Conflictele în Africa contemporana Consider ca trebuie discutate rezultate calitativ noi, deoarece ele se Europene este acela ca,
deoarece ele se Europene este acela ca, SUA joaca un rol din ce în ce mai
În prezent pe contonentul în Africa au loc mai multe conflicte
decât pe oricare alt continent. Conflictul din Ruanda şi Burundi
este etichetat drept cel mai sîngeros din timpurile celui de/al 2
razboi mondial războiului, şi a costat numai după datele oficiale
peste 2000000 vieşi omeneşti. În general îm Africa în decursul a
40 de ani de independenţă, în diferite conflicte şi-au pierdut viaţa
peste 5000000 oameni. Cu toate acestea comunitatea mondială
acordă mai multă atenţie ţărilor fostei Iugoslavii şi Kaşmirului.
După dispariţia bipolarităţii şi a pierderii interesului marilor puteri
faţă de Africa, în această parte a lumii au apărut un tip nou de
conflicte, care apăreau numai datorită faptului că iniţiatorii lor erau
încrezuţi că comunitatea mondială nu doreşte să se omplice în
treburile Africii. O mare importantă are în acest sens lupta între
candidaţii la postura de noi centre de putere. Acest tip de
confruntare are loc între liderii grupărilor regionale-Nigeria
(ECOWAS- Comunitatea economică a statelor Africii de vest) şi
RSA ( Comunitatea de vDezvoltare a Africii de Sud). Situaţia
economică grea, resursele materiale şi financiare limitate
radicalizează lupta internă pentru redistribuirea lor. În condiţiile
unei structuri statale neefective , incapabile să obţină un
compromise între diversele clanuri şi grupuri etnice , acestea din
urmă recurg la confruntări armate. Creşterea rapidă a numărului
populaţiei asociată cu migraţia condiţionează încetinirea creşterii
economice şi a dezvoltării umane şi prin urmare la conflicte. O altă
clasificare a conflictelor din Africa o reprazintă următoarea:
1.Conflictele legate de contradicţiile care apar din considerente
religioase ( Magreb,Etiopia,Sudan) dintre populaşia araizată a
nordului africii şi cea din sud, sau tropical.
2.Conflictele legate de luptele între grupuri entice diferite în
interiorul unui stat pentru predominarea în structurile statului şi
folosirea resurselor(Ruanda, Burundi).
3.Confruntările între grupări cu caracter criminal în condiţiile
descompunerii structurilor statale(Liberia, Somalia).
4.Conflictele care parazitează pe tendinţa unor grupări de a
monopoliza veniturile din exploatarea ilegală a unor bogăţii
naturale (diamante, petrol, metale rare) la care pe piaţa mondială
există o cerere însemnată(Angola, Congo, Nigeria).
Aceste conflicte au în general un character systemic criminslizat şi
cauzele lor sunt mai mult economice decît politice.
Subiectul acesta este unul foarte delicat.
Cel mai mult ma ingrijoreaza copilasii si femeile din Africa care se
afla intr-o stare critica...sunt agresati,batuti,infometati.
Multi copilasii mor anual de o boala cruda,Sida sau mor din cauza
ca nu au ce manca.Aceasta boala cruda,Sida, a ucis unul sau ambii
parinti a 12 milioane de copii din Africa.
Toata populatia Africii traieste intr-o saracie greu de imaginat si la
care putini fac fata.
Despre femei am constat ca sunt batute,agresate si violate.Multe
femeie sunt infectate cu Sida.Situatia este dramatica acolo: fetele
si femeile reprezinta 57% din infectie,iar restul o reprezinta
barbatii si baietii.
Tot despre femei am aflat ca majoritatea dintre ele imediat dupa ce
nasc,mor.Acolo,femeile fac copilasi pe banda rulanta ca sa pun
asa...nici nu nasc bine si raman iarasi insarcinate..astfel ajungadu-
se la moarte dinc auza ca nu se hranesc,sunt batute,violate.
