Islamul-o lume în expansiune

Prezenţa musulmană: 46 de ţări şi o cincime din populaţia globului

Prezenţa musulmană se face resimţită tot mai adesea la nivelul relaţiilor
internaţionale, ceea ce indică faptul că lumea musulmană este o lume caracterizată de
dinamism şi de un proces continuu de expansiune. Acest lucru ar putea fi dovedit cu
uşurinţă dacă am recapitula principalele conflicte internaţionale din ultimul deceniu:
Războiul din Golf, conflictul dintre Rusia şi Cecenia, cel din Bosnia-Herţegovina, cel din
Kosovo, conflictul permanent dintre Pakistan şi India asupra Kashmirului, desprinderea
Timorului de Est din componenţa Indoneziei, atacul terorist asupra WTC şi asupra
Pentagonului având ca rezultat atacarea Afghanistanului şi atacarea Irakului. Toate aceste
conflicte nu au loc doar între doua state vecine ci ele surmontează graniţele lumii
musulmane şi mută teatrul de luptă la nivelul unor culturi şi unor civilizaţii diferite.
Trebuie să se ţină astfel cont de faptul că lumea musulmană cuprinde 46 de ţări şi aproape
o cincime din populaţia globului şi mai ales de faptul că lumea musulmană este mai mult
decât o lume conservatoare, puternic ataşată unor valori tradiţionale, puţin deschisă lumii
contemporane şi traversată de tot felul de mişcări violente şi orientări fundamentaliste.

O civilizaţie „de gradul doi”

Arnold Toynbee şi Fernand Braudel explică conceptul de civilizaţie de gradul doi
prin referirea la o civilizaţie care a apărut din „tuful” unor civilizaţii anterioare. Lumea
arabă înţeleasă ca teritoriu mărginit de stepa Arabiei de Nord, de Mediterană şi de
povârnişurile Anatoliei şi Armeniei a cuprins de-a lungul secolelor civilizaţia sumeriană,
pe cea egipteană, hitită şi monoică, civilizaţiile siriacă, babiloniacă, creştin ortodoxă şi
creştin occidentală şi în final pe cele arabă, iraniană şi occidentală. O primă unificare a
Orientului Apropiat a fost făcută de asirieni, după care zona a fost ocupată de armatele li
Darius(sec.VI-V î.e.n). Apoi a urmat cucerirea teritoriului de către Alexandru cel Mare,
cel care a făcut ca acest spaţiu să preia importante accente ale civilizaţiei greceşti.
Pătrunderea în regiune a Imperiului Bizantin nu a însemnat decât prelungirea influenţei
greceşti. Divizarea religioasă şi fenomenul de respingere al ocupantului a facilitat
procesul de pătrundere a Islamului în zonă.
 Mahomed, Coranul, Islamul
Islamul este religia întemeiată de Mahomed. În arabă, islam înseamnă supunere
devotată, el mai având şi accepţiunea de lume musulmană, lume care împărtăşeşte
credinţa islamică. Coranul este Cartea Sfântă, având doua sensuri: cea de citire şi de
recitare. Acesta nu conţine doar o învăţătură morală, ci el reglementează din punct de
vedere juridic întreaga viaţă religioasă, politică, civilă şi penală. Acolo unde Coranul nu
conţine norme şi prevederi rigorile Islamului se îndeplinesc prin Suna, adică tradiţia;
unde nu ajunge Suna, intră în vigoare Igma( consensul celor mai înalte autorităţi în
domeniul teologie musulmane); Kiias care înseamnă judecarea după cazuri analoge este
următoarea cale de apel.
Peninsula Arabia, aflată la interferinţa continentului asiatic cu cel african,
era locuită de beduini, păstori nomazi, ce se lăsau conduşi de reguli severe, nescrise. Cea
mai tânără religie monoteistă întemeiată de Mahomed a apărut ca să reglementeze întrega
existenţă a credincioşilor din zonă. Jihad înseamnă război sfânt. Acest înţeles capătă din
ce în ce mai mult sensul de lupta credinciosului cu el însuşi pentru a-şi orândui viaţa în
acord cu normele Coranului şi tot mai puţin are sensul de războiul împotriva tuturor
necredincioşilor. Mijahedin este luptătorul în războiul sfânt.
Cele cinci datorii fundamentale în Islam sunt: 1. nu există alt dumnezeu
decât Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah; 2. rugăciunea rituală trebuie făcută de
cinci ori pe zi; 3. respectarea sărbătorii ramadanului, care durează o luna, timp în care, de
la răsăritul soarelui până la apus, credinciosul trebuie să manifeste o abstinenţă totală de
la mâncare, băutură şi viaţă sexuală; 4. pelernajul la Mecca, locul de naştere al profetului
Mahomed, cel puţin o dată în viaţă; 5. milostenia, constând în plata, în bani sau în natură,
a unei contribuţii ce reprezintă a 40-a parte a veniturilor.
Există două mari ramuri ale islamului: suniţii şi şiiţii. Suniţii, sau Islamul ortodox,
susţin că adevărurile pot fi cunoscute numai prin revelaţie. Şiiţii reprezintă grupul de
credincioşi care l-au susţinut pe Ali, vărul lui Mahomed, căsătorit cu Fatima, fata
Profetului. Şiiţii cred în existenţa a doisprezece lideri infailibil, primul dintre aceştia fiind
Ali, ultimul dintre ei dispărând în sec. al IX-lea. Apariţia unui nou imam va însemna
înfăptuirea dreptăţii pe pământ.
 Ciclul arab
Ciclul arab presupune o perioadă de expansiune a arabilor. Cuceririle Siriei, a
Egiptului, a Persiei şi a spaţiilor pe care astăzi se află Tunisia, Algeria, Marocul şi într-o
ultimă fază cucerirea sudului Spaniei fac parte din acest ciclu, în care cuceritorul nu
încerca să convertească, ci doar să valorifice avantajele care proveneau din supunerea
altor civilizaţii. Ciclul arab a durat aproximativ un secol. După moartea lui Mahomed din
632, au urmat la conducerea Peninsulei Arabia califii buni conducători. În perioada 660-
750 urmează califii omayyazi ce stabilesc capitala la Damasc şi sunt cucerite alte teritorii
din vestul peninsulei.

