
asta îmi place la greșeala ei. Îmi place lumea ei ultra-erotică de patruzeci de mii
de mașini. Îți scriu toate acestea dintr-o parcare, în timp ce ascult un casetofon
din New York, unde am plantat flori pentru bogătași.
Din capul dezgropat al lui Mishima: Patruzeci de mii
de mașini îmi ocupă memoria ca o muzică solară. În
memoria-oraș am pomeți înalți și știu cum să merg
de-a bușilea extatic. Merg de-a bușilea prin parcare
și mă joc de-a un Hamlet crustaceu cu casetofoane.
Merg de-a bușilea pe trupul lui Marilyn Monroe.
Sunt la picioarele ei dar degetele-mi urcă pe ea,
sunt degete crescute în industria cornutelor.
Scriu o poezie de dragoste. Niciodată nu te
poți întoarce acasă în artă, zice. Am o gaură
în cap în prim-planurile de astă vară, care
nu se va sfârși niciodată. Claxoanele sună
de patruzeci de mii de ori. E vară, zice
casetofonul. Are loc în Paris, spun și
cumpăr niște flori lângă râu. Pierd apoi
florile într-un joc de “pétalos volando
como llagas”. Sunt la douăzeci de străzi
distanță de unde s-a înecat poetul.
Mă înec în traduceri. Sunt doar un
corupător de texte. Îmi fac selfie-uri
cu masca devoratoare pe pieptul
meu fără nici un fir de păr.
73
Concluzie: Vreau să vă spun ceva despre copilăria mea, care este un corp
străin adăpostit în arta mea, care este un corp străin adăpostit în tine, Marilyn
Monroe, care este un corp străin și frumos chiar și când tropăi pe cranii.

Concluzie: Avionul e chiria care te sparge.

Avionul arată cel mai bine în iunie, pentru că încă nu a început să se

șubrezească.

Avionul arată bine de la sol, pentru că încă nu am început să mă șubrezesc.

Avionul nu are precedent în istoria dorului de casă.

Creează o zonă mistică, în care trecutul poate îmbiba în prezent

și prezentul e ca un rechin mort sau un acordeon la care încerc să cânt

căci am un chef nebun să aud muzică atunci când sunt soarele și soarele respiră
prin pielea mea.

Sunt atât de bogat încât nu mai e nevoie să mă mai întorc acasă.

74 75
 MONICA MANOLACHI
Monica Manolachi is a poet, translator, editor and lecturer at the Departament of
Modern Languages, University of Bucharest, where she has been teaching English
since 2005. She is the author of three poetry collections, Joining the Dots / Uniți
punctele (2016), Poveștile Fragariei către magul Viridis (2012) and Trandafiri (2007),
and contributes to several literary magazines from Romania and from abroad. In
2016, Antologie de poezie din Caraibe received the “Dumitru Crăciun” translation
prize at the International Festival of Creative Writing “Titel Constantinescu”. In
2011, she completed her doctoral thesis, Performative Identities in Contemporary
Caribbean British Poetry. As a researcher and critic, she often delivers presentations
at literary conferences in Romania and abroad.
Monica Manolachi este poetă, traducătoare, editoare și asistent universitar la
Departamentul de Limbi Moderne, Universitatea din București, unde predă limba
engleză din 2005. Este autoarea a trei colecții de poezie, Joining the Dots / Uniți
punctele (2016), Poveștile Fragariei către magul Viridis (2012) și Trandafiri (2007),
și colaborează cu mai multe reviste literare românești și străine. În 2016, Antologie
de poezie din Caraibe a primit premiul pentru traducere „Dumitru Crăciun“ la
Festivalul Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu“. În 2011, a
susținut teza de doctorat cu titlul Identități performative în poezia contemporană
caraibo-britanică. În calitate de cercetător și critic, susține frecvent prezentări la
conferințe de literatură în țară și în străinătate.

