Sunteți pe pagina 1din 4

INSPECTORATUL ȘCOLAR

JUDEȚEAN BRAȘOV

OLIMPIADA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ


Etapa locală, județul Brașov, 4 februarie 2023
Clasa a VIII-a

Varianta 1

 Toate subiectele sunt obligatorii. Timpul efectiv de lucru este de trei ore.
 Punctajul total este de 100 de puncte. Nu se acordă puncte din oficiu.

Citește cu atenție următoarele texte și răspunde cerințelor formulate:

A.
O carte-mi ține ades tovărășie
și-a mai rămas pe rândurile ei,
ca pulberea de soare străvezie,
lumina unui gând din ochii tăi.

5 Din când în când, cu buzele-o ating


căldura mâinii tale s-o culeg,
și bucurii trecute să-nțeleg
eu nu-ndrăznesc, de teamă să nu plâng.

Stau astfel vremea fără s-o mai număr;


10 mă-nșală visul bun și mă gândesc
că-mi urmărești lectura peste umăr,
și, dacă taci, e pentru că citesc.
(Magda Isanos, Lectura)
B.
Începu să alerge spre Grande Strasse și casa primarului.
Desigur că a transpirat și a ajuns acolo suflând din greu.
15 Dar citea.
Soția primarului o lăsase să intre pentru a patra oară și acum stătea la birou,
privind pur și simplu cărțile. La a doua vizită, îi dăduse voie lui Liesel să tragă
afară o carte și să o răsfoiască, fapt care a dus la încă una și o alta, până când o
jumătate de duzină de cărți se lipiseră de ea, ori prinse sub braț, ori în teancul care
20 devenea din ce în ce mai înalt în mâna rămasă.
De data aceasta, Liesel stătea în picioare în răcoarea camerei, stomacul ei
chiorăia, dar nicio reacție nu venea de la femeia mută, vătămată. Era din nou în
halat și, cu toate că o observase pe fată de mai multe ori, nu o privea niciodată prea
mult. De obicei, era mai atentă la ceea ce se afla dincolo de ea, la ceva care lipsea.
25 Fereastra era larg deschisă, o gură pătrată, răcoroasă, prin care intrau uneori rafale

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ Etapa locală, 04.02.2023


Clasa a VIII-a
INSPECTORATUL ȘCOLAR
JUDEȚEAN BRAȘOV

de vânt.
Liesel stătea pe podea. Cărțile erau împrăștiate în jurul ei.
După patruzeci de minute, a plecat. Fiecare carte a fost pusă la locul său.
- La revedere, Frau Hermann! Cuvintele veneau mereu ca un șoc.
30 Mulțumesc!
După aceea, femeia o plătea și ea pleca. Fiecare mișcare era contabilizată, iar
hoțul de cărți fugea acasă.
Odată cu instalarea verii, biblioteca deveni mai primitoare și, cu fiecare livrare
sau luare de haine, podeaua nu mai era atât de dureroasă. Liesel stătea cu o
35 grămăjoară de cărți lângă ea și citise câteva paragrafe din fiecare, încercând să
memoreze cuvintele pe care nu le știa, ca să-l întrebe pe papa când ajungea acasă.
Mai târziu, ca adolescentă, când Liesel scria despre acele cărți, nu-și mai amintea
titlurile. Nici măcar unul. Poate că, dacă le-ar fi furat, ar fi fost mai bine pregătită.
Ceea ce își amintea era că una dintre cărțile cu ilustrații avea un nume scris
40 stângaci pe coperta interioară.
Liesel își mușcă buza de jos, dar nu mai rezistă prea mult timp. De pe podea, se
întoarse și se uită la femeia în halat și puse o întrebare:
- Johann Hermann, zise ea. Cine este?
Femeia se uită pe lângă ea, undeva lângă genunchii fetei.
45 Liesel își ceru scuze.
- Îmi pare rău, nu ar trebui să întreb despre astfel de lucruri.
Lăsă cuvintele să se stingă.
Chipul femeii nu-și schimbă expresia, dar reuși cumva să vorbească.
- Acum, el nu mai este nimic pe lumea asta, explică ea. Era al meu… […]
50 Uneori, Liesel se întreba dacă ar trebui să o lase în pace, dar Ilsa Hermann era
prea interesantă, iar atracția cărților – prea mare. Cândva, cuvintele o făcuseră pe
Liesel să se simtă prost, dar acum, când stătea pe podea, iar nevasta primarului era
la biroul soțului, avea un sentiment instinctiv de putere. Se întâmpla de fiecare dată
când descifra un cuvânt nou sau când punea cap la cap o propoziție.
55 Era o fată.
În Germania nazistă.
(Markus Zusak, Hoțul de cărți)
C.
Care sunt beneficiile lecturii