Sfârşitul domniei „arabului pur sânge”

De la mijlocul secolului al VIII-lea începe o nouă etapă în viaţa islamului. Este o
perioadă de frământări în care capitala este mutată de la Damasc la Bagdad sub o nouă
dinastie, cea a abbasizilor. Până la distugerea sa de către mongoli în 1258, Bagdadul
devine cea mai bogată capitală a lumii vechi. În această perioadă de maximă înflorire,
apare limba arabă ca limbă răspândită în întreaga regiune, actele din administraţie încep a
fi elaborate în arabă, sunt traduse un număr impresonant de cărţi din Occident. Din punct
de vedere politic, procesul de convertire capătă o importanţă prioritară. Epoca
caracterizatî de domnia arabului este înlocuită de islamul care se hrăneşte din bogăţia
civilizaţiilor asupra cărora îşi extinde influenţa. Astfel Islamul se extinde spre Persia şi
lumea hindusă, îi va supune pe turcii segiucizi şi pe turcii otomani. A doua epocă de
înflorire este reprezentată de ascensiunea Imperiului Otoman, prin cuceririle din Balcani,
Europa Centrală, din Orientul Apropiat, Egipt şi Maghreb. Imperiul Otoman a rezistat ca
putere mondială atâta vreme cât a deţinut controlul punctelor strategice din Marea
Mediterana şi a dominat spaţiul maritim din zonă.
Bârzu Elena-Raluca,
Grupa 1, Anul II, RISE
 Un continent intermediar: Orientul Mijlociu
Creşterea şi afirmarea Islamului trebuie puse în legătură şi cu poziţia geografică
specială pe care o deţine: pe de o parte, între două căi de navigaţie, două întinderi de apă-
Marea Mediterană şi Oceanul Indian- iar, pe de altă parte, între trei mase destul de dense
de oameni: Extremul Orient, Europa şi Africa Neagră. Acest lucru ii dă statutul de placă
turnantă între continente, căi de navigaţie şi civilizaţii. Un punct în plus îl reprezintă
faptul că Islamul a ştiut să pună în valoare potenţialul său, a stimulat schimburile de toate
genurile, contribuind astfel la dezvoltarea activităţii comerciale a acestor regiuni.
Lumea islamică a devenit importantă nu doar prin poziţia sa geografică.
Drumurile sunt şi ele o parte componentă importantă a geopoliticii, dezvoltând
infrastructura, atât pe uscat cât şi pe mare, făcând din capacitatea sa de a parcurge
distanţe mari un atu geopolitic. În special în epoca de înflorire, Islamul a dezvoltat o
adevărată „flotă” a deşertului: o caravană se deplasează aidoma unei armate, cu şeful său,
statul său major, reguli stricte, etape obligatorii. Pe lângă acestă reţea comercială, a
negustorii musulmani foloseau instrumente de credit şi de plată şi practicau forme de
asociere comercială înainte ca ele să fie folosite pentru prima oară de europeni.
O poziţie geografică poate fi folosită drept un atu geopolitic doar dacă este
controlată şi exploatată. Reculul Islamului s-a produs atunci când acesta nu a mai avut
capacitatea de a controla cum se cuvine căile de acces, în aşa fel încât comerţul să aibă
aceeaşi intensitate, şi să producă aceleaşi venituri.