Traducere în limba engleză: Monica Manolachi

77
Mit despre traducere
Pilotezi o aeronavă nevăzută, știind că ai de parcurs
distanțe imprevizibile între suflete necunoscute.
Nu ți-e clar de unde și până unde.
Nu ți-e străin riscul de accident.
Știi că există cutia neagră în caz de ceva.
Mănânci, vorbești, dormi, înaintezi pe drum
cu acea cutie strânsă la piept. Acolo veghează
neliniștea cu tăietura ei pe mușama,
scrijelitura pe zid,
mâzgălitura pe bancă –
toate micile emoții zac înăuntru ca un balot de paie.
Fiecare semn – o mirare.
Întorci balotul de paie de o parte
și de alta în minte: Pentru ce sunt?
De ce zboară păstorița?
Umbli cu prețioasa cutie la piept,
la fiecare pas se foiesc și țipă în ea întrebările.
Nu te încumeți să o arunci, fiindcă atunci rândunelele
și-ar lua zborul, cuibul ar rămâne pustiu
și cerul gol, fără nici o întrebare mai acătării.
Cugetările unei consoane absente
Când recitește prima variantă a unei traduceri
și observă ochii în lacrimi ai unei consoane absente
(adică eu, cea care vă vorbește); când dă peste
vocale intruse, fugare ca oile, cu șapte lacăte
pe boturi; când prepoziții șchioape și înfumurate
se luptă pentru un loc în panteonul ruinat
al sensului – atunci zic:
nu ți-ar scăpa dacă nu le-ai avea.
Dar nu mă poate auzi.
Cine stă să asculte o consoană?
Așa că asist la catastrofa naturală a
78
unui cuvânt lipsă, demult uitatul holocaust al
unei idei traduse greșit, hecatomba
altor sensuri, mai subtile.
O, traducere, traducere,
labirint cu microscopice ieșiri de incendiu!
Umbra unui timp greșit, caninii
prietenilor falși, ciripitul straniu
al nemernicelor verbe frazale.
Dacă m-ar putea înțelege, i-aș spune:
înainte să traduci, stai mai întâi de vorbă cu florăreasa.
Mi-e milă de ea când își pierde cumpătul
dacă un alt traducător a zbârcit rima din original
de parcă săracu’ autor nu avea altceva de făcut
decât să-și piardă vremea – cu frumusețea.
Nu mă supăr dacă mi se duce lipsa.
Eu consonez, nu rimez.
Bunicul ei avea dreptate: în curând, copiii
se vor naște cu mai multe limbi în gură.
Yield, *unyield, unyielding
Știu ce simțiți. Problema sunt eu, cel din mijloc,
ăla bun ca frecția la picior de lemn.
Nici un dicționar de scrabble nu mă vrea.
Arăt ca un antonim. Numai turcii au grijă
de mine, fără să aibă habar ce greșeală cred unii
că fac alții. Progenitură balcanică din Babel, marcată
cu un pufos asterisc iremediabil, îmi risc
viața, moartea, integritatea sunetelor mele,
ca să vin pe lumea discursului,
să trec granița în țara verbelor
care pot primi sufixul un- (unii îl scriu an,
un articol nehotărât, un tip de artă, dar mai mică),
să fiu la fel ca ai mei, adjectivul și adverbul,
79
să uit din tot sufletul că sunt un produs nelegitim
și să mă instalez în inima Pădurii Vlăsia.
Io nu bocesc. ’Neața, băieți!
Lăsați-mă să trăiesc! Iubiți-mă! Aveți bomboane?
Întoarcerea capetelor
„A fool and his money are soon parted“,
a scris păstorița pe tablă. Ce credeți
că înseamnă? i-a întrebat pentru început.
Cei mai mulți de douăzeci de ani și ceva,
generația Cartoon Network,
cu buzunarele pline de țări întrerupte.
După ore, a luat-o pe jos pe Calea Victoriei,
pe la Caru` cu bere, unde cineva, un străin (încă?),
să fi avut până în 50 de ani, tocmai îi spunea unui amic
„a fool and his money are soon parted“
și mai luă o înghițitură, bucurându-se de atmosfera locală.
Banca de vizavi nu a auzit.
Muzeul de Istorie Națională nu a auzit.
Biserica Stavropoleos din apropiere nu a auzit.
Blocurile de apartamente, cu ferestre întunecate
ca sute de ochi smiorcăiți, nu au auzit.
Frunzele grele de rimă nu au auzit.
Să fi fost statuia coincidenței, cu rucsacul pe umăr,
în drum spre casa acelui sincronism efemer
cu limite sociologice greu de trasat?
Când s-a născut Katerina Brac,
păstorița avea 9 ani și-i plăcea să joace Scrabble,
nu avea pașaport spre acel dincolo fără nume
și nici unul dintre părinți nu fuma.
Țineți minte, băieți, păstorița aceasta a mea
nu-i Katerina Brac. Nu, nu, nu, scumpi!
80
Cuvinte încrucișate
Sfâșii un teanc de cuvinte încrucișate englezești,
fotocopiate prost anul trecut și uitate într-un dosar.
Nu le arunc la coș, ci mă opresc deodată
și le privesc, le amestec și le împrăștii pe masă,
ca și cum aș reface o hartă,
ca și cum aș proba nasturi pe o țesătură.
Le-aș cere iertare acestor bilețele
pentru vremelnicia la care le supun,
dar și viespilor și gărgăunilor,
care, cu finețea cuiburilor,
i-au inspirat pe chinezi să inventeze hârtia.
Le-aș cere iertare și fibrelor de celuloză,
și ligninei, și bradului tăiat din cauza unei idei:
aceea de a proba înțelegerea.
Care înțelegere?
Pe bilețele sunt șiruri de litere întrerupte,
desperecheate, deșirate. Așteaptă în fața mea
ca vânzătorii de ceapă, cu șireturi și catarame desfăcute.
Nasturii sparți și mușcați au timp
să numere, să cântărească așteptarea.
Îi dau și un preț. Umărul unei mâneci stă să cadă.
Prin cădere, ai putea vedea ridicându-se întrebări
cu răspunsuri
abia la o pagină ulterioară, din altă carte.
Și totuși cum ar fi lumea fără cuvinte încrucișate?
81
Copilărie
Se auzeau glasuri și înăuntru, și afară. Cine striga?
Educatoarea, bucătăreasa, fetița, băiatul, unii
peste alții, clinchet de furculițe. Grădinița era
mare și albă ca o prăjitură Diplomat, cu bucăți de
fructe, galbene, portocalii, din care gustai o dată
pe an, dacă, pe la vreo aniversare. În camera mare,
dulapuri pe margini, cu păpuși, mașinuțe, jucării
pe rafturi. Acuarele abstracte agățate pe perete.
Ale noastre. Mese joase cu scăunele, toate albe,
așa ți le amintești. Farfuriuțe, ceșcuțe, lingurițe.
Paturi pliante, aduse zilnic din debaraua mare în
mijloc, întinse și strânse, două ore de somn, în
care nu dormeai de fiecare dată. Te sticleai în jur la
cearșafuri nămeți.
Grădina cu băncuțe și gropi de nisip era cine știe
pe unde, în altă țară, în care treceai în doi timpi și
trei mișcări, până în prânz, doi câte doi, mergem
la război, vorba cântecului. Traista ciobanului,
gălbenele, cicori, păpădii, albăstrele, gura leului
țineau sfat în parlamentul verde. Firul de iarbă, mai
înalt de genunchi. Învățai din mers limba vegetală,
învățai să fâș, fâș... Mierla îți dădea note, liberă
pe ram. Nu erau șobolani sau căței pe stradă. Nu-i
vedeai. Nu ți-era teamă de nimic. Aveai 5 ani și te
întorceai singură acasă, traversând Strada Almașul
Mare vrum, vrum.
Dincolo de gardul de plasă: casa ta, orașul, țara,
continentul, planeta, sistemul solar, galaxia. O altă
galaxie. Nu este nostalgie. Este o amintire. Ca un
fluture albastru în insectar. Un fel de a privi zâmbind,
peste umăr, la umbra care ești.
82
Viața secretă a cuvintelor netraduse
Într-o zi. Nu-i nimeni acasă. Are cinci ani.
Telecomanda îi ajunge la cot. Încearcă să
înțeleagă ce spun nebunii ăia, de ce se
fugăresc pe ecran. Încă nu știe să citească
și filmele de pe Cartoon Network nu sunt
dublate. Nu s-a născut în fața televizorului,
Tom și Jerry nu i-au fost chiar profesori de
limbi străine și nici Hanna și Barbera nu erau
femei. Egg, primul cuvânt pe care își aduce
aminte că l-a învățat singur.
În altă zi. Ronțăie un biscuit. Mă aude
vorbind de aici, din burtă, unde ne ducem
noi, cuvintele netraduse, viața.
Mai târziu. A venit de la școală acum o
oră. Se bucură, nu e nevoie să pornească
subtitrarea. Are în cap un bec în formă de
dicționar. Lumina e mereu aprinsă, chiar
și în somn. Atunci cântăm noi, cuvintele
netraduse, mai abitir, if you’re happy and
you know it, clap your hands!
Ieri. În Londra, când și când, stă la taifas cu
pisicile, care înțeleg foarte bine limba și îl iau
imediat de stăpân. Din vorbă în vorbă, un
localnic va fi curios: de ce a venit tocmai din
Bucovina să se întrețină cu pisicile.
Azi dimineață. Stă în picioare în fața oglinzii.
Un-ochi, Doi-ochi, Trei-ochi. În povestea
fraților Grimm nu erau oameni cu patru ochi
sau mai mulți. Uite, are o nouă pereche. Noi,
cuvintele netraduse, am bibilit la ei ani de
zile. Când i se închid unii, i se deschid ceilalți.
Ghemuit în pat, seamănă cu un fruct nou în
arborele genealogic.
83
Myth about translation
You pilot an invisible aircraft, knowing you have to cover
unpredictable distances between alien souls.
You are not sure where from or where to.
You are aware of accident risks.
The black box can help in case something happens.
You eat, speak, sleep and ramble with that box
to your breast. There watches the disquiet
with its cut on the oilcloth,
its scratch on the wall,
its doodle on the school desk –
all little emotions lie deep like a hay bale.
Each sign a wonder.
You turn the hay bale over
in your mind: Why am I?
Why is a shepherdess flying?
Precious black box still to your breast
and inside: questions scream with every step taken.
You daren’t throw it away. Or all swallows
would shoot out, the nest will be empty
and the sky blank, with no mind-blowing question left.
84
Musings of an absent consonant
When she re-reads the first draft of a translation
and notices the crying face of an absent consonant
(that’s me speaking); when she comes across
intrusive vowels, fugitive like sheep, seven padlocks
on their snouts; when vain disabled prepositions
fight for a seat in the rundown pantheon
of meaning – I say then:
you wouldn’t miss it if you didn’t have it.
But she cannot hear me.
Who would listen to a consonant?
Thus, I witness the natural catastrophe of
a missing word, the long forgotten holocaust of
a mistranslated idea, the hecatomb of
further, subtler meanings.
Oh, translation, translation,
labyrinth of microscopic fire exits!
The shadow of a wrong tense, the canine teeth
of false friends, the uncanny chirp
of wicked phrasal verbs.
If she could understand me, I’d tell her:
before translating texts, talk with the florist first.
I pity her when she gets angry
if another translator missed the original rhyme
as if the bloody author did nothing
but wasted his time – with beauty.
I don’t really mind when I am missed.
I am a consonant, not a rhyme.
Her grandpa was right: children will soon be born
with several tongues in their mouths.
85
Yield, *unyield, unyielding
I know what you feel. The problem is me in the middle,
good as a shoulder of mutton to a sick horse.
No scrabble dictionary wants me.
I look like an opposite. Only the Turkish take care
of me, unaware of the mistake some believe others
make. A Balkanic offspring of Babel, marked
with a fluffy irremediable asterisk, I risk
my life, my death, the integrity of my sounds
to come into the world of discourse,
to cross the border in the country of verbs
that can take the prefix un- (some spell it an,
indefinite article, a kind of art, but smaller)
to be like my kin, the adjective and the adverb,
to hopefully forget I am an illegitimate issue
and settle in the heart of the Vlăsia Forest.
I no mourning. I good morning, guys!
Let me be! Love me! Any candies?
86
Fooling around
“A fool and his money are soon parted,”
wrote the shepherdess on the white board. What
do you think it means? She asked as a lead-in.
Most of them in their early 20s,
the Cartoon Network generation,
with pockets full of interrupted countries.
After classes, she took a walk on Calea Victoriei,
past Carul cu bere, where someone, a foreigner (still?),
maybe in his late 40s, mentioned just that to a friend
“a fool and his money are soon parted,”
and took another sip, breathing in the local atmosphere.
The bank across the street didn’t hear it.
The Museum of National History didn’t hear it.
The Stavropoelos Church nearby didn’t hear it.
The block of flats, with dark windows
like hundreds of blubbering eyes, didn’t hear it.
The leaves hoaring with rhyme didn’t hear it.
Was that a statue of coincidence, rucksack on her shoulder,
going home into that ephemeral synchronism
with sociological contours hard to trace?
When Katerina Brac was born,
the shepherdess was 9 years old and liked playing Scrabble,
did not have a passport to the nameless otherwhere
and none of her parents smoked.
Keep in mind, guys, this shepherdess of mine
is no Katerina Brac. No, no, no, honey!
87
Crosswords

I’m tearing up a pile of English crosswords,

bad photocopies from last year, forsaken in a file.
Instead of throwing them out, I suddenly stop
and stare at them, shuffle and scatter them,
as if redesigning a map,
as if trying buttons on a fabric.

I would ask these little slips to forgive me

for the transience to which I subject them,
I also ask the wasps and the maggots too,
which, with their nests’ finesse,
inspired the Chinese to invent paper.
I would apologize to the cellulose fibre
to the lignin, to the fir, cut down because of an idea:
to put marbles to the test.

Which marbles?

There are interrupted rows of letters on the slips,

unpaired, unspun. They’re waiting in front of me
like onion sellers, with their laces and buckles undone.
Their broken buttons have time
to number, to weigh the wait.
They even give it a price. A sleeve’s shoulder is dangling.
When falling, you could see rising questions
with answers
to a subsequent page, in another book.
And yet, how would a world with no crosswords be?

88 89
Childhood
You could hear voices inside and outside.
Who’s shouted? The assistant, the cook,
the little girl, the little boy, overlapping,
forks clinking. The kindergarten was big
and white like a Diplomat cake, bits of
fruit, yellow, orange, tasted once a year
– maybe – at someone’s birthday. In the
big room, wardrobes on the margins,
dolls, small cars and toys on the shelves.
Abstract watercolours on the wall. Ours.
Low small tables with small chairs, all
white, that’s how you recall them. Little
plates, cups, teaspoons. Folding beds
brought daily from the big closet to the
center, unfolded, folded back, 2 hours of
sleep, but you didn’t always sleep. You’d
stare at the snow sheets.
The garden with small benches and
sandpits was who knows where, in
another country, to which you got in
a jiffy, by noon, paired up, to the war,
as the song goes. Shepherd’s purse,
calendulas, chicories, dandelions,
bachelor’s buttons, snap-dragons pow-
wowing in the green parliament. Grass
blades higher than knees. Learning the
vegetal tongue on the run, learning
to swish, swish... Free on the shoot, a
blackbird gave grades. No rats or dogs in
the street. Couldn’t see them. Unafraid of
anything. You were 5 and returned home
by yourself, crossing Almașul Mare Street
vroom, vroom.
Beyond the net fence: your home, a city,
a country, a continent, a planet, a solar
system, a galaxy. Another galaxy. It isn’t
nostalgia. It’s memory. A blue butterfly
in an insectary. A way of smiling over the
shoulder to the shadow you’ve become.
90
The secret life of untranslated words
One day. Home alone. A five-year-old. The
remote control as big as an arm. Trying to
get what those funny guys say, why they
are chasing each other on the screen.
Can’t read yet and the Cartoon Network
films have not yet been dubbed. He was
not born in front of the TV, Tom and Jerry
were not really foreign language teachers
and Hanna & Barbera were not women.
Egg, the first word learned by himself.
Another day. He’s nibbling a biscuit. Hears
me talking here, in his tummy, where we,
the untranslated words, live.
Later. He came back from school. He’s
happy: there’s no need to turn the
subtitles on. There is a bulb in the shape
of a dictionary in his head. Light is always
on, even in sleep. It’s then when we, the
untranslated words, sing even harder: if
you’re happy and you know it, clap your
hands!
Yesterday. In London, now and then,
he chats with cats. They understand
his language very well and want him to
become their owner. By bush telegraph, a
local will be curious: why he came all the
way from Bukovina to talk with the cats.
This morning. He stands in front of the
mirror. One-Eye, Two-Eyes, Three-Eyes.
There were no people with four or
more eyes in the story of the Brothers
Grimm. Look, he has a new pair. We, the
untranslated words, have worked on it
for years. When a pair closes, the other
opens. Coiled in his bed, he looks like a
new fruit in his family tree.
91
 IULIA MILITARU
Iulia Militaru published several children’s books and a theoretical book on
poetics entitled Metaphoric and Metonymic: A Typology of Poetry. Her first
volume, The Great Pipead was published in 2010 and was awarded the prize for
“Young Poet of 2010” and “Young Writer of 2010” at the Young Writers’ Gala.
In 2012 she has published the volume dramadoll, featuring a collaboration with
poet Anca Bucur and graphic designer Cristina Florentina Budar. One of her
digital collages, TECHNOVERTURE, was published in MAINTENANT, A Journal of
Contemporary Dada Writing and Art (#9). Her latest volume, The Seizure of the
Beast: A Post-research, was published by frACTalia (2016). She is the chief editor
of frACTalia press and inteRe:ACT magazine.
Iulia Militaru a publicat mai multe cărţi pentru copii şi o carte teoretică despre
poezie, Metaforic şi metonimic: o tipologie a poeziei. În 2010, i-a apărut primul
volum de poezie: Marea Pipeadă, care a primit premiile „Tânărul poet al anului Translated from the Romanian by Anca Roncea
2010” şi „Tânărul scriitor al anului 2010”, în cadrul „Galei Tinerilor Scriitori”. În
2012, împreună cu Anca Bucur (poezie) şi Cristina Florentina Budar (grafică), a
lansat volumul Dramadoll. Unul dintre colajele sale digitale, TECHNOVERTURE,
a fost publicat în MAINTENANT, A Journal of Contemporary Dada Writing and
Art (#9). În 2016 îi apare volumul Confiscarea bestiei. O postcercetare, editura
frACTalia. Este membru fondator și director editorial al grupului frACTalia.

