Sunteți pe pagina 1din 2

Model de teză

clasa aV-a

Timp de lucru: 50 de minute.


Se acordă 10 puncte din oficiu. Total
100 de puncte. Toate subiectele sunt
obligatorii.

Subiectul I 60 de puncte

Citește cu atenție textul următor:


A fost odată, ori n-a fost... A fost în vremuri îndepărtate...[...]
Odată, demult, trăia un padişah* care făcea mult bine... Dădea mâncare săracilor de
Ramazan*, iar de Bairam* le împărțea veşminte... O dată pe an poruncea ca dintr-o gură a
cişmelei din fața seraiului* să curgă ulei, iar din cealaltă, miere. Toată lumea îl binecuvânta
pentru asta.
În ziua din an când din gurile cişmelei curgea ulei şi miere, o bătrână veni lângă cişmea.
În mână avea o ulcică crăpată, pe care o umplu cu ulei.
În ăst timp, feciorul cel neastâmpărat al padişahului stătea la fereastră și se uita la cei care
veneau la cişmea. Bătrâna îşi umpluse ulcica şi se îndepărta de fântână, când ștrengarul slobozi o
săgeată care nimeri ulcica și-o sfărâmă. Tot uleiul se vărsă pe jos. Prințul râdea în hohote de
pățania bătrânei. Neştiind ce i s-a întâmplat, bătrâna ridică în cele din urmă capul şi zise către
prinț:
- Fiule! Cu ce ţi-am greșit de mi-ai spart ulcica? Mă voi ruga lui Dumnezeu s-o îndrăgeşti
pe Fecioara Lămâie, dar să n-o poți vedea!
Din acea zi, prințul mereu se gândea: „Oare cine-o fi Fecioara Lămâie?” N-avea odihnă
nici ziua, nici noaptea, tulburat peste măsură.
Văzând starea fiului său, padişahul îl chemă la el să-l întrebe care-i pricina de nu-și
găseşte locul. Prințul îi zise că este foarte curios s-o vadă pe Fecioara Lămâie şi că, dacă-i
îngăduie, s-ar duce s-o caute.
Neavând încotro, padişahul se învoieşte. După ce-și pregăteşte cele trebuincioase
călătoriei, prințul cel tulburat își ia rămas-bun de la padişah și mama sa și porneşte la drum...
Și merse, și merse, și tot merse, peste dealuri, peste văi... Zile-ntregi călători... În cele din
urmă văzu un bătrân ce stătea la poalele unui munte. Dădu binețe și îi sărută mâna.
Mulțumit şi măgulit de respectul arătat de tânăr, bătrânul îl întrebă:
- Ce-i cu tine, fiule, unde te duci de unul singur?
Prințul:
- Am auzit că pe undeva s-ar găsi Fecioara Lămâie. Tare-s nerăbdător s-o găsesc. De
aceea pornit-am s-o caut. Dar de zile întregi colind și nici urmă de ea...

*padișah – sultan, conducător


**Ramazan – a noua lună din calendarul islamic, dedicată în întregime postului
***Bairam – sărbătoare religioasă la musulmani
****serai – palat al sultanului
SUBIECTUL I 30 de puncte
1. Notează câte un sinonim potrivit pentru următoarele cuvinte subliniate în text: pățania,
tulburat, colind. 6 puncte
2. Transcrie câte o secvență care să indice timpul, respectiv spațiul în care se desfășoară
acțiunea. 6 puncte
3. Notează, într-un enunț, motivul pentru care lumea îl binecuvânta pe padișah. 6 puncte
4. Menționează o trăsătură a padișahului, justificând-o cu o secvență în text. 6 puncte
5. Transcrie o formulă narativă inițială, specifică basmului. 6 puncte

B.
1. Transcrie substantivele articulate din secvența următoare și precizează felul articolului:
Mulțumit şi măgulit de respectul arătat de tânăr, bătrânul îl întrebă [...].
6 puncte
2. Construiește un enunț despre padișahul din basm în care să existe un adjectiv aflat la
gradul superlativ relativ de inferioritate. 6 puncte
3. Precizează valoare morfologică a fiecărui cuvânt din secvența următoare: prințul cel
tulburat.
6 puncte
4. Indică persoana, numărul și forma pronumelor personale secvența: Cu ce ţi-am greșit de
mi-ai spart ulcica?.
6 puncte
5. Alcătuiește un enunț în care să existe un atribut exprimat prin substantiv. 6 puncte

SUBIECTUL II 30 de puncte

Scrie un text de cel puțin 100 de cuvinte în care să o descrii pe Fecioara Lămâie, așa cum
ți-o imaginezi.
În redactarea textului vei avea în vedere:
 să ai un conținut adecvat cerinței, adică să respecți tema și structura unei descrieri;
12 puncte
 să existe în compunere introducere, cuprins și încheiere, fiecare idee nouă fiind marcată
printr-un paragraf; 3 puncte
 să te exprimi corect și adecvat; 6puncte
 să respecți normele de ortografie și de puctuație; 6puncte
 să fii atent/atentă la aspectul textului, adică la așezarea în pagină și la felul cum scrii.
3 puncte

S-ar putea să vă placă și