Radu Gyr

Măicuței

Marile febre

Visul împlântă
in noi mărgeane.
Mediterane fierb,
se frământă.

Sună o gravă
orgă 'n artere.
Anii, cratere,
Inima, lavă.

Arși în cuptoare
de vis ovale,
ca sub furnale
tâmpla dogoare

Dulgheri de aster
și de furtună,
cioplim genună
orei albastre.

Ne cresc pe spate
Vânturi saline...
Dar, pentru cine ?
Pentru ce toate ?

Tot mai stins, geme

în piept talazul.
Amar, obrazul
scade sub vreme.
Pe resturi sparte
de vechi trireme
scuipă cangrene
veșnica Moarte.

Urcior se face
fruntea, iar mâna
umple țărâna
cu flori sărace.

Unde-s, sărmane
tâmplar de astre,
stemele noastre
din uragane ?

Ce inutile
Tristele febre!...
Rânjesc tenebre
ca mari gorile.

Secolii beți
fac reverențe.
Ah, numai sdrențe,
numai bureți.

Trosnesc în ploae
rupte parâme...

Ptiu, câte râme,

câte gunoae I