93
 Piruetă pentru Lucia

eu şi soarele în această casă, unde-i tăcerea lui? Dansul din plutirea mea deasupra
ta, deasupra lor. Eu ucid, el scrie liniştit mai departe.
alu
(încă
un pas
peste
noi doi)
necă
Cum nu înţelegi aceste piese
Laolaltă puse de cuvintele
Fetei tale ce aleargă-n umbră
Pe marginea balenei, acum aici

Femeia gustă din primăvară.

Tatăl meu iubeşte tăcerea noastră,
Gândul sfărâmat în voci. Ascultă.
I’m the sun of his son, the son of the sun.

(Who shall say I’m not, prin tot dansul ei,

the happy genius of my household?)
alu
(un pas
în dans
peste
foi. Voi)
necă
distrugeţi(-vă), pe-această pagină. Chiar azi, din nou. Apoi, doar paşii noştri
deasupra tatălui.

Număr scăzut de alienări

1 minus două alienări egal -1

Se aflau de partea negativă a axei
00 -2 -3 0000 -4 -5 00000 -2 -1 0
În punctul zero 00000000000001

Traduceţi lumea în sistem binar.

94 95

I is a Romanian p(h)oet
Strofa 1: Numele meu fie România.
Pentru un sex eficient urmează schema I./ Ordinea poziţiilor nu
trebuie schimbată,/ Nimic în plus, nimic în minus, poate doar un
gest,/ Precum o silabă strecurată în cuvinte.
Antistrofa 1: „Femeia nu e om. Cu atât mai mult, cu cât
femeile, de fapt, nu gândesc. Ele mimează gândirea omenească.
Aidoma acelor alien din filmele SF-horror, ele împrumută cu
rapiditate, din jur, expresii, fraze, prefabricate întregi de gândire,
pe care le asamblează și le debitează cu însuflețire, fără a avea
cea mai mică aderență psihică la ceea ce spun.”
Numele meu
fie România.
Strofa 3: Numele meu fie România.
Fem Penisul pătrunde vulva după ce atinge/
e omeia nu Una din dimensiunile indicate în/
. Schemă. A nu se uita găsirea nivelului/
Corect şi necesar de umectare a vulvei.
Antistrofa 3: „După ce se naște,
copilul va suge foarte des la sân, așa că
trebuie să îți dedici aproape tot timpul
acestei activități, precum și pentru a
mânca și a te odihni. Nu mai e nevoie
să faci tu acea curățenie generală, care
poate fi amânată deocamdată. Această
legătură indestructibilă dintre tine și copil
nu se poate întâmpla decât o dată. Ține
mâncare și apă prin apropiere, având în
vedere că vei petrece mult timp alăptând.
Vei dori să mai ieși din casă, însă e nevoie
să treacă măcar două săptămâni până
când să ai un interval de timp suficient
de mare, 2-3 ore, între două porții de
alăptat, ca să poți pleca în acest timp cu
copilul la plimbare.”

Numele meu fie România

Numele meu Numele meu
fie România. fie România. România. România.

Strofa 4: Numele meu fie România.

Respectarea celor de mai sus ne asigură/ În proporţie
de 90% un orgasm eficient./ Restul de zece procente
ţine de gestul a-/ Semănător sunetului apărut în
curge-/ Rea monotonă a unui număr fix de sila-/ Be.
Strofa 2: Numele meu fie România. Trebuie să muști, să sugi sângele cuiva, să provoci
Mâinile nu se îndepărtează niciodată/ De corpul ce va groaza pentru a salva principiul acesta! eternă
fi penetrat, iar deschiderea/ Picioarelor se calculează reproducere a aceluiași cine ești tu?
în funcţie de/ Gradul de aplecare şi curbura coloanei.

La noi se impune emanciparea

Antistrofa 2: „Partea cea mai grea,
sarcina o duce bărbatul în căsnicie; el
fără nici o ezitare trebuie să sprijine,
să fie scutul apărător al soției sale,
în orice împrejurare și totdeauna.
Femeii, dacă ar fi să admitem că este
egală bărbatului, ar trebui să i se ceară
același lucru. Nu i se pretinde și totuși
se revoltă. […] Ea, în ceasurile de sfântă
vrajă, ar vrea să fie bărbat – ar vrea să
culeagă toate senzațiile universului, să
fie ea totul. […] Dar totul se mărginește
la o imitație mai mult sau mai puțin
perfectă; puterea inventivă, spiritul
creator nu le vom găsi la femeie.”
96
mâni
a.
RomRânâ ia.
om
Antistrofa 4: „Cine e iubită ca o
mumă, iubită și respectată ca o soție și culturală a bărbaților, […] dar
niciodată Emanciparea absolută
Ro nia . alte multe privilegii… nu e drept să devină
revoluționară, anarhică. O copilă crescută a Femeii.” Numele nostru fie
în astfel de principii, în fumurile otrăvitoare România!
ale nemulțumirii, ce rost ar avea în
Societate? […] Din astfel de mume ce copii
să se formeze, ce educațiune să se impună
pe urma unei astfel de morale? […]
Femeia, utilizând cultura dobândită prin
școli, în familia ei, dezvoltând industriile
casnice, creându-și un cult din creșterea
și educarea copiilor săi, fiind primul lor
medic, întâiul lor călăuzitor sufletesc, va
ușura simțitor greutățile statului, dându-i
Numele meu oameni formați, elemente de sprijin, nu de
fie România. 97
sprijinit.”
Pirouette for Lucia
The sun and I in this house, where’s his silence? Dance in my floating above
you, above them. I kill, he keeps on writing
sli
(yet
one
more
step
over
us two)
pping
How come you don’t get these pieces?
Laid together by words
Of your girl running in the shadow
On the whale’s edge, now here
The woman takes a bite of spring.
My father loves our silence,
Thoguht crushed in voices. Listen.
„I’m the sun of his son, the son of the son.”
(Who shall say I’m not, prin tot dansul ei,
the happy genius of my household?)
Sli
(a step
in dance
over
foilo. You)
pping
destroy (yourselves) on this folio here. As soon as today, again. Then, our
steps alone over the father.

The Low numbers of alienations.

1 minus 2 alienations equals -1

They were on the negative side of the axis
00 -2 -3 0000 -4 -5 00000 -2 -1 0
In point zero 00000000000001

Translate the world in a binary system.