De asemenea si copilasii...putini sunt cei care ajung la varsta de 5
ani din cauza ca nu au cu ce sa fie hraniti.
Concluzia mea este ca acest continent este unul dintre cele mai
slab dezvoltate din lume,iar mortalitatea materna si a copiilor sub 5
ani este printre cele mai ridicate de pe continentul African.
Fenomenul globalizarii este o etapa viitoare a procesului
general de dezvoltare politico - economica si culturala a
omenirii.
Pentru moment este dificil sa vorbim cu oarecare certitudine
despre efectele de lunga durata ale procesului de globalizare
asupra comunitatii internationale dar, chiar si acum, este clar ca
procesul de globalizare are atât un impact pozitiv, cât si unul
negativ. Partea pozitiva a acestui proces este ca va spori
interactiunea dintre tari, care la rândul ei deschide noi posibilitati
pentru dezvoltarea civilizatiei umane, în deosebi în sfera
economica. Intensificarea schimburilor comerciale, investitionale
si tehnologice între diferite regiuni, facilitarea contactelor
interumane, familiarizarea cu culturile altor popoare sunt, cu
siguranta, benefice pentru omenire.
Odata cu aceasta, globalizarea comporta si noi provocari. Multe
pericole au un caracter regional sau chiar planetar: catastrofele
ecologice si tehnologice, criminalitatea transnationala, terorismul
international etc. Expansiunea necontrolata a unor modele
culturale de calitate îndoielnica aduce un prejudiciu traditiilor
nationale si culturale ale popoarelor , amenintând originalitatea lor.
Intensificarea procesului de globalizare prezinta si unele pericole
pentru economiile nationale. În acelasi timp, din cauza distribuirii
neuniforme ale avantajelor globalizarii aspectele negative ale
acestui proces se vor rasfrânge negativ în special asupra tarilor în
curs de dezvoltare , astfel încât acestea ar putea ramâne departe de
progres sau chiar în afara lui.
Cresterea interdependentei în relatiile internationale generata de
globalizare aduce si noi aspecte ale notiunii de "securitate
nationala si internationala" Creste numarul factorilor externi care
influenteaza functionarea stabila a societatii. Starea securitatii
internationale influenteaza din ce în ce mai mult posibilitatea de
garantare a securitatii nationale. De aceea, mentinerea stabilitatii la
nivel global , acordarea asistentei în crearea unor astfel de
mecanisme internationale ce ar asigura o dezvoltare durabila si
echilibrata, va deveni o prioritate si una din principalele probleme
pentru comunitatile regionale Mai întâi de toate, globalizarea este
un proces geoeconomic si mai apoi geopolitic si geocultural. Acest
proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai
multor tari. Se schimba caracteristicile calitative ale acestor
economii care se transforma din niste sisteme închise în elemente
ale unui sistem mondial.
Astfel, cred ca globalizarea este un proces de creare si dezvoltare a
unui sistem informationa l si financiar unic, care cuprind întreaga
lume si este legat cu accesul absolut la informatie si cu miscarea
rapida a capitalului. Aceasta constituie în fond, cel mai înalt nivel
al integrarii care a început în Epoca marilor descoperiri geografice.
bazeaza pe niste tehnologii absolut noi. Nu este vorba despre
Internet, televiziunea globala si alte lucruri frumoase, dar despre
faptul ca pentru prima data în istoria omenirii afacerea cea mai
profitabila nu rezida în schimbarea obiectelor neînsufletite, dar în
crearea unei constiinte vii.
Dezvoltarea culturilor nationale in procesul
multiculturalismului
Ca ideologie a diversitatii, multiculturalismul are menirea de a
oferi un cadru de afirmare pentru identitatile de grup. C. W.