O carte este mereu un as în mânecă


Fie că alegi titluri despre dezvoltare personală, psihologie, spiritualitate sau
60 ficțiune, o carte te îmbogățește. Există, de altfel, studii care demonstrează
nenumăratele beneficii ale lecturii. Un studiu al Universității din Liverpool, de
exemplu, arată că cititul ajută la reducerea stărilor asociate depresiei. Explicația –
în momentul în care citim, ne concentrăm atenția asupra cărții, a subiectului și
lăsăm în urmă gândurile negative.
65 În plus, cititul poate fi asemănat cu o adevărată călătorie – o carte te poartă prin
povestea ei spre lumi fantastice sau spre teritorii pe care nu le-ai mai descoperit

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ Etapa locală, 04.02.2023


Clasa a VIII-a
INSPECTORATUL ȘCOLAR
JUDEȚEAN BRAȘOV

până acum. În felul acesta și imaginația noastră este pusă la lucru.


Lecturile din seria cărților de dezvoltare personală
În librării, rafturile cu cărți dedicate dezvoltării personale sunt din ce în ce mai
70 căutate în ultimii ani. Sunt titluri care ne oferă informații din sfera psihologiei,
leadershipului sau cărți care te ajută să-ți descoperi noi pasiuni sau moduri inedite
de a înțelege lumea în care trăim. Astfel, dacă dorești la un moment dat să te
îndrepți către o altă carieră, de exemplu, o carte de dezvoltare personală poate fi un
bun punct de start – poți afla despre moduri noi de a-ți antrena abilitățile, poți face
75 un bilanț al punctelor tale forte și poți afla la ce aptitudini mai trebuie să lucrezi.
Cititul alături de cei mici. Momente care ajută relația părinte – copil
Dacă vorbim de citit, nu putem lăsa la o parte poveștile pentru copii. Sunt acele
universuri fantastice în care chiar și noi adulții pășim cu inima deschisă, dornici de
a afla unde duce firul poveștii. Iar momentele în care citești alături de copil sunt de
80 neprețuit. Atunci când copiii sunt încă mici și nu pot citi singuri, minutele în care
un părinte le citește este magic: află prin intermediul omului în care are încredere
cât de frumoase pot fi cărțile. Mai târziu, vor dori să descopere pe cont propriu
poveștile din spatele cuvintelor.
https://cipra.ro/afla-care-sunt-beneficiile-lecturii/

SUBIECTUL I 20 de puncte

Scrie, pe foaia de concurs, numărul cerinței și litera corespunzătoare răspunsului corect:


1. Sunetul i este vocală în toate cuvintele din seria: 2 puncte
a. primarului, privind, picioare, uneori
b. minute, fiecare, cărți, verii
c. pregătită, fetei, interesantă, atracția
d. propoziție, Germania, beneficiile, ficțiune
2. În versul O carte-mi ține ades tovărășie, pronumele -mi este: 2 puncte
a. atribut pronominal, pronume reflexiv
b. complement posesiv, pronume personal
c. complement direct, pronume reflexiv
d. complement indirect, pronume personal
3. Secvența Fie că alegi titluri despre dezvoltare personală, psihologie, spiritualitate sau
ficțiune, o carte te îmbogățește. Există, de altfel, studii care demonstrează nenumăratele
beneficii ale lecturii. din rândurile 59-61 conține: 2 puncte
a. cinci atribute
b. șase atribute
c. șapte atribute
d. opt atribute