98 99
I is a Romanian p(h)oet Strophe 4: Let my name
Numele meube Romania. Antistrofa 3: „După ce se naște,
I is a Romanian p(h)oet Following the fie above ensures/ 90% of the
România. copilul
timesva suge foarte des la sân, așa că
an efficient
Strophe 1: Let my name be Romania. orgasm./ The other 10% depends on the trebuie
gesturesă îțisi-/milar
dedici aproape
to tot timpul
Strofa
To 1: Numele
have sex meu
efficiently fie România.
follow diagram no. 1/ The order of the positions cannot the sound springing in the mo-/ Notonous acesteiflowing
activități,
of precum
a set și pentru a
Pentru
be un sex eficient
changed,/ Nothingurmează schema less,
more, nothing I./ Ordinea
maybepoziţiilor nu
just a gesture,/ such as an mânca și a te odihni. Nu mai e nevoie
number of sy-/llable. să faci tu acea curățenie generală, care
extra
trebuiesyllable slipped
schimbată,/ in the
Nimic words.
în plus, nimic în minus, poate doar un You have to bite, suck someone’s blood,poate to cause some horror
fi amânată deocamdată. Această
gest,/ Precum o silabă strecurată în cuvinte. to save the principle this! the eternallegătură reproduction of the dintre tine și copil
indestructibilă
Antistrophe 1: „The woman is not human. More so as women actually don’t same who are you? nu se poate întâmpla decât o dată. Ține
Antistrofa
think. 1: „Femeia
They mimick human nu ethinking.
om. Cu atât mai mult,
They’re cu to
similar câtalien in Sci-Fi horror
femeile, de fapt, nuable
gândesc. Ele mimează gândirea omenească. mâncare și apă prin apropiere, având în
movies, they’re to quickly borrow expressions, phrases from their Antistrophe 4: „Someone who is as lovedvedere că vei petrece
as a mother, as lovedmult timp alăptând.
Aidoma aceloreven
environment, alien whole
din filmele SF-horror,ofele
readymades împrumută
thought cu assemble and put
that they Vei dori săprivileges
mai ieși din...casă, însă e nevoie
rapiditate,
out din jur, expresii,
enthusiastically without fraze,
theprefabricate întregi deto
slightest adherence gândire,
what they’re saying.” and respected as a wife is and holds many other
Fem Strofa 3: Numele
it ispătrunde
unfair thatmeu fie România. să treacăanmăcar douăAsăptămâni până
pe care le asamblează și le debitează cu însuflețire, fără a avea e Penisul vulvashe become
după a revolutionary,
ce atinge/ când
anarchist.
să ai un interval de timp suficient
Strophe 2: Let
cea mai mică my name
aderență be Romania.
psihică la ceea ce spun.” e om. ia nu maiden raised with such
Una din dimensiunile indicate în/principles, in the poisonous smoke
de mare, 2-3 ore, între două porții de
Hands never stray too far/ From the body about to be pentrated and the of discontent, what purpose would
Schemă. A nu se uita găsirea nivelului/ she serve in Society? […]
alăptat, ca să poți pleca în acest timp cu
opening/ Of the legs is calculated from/ The degree of leaning over and the With
Corect such mothers
şi necesar how awould
de umectare vulvei.children copilul
be formed, what kind
la plimbare.”
curb of the spine. of breeding could be instilled in them with such morals. […]
The woman will use the education she received in schools or
Antistrophe 2: „The hardest part, the load is carried on by the man in a at home, develop home economics, create a cult of raising and
Numele meu fie the first sheperd România
marriage;meu
Numele without hesitation he must be able Numele
to supportmeu her, he must be educating her children, as their first doctor,
theRomânia.
fie defender of his wife in any circumstance and fieat all times. The woman,
România. of their soul, and will surely lighten the load of the state,
if we were to admit she is equal to the man, should be expected to do the România. România.
giving it well formed citizens, elements of support, not in need
same. However she is not and still rebels. […] She, in her holy mystical hours, of support.”
would like to be a man – she would like to gather all of the sensations of
the universe, she would be everything. […] But everything is limited by an
imitation perfect more or less; the power to invent and creative spirit will Strofa 4: Numele meu fie România.
never be found in the woman.” Respectarea celor de mai sus ne asigură/ În proporţie
de 90% un orgasm eficient./ Restul de zece procente
ţine de „We
Epode: gestulwill
a-/ Semănător sunetului against
protest vigurously apărut înthose
curge-/that
trends Rea monotonă a unui număr
will stall progress withfixthede sila-/
utopia Be.of
Strofa 2: Numele meu fie România. Trebuie să[…]
demands. muști,
Wesămust
sugi sângele
not raisecuiva,
thissăissue
provocihere,
Mâinile nu se îndepărtează niciodată/ De corpul ce va groaza pentru
Romanian womena salva principiul
cannot acesta!
be stirred up,eternă
the peace of
fi penetrat,
Strophe iarmy
3: Let deschiderea/ Picioarelor se calculează
name be Romania. reproducere
the state would a aceluiași cine ești
be destroyed. tu?energies taken up
The
în funcţie de/ Gradul de aplecare
The penis penetrates the vulva after şi curbura coloanei.
reaching/ One of the sizes indicated in/ in this direction would serve a much higher purpose
The Diagram. One cannot forget to attain the correct and neccessary level of/ for culture and national progress if they were
moistening in the vulva. redirected to other issues.
La noi se impune emanciparea
România.
Antistrophe 3: „After birth, the child will feed on your breast quite often, so Antistrofa 4: „Cine e iubită ca o
youAntistrofa 2: „Partea
have to dedicate almost ceaall
mai grea,
your time to this activity, . well as to eat and
iaas mumă, iubită și respectată ca oFor culturală
soțieusși it is imperative a bărbaților,
that the man […] be dar
culturally
âncleaning R m
sarcina
rest. It is ono
duce bărbatul
longer în căsnicie;
necessary el perform all m
that you o the in the ohouse,
âni alte multe privilegii… nu e dreptemancipated,
să devină niciodată
[…] but Emanciparea
never Theabsolută Absolute
that can be set aside for now. This indestructable bond between you and your a.
fără nici o ezitare trebuie să sprijine, R revoluționară, anarhică. O copilă Emancipation
crescută ofaThe
Femeii.” Numele
Woman.” Let nostru
our name fiebe
să fie scutul apărător al soției sale,
child can only be formed once. Keep food and water close, considering you’ll în astfel de principii, în fumurileRomania!
otrăvitoare România!
beînspending
orice împrejurare și totdeauna.
quite a while breastfeeding. You will want to go out at times, but ale nemulțumirii, ce rost ar avea în
it Femeii,
is
egală
dacă ar
necessary
bărbatului,
fiat
for săleast
ar
admitem
trebui 2să că este
weeks to pass until you can set aside 2-3 hours, in
i se ceară Societate? […] Din astfel de mume ce copii
between breastfeeding sessions,
același lucru. Nu i se pretinde și totuși to go for a walk with the baby. ” să se formeze, ce educațiune să se impună
se revoltă. […] Ea, în ceasurile de sfântă pe urma unei astfel de morale? […]
vrajă, ar vrea să fie bărbat – ar vrea să Femeia, utilizând cultura dobândită prin
culeagă toate senzațiile universului, să școli, în familia ei, dezvoltând industriile
fie ea totul. […] Dar totul se mărginește casnice, creându-și un cult din creșterea
la o imitație mai mult sau mai puțin și educarea copiilor săi, fiind primul lor
perfectă; puterea inventivă, spiritul medic, întâiul lor călăuzitor sufletesc, va
creator nu le vom găsi la femeie.” ușura simțitor greutățile statului, dându-i
100 Numele meu oameni formați, elemente de sprijin, nu de 101
fie România. sprijinit.”
 FELIX NICOLAU
Felix Nicolau este profesor universitar la Departamentul
de Limbi Străine şi Comunicare al Universităţii Tehnice
de Construcţii din Bucureşti. În 2003 şi-a susţinut teza de
doctorat pe literatură comparată şi este autorul a cinci
cărţi de poezie (Kamceatka – time IS honey, 2014), a
două romane (Tandru şi rece şi Pe mâna femeilor) şi a opt
cărţi de interpretare literară şi teoria comunicării: Homo
Imprudens, 2006, Anticanonice, 2009, Codul lui Eminescu,
2010, Estetica inumană: de la Postmodernism la
Facebook, 2013, Cultural Communication: Approaches
to Modernity and Postmodernity, 2014, Comunicare
şi creativitate. Interpretarea textului contemporan,
2014, şi Take the Floor. Professional Communication
Theoretically Contextualized, 2014. În 2016 îi apare Only
Connect – A passage from Modernism to Postmodernism,
editura frACTalia. Este membru în consiliile editoriale ale
revistelor Metaliteratură şi The Muse – an International
Journal of Poetry. La capitolul pasiuni şi interese intră
teoria traducerii, teoria comunicării, literatura comparată,
studiile culturale, studiile britanice şi americane.
Felix Nicolau is a professor at the Department of Foreign
Languages and Communication, UTCB, Bucharest. In
2003, he completed a doctoral thesis in Comparative
Literature. He is the author of five poetry collections
(Kamceatka – time IS honey, 2014), two novels (Tandru
şi rece and Pe mâna femeilor) and eight books of
literary criticism and communication theory: Homo
Imprudens (2006), Anticanonice (2009),
Codul lui Eminescu (2010), Estetica inumană: de la
Postmodernism la Facebook (2013), Cultural Communication:
Approaches to Modernity and Postmodernity
(2014), Comunicare şi creativitate. Interpretarea textului
contemporan (2014) and Take the Floor. Professional
Communication Theoretically Contextualized (2014). In 2016,
he published Only Connect – A passage from Modernism
to Postmodernism (editura frACTalia). He is a member of
the editorial board of Metaliteratura and The Muse – an
International Journal of Poetry. His passions and interests
are translation theory, communication theory, comparative
literature, cultural studies, British and American studies.
Traducere în limba engleză: Monica Manolachi
103
La vida es morbida Casa regală

dac-ai intra şi tu cum pătrund celelalte
aproape de cântatul cocoşilor
tiptil şi degajând mirosul acela
de gândaci roşii specific cimitirelor armeneşti
dar tu nu
aproape mă trezeşti plonjând
în visul meu cu gura
deschisă pleoapele reci
cât pe ce să-ţi simt inima pulsând
pe pieptul meu
chiar profitând de tine în somn tot sunt
capabil să întind braţul stâng să verific dacă
sufletul tău e acolo
îngheţat şi enorm
dacă e tot acolo îngheţat şi enorm
cum dimineaţa e un soi de cadou pe care mi-l
permit tot mai rar mă satisfac
cu marşuri lungi la periferia nopţii de unde
ideal ar fi să te întorci fără să treci pe la budă
aud mereu poveşti din astea despre
indivizi robuşti niciodată bolnavi care
şi-au scăpat trupul în vine şosetă bleagă
la ieşirea din baie dacă nu chiar
în baie şi duşi au fost ca ăia ieşiţi să
ducă gunoiul şi daţi dispăruţi douăj de ani
descoperiţi din hazard cu altă nevastă
5 copii undeva prin
constanţa

în timp ce tu insişti că o viaţă nocturnă intensă

stimulează pulsul pufulina
accelerând derizoriul
uolga litronova avea senzaţia că ochii verzulii ai lui
dmitri rasputinovici o dezbrăcau pe îndelete de la sâni
în jos până la aluniţa din spatele fesei drepte apoi de
jos în sus şi de la spate dinspre sus-pomenita aluniţă până
la căuşul cu puf cârlionţat al cefei
ceea ce era o greşeală-în-sine
fundamentală şi nu în vederea-a-ceva căci
dmitri rasputinovici îşi folosea ochii verzulii ca
uniţi salvăm să o jupoaie de vie după ce o izbise cu capul
de bordură în mintea lui pravoslavnică şi o belea
azi nu prea suntem pe aceleaşi aşa ameţită dar zbătându-se agăţată de 2 piroane bătute
lungimi de undă ale radiaţiei portocalii emise de gazul în grindă exact prin tălpile ei măsura 36 jumătate rozalii ca
krypton 86 nişte buci de purcel de lapte după ce le frecase aseară
vizitând new yorkul vara te-ai putea cu piatră ponce şi le masase cu cremă antibătături
topi lejer la picioarele zgârie-norilor inter
belici nici nu vă închipuiţi cât îmi place să discut despre afaceri cu
nu ţi s-ar mai usca scalpul aşa o doamnă atât de distinsă!
cum te tot plângi după ce am face o menţionez că uolga litronova nu mai călătorea în străinătate de
dragoste solidă să le rămână când se lăsase de fumat şi tot ce mai păstra de la primul ei soţ
şi nepoţilor faimosul depanator era un guler dolofan de vulpe
argintie