Watson circumscrie multiculturalismul implicatiilor politice si
filosofice presupuse de coexistenta modalitatilor variate de situare
a omului �n lume si de modul �n care diferite entitati culturale
lupta pentru recunoastere, at�t �n cadrul statului national c�t si
�n sistemul global . Multiculturalismul pare sa raspunda
necesitatilor unei lumi �n schimbare �n care exprimarea
diverselor identitati capata forma unor raspunsuri �n fata
provocarilor aduse at�t de catre statului national, c�t si de sfera
transnationala si globala.
Multiculturalism si autonomie
Obtinerea autonomiei este un principiu invocat de minoritati drept
element constitutiv al conservarii identitatii de grup. Autonomia
culturala presupune un efort de conservare a traditiilor unei
comunitati. Pe baza acestora se �ncearca sa se creeze un ritm al
vietii comunitare care sa functioneze dupa regulile traditiei,
potrivit sistemului de valori rezultat din dezvoltarea istorica a
comunitatii si din experienta �nt�lnirii traditiei cu celelalte
traditii si cu efortul general de modernizare a societatii. Autonomia
culturala este acceptata si �ncurajata de multiculturalism doar ca
un factor de conservare a identitatii, ca o modalitate de crestere a
puterii unei comunitati care se afla �ntr-un raport de discriminare
si de dezavantaj accentuat de imposibilitatea de a accede la putere.
Este vorba �ndeosebi de puterea politica �n masura sa
promoveze politici culturale �n care bunurile comunitare sa se
regaseasca drept bunuri culturale ale minoritatii �ntr-un spatiu
cultural comun al unei societati �n care principiul recunoasterii
demnitatii celuilalt functioneaza ca o regula a simtului comun.
Procesele actuale in tarile europene
Schimbarile radicale ce au survenit pe plan politic, economic si
social în centrul si estul Europei au inclus si o reforma
fundamentala a sistemului legislativ în fiecare din tarile acestei
regiuni.
S-a observat, în cei aproape 9 ani de tranzitie, ca schimbarile
cadrului legislativ nu vor putea singure sa conduca la o
transformare totala a sistemului politic si economic.
Notiunea de "reforma legislativa" este înconjurata de o aura de
progres si modernizare a sistemului legislativ. Pentru tarile din
centrul si estul Europei, aceasta notiune semnifica: întoarcerea în
Europa, instaurarea democratiei si a suprematiei legii si conditiile
esentiale pentru functionarea unei economii de piata libere.
Masurile de reforma au trebuit de aceea sa pastreze ca obiectiv
doua lucruri: sa fie adaptate spre a împlini scopul propus si anume
de stabilire a unei conduceri bazate pe lege, a unei economii de
piata, participarea în procesul de integrare europeana si de
asemenea sa contribuie la efectiva realizare a acestor obiective.
În acelasi timp, pasii intermediari în vederea realizarii acestor
cerinte, trebuie sa contina reglementari si masuri compensatorii
care sa diminueze problemele economice si sociale cauzate de
procesul de transformare.
În ceea ce priveste cadrul legislativ în tarile de tranzitie la
începutul procesului de reforma s-a observat ca este necesara
crearea unui spatiu liber capabil sa duca la dezvoltarea
întreprinderilor private.
Explozia demografica din zorii societatii moderne, care a
reprezentat materia prima pentru teoria lui Malthus, a avut loc în
tari dezvoltate, în state unde revolutia industriala era în plina
dezvoltare. Iesirea din criza care se putea prefigura pe baza
discrepantei sesizate de catre Malthus a avut loc pe doua cai. Mai
întâi, dezvoltarea industriala a declansat un proces de ridicare a
bunastarii, care a putut face fata evolutiei rapide a populatiei. O
evolutie care pe buna dreptate nastea îngrijorare. De pilda,
populatia Europei a evoluat de la aproximativ 50 de milioane, cât
avea în 1600, la aproape 1 miliard la mijlocul secolului 20. La
1600 ea reprezenta o zecime din populatia lumii, la 1950 ajunsese
sa reprezinte aproape o treime.