Printre actorii care au dus la declinul Islamului putem aminti barbarii, atacurile
din interior şi pierderea controlului asupra Mării Mediterane în favoarea occidentalilor
(europenilor). Dar rolul cel mai important l-a avut „asfixia maritimă”. Otomanii au
pierdut numeroase lupte datorită inferiorităţii flotelor sale faţă de cele ale occidentalilor.
Astfel, prin pierderea supremaţiei pe mare, otomanii au pierdut şi posibilitatea de a-şi
controla cuceririle de peste mări (Peninsula Arabia, Egipul, Tunisia, Algeria), dar mai
ales au încetat să mai controleze comerţul de pe mare.

Mari concentrări musulmane

 Se face adesea o confuzie între statele arabe şi cele musulmane, însă lumea
musulmană nu se reduce doar la statele arabe. De fapt, majoritatea musulmanilor nu sunt
arabi. Cele mai mari state musulmane sunt: Indonezia, Pakistan, Bangladesh şi Iran, iar
nici una dintre acestea nu este arabă.
După cum susţine şi Howard Lentner, există trei mari concentrări musulmane în
zilele nostre: nordul Africii, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud, fiecare dintre ele având
diferite particularităţi.
În ceea ce priveşte nordul Africii, ţările din această regiune sunt denumite generic
Maghreb, care se traduce „Soarele apune” şi este considerat Occidentul lumii islamice.
Acesta cuprinde Tunisia, Algeria şi Marocul. Nucleul acestei regiuni este reprezentat de
Algeria, fostă colonie franceză ce a fost ocupată în 1830 de francezi. Până la începutul
anilor ́70, la nivel oficial se vorbea numai limba franceză. În acea perioadă a început un
program naţional de arabizare ce consta în difuzarea la televiziunea naţională a unui
program special în limba arabă, orele de clasă începeau să se ţină în arabă.
Lumea musulmană din sudul Asiei este o lume aflată în creştere demografică.
Pakistanul şi India au cele mai mari ritmuri demografice din lume. Ambele state au un
procent însemnat de tineri care nu poate să nu producă prefaceri interne masive şi să
genereze chiar o serie de covulsii. Subcontinentul indian are pe întinderea sa trei
aglomerări musulmane: în nord-est Pundjab, în sud-est Bengalul Oriental şi în centru
Hyderabad. În 1930 Liga Musulmană a încercat crearea unui stat musulman distinc, fapt
dorit şi de Marea Brtitanie care vedea in crearea acestui nou stat o modalitate de a-şi
menţine dominaţia. După 1945 ciocnirile dintre populaţia musulmană şi cea hindusă au
laut proporţii ceea ce a determinat parlamentul britanic să voteze la 15 august 1947
independenţa regiunii, ce era împărţită în două state independente: India şi Pakistan. În
1971 aceste două entităţi devin state de sine stătătoare. Între aceste două state există şi
astăzi un conflict în ceea ce priveşte teritoriul Kashmir. India se bazează pe legimitatea
istorică, iar Pakistanul invocă majoritatea musulmană care trăieşte în acea regiune.
Conflictul s-a agravat din ce în ce mai mult şi datorită faptului că din 1998 cele două ţări
au devenit puteri nucleare.