104 105

La vida es morbida
if only you entered as the others come in
almost before the cockcrow
on tiptoes and exuding that smell
of red bugs specific to Armenian cemeteries
but you don’t
you almost wake me up plunging
into my dream mouth
open cold eyelids
just about to feel your heart pulsing
on my chest
even when taking advantage of you in sleep I am
able of stretching out my left hand to check if
your soul is still there
frozen and huge
if it is still there frozen and huge
whereas you insist that an intense night life
stimulates the pulse
accelerating oblivion
united we save
today we aren’t really on the same
wavelength of the orange radiation emitted by gas
krypton 86
when visiting new york over the summer you might
easily melt at the feet of the interwar sky
scrapers
your scalp wouldn’t get dry as
you keep complaining if we made
a solid love to be inherited
by our grandchildren
106
The royal house
since morning is a sort of present which I can
afford less and less often I indulge
in long marches at the fringe of night where
it’d be ideal to return from without going to the loo
now and again I hear those stories of
sturdy guys that never get sick whose
bodies fell off like floppy socks
when getting out of the bathroom if not
in the bathroom and off they went like those left
to take the garbage out and pronounced lost for 20 years
discovered by chance with another wife
5 children somewhere in
konstanz
fluffy
uolga litronova had the impression the greenish eyes of
dmitri rasputinovici were stripping her slowly from breasts
to the mole at the back of her right buttock then
upwards and from the above mentioned mole to
the curly-haired feng fu of her nape
but that was a fundamental error
in itself and not with the purpose of something else because
dmitri rasputinovici made use of his eyes to
make mince meat of her after he hit her head
on the curbside in his orthodox mind and skinned her
dizzy as she was still struggling hanging on 2 spikes nailed
on the beam through her soles size 5.5 pinkish like
piglet buttocks after she had scrubbed them last night with
pumice and had rubbed them down with anti-corn cream
you have no idea how much I love talking business with
such a distinguished lady!
I should mention uolga litronova did not travel abroad since
she quit smoking and all she kept from her first husband
the famous troubleshooter was a chubby collar of silver
fox
107
 OCTAVIAN PERPELEA
Octavian Perpelea was born on June 22, 1977, in Bucharest. He holds a BA
and an MA from the Faculty of Political Science, University of Bucharest.
He is currently doing research for a thesis on Emil Cioran’s nationalism.
He published poems in Apostrof, Hyperion, Luceafărul, Steaua, Timpul,
Tiuk!, Viața Românească, Vorba Vine. Cu dricul pe contrasens, included in
the Debut series of the frACTalia Publishing House, 2015, is his first poetry
collection.

translated from the Romanian by: MARGENTO (Chris Tanasescu) and

Octavian Perpelea s-a născut pe 22 iunie 1977, la București. A absolvit Monica Manolachi
Facultatea de Științe Politice a Universității din București, urmând mai apoi
cursurile masterale ale aceleiași instituții. În momentul de față, încă mai
încearcă să termine o teză despre naționalismul tânărului Cioran. A publicat
poeme în Apostrof, Hyperion, Luceafărul, Steaua, Timpul, Tiuk!, Viața
Românească, Vorba Vine. Cu dricul pe contrasens, de Octavian
Perpelea, colecția Debut, Editura frACTalia, 2015, reprezintă debutul
editorial al autorului.

109
 l ve c hi
sti
așteptând r i t nea O
ane
u
barbarul
a m ar
ăt râ n ul lăut iilor simple
b ur
ul buc

scurtcircuit
rapsod ala
din mine
h
din ma rtat
u a m ai supo
n
de ani
de 40 viaţa
ă har
asta să vad cât cu un pa
în dimineaţa chi
altfel d
e
-a m sp ă la t pe dinţi pe o stau pe canap
nu m dejun ea â n ă ind
ai luat micul cu ochii în tava în m ni cerş
nu mi-am m in casă n
de 40
d e a
r atu n ci câ nd am ieşit d & visez la o n
ouă epocă de & o duşc ele
ă
ia ă r i
lutat vecinii când se va pu piatră ţi g
e pere
t
nu mi-am sa pusă tea lua totul i j i n i t d
în direcţia o cu o bâtă spr
am apucat-o cârcium nu avea
ii
re serviciu atunci voi deve
drumului sp ni ea
moart surprindă
e bordură în sfârșit resp
acum stau p voi atinge pun
ectat -l
cum să u în gardă
pet
cu o bere la ctul G era me
re
îmi privesc al celebrității
de câteva ore de peșteră
ie
vârful panto
filor babele îmbră
cate o feme
în piei de urs a avut ii
op
îmi vor zice să cinci c it ai simt
e
crești mare u n c uţ u l î i m
& uţit
fără să le spu doar c
săru’ mâna
n astăzi
lipsa
110 111
 gherila
spirituală esoterism
1001 de nopţi sunăm la interf
on am pus toate lacăte
le
până se găseşt am tras storurile
în Berceni trepanaţie cineva să desch
ne uităm atent
e
idă am dat telefoanele
pe silenţios
să nu fim zăriţi
de nimeni mi-am fixat cagula
unul dintre no pe cap
i stă afară
locuiesc într-o trepanaţie în la minor & ţine de şase am citit incantaţiil
e
t
garsonieră igra
sioasă în hala cu peşte strica apoi vârâm în apoi am ras ritualic
hi se mustaţa iubitei
confort trei e ziua porţilor desc cutiile de scriso
ri
am două pisici
năpârlite în creierul meu poze cu
& o nevastă ob
eză cu bulină roşie Sfântul Prepuţ
un monstru ap
roape ta
mitologic când îmi deschid ţeas
dar seara când
adorm doar extremităţile
cu capul pe bu
rta ei îmi mai aparţin
uriaşă & moale văd lumea prin ochiul
mă simt ca & cu
m aş fi unui peşte mort
pe un pat cu ap
ă în faţa mea
în Burj Al Arab un vierme stă
picior peste picior

112 113
 this morn
ing
I didn’t br ol’ Oan
ush my te e is dea
had no br eth didn’t the old d
eakfast eit wash my fiddler
when I wa her face the slum
lked out th ’s
I didn’t sa e door bard of
yh simple
just starte i to my neighbors joys
d walking
to work in the opp for 40 y
osite dire ea
I’m sitting ction looking rs he couldn’t
on the cu at life bear
a cheap b rb meanw otherw
eer in my hile ise than
I’ve been hand in his ha with a g
watching sofa nd lass
my shoes
for hours I’m sitting on the for 40 y
ea
e ceiling for ciga rs he begged
eyes staring at th
new stone age rettes &
short c & dreaming of a t leaning a shot
le to get all I wan ag
at the p ainst a wall
ircuit in which I’ll be ab
with a bat
ally get all
there’s
ub
no way
that ’s when I’ll fin took him
by surp h
deat
rve
the respect I dese he was
always
rise
-spot on guar
and reach the G d
of cave celebrity he had
a wife
sed up
all the hags dres five chil
dren
in bear skins & a knif
e
r howdy kid
will give me thei today it
’s only t
having he knife
without my even misses
him that still
ts
to pay my respec

old styl
waiting e
for the
barbarian
in me
114 115
 I live in
r
a damp n in A mino t
trepanatio a rke
subpar studio ed-fish m
I got two shedding cats at the spoil e today we call all buzz s
it ’s open h
ous
erable till someone
er numbers
c k a ll the lock s
& an overweight wife
m y e a rt h quake vuln I lo
a ll the blin
d
an almost mythological in buzzes us in Ic lo s e
brain e cells
monster we make sure I put th
t mode
but when I fall asleep at n my skull
nobody sees u
s on silen alaclava
night when I ope one of us stays I slip th
eb
with my head on her hu tremities behind
ge & soft only the ex me & keeps a looko on cantatio
ns
belly to ut in
still belong though the
eye while we drop I read a
ll t h e
cally
it feels like lying
I see th e w o rl d
t h e n I ritualisti moustache
pictures of and lady
on a waterbed
of a dead fi
sh
the Holy Foresk av e m y lover ’s
s h
sm
at the Burj Al Arab me in
in front of in people’s mai
lboxes
o te r i c i
es
s
a worm sit

1001 nights in
g ge d
cross-le

ati on spiritual
Berceni tre p a n
guerilla

116 117
 RAZVAN PRICOP

Răzvan Pricop was born on June 25, 1987, in Constanța. He did not
graduate from the Faculty of Letters in Bucharest, but from the National
Institute of Magistracy, in 2013. He has been making his debut with poems
published in litmags such as Luceafărul, România Literară, Tribuna, Viața
Românească, Caiete Silvane, Luceafărul de dimineață and Acolada. In the
course of time, he has cultivated an equal attachment to all generations of
poets and their exponents. r e t r o v i z o r, included in the Debut series of the
Răzvan Pricop s-a născut pe 25 iunie 1987, la Constanța. Nu a absolvit frACTalia Publishing House, 2015, is his first poetry collection.
cursurile Facultății de Litere din București, dar a absolvit Institutul Național al
Magistraturii, tot din București, în 2013. A debutat continuu, publicând versuri
în revistele Luceafărul, România Literară, Tribuna, Viața Românească, Caiete
Silvane, Luceafărul de dimineață și Acolada. În timp, a dezvoltat un atașament
egal pentru toate generațiile poetice și reprezentanții lor. Volumul r e t r o v i z o r,
colecția Debut, Editura frACTalia, 2015, reprezintă debutul editorial al autorului.