O a doua modalitate au constituit-o emigrarile masive ale
europenilor în teritoriile de peste mari, în SUA, Canada, în alte tari
si continente slab populate. Deci, timp de aproape doua secole
Europa- zona cea mai dezvoltata a lumii în acest interval- a fost
tarâmul pe care a avut loc explozia demografica; ea a reprezentat
continentul de unde au plecat valuri de emigranti.
Începând cu mijlocul acestui secol, ceva cu totul nou intervine în
evolutia demografica a planetei. Populatia din tarile dezvoltate se
stabilizeaza sau consemneaza evolutii foarte lente. Cresterea
demografica accentuata are loc în tarile slab dezvoltate, în teritorii
în care mijloacele de subzistenta sunt precare.
Instructiva din acest punct de vedere este si evolutia populatiei pe
regiuni geografice. Cea mai mare crestere procentula o
înregistreaza Africa, pe când Europa are o crestere negativa.
Extinderea ueUniunea Europeana trebuia sa-si supradimensioneze
teritoriul datorita pozitiei geopolitice în care se afla. Alt argument
în favoarea summitului de la Helsinki poate fi faptul ca, în
domeniul cercetarii nici o tara europeana oricât de dezvoltata ar fi
ea, nu poate rezista concurentei de peste ocean decât daca si-ar
realiza proiectele în colaborare cu alte state membre. Nivelul
cheltuielilor facute pentru cercetare nu este mai mic, dar alocarile
se fac dispersat. Acest lucru nu poate decât sa duca la accentuarea
decalajului dintre Europa si celelalte zone. Doar o Europa
supranationala poate face fata evolutiei tehnologice care are loc la
ora actuala în lume cu viteze foarte mari. Tarile foste socialiste pot
fi folosite si ele în acest sens, deoarece au pe de o parte forta de
munca calificata si ieftina, iar pe de alta parte acest demers ar
asigura noi locuri de munca.
Alt argument pentru extinderea europeana se refera la primirea la
negocieri a unor state de religie musulmana sau a unor tari aflate
din punct de vedere geografic la confluenta acestor civilizatii. In
prezent fundamentalismul islamic câstiga teren. In plus aceasta
religie este prezenta în: tarile Magrebului (semnal îngrijorator
deoarece Algeria a fost o tara în principal francofona, statele din
Magreb fiind sub influenta Europei), în Franta unde exista circa 5
milioane de islamisti Un alt argument pro extindere a Uniunii
important în lume. De aceea sunt temeiuri adânci pentru ca Europa
sa devina o adevarata putere mondiala, cu institutii proprii de
aparare. Doar asa ea va putea face fata procesului de globalizare si
va influenta în mod real viata economica internationala.
Orientul apropiat si mijlociu
Numeroasele cercetari întreprinse în ultimele decenii în
arheologie,filologie si istorie au contribuit în mod deosebit la
întelegerea organizarii sociale, politice, cât si a sistemelor
economice ale lumii antice.
Analiza structurilor socio-economice ale civilizatiei
mesopotamiene si egiptene demonstreaza ca, începând cu mileniul
al VIII-lea exista o continuitate în ceea ce priveste caracterul mixt
al sistemului lor economic, care înca de la începuturi prezinta doi
factori esentiali: hidro-agricultura si crestere animalelor. Chiar
daca este vorba de mentinerea sistemului de irigatii al Nilului sau
al Eufratului, începând din mileniul al III-lea, cei doi factori
amintiti mai sus vor
asigura trecerea de la o societate comunitara la una stratificata.
Sfârsitul acesteia este marca de aparitia fenomenului urban.
Fara îndoiala ca si alti factori vor fi invocati în explicarea nasterii
procesului de urbanizare. Dintre acestia, amintim în primul rând
schimburile la mare distanta. Presiunea demografica va avea drept
consecinta dezvoltarea tehnologica si intensificarea schimburilor,
ceea ce va determina o înflorire deosebita a aglomerarilor de tip
urban si o transformare a organizarii sociale. Inovatiile tehnologice
vor ocupa un loc important în evolutia acestor fenomene diverse:
plugul determina o extensiune a teritoriilor, carul permite
comunicatiile, roata olarului favorizeaza intensificarea
schimburilor ceramice, metalurgia determina realizarea unor unelte
mai solide. Inventarea scrierii va fi strâns legata de dezvoltarea
birocratiei si a organizarii politice.Teritorii: Mesopotamia. Egipt.
