Sunteți pe pagina 1din 2

Simulare - Lucrare scrisă semestrială

Citeşte cu atenţie textul dat. Rezolvă apoi cerințele.


,,A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti.
A fost odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasă,
cea mijlocie şi mai frumoasă, iar cea mai tânără Ileana atâta de frumoasă încât şi Sfântul Soare
se oprea în cale, ca s-o vadă şi să se desfăteze de frumuseţea ei. Într-o zi împăratul primi carte şi
veste de la vecinul său împărat mare şi puternic, cum că iaca, nu e bine, şi are să se bată cu
dânsul pentru o mare pricină împărătească. Împăratul se puse la sfat cu bătrânii ţării şi, când
văzură cum că nu e încotro, porunci voinicilor să încalece pe armăsari, să-şi apuce armele şi să
se pregătească de bătaia cea grozavă ce-avea să se facă şi să fie. Mai înainte de a încăleca şi el
însuşi, împăratul chemă pe fiicele sale la sine, le grăi vorbe blânde şi părinteşti şi dete apoi la
fiecare câte o floare frumoasă, câte o păsărică veselă şi câte un măr fraged.
– A cărei floare se va vesteji, a cărei păsărică se va întrista şi al cărei măr va putrezi,
despre aceea voi şti că nu şi-a păzit credinţa, grăi împăratul cel înţelept.
Încălecă apoi pe cal, zise „sănătate bună” şi porni cu voinicii săi în calea cea mare.
Când cei trei feciori ai împăratului vecin primiră vestea că împăratul a pornit în cale şi că
s-a depărtat de acasă, ei se înţeleseră între sine şi încălecară, ca să meargă la cetatea cea cu trei
fete de împărat să răpească credinţa fetelor şi să-i facă împăratului supărare.”
(I.Slavici –Ileana cea şireată )
A. 60 de puncte
1. Dă sinonime potrivite pentru sensul din text al cuvintelor: porunci, blânde. 6p.
2. Transcrie din un epitet și o personificare. 6p.
3. Identifică in text un substantiv nearticulat, un substantiv articulat cu articol hotărât și un
substantiv articulat cu articol nehotărât. 6p.
4. Precizează gradul de comparație al adjectivelor subliniate. 6p.
5. Transcrie din textul dat un pronume personal (formă neacc,) un adjectiv propriu-zis și un verb la
indicativ, perfect simplu. 6 p.
6. Transcrie un numeral cardinal din text și alcătuiește un enunț cu numeralul ordinal 6p
7. Precizează valoarea morfologică și funcția sintactică a cuvintelor scrise îngroșat. 8p.
8. Transcrie din text un indice spațial și un indice temporal. 6p.
9. Identifică în fragment un aspect care ține de miraculos. 6p.
10. Formulează, pe baza textului, două idei principale. 6p.
11. Precizează care este intenția celor trei feciori ai împăratului vecin. 6p.
B. 20 de puncte
Scrie un text de 10-15 rânduri în care să demonstrezi că fragmentul de mai sus face parte dintr-un
basm

Se acordă 10 puncte din oficiu. SUCCES!

S-ar putea să vă placă și