Traducere și redactare în limba engleza de Monica Manolachi și Sergiu Nisioi.

118 119
 3 şi ½
ars 2 un film despre mai ’68

un discurs, trei ore şi jumătate de revoluţie alb-negru

cele cinci minute din Roma de Fellini
în care freza enormă străpunge peretele,
în partea cealaltă,
o încăpere cu fresce romane de două mii de ani
lanternele muncitorilor dezvăluie puritatea unor
chipuri,
industrie umană,
un fenomen chimic şi totul dispare ireversibil,
voci singure şi forfotă subterană.
ars 4
în care viaţa mea s-a îndrăgostit orbeşte
de vieţile altora,
acum, sunt mai probabile o explozie, un atac terorist,
decât o nouă sensibilitate
pentru a putea spune că dragostea este un discurs,
este nevoie de un alt discurs
la sfârşit am privit ecranul negru,
o ruptură într-o rețea nevăzută,
şi cu greu mi-am ținut mâinile lângă corp.

am trăit mult timp mutație

înconjurați de văluri,
răsfățați de infraroşii sensibile cineva vorbea despre dragostea noastră
şi vedere de noapte cu aceleaşi cuvinte,
cu puterea şi măreția sentimentelor sovietice
un aparat de filmat în aglomerație, de la începuturi,
secvențe de imagini, sunete umane, ca într-un raport despre producția de minereu de cupru
am salvat totul cu grijă pe cap de locuitor, citit într-o plenară,
pe suporturi magnetice eram tineri şi țineam cu ruşii.

din noi rămân câțiva biți de frumusețe film maghiar de stat

şi puritatea unor momente.
ca la un inventar general în magaziile colhozului,
ars 6 în acei ani, au scos totul afară
la zvântat,
e doar un travelling prin straturile sau să moară,
de emoție şi au aruncat ce era vechi
de deznădejde
de dragoste noi nu am privit niciodată într-o vitrină urâțită de ploaie
de neputință la cireada de vaci bâjbâind în ceața
de violență dintr-un film maghiar
prin liniştea nouă care umileşte peisajul industrial
de parcă de curajul nostru depindeau
acum toate vocile au trecut în off productivitatea, fertilitatea şi fericirea
şi ne coordonează mişcările fricoase. lucrătorilor din fabrică.

120 121
 autobuzul
abator
am ajuns în Bucureşti, am urcat într-un autobuz,
nu mergeam nicăieri, am locuit câțiva ani într-un bloc,
voiam doar să mă simt într-un film de Bresson aproape de gardul unui mare abator.
la care m-am uitat singur
acolo, pe vremuri, tații şi fiii şi-au irosit tinerețea
şi au adus gloria unor hale sângerânde
şi am văzut oameni cu multă grăsime şi puțin suflet, şi pline cu aburi
cuminți,
la o coadă unde carnea ajunge pentru toți. acum, nu se mai taie nimic.
e un doliu prelungit
după ultimul animal.

prin betonul platformei, a străpuns iarba.

odată, m-am ascuns printre fiare,

într-un malaxor,
mi-am auzit inima şi am fugit.

deraiere
pattayabeach
în 2013, am înlocuit cu atâta uşurință
un poem de dragoste am ajuns.
cu un poem despre poluare
țărmul e nesfârşit,
câteva sticle de plastic ajunse la mal s-au cuibărit fericirea, aproape uniformă,
cu tandrețe în nisip pe suprafețe calde,
şi a fost suficient,
din hainele zdrențuite,
m-am gândit mult, ca prin fisura unei armuri,
aproape cu inocența unui schelet, un abur straniu se strecoară afară din noi,
la sufletele celor care le-au aruncat.
unii cred că va mai urma ceva,
când totul se adânceşte în lumina acestei dimineți,
când totul pare un paradis,

din chipurile noastre începe civilizația,

viața simplă & elementară.

după un film de Marco Ferreri

Liza,
calvarul nostru are un nume frumos,
pe insulă, sunt doi măslini
şi ei se iartă unul pe altul,
aşa vom fi şi noi,
122 pentru că dragostea noastră a fost dintotdeauna 123
un avion roz pe care cineva lipeşte o svastică neagră.
 ars 6

it’s only a travelling across stratums

of feeling
ars 2
of hopelessness
of love
a speech,
of failure
those five minutes from Roma by Fellini
of violence
when the massive cutter punctures through the wall,
across the new silence that humbles the industrial
on the other side,
scenery
a room with two-thousand-year-old Roman frescoes
now all the voices have turned off
the workers’ flashlights reveal the clarity of some faces,
and coordinate our half-hearted gestures.
human industry,
a chemical phenomenon and everything vanishes forever,
lonely voices and subterranean ferment. 3 and ½
a movie about May 1968
ars 4
three hours and a half of revolution in black and white
we lived for a long time when my life fell irrationally in love
surrounded by veils with the lives of others,
nursed by sensitive infrared radiation
and night vision now, more likely an explosion or a terrorist attack
than a new sensitivity
a video camera in the crowd,
image sequences, human sounds, to be able to say love is a discourse
we carefully saved everything one needs another discourse
on magnetic tapes
in the end I watched the black screen,
only bits of beauty remain out of us a breach in an invisible network,
and the purity of some moments. and I could barely hold my arms to my body.

the bus
mutation
I arrived in Bucharest, I got on the bus,
somebody was speaking about our love didn’t go anywhere,
using the same words, I just wanted to feel I was in a movie by Bresson
with the power and the greatness of the Soviet feelings which I watched alone
from the beginning,
as in a report on the production of copper ore and I saw people with a lot of fat and little soul,
per capita, read in a plenary session, kind,
124 waiting in line for meat that was enough for all.
125
we were young and sided the Russians.
 Hungarian state movie now, nobody cuts anything.
they’re endlessly mourning
as in a general inventory in the kolkhoz depots, the last animal.
in those years, they took everything out
to dry grass has broken through the platform cracks.
or to die,
and threw away what was old once, I hid among the beasts,
in a mixer,
we have never looked into a display window spoiled by rain I heard my heart and ran away.
at the cow herd fumbling through the fog
from a Hungarian movie

as if on our courage depended after a movie by Marco Ferreri

the productivity, the fertility and the happiness
of the factory workers. Liza,
our calvary has a beautiful name,
on the island there are two olive trees
derailment and they forgive each other,
that’s how we’re going to be,
in 2013, I so easily replaced because our love has always been
a love poem a pink airplane on which someone sticks a black swastika.
with a poem about pollution

a few plastic bottles that reached the shore nestled

pattayabeach
tenderly in the sand
and it was enough,
we have arrived.
for a long time I thought,
the shore is endless,
almost with the innocence of a skeleton,
happiness, almost uniform,
about the souls of those who threw them away.
on warm surfaces,

from ragged clothes,

as if from the fissure of an armor,
a strange haze exudes out of us,
slaughterhouse
some believe something else will happen,
for some years I lived in a block,
when everything deepens in this morning light,
near the fence of a big slaughterhouse.
what a paradise it seems,
back there, fathers and sons wasted their youth
civilization starts out of our faces,
and brought glory to the bleeding halls
126 full of steam
the simple & essential life. 127
 ANDRA ROTARU
Andra Rotaru is the author of the volumes In a Bed underneath a White Sheet
(Bucharest: Vinea Publishing House, 2005; Bucharest: frACTalia press, 2015),
translated into Spanish as En una cama bajo la sabana blanca (Vitoria-gasteiz:
Bassarai Ediciones, Spain, 2008); Southern Lands (Bucharest: Paralela 45 Publishing
House, 2010); Lemur (Bucharest: Cartea Românească Publishing House, 2012).
Selections from her poems have been translated into almost 20 world languages.
Her volume Lemur has been choreographed by American performer Robert
Tyree, and presented in the United States and Europe. Together with writer Raj
Chakrapani, Rotaru has created the documentary All Together, which was screened
in Iowa and Chicago. She also produced the project Photo-letter pairing (with Jared
Krauss), which relied on materials collected from the Iowa community and IWP
writers. Rotaru has held poetic residencies in Europe and the United States.

Andra Rotaru este autoarea volumelor Într-un pat sub cearşaful alb, Editura

Vinea, 2005; Editura frACTalia, 2015. En una cama bajo la sabana blanca, Bassarai
Ediciones, Spania, 2008; Ţinuturile sudului, Editura Paralela 45, 2010; Lemur, Editura
Cartea Românească, 2012. Selecții din poeme au fost traduse în aproape douăzeci
de limbi. Volumul Lemur a fost adaptat de coregraful american Robert Tyree, și
performance-ul a fost prezentat în America și Europa. A realizat documentarul All
Together împreună cu scriitorul Raj Chakrapani, prezentat în Iowa și Chicago. De
asemenea, a realizat proiectul fotografic Photo-letter pairing împreună cu Jared
Krauss, care a implicat comunitatea din Iowa și scriitori. A beneficiat de rezidențe în
Europa și America.

Traducere în limba engleză: Monica Manolachi

Editare în limba engleză: Anca Roncea
Content not found
ce pornește din coapsă. îndoirea genunchilor apare ca preludiu al elevației. ce
pornește din coapsă. „eu în viața mea nu am fost tutelat de nimeni, nici când
eram mic!” (George Enescu)
(în) bătaie, cu conotații negative sau pozitive: în bătaia vântului, te rup în bătaie,
batt(u)allia, stârnire a peștelui, epocă în care se împerechează cocoșii de munte,
izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol etc.
[Aurora o vede pe bătrâna care lovește cu andrelele, o măsură 2/4. se
trece treptat la un vals fermecător în 3/4. pauză. strigăt de durere. Aurora
sângerează. opt măsuri de 4/4, foarte largi. Aurora începe să danseze și
amețește. lumea e înnebunită. Aurora se învârte pe loc ca și cum ar fi ciupit-o o
tarantulă, prăbușindu-se brusc.]
[și din strigătul lor nu putea să iasă nimic. în jurul gâtului se formase o barieră
de corali, niște bijuterii atât de prețioase, încât orice șirag ieșit în cale nu era
decât o imitație a unei opere de artă. deschidea gura și avea dinții tociți, de
mamifer marin. numai lebedele mai au un astfel de camuflaj de apărare.]

reducea toate variantele la o singură posibilitate, cea inevitabilă. te [lebede – broccoli. sub apă și la suprafață. cu gâtul în apă, sunt un buchet
uită cum joacă găina. stai găină că te tai: în crescendo, tremolo, mătăsos de flori de broccoli. cine ar atinge o lebădă scufundată.]
martellato, flageolete, pianissimo.
[trage de lesă, și animalul iese. se gudură la picioarele ei, dă
„încă din 1669, Raoul Feuillet propune prima notație ocol pielii căzute de jur împrejur. piele de drac, drac de
coregrafică. ea constă în descrierea schematică mare. îl ia în brațe. mirosul corpului stârnește animalul.
a pașilor, a direcției mersului și a succesiunii jivina începe să spele omul, într-un ritm sâcâitor. dă
figurilor; nu există indicații asupra mișcărilor animalul jos din brațe și se îndreaptă spre cal.
de brațe sau a părții de sus a corpului.” capul imens al calului, cu pleoape lăsate.
(Dansul în secolul XX, Isabelle mirosul e acolo. milimetru cu milimetru,
Ginot, Marcelle Michel) pleoapa se ridică. calul rumegă pielea
omului, apoi vrea în brațe. omul
se așază sub animal și-l ridică.
se cabrează sincron, apoi
își lasă pieile în voia
greutății.]