Astazi, termenul de Orientul Apropiat nu prea se mai utilizeaza,
fiind inlocuit cu Asia de sud-vest', referindu-se la regiunea ce
cuprinde:
Levantul (Israelul modern, Palestina, Iordania, Siria și Libanul), T
urcia, Mesopotamia (Irak și Siria de est). Egiptul, deși este situat
în Africa, este de obicei considerat a face parte din regiunea
Orientului Apropiat, datorită numeroaselor similitudini cu alte
state din regiune,astfel ne vom referi si la citeva tari din oriental
apropiat contemporan.
Înaine de Primul Război Mondial, termenul de Orient Apropiat era
folosit în limbile din Europa de Vest cu referire
la Balcani şi Imperiul Otoman, în timp ce Orientul Mijlociu se
referea la Persia, Afganistan şi uneori la Asia centrală, Turkistan şi
la Caucaz. (Orientul Îndepărtat se referea la ţări
ca Malaezia sau Singapore, situate în estul Asiei.) Odată cu
dispariţia Imperiului Otoman în 1918, termenul de Orient
Apropiat aproape a ieşit din uz, în timp ce termenul de Orient
Mijlociu a început să fie folosit pentru lumea arabă. Totuşi,
termenul Orientul Apropiat, mai este folosit în câteva discipline
academice, cum ar fi arheologia şi istoria antică, unde se referă la
o zonă identică cu cea descrisă de termenul Orientul Mijlociu în
limbajul cotidian. Orientul Mijlociu a însemnat în anumite
perioade istorice una dintre cele mai avansate culturi ale timpului
său, precum cultura Eiptului, Califatul musulman, şi
perioada timpurie a Imperiului Otoman. Astăzi însă, zona este
caracterizată de tensiuni
politice puternice, precum chestiunea dintre Palestina şi Israel,
chestiunea Kurdistanului,
problema dreptului la resursele de apă, precum şi problema ca
prezenţa sirienilor în
Liban, problemele de la frontiera dintre Syria şi Turcia, dintre
Egipt şi Sudan, dintre
Arabia Saudită şi Yemen, drepturile civile ale minorităţilor Shi’a
în Irak şi Bahrain, sau
problema creştinilor în Egipt.
Ţările Orientului Mijlociu au trecut prin câteva decenii de relativ
progres
economic, însă bogăţia este distribuită inegal între ţări, Emiratele
Arabe Unite şi Israel
fiind cele ce oferă standardele cele mai înalte pentru toată
populaţialor, iar Sudan şi
Yemen sunt cele care au cele mai grave probleme economice, la
care se alătură desigur şi
situaţia incertă a Afghanistanului. Arabia Saudită a înregistrat o
anumită creştere economică, bazată pe exportul de petrol, însă în
prezent Egiptul este ţara cu cea mai mare
creştere economică din zonă. Din punct de vedere al populaţiei, în
Orientul Mijlociu trăiesc în special arabi şi populaţii mongole
(turci, hazara, uzbeci, baluci), urmate de
kurzi şi apoi evrei, dar şi populaţii cu rădăcini persane (tadjici,
iranieni), şi alte minorităţi (armeni, nuristani, nubieni, etc ).
Limbile dominante sunt araba şi turca, urmată de kurdă,
engleză şi ebraică; există un număr important de
dialecte folosite pe arii restânse. Începând cu
mijlocul secolului XX, Orientul Mijlociu este un centru de afaceri
mondial, şi probabil cea mai sensibilă zonă a lumii din punct de
vedere strategic, politic, economic şi cultural. Din punct de vedere
geopolitic, Orientul Mijlociu este o zonă a globului ce
trebuie analizată din pricina faptului că aici se îmbină două
caracteristici de importanţă majoră: religia islamică şi petrolul.