State-pivot
 Lumea musulmană are o semnificaţie majoră nu doar datorită mărimii propriu-
zise, ci şi datorită faptului că ţările acestei civilizaţii se întind pe trei continente şi deţin
zone-cheie din punct de vedere strategic.
În 1996 revista „Foreign Affairs” a publicat un studiu în care se susţinea faptul că
din nouă state identificate ca deţinând o poziţie de ”pivot” de care Statele Unite trebuie să
ţină cont în elaborarea politicilor externe, cinci aparţin lumii islamice: Egipt, Indonezia,
Algeria, Turcia şi Pakistan. Statul-pivot are capacitatea de a influenţa stabilitatea
regională şi internaţională. Este foarte important pentru regiunea în care se află, încât
prăbuşirea sa ar proiecta o stare de haos cu mult peste graniţele sale. De altfel, dacă acest
stat ar cunoaşte o înflorire economică, sau stabilitate politică, acest lucru s-ar răspândi în
toată zona.
Criteriile după care poate fi identificat un stat-pivot sunt: populaţia, poziţia
geografică importantă, potenţialul economic şi mărimea statului.
Egiptul, datorită poziţiei geografice şi a proximităţii faţă de regiunile bogate în
petrol, a jucat un rol important de-a lungul istoriei, atât în dezvoltarea zonei cât şi în
dinamica relaţiilor dintre marile puteri (importanţa Egiptului în evoluţia procesului de
pace din Orientul Mijlociu). De asemenea, acesta este esenţial pentru planul american de
a izola statele fundamentaliste din zonă, ostile Occidentului, deci de a menţine un
echilibru între elementele moderate şi cele radicale din lumea islamică.
Indonezia, una din cele mai dens populate zone ale lumii, este importantă
deoarece este un nod comercial ce deţine controlul asupra unor rute de navigaţie esenţiale
pentru comerţul din zona respectivă, şi datorită resurselor sale de petrol ce prezintă un
interes ridicat pentru Statele Unite şi Japonia.
Algeria are rol de menţinere a echilibrului între moderaţii şi radicalii din lumea
islamică. De altfel, acest stat constituie o preocupare permanentă pentru Spania şi Franţa,
datorită emigranţilor din această ţară. Mai mult, aceasta influenţează securitatea
ţărmurilor mediteraneene şi a pieţelor de petrol şi gaze naturale.
Turcia este importantă prin poziţia sa strategică, fiind situată la răscruce de
civilizaţii, religii şi rute comerciale. Acesta se confruntă, însă, atât cu numeroase
probleme interne- presiuni demografice, rivalităţi etnice, renaşterea fundamentalismului
islamic-, cât şi cu probleme externe- rivalitatea cu Grecia, cu Siria şi cu Irak.
 Pakistanul este un stat-pivot în primul rând datorită exploziei demografice care îl
face să fie unul din statele cu cea mai mare populaţie şi în al doilea rând datorită poziţiei
geografice critice în Asia de Sud (divergenţe de natură etnică şi religioasă cu India).