[să acordăm mai puțină atenție

picioarelor și mai multă grijă brațelor.
(...) arta gestului este înghesuită între
margini prea strâmte pentru a produce
efecte mărețe. (...) ceea ce va pierde la
nivelul picioarelor se va regăsi la nivelul
brațelor. (...) corpul nu mai este o cale
de evadare a sufletului, ci, dimpotrivă,
130 se adună în jurul acestuia.]
131
„ce n-aș da eu să pot să zbor, să văd cu ochii mei
lucruri ascunse sub pământ!” (George Enescu)

ce ajută un om să fie în zbor? aer: amestec de gaze „la fel ca algele pe fundul acvariului, nebunii se
care alcătuiește straturile inferioare ale atmosferei mișcă în fața oamenilor triști din lume, care îi
și care este absolut necesar vietăților aerobe. sub observă plini de remușcări.” (Bernard Castelli)
pământ, memoria conține fiecare gest.
bine ați venit într-un depozit de gesturi. se strâng
momentan, ne limităm la întâmplări cu pământ: de la corpurile vii. unul se întinde, altul sare, al
„Strângem snopii pe ogor, treilea se învârte, și-ncep să-mi vină ideile.
Vinul dulce în ulcior
Tra la la la la la la la la la la la la la” (Rapsodia
Română nr. 1, versuri de Georgeta Moraru, muzică
după George Enescu)
„la un moment dat autorul se oprește, bate iritat cu pumnul în masă și
strigă cântărețului: „c’est faux!” „e fals!”
stupoare!
cântărețul ripostează însă: „nu-i fals deloc”.
− „cum nu e fals? la mine stă scris la și dumneata îmi cânți sol!”
într-o atmosferă de liniște și normalitate, nici un cal nu − „e totuna!”
atinge pământul, din potcoave se scoate zilnic compost − „cum vine asta?”
de frunze. pe unde umblă ei, căci verdeața astfel − „la dumneavoastră acordul e fals; sună disonant! cuprinde
adunată umple herghelia. musculatura prinde contur alăturat și pe sol, și pe la. deci am alegere. prefer pe sol.”
pe zi ce trece și dacă îi atingi, simți căldura unui corp în − „și totuși e la, insistă autorul disperat!”
mișcare. a rămas sol! și s-a trecut mai departe. (Alex. Cosmovici, George Enescu
în lumea muzicii și în familie)
la ora de țesălat, li se prinde câte o sfoară de ambele
părți ale trupului. când vor să râdă, își ridică copitele
din spate și stau în aer. trebuie să-i așezi repede jos,
apoi să îi mângâi. când îi întrebi ceva, bat ritmul cu
se iese din rană încet. dacă te-ai gândi la ea, fără ea.
copitele din față, până taci. în tăcerea asta, capetele
să îndoi genunchiul și să forțezi laba întinsă a piciorului peste vârf.
noastre se ating. îmi rumegă ușor părul, iar aburii
identitatea ta se contopește cu cea a părților tale.
emană miros de paie. nu e nici o asemănare între
identitatea ta se contopește cu cea a grupului.
apropierea de ei și de alte animale. ce se întâmplă
se iese din rană încet.
în spațiul aerului emanat de boturile imense e fără
ieșirea conferă o voce corpului.
memorie cognitivă. astfel, Undă Verde stă să fete în
„a quote (cognate with quota) is a cut, a section, a slice of someone else’s
curând. s-a îndrăgostit de un cal maghiar. lui, în semn
orange.” (Anne Carson, Decreation)
de apreciere, i s-a pus un steag al României la staul.
creează lucrurile pe care le aude
cine controlează pericolul
nu e o postură nenaturală – cu vârfurile picioarelor
orientate către exterior, într-o mișcare de rotație în
pășirea în propriul text și inserarea în propriul subiect, fără să mai avem dovezi
față, ce pornește din coapsă, antrenând tot piciorul.
clare despre factualul și ficțiunea subiectului.
la fiecare cântec care se aude în boxe, caii continuă
cine mai acționează asupra S? calul, de exemplu, trebuie ajutat. actorul nu și-a
muzica. visează să o trateze ca pe un material, la fel ca
însușit personalitatea personajului. actorul trebuie lovit de cal pentru a plânge
132 luminile, proiecția cinematografică sau dansul. 133
cu adevărat. calul domesticit trebuie potcovit.
 încăperea se schimbă: cu cât un obiect stă mai
mult în interiorul său, cu atât exteriorul pulsează
de viață. nu schimb nimic, o gaură se adâncește
singură. detaliile se amestecă și frecvențele devin
inconstante. în ce să credem?
(id)entitatea ploii: „if the rain stays where it falls,
it would form a layer of a certain height”
„formele repetate în artă nu sunt recomandabile.
fiecare operă trebuie să aibă originea ei
interioară, independentă de formalismul unei
concepţii ce ni s-a părut sau poate că a fost
într-adevăr reuşită cu altă ocazie.”
(George Enescu)
nu este frumos să citezi dintr-un corp.
you have captured: un deget
the rule is: să surprinzi palma
with one glance
la amiază, decedatul e înviat de
trecătorii nepăsători care mint că
ar fi existat vreodată un mort la
ei. Roșu e fără de moarte. Roșu
cel luat cu roaba și îngropat de
preotul-paznic-fochist-muzeograf-
artist-prieten al tuturor celor pozitivi
și negativi-vii și morți. „Voix de
la nature o substanță de esență
mioritică inconfundabilă, un ethos
românesc pregnant.” (Enescu azi, de
Viorel Cosma) nici nu-i mai poți vedea pe trecătorii
aceia cu capete plecate și umerii
lăsați, culoarea lor stinsă, culoarea
lor pătată. Roșu lovește clapele
pianului, folosind un „întreg
arsenal de mijloace muzicale de la
heterofonie până la climatul modal.”
Postum în Roșu! Postum în Roșu!

mă (ab)țin pe mine însămi în totalitatea elementelor care mă alcătuiesc.

până și trecătorii se uită la el fără nici

astăzi: în curtea muzeului, Roșu
se înfățișează privirilor în haina
sa mortuară. o armată de muște
dansează la căpătâiul său. gura
i s-a închis pentru totdeauna,
etanșată de o spuză neagră. Roșu,
Roșu – caracterul programatic al
suitei sale simfonice.
o reacție. Roșu e cea mai frumoasă
culoare, „cu acele sunete stranii
ale naturii, cu foșnetul frunzelor, cu
tumultul apelor învolburate după o
mică furtună, cu ciripitul păsărelelor
și concertul privighetorilor – ne
poartă cu gândul la casa din pădure
de la Tescani.” (Enescu azi, de Viorel
Cosma)

134 135
Content not found
what begins in a thigh. bending the knees appears as prelude to elevation.
what begins in a thigh. “Nobody has ever mentored me, not even when I was a
child!” (George Enescu)
beat(ing), positive or pejorative: in a wind’s blow, I’ll beat you to death, batt(u)
allia, blowing up the lake to stir the fish, a time when mountain cocks flap their
wings to mate, tapping the ground with your foot then jump etc
[Aurora sees the old woman’s knitting needles tapping a 2/4 measure. it
gradually turns into a charming waltz in 3/4. break. a cry in pain. Aurora is
bleeding. eight 4/4 measures, very wide. Aurora starts to dance and gets
dizzy. people are amazed. Aurora twirls as if bit by a tarantula, then suddenly
collapses.]
[and nothing could have come out of their cry. a coral reef formed around her
neck, jewels, so precious any other necklace would be imitating its art. when
she opened the mouth her teeth were blunt, like a sea mammal’s. only swans
carry such defense camouflage.]

all possibilities came down to one: the inevitable. look at the hen tapping. [swans – broccoli. in and out of water. neck under, they are like a silky
hold it, hen, I’ll cut you: crescendo, tremolo, martellato, flageolete, bouquet. broccoli. who would touch a submerged swan.]
pianissimo.
[she is pulls the leash; the animal gets out. it wags its tail at
“as early as in 1669, Raoul Feuillet came up with the her feet, moves around the fallen skin. devilish skin, a sea
first choreographic notation. he proposes a basic devil. she takes it in her arms. her body smell wakes the
notation of steps, the gait direction and the animal. the beast begins to wash her, unnervingly.
figure sequence. there are no indications she lays it down and heads to the horse. the
regarding the movement of the arms horse’s huge head, eyelids half-closed. the
or of the upper parts of the body.” smell is there. millimeter by millimeter,
(Dancing in the 20th Century, an eyelid opens. the horse chews
Isabelle Ginot, Marcelle the skin, then desires to be
Michel) lifted. man positions himself
under the animal and
lifts it. they prance
synchronously,
then let the
skins drop.]