Anual economia mondială utilizează cantităţi imense de
combustibil, folosind peste trei miliarde de tone ţiţei petrolul însă
este la limita de epuizare, resursele mondiale fiind suficiente
pentru încă maxim 50 de ani.
RM intre UE Si CSIPentru a răspunde la întrebarea
dumneavoastră cred că este necesar să ne referim un pic la istoria
Comunităţii Statelor Independente (CSI). CSI a fost creată în
primul rând pentru a asigura destrămarea paşnică, fără conflicte, a
Uniunii Sovietice. Acest lucru a fost realizat în mare parte, chiar
dacă unele conflicte locale, precum cele în Armenia, Azerbaidjan,
Georgia şi Republica Moldova au existat, iar în urma lor avem
actuale conflicte îngheţate, pe care încercăm să le rezolvăm fără
succes.
Cea de-a doua raţiune a creării CSI a fost dezvoltarea unei
organizaţii regionale, care să ajute statele membre ale comunităţii
să facă faţă acelor probleme economice, politice, care au apărut
odată cu destrămarea Uniunii Sovietice. Anume în acest context,
comunitatea şi-a propus crearea spre exemplu a zonei libere de
comerţ în cadrul organizaţiei, şi-a propus crearea uniunii vamale,
şi-a propus crearea unei arii economice unice, şi-a propus să
elaboreze politici comune în domeniul transportului,
comunicaţiilor, agriculturii, politicii sociale etc..
Dacă analizăm tot ce s-a făcut în acest sens, vom constata că, de
fapt, nu s-a realizat prea mult. Nu avem o uniune vamală, nu avem
o zonă liberă de comerţ în cadrul organizaţiei, nici pomină de o
eventuală arie economică unică, nici chiar politici comune nu
avem.
De fapt, toate aceste obiective trebuiau să ajute CSI să devină o a
doua Uniune Europeană în Europa de Est. Desigur, acest lucru nu
s-a realizat. De ce? Pentru că pe parcursul ultimilor 18 ani a ieşit la
iveală că statele fostei Uniuni Sovietice nu mai au aceleaşi
obiective de politică externă, se dezvoltă diferit în domeniul
economic, au diferite sisteme politice, diferite standarde
democratice, interpretează diferit valorile şi principiile
democratice.
Toate aceste elemente subminează însăşi raţiunea existenţei CSI.
Aproape toţi politicienii care au guvernat statele membre ale
comunităţii, inclusiv actualii politicieni de la Moscova, recunosc
că CSI nu este o organizaţie viabilă şi că ea nu şi-a atins scopurile
propuse iniţial.
CSI mai exista în mare parte datorită interesului Rusiei de a
menţine această organizaţie, pentru că prin ea, Rusia îşi asigură,
cel puţin simbolic, dominaţia asupra acestui spaţiu, în speranţa că,
ulterior, ar putea ca statele membre ale organizaţiei să fie convinse
să revină la ideea iniţială, să găsească acele interese comune pentru
a resuscita organizaţia. Ori acest lucru, de fapt, tărăgănează
moartea inevitabilă a acestei organizaţii.
Dacă ne referim la Republica Moldova, ea şi-a exprimat de la bun
început dorinţa doar de a participa doar la cooperarea economică.
Aici vedem că obiectivele, aşteptările sale nu au fost îndeplinite.
În acelaşi timp, Bruxelles-ul, Uniunea Europeană devin tot mai
atrăgătoare pentru ţara noastră. Atât din punct de vedere al
valorilor democratice, politice, cât şi al standardelor de viaţă, a
standardelor economice. 70% din cetăţenii Republicii Moldova
văd viitorul ţării lor în cadrul Uniunii Europene. Acest lucru nu are
cum să nu se reflecte asupra viitorului CSI. De ce? Pentru că CSI
îşi propune exact aceleaşi obiective ca şi Uniunea Europeană.
