Sunteți pe pagina 1din 3

Constanta Buzea - Ca o greseala-n care-am stat Toamna-n gradina, toamna pe deal, Toamna pe ses, Toata lumina prinde rugina,

frunzele ies Sa se-nfasoare pe rasuflare si pe vedere Intr-o cadere ca o culoare fara putere. Ea ne ajuta, sufletul nostru e impacat, Vara e muta ca o greseala-n care-am stat. Cum suntem azi, am fost si ieri, altii, tot altii, Marea ne uita, uita-ne muntii, inaltii. Fie ca stam de-aci-nainte puri n lumina, Frunzele aduc nspre pamant urme de vina. Totusi ce pret necugetat se pregateste Pentru livezi si pentru vii, pentru nadejde, Pentru un cer inca senin, pentru schimbare, Pentru toti samburii care devin lacre de soare? Tudor Arghezi - Toamna Strabatem iarasi parcul, la pas, ca mai nainte. Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte. Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani. Doi ingeri duc beteala fantanilor pe mani. Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins. Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins. Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut. Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii Privirea intarzie pe panglicile rochii. Vreau degetui usure sa-l iau sa i-l dezmierd Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert. Dar ce nu pot pricepe? Ea pricepu, de plange? Apusul isi intoarce cirezile prin sange. O! ma ridic, pe suflet s-o strang si s-o sarut Dar bratele, din umeri, le simt ca mi-au cazut. Si de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o data S-aplec la sarutare o frunte vinovata Sa-nvingem iaras vremea dintr-o-ntarire noua Si sa-nviem adancul izvoarelor de roua. Si cum scoboara noaptea, altdata asteptata, Imi pare veche luna - si steaua ce se-arata , Ca un parete de-arme, cu care-as fi vanat. Si fara glas, cu luna, si noi ne-am ridicat. Lied - Al.O.Teodoreanu Toamna a cazut, Peste parcul mut. Tainicule dor, In zadar te alint. Trandafirii mor. Visurile mint.

Toamna trece acum. Invelita in fum. Unde-i de argint Glasul ei sonor? Trandafirii mor. Visurile mint. Toamna mi te ia, Vis stingher, cu ea. Lacrima de dor Strop de margarint. Trandafirii mor. Visurile mint. Charles Baudelaire Sonet de toamn M-ai ntrebat, cu ochii ti limpezi, de cristal: Iubitul meu cel straniu ce daruri mi gsete? - Iubito, taci! i-a spune c inima-mi dorete Candoarea ce-avusese strvechiul animal Tu, care-mi legeni somnul cu mngieri uoare S nu tii niciodat cumplitu-mi nenoroc Nici taina scris-n mine cu litere de foc! De patim mi-e sil i orice gnd m doare... S ne iubim cuminte. Amorul st la pnd i, nevzut, intete cu arcul lui fatal O, i cunosc prea bine eternul arsenal: Ruine, furii, crim... O, margarit blnd Suntem dou amurguri de toamn ostenit O, tu, att de alb i rece Margarit! Sfarsit de toamna poezie [ ] Volumul Pasteluri ------------------------de Vasile Alecsandri [Vasile_Alecsandri ] 2005-09-18 | | nscris n bibliotec de Fluerau Petre Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele, Parasit-au a lor cuiburi s-au fugit de zile rele; Cardurile de cucoare, insirandu-se-n lung zbor, Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor. Vesela verde campie acu-i trista, vestezita, Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita; Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se dezlipesc

Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. Din tuspatru parti a lumei se ridica-nalt pe ceruri, Ca balauri din poveste, nouri negre plini de geruri Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori Trece-un card de corbi iernatici prin vazduh croncanitori. Ziua scade; iarna vine, vine pe crivat calare! Vantul suiera prin hornuri raspandind infiorare. Boii rag, caii rancheaza, cainii latra la un loc, Omul, trist, cade pe ganduri si s-apropie de foc. Mircesti, 1867 Toamna murind Autor / Poet: George BacoviaComentarii (0) | Adaugata de mihella Toamna n grdin i acord vioara. Plng strunele jalnic, lung i prelung i-n goala odaie acorduri ajung i plng n odaie, i eu din vioar Plng strunele toate lung i prelung. Fereastra e deschis vioarele plng O, ninge i toate se sting Palid, toamna nervoas, cntnd a murit mi cade vioara i cad ostenit, Iar toamna, poet, cntnd a murit.

Zi de toamn - Rainer Maria Rilke Btut-a ceasul, Domne. Vara-a fost lung, lung. Aterne-i umbra peste cadranele solare i pe ogoare vntul dezleag-l i-l alung. S fie pline poruncete celor din urm roade; mai druiete-le din Sud o zi sau dou, ndeamn-le s se-mplineasc i nrou dulceaa de pe urm n vinul greu din cade. Cine acum nu are cas, nu-i mai face. Cine acum e singur, va rmnea-ndelung. O s vegheze, va ceti, scrisori va scrie lungi i pe alei va rtci acolo i ncoace pierdut, cnd frunzele se-ndung i cad foning prelung.