136 137
[let’s turn our attention from legs to arms.
(…)Content
the art not
of gestures
found is crammed in mărețe. (...) ceea ce va pierde la nivelul picioarelor se va regăsi la nivelul
between margins too narrow, for great brațelor. (...) corpul nu mai este o cale de evadare a sufletului, ci, dimpotrivă, se
effects. (…) what is lost at the level of legs adună în jurul acestuia.]
willcebe found atdin
pornește thecoapsă.
level ofîndoirea
arms. (…) the
genunchilor apare ca preludiu al elevației. ce
body is no longer
pornește a way „eu
din coapsă. for the soul mea
în viața to nu am fost tutelat de nimeni, nici când *
escape; on the(George
eram mic!” contrary, it gathers around it.]
Enescu)
„ce n-aș da eu să pot să zbor, să văd cu ochii mei lucruri ascunse sub pământ!”
(în) bătaie, cu conotații negative sau pozitive: în bătaia vântului, te rup în bătaie, (George Enescu)
batt(u)allia, stârnire a peștelui, epocă în care se împerechează cocoșii de munte,
izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol etc. ce ajută un om
when să fiegroomed,
they’re în zbor? aer: amestec
a rope is tied de gaze care
around both alcătuiește straturile
sides of their bodies.
inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe.
when they want to laugh, they raise their back hooves and keep them sub
reducea toate“Ivariantele
wish I could la ofly, to seeposibilitate,
singură with my own ceaeyes
inevitabilă. te uită cum pământ, memoria conține fiecare gest.
up in the air. you need to quickly sit them down and caress them. you
things
joacă găina. stai găinăhidden
că teunderground!”
tai: în crescendo, (George Enescu)
tremolo, martellato, flageolete, ask something, they thump out a tune with their front hooves, until
pianissimo. momentan,
you stop ne talking.
limităm ourla întâmplări
heads touchcu pământ:
in this silence. they lightly ruminate
what helps you be in flight fly? air: a mixture of „Strângem snopii pe ogor,
through my hair, the air they breathe out smells of hay. nothing is similar
„încă din 1669, gases
Raoul that form propune
Feuillet the lowerprimalayersnotație
of atmosphere,
coregrafică. ea constă în Vinul dulce în ulcior
in getting close to them and other animals. what happens in the space
indispensable
descrierea schematică to aerobe
a pașilor, organisms.
a direcției mersului under
și a succesiunii figurilor; nu Tra la la la la la
where thelahuge
la la la la la la breathe
muzzles la” (Rapsodia
has noRomână nr.memory.
cognitive 1, versurithus,
de Georgeta
Green
există indicațiiground,
asupra memory
mișcărilorcontains
de brațeevery
sau agesture.
părții de sus a corpului.” (Dansul Moraru, muzică după George Enescu)
Beam is about to foal. she fell in love with a Hungarian horse. as a sign of
în secolul XX, Isabelle Ginot, Marcelle Michel) appreciation, they put a Romanian flag in his stable.
for now, we limit ourselves to events on earth: *
“We bind sheaves on fields, *
with sweet wine in a jug într-o atmosferă de liniște și normalitate, nici un cal nu atinge pământul, din
[Aurora o vedeTra pelabătrâna
la la la la la lalovește
care la la lacula andrelele,
la la” (Romanian
o măsură 2/4. se trece potcoave se scoate zilnic compost de frunze. pe unde umblă ei, căci verdeața
Rapsody
treptat la un vals no. 1, lyrics
fermecător în 3/4.bypauză.
Georgeta Moraru,
strigăt musicAurora sângerează.
de durere. astfel adunată umple herghelia. musculatura prinde contur pe zi ce trece și dacă
opt măsuri deafter
4/4, George Enescu)
foarte largi. Aurora începe să danseze și amețește. lumea îi atingi, simți căldura unui corp în mișcare.
e înnebunită. Aurora se învârte pe loc ca și cum ar fi ciupit-o o tarantulă,
prăbușindu-se brusc.] la ora de țesălat, li se prinde câte o sfoară de ambele părți ale trupului. când
vor să râdă, își ridică copitele din spate și stau în aer. trebuie să-i așezi repede
[și din strigătul lor nu putea să iasă nimic. în jurul gâtului se formase o barieră jos, apoi să îi mângâi. când îi întrebi ceva, bat ritmul cu copitele din față, până
de corali, niște bijuterii atât de prețioase, încât orice șirag ieșit în cale nu era taci. în tăcerea asta, capetele noastre se ating. îmi rumegă ușor părul, iar aburii
it’s not an unnatural posture – the tips of the legs facing outside, in a
decât o imitație a unei opere de artă. deschidea gura și avea dinții tociți, de emană miros de paie. nu e nici o asemănare între apropierea de ei și de alte
in an atmosphere of calm and normalcy, no rotating forward motion, that begins in the thigh, engaging the entire
mamifer marin. numai lebedele mai au un astfel de camuflaj de apărare.] animale. ce se întâmplă în spațiul aerului emanat de boturile imense e fără
horse touches ground, dead leaves are pulled leg. with every song coming from the speakers, the horses keep
memorie cognitivă. astfel, Undă Verde stă să fete în curând. s-a îndrăgostit de
out of their hooves daily. wherever they go, the music going. they dream of treating it as a material, like lights,
[lebede – broccoli. sub apă și la suprafață. cu gâtul în apă, sunt un buchet un cal maghiar. lui, în semn de apreciere, i s-a pus un steag al României la staul.
the grass they collect fills the stable. their cinematic projection or dance.
mătăsos de flori de broccoli. cine ar atinge o lebădă scufundată.]
muscles firm more and more every day and,
nu e o postură nenaturală – cu vârfurile picioarelor orientate către exterior,
if you touch them, you feel the warmth of a
[trage de lesă, și animalul iese. se gudură la picioarele ei, dă ocol pielii căzute de într-o mișcare de rotație în față, ce pornește din coapsă, antrenând tot piciorul.
body in motion.
jur împrejur. piele de drac, drac de mare. îl ia în brațe. mirosul corpului stârnește la fiecare cântec care se aude în boxe, caii continuă muzica. visează să o trateze
animalul. jivina începe să spele omul, într-un ritm sâcâitor. dă animalul jos din ca pe un material, la fel ca luminile, proiecția cinematografică sau dansul.
brațe și se îndreaptă spre cal. capul imens al calului, cu pleoape lăsate. mirosul
“like the algae on the bottom of the
e acolo. milimetru cu milimetru, pleoapa se ridică. calul rumegă pielea omului, *
aquarium, lunatics move in front of the
apoi vrea în brațe. omul se așază sub animal și-l ridică. se cabrează sincron, apoi
world’s sad people, who notice them full
își lasă pieile în voia greutății.] „la fel ca algele pe fundul acvariului, nebunii se mișcă în fața oamenilor triști din
of remorse.” (Bernard Castelli)
[să acordăm mai puțină atenție picioarelor și mai multă grijă brațelor. (...) arta lume, care îi observă plini de remușcări.” (Bernard Castelli)
gestului este înghesuită între margini prea strâmte pentru a produce efecte
138 139
 welcome to a storage space of gestures. they (id)entity of rain: „if the rain stays where it falls, it
are collected from living bodies. one lies down, would form a layer of a certain height”
another jumps, a third twirls, then ideas start
coming. “it is not advisable to repeat art forms. each
work must have its internal origin, free from
the formalism of a conception that we thought
(or really was) successful on another occasion.”
(George Enescu)
“at some point the author stops, angrily pounds the table and shouts at the
singer: ʽc’est faux!’ ʽit’s out of tune!’”
such shock!
the player retorts: ʽit’s not out of tune in the least bit.’
ʽisn’t it? I can see la here and you are playing sol!’ it is not nice to quote from a body.
ʽit’s the same!’
ʽwhat do you mean?’ you have captured: a finger
ʽit’s your chord that’s out of tune, it sounds dissonant! it contains both sol and la. it the rule is: to startle the palm
means I can choose. I prefer sol.’ with one glance
ʽand yet, it’s la! the author insists hopelessly. ’
they left it at sol! and they went on. (Alex. Cosmovici, George Enescu, His Music I hold my self in all the elements that make me.
and His Family)

you come out of a wound slowly. if

you think of it, without it.
you bend your knee and force your
foot over the tip.
your identity fuses with your parts.
your identity fuses with the group.
you come out of a wound slowly.
the exit gives the body a voice.
“a quote (cognate with quota) is a
cut, a section, a slice of someone
else’s orange.” (Anne Carson,
Decreation)
she creates the things she hears
who controls danger
stepping in your own text,
sliding into your own subject,
without any clear proof about
what is factual and what is
fictional. who acts upon S?
the horse, for example, must
be helped. the actor has
not become his character.
the actor must be hit by
the horse to really cry. the
domesticated horse must be
shoed.
today: in the museum yard, Red comes out to onlookers in his funeral garment.
an army of flies dance arund his head. his muzzle is closed for ever, sealed by
black ashes. Red, Red – the programmatic character of its symphonic suite.
even the passers-by watch him with no reaction. Red is the most beautiful colour,
“those odd sounds in nature, the swish of leaves, the tumult of swirling waters
after a brief storm, the birds’ chirp, the larks’ concerto – it carries our thoughts to
the house in the forest of Tescani.” (Enescu Today by Viorel Cosma)
in the afternoon, the one dead is resurrected by the indifferent passers-by, who
lie about never having had any dead of their own. Red is deathless. Red, carried
in a wheelbarrow and buried by the priest-guard-stoker-museographer-artist-
friend-of-all-positive-and-negative-dead-or-alive. „Voix de la nature is a substance
of unmistakable mioritic essence, a poignant Romanian ethos.” (Enescu Today by
Viorel Cosma)

the room is changing: the more an object lies inside itself, the livelier its outside
throbs. I’m not changing anything, a hole deepens on its own. details get mixed
up140
and frequencies become unstable. what can we believe in?
you can’t see those passers-by anymore, with their heads bent and fallen
shoulders, their dull color, their stained color. Red hits the piano keys, using
a “whole arsenal of musical means, from heterophony to modal climate.”
Posthumous in Red! Posthumous in Red!
141
 Tipar executat la tipografia Util Deco. Întreprindere socială ADV România
Str. Bazinelor nr. 5, satul Uricani, comuna Miroslava-Iași, cod 707316

Contravaloarea timbrului literar se depune în contul Uniunii Scriitorilor din România.

 O formă capricioasă de poezie

ISBN 978-606-94005-8-6 Grafică copertă :

Cristina Florentina Budar/O formă capricioasă de poezie