Vrânceanu Maria-Cristina,
Grupa 1, Anul II, RISE

Potentialul strategic al petrolului

Dupa cum bine se stie, una din cele mai disputate resurse naturale ale
momentului este petrolul.S-a ajuns in aceasta situatie din cauza consumului foarte mare
de energie in randul populatiei si pentru ca unii par sa uite de faptul ca aceasta resursa
este limitata.
Petrolul, poate fi considerat “hrana civilizatiei moderne”, pentru ca circa 40% din
totalul consumului mondial de energie este asigurat de catre aceasta resursa naturala.
Petrolul a inlocuit carbunele pe la mijlocul secolului XX si nu exista inca semne ca o alta
resursa il va detrona de pe aceasta pozitie importanta, ci dimpotriva rolul sau va creste
odata cu evolutia tehnologiei ce implica energie.Conform expertilor in domeniu,
consumul de enrgie electrica si termica va creste cu 75% pana in anul 2020.Asadar
petrolul prezinta un potential strategic in primul rand datorita necesitatii sale; practic este
o resursa vitala in timpurile noastre.In al doile rand, petrolul a devenit o marfa de schimb
majora care domina comertul si viata politica internationala.Acest lucru presupune faptul
ca exista regiuni unde se consuma mai mult decat se produce si astfel intervine
necesitatea de a importa din regiuni mai bogate in aceasta resursa.
In continuare vom analiza importanta strategica a petrolului pe 2 nivele: tarile
care sunt dependente de importul de petrol si cele care detin circa 60% din rezervele
sigure de petrol existente la aceasta data.
Prima zona importatoare de petrol este Europa Occidentala pentru ca este
dependenta de circa 40-45% din totalul petrolului.Urmeaza America de Nord cu o nevoie
de 25-30% si estul si sud-estul Asiei, in principal Japonia.Asadar, tarile cele mai
industrializate, mai dezvoltate, sunt cele mai sarace in rezerve de petrol.Europa
Occidentala detinea in anul 1996, o rezerva de 2125 milioane de tone de petrol, in timp ce
Africa detinea in acelasi an 9980 milioane tone.
Al doilea nivel de analiza este reprezentat de ceea ce se numeste “
superconcentrarea excesiva” a rezervelor de petrol ale globului in regiunile Orientului
Apropiat si Mijlociu.Asa cum spuneam si mai sus, rezervele din aceaste regiuni sunt net
superioare celorlalte.Un alt exemplu in acest sens este faptul ca in Orientul Apropiat
existau in anul 1996, 89980 de milioane de tone de petrol.
Si ca si cum nu ar fi fost de ajuns ca aceasta regiune detine o cantitate
impresionanta de petrol, acesta este un produs competitiv datorita faptului ca are o
vascozitate redusa si se afla la adancimi foarte mici (in medie intre 300 si 2000m).
Toate aceste realitati confera tarilor din zona o putere economica prin
vanzarea petrolului si o influenta politica cu certe dimensiuni strategice.In situatii de
conflict, tarile dependente de importul de petrol sunt vulnerabile in fata lumii islamice, ce
pot intrerupe furnizarile periodice. Mai sunt si alte zone detinatoare de petrol, incadrate
tot in lumea islamica, printre care Africa cu o pondere de 7.2% din rezervele mondiale de
petrol, din care aproximativ o treime revine Libiei, tara musulmana, precum si altor state
islamice: Algeria, Egipt, Maroc.In spatiul Asiei de Est si de Sud-Est, Indonezia, tot o tara
musulmana, detine rezerve semnificative de petrol ce sunt printre cele mai importante din
regiune.
Datorita faptului ca petrolul este o resursa ce trebuie foarte bine gestionata, s-au
pus bazele unei organizatii in anul 1960, la Bagdad, organizatie ce poarta numele de
Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), ce are rolul de a impune lumii
dezvoltate anumite preturi, de a lua masuri de protectie a propriilor rezerve, etc.
Asadar, petrolul este arma strategica a statelor musulmane, ce poate
genera adevarate crize precum cea de la inceputul anilor ’70, crize ce pot lua amploare la
nivel global, datorita importantei sale geopolitice.

