Am încercat să o spun şi altă dată: faţă de viaţa asta
de zi cu zi a unui autor de literatură, opera lui este echivalentă cu o "moarte". Este adică, viaţa lui povestită, aşezată mai ales sub semnul Începutului-şi- Sfîrşitului şi nu sub al devenirii.
Creatorul-simbol din balada "Meşterul Manole"
are nevoie de-o moarte concretă (adincă de-un Sfîrşit-Început)pentru a-şi putea încheia opera, pentru a putea pune capăt neînghegării ei blestemate. Iar terminarea operei îl pune în situaţia de a găsi un sfîrşit vieţii sale aici.
O existenţă(semn al eului auctorial) zidită în
poveste(operă) elibereză de devenire o altă existenţă (eul biografic). O eliberează spre templul vieţii de apoi, Metaforic, în blada "Meşterul Manole" stă ascunsă o întreagă mistică a creaţiei.
Cînd poemul tău e gata "mori" înainte să "mori".
Trăieşti în Sfîrşit după ce ai trăit mai ales în devenire,