Scrie, pe foaia de concurs, răspunsurile corecte ale cerințelor de mai jos:


4. Transcrie, în ordine, toate cuvintele ce conțin diftongi din secvența: Odată cu instalarea verii,
biblioteca deveni mai primitoare și, cu fiecare livrare sau luare de haine, podeaua nu mai era
atât de dureroasă. 2 puncte

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ Etapa locală, 04.02.2023


Clasa a VIII-a
INSPECTORATUL ȘCOLAR
JUDEȚEAN BRAȘOV

5. Identifică, în rândurile 69, 70 și 71, un cuvânt format prin compunere și un cuvânt format prin
conversiune. 2 puncte
6. Construiește un enunț cu sensul figurat al cuvântului ating din rândul 5. 2 puncte
7. Precizează partea de propoziție (funcția sintactică) a tuturor cuvintelor subliniate din secvența:
De obicei, era mai atentă la ceea ce se afla dincolo de ea, la ceva care lipsea. Fereastra era larg
deschisă, o gură pătrată, răcoroasă, prin care intrau uneori rafale de vânt. 2 puncte
8. Extrage, din rândurile 27 și 28, o construcție activă și una pasivă. 2 puncte
9. Menționează raporturile sintactice stabilite între propozițiile din enunțul: Soția primarului o
lăsase să intre pentru a patra oară și acum stătea la birou, privind pur și simplu cărțile.
2 puncte
10. Transcrie din rândurile 17-20 o propoziție atributivă. 2 puncte

SUBIECTUL al II-lea 40 de puncte


Scrie răspunsul, în enunțuri, pentru fiecare dintre cerințele de mai jos:
1. Explică, în 30-50 de cuvinte, semnificația secvenței: Cândva, cuvintele o făcuseră pe
Liesel să se simtă prost, dar acum, când stătea pe podea, iar nevasta primarului era la biroul
soțului, avea un sentiment instinctiv de putere. 4 puncte
2. Prezintă, în cel puțin 30 de cuvinte, o temă comună celor două texte literare date,
valorificând câte un element de conținut. 8 puncte
3. Menționează două trăsături ale textului liric, respectiv epic, ilustrându-le cu câte un
exemplu din textele literare prezentate. 8 puncte
4. Precizează, în două-trei enunțuri, o trăsătură morală a protagonistei din textul B, precum
și un mijloc de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență din text. 8 puncte
5. Evidențiază, în 50-70 de cuvinte, o asemănare și o deosebire dintre textul B și textul C.
8 puncte
6. Formulează un enunț în care să prezinți două beneficii ale lecturii, evidențiate în textul C.
4 puncte

SUBIECTUL al III-lea 40 de puncte


Redactează o compunere, de 150-300 de cuvinte, în care să prezinți comparativ cum se
transmite, în primele două texte-suport, ideea că lectura presupune un proces de interiorizare.
În redactarea compunerii, vei avea în vedere:
- să identifici un aspect tematic comun al celor două texte;
- să evidențiezi modalitățile diferite de transmitere a mesajului, specifice fiecărui tip de
text;
- să ilustrezi aceste modalități cu exemple potrivite, pe baza textelor și a experienței
culturale;
- să ai un conținut adecvat cerinței;
- să respecți precizarea referitoare la numărul de cuvinte.

NOTĂ! Din cele 40 de puncte, vei primi 26 de puncte pentru conținutul compunerii și
14 puncte pentru redactare. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care
compunerea are minimum 150 de cuvinte şi dezvoltă subiectul propus.

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ Etapa locală, 04.02.2023


Clasa a VIII-a

S-ar putea să vă placă și