Pe măsură ce Republica Moldova îşi va aprofunda relaţiile cu
Uniunea Europeană, pe măsură ce ţării noastre i se vor oferi
perspective clare de integrare europeană, atunci contradicţiile
aflării concomitente în CSI şi Uniunea Europeană, vor creşte, vor
deveni evidente şi vom ajunge la un moment când politicienii de la
Chişinău vor trebui să decidă dacă Moldova poate face, de
exemplu, parte din două uniuni vamale? Realist vorbind este
imposibil să faci parte din două uniuni vamale care au standarde
diferite.
E imposibil, de asemenea, ca în cazul aderării la UE, Moldova să-
şi trimită concomitent reprezentanţii săi în cadrul instituţiilor
Uniunii Europene şi ale CSI, căci nu poţi să împarţi suveranitatea
ta în două părţi. Prin urmare, nu poţi să faci parte din diferite
organizaţii supranaţionale care au aceleaşi scopuri.
Când vom fi puşi în faţa unor astfel de opţiuni, ieşirea din CSI sau
abandonarea Uniunii Europene ar trebui să fie una din soluţiile
alese de către politicienii moldoveni.
Eu cred că anume abandonarea CSI va fi acea soluţie pe care vor
alege-o politicienii noştri şi ea va fi impusă, în primul rând, de
voinţa poporului. Deci, ca să concluzionez într-un fel, abandonarea
CSI de către Republica Moldova este inevitabilă. Pentru că pe
măsură ce Republica Moldova îşi va integra economia în spaţiul
Uniunii Europene, pe măsură ce va face parte din tot mai multe
instituţii din cadrul Uniunii Europene, pe măsură ce va fi
liberalizat regimul de vize cu Uniunea Europeană, pe măsură ce
vom avea un acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, un
acord de liber schimb ce va presupune preluarea legilor europene
aşa cum sunt ele, fără a le modifica, atunci abandonarea CSI-ului
va fi un fapt împlinit şi în acel moment şi Rusia va înţelege că de
fapt, acest lucru este inevitabil.
Partea I: Susține ideea conform căreia pentru prima oară în istorie,
politica globală a devenit atât multipolară cât și
multicivilizaționala; modernizarea este prezentată distinct față de
occidentalizare și ea nu produce nici o universalizare a civilizației
si nici o occidentalizare a acesteia.
Partea II: Balanța puterii se schimbă în rândul civilizațiilor: Vestul
se află într-un relativ declin, în timp ce Asia își dezvoltă puterea
economică, politică și militară. Islamul cunoaște o explozie
demografică cu consecințe negative asupra țărilor musulmane și
asupra vecinilor lor. Toate civilizațiile non-vestice își reafirmă
propriile valori culturale.
Partea III: Acum se pun bazele unei noi ordini mondiale. Aceasta
se caracterizează prin: societățile care au afinități culturale vor
coopera între ele; eforturile de a schimba o societate de la o
civilizație la alta vor eșua; țările se vor grupa în jurul statului care
exprimă chintesența civilizației lor.
Partea IV: Pretențiile universaliste ale Vestului vor determina din
ce in ce mai des conflicte cu celelate civilizații, în special cu
Islamul și China; la nivel local se vor declanșa războaie între
musulmani și non-musulmani.
Partea V: Supraviețuirea Vestului depinde de americani care
trebuie să-și reafirme identitatea, dar și de restul statelor vestice
care trebuie să accepte că civilizația lor este unică și nu universală,
iar țelul lor trebuie să fie efortul comun de reînoire și prezervare a
civilizației lor în fața asaltului civilizațiilor non-vestice. Evitarea
unui război global al civilizațiilor depinde de măsura în care liderii
mondiali vor accepta să coopereze pentru a menține caracterul
multicivilizațional al politicii globale.