Vectorul cresterii demografice

Un alt factor care confera lumii islamice o importanta geopolitica, pe langa
pozitia geografica si existenta din abundenta a petrolului, este reprezentat de
populatie.Asa cum fiecare regiune are atuuri geopolitice, dintre care unul poate fi mai
important, asa lumea islamica este caracterizata de “rate spectaculoase ale cresterii
populatiei” (S.Huntington). Asadar, putem indrazni sa spunem ca aceasta crestere
demografica reprezinta vectorul geopolitic principal ce confera importanta acestui spatiu
acum si in viitor.De ce? Pentru ca acest factor este in stransa legatura cu existenta
celorlalti 2 factori si astfel se formeaza un instrument geopolitic, instrument pe care
lumea musulmana il va folosi pentru cresterea propriei influente.
Trebuie sa tinem cont de faptul ca populatia din alte regiuni este constanta sau
dimpotriva, scade, ceea ce duce la schimbari foarte importante ale raporturilor
demografice, raporturi ce vor inclina balanta in favoarea populatiei musulmane.De
exemplu, intre 1965 si 1990 rata anuala a cresterii demografice la nivel mondial a fost de
1.85%, iar in statele musulmane, aceasta rata s-a situat intre 2 si 3%. Acest lucru
demonstreaza ca ponderea populatiei musulmane a crescut vizibil in ansamblul populatiei
lumii.Se preconizeaza ca in anul 2025, musulmanii vor reprezenta 30% din populatia
lumii, lucru ce va schimba regulile sistemului international.
Aceste cresteri demografice sunt si surse de conflicte, precum cele dintre
spatiile iugoslav si rus, unde intr-o parte exista crestere demografica si in cealalta parte
exista scaderi demografice.Tensiuni intre musulmani si crestini au avut loc si in Sudan,
Nigeria, Tanzania, Kenya.Dar cel mai important conflict cauzat de cresterea demografica
este intre populatia musulmana si cea hindusa, unde ambele prezinta cresteri
considerabile ale populatiei si pe spatii cu o densitate semnificativa demografica.Cu toate
acestea, India va deveni peste cativa ani cel mai populat stat al lumii, el urmand sa ajunga
la circa 1.5 miliarde de locuitori.

Renasterea islamica
Renasterea islamica vizeaza in primul rand o “reconstructie a societatii”, o forma
de modernizare a lumii musulmane, dar nu o occidentalizare.Aceasta forma de dezvoltare
pastreaza valorile si doctrinele islamismului, de aceea se numeste “islamica”.Cei care au
gandit aceasta miscare sustin “o viziune a societatii perfecte”, o “incredere in schimbarea
fundamentala”, o “forma mai pura si mai revendicativa a religiilor”, etc.
Aceasta miscare a gruparilor islamiste nu poate fi ignorata pentru ca s-au
construit noi structuri ale societatii civile ce au preluat, in mod neoficial, multe dintre
atributiile unor institutii de stat.Acestea sunt structuri active ce au creat scoli, spitale,
institutii de asistenta sociala cu o conotatie umanitara, cu rolul de a intampina situatii in
care exista o nevoie reala de sprijin material.
Publicul tinta al acestei strategii este format din studenti,
intelectuali, femei, oameni din clasa de mijloc, paturi defavorizate care au migrat spre
oras, oameni in cautare de destin, cetateni lipsiti de speranta si pierduti in suburbiile
metropolelor.Studentii si femeile reprezinta doua categorii cu un impact hotarator asupra
opiniei publice.Cei care au elaborat aceasta strategie au avut in vedere faptul ca proportia
tinerilor a crescut si ca acest lucru va influenta schimbarea societatii in ansamblu.

