Romanul lui Markus Zusak – „Hoţul de cărţi” aduce în prim-plan Germania nazistă din anul 1939, anul începerii

celui
de al doilea Război Mondial, o perioadă deosebit de tulbure şi de plină de durere pentru întreaga lume. Pe acest fundal, se
conturează povestea unui copil, Liesel Meminger, care este despărţită la o vârstă fragedă (doar 9 ani) de tot ceea ce avea
mai drag: mama şi fratele ei, pentru a fi plasată unei familii sociale. Evenimentele pe care trebuie să le parcurgă pe
drumul devenirii ei sunt deosebit de greu de suportat, fapt pentru care se refugiază în lumea cărţilor şi a cuvintelor,
singurele care au puterea de a crea lumi noi, singurele care au puterea de a ajuta persoana să evadeze dintr-un cotidian
mult prea dureros… Poate tocmai acesta este motivul pentru care personajul narativ, cel prin ochii căruia se derulează
întreaga viaţă a lui Liesel şi a celor din strada Himmel, este unul mai neobişnuit, rar întâlnit ca atare şi atât de bine
conturat în literatură: Moartea (un fel de conştiinţă colectivă a tuturor celor care au fost nevoiţi să treacă prin experienţa
dureroasă a celor aruncaţi în stradă din propriile case, a celor despărţiţi de persoane dragi din raţiuni pur discriminatorii şi
nedrepte). Tot Moartea este cea care prezintă realitatea cu un ochi critic, singura care nu este redusă la tăcere de naziştii
îndoctrinaţi, singura care nu este nevoită să salute cu „Heil Hitler” pentru a putea avea un loc în societate…
Firul narativ prezintă o poveste deosebit de emoţionantă, o poveste a iubirii de oameni, de viaţă, de cuvinte, care
este în contrast cu cotidianul plin de lipsuri (a hranei, a libertăţii de exprimare, a oamenilor dragi etc.) şi de durere, în care
o lume întreagă simte cum universul le este dat peste cap şi întors cu susul în jos din cauza războiului, îngreunat şi mai
tare de regulile stricte ale Fuhrerului, Hitler, cel care doreşte existenţa unei lumi pure, în care primează doar rasa albă…
Liesel Merminger simte cât de crudă şi de nedreaptă este viaţa încă din momentul în care se află alături de mama şi
de fratele ei mai mic în trenul ce trebuia să îi ducă la o familie socială: bolnav şi slăbit din lipsa de hrană, cel mic moare
pe drumul refugiului şi este îngropat undeva pe drum. Liesel găseşte lângă mormântul fratelui ei, în zăpadă, o carte
abandonată: „Manualul groparului”, primul ei abecedar în casa în care va poposi.
În Munchen, ajunge pe strada Himmel, o stradă a oamenilor săraci, o stradă a meşteşugarilor: călcătorese, zugravi,
croitori… Ea este adoptată de familia Ilsei şi a lui Hans Hubermann, care vor ajunge să devină asemeni propriilor părinţi,
suplinind rolul celor adevăraţi, alungaţi, cum avea să afle mai târziu, de faptul că erau „kommunist”. Aici, ea îşi găseşte
alinare de coşmarurile pe care le avea în braţele grijulii ale lui Hans, în muzica acordeonului acestuia şi în lecţiile de citire
pe care acesta i le oferă în pivniţa casei, folosind metode mai puţin convenţionale: „Manualul groparului” pe post de
abecedar şi pereţii pivniţei pe post de dicţionar.
Cursul vieţii lui Liesel este zguduit de evenimentele care au loc, însă ea alege să obţină ceea ce este mai bun din
aceasta: deşi ceilalţi copii furau hrană, ea începe să fure cărţi, atât din focurile în care naziştii ardeau cărţile interzise, cât
şi din casa primarului, unde va găsi un aliat în soţia primarului, cea care îşi pierduse copilul pe front. Partener şi umăr de
sprijin îi va fi întotdeauna băiatul vecinilor, Rudy, copilul cu părul asemeni lămâii, cel care o va sprijini necondiţionat şi
care o va ajuta să suporte mai uşor viaţa grea, băiatul cu vise mari şi speranţe măreţe.
De asemenea, în casa Hubermanilor, Liesel poate observa cât de nedreaptă este soarta: Max, un evreu, fiul celui
care salvase viaţa lui Hans în Primul Război Mondial, este ascuns în propria lor casă, devenind prietenul lui Liesel şi cel
care îi descoperă prima dată talentul în meşteşugul cuvintelor, cel care o ajută să îşi dezvolte talentul scriitoricesc. El îi
creează cărţi personalizate, fapt care îl ajută şi pe el să uite de faptul că este prizonier într-o pivniţă, fetiţa fiind singura lui
legătură cu lumea de afară, pe care o poate observa de aproape doar când „stele de foc” (bombele) apar pe cer, moment în
care toţi ceilalţi sunt ascunşi în adăposturi.
Romanul se întinde pe mai mulţi ani, până în anul 1945, când războiul devine şi mai intens: cu toţii se ascund în
adăposturi sub pământ, loc în care frica este temperată prin lecturile lui Liesel. Fetiţa experimentează plecarea celor dragi
pe front, observă exilul şi marşurile evreilor… Ea, asemeni familiei la care stă şi a prietenului Rudy, nu poate iubi
sistemul, nu îl poate iubi pe Hitler, cel care le-a adus atâta nefericire, şi luptă pentru dreptate.

Însă, destinul se dovedeşte din nou cumplit pentru Liesel: toţi cei dragi ei, noii părinţi, Rudy, tot ceea ce cunoştea
dispare, fiind purtate pe aripile Morţii, în urma unui atac surpriză, un bombardament care îi ucide pe toţi în timpul
somnului. Singura care scapă este Liesel: ea şi-a urmat visul, aceea de a aşterne propria viaţă pe hârtie, sub forma cărţii
„Hoţul de cărţi”, scris în pivniţă, locul ei de refugiu…
„Hoţul de cărţi” este un roman minunat, cu o poveste emoţionantă despre războaie exterioare, urmate de cele
interioare ale neputinţei şi fricii, care sunt combătute în cel mai frumos mod cu putinţă: prin intermediul cuvintelor şi al
imaginaţiei.