În cadrul lucrării sale, autorul utilizează o serie de concepte noi și
realizează o interesantă diferențiere a civilizațiilor. Elementul
religios se pare că este criteriul cel mai important în această
clasificare. În unele cazuri el folosește însă și alte criterii, precum
proximitatea geografică sau similitudinile lingvistice. În funcție de
aceste criterii el deosebește următoarele civilizații:
- Civilizația „vestică”: cuprinde, după el, vestul Europei (Uniunea
Europeană) și America de Nord. Tot aici se află și alte state
derivate din statele europene, precum Australia sau Noua
Zeelandă.
- Civilizația „ortodoxă”: cuprinde toate statele „ortodoxe printre
care și România și Grecia.
- America Latină: E un hibrid între civilizația vestică și populația
locală. Poate fi considerată ca parte a civilizației vestice însă cu
structuri sociale și politice distincte de Europa și SUA.
- Civilizația „musulmană”
- Civilizația „sinică”: cuprinde China,Coreea, Singapore, Taiwan
și Vietnam.
- Civilizația „japoneză”: considerată de autor a fi o sinteză între
civilizația chineză și popoarele altaice...
- Civilizația hindică
- Civilizația Africii subsahariene: poate să devină, în concepția
autorului, a opta civilizație.

Conflicte si miscari religioasa in diferite tari

ale lumii

Samuel Phillips Huntington este profesor la Harvard și un analist

politic care a obținut notorietatea internațională prin lucrarea
“Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale” (1993,
1996), în care susține teza unei noi ordini mondiale, instaurată la
sfârșitul Războiului Rece. Teoria propusă de acesta, a fost
formulată pentru prima oară în 1993, în “Foreign Affairs”, unde a
publicat un articol intitulat “Ciocnirea civilizațiilor?”. Articolul era
o reacție la cartea lui Francis Fukuyama, “Sfârșitul istoriei și
ultimul om” (1992). În 1996, el își dezvoltă teoria în lucrarea
“Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”. În
România, lucrarea a apărut la editura Antet, într-o traducere
realizată de Radu Carp și prefațată de Iulia Motoc. Huntington
pleacă în lucrarea sa de la diversele teorii asupra naturii politicii
globale, în perioada de după Războiul Rece. Unii dintre autorii
acestor teorii susțineau că drepturile omului, democrația și
capitalismul au devenit singura alternativă ideologică pentru
națiunile contemporane. Astfel, Francis Fukuyama argumenta că
lumea a atins “sfârșitul istoriei”. Huntington crede în schimb că în
timp ce epoca ideologiilor a apus, lumea s-a întors la o stare
normală caracterizată prin conflicte culturale. În teza sa, el
argumentează că principală cauză a conflictelor în viitor vor fi
diferențele de ordin cultural și religios. Ca o extensie, el arată că
conceptul de civilizație, ca cea mai inaltă formă de exprimare a
identitații culturale, va deveni din ce în ce mai utilă în analizarea
potențialului de conflict. În acest sens el spunea: “Ipoteza mea
susține că sursa fundamentală a conflictului în această lume nouă
nu va fi determinată de aspectul economic sau de cel ideologic.
Marea diviziune în rândul rasei umane și sursa dominantă a
conflictelor va fi cea culturală. Statele naționale vor ramâne în
continuare cei mai importanți actori în problemele lumii, însă
principalele conflicte între națiuni și grupuri din diferite civilizații.
Ciocnirea civilizațiilor va domina politica mondială. Linia dintre
civilizații va reprezenta în viitor linia frontului” . În esență, teza
provocatoare și importanta a “Ciocnirii civilizațiilor” este aceea ca
creșterea violențelor în lume este determinată de conflicte între
state și culturi care se bazează pe tradiții religioase. Huntington,
fost consilier politic a lui Clinton, argumentează că oamenii
politici trebuie să țină cont de această situație în special când
intervin în problemele interne ale altor țări. În cele cinci părți ale
cărții sale el dezvoltă această teorie: