Sunteți pe pagina 1din 2

”După ce ne oprirăm puțin la o colibă părăsită, cumpănirăm în valea Cracăului.

Ajunși la acest
pârâu limpede ca o picătură de rouă, ne stâmpărarăm setea și începurăm iarăși a urca, de-a curmezișul,
un șir de coline lutoase și seci, acoperite cu tufari de aluni, mesteacăni și arini. De pe cea din urmă colină
ce se înalță deasupra Văraticului, o întinsă priveliște se deschise ochilor noștri: sub noi, Valea-Sacă se
răsfăța cu casele ei albe și curate între două dealuri acoperite cu grădini, fânețe și semănături. Mai departe,
între răsărit și miazăzi, Bălțăteștii, cu mărețele-i grădini și așezămintele sale de băi, păreau că vor să se
ascundă după nesfârșitele șiruri de plopi înalți de mesteacăni blonzi și de brazi posomorâți; cu toate
acestea, o rază de soare, căzută din cer peste acest cuib de zână pierdut între îndoiturile verzi ale dealurilor,
răsfrângea până la noi lumina strălucitoare de pe plăcile metalice cu care e acoperit. În față, orizontul era
închis de cele din urmă ramuri ale râpoșilor munți de marnă cenușie ai Neamțului, care se întindeau ca o
fâșie de fum plumburiu pe zarea cerului depărtat... La picioarele lor, orașul alb cu pârâul său limpede
scânteia sub lumina soarelui. Alăturea, în umbra depărtării, stătea nemișcată și gânditoare parcă vestita
Cetate a Neamțului, cetatea lui Ștefan, martoră nepieritoare a gloriei noastre trecute. Stăturăm deci la
umbra unui mesteacăn, spre a ne odihni și a ne sătura ochii și sufletul de această măreață priveliște și,
când soarele aproape scăpătase după Ciungi, intrarăm în Văratic.
(Calistrat Hogas, Pe drumuri de munte)

Scrie, pe foaia de teză, răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos:

A. Limba română
1. Exemplifică trei substantive comune și trei substantive proprii din textul dat. 6 p.
2. Precizează modul și timpul verbelor subliniate. . 6 p.
3. Selecteză din text un substantiv articulat cu articol hotărât, unul cu articol nehotărât și un substantiv
nearticulat. 6 p.
4. Analizează trei pronume din textul dat. 6 p.
5. Alcatuieste câte două enunțuri în care cuvintele ”un” și ”o” să aibă valori morfologice diferite. 6 p.
6. Scrie un enunț în care să integrezi un numeral cardinal, apoi un alt enunț în care același numeral să fie
ordinal . 6 p.

B. Înţelegerea textului
7. Exemplifică din textul dat o comparație și un epitet. 6 p.
8. Selectează din text două imagini vizuale. 6 p.
9. Formulează un enunț în care să prezinți aspectele surprinse în text? 6 p.
10. Precizează tipul textului dat. Argumentează răspunsul. 6 p.

Subiectul al II-lea (18 puncte)

Redactează o compunere descriptivă de minim 20 de rânduri despre anotimpul de vară în care să


integrezi două imagini artistice alese de tine din textul dat. Sublinează-le în compunere. Dă un titlu
potrivit compunerii.

Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie.


Vei primi 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei – 1p.; coerenţa textului – 2
p.; registrul de comunicare, stilul şi vocabularul adecvate conţinutului – 2 p.; ortografia – 3 p.; punctuaţia
– 2 p.; aşezarea corectă a textului în pagină, lizibilitatea – 2 p.)

S-ar putea să vă placă și