Sunteți pe pagina 1din 1

Prof.

Niga Alina Test de evaluare


Clasa a-V-a

 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.


 Timpul efectiv de lucru este de 50 min.

Citeşte cu atenţie textul următor:


,,A fost odată ca niciodată...etc.
Era odată un împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă,
bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul
grădinii avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere
coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura,
tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese
împăratul ca să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi. În cele de pe urmă, veni fiul cel mai mare al
împăratului şi-i zise:
- Tată, am crescut în palaturile tale, m-am plimbat prin astă grădină de atâtea ori şi am văzut
roade foarte frumoase în pomul din fundul grădinii, dar n-am putut gusta niciodată din ele; acum a dat
în copt, dă-mi voie ca nopţile astea să păzesc însumi, şi mă prinz că voi pune mâna pe acel tâlhar care ne
jefuieşte.
- Dragul meu, zise tată-său, atâţia oameni voinici au păzit şi n-au făcut nicio ispravă. Doresc prea
mult să văz la masa mea numai un măr din acest pom care m-a ţinut atâta sumă de bani şi de aceea, iată,
mă înduplec şi te las ca să pândeşti, măcar că nu-mi vine a crede că o să izbuteşti.”
(Prâslea cel voinic și merele de aur, cules de Petre Ispirescu)
A.
1. Selectează, din textul dat, un verb la modul indicativ (viitor popular), un pronume personal, formă
neaccentuată şi o prepoziție. 6p.
2. Analizați cuvintele subliniate precizându-le și funcția sintactică. 6p
3. Alcătuiți enunțuri în care verbul ,,a fi”să aibă două valori morfologice diferite.Precizează-le! 6p.
4.Precizați modul și timpul verbelor: voi pune, am crescut, doresc, pusese, avea, făcu. 6p
5. Puneți adjectivul ,,voinic”la toate gradele de comparație. 6p.
6. Analizați numeralele din enunțurile date. a) Șapte elevi au plecat în excursie. b) Al treilea copil a
lipsit. c) Am cumpărat douăzeci și patru de lalele. 6p.
7. Construiți enunțuri în care numeralul ,,zece”să aibă valoare substantivală și adjectivală. 6p
8. Menţionează câte un antonim pentru sensul din text al cuvintelor următoare: noaptea, puternic.6p.
9. Scrie cu litere numerale indicate între paranteze: (2)încercări, ora (12), (31)de mere. 6p
10. Construiți enunțuri în care cuvântul ,,o”să aibă trei valori morfologice diferite. 6p
B. .
1. Precizează motivul pentru care împăratul nu poate gusta din merele de aur. 6p.
2. Motivează, în 6-8 rânduri, că textul de mai sus este un basm. 6p.

C.
Realizează o continuare a basmului de cel puțin 10 rânduri în care să descrii ființa fabuloasă care fura
merele de aur. 18 puncte
În redactarea compunerii tale vei avea în vedere:
- utilizarea descrierii ca mod de expunere;
- introducerea/utilizarea cifrelor magice și a unui obiect miraculos;
- să te înscrii în limitele de spaţiu indicate.

SUCCES!

S-ar putea să vă placă și