Mostenirea Atatürk
Cu toate ca lumea musulmana este reprezentata de o regiune importanta, atat din
punct de vedere al marimii, cat si al bogatiei de resurse, aceasta nu poate reprezenta un
model pentru o alta tara.Dimpotriva, este privita cu reticienta datorita tensiunilor
existente si, cred eu, datorita faptului ca arabii sunt membri ai gruparilor teroriste.
Istoria Islamului dezvaluie, in general, alegeri neinspirate ce au marcat
declinul vizibil al unor importante cicluri de afirmare a acestei civilizatii.Greseala
cruciala a constat in faptul ca au “ratat” revolutia industriala, ce ii putea face “sa
progreseze cu viteza fantastica a masinii”.Un singur moment din istoria islamista poate fi
catalogat drept inspirat si instructiv, este vorba de adevarata lectie de modernitate pe care
a oferit-o Mustafa Kemal Atatürk, intemeietorul Turciei moderne, ce a pus bazele unui
stat secularizat, ale unui sistem juridic de inspiratie occidentala si ale unui sistem de
invatamant contemporan.
Astfel, lumea Islamului ar trebui sa nu se adanceasca in propria traditie, ci
ar trebui sa gaseasca o cale de mijloc intre valorile islamiste si modernitate.Orice pas spre
dezvoltare poate fi numit “mostenirea Atatürk”, pentru ca nu poate fi ignorata o asemenea
experienta plina de invataminte.A nega importanta sa, inseamna a condamna lumea
islamica la o existenta, pe de o parte, caracterizata de masivitate si forta numerica, si pe
de alta parte la o zona inchisa, chiar atipica, ce nu permite investitii straine si dezvoltarea
turismului, deci nu poate fi atractiva pentru restul oamenilor.
 Pintilii Adina,
Grupa 1, Anul II, RISE

Renasterea Islamica sau Islamul Politic?

Cartile si articolele publicate inainte de septembrie 2001 vorbesc despre

,,Jihad,,ca reactie unitara, fundamentalista ,modernizatoare in fata fortelor integratoare
ale lumii conemporane si in fata tendintelor globalizarii. Atacurile din 11 septembrie
asupra World Trade Center si sediul Pentagonului, au generat un interes marcant pentru
Islam si pentru ideile si credintele care intemeiaza aceasta religie. Aspecte legate de
revirimentul credintei la nivel individual sunt mai putin analizate, proeminenta capatand
aspectele politice , ca mai tarziu totul sa fie reformulat din perspectiva unei rivalitati de
durata intre civilizatia iudeo-crestina si cea islamica. Potrivit anumitor interpretari
islamul politic ar fi antimodern, antioccidental, fanatic, intolerant, reprezentand o
inchidere a lumii islamice in traditie, o intoarcere in trecut. Miscarea islamica radicala
este un fenomen modern care isi are radacinile in ciclurile de renastere ale religiei
islamice, reprezentand o reactie impotriva modernitatii. Este o ideologie politica si in
acelasi timp o miscare de reforma religioasa .Procese care au loc astazi in lume sunt
considerate a fi o continuare fireasca a unor fenomene aparute in anii 80. Astfel islamul
reprezinta o tripla amenintare fiind atat politica si demografica, cat si de civilizatie.

O tripla amenintare: politica, demografica si de civilizatie

Sintagma islam politic apare datorita patrunderii si utilizarii perceptelor religioase

in scopuri politice . Miscarilor nationaliste si nationalismul laic nu au reusit sa creeze
sentimentul unei societati prospere, stabile. Esecul fortelor post coloniale in lumea
musulmana au loc adata cu infrangerea fortelor arabe de catre Israel in 1967.
Incercarile de laicizare si de modernizare a societatii, imbratisarea
modelelor occidentale de dezvoltare s-au dovedit a fi inadecvate din punct de vedere
politic. Ele au slabit sistemul social, au subminat identitatea si tesutul social al tarilor
musulmane. Incercarile de modernizare au condus de cele mai multe ori la saracie,
decalaj si rupturi sociale. La distrugerea tesutului social au contribuit si fenomene precum
urbanizarea , industrializarea rapida, explozii domografice, accentuarea decalajelor socio-
economice. Succesul revolutiei Islamice din Iran 1978-1979, a raspandit temerea lumii
occidentale, ca revolutia va crea un model ce va fi exportat in toata lumea mai ales in
Orientul Mijlociu. Dupa prabusirea Uniunii Sovietice , SUA s-au confruntat nu cu un vid
de putere ci cu un vid de amenintare. Aceasta amenintare avea sa fie constituita de
crearea Uniunii Europene , sau succesul economic japonez. Amenintarea politica consta
in faptul ca lumea musulmana propune un proiect politic concurent . Amenintarea de
civilizatie consta in sensul posibilitatii de articulare a unei miscari pan-islamice cu centrul
de greutate in Iran si Sudan, o amenintare demografica ar fi creata de explozii
demografice din tarile musulmane , in urma carora populatia musulmana trece de un
miliard .

Nu “ciocnirea civilizatiilor” ci “ciocnirea intereselor”

Relatarile istoriografice despre lumea orientala au condus la un sistem de

reprezentari prin prism carora ,,Orientul,, a devenit o imagine dar imperfecta, inferioara
occidentului . Orientul a devenit o eticheta, o generalizare frapanta, care se refera la un
tot unitar, la o entitate monolitica. De cele mai multe ori statele islamice sunt conduse in
politica lor externa de pragmatism. Nici macar in Orientul Mijlociu nu poate fi vorba de o
unitate de abordare sau de actiune, statele de aici fiind orientate de prioritati nationale si
interese divergente. Lumea islamica este divizata ea insasi, este starbatuta de dimensiuni
interstatale. Problema aici nu ar fi atat ciocnirea civilizatiilor ci mai curand vechea
ciocnire a intereselor , mai cu seama a celor economice. Islamul se diferentiaza ca
singura provocare la adresa indiferentei si a relativismului cultural care tranverseaza
lumea. In acest moment islamul este cea mai putin toleranta dintre religiile monoteiste,
intoleranta religioasa ar putea constitui o problema atat in interiorul lumii islamice sau la
granita dintre aceasta si alte civilizatii. Decalajul si nesincronizarea s-au dovedit a fi
intotdeauna cauzatoare de frictiuni.
 Islamul-singura provocare la adresa relativismului cultural

O problema la fel de serioasa este lipsa unei traditii democratice, unele dintre
miscarile islamice vad procedura democratica a alegerilor drept o simpla cale de acces la
resursele de putere. O alta problema este reprezentata de criza conducatorilor, care se
confrunta cu o perceptie ostila din partea Occidentului, precum si cu fenomene interne
greu de controlat precum: urbanizare, explozii demografice, saracie , analfabetism. De
multe ori clasa politica este intimidata de elemente extremiste , fie recurge chiar ea la un
discurs militant extremist. Lipsa de stabilitate si claritate in lumea islamica le ofera
munitie celor care interpreteaza islamul in termenii violentei si anarhiei. Miscarile
islamice din ultimele doua decenii se definesc ca fiind critice la adresa civilizatiei
occidentale. Ele au incetat a mai fi apologetice , si nu mai incearca sa demonstreze ca
islamul este compatibil cu modernitatea.. Refuzul popoarelor islamice dupa model
occidental echivaleaza cu refuzul modernitatii, combinat cu incalcarea drepturilor
omului, cu aplicarea arbitrara a legilor , sau chiar cu lipsa sau absenta unor reglementari
juridice moderne.

Adăscăliţei Iulia,

Grupa I, Anul II, RISE